Tag Archives: red bull

Ediția 2020 a Red Bull Romaniacs va avea loc în perioada 27-31 octombrie

Ținând cont de contextul actual mondial, Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu de hard-enduro din lume, își modifică formatul, iar perioada de desfășurare a celei de a 17-a ediții a fost mutată din luna iulie la finalul lunii octombrie, astfel încât să se poată desfășura în deplină siguranță. Startul se va da lângă Sibiu, pe 27 octombrie, iar câștigătorii vor fi desemnați pe 31 octombrie.

După Hawkstone Park (Marea Britanie), Extreme XL Lagares (Portugalia) și Hixpania (Spania), Red Bull Romaniacs va fi ultima etapă din sezonul 2020 al World Enduro Super Series (WESS). Având în vedere mutarea competiției în octombrie, cursa din România îi va duce pe concurenți la un nou nivel. Majoritatea riderilor obișnuiți cu arșița, aversele și peisajele verzi ale verii vor avea parte la această ediție de culorile toamnei. De fapt, prima ediție a raliului, cea din 2004, s-a desfășurat tot toamna.

 

Amânarea cursei a fost o decizie dificilă, întreaga echipă din jurul fondatorului Martin Freinademetz fiind pregătită pentru data inițială din iulie. Din păcate, dat fiind că restricțiile de călătorie sunt încă în vigoare în multe dintre țările de unde provin concurenții deja înscriși, schimbarea datei a fost inevitabilă. Se speră ca până la finalul lui octombrie situația să se îmbunătățească, prin urmare, începând cu 6 iulie, a fost deschisă o nouă sesiune de înscrieri pentru cei care vor să ia parte la Vertical Madness.

 

Au fost deja luate în calcul unele măsuri, pentru ca ediția din acest an a raliului să fie una demnă de cartea de vizită construită de-a lungul celor 16 ani. Organizatorii cunosc importanța raliului atât pentru turismul și sportul din România, cât și pentru numărul mare de oameni care lucrează la această competiție, așa că au configurat o ediție adaptată condițiilor din 2020.

 

De luni bune, echipa care se ocupă de organizarea celei de a 17-a ediții a competiției care a trasat trendul mondial când vine vorba de show-uri urbane și pe baza căreia s-a dezvoltat WESS (World Enduro Super Series, Seria Mondială de Super Enduro) găsește soluții pentru ca raliul să se poată desfășura în deplină siguranță. Pentru a proteja publicul, echipa organizatoare și participanții, Prologul urban a fost înlocuit cu o spectaculoasă sesiune de calificări off-road, fără spectatori. Aproximativ 20 de kilometri pentru fiecare dintre cele cinci clase: Gold, Silver, Bronze, Iron, Atom la finalul cărora se va stabili ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile în munți.

 

Highlightul celor cinci zile de raliu din 2019 (prolog+ 4 zile de off-road) a fost distribuit în peste 190 de țări, iar povestea ediției din 2020 va avea și ea o distribuție globală, asigurându-se astfel continuitatea promovării României.

 

În ceea ce-i privește pe concurenți, hard-enduro este un sport individual, în care nu este necesară interacțiunea între sportivi , aceștia fiind distantați prin natura sportului. În funcție de cum vor evolua lucrurile, vor fi adoptate măsuri care să limiteze interacțiunea când participanții nu se află la probele din munți, pe traseu. Astfel, briefingul zilnic se va desfășura online, zonele de lucru din paddock și parcurile de service vor fi amenajate la distanțe mult mai mari, iar interacțiunea cu organizatorii în timpul verificărilor administrative și tehnice se va face ținând cont de măsurile de distanțare socială.  Regulile și măsurile necesare prevenirii răspândirii Covid19 sunt obligatorii pentru toți participanții la eveniment. Pentru mai multe detalii accesați:  https://www.redbullromaniacs.com/information/covid19/

 

Martin Freinademetz (fondatorul Red Bull Romaniacs):De-a lungul crizei, ne-am concentrat pe pregătirea raliului, fără să știm niciodată dacă se va putea desfășura sau nu. Traseul este pregătit iar echipa este în așteptare – gata de start. Mă bucur că am avut nervi tari și putem organiza raliul și în acest an dificil. S-a mai concurat la Red Bull Romaniacs în luna octombrie, chiar în primul an (2004), iar ediția Vertical Madness va aduce un contrast interesant dacă ne gândim la atmosfera de vară în care s-a concurat în ultimii ani. De fapt, România este mult mai frumoasă toamna“.

Marele Premiu al Franței – Avancronica Pirelli

Marele Premiu al Franței ce se desfășoară pe circuitul Paul Ricard în apropierea Marsiliei se derulează pentru a doua oară, aici, de la reintroducerea sa în calendarul F1, anul trecut. Pirelli va aduce compoziția C2 ca fiind hard, C3 ca medium și C4 ca soft: aceeași nominalizare ca și în Australia, China și Azerbaijan. Franța, urmata de Austria săpămâna viitoare, marchează primul set de curse din cinci care se desfășoară concomitent la distanță de o săptămână.

