Campionatul Regional de Rally Sprint 2011 revine în judetul Arad, dupa o prima etapa desfasurata în Arad, şi una la Tomesti – jud. Timis. Sâmbătă 4 iunie 2011 pe drumul comunal DC69 ce leaga DN7 de Cladova se va desfasura cea de-a treia etapa din cadrul Campionatului Regional de Rally Sprint 2011. Intrecerea va incepe de la ora 8.00 odata cu prezentarea concurentilor şi verificarile tehnice. La ora 8.30 se va efectua sedinta tehnica urmand ca la ora 9.00 sa se desfasoare recunoasterile de traseu. La orele 10.00 se va da startul primei masini în concurs.
Masinile prezente la start vor fi dotate cu toate echipamentele de siguranta (rollbar, casca, combinezon) şi vor fi compuse din pilot şi copilot. Concursul va consta din parcurgerea de 3 ori a traseului în ambele sensuri cu regrupare in zona de finish, în total 6 probe speciale (PS). Astfel, dupa parcurgerea PS1 (Cladova-DN7) se va efectua regruparea in zona de sosire, urmand ca dupa sosirea ultimului concurent sa se desfasoare PS2 în sens invers. PS3, PS4, PS5 şi PS6 se vor desfasura dupa acelasi format, fiind urmate de afisarea rezultatelor şi premierea concurentilor la Primaria Paulis.
Anuntam pe aceasta cale locuitorii din zona şi turistii, ca pe parcursul desfasurarii competitiei (orele 8.00 – 17.00) drumul comunal DC69 (DN7-Cladova) va fi inchis circulatiei, existand 2 intervale orare intre PS2 şi PS3 (în jurul orelor 11.00, pentru o jumatate de ora), respectiv PS4 şi PS5 (în jurul orelor 13.30, tot pentru o jumatate de ora) cand se va permite trecerea inspre şi dinspre Cladova. Organizatorii va multumesc pentru intelegere.
Duminica 5 iunie Campionatul de indemanare auto pentru amatori se prezinta cu o a doua etapa intr-un cadru select alaturi de o etapa nationala de car audio şi un frumos spectacol de tuning auto intitulat anul acesta „Show & Shine”. In organizarea VSS Racing Club alaturi de partenerii Expo Arad International, Szakal Metal şi 5 Group, intrecerea automobilistica reuneste la start conducatori auto amatori, cu masinile de strada, singura conditia impusa fiind purtarea unei casti de protectie.
Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul targului Transport-Ar de la Expo Arad, se pot intalni cele trei pasiuni principale legate de masina: viteza şi indemanarea la volan, tuningul şi bineinteles nelipsitii decibeli ai sistemelor audio. Anul acesta Expo Arad Show reuneste participanti atat din vestul tarii cat şi din alte zone: Bucuresti, Brasov, Sibiu, Cluj, etc, devenind astfel pe langa o traditie şi un punct de reper în concursurile legate de masini.
„Show & Shine” este organizata de Rusu Ramona (Auto Pink), iar etapa de Car Audio de catre Norbert Zaharie (Dragster Auto Hi-fi), amandoi cunoscuti pentru numeroasele premii obtinute în domeniile pe care le reprezinta. Concurentii sunt asteptati cu incepre de la ora 8.00 la Expo Arad International, calea Aurel Vlaicu FN (www.expoarad.ro), sau cu mai multe informatii pe adresa de mail [email protected].
În pauzele dintre mansele concursului de indemanare vor avea loc demonstratii de drift.
Multumim pe aceasta cale celor de la Expo Arad International pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment, precum şi partenerilor media KissFM, aradon.ro, tion.ro, sport365.ro, WestTV Regional, evenimenteauto.ro.
Balogh Arthur – VSS Racing Club