Juniorii Napoca Rally Academy, Florin Tincescu si Simone Tempestini si-au indeplinit obiectivul: au parcurs toate cele sapte probe speciale ale Tess Rally si au ajuns cu masinile intregi in parcul inchis de la finalul raliului.
La implinirea varstei majoratului, Florin Tincescu si-a facut cadou primul podium in Campionatul National de Raliuri, ocupand, alaturi de copilotul sau Dan Hatigan, locul trei in clasamentul debutantilor Cupei Dacia, cupa monomarca in cadrul careia a ocupat pozitia a 7-a si locul patru la juniori.
“Participarea la acest raliu chiar de ziua mea a fost un cadou extraordinar facut de Napoca Rally Academy si ii multumesc inca o data lui Tempesta. Am avut o cursa cu bune si cu rele, ne-a lasat ambreiajul pe final, dar, una peste alta, totul e bine. Obiectivul a fost sa ajungem la final si sunt bucuros ca am reusit acest lucru. A fost un raliu frumos, dar foarte greu. Am fost foarte emotionat, nu vroiam sa-I dezmagesc pe cei care au avut incredere in mine. Eu nu am inca permis de conducere si toata lumea isi dorea sa raman pe drum, sa termin raliul. Si eu mi-am dorit acest lucru si, pana la urma, mi-a iesit”, declara, fericit, Florin Tincescu la finalul etapei brasovene.
Si Simone Tempestini a dat dovada de maturitate la cei 16 ani pe care ii are, reusind, alaturi de experimentatul sau copilot, Lucio Baggio, sa termine cu bine Tess Rally, un raliu dificil, desfasurat in conditii meteo care se schimbau permanent, de la ninsoare la ploaie, soare si din nou ninsoare. In ciuda unei greseli pe PS5, cand tanarul italian s-a rasucit intr-un viraj, ramanand, din fericire, pe drum, Simone a ocupat, in final, locul 5 in clasamentul juniorilor si pozitia a 10-a in cadrul Cupei Dacia. “Ma simt excelent, sunt fericit, chiar daca pe proba speciala Cheia m-am rasucit si am pierdut ceva timp. In rest m-am simtit bine, l-am ascultat pe Lucio si am invatat foarte mult aici la Brasov. Sunt multumit, acesta a fost scopul participarii mele la Tess Rally. Mai trebuie sa acumulez experienta pe asfalt, cred ca pe macadam ma voi descurca mai bine”, a spus, in final, Simone Tempestini.
Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy.