Category Archives: MOTO Racing

A 12-a editie a Red Bull Romaniacs, 14-18 iulie, Sibiu

Polul hard enduroului se mută, în perioada 14-18 iulie, la Sibiu pentru cea de a 12-a ediție a Red Bull Romaniacs. Pentru că vorbim despre cel mai dur raliu hard enduro din lume, vă imaginați că nici această ediție nu este o „plimbare prin parc“. De fapt, va fi una dintre cele mai dure.

 

Rideri din 37 de țări vor participa la provocarea supremă din acest an. Împreună cu prietenii, familiile și echipele de asistență competiția de enduro extrem va aduce aproximativ 1.200 de persoane în inima Transilvaniei. Aceștia vin din toate colțurile lumii. Marea Britanie, Germania și Austria sunt prezente cu cel mai mare număr de piloți. Sunt urmate îndeaproape de Noua Zeelandă, Olanda și Africa de Sud.

Wade Young performs during the Red Bull Romaniacs in Sibiu, Romania on July 15th, 2014.
Wade Young performs during the Red Bull Romaniacs in Sibiu, Romania on July 15th, 2014.

Pentru cei mai mulți dintre rideri, ajungerea la finiș în fiecare dintre cele patru zile de off-road va fi o sarcină greu de gestionat. Faptul că se vor ridica în dimineața următoare și vor revenii pe motocicletă pentru a finaliza traseul total de 600 km, este o altă poveste … Cu creșterea nivelului de dificultate pentru diferitele clase și mai ales clasa Gold trecerea prin unele secțiuni va fi mult mai grea în 2015 . Echipa din jurul directorului de traseu Klaus Sorensen a fost ocupată timp de un an cu găsirea traseelor și a descoperit porțiuni pe care orice montaniard ar fi refuzat să pășească! Ca de obicei, traseele au de toate: de la capcane ascunse, drumuri vechi de pe vreme romanilor, cărări făcute în urma coborârii lemnelor din pădure până la poteci pe care pot umbla doar caprele, râuri neiertătoare, etc.

 

Până să ajungă în munți, concurenții trebuie să facă față provocării urbane numită Prolog. Marți, 14 iulie, la ora 17:00, Bd-ul Coposu din centrul Sibiului devine arena unde cei mai buni rideri din enduro extrem vor face un show indedit și vor lupta pentru o poziție cât mai avantajoasă pe lista de start de miercuri.

 

Cine va câștiga Clasa Gold?

Anul trecut am văzut cum Jonny Walker, după o luptă foarte strânsă cu Graham Jarvis, a devenit cel mai tânăr rider care câștigă Red Bull Romaniacs. De fapt, după 4 zile de off-road și 600 de kilometri cei doi rideri britanici erau separați de doar 12 minute. Acum s-a întors în România și este hotărât să-și păstreze titlul. Graham Jarvis, pe de altă parte, este cunoscut ca „Regele Carpaților“, dupa ce a câștigat de 4 ori evenimentul și vrea să obțină al cincilea titlu. Wade Young (19 ani) din Africa de Sud a luat lumea prin surprindere după ce a terminat pe locul trei anul trecut și este hotărât să demonstreze că locul lui este pe podium. Alfredo Gomez revine în România după o accidentare care l-a împiedicat să concureze anul trecut și intenționează să demonstreze că prezența sa pe podiumul din 2013 nu a fost „norocul începătorului“. Andreas Lettenbichler este câștigătorul din 2009, iar la vârsta de 40 de ani este hotărât să se întoarcă pe podium, deși va trebui să fie atent și la fiul său Manu. Manuel Lettenbichler, în vârstă de 17 ani, a decis să concureze la Romaniacs la clasa Gold – cea mai dificilă. Bavarezul și David Cyprian din Cehia sunt tinerii de urmărit în acest an la clasa Gold.

 

Chris Birch și Paul Bolton sunt amândoi hotărâţi să lupte pentru podium. Neozeelandezul a câștigat raliul în 2008 și vrea să ajungă din nou pe podium. În același timp, Bolton a fost de atâtea ori aproape de Top 3 încât acum pare a fi anul său.

 

Martin Freinademetz (fondatorul și managerul general al competiției): Am depus mult efort pentru a veni cu cele mai uimitoare trasee văzute vreodată. Managerii de traseu au explorat numeroase rute și secțiuni noi foarte îndepărtate, dar publicul are de foarte multe ori posibilitatea să experimenteze acțiunea de talie mondială la doar câteva sute de metri de sate și drumurile principale. Acesta este motivul pentru care conceptul funcționează atât de bine și mult mai multe persoane decât locurile disponibile își doresc să vină să concureze. Un alt motiv pentru care Romaniacs este atât de bine cunoscut este că din 2004 ne-am concentrat pe difuzarea la televiziunile din lumea întreagă. În acest an ne așteptăm să vedem show-ul tv Red Bull Romaniacs în peste 200 de țări din întreaga lume. Acest lucru sporeşte renumele cursei și oferă totodată mai multor milioane de oameni șansa de a vedea imagini din natura României.“

 

Iată ce spun favoriții înainte de start

Jonny Walker (Marea Britanie): În acest an caut să repet ceea ce am făcut anul trecut, dar știu că nu va fi ușor cu Graham și Alfredo, însă voi da tot ce am mai bun. Am câștigat toate cursele outdoor la care am participat în acest an, așa că mă simt încrezător la întoarcerea în România.

Red Bull Romaniacs 2014
Red Bull Romaniacs 2014

Graham Jarvis (Marea Britanie): ”.

 

Wade Young (Africa de Sud): Cred că Romaniacsul din acest an va fi o mare provocare ca întotdeauna. Vremea va juca și ea un rol important dar să sperăm că va fi totuși bună”.

 

Alfredo Gomez Cantero (Spania): Ei bine, sper să mă simt la fel de bine ca la prima mea ediție și să lupt pentru podium în fiecare zi pentru ca sâmbătă să fiu cât mai sus posibil.

 

Andreas Lettenbichler (Germania): Îmi plac condițiile extreme, așa că sper să facem mai mult decât anul trecut. Pentru această ediție, am făcut o mulțime de antrenamente extreme în pădure și în albii de râuri. Mă antrenez mult mai bine; am şi un nou partener de antrenament. Manuel lucrează din greu la aptitudinile sale și avem dueluri foarte interesante pe traseu. Am făcut unele antrenamente pentru GPS împreună și cred că este pregătit să lupte pentru o poziție bună.

