Category Archives: F1

Premiile anuale Autosport au fost decernate la Londra

Revista britanică Autosport, cea mai importantă publicaţie de motorsport din lume, a decernat premiile anuale acordate protagoniştilor din automobilismul sportiv care s-au remarcat în mod deosebit în acest sezon.

Anul acesta a fost a 22-a ediţie a ceremoniei, de-a lungul anilor mulţi dintre cei premiaţi avînd cariere deosebite în sportul cu motor.

Premiul “International Racing Driver of the Year” i-a revenit, firesc, lui Sebastian Vettel, cel mai tînăr campion mondial de Formula 1. La numai 23 de ani, tînărul german a obţinut 5 victorii şi 10 pole-position în acest sezon, realizări remarcabile care i-au asigurat titlul în faţa unor concurenţi foarte puternici, ca Fernando Alonso – dublu campion mondial – sau cei doi campioni de la McLaren.

Titlul de “Pilotul de Raliuri al anului” i-a fost acordat septuplului campion mondial Sebastian Loeb, premiul fiind ridicat pentru acesta de alta legendă a raliurilor, Ari Vatanen. Loeb a fost încununat pentru a cincea oară cu acest titlu, el avînd un record incredibil de 62 de victorii în WRC.

Aşa cum era de aşteptat, Citroen C4 WRC a obţinut premiul pentru cea mai bună maşină de raliuri, pentru al treilea an consecutiv. C4 WRC va fi înlocuit începînd de anul viitor de Citroen DS3 WRC, construit după ultimele reglementări pentru campionatul mondial.

Monopostul de Formula 1 Red Bull RB6 a primit premiul pentru cea mai bună maşină de curse a anului, bolidul proiectat de Adrian Newey obţinînd 9 victorii şi 15 pole-position-uri în acest sezon, din 19 curse disputate.

Premiul pentru debutantul anului a fost acordat lui Kamui Kobayashi, care a impresionat în acest sezon la volanul monopostului Sauber. In afară de cele opt clasări în puncte, el a realizat mai multe depăşiri spectaculoase, incluzînd aici pe cea asupra lui Alonso în ultimul tur la Valencia.

Au mai primit premii pentru întreaga activitate Sir Jackie Stewart, triplu campion mondial în anii ’60 si ’70 şi Rubens Barrichello, cel mai experimentat pilot din Formula 1 cu peste 300 de Mari Premii disputate.

De asemenea, au fost premiaţi Dario Franchitti – triplu campion în Indycar şi cîştigător în celebra cursa de 500 de mile de la Indianapolis, proprietarul de echipe de curse Chip Ganassi – cu victorii în mai multe categorii din motorsportul american, şi producătorul de pneuri Bridgestone – care a părăsit Formula 1 la capătul acestui sezon, după 14 ani de succese.

Jason Plato a fost declarat Pilotul Naţional al anului, el obţinînd al doilea titlu în Campionatul Britanic de Turisme, una din cele mai frumoase competiţii de acest fel din Europa. Il cunoaştem pe Jason Plato şi din rolul său de realizator al emisiunii Fifth Gear.

Mult discutatul F-Duct implementat de echipa de Formula 1 McLaren a obţinut “Premiul pentru Inovaţie si Pionierat”. Acest dispozitiv foarte ingenios a permis celor doi piloţi ai echipei să atingă viteze foarte mari pe liniile drepte, doar prin acoperirea unui orificiu din cockpit.

Un alt premiu foarte important, premiul McLaren Autosport BRDC, a fost acordat tînărului de 21 de ani Lewis Williamson, vicecampion în Formula Renault UK. Acest premiu este acordat de către echipa McLaren celui mai promiţător tînăr pilot al anului, căruia îi asigura o sesiune de teste cu bolidul de Formula 1 şi alte premii de valoare, ceea ce înseamnă o susţinere foarte importantă pentru carieră în viitor.

In fine, pentru premiul “Momentul LG al anului” fanii Formulei 1 au ales incendiul lui Heikki Kovalainen la Marele Premiu din Singapore, cînd pilotul finlandez de la Lotus a oprit cu maşina în flăcări pe linia dreaptă, a coborît şi a încercat să o stingă cu un extinctor luat de peste zidul boxelor.

Emil Căldăraru – Echipa Motorsportnews



PIRELLI A ÎNCHEIAT PRIMELE TESTE OFICIALE ÎN FORMULA 1

  • URMĂTOARELE TESTE PRIVATE VOR AVEA LOC ÎN DECEMBRIE LA  BAHRAIN PENTRU AJUSTAREA PNEURILOR
  • TESTELE OFICIALE ALĂTURI DE TOATE ECHIPELE SUNT PROGRAMATE PENTRU LUNA FEBRUARIE 2011

Paul Hembery, Directorul Pirelli pentru motorsport: “Am trecut de primul nostru text cu punctaj maxim. Toate echipele au depus un efort susţinut şi au efectuat numeroase tururi de pistă. Ne-am concentrat pe dezvoltarea anvelopei faţă, iar acest lucru ne-a oferit cea mai mare satisfacţie. Luni, vom începe să analizăm datele adunate în ultimele două zile.

