Bogdan Talașman, sportivul care a participat la Covasna Winter Rally la bordul unui Oltcit Club 12 TRS de grupa H, ne-a dezvăluit în exclusivitate identitatea pilotului misterios care evolua pe probele speciale în urma echipajelor înscrise oficial în concurs: “Ca pilot de teste la Oltcit Rally Team nu am nicio clauză de confidențialitate în contract, așa că pot să vă confirm fără îndoială că pilotul respectiv era chiar Sébastien Loeb”.
Informația conform căreia multiplul campion mondial de raliuri a testat noul model Oltcit Club WRC la Covasna a fost inițial dezvăluită pe surse de Motorsportnews.ro, sub rezerva că niciun oficial al echipei nu dorise să o confirme până la acea dată. Bogdan Talașman (“Talash” pentru prieteni) a risipit însă misterul, adăugând că participarea sa la Winter Rally, alături de navigatorul Cristian Stoicanea, a avut sarcina de a-i furniza lui Loeb date despre starea suprafeței de rulare.
“Am îndeplinit misiunea de gravel-car la Covasna și le comunicam în permanență lui Sébastien și lui Daniel Elena imediat după parcurgerea probelor speciale cum se prezintă zăpada pe Comandău și Barcani. Mi-a fost greu pentru că în liceu chiuleam pe rupte de la ora de franceză”, a explicat Bogdan Talașman.
Totodată ne-au parvenit la redacție informații concrete de la Oltcit Rally Team cu privire la programul competițional al echipei în Campionatul Mondial de Raliuri 2013. Team-managerul Mugurel Pîrscoveanu a comunicat că echipa Oltcit nu va participa la Raliul Argentinei deoarece și modelul de competiții Oltcit Club WRC are delcoul plasat foarte jos, ceea ce face imposibilă trecerea la mare viteză prin vadurile cu apă de pe traseu, pentru care este renumită competiția sud-americană. Tehnicienii de la ProMotor Râmnicu Vâlcea vor să monteze delcoul pe capotă, într-o casetă etanșă, pentru a evita pe viitor infiltrarea apei.