 

Piloții români
17 piloți români vor lua startul în acest an la Romaniacs dar, din păcate, niciunul nu s-a înscris la clasa Gold. Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat toate cele 11 ediții Red Bull Romaniacs desfăşurate până în prezent, a decis să meargă la Silver pentru că acum se concentrează în principal pe rally-raid și trebuie să se antreneze pentru al șaselea său Dakar. Robert Szakacs și Norbert Jozsa sunt doi piloți tineri și talentați, care speră să concureze în viitor la cea mai dură clasă. Ambii pot termina în acest an în Top 10 la Silver. Tot la Silver îl găsim și pe Ștefan Popescu un fost pilot de motociclism viteză care se poate spune că a ajuns să îndrăgească enduroul datorită iubitei sale Andrea Goga, fostă concurentă la Romaniacs.

 

Romeo Dunca și Marcel Butuza, doi dintre piloți români care au concurat în Raliul Dakar, au decis că nu pot rata această aventură extremă și vor lua startul la clasa Bronze.

 

Autograf & sesiune foto:
Cei mai buni piloți de enduro extrem din lume: Jonny Walker, Graham Jarvis, Wade Young, Alfredo Gomez, Andreas Lettenbichler, Chris Birch și Mani Gyenes (câștigător al Dakar 2015 la clasa Maraton și singurul pilot din lume care a terminat toate edițiile Red Bull Romaniacs) vin să se întâlnească cu fanii acestui sport, marți, 14 iulie între orele 16.00 și 17.00. Locația: Cortul Canon situat chiar înainte de traseul de la Prolog (bd-ul Coposu, Sibiu), în zona de acces din direcția hotelului Ramada.

 

Conferința de presă ce precede debutul competiției este programată luni, 13 iulie, ora 12.00 pe traseul de la Prolog. Cei prezenți vor avea ocazia să îi vadă pe rideri evoluând pe o secțiune a traseului urban și să discute cu aceștia tete a tete.

20 de zile până la startul Red Bull Romaniacs 2015

Peste aproximativ trei săptămâni, în perioada 14-18 iulie,  rideri din 37 de țări, de pe șase continente, vor concura la Sibiu în aventura supremă din hard enduro. Enduroul extrem va aduce în orașul din Transilvania peste 1.200 de oameni doar dacă ne referim la piloți, însoțitorii acestora și echipele de asistență. Marea Britanie, Germania și Austria sunt țările care vor avea cei mai mulți rideri la startul Red Bull Romaniacs,  însă un număr considerabil de piloți vor veni și din Noua Zeelandă, Olanda și Africa de Sud. În cel mai dificil raliu hard enduro de pe planetă vor lua startul și rideri din India, Corea de Sud, Sudan și Ecuador.

 

Așa cum este tradițional Red Bull Romaniacs va debuta cu Prologul din centrul Sibiului. Showul urban este programat pe 14 iulie când încă de dimineață, pe Bd-ul Coposu, fanii vor avea parte de acțiune. La ora 09:00 se va da startul în prima sesiune de calificări, iar cea mai spectaculoasă parte va debuta la ora 17:00, când se va concura în finale.

 

Andy Fazekas a creat iarăși o serie de obstacole inedite, care le vor da de furcă riderilor și le va permite spectatorilor să vadă peste ce dificultăți vor avea de trecut concurenții în cele patru zile de off-road. În urma rezultatelor de la Prolog se va stabili ordinea de start pentru prima zi în munți. Dacă până acum am asistat și la muncă în echipă (se lua în calcul cel mai bun timp dintre cele două rezultate obținute de membrii unei echipe), din acest an fiecare va trebui să muncească pentru el. În 2015 nu mai există clasament pe echipe ci doar cel individual la toate cele patru clase: Gold, Silver, Bronze, Iron.

Poster Red Bull Romaniacs 2015

După ce se va încheia capitolul Prolog vor urma cele patru zile de off-road în care riderii vor avea de parcurs traseele uneia dintre cele mai dure ediții a Red Bull Romaniacs. Pentru majoritatea concurenților ajungerea la finișul unei zile din munți va fi o sarcină de care se vor putea achita, însă să facă acest lucru patru zile la rând va deveni pentru unii o provocare soră cu imposibilul. În total traseul măsoară 600 de km, iar în special pentru clasa Gold echipa din jurul directorului de traseu, Klaus Sorensen a muncit un an întreg pentru a găsi și include în traseu porțiuni pe care oamenii ”normali” nu le-ar parcurge nici măcar la pas. Ca în fiecare an traseele includ drumuri vechi gândite de romani, capcane ascune, bușteni, poteci înguste folosite de ciobani, treceri prin râuri repezi cu multă piatră, urcări și coborâri extrem de abrupte etc.

 

Echipa de management a raliului împreună cu mastermind-ului Red Bull Romaniacs, Martin Freinademetz au decis ca în acest an raliul să aibă cartierul general în Sibiu pe întreaga sa durată. Astfel nu vor mai fi bivouacuri în alte orașe, fapt ce le va ușura sarcina echipelor de asistență tehnică, iar spectatorilor le va da ocazia să stea aproape de fenomen pe durata întregii săptămâni.

Race Action Prolog 2014, foto Mihai Stetcu Red Bull Content Pool

Pe cine să ne focusăm?

 

Red Bull Romaniacs este o competiție gândită pentru diferite nivele de pregătire ale riderilor din enduro extrem și toate cele patru trasee sunt concepute astfel încât fiecare să își depășească propriile limite. Fiecare clasă are proprii săi eroi, însă există una care definește ce este posibil și ce nu în acest sport. Este vorba despre clasa Gold.

 

Vor fi secțiuni pe care și organizatorii le consideră greu de trecut fără un pic de ajutor însă sunt câțiva rideri în plutonul clasei Gold care au dovedit că pentru ei imposibilul are o altă dimensiune.

