BCR Leasing Rally Team îşi va apăra locul I la echipe

Declarat “Cel mai bun raliu din România în 2013”, ediţia din acest an a “Danube Delta Rally” va fi, probabil, cel puţin la fel de spectaculoasă ca şi anul trecut.  BCR Leasing Rally Team, ocupanta primei poziţii în clasamentul pe echipe după două etape, îşi doreşte să se bucure de frumuseţea pitorească a probelor speciale, dar speră totodată să acumuleze şi cât mai multe puncte în clasamentele individuale şi la echipe. „Aşteptăm cu plăcere această etapă şi ne dorim să oferim clipe de neuitat spectatorilor, suporterilor echipei, dar şi invitaţilor nostri speciali care vor fi alături de noi la Tulcea. Sperăm să fim la înălţimea pasiunii celor care susţin competiţiile de motorsport din România, fie ca sunt fani, sponsori sau organizatori, fără de care astfel de evenimente nu ar fi posibile.Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani

Chiar dacă victoria de la Arad i-a propulsat pe locul I în clasamentul general, Edwin Keleti şi Botond Csomortani sunt conştienţi de valoarea adversarilor care pot pretinde oricând această poziţie şi vor încerca să aibă o evoluţie cel puţin la fel de bună şi la Tulcea: Echipajul 99 nu este “impresionat” de poziţia de lideri ai campionatului însă, în mod cert, va fi dezavantajat datorită poziţiei de start. Cu toate acestea, obiectivele noastre rămân neschimbate şi anume să ne luptăm pentru un loc pe podiumul la general sau în preajma acestuia. Revenim cu mare plăcere la Tulcea şi sperăm să ajutăm echipa BCRLeasing Rally Team să îşi consolideze poziţia în campionat. Nu va fi uşor, însă va fi o luptă fascinantăCu riscul dea mă repeta, este cel mai disputat campionat din ultimii 15 ani! Mulţumim mult partenerilor pentru susţinere!– a declarat Edwin Keleti.

 Gergo Szabo_Karoly Borbely

Câştigători ai ediţiei din 2013 ai Danube Delta Rally, Gergo Szabo şi Karoly Borbely vor face tot posibilul să reediteze acest succes şi în 2014 şi să contribuie astfel cu puncte importante pentru păstrarea poziţiei de lideri la Echipe: Obiectivul este clar: locul 1 la Echipe, suntem în tonusşi cu moralul foarte bun!Danube Delta Rally este unul din raliurile noastre preferate. Anul trecut am reuşit un ritm foarte bun şiîntrun final, locul întâi. Aşteptăm cu nerăbdare să luăm startul, va fi o luptă la secunde, iar noi suntem pregătiţi pentru a merge tare. – a declarat Gergo Szabo înaintea aceastei etape.

Sorin Badea_Florin Dorca

Sorin Badea şi Florin Dorca îşi doresc revanşa la Tulcea după abandonul prematur de la etapa anterioară, dar şi din cauza unui alt abandon survenit la ediţia de anul trecut a acestui eveniment: Danube Delta Rally 2014 este, probabil, cel mai aşteptat raliu din actualul sezon competiţional pentu noi; în primul rând pentru că anul trecut, la prima ediţie după revenirea acestui raliu în calendar, am abandonat chiar la începutul celei de-a doua zile de concurs şi, în al doilea rând, pentru că raliul în sine este prietenos pentru concurenţi şi excelent organizat, pitoresc pentru public, iar probele speciale sunt fantastice, de o calitate excepţională a suprafeţei de rulare, ceea ce va permite un pilotaj curajos. Vom aborda cu multă seriozitate recunoaşterile şi shake-down-ul dinaintea cursei, iar împreună cu echipa tehnică de la Colina Motorsport sperăm că după abandonul tehnic de la Arad să revenim la Tulcea pe podium, ceea ce ne va permite să ne conservăm poziţia de leader al clasei 11 în CNRD.” a declarat Sorin Badea.

 Adrian Teslovan_Cseh Vajk Imre

Pentru reprezentanţii echipei în Cupa Dacia , Adrian Teslovan şi Cseh Vajk Imre, va fi un raliu de conservare a poziţiei de lider în clasamentul acestei categorii.  “Ne despart câteva zile de etapa de la Tulcea”. Din ceea ce ne-au povestit colegii de echipă, aceasta are un traseu senzaţional, dar şi un public numeros, mai ales la super speciala din centrul oraşului Tulcea. Noi suntem la prima participare aici şi ne dorim o clasare în primii 4 în “Cupa Dacia”, dar un loc pe podium ar fi un cadou frumos din partea “Pelicanului”, mascota competiţiei. Va fi o luptă interesantă în “Cupa Dacia”, cu minim 4-5 echipaje capabile să o câştige. După cum am mai spus, noi nu ne-am fixat un obiectiv mareţ în acest an, mergem la fiecare etapă cu bucuria de a parcurge cât mai mulţi kilometri de probă specială, iar dacă reuşim să aducem puncte echipei BCR Leasing Rally Team şi să contribuim la recâştigarea Titlului Naţional la echipe, atunci suntem şi mai bucuroşi.– a declarat Adrian Teslovan înaintea celei de a treia etape din Campionatul Naţional de Raliuri 2014.

 

BCR Leasing Rally Team este susţinută în 2014 de BCR Leasing, Omniasig, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Colina Motorsport, Pirelli, Dolce Sport, Energobit, Veteco, Frontline Combo, Defi, Pigna, Loctite, Biosafe, Hofigal, Kristal Glamclub, Autocar Service, Prodia.

 

Danube Delta Rally va avea loc în perioada 29-31 mai 2014, la Tulcea, pe macadam. Această etapă este a treia competiţie din calendarul Campionatului Naţional de Raliuri 2014 şi va include 10 probe speciale extrem de frumoase, desfăşurate pe parcursul a 98.84 km. (401.3 km. incluzând şi etapele de legătură), fiind cotată cu un coeficient de 1.