Pe unul dintre cele mai solicitante circuite pentru pneuri pe care Formula 1 le-a vizitat anul acesta, pilotul Mercedes, Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Belgiei în fața lui Sebastian Vettel după un adevărat sprint în ultimele tururi. Momentul cheie al cursei a fost în turul 30 odată cu apariția safety-car-ului ceea ce a oferit piloților oportunitatea unui pit-stop „liber”. Hamilton, aflat la conducere, a trecut pe soft pentru ultimul stint, în timp ce Vettel a trecut pe ultrasoft: theoretic cu peste o secundă mai rapid pe tur. Până la apariția safety-car-ului, ambii au avut o strategie identică ultrasoft-soft într-un duel foarte strâns, Vettel oprind prima dată cu două tururi mai târziu decât Hamilton. O strategie diferită a fost adoptată de pilotul Red Bull, Daniel Ricciardo, care a trecut de pe ultrasoft pe supersoft la prima sa oprire și apoi iar pe ultrasoft sub perioada de safety car pentru a încheia pe podium. Ambii piloți Force India au preferat supersoft pentru ultimul stint. Vettel a realizat cel mai rapid tur al cursei – un incredibil 1m46.557s – pe pneuri ultrasoft: cu aproape cinci secunde mai rapid decât cel mai rapid tur din urmă cu un an, realizat pe pneuri medium.
După câteva incertiturdini meteo la începutul weekendului, cursa a început la 27 de grade temperatură ambientală și 34 de grade la nivelul pistei, rămânând uscat pe toată distanța de 44 de tururi a cursei.
MARIO ISOLA – HEAD OF CAR RACING „Evident apariția mașinii de siguranță a schimbat strategia cursei eliminând din ecuație problema uzurii și degradării pentru ultimele tururi, piloții profitând de avantajul neutralizării pentru a schimba pneurile. Oricum, deciziile strategice s-au păstrat vizavi de ce compoziție trebuie aleasă. Iar aceasta a fost situația pe parcursul întregului weekend, piloții din față fiind foarte aproape ca performanțe. Înainte de safety-car se părea că liderii au optat pentru strategii cu o singură oprire pe unul dintre cele mai dure circuite din acest sezon, după ce au pornit pe ultrasoft care a avut un debut plin de succes la Spa.”
CEL MAI BUN TIMP PER COMPOZIȚIE:
SOFT
SUPERSOFT
ULTRASOFT
Hamilton
1m 46.603s
Perez
1m48.300s
Vettel
1m 46.577s
Bottas
1m 47.721s
Ricciardo
1m 48.739s
Ricciardo
1m 47.549
Vettel
1m 48.917s
Grosjean
1m 49.087s
Raikkonen
1m 47.730s
CEL MAI LUNG STINT:
COMPOZIȚIE
PILOT
NUMĂR DE TURURI
SOFT
Palmer
22
SUPERSOFT
Vandoorne, Kvyat
18
ULTRASOFT
Sainz
19
MOMENTUL ADEVĂRULUI:
Lewis Hamilton a câștigat cursa utilizând două opriri, profitând de avantajul oferit de safety car în turul 30 la fel ca și toți ceilalți rivali ai săi. Primul său pit stop de pe ultrasoft pe soft a venit în turul 12: apoi a preferat soft din nou pentru a doua oprire, reușind să se mențină în fața lui Sebastian Vettel aflat pe ultrasoft până la final după o luptă strânsă.
Britanicul a castigat Marele Premiu al Japoniei si are acum un avans de 10 puncte in fruntea clasamentului general. Cursa a inceput in spatele masinii de siguranta, pentru prima oara dupa Marele Premiu al Canadei din 2001. Apoi a fost oprita in turul 2 din cauza ploii, iar restartul s-a dat 20 de minute mai tarziu, tot in spatele masinii de siguranta. In aceste conditii, pilotii au fost obligati sa plece cu pneurile de ploaie, asa cum prevede regulamentul cand se da startul in spatele masinii de siguranta.
Circuitul a inceput sa se mai usuce dupa ce masina de siguranta a intrat la boxe in turul 10, iar pilotii au folosit pneurile intermediare pentru majoritatea cursei. Spre final a inceput sa ploua din nou, cativa piloti profitand de neutralizarea cursei pentru a trece din nou pe pneuri de ploaie. Cursa a fost oprita cu steag rosu, in turul 46, dupa incidentul in care a fost implicat Jules Bianchi.
“Marele Premiu al Japoniei s-a desfasurat in conditii dificile, dar acum principala noastra preocupare este legata de starea lui Jules Bianchi”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Pilotul britanic al echipei Mercedes a castigat Marele Premiu al Malaeziei, dupa o cursa complet dominata de acesta. Hamilton a fost urmat pe podium de colegul sau, Nico Rosberg, si de actualul campion mondial, Sebastian Vettel.
Startul a fost probabil cel mai interesant moment al zilei. Sebastian Vettel nu a inceput cursa atat de bine, pierzand doua pozitii, fiind depasit de catre Nico Rosberg si Daniel Ricciardo. Debutul cursei nu a fost lipsit de incidente: Kevin Mangussen la acrosat din spate pe Kimi Raikkonen, cauzandu-i acestuia din urma o pana pe pneul dreapta-spate, iar Jules Bianchi a avut un contact cu monopostul lui Pastor Maldonado, in virajul cu numarul 4.
Clasati pe primele doua locuri, Lewis Hamilton si Nico Rosberg (care au obtinut prima dubla pentru Mercedes din 1955 in Marele Premiu al Italiei) au avut aceeasi strategie cu trei opriri: inceput pe medium, schimb de inca doua ori pe medium si apoi pe hard pentru ultimele cinci, respectiv sase tururi.
Nico Hulkenberg (Force India), pe cinci, a fost cel mai bine clasat pilot care a optat pentru doua opriri. Germanul a parcurs ultima parte a cursei cu pneurile de compozitie hard si a reusit sa pastreze acelasi ritm cu pilotii care evoluau cu pneurile medii, mai rapide.
“A fost o cursa dificila, cu temperaturi de 46 grade Celsius la start si cu cea mai abraziva suprafata din calendar. In ciuda acestor factori, pneurile au avut o performanta echilibrata, ceea ce a dus la o lupta stransa. Fenomenul de blistering nu a fost remarcat, iar granularea a fost in cote normale. Tinand cont de degradarea termica, o strategie cu trei opriri este in concordanta cu ceea ce s-a cerut de la Pirelli”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.
Pilotii Mercedes au tinut capul de afis al toate celor trei sesiuni de antrenamente ale Marelui Premiu al Malaeziei. Dupa ce in primele doua sesiuni se parea ca celelalte echipe precum Ferrari si Red Bull au reusit sa aduca imbunatatiri monoposturilor asa incat sa se aproprie la cateva zecimi de secunda, cea de a treia sesiune de antrenamente a aratat faptul ca monopostul Mercedes este net superior celorlalte masini aflate pe grila.