O medie de 80 de tururi de pistă  şi 5500 de kilometri pe circuitul de la Yas Marina pentru fiecare echipă, s-au adunat astăzi la cei 5000 de kilometri efectuaţi ieri, concluzionând astfel primele teste oficiale pentru Pirelli: furnizorul exclusiv de pneuri în Formula 1 pentru anul viitor.

15 piloţi au fost pe pistă astăzi:câte unul pentru fiecare echipă, mai puţin Force India, McLaren si Sauber care au avut câte doi piloţi. Ca şi în prima zi, testele au început la 09.00 şi s-au finalizat la 17.00, la o temperatură ambientală cuprinsă între 23 şi 28 de garde Celsius.

Fiecare maşină a avut la dispoziţie câte patru seturi de pneuri: două de compoziţie medie şi douş de compoziţie moale, o parte dintre maşini folosind anumite pneuri puse la dispoziţie în prima zi de teste.

Programul de testare Pirelli va continua în luna Decembrie. Următoarele teste private sunt programate în perioada 12-16 decembrie la Bahrain, unde tehnicienii Pirelli pregătesc noile pneuri cu diferite compoziţii pentru temperaturi foarte ridicate. Înainte ca toate echipele să se reunească la inceputul lunii februarie, pentru primele teste oficiale,în luna ianuarie va avea loc o altă sesiune de teste private în Europa.

Paul Hembery, Directorul Pirelli pentru motorsport, a declarat: „A fost o muncă grea, dar o experienţă pozitivă şi educativă pentru noi. Ştim că acesta a fost doar primul nostru test, dar credem că l-am trecut cu punctaj maxim. Comentariile piloţilor au fost încurajatoare, apreciind în mod special performanţele pneului faţă. Acesta a fost principalul nostru obiectiv şi sunt încântat că ne-am atins ţinta. De-a lungul celor două zile am încercat anvelopele de compoziţie medie şi moale obţinând rezulate bune, mai ales din punct de vedere al gradului de uzură. În cele două zile de teste de la Abu Dhabi am parcurs cu toate echipele aproape 11 000 de kilometri, depăşind kilometrii acumulaţi în trei luni de teste private. Au fost totodată 11.000 de kilometri extrem de interesanţi, având în vedere că testele au fost efectuate cu maşinile din noul sezon, până în prezent testele fiind efectuate cu Toyota. Mai mult echipele, au început deja să pună la punct soluţiile pentru 2011, oferindu-ne noi direcţii de dezvoltare. Am colectat deja o cifră impresionantă de date şi opinii pe care vom începe să le analizăm încă de luni.  Ne pregătim astfel pentru noile teste de la începutul lunii decembrie din Bahrain. După finalizarea produsului nostru putem începe alături de echipe, noile teste oficiale din februarie.

In timpul testelor echipele au fost asistate de inginerii şi tehnicienii Pirelli. Compania italiană a desemnat câte un inginer pentru fiecare echipă, informaţiile şi opiniile adunate fiind împărtăşite cu echipele şi piloţii. Totodată a avut loc o întâlnire între echipe şi Pirelli cu scopul analizării datelor obţinute. Pentru a susţine echipa Pirelli F1 şi a aduna impresiile, Pedro de la Rosa, unul dintre piloţii echipelor de teste private Pirelli, din care mai fac parte Nick Heidfeld şi Romain Grosjean, a fost prezent şi în cea de-a doua zi de teste.

Lista piloţilor din cea de-a doua zi de teste precum şi timpii obţinuţi:

Fernando Alonso (Ferrari): 1.40.529 (105 tururi)

Rubens Barrichello (Williams): 1.41.294 (101 tururi)

Sébastien Buemi (Toro Rosso): 1.42.145 (98 tururi)

Timo Glock (Virgin): 1.44.783 (83 tururi)

Kamui Kobayashi (Sauber): 1.42.110 (43 tururi)

Robert Kubica (Renault): 1.41.614 (91 tururi)

Vitantonio Liuzzi (Force India): 1.42.416 (47 tururi)

Pastor Maldonado (HRT): 1.44.768 (65 tururi)

Gary Paffett (McLaren): 1.41.622 (46 tururi)

Sergio Perez (Sauber): 1.42.777 (46 tururi)

Paul di Resta (Force India): 1.41.869 (35 tururi)

Michael Schumacher (Mercedes): 1.40.685 (74 tururi)

Jarno Trulli (Lotus): 1.44.521 (83 tururi)

Oliver Turvey (McLaren) 1.41.740 (30 tururi)

Sebastian Vettel (Red Bull): 1.40.825 (66 tururi)

PIRELLI : S-A ÎNCHEIAT PRIMA ZI DE TESTE DE LA CIRCUITUL YAS MARINA

Paul Hembery, Director Pirelli pentru Motorsport : “Suntem încurajaţi de buna colaborare şi de rezultatele promiţătoare. Echipele au apreciat siguranţa şi performanţa noilor noastre pneuri.  Toţi au obţinut timpi foarte buni

Abu Dhabi (Emirati Arabi Uniti), 19 noiembrie 2010 –  Jaime Alguersuari de la Toro Rosso a fost pilotul care a readus Pirelli în Formula 1, deschizând prima zi de teste la care au participat toate cele 12 echipe ce vor concura în Campionatul Mondial de Formula1. Pilotul spaniol a fost primul care a ieşit de la boxe, la scurt timp după ora 09.00, dând astfel startul sezonului 2011 şi acordului Pirelli de furnizare a pneurilor pentru o perioadă de trei ani.