 

Graham Jarvis (Marea Britanie), supranumit Regele Carpaților după ce a câștigat raliul de patru ori, are propria sa luptă cu mult mai tânărul Jonny Walker (Marea Britanie), câștigătorul din 2014. Wade Young (Africa de Sud) a surprins pe toată lumea în ediția trecută când a urcat pe podium, iar tânărul de 19 ani este determinat să ajungă și anul acesta în primii trei la finiș. Alfredo Gomez (Spania), marele absent din 2014, a terminat în 2013 al doilea, deși se afla la debut și nu este exclus să îl vedem anul acesta în lupta directă pentru victorie. Andreas Lettenbichler (Germania), Paul Bolton (Marea Britanie) și Chris Birch (Australia) au și ei în vizor podiumul, așa că se anunță o ediție incitantă în ceea ce privește lupta de la clasa Gold.

 

Concentrat pe rally-raid, Emanuel Gyenes singurul român care s-ar fi putut înscrie la clasa Gold a preferat un traseu în care riscul de accidentare să nu fie atât de mare și va concura la clasa Silver. În schimb Rienk Tuinstra, olandezul stabilit în Sibiu, riscă totul și va concura la Gold. Câștigătroul Raliului Dakar clasa Maraton în 2015, va fi însoțit în lupta de la clasa Silver și de alți rideri români: Robert Szakacs, Ștefan Popescu, Norbert Jozsa.

 

 

Red Bull Romaniacs 2014
Red Bull Romaniacs 2014

Program

Duminică, 12 iulie

 Verificări administrative și tehnice – Sibiu

 

Luni, 13 iulie

Verificări administrative și tehnice – Sibiu

 

Marți, 14 iulie

09:00 – Calificări Prolog, Bd.-ul Coposu, Sibiu

16:00 – Sesiune Foto&Autografe cu riderii de top la cortul Canon (traseu Prolog, zona de acces din direcția hotel Ramada)

17.00 – Prolog,  Bd.-ul Coposu, Sibiu

 

Miercuri, 15 iulie

Start și finiș în Sibiu

Ziua 1 distanțe și timpul estimat al celui mai rapid rider:

Gold: 129km, 5h52min

Silver: 135km, 5h19min

Bronze: 98km, 4h18min

Iron: 98km, 4h05min

 

 

Joi, 16 iulie

Start și finiș în Sibiu

Ziua 2 distanțe și timpul estimat al celui mai rapid rider:

Gold: 143km, 5h28min

Silver: 123km, 5h01min

Bronze: 115km, 4h48min

Iron: 96km, 4h24min

 

 

Vineri, 17 iulie

Start și finiș în Sibiu

 Ziua 3 distanțe și timpul estimat al celui mai rapid rider:

Gold: 161km, 5h37min

Silver: 142km, 5h19min

Bronze: 113km, 4h15min

Iron: 89km, 3h22min

 

Sâmbătă, 18 iulie

Start –Sibiu

11:30 – Finiș, Dealul Gușteriței, Sibiu

Ziua 4 distanțe și timpul estimat al celui mai rapid rider:

Gold: 161km, 5h51min

Silver: 137km, 5h01min

Bronze: 105km, 3h50min

Iron: 93km, 3h43min

 

22:00 Festivitatea de premiere & Party

Supermoto – Campionat European la Arad

La sfarsitul weekend-ului trecut (9-10 mai), circuitul VIK Power Arad a găzduit prima etapa de Campionat European la Supermoto, prima etapa de Campionat Est-European, prima etapa de Campionat National al Bulgariei, precum si prima etapa a Campionatului National Individual al Romaniei la Supermoto.

Supermoto Arad 2015

Organizatorul Arici Supermoto Arad a adus la start piloti din clasele Juniori III, Juniori II, 65cc, 85cc, S3, Open, Hobby si Scutere, competitia desfasurandu-se sub patronajul Federatiei Romane de Motociclism. Au fost prezenti participanti din România cât şi sportivi din Turcia şi Bulgaria.

 

Inca de Sâmbătă din timpul antrenamentelor lupta pentru timpul cel mai bun a adus un mare spectacol ceea ce prefata un spectacol de zile mari in cursele de Duminică.

 

In numar destul de mare, spectatorii indragostiti de motociclism au fost delectati cu o pasionantă cursă de Scutere unde victoria a fost adjudecata de Laurentiu Ciurescu – C & C Motoracing Lugoj (Aprilia) urmat de Cristian Sandulescu – Pro Bike Bucuresti (Yamaha). Pe locul al treila s-a clasat sportivul George Nedea – Pro Bike Bucuresti (Yamaha).

Supermoto 2

La clasa celor mai mici Juniori (Juniori III) invingator a fost Patrick Pascota (KTM) de la moto-clubul Pascota Ioan Ilie Timisoara care a reusit sa il devanseze pe Daniel Babescu (KTM) – Taifun Racing Timisoara. Stanescu Razvan Florian (Conti) de la Steaua GT Bucuresti a reusit sa isi adjudece clasa Juniorilor II, invingandu-l pe Oliver Szasz (Conti), tot de la Steaua GT Bucuresti.

Supermoto 4

Foarte aproape de a produce o frumoasa surpriza, sportivul Zoltan Ordog (KTM) de la Dementor Racing Codlea s-a clasat la doar 0,027 secunde de ocupantul locului I al clasei SM65, bulgarul Viktor Neychev (KTM). Pe locul al treilea a terminat sportivul turc Ares Bengic (KTM). Podiumul Campionatului National a fost completat cu romanii Eross Koppany (Kawasaki) de la Steaua GT Bucuresti – locul al doilea – si Daniel Babescu (KTM) de la Taifun Racing Timisoara – locul al treilea.

 

Clasa SM85 a fost o afacere din Tucia, primele doua locuri fiind ocupate de fratii “zburatori” Oncu Deniz si Oncu Can, ambii pe KTM. In Campionatul National invingator a fost Razvan Stanescu (Honda) care s-a clasat in fata sportivilor Stefania Bancila (Honda) si Oliver Szasz (Suzuki), toti trei provenind de la moto-clubul Steaua GT Bucuresti.