In FP1, Lewis Hamilton a fost cel mai rapid pilot, urmat de Raikkonen la 0.152s. Sesiunea nu a fost lipsita de probleme pentru echipa Lotus. Romain Grosjean a fost nevoit sa opreasca monopostul dupa numai doua tururi din cauza unor probleme la MGU-H. Nici colegul sau, Pastor Maldonado, nu a scapat de probleme, petrecand aproape toata sesiunea in garajul echipei si nu pe circuit. Sergio Perez a avut de asemenea o problema mecanica, astfel ca nu a parcurs decat doua tururi in cele 60 de minute ale sesiunii.
Poz Pilot Echipa Timp Diferenta Tururi
1. Lewis Hamilton Mercedes 1m40.691s 19
2. Kimi Raikkonen Ferrari 1m40.843s +0.152s 20
3. Nico Rosberg Mercedes 1m41.028s +0.337s 19
4. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m41.111s +0.420s 20
5. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes 1m41.274s +0.583s 18
6. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 1m41.402s +0.711s 15
7. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m41.523s +0.832s 9
8. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m41.642s +0.951s 19
9. Felipe Massa Williams-Mercedes 1m41.686s +0.995s 23
10. Valtteri Bottas Williams-Mercedes 1m41.830s +1.139s 22
11. Fernando Alonso Ferrari 1m41.923s +1.232s 14
12. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault 1m42.117s +1.426s 20
13. Adrian Sutil Sauber-Ferrari 1m42.365s +1.674s 21
14. Daniil Kvyat Toro Rosso-Renault 1m42.869s +2.178s 21
15. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m42.904s +2.213s 23
16. Jules Bianchi Marussia-Ferrari 1m43.825s +3.134s 18
17. Marcus Ericsson Caterham-Renault 1m45.775s +5.084s 24
18. Max Chilton Marussia-Ferrari 1m46.911s +6.220s 10
19. Kamui Kobayashi Caterham-Renault 1m51.180s +10.489s 5
20. Sergio Perez Force India-Mercedes 2
21. Pastor Maldonado Lotus-Renault 2
22. Romain Grosjean Lotus-Renault 4
Cea de a doua sesiune de antrenamente l-a gasit pe Nico Rosberg ca fiind cel mai rapid, la o diferenta de numai 0.035 secunde in fata lui Raikkonen. Sebastian Vettel a stabilit cel de-al treilea timp al zilei, fiind urmat de Hamilton si Alonso. Problemele mecanice nu au ezitat sa apara nici in aceasta sesiune. Kevin Magnussen a inceput sesiunea cu o problema la un senzor de temperatura, ceea ce l-a facut sa piarda destul de mult timp din FP2. Lotus nu a reusit sa parcurga numai cateva tururi. Romain Grosjean a fost obligat sa se opreasca dupa 14 tururi din cauza unei probleme la cutia de viteze, pe cand Pastor Maldonado a petrecut intreaga sesiune in garaj din pricina unei defectiuni la sistemul turbo. Kamui Kobayashi a fost de asemenea blocat in garaj din cauza problemelor survenite la sistemul de inmagazinare a energiei si la cutia de viteze.
Poz Pilot Echipa Timp Diferenta Tururi
1. Nico Rosberg Mercedes 1m39.909s 30
2. Kimi Raikkonen Ferrari 1m39.944s +0.035s 30
3. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m39.970s +0.061s 30
4. Lewis Hamilton Mercedes 1m40.051s +0.142s 32
5. Fernando Alonso Ferrari 1m40.103s +0.194s 29
6. Felipe Massa Williams-Mercedes 1m40.112s +0.203s 34
7. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault 1m40.276s +0.367s 29
8. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m40.628s +0.719s 28
9. Valtteri Bottas Williams-Mercedes 1m40.638s +0.729s 35
10. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m40.691s +0.782s 34
11. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 1m40.777s +0.868s 33
12. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes 1m41.014s +1.105s 20
13. Adrian Sutil Sauber-Ferrari 1m41.257s +1.348s 28
14. Daniil Kvyat Toro Rosso-Renault 1m41.325s +1.416s 32
15. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m41.407s +1.498s 34
16. Sergio Perez Force India-Mercedes 1m41.671s +1.762s 25
17. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m42.531s +2.622s 14
18. Max Chilton Marussia-Ferrari 1m43.638s +3.729s 20
19. Jules Bianchi Marussia-Ferrari 1m43.752s +3.843s 29
20. Marcus Ericsson Caterham-Renault 1m45.703s +5.794s 31
21. Kamui Kobayashi Caterham-Renault 0
22. Pastor Maldonado Lotus-Renault 0
Mercedes a dominat antrenamentele de sambata. Nico Rosberg si Lewis Hamilton au fost mai rapizi cu o secunda decat restul plutonului. Timpul lui Raikkonen l-a pus pe finlandez pe pozitia a treia, fiind urmat de Sebastian Vettel si Nico Hulkenberg. Ambele monoposturi McLaren au intampinat dificultati la acelasi senzor problematic de vineri, astfel participarea acestora in calificari este pusa sub semnul intrebarii. Lotus a reusit sa incheie sesiunea fara probleme mecanice, dar si fara vreo performanta notabila. Daniel Ricciardo a incheiat FP3 pe 6, la o diferenta de 0.050s in fata lui Alonso.
Poz Pilot Echipa Timp Diferenta Timp
1. Nico Rosberg Mercedes 1m39.008s 13
2. Lewis Hamilton Mercedes 1m39.240s +0.232s 13
3. Kimi Raikkonen Ferrari 1m40.156s +1.148s 13
4. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m40.387s +1.379s 14
5. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m40.523s +1.515s 15
6. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault 1m40.686s +1.678s 14
7. Fernando Alonso Ferrari 1m40.736s +1.728s 14
8. Felipe Massa Williams-Mercedes 1m40.781s +1.773s 20
9. Valtteri Bottas Williams-Mercedes 1m40.891s +1.883s 20
10. Sergio Perez Force India-Mercedes 1m41.029s +2.021s 15
11. Daniil Kvyat Toro Rosso-Renault 1m41.182s +2.174s 18
12. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 1m41.441s +2.433s 18
13. Adrian Sutil Sauber-Ferrari 1m41.552s +2.544s 15
14. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m42.041s +3.033s 17
15. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m42.749s +3.741s 16
16. Pastor Maldonado Lotus-Renault 1m43.539s +4.531s 20
17. Max Chilton Marussia-Ferrari 1m43.977s +4.969s 16
18. Jules Bianchi Marussia-Ferrari 1m44.170s +5.162s 18
19. Marcus Ericsson Caterham-Renault 1m44.457s +5.449s 12
20. Kamui Kobayashi Caterham-Renault 1m46.015s +7.007s 7
21. Jenson Button McLaren-Mercedes 2m05.555s +26.547s 4
22. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes 5
Sebastia Vettel si-a adjudecat plecarea din pole position in Marele Premiu al Italiei. Pentru german acesta este cel de al patrulea pole position din acest sezon si al patruzecilea din cariera. Alaturi de Vettel din prima linie va porni colegul sau de la Red Bull, Mark Webber. Nico Hulkenberg a adus monopostul Sauber pe a treia treapta a podiumului.