Echipele s-au confruntat cu condiţi deosebite în prima zi de teste. Dimineaţa temperatura era de aproximativ de 25 de grade, echivalentul unei temperaturi de 37 de grade la nivelul pistei. La ora 17.00 toate maşinile au revenit la boxe, fiecare maşină efectuând o medie de 70-80 de ture: echivalentul unui Grand-Prix şi jumătate. 13 piloţi au fost astăzi prezenţi pe pistă: câte unul pentru fiecare echipă, cu excepţia Force India pentru care în monopost s-au aflat Adrian Sutil în cursul diminetii şi Paul di Resta după-amiază. Pirelli a furnizat echipelor în prima zi de teste 4 seturi de pneuri de compoziţie medie şi moale astfel încât să-şi poată încheia programele predefinite de teste. Aceeaşi cantitate de pneuri Pirelli va fi furnizată echipelor şi în cea de-a doua zi de teste, când o parte dintre campioni se vor alinia pentru prima oară la start.

Paul Hembery, Directorul Pirelli pentru motorsport a declarat: “ Suntem foarte multumiţi de prima zi de teste şi de excelenta colaborare dintre inginerii noştri, echipe şi piloţi. Colectăm informaţiile utile şi sugestiile constructive precum şi comentariile încurajatoare. Până în prezent totul s-a desfăşurat conform planului. În special suntem multumiţi de siguranţa şi performanţa noilor noastre pneuri precum şi de aportul de performanţă al punţii faţă.

Timpii încheierii turului de pistă stabiliţi de fiecare echipă au fost excelenţi. Echipele profită din plin de aceste teste pentru a încerca diferite setări ale maşinilor precum şi idei noi pentru 2011, ceea ce reprezintă o provocare şi mai mare, dar şi rezultate mai bune. Aş spune că întrunim condiţiile favorabile de reluare a testelor oficiale în februarie 2011.

Echipele au fost asistate de inginerii şi tehnicienii Pirelli. Compania italiană a desemnat cîte un inginer pentru fiecare echipă în vederea cunoaşterii opiniilor ce vor fi apoi discutate cu toate echipele şi pilotii. La sfârşitul zilei a avut loc o întâlnire între echipe şi Pirelli cu scopul analizării datelor obţinute. În prima zi de teste a fost prezent pentru a susţine echipa Pirelli F1 şi a aduna primele impresii, Pedro de la Rosa, unul dintre piloţii echipelor de teste private Pirelli, din care mai fac parte Nick Heidfeld şi Romain Grosjean.

Piloţii prezenţi în prima zi a testelor au fost:

Jaime Alguersuari (Toro Rosso)

Rubens Barrichello (Williams)

Timo Glock (Virgin)

Kamui Kobayashi (Sauber)

Heikki Kovalainen (Lotus)

Robert Kubica (Renault)

Pastor Maldonado (HRT)

Felipe Massa (Ferrari)

Gary Paffett (McLaren)

Nico Rosberg (Mercedes)

Paul di Resta (Force India)

Adrian Sutil (Force India)

Sebastian Vettel (Red Bull)

Formula 1: teste cu piloţii tineri la Abu Dhabi

Marţi şi miercuri au avut loc pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi teste pentru piloţi tineri. La ultima apariţie cu pneuri Bridgestone, mai mulţi piloţi care provin din competiţii inferioare de monoposturi, urmăriţi şi selectionaţi  de conducătorii echipelor de Formula 1, s-au întrecut pe circuit cu speranţa unei viitoare participări în competiţia supremă.

Au fost prezenţi aproape toţi cîştigătorii de curse din GP2, Formula 2, Formula Renault 3.5, Formula 3, chiar şi GP3. Alături de piloţi deja foarte cunoscuţi ca Daniel Ricciardo (vicecampion FR3.5 şi pilot de rezervă Red Bull) sau Pastor Maldonado (campion GP2 şi aproape sigur pilot în F1) au participat la teste şi Paul di Resta sau  Gary Paffett (cu experienţă la cel mai înalt nivel) dar şi apariţii “exotice” ca indonezianul Ryo Haryanto (din GP3) sau primul bulgar care pilotează un monopost de Formula 1, Vladimir Arabadzhiev.

Prima zi a fost mai mult de acomodare a tinerilor piloţi cu maşinile (mult diferite de cele cu care erau obişnuiţi) şi cu circuitul, dar echipele au folosit ocazia şi pentru testarea unor soluţii care pot fi adoptate în sezonul viitor. A doua zi, tinerii piloţi au avut o libertate mai mare de acţiune şi au forţat obţinerea unor timpi competitivi. La urma urmei, a fost un fel de examinare pentru selectarea celor mai capabili, unii dintre aceşti tineri avînd şanse mari să fie prezenţi în viitor în Formula 1.

