Asa cum va spuneam inca de acum doua zile unele surse il dadeau pe Sebastien Loeb drept unul dintre concurentii Cursei de 24 de la Le Mans din acest an intr-o echipa alaturi de Kimi Raikkonen si Stephane Sarazin. Ieri deja septuplul campion mondial a pus capat acestor speculatii spunand ca mai mult ca sigur nu va lua startul in prestigioasa competitie.
Loeb a mai participat la Le Mans cu echipa Pescarolo in 2005 si 2006, terminand pe locul secund la a doua participare. In 2009 a efectuat cateva teste alaturi de cei de la Peugeot in speranta ca va lua din nou startul in 2010 dar acest lucru nu s-a mai intamplat datorita programului sau incarcat . ( WRC si dezvoltarea modelului Ds3 WRC) .
“Nu voi fi prezent la Le Mans in acest an” a spus Loeb. ” Motivul este acelasi, am un program extrem de incarcat pentru dezvoltarea noului model Citroen DS3 WRC si este foarte greu sa mai am timp si pentru Le Mans” a mai spus acesta presei franceze.