In tabara Ferrari a persistat lipsa de forma in calificari in ciuda strategiei prin care Felipe Massa rula in fata colegului sau pentru a-i conferi acestuia avantaj aerodinamic. Dimpotriva, brazilianul a fost mai rapid decat Alonso, astfel ca acesta va porni de pe a doua pozitie a grilei, iar Alonso de pe pozitia a cincea.
Nico Rosberg va imparti a treia linie a grilei de start cu Alonso, pe cand colegul sau, Lewis Hamilton a fost eliminat dupa a doua parte a sesiunii si va porni doar de pe locul al doisprezecelea. Arbitrii analizeaza manevra lui Adrian Sutil din ultimul tur cronometrat al lui Hamilton, care l-ar fi putut impiedica pe britanic sa se califice in Q3.
Toro Rosso s-a calificat cu ambi piloti in ultima parte a calificarilor si astfel Ricciardo va porni de pe a saptea pozitie a grilei, iar colegul sau de pe 10, dupa ce in ultimul tur cronometrat a iesit larg din virajul Parabolica si a parasit banda asfaltica. Intre pilotii Toro Rosso s-au strecurat cei McLaren, cu Sergio Perez pe 8, in fata colegului sau.
Pentru Lotus calificarile au decurs complet nefavorabil, asadar ambi piloti au fost eliminati la finalul Q2 si vor lua startul de pe 11, Kimi Raikkonen si 13, Romain Grosjean. Pe acelasi tipar au fost si pilotii Force India care au terminat calificarile prematur cu Adrian Sutil pe 14 si Paul di Resta pe 16. Intre acestia s-a interpus Pastor Maldonado, pe cand colegul sau, Valtteri Bottas a fost eliminat inca din prima parte a calificarilor, dupa ce a stabilit cel de-al 18-lea timp al zilei.
Esteban Gutierrez s-a calificat al 17-lea. Grila este completata de pilotii Caterham si Marussia care au terminat in bloc.
Rezultate calificari: Pos Driver Team Time Gap
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m23.755s
2. Mark Webber Red Bull-Renault 1m23.968s +0.213s
3. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m24.065s +0.310s
4. Felipe Massa Ferrari 1m24.132s +0.377s
5. Fernando Alonso Ferrari 1m24.142s +0.387s
6. Nico Rosberg Mercedes 1m24.192s +0.437s
7. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m24.209s +0.454s
8. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m24.502s +0.747s
9. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m24.515s +0.760s
10. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m28.050s +4.295s
Q2_______________________________________________________________
11. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m24.610s +0.633s
12. Lewis Hamilton Mercedes 1m24.803s +0.826s
13. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m24.848s +0.871s
14. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m24.932s +0.955s
15. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m25.011s +1.034s
16. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m25.077s +1.100s
Q1_______________________________________________________________
17. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m25.226s +0.907s
18. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m25.291s +0.972s
19. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m26.406s +2.087s
20. Charles Pic Caterham-Renault 1m26.563s +2.244s
21. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m27.085s +2.766s
22. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m27.480s +3.161s
Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp intr-o sesiune de calificari in care primul loc a trecut prin mainile mai multor piloti. Primul dintre ei a fost scotianul Paul di Resta care a reusit cel mai bun timp al sau inainte ca ploaia sa isi faca aparitia. Dupa ce ploaia s-a oprit si suprafata asfaltica a inceput sa se usuce, Rosberg, Webber, Vettel si in final Hamilton au trecut fiecare pe prima pozitie. Timpul britanicului, 2:01:012 a fost cu 0.188 secunde mai bun decat cel al lui Sebastian Vettel. Levis Hamilton si-a trecut in cont cel de-al patrulea pole position consecutiv in acest sezon.
Surpriza calificarilor de la Spa-Francorchamp a fost calificarea lui Giedo van der Garde si a pilotilor Marussia in Q2. Astfel dupa desfasurarea celei de a doua parti a sesiunii de calificari, pilotul Caterham s-a clasat al 14-lea, urmat de Jules Bianchi si Max Chilton de la Marussia. Rezultatele acestora au fost favorizate de vremea schimbatoare care s-a abatut asupra circuitului in timpul calificarilor.
Niciunul dintre pilotii Williams nu a reusit sa treaca de Q1 accentuand perioada neagra prin care trece echipa condusa de Frank Williams.
Rezultate calificari: Pos Driver Team Time Gap
1. Lewis Hamilton Mercedes 2m01.012s
2. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 2m01.200s + 0.188s
3. Mark Webber Red Bull-Renault 2m01.325s + 0.313s
4. Nico Rosberg Mercedes 2m02.251s + 1.239s
5. Paul di Resta Force India-Mercedes 2m02.332s + 1.320s
6. Jenson Button McLaren-Mercedes 2m03.075s + 2.063s
7. Romain Grosjean Lotus-Renault 2m03.081s + 2.069s
8. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 2m03.390s + 2.378s
9. Fernando Alonso Ferrari 2m03.482s + 2.470s
10. Felipe Massa Ferrari 2m04.059s + 3.047s
11. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m49.088s + 0.792s
12. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m49.103s + 0.807s
13. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m49.304s + 1.008s
14. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m52.036s + 3.740s
15. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m52.563s + 4.267s
16. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m52.762s + 4.466s
17. Pastor Maldonado Williams-Renault 2m03.072s + 2.882s
18. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 2m03.300s + 3.110s
19. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 2m03.317s + 3.127s
20. Valtteri Bottas Williams-Renault 2m03.432s + 3.242s
21. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 2m04.324s + 4.134s
Spa-Francorchamps. Considerat cel mai frumos circuit din era moderna a Formulei 1, circuitul belgian a fost martorul evolutiei motorsportului. De la prima cursa de Grand Prix disputata in anul 1924, Spa-Francorchamps si-a facut loc in inimile pilotilor, dar si in ale fanilor. Circuitul de la poalele Ardenilor a fost locatia unor reprezentatii de geniu, curse ca cea facuta de Clark in 1963, Ascari in 1952 etc. ramanand in istoria sporturilor cu motor, Kimi Raikkonen declarand de curand: “For me it is the greatest racing circuit in the world”. Desi pista s-a modificat substantial de-a lungul anilor, Spa-Francorchamps isi mentine forma rapida si fluida, cu viteze medii de peste 230km/h. Turul de circuit are o lungime de 7.004 km, fiind cel mai lung dintre toate circuitele sezonului competitional. Masinile ruleaza cu acceleratia la maxim cam 80% din lungimea turului, uneori mai mult de 20 de secunde. Variatiile de pe parcursul turului fac ca startul din pole position sa nu fie atat de important ca pe alte circuite. Cel mai rapid tur al acestei configuratii, 1:47.263, a fost stabilit de campionul mondial en-titre, Sebastian Vettel, in anul 2009.