Timpii pe tur obţinuţi au fost foarte buni, mai buni decît cei realizaţi în weekendul cursei de către piloţii titulari! Trebuie ţinut cont însă de condiţiile mult îmbunătăţite ale pistei, altfel am ajunge la concluzii halucinante. Astfel, cel mai rapid a fost Daniel Ricciardo, care a avut un timp mai bun cu peste o secundă decît timpul de pole-position al campionului mondial Sebastian Vettel, în aceeaşi maşină Red Bull. De altfel, majoritatea tinerilor piloţi au avut timpi mai buni, pista fiind mult mai curată în comparaţie cu weekendul trecut, cînd la un moment dat a şi plouat.

Oricum, cîţiva dintre cei testaţi au ieşit în evidenţă: Daniel Ricciardo pe Red Bull, desigur, dar şi belgianul Jerome D’Ambrosio pe Renault, Sam Bird (cîştigător de cursa în GP2) pe Mercedes, pe lîngă nume deja cunoscute ca Jules Bianchi (cîştigător în GP2 şi pilot de teste pentru Ferrari) sau mexicanul Sergio Perez, deja sub contract ca pilot Sauber anul viitor.

Cu această ocazie, unele din echipele de Formula 1 şi-au ales probabil viitorii piloţi, multe dintre acestea avînd încă locuri libere pentru sezonul 2011.

OZ Triumfa in Formula 1

Pilotul german Sebastian Vettel de la echipa Red Bull Racing a produs marea surpriza duminica pe circuitul de la Abu-Dhabi, devenind cel mai tanar campion mondial de Formula 1, la numai 23 de ani.

Masinile echipei Red Bull Racing sunt echipate cu jante OZ Racing, fabricate la uzina din San Martino di Lupari. Pentru cei interesati, o janta de Formula 1 produsa de OZ are o latime de 15” si un diametru de 13”, cantareste in jur de 3 kg si este fabricata din magneziu forjat.

In afara de Red Bull Racing, jantele OZ mai sunt folosite si de echipele Renault F1, BMW Sauber F1 si Hispania F1.

Mai multe informatii despre colaborarea dintre OZ si F1 puteti gasi aici:

http://www.ozracing.ro/motorsport/victories.aspx

Reamintim ca grupul OZ fabrica si jante after-market, dupa cum urmeaza:

  • OZ Racing – gama premium
  • OZ X-Line – gama medie
  • MSW (Motor Sport Wheels) – gama entry level
  • SPARCO Wheels – gama tuning

Toate jantele din gama OZ, MSW si SPARCO sunt fabricate prin turnare la joasa presiune, forjare sau modelare centrifugala, sunt testate apoi timp de 15,000 km intr-un simulator al circuitului de F1 de la Nurburgring si nu in ultimul rand, toate au certificarea TUV.

Filmuletul de mai jos este cat se poate de edificator:

[vimeo 4898621]

Testele pentru noile anvelope Pirelli in Formula 1 incep astazi

  • SEZONUL 2011 DEMAREAZĂ PE CIRCUITUL DIN ABU DHABI, PIRELLI FURNIZÂND ANVELOPE PRINTR-UN ACORD DE TREI ANI 2011-2013
  • În zilele de Vineri şi Sâmbătă, cele 12 echipe vor testa pentru prima dată anvelopele Pirelli de anul viitor
  • Vor fi folosite anvelopele Slick, cu compuşi medii şi moi, care se deosebesc printr-o bandă colorată de pe flanc.  Fiecare echipă va avea opt seturi de anvelope puse la dispoziţie pentru cele două zile de testare
  • Testul din Emiratele Arabe Unite marchează revenirea Pirelli în F1 după o absenţă de 19 ani. Compania Italiană producătoare de anvelope a adus la Abu Dhabi, pentru debut 384 anvelope şi 30 de oameni
  • Echipa Pirelli de Formula 1 a încheiat acum prima fază de testare, după opt teste private şi 7000 kilometri pe circuite provocatoare din toată Europa

Paul Hembery, Directorul motorsport Pirelli: “Venim la aceste teste cu foarte multă încredere şi satisfacţie deplină în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată până în prezent. Testele din Europa ne-au oferit toate datele de care am avut nevoie in această fază de dezvoltare. Mâine va avea loc cea de-a doua fază …”

Cei 5.5 kilometri ai circuitului Yas Marina din Abu Dhabi vor fi gazda debutului Pirelli,  ca furnizor oficial de anvelope pentru Formula 1, compania italiană revenind în lumea motorsport-ului după o absenţă de 19 ani. Cele 12 echipe, care tocmai au încheiat Campionatul Mondial de Formula 1 2010 pe circuitul Yas Marina vor testa anvelopele Pirelli pentru prima dată – dând undă verde noului sezon şi, în acelaşi timp acordului pe trei ani cu legendara firmă italiană, acord referitor la furnizarea de anvelope. Două zile de teste vor avea loc azi şi sâmbătă între 09.00-17.00.

Soare, vânt uşor şi temperaturi ambientale de aproximativ 34 de grade, care se traduc printr-o temperatură a pistei de aproximativ 48 de grade, se vor afla pe ordinea de zi pe parcursul acţiunii din acest week-end.