  • De anul trecut circuitul a fost extensiv reasfaltat în aproape toate virajele – aproximativ o treime de tur – are asfalt nou. Acesta are o specificație similar cu asflatul existent, ceea ce ar putea oferi o suprafața consistentă pe întregul tur.
  • Asfaltul este destul de neted, ceea ce înseamnă că degradarea va fi în general redusă. Vremea caldă prezentă în această perioadă în sudul Franție ar putea contribui la o anume degradare termică.
  • Circuitul Paul Ricard se rezumă mai mult la forțele laterale decât la tracțiune și frânare. Aceasta ar putea ușura găsirea echilibrului între temperaturile pneurilor față și spate, fiind și câteva zone de frânare puternică.
  • Virajul 13 al circuitului are a doua cea mai ridicată solicitare din punctul de vedere al energiei transmise pneurilor după Virajul 1 din China.
  • O singură oprire a reprezentat strategia câștigătoare anul trecut, utilizată de cei mai mulți dintre concurenți. Strategia în 2018 a fost influențată de apariția prematură a safety-car-ului, care a ieșit imediat după primul tur și a rulat alte cinci.
  • Cu un total de 5,8km, acesta are unul dintre cele mai lungi tururi de circuit, cu un număr ridicat de posibilități pentru depășire.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING: „Alegerea noastră pentru acest weekend este ceva mai conservatoare, decât cea din 2018 cu soft, supersoft și ultrasoft pe care le-am adus atunci în Franța, supersoft ne mai fiind acum în gamă. În mod corespunzător, piloții ar trebui să poate forța permanent de la stratul și până la finalul fiecărui stint. Alături de Barcelona și Silverstone, am utilizat anul trecut în Franța pneuri mai subțiri, astfel că putem face o comparație directă vizavi de modul cum au evoluat mașinile față de 2018. Deși o mare parte a circuitului a fost reasfaltat, acest lucru nu va afecta calitățile pistei. Cum este abia a doua oară pe acest circuit, echipele nu au foarte multe date de comparat, așa că vor fi multe de învățat. Am utilizat deja acest circuit pentru teste anul acesta, dar într-o configurație mai scurtă a pistei, nu în cea de grand prix.”

ALTE NOUTĂȚI PIRELLI

  • Marele Premiu al Franței este o altă cursă unde Pirelli este sponsor principal, același lucru fiind valabil și în Canada.
  • Spre deosebire de cursele recente, primele trei echipe au făcut aproape aceeași selecție a seturilor de pneuri. Singura excepție este pilotul Red Bull, Max Verstappen care a ales un set suplimentar de medium față de rivalii săi. General vorbind, accentul se pnune pe pneul roșu soft.
  • Formula 2 revine alături de Formula 1 în Franța, weekend-ul acesta. Primul test cu pneurile pe 18 inch de Formula 2 va avea loc în această săptămână în Spania, după shakedown-ul de la Mugello de luna trecută.

Nico Rosberg triumfator in Australia

Nico Rosberg a castigat runda inaugurala a noului sezon din Formula 1. Germanul a controlat cursa, chiar de la start cand l-a depasit pe Daniel Ricciardo si pe celalalt pilot Mercedes, Lewis Hamilton. Acesta a fost urmat pe podium de catre Daniel Ricciardo, care dupa finalul cursei a fost descalificat din cauza ca a incalcat articolul de regulament care se refera la consumul de combustibil si de Kevin Magnussen.

Nico Rosberg 2014 Melbourne

Cursa nu a fost lipsita de aparitia masinii de siguranta. Aceasta a intrat pe circuit ca urmare a incidentului in care Valtteri Bottas a frecat cu roata dreapta-spate zidul de protectie al circuitului, determinand ruperea jantei, urmata de pana la acea roata. Chiar daca tot avantajul lui Rosberg de pana atunci a fost spulberat, germanul a reusit sa refaca avantajul dupa reluarea cursei.

F1 Australia 2014

Finalul cursei i-a surprins pe doar 15 din cei 22 de piloti care au luat startul. Virajul intai  a fost locul primului incident al cursei. Kamui Kobayashi l-a acrosat pe Felipe Massa, cauzand abandonul amandorura. Urmatorul pilot abandonat a fost Lewis Hamilton in turul a 3-lea. Un tur mai tarziu a abandonat si Sebastian Vettel. Marcus Ericsson impreuna cu ambii piloti Lotus au fost ultimii abandonati in Marele Premiu al Australiei.

 

McLaren da semne ca si-ar fi revenit dupa sezonul trecut prin Magnussen pe locul 3 si Button pe 4 la finalul cursei. Probabil cea mai frumoasa cursa a fost facuta de Valtteri Bottas pana la momentul incidentului. Acesta a aratat ca sezonul poate fi unul benefic pentru echipa lui Sir Frank Williams.