Pentru cursa de duminica, FIA a stabilit doua zone DRS, prima pe linia dreapta precedata de virajul Kemmel, iar a doua pe linia de start-sosire. Vremea a jucat intotdeauna un rol important in Marele Premiul al Belgiei. In unele curse s-a intamplat ca o portiune de circuit sa fie acoperita de apa, iar restul circuitului sa fie uscat, fapt datorat diferentelor mari de nivel, dar si a lungimii acestuia. Anul acesta vremea se anunta capricioasa in ziua cursei. Se anunta ploi considerabile sambata in timpul calificarilor si duminica dimineata, cu sanse de averse si dupa stingerea luminilor rosii. Daca prognoza se va adeveri, apa le va da mari batai de cap pilotilor, la Spa existand riscul ridicat de acvaplanare.
Setarea monopostului
Din punct de vedere aerodinamic, circuitul belgian, este considerat de catre ingineri asemanator cu cel din Canada, folosind o setare medie a aripii spate pentru generarea tractiunii necesare in viraje. In ceea ce priveste aripa fata a monopostului, aceasta este setata pentru a prelua o cat mai mare cantitate de aer, ajutand astfel la diminuarea subvirarii in virajele rapide. Suspensia este reglata pentru a face fata vitezelor ridicate pe care monoposturile le ating pe majoritatea turului de circuit. La capitolul motor si cutie de viteze, setarea acestora trebuie sa permita atingerea unor viteze de top foarte ridicate, in special pentru urcarea in Eau Rouge spre Raidillon, iar apoi pe linia dreapta, Kemmel Straight. Fiind un circuit de viteza, franele nu sunt foarte solicitate decat in doua trei puncte. La Spa exista trei zone importante de franare: intrarea in primul viraj La Source, la finalul primei linii drepte cand viteza este redusa de la 330 km/h la 140 km/h pentru intrarea in Les Combes si sicana Bus Stop din finalul turului.
Red Bull
In ciuda tuturor zvonurilor, echipa cu sediul in Milton Keynes, nu isi va anunta noul pilot pentru sezonul urmator, aici la Spa. Zvonurile au fost infirmate de catre Helmut Marko. Cu toate acestea favoritul la preluarea monopostului lui Mark Webber este tot un australian, Daniel Ricciardo. Chiar daca numele pilotului finlandez de la Lotus a fost adesea asociat cu locul liber care va ramane la Red Bull, managerul sau a anuntat ca intelegerea a cazut:“Kimi nu va pilota pentru Red Bull in 2014. Am avut cateva discutii, dar nu am reusit sa ajungem la o intelegere.”.
In ceea ce priveste cursa de duminica, Vettel va incerca sa obtina o noua victorie, dupa cea din 2011. Anul trecut a fost favorizat de acel accident in lant cauzat de Romain Grosjean si astfel a reusit sa termine cursa pe a doua pozitie a podiumului, dupa ce s-a calificat al unsprezecelea.
Ferrari
Fernando Alonso, pilotul care ocupa a treia pozitie in clasamentul general la o diferenta de 39 de puncte de Sebastian Vettel, se asteapta la o cursa buna la Spa:“Am facut o cursa buna in 2005 cand am terminat pe doi. Pana in prezent nu am mai avut sansa de a ma lupta pentru victorie, cel mai des din cauza ghinionului, am fost acrosat de catre alti piloti sau am avut probleme tehnice, sau din cauza propriilor mele greseli. Asadar ar fi ideal sa ma revansez anul acesta, sa adun toate acele puncte pierdute.”
Felipe Massa a declarat:“Spa este fantastic. A pilota aici este un vis pentru fiecare pilot, mai ales intr-un monopost de Formula 1. Este atat de multa istorie in acest loc si reprezinta o adevarata provocare prin diferentele mari de nivel si succesiunea de viraje, care adunate, fac din pilotajul un lucru incredibil. Toata lumea vrea sa castige aici. Imi place la nebunie acest circuit si sper la cat mai multe victorii in viitorul carierei mele. Ar insemna enorm datorita istoriei sale.”
Ferrari au anuntat ca in antrenamentele de vineri vor testa mai multe elemente aerodinamice cat si setari diferite ale monopostului pentru imbunatatirea materialului de concurs si iesirea din aceasta perioada nu foarte roz in care se afla.
Mercedes AMG
Lewis Hamilton a ajuns sa fie cea mai mare amentintare a lui Vettel in drumul spre al patrulea titlu consecutiv chiar daca se afla la 48 de puncte distante de german. Ultimele curse excelente facute de catre pilotii Mercedes i-au facut increzatori in ceea ce priveste castigarea titlului la constructori, dar si la capitolul piloti, prin Hamilton. Daca britanicul va obtine o noua victorie aici la Spa, va deveni pilotul care a punctat cel mai bine in ultimele cinci curse, apropiindu-se de Vettel in clasamentul general.
Lewis Hamilton:“Parca a trecut un deceniu de cand am fost ultima data in interiorul monopostului si abia astept sa revin. Ieri am fost la fabrica unde m-am intalnit cu inginerii si am facut cateva antrenamente pe simulator. Asteptam cu nerabdare a doua jumatate a sezonului si oportunitatea de a aduce acasa cat mai multe rezultate bune.”
Nico Rosberg:“Forma si natura circuitului ar trebui sa se plieze pe performantele monopostului nostru, desi acest circuit necesita foarte putina forta de apasare la sol, asa ca o sa avem o specificatie diferita din punct de vedere aerodinamic. Abia astept sa ma intorc la volanul sagetii mele argintii.”
Toto Wolf:“Toate echipele vor aduce aici la Spa pachete aerodinamice care dau o forta de apasare scazuta, speciale pentru acest circuit, asa ca nu vom putea sti cine a gasit cel mai bun compromis pana vineri.”
