Tag Archives: tomesti

Weekend-ul in care abandonul nu a fost o optiune

Campionatul Regional de Rally Sprint a oferit sâmbătă prima reprezentaţie în judeţul Timiş. Asta a însemnat 24 de kilometri de probă specială în apropierea Tomeştiului, un traseu ce i-a pus la grea încercare pe participanţi.

 

 

În absenţa unei etape de Campionat Naţional în acest an, timişenii trebuie să se mulţumească cu Campionatul Regional de Rally Sprint, o competiţie care se apropie cel mai mult de conceptul de rally. Iar acest lucru s-a văzut de la prima etapă găzduită de judeţul Timiş

 

 

 

Etapa a doua a campionatului s-a desfăşurat pe şoseaua de legătura dintre Tomeşti şi Luncani şi a numărat patru probe speciale, în total 24 de kilometri. Vremea nu a ţinut cu organizatorii, câteva reprize de ploaie îngreunându-le şi mai mult misiunea concurenţilor. „Toţi cei 12 participanţi au terminat raliul, nu au fost incidente. S-a mers foarte bine”, a punctat Sorin Bălan, organizatorul cursei.

 

Victoria de etapă i-a revenit unui sportiv din Sânnicolau Mare, Robert Makray, care a pilotat o maşină Lancia Delta Integrale. ( sursa : Tion.ro)

 

” Sambata,pe un asfalt uscat dar prafuit dupa PS1 ma aflam pe pozitia a 2-a la general si nu planuiam sa conserv rezultatul,deviza pt acest raliu ca oriunde,de altfel,fiind maximum atack,am negociat prea viteaz punctul de franare intr-un viraj strans de stanga,masina supra-virand am agatat cu partea dreapta fata o bucata de stanca de pe interiorul tarziu al virajului asfel dezintegrand intr-un mod spectaculos partea fata a masinii.


Vizual,la prima vederea parea a fi un abandon clar pe motive tehnice,dar dupa ce am tras masina intr-o zona sigura si am evaluat daunele, am decis ca asa ceva nu intra in discutie si,chiar si asa,cu fata masinii mutilata si unghiurile usor strambe,atata timp cat puterea ajunge la roti iar franele functioneaza,nu e loc de abandon.

 



Am legat radiatoarele,am peticit furtunele am reglat “la ochi” convergenta si am continuat cursa,chiar daca in PS2 am pontat finish-ul cu multe minute intarziere. Si ca sa imi dovedesc ca lupta ar fi fost stransa,am semnat scratch-ul pe PS3 (cel mai bun timp la general) pe un traseu proaspat udat de ploaie iar pe listele ultimei probe mi-am trecut numarul de concurs langa al 2-lea timp dupa Lancia lui Robi.”  ne-a declarat Emanuel.

 

Multumiri prietenilor ce in acelasi timp sunt si parteneri in sportul cu motor : DEME Macarale, ARP Farm, A-CAR Timis, Junior Shop, Auto-LCD, infoieriauto.ro, Resiga-Lu.

Sambata sunteti asteptati la Raliul Tomesti 2011

Sambata 30 aprilie 2011 in localitatea Tomeşti (www.tomesti.ro) se va desfasura a doua etapa din cadrul Campionatului Regional de Rally Sprint 2011. Intrecerea va incepe de la ora 8.00 odata cu prezentarea concurentilor şi verificarile tehnice, urmate la ora 8.30 de sedinta tehnica. Incepand cu ora 9.00 se desfasoara recunoasterile de traseu, iar la ora 10.00 se va da startul primei masini în concurs.

 

Dupa un start bun in campionat, echipajul Emanuel Resiga/ Iulia Nicolescu va fi prezent la startul Raliului Tomesti pe un Renault 5 GTE Turbo alaturi de vechii parteneri (DEME Macarale, ARP Farm, A-CAR Timis, Junior Shop, Auto-LCD, infolieriauto.ro, Resiga-Lu), dar intr-o imagine noua.

 

Ne bucuram foarte mult de existenta acestui campionat regional de rally-sprint, astfel fiind posibila si participarea celor cu bugete restranse la etape de raliu in adevaratul sens al cuvantului, nu doar raliuri de parcare cum ne-am obisnuit aici in Timis. Probabil, pentru inceput nu se aduna foarte multa lume la start, multi concurenti nefiind pregatiti din punctul de vedere al securitatii masinii pentru un raliu, dar sunt increzator ca, pe viitor, tot mai multa lume va face pasul de la grupa mica, la grupa medie :). Va asteptam pe probe, atat noi ca echipaj, cat si echipa NATCO.TV care urmareste indeaproape acest campionat.” a declarat Emanuel.

 

Echipajele prezente la start vor fi dotate cu toate echipamentele de siguranta (rollbar, casca, combinezon) şi vor fi compuse din pilot şi copilot. Concursul va consta din parcurgerea de 2 ori a traseului în ambele sensuri cu regrupare in zona de finish. Astfel, dupa parcurgerea PS1 (Tomesti-Luncani) se va efectua regruparea in zona de sosire, urmand ca dupa sosirea ultimului concurent sa se desfasoare PS2 în sens invers. PS3 şi PS4 se vor desfasura dupa acelasi format, fiind urmate de afisarea rezultatelor şi premierea concurentilor la Primaria Tomesti.


View Larger Map

Raliul Tomesti – Etapa a II-a a Campionatului Regional de Rally Sprint 2011

Etapa a II-a a Campionatului Regional de Rally Sprint 2011 se va desfasura in localitatea Tomesti, jud. Timis, mai precis pe drumul de legatura intre Tomesti si Luncani. Se vor efectua patru treceri, doua intr-un sens, doua in sens invers.

 

Organizatorii multumesc Primariei Tomesti pentru sprijinul acordat si lui Silviu Vali Vasiliu (tomesti.ro) pentru implicarea in acest proiect. 
Avand in vedere ca etapa este premergatoare zilei de 1 Mai, iar zona Tomesti are un farmec aparte, invitam spectatorii la un weekend de relaxare, amintindu-le ca duminica 1 Mai la Tomesti are loc deja celebra cursa pe doua roti Liman Bike Race, aflata deja la a VI-a editie. Mai multe detalii despre cele doua evenimente puteti gasi pe site-ul www.tomesti.ro sau www.vssracingclub.ro .

 

Regulament particular

 

Cerere de inscriere