Supermoto 3

Competitia Europeana si Est-Europeana de Supermoto i-a avut castigatori pe bulgarii Hakan Halmi (KTM) la S3 si Alexander Georgiev la Open, in timp ce steagul Romaniei a fost adus pe podium pe locul al treilea de romanul Vlad Neaga (TM) de la moto-clubul CS Dumbravita. Acesta a fost si invingatorul
in Campionatul National. Rivalul sau Sorin Traistaru (KTM – Arici Supermoto Arad) a fost urmarit de ghinion suferind o cazatura serioasa in virajul 6 chiar in primul tur al primei manse de concurs, fara a mai putea participa in cursa a doua.

Supermoto Arad

Clasa Hobby a fost castigata de “veteranul” Andrea Lelli (KTM – Moto Extrem Lugoj) care a reusit sa ii surclaseze pe Attilo Gergely (KTM – Arici Supermoto Arad) si Csaba Mathe (KTM – Steaua GT Bucuresti).

 

Organizatorul evenimentului, Sorin Traistaru ne-a declarat: “Evenimentul a iesit asa cum ne asteptam, si sunt foarte multumit, desi sunt dezamagit ca pe o greseala personala am fost fortat sa abandonez. Publicul a fost numeros si a fost un public de calitate ceea ce nu poate decat sa ne bucure, multumim sponsorilor, autoritatilor locale, circuitului VIK Power Arad, Consiliului Judetean Arad, tuturor care ne-au urmarit la fata locului sau prin mijloacele social media.

 

Urmatoarea competitie de Campionat European si Est-European de Supermoto se va desfasura pe circuitul complet asfaltat de nivel mondial de la Plevna in perioada 14-16 Iunie, in timp ce urmatoarea etapa de Campionat National de Supermoto este programata a avea loc un weekend mai tarziu – 20-21 Iunie.

 

Rezultate complete

 

Foto © Andrei Gemes

Prima etapa din Motocross Cup va avea loc sambata 2 mai la Prundu

Prima etapa din acest an a Motocross Cup se desfasoara pe circuitul din comuna Prundu, judetul Giurgiu, zeci de sportivi fiind asteptati la acest eveniment. Piloti de toate varstele si de toate nivelurile de experienta se vor duela la sapte clase, de dimineata, de la ora 10:00 fiind programate antrenamentele libere si cele cronometrate, pentru ca primul start sa se dea la ora 14:00, atunci cand grila de start va cadea pentru clasele MX Amatori si MX Veterani.

Motocross CUP la Prundu

Este al patrulea an consecutiv in care cluburile sportive Top Cross TCS si Dual Racing organizeaza aceasta competitie, care ridica standardele in motocrosul romanesc. Alte cinci etape ii asteapta pe piloti de-a lungul sezonului, trei fiind “strategic” plasate in apropiere de Bucuresti – la Ciolpani, Autostrada A1 Militari si Bolintin, iar celelalte in centrul tarii, urmand a se defasura la Zarnesti si la Sfantu Gheorghe.

 

Potrivit organizatorilor, circuitul din lunca Dunarii este gata inca de luni, Adrian Raduta, specialist in operatiunile de pregatire ale pistelor de motocross, spunand ca nu a fost usor sa il repare, dupa doi ani in care nu a mai fost folosit: “Pamantul a mai luat-o la vale in anumite portiuni si de aceea, pentru siguranta sportivilor am facut cateva modificari. Astfel, pe urcarea dupa start, o saritura tripla a devenit dubla, iar urmatoarea saritura dubla a fost eliminata. In viraje exista acum mai mult pamant nisipos care, speram, va ramane cat mai umed in ziua competitiei. Totodata, inca de luni am inceput udarea circuitului, iar in ziua cursei nu vom uda, am decis ca este mai sigur asa pentru sportivi”.

 

In Bucuresti sunt multi practicanti de motociclism off-road, ma refer la amatori. Ii aseptam la circuit in clasa care li se adreseaza direct, MX Amatori, pentru a descoperi sau redescoperi frumusetea motocrosului si a vedea ca acest sport poate fi practicat si ca o relaxare activa, fara riscuri”, spune Ciprian Popescu (Dual Racing Team). Evenimentul este sustinut de Primaria Prundu, iar primarul Catalin Corbea, si el pasionat de motoare, este convins ca prima etapa de Motocross Cup va atrage mult public, spectacolul fiind asigurat de pilotii experimentati care alearga in clasele mari, MX1 si MX2.

 

Program eveniment

10:00 – 10:20 ANTRENAMENT LIBER MX AMATORI + MX VETERANI
10:25 – 10:45 ANTRENAMENT LIBER MX65 + MX85
10:50 – 11:00 ANTRENAMENT LIBER MX50
11:05 – 11:30 ANTRENAMENT LIBER MX1 + MX2
   
11:40 – 12:00 ANTRENAMENT OFICIAL MX AMATORI + MX VETERANI
12:05 – 12:25 ANTRENAMENT OFICIAL MX65 + MX85
12:30 – 12:40 ANTRENAMENT OFICIAL MX50
12:45 – 13:10 ANTRENAMENT OFICIAL MX1 + MX2
   
14:00 MANSA 1 MX AMATORI + MX VETERANI(15 MIN. + 2 TURE)
14:20 MANSA 1 MX65(12 MIN. + 2 TURE) MX85(20 MIN + 2 TURE)
14:50 MANSA 1 MX50(10 MIN. + 2 TURE)
15:10 MANSA 1 MX1/MX2 (25 MIN. + 2 TURE)
   
16:15 MANSA 2 MX AMATORI + MX VETERANI(15 MIN. + 2 TURE)
16:40 MANSA 2 MX65(12 MIN. + 2 TURE) MX85(20 MIN + 2 TURE)
17:10 MANSA 2 MX50(10 MIN. + 2 TURE)
17:25 MANSA 2 MX1/MX2 (25 MIN. + 2 TURE)
   
   
18:00     FESTIVITATEA DE PREMIERE IMEDIAT DUPA MANSA 2 MX1/MX2

Custom Wheels Show – evenimentul weekend-ului 25-26 aprilie in Bucuresti

Custom Wheels Show are ca scop promovarea și punerea în valoare a culturii custom românești pe plan național si internațional. 

Afis FB

Ajuns la cea de-a doua editie Custom Wheels Show va gazdui proiecte speciale din zona moto (cu precădere), auto, velo și fashion, si, totodata, cu aceasta ocazie se dorește reînvierea spiritului muncii artizanale, încurajarea noului val de constructori și tragerea unui semnal de alarmă împotriva legislației RAR în ceea ce privește vehiculele artizanale.

