Tag Archives: bmu

Patrick și Ionel Pascotă, campioni europeni BMU și campioni naționali ai României și Serbiei

Ultimele două etape ale Campionatului Național de Motociclism Viteză, etape care au contat și în campionatul European BMU, au avut loc la finalul săptămânii trecute pe circuitul Navak din apropierea capitalei Serbiei, Belgrad, circuit de pe care Familia Pascotă s-a întors în România cu nu mai puțin de șase titluri de campion.

Patrick Pascotă a reușit o performanță demnă de numele familiei din care face parte. Deși are numai 14 ani, mezinul celei mai titrate familii din istoria moptorsportului românesc a reușit să-și adjudece, după ultimele două etape a Campionatului Național de Motociclism Viteză, titlul de campion național la clasa Supersport 300 cmc. Datorită faptului că o parte din etapele ”naționalului” românesc au făcut parte și din competiția internă din țara vecină, Patrick și-a adjudecat și titlul de campion națioal al Serbiei.

De asemenea, această etapă a ”contat” și în Campionatul European BMU, competiție în care Patrick a reușit să obțină tot cea ai bună clasare, dar și titlul de campion european BMU.

Despre evoluția tatălui lui Patrick nu sunt prea multe de spus, ba chiar am putea cita din comunicarea transmisă de Federația Română de Motociclism: ”Ionel Pascotă dovedește încă o dată că vârsta nu este un impediment pentru a fi din nou și din nou cel mai bun”. Ionel Pascotă s-a impus categoric în ambele manșe, trecând linia de finish și în fața tuturor piloților sârbi, motociclistul din Giroc reușind, asemeni fiului său, să-și adjudece titlurile de campion național atât al României cât și al Serbiei, dar și pe cel de campion european BMU.

În privița Campionatului European BMU, merită precizat faptul că la ultimele etape desfășurate în Serbia au luat startul piloți din România, Serbia, Muntenegru, Austria și Bulgaria.

Deși sezonul competițional este pe final, Patrick Pascotă mai poate reuși o performanță notabilă: aceea de a deveni chiar campion european la clasa la care participă, în Campionatul European ”mare” – 300 Supersport Cup-, competiție care mai programează o etapă în acest an, pe circuitul din Cremona ((Italia), în perioada 29-31 octombrie. În această competiție, micul Pascotă are deja un avans de 26 de puncte.

Sunt fericit pentru mine, dar sunt extrem de fericit și încântat de realizările lui Patrick, care nu ne amăgește deloc. Sper din tot sufletul ca ultima etapă a Campionatului European să-i aducă cel mai important trofeu din cariera sa, să reușească să atingă performața mea: aceea de a deveni campion european. Ar fi al doilea român care ar reuși asta, după tatăl său, și m-ar face extrem de mândru. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut și pe parcursul acestui sezon competițional, începând cu suporterii care vin etapă de etapă pe circuit să ne țină pumnii, familia, sponsorii, între care vreau să menționez Consiliul Județean Timiș, și echipei noastre de la boxe. Mă înclin în fața tuturor și sper ca și în sezonul viitor să reușim cel puțin aceleași performanțe, dacă nu unele mai mari”, a declarat Ionel Pascotă.

Etapele finale din Campionatul Est European și Național de Motocross se vor desfasura in perioada 4-6 octombrie la TCS Racing Park

Cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team vor organiza etapele finale din Campionatul Est European de Motocross și Campionatul Național de Motocross pe 5 și 6 octombrie la Ciolpani, pe circuitul TCS Racing Park unde vor veni cei mai buni piloți de motocross din 6 țări.

 

Cei mai buni piloți din Bulgaria, Grecia, Moldova, Serbia, Turcia și România vor face spectacol total pe circuitul TCS Racing Park în etapele finale din Campionatul Est European de Motocross și Campionatul Național de Motocross.

Cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team vor organiza, în primul weekend din octombrie, ultimele etape din Campionatul Est European de Motocross și Campionatul Național de Motocross la care vor participa cei mai buni piloți din Bulgaria, Grecia, Moldova, Serbia, Turcia și România.

 

În etapele finale ale celor mai importante competiții de motocross diin regiune vor participa peste 120 de sportiivi pregătiți să se lupte pentru titlurile naționale și estt europene la clasele 50 cmc, 65 cmc, 85 cmc, MX2 juniori, MX2, MX1, veterani și amatori.

“Cei mai buni piloți din România vor concura împotriva celor mai buni piloți din regiune și sper să vedem cât mai mulți sportivi români pe podium. Ne pregătim intens pentru cele două competiții și sunt sigur că va fi un spectacol total pe pistă în lupta pentru titlurile naționale și est europene. TCS Racing Park este unul dintre cele mai spectaculoase circuite din regiune și sunt încântat că vom avea din nou evenimente de top aici.”, a spus Adrian Răduță, managerul clubului Top Cross TCS, organizatorul evenimentului.

 

Conceput de Greg Atkins, cel mai cunoscut designer de circuit la nivel mondial, TCS RACING Park a găzduit cu succes etape din Campionat Mondial de Motocross (clasa MX3) și Campionatul Mondial de Motocross cu ataș și este perfect pentru cele mai importante competiții de motocross organizate anul acesta în România.

Adrenalină, dueluri roată la roată, depășiri spectaculoase și sărituri incredibile în etapele finale din Campionatul Est European de Motocross și Campionatul Național de Motocross, programate pe 5 și 6 octombrie la Ciolpani, pe circuitul TCS Racing Park. Accesul publicului este liber, iar programul în fiecare zi de competiție începe la ora 10:00.