Campionatul de Formula 1 din acest an a fost unul extrem de disputat si cu un inceput mai slab a lui Vettel, restul pilotilor au inceput sa spere ca acesta va fi anul lor. Germanul a revenit pe finalul sezonului, iar titlul avea sa fie decis in ultima etapa a sezonului. Fanii au fost fara doar si poate extrem de multumiti de desfasurarea actiunii in acest sezon, punctul culminant urmand a avea loc in Marele Premiu al Braziliei. Desi sansele lui Alonso erau mai reduse, ecartul fiind destul de semificativ intre el si Vettel, pilotul Ferrari a inceput sa spere chiar de la inceputul cursei atunci cand Bruno Senna l-a acrosat pe Vettel in virajul patru, iar Sergio Perez a fost implicat si el in incident fiind acrosat de acelasi Bruno.
Vettel a retrogradat in coada plutonului si se vedea nevoit a incepe o cursa de recuperare care avea sa tina fanii cu sufletul la gura. 15 pozitii in primele 8 tururi a reusit Vettel sa recupereze, fiind temperat in permanenta de echipa sa care era preocupata de starea monopostului usor avariat in urma contactului. Dupa o cursa presarata de neprevazut cu doua iesiri ale Safety Car-ului si o vreme care a dat de furca pilotilor in alegerea pneurilor, Vettel avea sa termine cursa in pozitia a sasea, rezultat care avea sa ii fie de ajuns pentru a obtine cel de-al treilea sau titlu consecutiv in Formula 1. Cei de la Ferrari au facut tot posibilul pentru a-l sprijini pe Alonso, Massa cedandu-i locul al doilea in ultimul tur, insa nu a fost de ajuns pentru spaniol.
Jenson Button a castigat cursa din Brazilia reusind cea de-a treia victorie din sezon. Michael Schumacher a obtinut locul al saptelea, reusind clasarea in puncte in ultima sa cursa din cariera.
Pirelli a reusit impreuna cu organizatorii sa aduca fanilor spectacolul pana ultima runda a campionatului, iar pentru urmatorul an, ultimul din contractul de 3 ani in vigoare, pneurile vor avea aceeasi compozitie dar un timp mai scurt de incalzire ca si o degradare mai rapida, in mod deliberat ceea ce cred ei ca va spori spectacolul si suspansul din Marele Circ.
Clasament Marele Premiu al Braziliei:
1 |
Jenson Button |
1:45:22.656 |
25 |
2 |
Fernando Alonso |
+2.7 secs |
18 |
3 |
Felipe Massa |
+3.6 secs |
15 |
4 |
Mark Webber |
+4.9 secs |
12 |
5 |
Nico Hulkenberg |
+5.7 secs |
10 |
6 |
Sebastian Vettel |
+9.4 secs |
8 |
7 |
Michael Schumacher |
+11.9 secs |
6 |
8 |
Jean-Eric Vergne |
+28.6 secs |
4 |
9 |
Kamui Kobayashi |
+31.2 secs |
2 |
10 |
Kimi Räikkönen |
+1 Lap |
1 |