Lotus
Kimi Raikkonen este pilotul in activitate cu cele mai multe victorii pe Spa-Francorchamps. Alaturi de legendarul Jim Clark a castigat de patru ori Marele Premiu al Belgiei, fiind depasit doar de Ayrton Senna care s-a impus de cinci ori, si de catre Michael Scumacher care s-a aflat pe cea mai inalta pozitie a podiumului la finalul a sase curse. Finlandezul se arata increzator inaintea cursei, dar subliniaza necesitatea unui monopost eficient din punct de vedere aerodinamic:“Ar fi frumos sa castig la Spa pentru a cincea oara. Cateva puncte in plus nu strica niciodata, iar in cazul unei victorii niciun alt pilot nu obtine mai multe puncte decat tine.[…] Este crucial sa avem o masina buna in ceea ce priveste aerodinamica pentru a ataca cu incredere virajele rapide si pentru ca este un tur lung de circuit trebuie sa mentii acest ritm ridicat. Anul trecut nu am fost foarte puternici aici. Cred ca stim care a fost motivul si cu siguranta monopostul de anul acesta este mai bun, dar este atat de bun incat sa ne batem la victorie? O sa vedem asta duminica.”
Pentru Romain Grosjean cursa de anul trecut a reprezentat o catastrofa: a cauzat cel mai grav accident in lant din ultimii cativa ani din Formula 1, fapt pentru care a fost banat pentru cursa de la Monza. Acesta este se arata nerabdator in a reveni pe circuit:“Fiind o tara francofona, pentru mine este ca si o cursa de casa, precum Monaco sau Canada. Daca vom avea ritmul din Ungaria, pe un circuit normal ca Spa cu mai multe locuri in care poti depasi si o suprafata asfaltica mai lata, cred ca vom atinge un rezultat bun.”
Lotus a pregatit pentru cursa din Belgia noi elemente aerodinamice, cat si mecanice, in incercarea de a reusi sa fie cat mai competitivi cu pneurile de compozitie dura in cursele cu temperatura mai scazuta. Totodata este posibil ca sistemul DDRS al acestora sa fie instalat pe cel putin un monopost in acest week-end. Pe langa acestea monopostul lui Romain Grosjean va fi unul diferit fata de cel al colegului sau, avand un ampatament marit cu 10 cm.
McLaren
Jenson Button isi aduce aminte de rezultatul de anul trecut, dar este realist in ceea ce priveste cursa de anul acesta:“Anul trecut am avut practic un week-end perfect: pole position si victorie, conducand pe toata durata cursei. Anul acesta nu mergem la Spa sa castigam, dar o sa incercam sa dam tot ce putem in fiecare tur.”
Sergio Perez se declara entuziasmat de revenirea la volanul monopostului McLaren:“Nu este un alt loc mai bun unde sa incepi a doua jumatate a sezonului decat Spa urmat de Monza. Anul trecut nu am putut sa fac mare lucru, deoarece chiar daca m-am calificat al cincilea, am fost prins in acel accident si am fost nevoit sa abandonez. Asadar, anul acesta, ma indrept spre Spa cu o motivatie in plus.”
McLaren nu au anuntat update-uri importante pentru Marele Premiu al Belgiei, Martin Whitmarsh declarand ca echipa incearca inca sa inteleaga monopostul McLaren.
Force India
Paul di Resta se arata increzator, dar precaut in privinta performantelor pe care le-ar putea obtine in cursa:“Trebuie sa facem monopostul sa functioneze ca inainte. In Ungaria a fost dificil de pilotat. De obicei am obtinut rezultate bune in Belgia asa ca toata echipa este motivata sa ajunga la forma de la inceputul sezonului.”
“Este important sa regasim viteza pe care am avut-o la inceputul anului. Urmeaza cateva circuite care se muleaza pe performantele monopostului nostru, asa ca este important sa obtinem cat mai multe puncte in fiecare cursa. Am cateva amintiri placute de la Spa si vreau sa mai adaug cateva.”, a declarat Adrian Sutil.
Williams
Pastor Maldonado spera la o clasare in puncte dupa abandonul de anul trecut:“Spa este circuitul meu favorit datorita istoriei sale, dar si din pricina virajelor si a succesiunilor acestora. Acum doi ani am obtinut primul punct in Formula 1 aici la Spa si sper sa termin in primii zece si anul acesta.”
Valtteri Bottas despre cursa din Belgia:“Am pilotat pentru prima data la Spa in 2007 in Formula Renault si m-am indragostit pe loc de acest circuit. Crearea unui setup bun al monopostului este destul de dificila datorita varietatii virajelor, dar o sa incercam sa asimilam toate informatiile din antrenamente pentru a pregati setarile cele mai bune pentru calificari si cursa. Astfel urmarim inca o clasare in puncte in aceasta cursa, ceea ce ne va da un impuls pentru a doua jumatate a sezonului.”
Inginerul de cursa Xevi Pujolar s-a aratat putin ingrijorat de degradarea pneurilor pentru cursa de duminica si a declarat ca asteapta cursele din finalul sezonului.
Toro Rosso
Atat Daniel Ricciardo cat si colegul sau, Jean-Eric Vergne s-au declarat nerabdatori cu privire la startul in Marele Premiu al Belgiei si spera la un rezultat cat mai bun in cursa. Pilotii Toro Rosso cred ca vor reusi inca o cursa buna, cu clasare in puncte precum in Marele Premiu al Ungariei, cand francezul Jean-Eric Vergne a terminat pe pozitia a opta, in fata colegului sau.
Sauber
Nico Hulkenber se arata incantat de circuit si evidentiaza necesitatea unui monopost pe masura circuitului:“Cred ca nu sunt singurul pilot care afirma ca Spa-Francorchamps este unul dintre circuitele mele favorite. Am o amintire foarte placuta de anul trecut cand aici la Spa am reusit cea mai buna clasare a mea din Formula 1. In ceea ce priveste masina, aici ai nevoie de un monopost foarte eficient. Domina virajele rapide sau de viteza medie in care ai nevoie de forta mare de apasare, mai ales in sectorul al doilea.”
“Cursa din Belgia va fi una interesanta datorita modificarilor care le-am adus monopostului de-a lungul ultimelor mari premii. Chiar daca in Ungaria nu am reusit o clasare buna in calificari datorita timpului pierdut in ultima sesiune a antrenamentelor, aici la Spa speram sa ne atingem scopul: o clasare in jurul pozitiei a zecea.”, a declarat Esteban Gutierrez.
Marussia
Jules Bianchi:“Am asteptat cu nerabdare acest week-end de la Spa, alaturi de a doua jumatate a sezonului. Acum este foarte important sa lucram la capacitate maxima pentru a ne atinge obiectivele. Este un circuit fantastic si o sa fie nemaipomenit sa gust pentru prima data din el intr-un monopost de Formula 1.”
Max Chilton, desi a maiconcurat Spa, vine pentru prima oara cu un monopost de F1:“Desi am mai concurat la Spa de cateva ori pana acum, abia astept sa pilotez un monopost de Formula 1 pe acest circuit fantastic. Spa-Francorchamps este o provocare complet diferita, cu un tur foarte lung de circuit si un amestec perfect intre linii drepte si viraje rapide, se incadreaza in unul din circuitele mele favorite.”