Primul test al noilor pneuri pe care îl vor avea echipele este rezultatul unui program de opt teste private pe care Pirelli l-a efectuat, începând cu 19 August, când anvelopele au luat contact cu pista pentru prima dată. De atunci, Toyota TF109 aleasă ca maşină de testare a adunat aproximativ 7000 kilometri avându-i pe Nick Heidfeld, Romain Grosjean şi Pedro De La Rosa la postul de control, în toate condiţiile atmosferice şi pe numeroase circuite din Europa. Pe pistele de la Mugello, Monza, Barcelona, Valencia, Jerez şi Le Castellet, specialiştii Pirelli conduşi de Paul Hembery au testat cu succes toate versiunile solicitate prin regulament FIA, şi care vor fi furnizate în campionatul din 2011: cele 4 versiuni ale anvelopei slick, de la  supermoale la dură, intermediară şi de ploaie.

Întâmpinăm primele teste oficiale cu încredere şi satisfacţie”, explică Paul Hembery, directorul echipei F1 Pirelli. “ Probele realizate în Europa ne-au furnizat toate informaţiile de care aveam nevoie în această fază de cercetare şi dezvoltare.  Piloţii şi specialiştii tehnici ale echipajelor ne vor comunica începând de mâine, opinia lor, dar şi sugestiile extrem de importante pentru a se trece la cea de-a doua fază a dezvoltării pentru care suntem deja pregătiţi”.

Testele de la Abu Dhabi, organizate şi gestionate de către echipele care au ales singure modalităţile şi parametrii probelor, se vor concentra asupra anvelopei slick cu amestec mediu şi amestec moale, distingându-se după culoare liniei desenate pe flancuri, implicând o singură maşină din partea fiecarei echipe. Fiecare echipă va avea la dispoziţie 8 seturi de anvelope, 4 pentru prima zi de probe, şi 4 în cea de-a doua zi de probe, ceea ce înseamnă pentru Pirelli echivalentul a 384 de anvelope. Echipele vor fi asistate în timpul probelor de către tehnicii şi specialiştii în Formula 1, de la Pirelli. Fiecare echipă va avea la dispoziţie un inginer al Grupului italian pe întreaga perioadă a testelor, putându-se baza totodată pe întreaga echipă Pirelli prezentă la Abu Dhabi şi care numără 30 de persoane. Inginerii şi tehnicieniii Pirelli se vor întâlni încă de astăzi cu toate echipele pentru un briefing general în care vor fi definite detaliile şi parametrii de evaluare pentru teste. La sfârşitul zilelor de probă va avea loc o întâlnire ulterioară între Echipe şi Pirelli pentru discutarea şi prelucrarea datelor adunate.

După Abu Dhabi, la începutul lunii decembrie, vor fi reluate testele în regim privat pe circuitul de la Bahrain, Pirelli pregătind astfel probele oficiale cu echipele, probe prevăzute a demara în ianuarie 2011.

Echipa F1 Pirelli, compusă din specialişti internaţionali are sediul la Milano unde se află Centrul de Dezvoltare şi Cercetare Pirelli Tyre. Acest centru a reprezentat din totdeauna inima tehnologiei Grupului Pirelli, numărând peste 1000 de cercetători împărţiţi în 5 centre din întreaga lume. Activităţile sportive sunt dintotdeauna pentru Pirelli laboratorul în care Grupul a dezvoltat cele mai importante invenţii din sectorul anvelopelor.

În 2011, Pirelli va furniza în total 50.000 de anvelope, pentru întreg Campionatul de Formula 1. Anvelopele vor fi produse în zona „ sport” din cadrul fabricii Pirelli din Izmit, Turcia, una dintre zonele cele mai moderne ale fabricii, dedicată în întregime anvelopelor pentru competiţii. Tehnicienii Pirelli au pus la punct maşinile şi tehnologia potrivită pentru producţia anvelopelor destinate acestui tip de competiţii.

Furnizarea anvelopelor pentru Formula 1 completează implicarea Pirelli în lumea sportului cu motor  în care Grupul Italian este activ încă din 1970 când a câştigat competiţia  Paris-Pechino. Pirelli este în prezent furnizor unic pentru cele mai importante competiţii mondiale atât în sectorul auto cât şi în secţiunea moto între care amintim: Campionatul Mondial Gp3, WRC, Rolex Sports Car Series în America de Nord precum şi Campionatul Mondial de Superbike. Putem menţiona şi participarea la peste 70 de campionate naţionale şi internaţionale. Ultimul Grand Prix la care a participat Pirelli a fost în anul 1991, în Australia în calitate de partener pentru Echipa Benetton. Tot în 1991 a fost obţinută şi ultima victorie Pirelli în cadrul Grand Prix-ului din Canada.

Sebastian Vettel este noul campion mondial de Formula 1

Pe un circuit spectaculos, la lumina reflectoarelor, cursa de la Abu Dhabi a fost tensionată de la un cap la altul.

Plecat din pole position, Sebastian Vettel avea nevoie să cîştige cursa, şi şi-a asigurat aceasta printr-o evoluţie fără greşeală, fiind la conducere aproape tot timpul, în afară de cele cîteva tururi cînd Jenson Button a fost în faţa lui, datorită strategiei diferite de intrare la standuri.

