TOYOTA Racing TS040 HYBRID

Audi deja si-a prezentat noul model R18 e-tron quattro, Porsche revine dupa 16 ani de absenta din Le Mans 24H cu modelul 919 hybrid si, asa cum era de asteptat, nici Toyota nu a stat degeaba. Noul model japonez poarta titulatura TS040 HYBRID si deja a efectuat primele teste pe circuitul Paul Ricard din sudul Frantei in perioada 21-23 ianuarie. Exact ca in cazul celor de la Audi, Toyota a dezvoltat un model absolut nou neavand nimic in comun cu vechiul TS030 HYBRID, aliniindu-se noilor reglementari tehnice ce intra in vigoare in acest an pentru categoria LMP1. 

World Endurance Championship

TOYOTA Racing va alinia la startul celebrei curse Le Mans 24H doua masini care vor fi pilotate pentru cel de-al treilea an consecutiv de Alex Wurz, Nicolas Lapierre, Kazuki Nakajima, Anthony Davidson, Sébastien Buemi si Stéphane Sarrazin, Mike Conway fiind pilotul de rezerva. Mike Conway are o vasta experienta in pilotarea monoposturilor avand la activ trei sezoane in GP2 si cinci in IndyCar acolo unde va pilota si in acest an. Managerul sau Mark Blundell este responsabil intr-o mare masura pentru oportunitatea de a se alatura celor de la Toyota.  

World Endurance Championship

Noul model TS040 HYBRID va fi prezentat oficial abia in perioada 28-29 martie cu ocazia primului test oficial WEC atunci cand va imparti circuitul cu modele celor de la Audi si Porsche. Ambele punti vor fi motorizate, axa fata va beneficia de un motor/generator Aisin AW si axa spate de o unitate DENSO. Energia cinetica obtinuta in momentul franarii va fi transferata catre un condensator Nisshinbo prin intermediul unui invertor DENSO. Motorul principal cu ardere interna va fi un V8 alimentat cu benzina. 

Toyota TS040 HYBRID 3

John Litjens, liderul proiectului de sasiu declara: “TS040 HYBRID este rezultatul a peste un an de cercetari efectuate la TMG (TOYOTA Motorsport GmbH). Am inceput proiectarea in noiembrie 2012 si ne-am concentrat mai intens imediat dupa Le Mans 24H din 2013. Avem mare noroc ca TMG are in dotare un sistem foarte avansat de calcul si simulare a tehnologiilor, care ne permite sa dezvoltam modelele in lumea virtuala. TS040 HYBRID reprezinta o evolutie majora fata de predecesorul sau si avem mari sperante pentru noul sezon pe care abia il asteptam sa inceapa.