 

Vor fi expuse zeci de motociclete, mașini și biciclete speciale datorită aspectului, execuției și a  poveștilor. Nu ne dorim să organizăm „încă un salon moto obișnuit”, ci vrem să oferim vizitatorilor o experiență care să stârnească microbul custom, creativitatea, și să-i determine să viseze la propriile proiecte. Evenimentul nu este dedicat exclusiv publicului cunoscător. Dorim atragerea, în aceeași măsură, a unei audiențe sătule de standardizare și să o determinăm să îmbrățișeze customizarea și artizanatul în orice formă. Mulțumitor ar fi ca la finalul evenimentului vizitatorii să plece determinați să-și înceapă propriul proiect și să adopte în stilul lor de viață sintagma  „Construit, nu cumpărat!”.

 

O noutate în acest concept de eveniment o constituie prezentarea acțiunii din câmpul muncii și a câtorva pași ce țin de realizarea unui proiect;  în acest fel publicul va fi informat asupra etapelor de productie și va putea aprecia creativitatea, calitatea execuțiilor și nivelul de muncă depus. Se vor desfășura demonstrații ale artiștilor/ artizanilor/ meșteșugarilor la fața locului – prelucrare metal (roată englezească, gravare), prelucrare de piele, aerografiere, tatuaje, custom graphics (personalizare vestimentară, lettering, etc.). Întreaga incintă va avea o identitate vizuală impusă, care îmbină aspectul industrial cu aerul artistic (prin tablouri/ desene/ schițe/ postere) și cu cel cultural (vor fi invitați editori de cărți din domeniu și se vor prezenta pasaje video/ foto din cultura și istoria moto). Vor exista standuri de merchandising (unele cu producție/ personalizare la fața locului) custom graphics – îmbrăcăminte, accesorii, încălțăminte, etc. 

 

În cele două zile (25-26 aprilie) atmosfera va fi susținută de activitățile atelierelor, de trupe de muzică, se vor organiza lecțiile de dans oferite de Rockabilly România și de trupe de muzică.

 

Evenimentul se va desfășura într-o hală încăpătoare de 1.600 metri pătrați, incinta CET Sud, în perioada 25-26 aprilie. Preț intrare – 10 lei.

Harta Custom Wheels Show

Parteneri media ai evenimentului : MotoBikes, PeMotoare.ro, DigiTV.

 

Custom Wheels Show 2015

 

Mai multe informatii puteti afla si de pe pagina de facebook Custom Romania

BMW Motorrad România a semnat un parteneriat cu Cătălin Cazacu

BMW Motorrad România a semnat primul parteneriat de imagine cu un pilot de curse: Cătălin Cazacu, campionul Romanian SuperBike (RoSBK) din ultimii doi ani. Demersul îşi propune să promoveze imaginea mărcii în segmentul sport şi super sport şi să promoveze proiectele de siguranţă rutieră ale BMW Motorrad.

Catalin Cazacu

Cu BMW S 1000 RR, BMW Motorrad şi-a extins supremaţia într-un segment absolut nou pentru marcă. Ne bucurăm că acest model este alegerea numărul unu în multe competiţii de superbike şi în acest fel a contribuit semnificativ la întărirea imaginii sportive a mărcii. Performanţele excelente ale lui Cătălin în competiţiile naţionale, precum şi prezenţa tot mai importantă a BMW Motorrad în segmentul sport şi super sport au dus la primul parteneriat de imagine din România pentru BMW Motorrad cu un pilot de curse. Suntem încrezători că această colaborare va fi extrem de fructuoasă şi că ea se va materializa prin multiple victorii şi trofee de campion la sfârşit de an”, a precizat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România.

Ionut Batu & Catalin Cazacu

Mă simt onorat că am fost ales imaginea BMW Motorrad în România, simt că rezultatele şi eforturile mele au dat roade, mai ales că de ceva ani buni concurez pe motociclete BMW. Este o onoare pentru mine şi sper că prin colaborarea cu BMW să aducem cât mai mulţi oameni aproape de acest sport spectaculos!” a declarat Cătălin Cazacu, campion Romanian SuperBike.

 

Cătălin Cazacu va fi şi un promotor al proiectelor de siguranţă rutieră susţinute de BMW Motorrad România. Marca are deja mai multe echipe de instructori autorizaţi BMW Rider Traing cu certificare internaţională şi se implică activ în campanii pentru siguranţa celor pe două roţi în trafic. „Piaţa de motociclete în România, din păcate, este la început. De aceea problema siguranţei rutiere este una foarte actuală, nu avem încă formată o cultură a motocicletelor. Noi avem mai multe proiecte importante în acest sens în 2015 şi considerăm că un campion poate da mai multă vizibilitate unui astfel de demers”, a explicat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România.

 

 

Cătălin Cazacu activează în rândul motocicliştilor profesionişti de 11 ani, în tot acest timp reuşind să obţină victorii de etapă sau titluri de campion în mai multe competiţii naţionale şi internaţionale. Începând cu anul 2012, toate victoriile lui Cătălin au fost adjudecate în şaua unei motociclete BMW.

 

Pilotul timişorean va concura în acest an în patru competiţii, două naţionale (Campionatul Naţional de Viteză al României şi Campionatul RoSBK) şi două internaţionale (Campionatul Est European de Motociclism şi Campionatul European Alpe Adria).

 

Motocicleta pilotată de Cătălin Cazacu în acest sezon este un BMW S 1000 RR produs în 2015, capabil să furnizeze 199 CP (146 kW) şi 113 Nm, datorită unui propulsor cu patru cilindri în linie, de 999 cmc. Suplimentar, motocicleta a fost dotată cu BMW Race Power Kit, echipament compus dintr-o evacuare din titaniu Akrapovic ce oferă un plus de 11 CP motorului, precum şi o scădere a greutăţii cu 4,8 kilograme faţă de evacuarea standard. Toate aceste modificări oferă motocicletei un raport de putere de peste 1 CP/kg.