Dar ceea ce s-a întîmplat în spatele lui Vettel a fost hotărîtor. La start, Alonso pierde poziţia a treia în faţa lui Button, şi după doar cîteva viraje Schumacher se răsuceste pe pista şi este percutat de Liuzzi, care nu are cum să-l ocolească. In acest moment Safety-Car-ul iese pe pistă, iar Nico Rosberg, Vitaly Petrov şi Jaime Alguersuari intră la stand şi fac schimbul obligatoriu de cauciucuri. După restart, Mark Webber nu reuseste să ţină aproape de Alonso şi în turul 13 intră şi el pentru schimbul de pneuri, ieşind abia pe locul 16, în spatele lui Alguersuari, pe care îl depăşeşte aproape imediat. Ferrari îl cheamă şi ei pe Felipe Massa la standuri, dar acesta nu reuseste să iasă în faţa lui Webber, care imediat face un tur foarte rapid. Si atunci Ferrari face ceea ce mai tîrziu avea să se dovedească o mare greşeală tactică: de teamă ca Alonso să nu piardă locul în favoarea lui Webber, îl cheamă şi pe spaniol la boxe. Acesta iese într-adevăr în faţa lui Webber, dar în spatele lui Rosberg şi al lui Petrov, care deja făcuseră schimbul obligatoriu şi nu mai trebuia să oprească pînă la final!

Din acest moment, toţi ochii spectatorilor – şi camerele – s-au aţintit pe duelul Petrov – Alonso. Spaniolul de la Ferrari a încercat toate mişcările posibile, dar nu a reuşit să depăşească maşina Renault, vizibil mai rapidă pe liniile drepte.

Lewis Hamilton a facut tot posibilul să-l ameninţe pe Vettel, dar s-a blocat în spatele celuilalt Renault, al lui Robert Kubica, care s-a dovedit de asemenea imposibil de depăşit pe pistă. Kubica, plecat pe cauciucuri dure, a intrat la boxe abia cu 10 ture înainte de finish, reuşind să iasa în faţa lui Petrov şi Alonso, pe locul 5. Hamilton nu a mai forţat, deoarece Vettel îşi crease un avans de 10 secunde în timp ce englezul s-a duelat cu Kubica, iar Button a făcut o cursă foarte bună, trecînd linia de sosire imediat în spatele coechipierului său, pe ultima treaptă a podiumului.

Astfel Alonso, care avea nevoie doar de un loc 4 pentru a deveni campion, a venit abia pe locul 7, în spatele lui Nico Rosberg şi al celor două Renault-uri ale lui Kubica şi Petrov.

Sebastian Vettel devine cel mai tînăr campion mondial din istorie, la 23 de ani şi 4 luni, la capătul unui sezon extraordinar, pe parcursul căruia a avut cele mai multe pole-position-uri (10) dar şi multe abandonuri şi accidente. La volanul celui mai performant monopost din platou, Vettel cucereşte totuşi pe merit titlul mondial, el avînd de luptat cu 3 campioni şi cu coechipierul său Mark Webber, cu care a avut relaţii destul de tensionate.

Clasament MP al Abu Dhabi:

Poz. Pilot Echipa Ture Timp Puncte
1 Sebastian Vettel RBR-Renault 55 1:39:36.837 25
2 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 55 +10.1 sec. 18
3 Jenson Button McLaren-Mercedes 55 +11.0 sec. 15
4 Nico Rosberg Mercedes GP 55 +30.7 sec. 12
5 Robert Kubica Renault 55 +39.0 sec. 10
6 Vitaly Petrov Renault 55 +43.5 sec. 8
7 Fernando Alonso Ferrari 55 +43.7 sec. 6
8 Mark Webber RBR-Renault 55 +44.2 sec. 4
9 Jaime Alguersuari STR-Ferrari 55 +50.2 sec. 2
10 Felipe Massa Ferrari 55 +50.8 sec. 1
11 Nick Heidfeld BMW Sauber-Ferrari 55 +51.5 sec.
12 Rubens Barrichello Williams-Cosworth 55 +57.6 sec.
13 Adrian Sutil Force India-Mercedes 55 +58.3 sec.
14 Kamui Kobayashi BMW Sauber-Ferrari 55 +59.5 sec.
15 Sebastien Buemi STR-Ferrari 55 +63.1 sec.
16 Nico Hulkenberg Williams-Cosworth 55 +64.7 sec.
17 Heikki Kovalainen Lotus-Cosworth 54 +1 tur
18 Lucas di Grassi Virgin-Cosworth 53 +2 ture
19 Bruno Senna HRT-Cosworth 53 +2 ture
20 Christian Klien HRT-Cosworth 53 +2 ture
21 Jarno Trulli Lotus-Cosworth 51 +4 ture
Abandon Timo Glock Virgin-Cosworth 43 Cutie de viteze
Abandon Michael Schumacher Mercedes GP 0 Accident
Abandon Vitantonio Liuzzi Force India-Mercedes 0 Accident

Clasament general piloţi:

Loc   Pilot                          Tara                   Echipa                   Puncte