Caterham
Charles Pic:“Vineri si sambata dimineata ne vom axa pe gasirea echilibrului dintre viteza necesara pe primul si ultimul sector si apasarea la sol necesara in virajele lente. Aflarea echilibrului corect si un tur rapid aici este ceea ce ne dorim in acest week-end.”
Giedo van der Garde:“Stiu ca nu ne aflam intr-o pozitie care sa ne permita sa ne batem pentru varful grilei, dar tot o sa luptam sa ne invingem rivalii apropiati, si dupa ultima cursa, cea din Ungaria, sunt increzator ca putem incepe a doua jumatate a sezonului intr-un mod cat mai bun pentru toti fanii care vor fi aici, la Spa.”
Pneuri: medium, hard
La viteze ridicate, unghiurile de atac agresive pot duce la descompunerea benzii de rulare, aparitia fenomenului de blistering. Oricum, este de asteptat ca echipele sa se conformeze cerintelor Pirelli pentru valori maxima ale unghiurilor, ceea ce ar trebui sa previna aparitia acestui fenomen.
Paul Hembery: “Spa nu este doar un circuit epic, ci reprezinta de asemenea una dintre cele mai dure incercari pentru pneuri din intreg sezonul. In mare parte din cauza apasarii foarte mari asupra pneurilor, atat verticala – datorita zonelor de mare compresie precum Eau Rouge – cat si laterala, precum in virajele rapide ca Blanchimont. Adeseori, pneurile sunt suspuse fortelor din diferite directii in acelasi timp, ceea ce le solicita in mod suplimentar. Astfel, protejarea pneurilor devine extrem de importanta, in special pentru ca turul de pista este unul foarte lung. Aceasta inseamna ca exista o mare varietate de posibile strategii la Spa, cu multe posibilitati de a castiga sau a pierde in functie de tactica aleasa. Oricum, indiferent de strategia aleasa, aceasta trebuie sa fie foarte flexibila, din cauza conditiilor meteo schimbatoare, care fac din Spa o cursa atat de fascinanta. Conditiile se pot schimba extrem de rapid, ceea ce va scoate la rapma abilitatea echipelor de a alege intre pneurile intermediare si cele de ploaie – asa cum am vazut adeseori in trecut. Ambele pneuri de ploaie si-au dovedit performantele in cursele trecute; pneurile intermediare, in particular demostrandu-si calitatile chiar si in conditii dintre cele mai inconstante. Exista o multime de posibilitati de depasire, iar echilibrul dintre performanta si fiabilitate oferit de nominalizarea noastra ar trebui sa maximizeze sansele pentru acest weekend.”
Nico Rosberg a reusit sa castige Marele Premiu din Principat. Inca o data s-a demonstrat faptul ca sansele de a triumfa pe circuitul monegasc, atunci cand un pilot porneste din pole position, tind spre 100%. Germanul a reusit astfel sa castige in locul in care tatal sau, Keke Rosberg a castigat acum 30 de ani, egaland performanta familiei Hill.
Cursa a fost marcata de trei aparitii ale masinii de siguranta datorate accidentelor, considerate aproape o normalitate pe circuitul din Principat, dar si de o intrerupere de aproximativ 20 de minute din cauza unui accident al lui Pastor Maldonado care din cauza impactului “a mutat” un zid de protectie pe circuit. Prima aparitie a safety car-ului a fost cauzata de accidentul lui Felipe Massa care s-a izbit de zidul de protectie, din cauza unei defectiuni a suspensiei, in acelasi loc ca si in antrenamente. Masina de siguranta a intrat a doua oara pe circuit dupa accidentul lui Pastor Maldonado. Venezueleanul a fost acrosat de Max Chilton si s-a izbit in gardul de protectie. In acest moment cursa a fost intrerupta aproximativ 20 de minute, timp in care comisarii de traseu au reparat zidul de protectie. Ultima aparitie a safaty car-ului a fost in turul 62 dupa accidentul lui Grosjean, care l-a acrosat pe Ricciardo, amandoi fiind nevoiti sa abandoneze.
Pilotii Red Bull au securizat ultimele doua pozitii ale podiumului, Sebastian Vettel reclamand ritmul fals de cursa impus de Hamilton pentru a-l ajuta pe colegul acestuia de la Mercedes:“De obicei te astepti la doua sageti argintii in fata, dar duminica au fost două autobuze care mergeau in ritm de croaziera.”. Totodata, cei de la Red Bull au inaintat un protest oficial cu privire la testul secret al echipei Mercedes impreuna cu Pirelli, fapt ce ar putea determina excluderea echipei germane din Formula 1.
Sergio Perez a fost pilotul care s-a remarcat prin depasirile curajoase din cursa. Mexicanul a impresionat prin depasirea colegului sau Jenso Button, dar si a lui Fernando Alonso, cei doi fiind nevoiti sa ii cedeze pozitia pentru a nu risca un acrosaj. Norocul lui Perez nu a tinut pana la finalul cursei, astfel a fost nevoit sa abandoneze dupa un contact cu Kimi Raikkonen, survenit in timpul unei incercari a acestuia de depasire a finlandezului.
Adrian Sutil a incantat publicul prin doua depasiri in acul de par, depasindu-i pe Button si Alonso in cel mai lent viraj din Formula 1.
O aparitie surprinzatoare in primii zece clasati la finalul cursei a fost pilotul francez de la Toro Rosso, Jean-Eric Vergne, care a terminat pe 8, dar si a lui Paul di Resta, care a terminat in urma acestuia.
Rezultate cursa 1. Rosberg Mercedes
2. Vettel Red Bull-Renault
3. Webber Red Bull-Renault
4. Hamilton Mercedes
5. Sutil Force India-Mercedes
6. Button McLaren-Mercedes
7. Alonso Ferrari
8. Vergne Toro Rosso-Ferrari
9. Di Resta Force India-Mercedes
10. Raikkonen Lotus-Renault
11. Hulkenberg Sauber-Ferrari
12. Bottas Williams-Renault
13. Gutierrez Sauber-Ferrari
14. Chilton Marussia-Cosworth
15. van der Garde Caterham-Renault
DNF. Perez McLaren-Mercedes
DNF. Grosjean Lotus-Renault
DNF. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari
DNF. Bianchi Marussia-Cosworth
DNF. Maldonado Williams-Renault
DNF. Massa Ferrari
DNF. Pic Caterham-Renault
Clasamentul general dupa aceasta etapa
1. Vettel 107 1. Red Bull-Renault 164
2. Raikkonen 86 2. Ferrari 123
3. Alonso 78 3. Lotus-Renault 112
4. Hamilton 62 4. Mercedes 109
5. Webber 57 5. Force India-Mercedes 44
6. Rosberg 47 6. McLaren-Mercedes 37
7. Massa 45 7. Toro Rosso-Ferrari 12
8. Di Resta 28 8. Sauber-Ferrari 5
9. Grosjean 26
10. Button 25
11. Sutil 16
12. Perez 12
13. Ricciardo 7
14. Hulkenberg 5
15. Vergne 5
Fernando Alonso a triumfat in Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, dupa un week-end aproape perfect facut de Scuderia Ferrari.