Catalin Cazacu BMW S1000RR

BMW S 1000 RR vine cu noutăţi importante pentru modelul 2015: putere crescută la 199 CP, cuplu îmbunătăţit în zona de turaţii medii, un cadru nou care favorizează manevrabilitatea, greutate scăzută cu 4 kg pentru varianta de serie, ergonomie îmbunătăţită, Shift Assisstant Pro – care permite schimbarea în trepte de viteză superioare sau inferioare fără acţionarea ambreiajului, Launch Control, Pitlane Limiter. Componenta electronică a acestui model a fost intens dezvoltată, suplimentar faţă de sistemele clasice ABS, DTC (Controlul Dinamic al Tracţiunii) sau DDC (Controlul Dinamic al Suspensiilor) fiind disponibilă o unitate avansată pentru monitorizarea şi interpretarea telemetriei (măsurarea unghiului de înclinare pe viraje, deceleraţia înainte de fiecare viraj, procentul de utilizare al DTC-ului, cronometrarea tururilor de circuit, anticiparea unui posibil record de tur şi semnalizarea către pilot).

 

Cătălin Cazacu – Palmares:

  • Podium la toate clasele de juniori (Juniori 1, Juniori 2 şi Juniori 3);
  • Vicecampion la clasa 125 cm3;
  • Vicecampion naţional 2008;
  • Vicecampion Romanian SuperBike 2008;
  • Dublu campion naţional 2009 – Clasa Supersport;
  • Campion EUROPEAN RIDERS CUP 2009;
  • Vicecampion Romanian SuperBike 2009;
  • Calificat în finala de Campionat European – Albacete, Spania;
  • Campion Romanian SuperBike 2010 – Clasa Supersport;
  • Vicecampion naţional 2010 – Clasa Supersport;
  • Campion Romanian SuperBiKe 2011 – Clasa Supersport;
  • Vicecampion naţional 2011 – Clasa Supersport;
  • Primul pilot timişorean participant în Campionatul Mondial WORLD SUPERBIKE 2011;
  • Vicecampion Romanian SuperBike 2012 – Clasa Superbike (BMW S 1000 RR);
  • Campion Romanian Superbike 2013 – Clasa Superbike (BMW S 1000 RR);
  • Campion Romanian Superbike 2013 – Clasa Superbike Challenge (BMW S 1000 RR);
  • Calificat la finala de Campionat European – Albacete, Spania (BMW S 1000 RR);
  • Campion Romanian Superbike 2014 – Clasa Superbike (8 victorii din 8 posibile – BMW S 1000 RR);
  • Campion Romanian Superbike 2014 – Clasa Superbike Challenge (8 victorii din 8 posibile – BMW S 1000 RR);

Yamaha ofera doua motociclete clubului Top Cross TCS

Contractul de cinci ani semnat de Adrian Raduta, liderul clubului Top Cross TCS, cu Yamaha Romania are deja efecte pozitive pentru sportivii din cadrul clubului. Motodynamics SRL, reprezentant oficial al Yamaha Motor Company in Romania a pus la dispozitia clubului doua motociclete model 2015, o YZ85 si o YZ125, care vor fi folosite de Ionut Corbea si de Andrei Poponut in Motocross CUP si in Campionatul Est European de Motocross.

 

Adrian Raduta spune ca i-a ales pe cei doi sportivi, care provin din medii diferite, in urma rezultatelor obtinute dar si a unei analize atente privind capacitatea lor de a ramane implicati pe termen lung in motocross. “Imi doresc ca prin intermediul clubului Top Cross TCS sa gasesc noi talente, noi sportivi pe care sa-i putem sustine si impreuna sa dezvoltam motocrosul romanesc. Pe parcursul acestui sezon vom fi atenti sa vedem cine merita o motocicleta cu care sa evolueze ca motocrosist, singura conditie este ca ne dorim copii si familii care sa aibe ca obiectiv sa faca sport cu adevarat”, spune liderul clubului Top Cross TCS.

 Ionut Corbea actiune

Ionut Corbea si Andrei Poponut vor participa la toate etapele Motocross CUP si la toate etapele Campionatul Est European de Motocross. Dupa ce anul trecut Ionut a devenit vice-campion est european la clasa MX2 Juniori, vom ataca in acest an titlul, iar pentru Andrei obiectivul este sa se claseze in primii trei-cinci sportivi la sfarsitul sezonului”, explica Adrian Raduta.

 

Nascut si crescut in Prundu, judetul Giurgiu, intr-o familie indragostita de motocross, Ionut Corbea are deja o experienta consistenta la curse, inclusiv o participare in finala Campionatului European de Motocross, in 2012, in Marea Britanie.

 

Este un vis ceea ce mi se intampla. Am sa lupt din toate puterile mele sa demonstrez ca nu s-a inselat cand a luat aceasta decizie.”, spune Andrei Poponut, un targu-muresean de 14 ani, care, ani de zile s-a luptat alaturi de tatal sau cu o situatie economica dificila pentru a face performanta in motocross.

 Andrei Poponut actiune

Prima cursa a celor doi tineri piloti pe noile lor motociclete se va desfasura chiar in acest weekend, in Bulgaria, in campionatul national al tarii vecine. Dupa reacomodarea cu pista de concurs, sportivii Top Cross TCS se vor deplasa weekend-ul viitor in Grecia, pentru etapa de deschidere a Campionatului Est European de Motocross.

Yamaha Romania se implica in motocross-ul romanesc alaturi de Adrian Raduta

Adrian Raduta a semnat de curand un contract de sponsorizare cu Motodynamics SRL, reprezentant oficial al Yamaha Motor Company in Romania, prin intermediul Dual Motors, dealerul Yamaha numarul unu in tara noastra.

 

De acest pachet de sponsorizare se vor bucura nu doar Adrian Raduta, ci si sportivii echipei Top Cross TCS, cu totii urmand a primi sprijin direct de la departamentul specializat in curse al Yamaha, este vorba despre Yamaha Rinaldi Research & Development, aceeasi structura care sustine din punct de vedere tehnic pilotii Yamaha care concureaza in campionatele mondiale si europene.

 st-dr_,Theodoros Papadopoulos, Adrian Raduta, Ciprian  Popescu (1)

Mai multe detalii ne ofera Adrian Raduta: “Practic pentru mine este vorba despre o intoarcere la Yamaha, intrucat aceasta este marca de motociclete cu care am debutat in motocross. Primele mele curse de motocross le-am alergat pe un YZ85 si am continuat sa alerg pe Yamaha pana in 2008. Pot spune ca sunt incantat sa o fac din nou, dar si de faptul ca echipa Yamaha Romania a inteles ca motocrosul romanesc merita sustinut. Ma bucur ca munca pe care am depus-o pentru clubul Top Cross TCS a contat, ca  infrastructura, experienta si logistica de care dispunem au avut un cuvant de spus in alegerea facuta de Yamaha Romania”.