1 Sebastian Vettel Germania RBR-Renault 256
2 Fernando Alonso Spania Ferrari 252
3 Mark Webber Australia RBR-Renault 242
4 Lewis Hamilton Marea Britanie McLaren-Mercedes 240
5 Jenson Button Marea Britanie McLaren-Mercedes 214
6 Felipe Massa Brazilia Ferrari 144
7 Nico Rosberg Germania Mercedes GP 142
8 Robert Kubica Polonia Renault 136
9 Michael Schumacher Germania Mercedes GP 72
10 Rubens Barrichello Brazilia Williams-Cosworth 47
11 Adrian Sutil Germania Force India-Mercedes 47
12 Kamui Kobayashi Japonia BMW Sauber-Ferrari 32
13 Vitaly Petrov Rusia Renault 27
14 Nico Hulkenberg Germania Williams-Cosworth 22
15 Vitantonio Liuzzi Italia Force India-Mercedes 21
16 Sebastien Buemi Elvetia STR-Ferrari 8
17 Pedro de la Rosa Spania BMW Sauber-Ferrari 6
18 Nick Heidfeld Germania BMW Sauber-Ferrari 6
19 Jaime Alguersuari Spania STR-Ferrari 5
20 Heikki Kovalainen Finlanda Lotus-Cosworth 0
21 Jarno Trulli Italia Lotus-Cosworth 0
22 Karun Chandhok India HRT-Cosworth 0
23 Bruno Senna Brazilia HRT-Cosworth 0
24 Lucas di Grassi Brazilia Virgin-Cosworth 0
25 Timo Glock Germania Virgin-Cosworth 0
26 Sakon Yamamoto Japonia HRT-Cosworth 0
27 Christian Klien Austria HRT-Cosworth 0

Vettel în pole pentru ultima cursă din sezon

Sebastian Vettel va lua startul din pole position în cursa decisivă de la Abu Dhabi, cu marii rivali Fernando Alonso şi Mark Webber al treilea şi respectiv al cincilea.

Piloţii Red Bull au ales să iasă doar o singură dată în Q3, cu cei de la McLaren deja în primele doua poziţii la jumătatea ultimei părţi.Vettel face imediat pole provizoriu şi apoi îşi imbunătăţeste timpul, în vreme ce Webber se luptă să ţină pasul cu coechipierul său şi ramîne în spatele celor două McLaren, dar în faţa lui Alonso.

Spre deosebire de cei de la Red Bull, McLaren şi Ferrari s-au întors în pistă pentru încă o încercare. Lewis Hamilton a rămas pe prima linie alături de Vettel, iar Alonso reuşeşte in extremis să treacă de Jenson Button şi de Webber, obţinînd poziţia a treia. Webber a rămas pe locul 5, cu Felipe Massa al şaselea, lîngă el pe grilă.

Hamilton a trecut cu emoţii în ultima parte a calificărilor după ce era gata să fie acroşat de Felipe Massa.

Cei de la Mercedes au folosit cauciucurile mai dure în primele două părţi, cu rezultate foarte bune, în special pentru Rosberg care a fost al doilea în Q1 şi al treilea în Q2, dar în partea a treia au iesit o singură dată şi Schumacher a obţinut locul opt, în faţa coechipierului său.

Rubens Barrichello şi-a plasat Williams-ul pe locul 7 înaintea celor două Mercedes, în timp ce Vitaly Petrov a completat top-ul 10.

Coechipierul lui de la Renault, Robert Kubica a rămas în afara primilor zece pentru prima oară în acest sezon! Sauber-ul lui Kamui Kobayashi va fi alături de Kubica, pe 12, cu Adrian Sutil (Force India) şi Nick Heidfeld în linia a  şaptea.

Sebastien Buemi pe Toro Rosso a ratat milimetric intrarea în partea a doua, ramînînd în ultimii şapte, alături de piloţii echipelor care au debutat anul acesta.

Rezultatul calificărilor îl aduce şi mai aproape de titlu pe Fernando Alonso, care poate sosi şi pe locul 4 în cazul în care Mark Webber nu cîştigă această cursă.

Poz  Pilot                           Echipa                         Q1              Q2              Q3

1    Sebastian Vettel  RBR-Renault  1:40.318   1:39.874   1:39.394  
2    Lewis Hamilton  McLaren-Mercedes  1:40.335   1:40.119   1:39.425  
3    Fernando Alonso  Ferrari  1:40.170   1:40.311   1:39.792  
4    Jenson Button  McLaren-Mercedes  1:40.877   1:40.014   1:39.823  
5    Mark Webber  RBR-Renault  1:40.690   1:40.074   1:39.925  
6    Felipe Massa  Ferrari  1:40.942   1:40.323   1:40.202  
7    Rubens Barrichello  Williams-Cosworth  1:40.904   1:40.476   1:40.203  
8    Michael Schumacher  Mercedes GP  1:41.222   1:40.452   1:40.516  
9    Nico Rosberg  Mercedes GP  1:40.231   1:40.060   1:40.589  
10    Vitaly Petrov  Renault  1:41.018   1:40.658   1:40.901  
11    Robert Kubica  Renault  1:41.336   1:40.780    
12    Kamui Kobayashi  BMW Sauber-Ferrari  1:41.045   1:40.783    
13    Adrian Sutil  Force India-Mercedes  1:41.473   1:40.914    
14    Nick Heidfeld  BMW Sauber-Ferrari  1:41.409   1:41.113    
15    Nico Hulkenberg  Williams-Cosworth  1:41.015   1:41.418    
16    Vitantonio Liuzzi  Force India-Mercedes  1:41.681   1:41.642    
17    Jaime Alguersuari  STR-Ferrari  1:41.707   1:41.738    
18    Sebastien Buemi  STR-Ferrari  1:41.824      
19    Jarno Trulli  Lotus-Cosworth  1:43.516      
20    Heikki Kovalainen  Lotus-Cosworth  1:43.712      
21    Timo Glock  Virgin-Cosworth  1:44.095      
22    Lucas di Grassi  Virgin-Cosworth  1:44.510      
23    Bruno Senna  HRT-Cosworth  1:45.085      
24     Christian Klien  HRT-Cosworth  1:45.296      