Grila de start a cursei de duminica a fost una destul de bizara, sau surprinzatoare, pentru cineva care nu a urmarit calificarile, astfel: Webber a pornit de pe linia boxelor din cauza ca a ramas in pana de combustibil in calificari, iar echipa a decis sa ii seteze monopostul pentru cursa, Vettel, Button, Hulkenberg nu au parcurs niciun tur rapid in ultima secventa a calificarilor, iar o surpriza placuta a venit din partea pilotului Toro Rosso, Daniel Ricciardo, care a stabilit al 7-lea cel mai rapid tur in Q3.
Startul cursei nu a fost unul prielnic pentru finlandezul Kimi Raikkonen, care la momentul stingerii luminilor rosii a pierdut doua pozitii, fiind depasit de ambii piloti Ferrari. Peste doar 4 tururi, blocul Ferrari in frunte cu Fernando Alonso, il depaseste si pe Lewis Hamilton, punand Ferrari pe primele doua locuri in cursa. Pilotul spaniol al Scuderiei de la Maranello a condus din acest moment pe toata durata cursei, mai putin intre stinturile pilotilor care au optat pentru o strategie opusa a pneurilor.
Raikkonen a reusit pana la finalul cursei sa reduca handicapul de la start, terminand cursa pe pozitia secunda, chiar daca mai mult de jumatate din cursa a concurat cu aripa fata avariata, din pricina unui duel cu mexicanul Sergio Perez care l-a fortat pe Raikkonen sa iasa de pe circuit, iar acesta din urma a atins cu aripa fata spatele monopostului McLaren.
Britanicul Lewis Hamilton nu a reusit sa isi conserve pole-ul si a terminat cursa pe ultimul loc al podiumului. Finalul cursei a fost unul cu emotii pentru acesta, Sebastian Vettel fiind foarte aproape sa il depaseasca in ultimul tur, pe linia de start-sosire, astfel ca triplul campionn mondial a terminat pe pozitia a patra. Colegul sau, australianul Mark Webber a fost urmarit de ghinion si in cursa. Dupa ce a pornit de pe linia boxelor, si la un moment dat avea sanse sa termine in zona punctelor, a cauzat un acrosaj cu pilotul Jean-Eric Vergne si a fost nevoit sa intre la boxe pentru a ii fi schimbata aripa fata. Mecanicii de la boxe nu i-au fixat bine roata dreapta-spate, roata care pe parcursul turului urmator s-a desprins de monopostul Red BUll, determinand un abandon pentru Webber. Australianul a fost penalizat cu 5 pozitii pe grila de start pentru cursa de saptamana viitoare din Bahrain.
Mark Webber nu a semnat singurul abandon al cursei din China. Novicele Esteban Guttierez a abandonat dupa accidentul provocat de el, in care a fost implicat si pilotul Force India, Adrian Sutil, care a fost nevoit la randul sau sa abandoneze. Precum Mark Webber, Esteban Guttierez a fost penalizat cu 5 locuri pe grila de start din Bahrain. Ultimul abandon al cursei a fost cel al lui Nico Rosberg, care a renuntat dupa ce a trebuit sa opreasca pentru a schimba pneurile in doua tururi consecutive.
Rezultate cursa: 1. Alonso Ferrari 1h36:26.945
2. Raikkonen Lotus-Renault + 10.100s
3. Hamilton Mercedes + 12.300s
4. Vettel Red Bull-Renault + 12.500s
5. Button McLaren-Mercedes + 35.200s
6. Massa Ferrari + 40.800s
7. Ricciardo Toro Rosso-Ferrari + 42.600s
8. Di Resta Force India-Mercedes + 51.000s
9. Grosjean Lotus-Renault + 53.400s
10. Hulkenberg Sauber-Ferrari + 56.500s
11. Perez McLaren-Mercedes + 1m03.800s
12. Vergne Toro Rosso-Ferrari + 1m12.600s
13. Maldonado Williams-Renault + 1m33.800s
14. Bottas Williams-Renault + 1m35.400s
15. Bianchi Marussia-Cosworth + 1 lap
16. Pic Caterham-Renault + 1 lap
17. Chilton Marussia-Cosworth + 1 lap
18. van der Garde Caterham-Renault + 1 lap
Clasamentul dupa aceasta cursa: 1. Vettel 52 1. Red Bull-Renault 78
2. Raikkonen 49 2. Ferrari 73
3. Alonso 43 3. Lotus-Renault 60
4. Hamilton 40 4. Mercedes 52
5. Massa 30 5. Force India-Mercedes 14
6. Webber 26 6. McLaren-Mercedes 14
7. Button 12 7. Toro Rosso-Ferrari 7
8. Rosberg 12 8. Sauber-Ferrari 5
9. Grosjean 11
10. Di Resta 8
11. Ricciardo 6
12. Sutil 6
13. Hulkenberg 5
14. Perez 2
15. Vergne 1
Ordinele de echipa au dictat azi ordinea pe podium in etapa a doua a Formulei 1. Vettel a cerut ca Webber sa se traga la o parte,“Trebuie sa-l scoatem din drum, este prea lent! Sa ma lase sa trec!”, deoarece i s-a parut ca australianul este mai incet decat el, chiar daca nu era asa, iar in tabara Mercedes, Rosberg a cerut acelasi lucru pentru Hamilton care rula in modul de avarie din cauza cantitatii reduse de combustibil din monopost.
Cursa a inceput cu un incident minor intre Alonso si Vettel, spaniolul acrosandu-l usor pe pilotul Red Bull. Alonso a ramas astfel cu aripa fata sustinuta doar intr-un singur punct. Dupa un duel cu Webber pe parcursul primului tur, Alonso alege sa ramana pe circuit si pe linia de start-sosire, la inceputul turului al doilea, aripa fata cade sub monopostul Ferrari si Alonso iese “sanie” de pe circuit.
Mark Webber avea trofeul in mana, dar Vettel l-a depasit in turul al 46-lea, chiar daca acest lucru i-a fost interzis de catre echipa. Duelul dintre cei doi a fost unul foarte dur, Webber impingandu-l pe german la cativa centrimetri parapetul care desparte zona boxelor de pista. Vettel riposteaza si in primele doua viraje cei doi s-au duelat roata la roata, Webber aratandu-se putin mai protectiv fata de colegul sau, cedandu-i locul, fara a mai risca un eventul acrosaj. In aceste momente in casca lui Vettel se auzeau cuvintele lui Horner:“Opreste-te Seb! E prostesc ceea ce faci!”.