 

Sprijinul din partea departamentului racing conteaza enorm”, explica Adrian Raduta. “Vom beneficia ca echipa de un contact direct in Italia, o persoana careia ii putem pune intrebari si care ne va oferi feedback pentru rezolvarea diverselor situatii ce intervin in mod tipic in exploatarea unui motor la curse. Astfel, vom economisi timp si bani, eliminand secvente de incercare si eroare si este mare lucru sa ai asemenea sprijin la motocross”, a conchis triplul campion balcanic la motocross.

Adrian Raduta castigatorul clasei MX1

“Am incheiat un parteneriat pe termen lung, iar rezultatele vor aparea pentru ambele parti si, la fel de important, pentru riderii Yamaha din Romania.” a declarat Ciprian Popescu, manager general Dual Motors.

 

Theodoros Papadopoulos, marketing manager Motodynamics SRL, importator oficial Yamaha in Romania a declarat: “Sa lucram cu Adrian Raduta a fost o alegere fireasca pentru compania noastra, in momentul in care ne-am hotarat sa ne implicam cat mai profund in motocrosul romanesc. Adrian a demonstrat ca este un adevarat campion si ca este preocupat sa formeze noi generatii de rideri prin intermediul scolii sale de motocross.”

Marc Marquez a castigat pentru a doua oara consecutiv trofeul BMW M Award

Marc Marquez a fost imbatabil şi în sezonul 2014 din MotoGP – iar tânărul spaniol a câştigat din nou şi competiţia pentru trofeul BMW M Award. În vârstă de 21 de ani, ibericul a fost pentru al doilea an consecutiv pilotul cu cele mai bune performanţe în calificările clasei-regină a curselor de motociclism viteză, ceea ce i-a adus al doilea premiu BMW M. Trofeul, sub forma unui automobil BMW M exclusiv, personalizat, este decernat de partenerul MotoGP, BMW M GmbH, cu începere din 2003. Performanţele remarcabile reuşite de Marquez în calificările stagiunii 2014 au fost recompensate cu o ediţie specială a noului BMW M4 Coupé.

M Award MotoGP 2014

Marquez, care anul trecut a devenit primul debutant ce a câştigat BMW M Award, a dominat sezonul 2014 încă de la început. În calificări spaniolul a fost imbatabil îndreptându-se fulgerător spre cel de-al doilea titlul mondial în MotoGP. Marquez a obţinut pole position la primele şase etape ale sezonului şi astfel punctajul maxim în cursa pentru BMW M Award. Per total, pe parcursul acestui sezon, Marquez s-a aflat de 13 ori pe prima poziţie a grilei de start. Cu un total de 398 de puncte, spaniolul a câştigat ediţia 2014 a BMW M Award cu un avans confortabil. Ceremonia oficială de prezentare a avut loc sâmbătă, cu ocazia ultimei etape MotoGP de la Valencia (Spania). Premiul a fost decernat de Carmelo Ezpeleta, director general Dorna Sports, şi de Thomas Schemera, director de vânzări şi marketing BMW M GmbH.

 

Printre particularităţile speciale ale BMW M4 Coupé, acordat câştigătorului BMW M Award din acest an, se numără culoarea specială BMW Individual “Frozen Red Metallic”, disponibilă oficial în oferta BMW de anul viitor. Aspectul sportiv şi elegant continuă şi la interior. Tapiţeria integrală cu piele BMW Individual Merino de granulaţie fină în nuanţă Opal White şi echiparea cu lemn nobil BMW Individual de culoare Ash Grain White completează aspectul deosebit. Transmisia M cu dublu ambreiaj cu Drivelogic, frânele M din carbon ceramic şi suspensia M adaptivă garantează caracteristici superioare de condus în orice situaţie.

 

Ştiind că premiul este acolo la finalul anului îţi oferă o motivaţie specială când concurezi sîmbăta pentru pole position“, a declarat Marquez. “Anul acesta a fost o motivaţie suplimentară, pentru că mi-a plăcut foarte mult acest BMW M4 Coupé. Sunt fericit să primesc acest automobil şi, desigur, mă voi bucura de el.

 

Prezentarea BMW M Award la ultima cursă este dintotdeauna un punct de atracţie a sezonului MotoGP“, a declarat Carmelo Ezpeleta, directorul executiv Dorna Sports. “BMW M este un partener important şi de încredere al MotoGP şi este fantastic faptul că pilotul cu cele mai bune performanţe în calificări a fost onorat, pentru a 12-a oară, cu un automobil sport exclusiv şi de înaltă performanţă. Cu BMW M4 Coupé, BMW M GmbH a oferit încă o dată câştigătorului un automobil atractiv, care dispune de cea mai nouă tehnologie şi care combină perfect valorile împărtăşite de MotoGP şi BMW M. Marc Marquez a câştigat BMW M Award 2014 într-o manieră impresionantă. Vreau să profit de această ocazie pentru a-l felicita pentru un sezon absolut remarcabil.

Marc Marquez

Felicitări lui Marc Marquez pentru această nouă victorie în BMW M Award“, a declarat Thomas Schemera, director de vânzări şi marketing BMW M GmbH. “Anul trecut, el a venit ca debutant şi a învins concurenţi mult mai experimentaţi. În 2014, el a ridicat ştacheta din nou, reuşind 13 pole positions. A fost impresionant să vezi cum a evoluat Marc după succesul de anul trecut spre cel din acest sezon. Ca partener al MotoGP, suntem încântaţi să recunoaştem încă o dată realizările lui prin Premiul BMW M. Onorarea pilotului cu cele mai bune rezultate în calificări a devenit o tradiţie importantă pentru noi şi suntem mândri că BMW M Award se bucură de o apreciere deosebită în rândul piloţilor MotoGP. În mod repetat, ei au confirmat că automobilele BMW M sunt premii mult râvnite – şi oferim un nou punct de atracţie în acest an cu noul BMW M4 Coupé.