477191467KR00147_Australian

Pilotii Ferrari nu au reusit sa iasa din pluton. Fernando Alonso a incheiat cursa pe locul 5, iar colegul sau doar pe pozitia a 8-a. Force India a terminat in top 10 prin Nico Hulkenberg pe 7, iar pilotii Toro Rosso au inchis acest top.

 

Pos  Driver             Team/Car                  Time/Gap
 1.  Nico Rosberg       Mercedes              1h32m58.710s
 2.  Daniel Ricciardo   Red Bull-Renault          +24.525s
 3.  Kevin Magnussen    McLaren-Mercedes          +26.777s
 4.  Jenson Button      McLaren-Mercedes          +30.027s
 5.  Fernando Alonso    Ferrari                   +35.284s
 6.  Valtteri Bottas    Williams-Mercedes         +47.639s
 7.  Nico Hulkenberg    Force India-Mercedes      +50.718s
 8.  Kimi Raikkonen     Ferrari                   +57.675s
 9.  Jean-Eric Vergne   Toro Rosso-Renault      +1m00.441s
10.  Daniil Kvyat       Toro Rosso-Renault      +1m03.585s
11.  Sergio Perez       Force India-Mercedes    +1m25.916s
12.  Adrian Sutil       Sauber-Ferrari              +1 lap
13.  Esteban Gutierrez  Sauber-Ferrari              +1 lap
14.  Max Chilton        Marussia-Ferrari           +2 laps
15.  Jules Bianchi      Marussia-Ferrari           +8 laps
     Romain Grosjean    Lotus-Renault              43 laps
     Pastor Maldonado   Lotus-Renault              29 laps
     Marcus Ericsson    Caterham-Renault           27 laps
     Sebastian Vettel   Red Bull-Renault            3 laps
     Lewis Hamilton     Mercedes                    2 laps
     Kamui Kobayashi    Caterham-Renault            0 laps
     Felipe Massa       Williams-Mercedes           0 laps

Clasamentul pilotilor:

 1.  Nico Rosberg      25
 2.  Daniel Ricciardo  18
 3.  Kevin Magnussen   15
 4.  Jenson Button     12
 5.  Fernando Alonso   10
 6.  Valtteri Bottas   8
 7.  Nico Hulkenberg   6
 8.  Kimi Raikkonen    4
 9.  Jean-Eric Vergne  2
10.  Daniil Kvyat      1

Clasamentul constructorilor:

 1.  McLaren/Mercedes      27
 2.  Mercedes              25
 3.  Red Bull/Renault      18
 4.  Ferrari               14
 5.  Williams/Mercedes     8
 6.  Force India/Mercedes  6
 7.  Toro Rosso/Renault    3

Sergio Perez cel mai rapid si in a doua zi din Bahrain

Mexicanul de la Force India a reusit sa fie cel mai rapid si in cea de a doua zi de teste din Bahrain, stabilind timpul de referinta al zilei in primul tur lansat. Directorul tehnic al Force India, Andrew Green a declarat la finalul zilei: “A fost inca o zi incarcata, cu un numar mare de kilometri parcursi. Programul de dimineata a cuprins modificarea diferitelor setari intr-o directie asemanatoare cu cea de ieri. Dupa-amiaza am schimbat tactica si ne-am concentrat pe parcurgerea cat mai multor tururi cu pneurile puse la dispozitie, pentru a le putea intelege comportamentul. Au fost doua zile foarte importante pentru Sergio (n.r. Perez) care speram sa il ajute la Melbourne.”

Motor Racing - Formula One Testing - Bahrain Test Two - Day 2 - Sakhir, Bahrain

Pilotul cu cele mai multe tururi parcurse in aceasta zi a fost Fernando Alonso. Spaniolul a fost cu 0.064 s mai lent decat Perez. 

Red Bull arata semne de revenire. Daniel Ricciardo cel de-al treilea cel mai rapid pilot, parcurgand o distanta de aproximativ 357 km, adica 66 de tururi de circuit. Echipa a testat diferite solutii aerodinamice de-a lungul intregii zile si a antrenat oprirea la boxe. Chiar daca nu au parcurs un numar mare de tururi, aceasta a fost singura zi fara mari batai de cap pentru tehnicienii de la Red Bull.

 

Felipe Massa urca Williams pana la limita podiumului cu un timp de 1:36.507, fiind urmat indeaproape de Jenson Button. Britanicul a fost urmat de Jules Bianchi, care aduce stabileste cel de-al saselea timp la finalul zilei de teste. 

ham

Lewis Hamilton a parcurs un numar de 89 de tururi, dar cel mai rapid dintre acestea a fost cu 3.471 secunde mai lent decat Sergio Perez. Ziua de test nu a fost una fara incidente pentru britanic: la nici o ora de la iesirea pe pista iese in decor, iar in timpul zilei o problema la cutia de viteze il face sa incheie ziua prematur.

 

Jean-Eric Vergne, Esteban Gutierrez si Pastor Maldonado incheie top-ul 10 al zilei. Acesta din urma avand probleme la sistemul de racire al monopostului. Monopostul E22 a luat foc, ruinand ziua de test a celor de la Lotus dupa doar 31 de tururi parcurse.

O problema asemanatoare a avut-o si Marcus Ericsson la volanul monopostului sau, cauzand ultimul steag rosu al zilei.

POS DRIVER TEAM BEST TIME BEST / TOTAL LAPS
1 S Perez Sahara Force India 1:35.570 29 / 108
2 F Alonso Scuderia Ferrari 1:35.634 37 / 122
3 D Ricciardo Infiniti Red Bull 1:35.743 39 / 66
4 F Massa Williams 1:36.507 95 / 103
5 J Button McLaren Mercedes 1:36.901 5 / 52
6 J Bianchi Marussia 1:38.092 72 / 75
7 L Hamilton Mercedes AMG Petronas 1:39.041 57 / 89
8 J E Vergne Toro Rosso 1:39.636 55 / 61
9 E Gutierrez Sauber F1 Team 1:39.976 46 / 106
10 P Maldonado Lotus 1:41.613 26 / 31
11 M Ericsson Caterham F1 Team 1:42.516 3 / 55

Sergio Perez cel mai rapid in prima zi din Bahrain

Monopostul Force India VJM07 a fost cel mai rapid, stabilind timpul de referinta la 1:35.290. “Era necesara o zi buna pentru a incepe saptamana intr-un mod corect, iar azi am avut-o. Am reusit sa parcurgem un numar foarte mare de tururi, sa incercam diferite compozitii si mapari. Maine este ultima mea zi la volanul monopostului si sper sa am o zi la fel de buna precum cea de azi pentru a fi in forma pentru Melbourne”, a declarat Sergio Perez la finalul zilei.

Motor Racing - Formula One Testing - Bahrain Test Two - Day 1 - Sakhir, Bahrain

Cel de-al doilea cel mai rapid pilot al zilei a fost finlandezul Valtteri Bottas. Acesta a testat pe parcursul zilei diferite setari si componente aerodinamice, dar si o simulare de cursa. Finlandezul a parcurs un total de 128 de tururi, cea mai lunga distanta a zilei.

 

Kimi Raikkonen a fost cu 1.142 secunde mai lent decat mexicanul de la Force India, terminand prima zi cu cel de-al treilea timp. Monopostul Ferrari nu a fost lipsit de probleme tehnice, acestea cauzand inclusiv finalul prematur al zilei.

 

Nico Rosberg pentru Mercedes si Adrian Sutil pentru Sauber au parcurs aceeasi distanta, 89 de tururi. Tanarul Magnussen da speranta celor de la McLaren printr-o zi fara probleme la volanul  monopostului MP4-29 in care, precum toate echipele motorizate de Mercedes, au facut simulari de cursa.

474101321_MT_5775a_2843E7A2AF50DC6693C512490DCBB82F

Echipele motorizate de Renault au intampinat si aici probleme. Daniel Ricciardo a parcurs doar 32 de tururi pana cand vechea problema, ce a supraincalzirii motorului, a revenit. Echipa Lotus, la randul ei, a avut probleme cu noua configuratie a evacuarii, probleme care au determinat echipa sa revina la configuratia initiala.

 

Caterham incheie clasamentul zilei, pe cand Marussia este a 8-a cea mai rapida echipa a zilei, completand 44 de tururi pana la finalul zilei.

 

Ca urmare a colaborarii dintre Pirelli si FIA, pentru a asigura o monitorizare mai buna a uzurii pneurilor, compania italiana a dezvoltat o eticheta speciala care a fost lipita pe fiecare anvelopa la testele din Bahrain. Aceasta eticheta citeste temperatura maxima atinsa de anvelopa atunci cand acestea sunt pre-incalzite in husele speciale inaintea iesirii pe circuit.

 

Temperatura maxima, prescrisa de Pirelli, nu trebuie sa depaseasca in niciun caz 110°C inainte ca anvelopele sa intre in contact cu asfaltul. Oficialii FIA se vor asigura ca aceasta limita va fi respectata, dar si ca echipele vor tine cont de presiunea minima si de unghiurile maxime de cadere recomandate la iesirea de la boxe.

 

POS DRIVER TEAM BEST TIME BEST / TOTAL LAPS
1 S Perez Sahara Force India 1:35.290 34 / 105
2 V Bottas Williams 1:36.184 113 / 128
3 K Raikkonen Scuderia Ferrari 1:36.432 43 / 54
4 N Rosberg Mercedes AMG Petronas 1:36.624 55 / 89
5 A Sutil Sauber F1 Team 1:37.700 41 / 89
6 K Magnussen McLaren Mercedes 1:37.825 13 / 109
7 D Ricciardo Infiniti Red Bull 1:37.908 19 / 39
8 M Chilton Marussia 1:38.610 23 / 44
9 D Kvyat Toro Rosso 1:39.242 10 / 55
10 P Maldonado Lotus 1:40.599 24 / 31
11 K Kobayashi Caterham F1 Team 1:42.285 11 / 19

Prima zi de teste din Bahrain

Inceputul saptamanii de teste din Bahrain se anunta unul de foc pentru cei de la Red Bull. Dupa dezastrul de la Jerez echipa venea aici increzatoare ca dupa cele doua saptamani de pauza au reusit sa rezolve problemele noului monopost, dar necazurile nu i-au parasit. Astfel Red Bull a petrecut intreaga dimineata in garaj incercand sa aduca la viata monopostul R10. In a doua parte a zilei, Sebastian Vettel a scos monopostul buclucas pe pista stabilind cel de-al 5-lea timp al zilei, inainte ca franele spate de pe monopost sa cedeze, cauzand si ultimul steag rosu al zilei.

469756541XX00044_F1_Testing

Surpriza zilei a venit din partea pilotului german, Nico Hulkenberg care a stabilit timpul de referinta al zilei, 1:36.880. Acest timp l-a realizat ajutat si de pneurile Pirelli Soft, intr-unul din cele 78 de tururi parcurse pe durata intregii zile de teste cu monopostul Force India. “Este nemaipomenit ca deja lucram la diferite setari pentru monopost si incepem sa imbunatatim manevrabilitatea monopostului. Totusi suntem inca la inceput; invatam cate ceva nou dupa fiecare tur parcurs.” a declarat Nico Hulkenberg la finalul zilei.

 

Fernando Alonso a stabilit cel de-al doilea timp al zilei in ciuda faptului ca a cauzat primul steag rosu cand monopostul Ferrari a inceput sa scoata fum la iesirea pe circuit. S-a dovedit mai tarziu ca fumul a fost determinat de o scurgere de ulei. Pana la finalul zilei spaniolul a parcurs 68 de tururi la volanului monopostului F14T.

 

Lewis Hamilton a fost doar al treilea cel mai rapid pilot al zilei cu 1.028 secunde mai lent decat Hulkenberg. Acesta a fost urmat de catre tanarul debutant Kevin Magnussen, pilot al echipei McLaren. Danezul a parcurs 81 de tururi pe circuitul din Bahrain. Un alt  debutant care era planificat sa piloteze in prima zi, Daniel Kvyat, nu a fost la fel de norocos. O scurgere de ulei la monopostul Toro Rosso l-a facut sa piloteze pentru doar 5 tururi de circuit.

Lewis Hamilton

Adrian Sutil a parcurs cele mai multe tururi in prima zi de teste, chiar daca in prima parte a zilei a derapat cu monopostul Sauber in primul viraj. Cel mai bun tur al sau, din cele 82 parcurse, a fost mai lent cu 0.019s decat cel al lui Sebastian Vettel.

 

Monopostul Lotus E22 si-a facut aparitia pe pista din Bahrain. Romain Grosjean s-a aflat la volanul monopostului, parcurgand doar 8 tururi din cauza unei probleme la sistemul de stocare al energiei. “Nu am avut prea mult de lucru azi, am parcurs mult mai putine tururi de circuit de cate erau programate, dar totusi a fost grozav ca am putut pilota pentru prima data monopostul E22 pe pista.” a declarat francezul.

 _w2q1818

Azi, Lotus a anuntat continuarea parteneriatului cu Renault pentru urmatoarele sezoane. Matthew Carter a declarat: ” Lotus si Renault s-au bucurat de un parteneriat de succes in ultimii ani si speram ca acest sentiment sa continue in urmatoarele sezoane. Incepe o noua era in Formula 1 si suntem fericiti sa ii avem alaturi pe cei de la Renault.”

 

Monopostul Caterham a parcurs 68 de tururi de-a lungul zilei fiind pilotat de catre Robin Frijns. Tanarul olandez a fost al 7-lea cel mai rapid pilot al zilei.

 

Felipe Massa a nu a realizat niciun tur rapid din cauza unor probleme la sistemul de alimentare cu combustibil al monopostului FW36, chiar daca a parcurs 5 tururi de circuit. Tot fara niciun tur rapid a fost Jules Bianchi, pilotul Marussia care a trebuit sa se opreasca dupa 3 tururi din cauza unei probleme electronice survenite la monopostul MR03.

 

POS DRIVER TEAM BEST TIME BEST / TOTAL LAPS
1 N Hulkenberg Sahara Force India 1:36.880 47 / 78
2 F Alonso Scuderia Ferrari 1:37.879 47 / 64
3 L Hamilton Mercedes AMG Petronas 1:37.908 53 / 74
4 K Magnussen McLaren Mercedes 1:38.295 16 / 81
5 S Vettel Infiniti Red Bull Racing 1:40.224 13 / 14
6 A Sutil Sauber F1 Team 1:40.443 37 / 82
7 R Frijns Caterham F1 Team 1:42.534 65 / 68
8 D Kvyat Toro Rosso 1:44.346 4 / 5
9 R Grosjean Lotus 1:44.832 4 / 8
10 F Massa Williams No Time  / 5
11 J Bianchi Marussia No Time / 3

Singapore: Vettel triumfator fara emotii

Sebastian Vettel a castigat Marele Premiul al statului Singapore dupa o cursa complet dominata de acesta. Prin aceasta victorie, germanul a obtinut cea de-a 41-a victorie in Formula 1, egalandu-l astfel pe legendarul Ayrton Senna. Acesta a impartit podiumul cu Fernando Alonso si Kimi Raikkonen. Dupa aceasta victorie, Sebastian Vettel s-a distantat la o diferenta de 60 de puncte fata de rivalul sau direct, spaniolul Fernando Alonso pentru care sansele la titlu au ramas doar matematice.

166988025_MT_1052_C949BDFF6BAC798571AD595A188983A5 

Startul cursei i-a avut ca protagonisti principali pe pilotii plecati din prima linie a grilei. Profitand de un start mai slab al lui Vettel, Nico Rosberg ataca prima pozitie, dar intra prea tare in primul viraj, iar Vettel recupereaza prima pozitie in cursa, dupa un duel rar intalnit in aceasta era a Formulei 1. Un start foarte bun a avut si Fernando Alonso care a recuperat 4 pozitii si dupa primul viraj se afla pe locul al treilea in cursa.

166988025_JD_9596_B985FA0CC6EA3AEBA2887D5F0BC2D53B

Dupa tiparul ultimelor curse, Vettel si-a construit tur dupa tur un avantaj confortabil in fata lui Rosberg. Avantajul nu a durat decat pana in turul cu numarul 25, cand viitorul pilot Red Bull, Daniel Ricciardo, a intrat in parapetii de protectie de la iesirea din virajul 17 si masina de siguranta si-a facut aparitia pe strazile din Marina Bay. In timp ce safety car-ul rula pe circuit, Fernando Alonso a schimbat strategia intrand la boxe si schimband pneurile cu care avea sa termine cursa. Aceeasi strategie castigatoare, cu doua opriri la boxe, a fost adoptata si de catre Raikkonen.

 

Colegul finlandezului, Romain Grosjean a fost nevoit sa abandoneze in cel de-al 37-lea tur din cauza unei probleme la motorul Renault, in ciuda incercarilor de remediere a problemei cu un tur inainte. Probleme a avut si Mark Webber care a abandonat  cu un tur inaintea finalului cursei, dupa ce cutia de viteze a cedat cand mai erau doar 7 tururi ramase si acesta se afla pe locul 4, iar monopostul Red Bull a fost cuprins de flacari. Australianul a asteptat finalul cursei si in turul spre linia boxelor a fost dus in paddock de catre Fernando Alonso. Pentru acest lucru ambii piloti au fost penalizati, iar Webber va porni in Koreea cu o penalizare de 10 locuri pe grila de start. Un alt abandon a fost consemnat si de catre Paul Di Resta care a izbit monopostul Force India de parapetii de protectie, incident care  insa nu a necesitat iesirea masinii de siguranta pe circuit.

166988025_PG_4745_EB482C2451E0DE7F118509DBD7F86FDB

Dupa revenirea steagurilor verzi pe circuit, Vettel si-a refacut un avans de 30 de secunde in fata lui Alonso. Germanul a oprit sa schimbe si a revenit pe circuit pe pneurile Pirelli Supersoft cu 3 secunde in fata spaniolului. Cu ajutorul pneurilor si a monopostului superior fata de cel Ferrari, Vettel s-a distantat fara emotii de Alonso, dirijand cursa pana la final.

 

Pentru pilotii McLaren, strategia aleasa nu a fost cea mai inspirata, ambii piloti pierzand multe pozitii spre finalul cursei din cauza pneurilor uzate. Nico Rosberg si Lewis Hamilton au reusit sa profite de problemele monopostului lui Webber si de pneurile proaspete, astfel au terminat cursa in bloc, cu Rosberg pe 4 si Hamilton pe 5. Felipe Massa a incheiat cursa pe aceeasi pozitie pe care a si inceput Marele Premiu al statului Singapore, pe 6. Brazilianul a fost urmat de Jenson Button si Sergio Perrez. Ultimii piloti care au terminat in zona punctelor au fost Nico Hulkenberg si Adrian Sutil. 

Surpriza calificarilor, Esteban Guttierez a incheiat cursa de duminica pe locul 12, intre cei doi piloti Williams, Pastor Maldonado si Valtteri Bottas.

 166988025_PG_4732_C289A4A0B4788C6539E5350707B1F304

 Sebastian Vettel a declarat dupa cursa:“A fost un weekend fantastic pentru noi. Startul a fost unul strans, dar dupa aceea am avut un ritm puternic de cursa, in special dupa ce masina de siguranta s-a retras de pe circuit si am tras puternic sa construim un ecart cat mai mare intre noi si urmaritori. Niciodata nu poti sti ce urmeaza sa se intample. Ultimele zece tururi au parut o vesnicie la volanul masinii. Mi-am pastrat concentrarea aducandu-mi aminte cat de usor poti sa gresesti aici, parapetii de protectie fiind foarte aproape si daca nu esti destul de atent, poti sa o patesti foarte usor. Nu ne-am asteptat sa fim atat de puternici, dar acest lucru este un efort de echipa. Toata lumea trage tare si cred ca secretul, daca este unul, este ca facem ceea ce ne place si ca suntem foarte pasionati de acest lucru. “

Rezultate cursa:
Pos Pilot Echipa Timp
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1h59m13.132s 2. Fernando Alonso Ferrari +32.627s 3. Kimi Raikkonen Lotus-Renault +43.920s 4. Nico Rosberg Mercedes +51.155s 5. Lewis Hamilton Mercedes +53.159s 6. Felipe Massa Ferrari +1m03.877s 7. Jenson Button McLaren-Mercedes +1m23.354s 8. Sergio Perez McLaren-Mercedes +1m23.820s 9. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari +1m24.2261s 10. Adrian Sutil Force India-Mercedes +1m24.668s 11. Pastor Maldonado Williams-Renault +1m28.479s 12. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari +1m37.894s 13. Valtteri Bottas Williams-Renault +1m45.161s 14. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari +1m53.512 15. Mark Webber Red Bull-Renault +1 tur 16. Giedo van der Garde Caterham-Renault +1 tur 17. Max Chilton Marussia-Cosworth +1 tur 18. Jules Bianchi Marussia-Cosworth +1 tur 19. Chales Pic Caterham-Renault +1 tur 20. Paul di Resta Force India-Mercedes +6 tururi
DNF. Grosjean Lotus-Renault
DNF. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari

Clasamentul general dupa Marele Premiu al statului Singapore:
Piloti: Constructori:
1. Vettel 247 1. Red Bull-Renault 377 2. Alonso 187 2. Ferrari 274 3. Hamilton 151 3. Mercedes 267 4. Raikkonen 149 4. Lotus-Renault 206 5. Webber 130 5. McLaren-Mercedes 76 6. Rosberg 116 6. Force India-Mercedes 62 7. Massa 87 7. Toro Rosso-Ferrari 31 8. Grosjean 57 8. Sauber-Ferrari 19 9. Button 54 9. Williams-Renault 1 10. Di Resta 36 11. Sutil 26 12. Perez 22 13. Hulkenberg 19 14. Ricciardo 18 15. Vergne 13 16. Maldonado 1

Singapore: Al 5-lea pole position pentru Vettel in 2013

Sebastian Vettel a fost cel mai rapid in calificarile pentru Marele Premiu al statului Singapore. Germanul a fost urmat de Nico Rosberg de la Mercedes si de catre Romain Grosjean de la Lotus. Increzator in fortele proprii, Vettel a iesit la inceputul ultimei secvente de calificari pentru un tur rapid dupa care s-a retras la boxe pentru restul sesiunii. 

166987954_CM_7890_C002F2AD441759CE2F9240D74DAEE4B1

Timpul lui Vettel, 1:42.841, a fost imposibil de batut in calificari. Nico Rosberg a reusit sa se apropie de conationalul sau la o diferenta de 0.091 secunde, iar Romain Grosjean a fost mai incet decat Vettel cu 0.217 secunde.

Mark Webber a fost doar al patrulea in Q3 cu 1:43.152, urmat de  Lewis Hamilton la o diferenta de 0.102 secunde. Locurile 6 si 7 au fost ocupate de pilotii Ferrari, Massa fiind mai rapid decat Alonso. Topul 10 a fost incheiat de Jenson Button pe 8, Daniel Ricciardo pe 9 si Esteban Guttierez pe 10. Pentru mexican, locul 10 la finalul calificarilor este cea mai buna performanta in Formula 1.

728978949-124112192013

Spre deosebire de colegul sau, Nico Hulkenberg nu a reusit sa se califice in Q3, incheind calificarile pe potizitia a 11-a. Jean-Eric Vergne a fost mai incet decat germanul de la Sauber cu 0.083 secunde si astfel s-a clasat al 12-lea. 

Kimi Raikkonen nu a reusit sa treaca de Q2, stabilind doar cel de-al 13-lea timp al calificarilor din Singapore. Sergio Perez a incheiat calificarile pe 14, iar Adrian Sutil l-a surclasat pe colegul sau cu clasarea pe locul 15. Valtteri Bottas a fost ultimul pilot care a prins Q2 si s-a calificat pe 16.

Motor Racing - Formula One World Championship - Singapore Grand Prix - Practice Day - Singapore, Singapore

Paul di Resta a fost primul sub linie la finalul primei secvente de calificari si astfel va porni in cursa de pe 17.  Scotianul va imparti a 9-a linie a grilei cu Pastor Maldonado. Ultimele 4 pozitii pe grila de start au fost ocupate in bloc de pilotii Caterham si Marussia.

 

Rezultate calificari:
Pos Driver Team/Car Time Gap
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m42.841s 2. Nico Rosberg Mercedes 1m42.932s +0.091s 3. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m43.058s +0.217s 4. Mark Webber Red Bull-Renault 1m43.152s +0.311s 5. Lewis Hamilton Mercedes 1m43.254s +0.413s 6. Felipe Massa Ferrari 1m43.890s +1.049s 7. Fernando Alonso Ferrari 1m43.938s +1.097s 8. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m44.282s +1.441s 9. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m44.439s +1.598s 10. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari No time set Q2________________________________________________________________ 11. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m44.555s +1.650s 12. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m44.588s +1.683s 13. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m44.658s +1.753s 14. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m44.752s +1.847s 15. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m45.185s +2.280s 16. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m45.388s +2.483s Q1________________________________________________________________ 17. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m46.121s +1.925s 18. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m46.619s +2.423s 19. Charles Pic Caterham-Renault 1m48.111s +3.915s 20. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m48.320s +4.124s 21. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m48.830s +4.634s 22. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m48.930s +4.734s

 

Monza: Pole position pentru Vettel

Sebastia Vettel si-a adjudecat plecarea din pole position in Marele Premiu al Italiei. Pentru german acesta este cel de al patrulea pole position din acest sezon si al patruzecilea din cariera. Alaturi de Vettel din prima linie va porni colegul sau de la Red Bull, Mark Webber. Nico Hulkenberg a adus monopostul Sauber pe a treia treapta a podiumului.

166987861GI00043_F1_Grand_P

In tabara Ferrari a persistat lipsa de forma in calificari in ciuda strategiei prin care Felipe Massa rula in fata colegului sau pentru a-i conferi acestuia avantaj aerodinamic. Dimpotriva, brazilianul a fost mai rapid decat Alonso, astfel ca acesta va porni de pe a doua pozitie a grilei, iar Alonso de pe pozitia a cincea.

 

Nico Rosberg va imparti a treia linie a grilei de start cu Alonso, pe cand colegul sau, Lewis Hamilton a fost eliminat dupa a doua parte a sesiunii si va porni doar de pe locul al doisprezecelea. Arbitrii analizeaza manevra lui Adrian Sutil din ultimul tur cronometrat al lui Hamilton, care l-ar fi putut impiedica pe britanic sa se califice in Q3.

Toro Rosso s-a calificat cu ambi piloti in ultima parte a calificarilor si astfel Ricciardo va porni de pe a saptea pozitie a grilei, iar colegul sau de pe 10, dupa ce in ultimul tur cronometrat a iesit larg din virajul Parabolica si a parasit banda asfaltica. Intre pilotii Toro Rosso s-au strecurat cei McLaren, cu Sergio Perez pe 8, in fata colegului sau.

 

Pentru Lotus calificarile au decurs complet nefavorabil, asadar ambi piloti au fost eliminati la finalul Q2 si vor lua startul de pe 11, Kimi Raikkonen si 13, Romain Grosjean. Pe acelasi tipar au fost si pilotii Force India care au terminat calificarile prematur cu Adrian Sutil pe 14 si Paul di Resta pe 16. Intre acestia s-a interpus Pastor Maldonado, pe cand colegul sau, Valtteri Bottas a fost eliminat inca din prima parte a calificarilor, dupa ce a stabilit cel de-al 18-lea timp al zilei.

Esteban Gutierrez s-a calificat al 17-lea. Grila este completata de pilotii Caterham si Marussia care au terminat in bloc.

 

Rezultate calificari:
Pos Driver Team Time Gap
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m23.755s 2. Mark Webber Red Bull-Renault 1m23.968s +0.213s 3. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m24.065s +0.310s 4. Felipe Massa Ferrari 1m24.132s +0.377s 5. Fernando Alonso Ferrari 1m24.142s +0.387s 6. Nico Rosberg Mercedes 1m24.192s +0.437s 7. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m24.209s +0.454s 8. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m24.502s +0.747s 9. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m24.515s +0.760s 10. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m28.050s +4.295s Q2_______________________________________________________________ 11. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m24.610s +0.633s 12. Lewis Hamilton Mercedes 1m24.803s +0.826s 13. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m24.848s +0.871s 14. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m24.932s +0.955s 15. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m25.011s +1.034s 16. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m25.077s +1.100s Q1_______________________________________________________________ 17. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m25.226s +0.907s 18. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m25.291s +0.972s 19. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m26.406s +2.087s 20. Charles Pic Caterham-Renault 1m26.563s +2.244s 21. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m27.085s +2.766s 22. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m27.480s +3.161s