Primele antrenamente libere la Abu Dhabi

Deşi este situat în deşert, circuitul Yas Marina din Abu Dhabi a avut parte de ploaie în această dimineaţă!

Totuşi, la începutul primei sesiuni, ploaia se oprise, iar căldura tipica zonei a uscat repede pista. Ca de obicei în asemenea cazuri, echipele mari nu şi-au trimis piloţii pe circuit decît după jumătatea şedinţei, aşteptînd ca pista să fie “curăţată” de ceilalţi. Timpii pe tur au început să scadă treptat, astfel că la finalul primei şedinţe Sebastian Vettel a fost cel mai rapid, urmat de cei doi britanici de la McLaren cu Hamilton în faţa lui Button, apoi venind Mark Webber, Robert Kubica şi Fernando Alonso.

In partea a doua, totul s-a desfăşurat normal, la final Hamilton obţinînd cel mai bun timp. El a fost urmat de Vettel, Alonso, Webber şi din nou Robert Kubica, cu o evoluţie excelentă ca de obicei. Felipe Massa a obtinut al şaselea timp, iar Jenson Button al optulea. Vitaly Petrov, încă nesigur pe viitorul său la Renault, a reuşit un bun loc 7, şi Nico Rosberg a fost al zecelea, foarte puţin în faţa coechipierului Schumacher.

Deocamdată nu se poate trage nici o concluzie cu privire la lupta la vîrf, singurul lucru cert e că protagoniştii bătăliei pentru titlul mondial au fost din nou cei mai rapizi. Ne vom putea face o idee mai bună abia mîine, după a treia sesiune de antrenamente. Calificările încep la ora 15, ora noastră.

Ultima bătălie, la Abu Dhabi

Niciodată în istoria de 60 de ani a Formulei 1 nu s-a întîmplat ca titlul mondial să poată fi adjudecat de patru piloţi înainte de ultima cursă din campionat. În acest weekend se încheie unul din cele mai frumoase şi mai echilibrate sezoane de Grand Prix, într-un decor de poveste, în portul de iahturi de la Abu Dhabi.

Circuitul este foarte spectaculos de privit, cu clădiri futuriste care înconjoară pista, care trece la un moment dat chiar pe sub un hotel. Nu este însă printre cele mai iubite de către piloţi, el fiind relativ plat şi cu multe viraje lente urmate de linii drepte.

În săptămîna care a trecut de la cursa din Brazilia toată lumea a făcut calcule şi supoziţii, şi cîteva lucruri sînt clare. Fernando Alonso are destinul în mîinile lui, fiind singurul pilot care poate să cîştige titlul dacă obţine victoria sau locul 2, indiferent de ce fac adversarii. Mark Webber, chiar dacă iese învingător, pentru a cîştiga titlul are nevoie ca Alonso să vină cel mult pe locul 3, iar pentru ca Vettel să ia titlul, el trebuie să bată în cursă şi să spere că Alonso nu se clasează mai sus de locul 5. Al patrulea pilot cu şanse teoretice este Lewis Hamilton, care are nevoie să cîştige cursa şi să spere ca toţi adversarii să abandoneze sau să se claseze foarte slab.

Situaţia celor doi piloţi Red Bull este cea mai interesantă. În cazul (destul de probabil) în care Alonso este pe locul 3 la final, doar Mark Webber poate să cîştige titlul, dar pentru asta trebuie să fie pe locul 1, ceea ce ar putea impune ca Vettel să-i cedeze acest loc coechipierului. A fost însă evident pe tot parcursul sezonului că echipa l-a favorizat pe german şi între cei doi nu prea sînt sentimente de prietenie, iar ultimele declaraţii ale şefilor Red Bull susţin că nu vor interveni în nici un fel în ordinea de sosire.

Toate semnele arată însă că piloţii ştiu ce au de făcut, şi nici ceilalţi nu ar avea nimic impotrivă ca Vettel să cedeze locul 1 lui Webber în cazul în care numai aşa ar aduce şi titlul piloţilor la echipa Red Bull.

Cursa de la Abu Dhabi va avea startul la ora locala 17 şi se va termina în nocturnă, ceea ce va amplifica şi mai mult spectacolul. În România o vom putea urmări de la ora 15, fiind şi ultima transmisă pe TVR, care nu mai deţine drepturile de transmisie începînd cu anul viitor.