 

BMW M Award pentru pilotul cu cele mai bune performanţe în calificări este acordat din 2003. Asemenea sistemului de punctaj pentru curse, piloţii primesc, la fiecare week-end de Grand Prix, puncte în funcţie de poziţia ocupată în calificări. Pole position este recompensat cu 25 de puncte, locul al doilea pe grilă primeşte 20 de puncte, locul al treilea marchează 16 puncte – până la un punct pentru locul al 15-lea. Pilotul cu cele mai multe puncte la finalul sezonului câştigă BMW M Award – sub forma unui autpomobil BMW M exclusiv şi personalizat individual. Valentino Rossi şi Casey Stoner sunt actualii deţinători ai recordului, fiecare cu câte trei premii BMW M în palmares. În 2013, Marc Marquez a fost desemnat cel mai tânăr câştigător BMW M Award din istorie şi primul pilot care cucereşte trofeu la primul său sezon în clasa-regină a motociclismului viteză. Acum, Marquez a câştigat BMW M Award pentru a doua oară. Compatriotul său Jorge Lorenzo a câştigat şi el râvnitul trofeu de două ori. Sete Gibernau şi Nicky Hayden şi-au trecut în palmares câte o victorie în BMW M Award.

Start in Red Bull Romaniacs 2014

Ediția din acest an a celui mai dificil raliu hard enduro din lume este una record în care 350 de rideri își vor testa abilitățile pe cele 21 de obstacole pregătite pentru Prolog. Marți, 15 iulie, la ora 09:00 dimineața riderii de la clasa Bronze Single vor deschide sesiunea de calificări. Primii 35 de rideri de la fiecare din clasele (Gold – cel mai dificil traseu), Silver Single, Silver Team, Bronze Single și Bronze Team se vor califica pentru Prologul propriu-zis programat să înceapă la ora 17:30, pe Bd-ul Coposu din centrul Sibiului. Clasa Iron (cel mai ușor traseu) nou introdusă în raliu are ca opțional Prologul, însă sigur vom vedea și de la această categorie rideri care vor dori să își măsoare forțele.

Chris Birch - iesire din padure Prolog

Pentru ediția cu nr.11 Andy Fazekas și echipa sa au gândit un traseu care include 21 de obstacole printre care și Evolution. Acesta alături de Pădure este considerat cel mai spectaculos obstacol de la Prolog. Show-ul urban care stabilește ordinea de start pentru prima zi în munți a fost gândit pentru a le oferi spectatorilor o imagine cât mai amplă asupra dificultăților pe care riderii le întâmpină în cele patru zile de off-road. Tocmai din acest motiv organizatorii s-au gândit să ”planteze” pe mijlocul bulevardului o pădure. Riderii vor trece printre brazi și apoi vor ajunge în mai puțin de 2 metri la obstacolul numit Sibiu – o secțiune de bușteni așezați în forma literelor care compun numele orașului din inima Transilvaniei.

 

Având în vedere că la Prolog se stabilește ordinea de start pentru prima zi din munți și nu este ușor să fi primul pe traseu atunci vom asista la punerea în aplicare a strategiei lui Jonny Walker. Britanicul învârstă de 23 de ani are șanse să câștige în acest an și să îl detroneze pe Graham Jarvis din postura de ”rege al Carpaților”, așa că nu își dorește să riște nimic și a declarat că nu are ca obiectiv câștigarea Prologului. În același timp și riderul Husqvarna preferă să nu fie primul pe traseu așa că putem asista la o luptă între Paul Bolton câștigătorul Prologului din 2013 și debutantul Cory Grafunder. Canadianul este înlocuitorul accidentatului Alfredo Gomez iar după evoluțiile din competițiile americane pare a fi familiarizat cu obstacole asemănătoare cu cele utilizate la Red Bull Romaniacs.

 

Pentru majoritatea riderilor români din acest an Prologul va fi o premieră. Dacă Mani Gyenes, Dani Oțil, Sorina Sandu, Paul Harpa sau Călin Radu au mai evoluat pe traseul de la alte ediții piloți precum Emanuel Rogojan sau Zsolt Varga sunt debutanți. Emanuel este campion al României la juniori în 2013 și singurul român care a conurat anul acesta la The Tough One. La cei 20 de ani maramureșeanul debutează la cel mai dificil raliu hard enduro din lume și va concura la clasa Expert Single. Zsolt Varga are doar 18 ani și în 2013 a terminat pe trei în Campionatul de Hard Enduro al României.

 

Înainte să concureze la Prolog cei mai buni rideri din lume vor participa la sesiunea de autografe programată la ora 17.00. Fanii vor putea să îi întâlnească pe Bd-ul Coposu în partea stângă, chiar înainte de traseul de la Prolog, (direcția de acces dinspre Hotel Ramada) la cortul Red Bull.

 

Program Red Bull Romaniacs 2014

Marți, 15 iulie

09:00  – Calificări Prolog clasa Bronze Single

10:30 – Calificări Prolog clasa Bronze Team

11:30  – Calificări Prolog clasa Silver Single

12:30 – Calificări Prolog clasa Silver Team

13:00 – Calificări Prolog clasaGold

13:30 – Calificări clasa Iron

17:00 – Sesiune de autografe în zona special amenajată pe Bd-ul Coposu, acces dinspre Hotel Ramada, chiar lângă traseul Prologului.

17:30 – Prolog – finalele tuturor claselor (se califică primii 35 de rideri din fiecare clasă)

17:30 – Bronze Single

18:00 – Bronze Team

18:25 – Silver Single

18:45 – Silver Team

19:10 – Gold

 

Miercuri, 16iulie

–          Prima zi de off-road start și finiș în Sibiu

 

Joi, 17 iulie

–          A doua zi de off-road, start în Sibiu, finiș Voineasa

 

Vineri, 18 iulie

–          A treia zi de off-road, start Voineasa, finiș Petroșani

 

Sâmbătă, 19 iulie

–          Ultima zi de off-road și finișul raliului.

–          Start Petroșani,

11:30 – Finiș Gușterița

22:00 – Party și festivitatea de premiere a celor care au ajuns la finișul raliului – Casa de Cultură din Sibiu