Dupa terminarea cursei, pilotul australian al celor de la Red Bull s-a contrat verbal cu Vettel:“Felicitari! Se pare ca ai vrut neaparat sa castigi. Totusi, ai de dat niste explicatii![…]21!21!“(Mark Webber facea referire ori la ordinea pilotilor pe podium la finalul cursei, ori la timpul pe care l-a avut in turul in care Vettel a cerut sa se dea la o parte, 1:40.21). Tot dupa cursa, germanul si-a cerut scuze fata de Webber:“Am realizat ce am facut doar dupa sosire, cand mi-am scos casca si Mark mi-a vorbit. Vom discuta pe plan intern. Nu este o situatie usoara pentru mine. Ii cer scuze, este dificil de explicat totul. Cand l-am depasit nu era loc mult pentru noi doi si eram presat sa depasesc, din cauza pneurilor mele noi, care imi permiteau sa fiu mai rapid. El incerca sa isi menajeze pneurile si eu mi-am asumat un risc mare depasindu-l. N-am vrut sa ignor indicatiile, nu a fost ceva deliberat. Pur si simplu am facut o greseala. Vreau sa discut cu Mark in particular. Relatia noastra este una profesionala, desi toata lumea stie ca nu suntem cei mai buni prieteni din lume. Ne respectam. Ne complicam putin viata la fiecare cursa, dar colaboram bine si diferenta nu este atat de mare intre noi. Nu sunt mandru ca am gresit si data viitoare voi proceda altfel. Vreau sa ii explic totul lui Mark, in liniste.”
Un alt duel controversat al cursei a fost acela dintre britanicul Lewis Hamilton si germanul Nico Rosberg. Acesta din urma a cerut echipei permisiunea de a il depasi pe Hamilton, dar Ross Brawn i-a refuzat cererea. Spre deosebire de conationalul sau, Rosberg a ramas in spatele lui Hamilton pana la finalul cursei. Acesta din urma a declarat:“Simt ca Rosberg ar trebui sa stea pe podium, a avut o cursa mai bună decat mine. Nu pot sa spun ca ma simt foarte bine ca stau pe podium, dar asa sunt cursele.”. Britanicul a avut parte si de un incident haios, acesta oprindu-se la boxa McLaren pentru schimbul de pneuri:“Nu stiu cum am gresit, dar multi ani am fost obisnuit sa intru la boxa McLaren. Imi cer scuze fata de echipa.”
Pentru Ferrari, week-endul nu a fost unul deloc bun. Pe langa abandonul lui Alonso, care a ignorat indicatiile inginerului sau si nu a intrat la boxe pentru schimbarea aripii fata, Massa nu a facut o cursa stralucita. Pornit din prima linie a grilei de start, brazilianul a avut un start foarte slab, ajungand pe pozitia a 6-a. Massa a reusit sa recupereze din handicap si a terminat cursa pe locul 5, dupa ce a reusit sa ii ajunga pe ambii piloti Lotus.
Topul 10 a fost completat de catre Nico Hulkenberg, Sergio Perez de la McLaren si Jean-Eric Vergne.
Jenson Button a inceput promitator cursa, urcand pe 5. Ajutat de talent, britanicul a reusit sa isi mentina pozitia, si datorita si unei strategii foarte bine pusa la punct, cu o oprire in minus fata de restul plutonului a reusit sa conduca pentru putin timp cursa. Acesta abandoneaza in finalul cursei, la cateva tururi dupa un incident petrecut la boxe: roata dreapta-fata nu a fost fixata, britanicul a fost nevoit sa opreasca la cativa metri de boxa McLaren, sa astepte sa fie impins inapoi si sa i se fixeze acea roata.
Surpriza noului sezon, Force India a avut una dintre cele mai proaste zile din intreaga cariera a echipei, dupa ce ambii piloti au fost nevoiti sa abandoneze din cauza unor probleme la sistemul de prindere a rotii. Directorul echipei, Vijay Mallya a declarat:“Din pacate lucrurile au mers foarte prost azi. Am intampinat cateva probleme la sistemul de prindere a rotii la primul pit-stop. Problemele au continuat si la al doilea pit-stop si astfel am decis sa retragem monoposturile din cursa din motive de siguranta.”
Pastor Maldonado a reusit “performanta” de a abandona si aceasta in cursa, dupa ce a iesit de pe circuit si si-a rupt aripa fata. Coechipierul sau, Valtteri Bottas a terminat pe 11, dovedind ca Williams mai are mult de lucru la monopost, chiar daca in teste au avut o prestatie buna. Esteban Gutierrez a ocupat pozitia a 12-a, in fata unui Jules Bianchi care a facut una dintre cele mai bune curse ale sale. Caterham a ocupat urmatoarele doua pozitii, prin Charles Pic pe 14 si Giedo Van der Garde pe 15. Francezul a fost implicat intr-un incident cu Vergne pe linia boxelor, cand pilotul Toro Rosso nu a fost eliberat in siguranta, iar astfel ambele monoposturi au ramas fara aripa fata.
Pos Pilot Echipa Timp/Ecart
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1h38m56.681s
2. Mark Webber Red Bull-Renault + 4.298s
3. Lewis Hamilton Mercedes + 12.181s
4. Nico Rosberg Mercedes + 12.640s
5. Felipe Massa Ferrari + 25.648s
6. Romain Grosjean Lotus-Renault + 35.564s
7. Kimi Raikkonen Lotus-Renault + 48.479s
8. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari + 53.044s
9. Sergio Perez McLaren-Mercedes + 1m12.357s
10. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari + 1m27.124s
11. Valtteri Bottas Williams-Renault + 1m28.610s
12. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari + 1 lap
13. Jules Bianchi Marussia-Cosworth + 1 lap
14. Charles Pic Caterham-Renault + 1 lap
15. Giedo van der Garde Caterham-Renault + 1 lap
16. Max Chilton Marussia-Cosworth + 2 laps
17. Jenson Button McLaren-Mercedes + 3 laps
18. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari + 5 laps
Fastest lap: Perez, 1m39.199s
Abandonuri:
Pilot Echipa Turul
Pastor Maldonado Williams-Renault 45
Adrian Sutil Force India-Mercedes 27
Paul di Resta Force India-Mercedes 22
Fernando Alonso Ferrari 1
Clasamentul general dupa aceasta etapa: Piloti: Constructori:
1. Vettel 40 1. Red Bull-Renault 66
2. Raikkonen 31 2. Lotus-Renault 40
3. Webber 26 3. Ferrari 40
4. Hamilton 25 4. Mercedes 37
5. Massa 22 5. Force India-Mercedes 10
6. Alonso 18 6. McLaren-Mercedes 4
7. Rosberg 12 7. Sauber-Ferrari 4
8. Grosjean 9 8. Toro Rosso-Ferrari 1
9. Sutil 6
10. Di Resta 4
11. Hulkenberg 4
12. Button 2
13. Perez 2
14. Vergne 1
Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor