Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop a parcurs cu brio a şasea etapă dovedind, o dată în plus, că România poate fi gazda unei competiţii automobilistice de anvergură. Alinierea la startul Raliului Aradului a 92 de echipaje – participare neamaivazută de prin anii 80 – s-a datorat şi faptului că ne bucurăm de credit nelimitat în asumarea unor asemenea responsabilităţi, obţinând astfel girul sponsorilor, al notabilităţilor locale şi nu în ultimul rând, al concurenţilor.
Aşteptările legate de Raliul Aradului au fost amplificate de faptul că această etapă a contat şi în campionatul Ungariei, jumătate din numărul concurenţilor fiind din ţara vecină.
Evenimentul a fost urmărit de numeroşi reprezentanţi ai mass-media, inclusiv ai unor publicaţii internaţionale, care s-au declarat, la unison, satisfăcuţi de spectacolul oferit de o întrecere presărată cu evoluţii „casse-cou” şi răsturnări de situaţie în clasamentele intermediare.
La finalul acestui regal automobilistic putem spune că Federaţia Romană de Automobilism Sportiv are suficiente motive să spere că sunt şanse să obţină de jure o recunoaştere a autorităţii sale de facto. Toţi cei angrenaţi în desfăşurarea etapei – oficiali, piloţi, arbitri, asistenţa tehnică – au dovedit, deopotrivă, spirit de echipă şi fair-play. Românii au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor, organizând un raliu spectaculos şi foarte bine pus la punct.
Dorim să mulţumim autorităţilor locale, primarului Gheorghe Falcă şi Consiliului Judeţean Arad pentru receptivitatea privind organizarea unei competiţii de amploare şi, mai ales, pentru încurajarea practicării şi dezvoltării acestui sport pe meleagurile arădene.
Le mulţumim, de asemenea, sponsorilor care au fost alături de organizatorii acestui eveniment: Banca Comercială Feroviară, KIA Motors, Dunlop, Jack Daniel’s Rally Team, LUKOIL, Selina’s, Atrium Center Arad, Galeria Real, PMA Invest, Elecom, VIK Power, Ocolul Silvic Nadas, Universitatea de Vest „Vasile Goldis” Arad, Hotel „Continental Forum” Arad, Hotel „Parc” Arad, Best Western Central Hotel Arad, Lanson, şi nici pe parteneri media : PRO FM, Regional Vest TV, Arad On Line, Zile şi Nopţi, www.raliularadului.ro, www.autorally.ro, care au contribuit la mediatizarea Raliului.
La finalul Raliului Aradului, domnul Ovidiu Mazilu, preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a punctat următoarele concluzii: „Am urmărit cu toţii acest raliu cu sufletul la gură. Am avut mari emoţii, dar, în final, satisfacţia a fost pe măsură. Îi felicit pe băieţii noştri, care au făcut faţă cu brio acestei prime confruntări neoficiale, între piloţii de raliuri ai celor două ţări vecine. E clar că sunt în faţa noastră din multe puncte de vedere, dar resursele financiare aruncate în joc nu sunt comparabile.
Nu e o surpriză, ştim cu toţii că în Ungaria sportul automobilistic se află în topul preferinţelor publicului înaintea sportului rege – fotbalul. Dar nici noi nu stăm pe loc, dovadă clasamentul general neoficial, care acum patru-cinci ani ar fi arătat altfel. Le-am oferit sparring-partnerilor noştri un teren „de joaca” adevărat şi o organizare fără reproş, lucru pentru care doresc, ca în numele întregii Federaţii să le mulţumesc, atât arbitrilor noştri care nu au avut deloc o misiune uşoară, Comisiei Naţionale de Raliuri prezidată de experimentatul ex-copilot Siviu Moraru, cât mai ales clubului organizator AMC Racing condus de Mihai Leu, secondat de cel devenit deja veteran în organizări de raliuri, Bela Stoica.
Am cuvinte speciale de laudă şi de mulţumire pentru modul în care s-a implicat în acest eveniment autoritatea locală arădeană. Nu o să mă refer numai la sprijinul efectiv acordat organizării acestui dublu eveniment, menţionat deja pe multe canale media, ci la modul în care Gheorghe Falcă pilotul şi-a asumat şi dus la bun sfârşit rolul de „vorleiter” al caravanei piloţilor pe întreg parcursul competiţiei arădene. Asta transmite tuturor că primarul Falcă ştie să conducă !
Şi nu în ultimul rând, am fost onoraţi cu toţii că doamna Doina Melinte, celebra atletă aflată acum la cârma sportului românesc, a cunoscut emoţia participării la un raliu automobilistic alături de multiplul nostru campion Titi Aur. În încheiere, aş menţiona un alt lucru inedit care s-a petrecut şi încă se mai petrece la Arad: iubitorii sporturilor cu motor care au asistat la spectacolul oferit de piloţii de raliuri maghiari şi români vineri şi sâmbătă, au putut vedea, sâmbătă şi duminică, motociclism de nivel european în cadrul etapei organizate de Federaţia Romană de Motociclism, cu care avem un fructuos parteneriat.
Şi asta nu e tot, pentru că Federaţia Romană de Automobilism Sportiv revine zilele acestea la Arad pentru a cincea etapă a Campionatului Naţional de Karting Dunlop 2011. Fanii sportului cu motor pe patru roţi vor vedea mulţi adulţi şi copii kartisti din ţara noastră, din Italia, Luxemburg, Serbia, Ungaria. De la juniorii noştri kartişti care, mâine-poimâine vor deveni campioni de raliuri, aşteptăm într-o viitoare confruntare de genul celei de la Raliul Aradului 2011, să învingă, astfel încât să se confirme peste ani că am făcut bine ce facem acum şi că, în sfârşit, după atâţia ani de „pribegie”, sporturile cu motor pe patru roţi din România au luat-o pe drumul cel bun.”
Via | Fras.ro
foto | Napoca Rally Academy