Weekend cu victorie pentru Vettel si Pirelli in Turcia

Dupa iesirea in decor de vineri care a dus la imposibilitatea de a participa in cea de-a doua sesiune de antrenamente libere, Sebastian Vettel, plecat din pole position, a facut o cursa fantastica, folosind o strategie cu patru opriri la boxe, si a reusit sa castige Marele Premiu al Turciei, obtinand astfel a treia victorie din acest sezon in Formula 1.

 

Vettel, care a condus cursa de la start la sosire, a fost singurul pilot care nu a fost implicat in numeroasele lupte pentru pozitie care au facut din Marele Premiu al Turciei, la fel ca in urma cu trei saptamani in China, o cursa extrem de interesanta. Mark Webber, colegul sau de echipa, l-a depasit pe Fernando Alonso, pilotul echipei Ferrari, cu mai putin de 10 tururi inainte de final si s-a clasat pe pozitia secunda. La finalul cursei, lungi de 309,396 kilometri, primii trei clasati au fost despartiti de doar 10,075 secunde.

 

Ocupantii primelor cinci pozitii au folosit o strategie cu patru opriri la boxe, o premiera in acest sezon. Jenson Button a fost obligat sa cedeze doua pozitii in ultima parte a cursei si s-a multumit doar cu locul 6. Dupa o strategie cu trei opriri la boxe, pilotul echipei McLaren a fost nevoit sa parcurga ultimele tururi cu anvelopele PZero Silver, de compozitie hard, care erau cu sapte tururi mai folosite decat cele ale colegului sau de echipa. Jerome d’Ambrosio, pilotul echipei Virgin, a avut o strategie cu doua opriri la boxe, in timp ce Kamui Kobayashi, pilotul echipei Sauber, a folosit o strategie cu trei opriri care l-a propulsat de pe ultima pozitie a grilei, din cauza unei probleme tehnice in calificari, pe pozitia a zecea, performanta sa fiind recompensata astfel cu un punct.

 

Suprafata abraziva, temperaturi de 18 grade Celsius in aer si 30 grade Celsius la nivelul asfaltului, precum si solicitarile exceptionale din virajul 8, au facut ca Istanbul Park sa fie unul dintre cele mai solicitate circuite de pana acum pentru pneurile Pirelli. In ciuda acestor circumstante extreme, pneurile s-au comportat perfect si au facut fata tuturor provocarilor.

 

Pilotii echipei Red Bull au parcurs un singur tur rapid in Q3 pentru a avea un numar cat mai mare de pneuri disponibile pentru cursa, tactica adoptata si de Nico Rosberg, pilotul echipei Mercedes, care a plecat de pe pozitia a treia a grilei de start.

 

Este evident ca trebuie sa dezvoltam pneuri care sa se comporte bine pe 20 de circuite diferite intr-un singur sezon, iar solicitarile la care sunt supuse in virajul opt de pe Istanbul Park sunt uriase in ceea ce priveste uzura pneurilor. Sunt foarte multumit ca pneurile noastre au facut fata cu succes acestei provocari si, mai mult, ca au oferit echipelor din Formula 1 numeroase posibilitati in ceea ce priveste strategia de cursa. Credem ca Vettel ar fi putut castiga cursa si cu o strategie cu trei opriri, dar linia scurta de la boxe a circuitului din Istanbul a facut ca cele 20 de secunde pierdute cu schimbul de pneuri, sa fie recuperate rapid de avantajul de a rula cu pneuri noi. Tinand cont de ritmul avut, Vettel si-a permis, fara probleme, o a patra oprire, si aceeasi strategie a fost adoptata si de alte echipe”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.  

 

REZUMATUL ZILEI IN MARELE PREMIU AL TURCIEI:

Acesta este desfasuratorul tuturor opririlor la boxe efectuate in timpul Marelui Premiu al Turciei. Pirelli a nominalizat pneurile hard ca optiune principala, in timp ce versiunea soft a pneurilor P Zero a fost optiunea secundara.

 

Vettel:              Su        Su (11)            Su (25)            Hn (40)            Hn (47)            4

Webber:          Su        Su (10)            Sn (21)            Hn (35)            Hn (45)            4

Alonso:            Su        Su (10)            Su (23)            Hn (36)            Hu (46)            4

Hamilton:         Su        Su (9)              Su (20)            Hn (34)            Hn (46)            4

Rosberg:         Su        Hn (10)            Hn (22)            Su (33)            Sn (44)            4

Button:             Su        Su (13)            Su (26)            Hn (39)                                    3

Heidfeld:          Su        Hn (10)            Hn (22)            Hu (36)            Su (46)            4

Petrov:             Su        Hn (8)              Hn (19)            Hu (34)            Su (45)            4

Buemi:             Su        Su (9)              Su (23)            Hn (40)                                    3

Kobayashi:      Hn        Sn (13)            Sn (23)            Sn (38)                                    3

Massa:               Su        Su (9)              Su (23)            Hn (34)            Hn (46)            4

Schumacher:  Su        Su (2)              Sn (14)            Hn (30)            Su (45)            4

Sutil:                   Su        Sn (10)            Hn (25)            Su (40)                                    3

Perez:                 Su        Hn (1)              Sn (16)            Su (32)            Hn (42)            4

Barrichello:      Su        Sn (10)            Su (24)            Hn (40)                                    3

Alguersuari:     Hn        Sn (13)            Su (29)            Su (39)            Hn (55)            4

Maldonaldo:     Su        Su (11)            Su (25)            Hn (41)            DT* (45)          4

Trulli:                  Sn        Sn (13)            Su (25)            Hn (39)                                    3

Kovalainen:     Sn        Su (15)            Hn (31)            Hn (53)                                    3

D’Ambrosio:    Sn        Su (16)            Hn (33)                                                               2

Karthikeyan:    Sn        Su (14)            Hn (27)            Su (45)                                    3

Liuzzi:                 Sn        Su (15)            Hn (16)            Su (35)            Hn (37)          4

Di Resta:            Su        Sn (11)            Hn (24)            Su (32)            Hn (44)           4

Glock:                 Hn                                                                                                                  0

 

 

Pe prima coloana, dupa numele pilotului, este specificat tipul de pneuri cu care a luat startul.

 

S = compozitie soft

H = compozitie hard

n = pneuri noi

u = pneuri folosite

 

* DT(Drive through) – trecere pe la boxe in urma unei penalizari

 

Pe ultima coloana este specificat numarul total de opriri.