Tag Archives: raliul moldovei bacau

Două probe și încă o lecție învățată la Raliul Moldovei pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au început optimiști Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri, dar au fost nevoiți să se oprească după primele două probe speciale din cauza unor pene de cauciuc.

Cu 43,4 puncte adunate în primele două etape din acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu erau pregătiți să se lupte pentru un loc pe podium și în Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri.

 

Echipajul sibian a început cu cel mai bun timp la shakedown și pe primele două probe speciale din Raliul Moldovei a terminat cu al patrulea și al treilea timp. Și asta chiar dacă a făcut pană pe fiecare dintre probe.

 

“Am început optimiști, dar am făcut din nou greșeli și de data aceasta am fost nevoiți să abandonăm. Am făcut pană pe finalul primei probe și încă o pană pe cea de-a doua probă. Am decis să plecăm din parcul de service cu o singură roată de rezervă și astfel a trebuit să ne oprim după speciala a doua. Sunt dezamăgit și supărat pentru că puteam obține un rezultat bun aici, dar încerc să mă împac cu gândul că a fost doar un ghinion”,a spus Sebastian Barbu.

 

Cele două probe parcurse din Raliul Moldovei au fost însă și o lecție învățată în primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5.

 

“Am decis în ultimul moment să participăm la această etapă. În drum spre Bacău s-a stricat motorul la mașina de recunoașteri. Au urmat apoi penele de cauciuc din cursă. Chiar dacă am avut mult ghinion și nu am parcurs decât două probe am învățat o lecție importantă și aici. Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri pentru susținere și vom reveni și mai motivați să urcăm pe podium la etapa următoare”, a mai adăugat Sebastian Barbu.

 

Raliul Harghitei, următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri, se va desfășura în perioada 11 – 13 iulie. În total sunt programate 12 probe speciale cu o lungime de 121,65 km. 

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects,Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Școala de Șoferi Elit Sibiu, Sibiu Racing Teamși Kron-Tour Lufthansa City Center.

 

Echipajul Vali Porcisteanu/ Dan Dobre a castigat categoric Raliul Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile

Prima zi a Raliului Moldovei Bacau 2019 a purtat numele echipajului Vali PORCISTEANU/ Dan DOBRE castigand toate cele patru probe ale zilei. Cu un ecart confortabil echipajul argesean a continuat sa domine si ziua secunda a competitiei moldave, reusind sa castige 5 probe din totalul celor 9 probe speciale ale zilei. Totodata, Vali a urcat pe locul al doilea in Power Stage, dupa Dan GIRTOFAN, obtinand astfel inca 4 puncte suplimentare acordate pentru locul secund. Adrian RASPOPA a obtinut si el 3 puncte care se acorda ocupantului locului 3 in Power Stage.  

Cu aceasta victorie Vali Porcisteanu trece la sefia clasamentului general provizoriu al Campionatului National de Raliuri, detronandu-l pentru moment, pe campionul en-titre Simone TEMPESTINI, absent de la aceasta etapa.

 

A fost un raliu greu. Probele din prima zi din jurul orasului Moinesti au fost placute din punct de vedere al pilotajului, eu personal m-am simtit mult mai bine decat pe cele de langa Bacau. Chiar daca pe acestea le stiu inca din 2011 cand am si castigat aici titlul de campion, probele din ziua a doua au cateva sectiuni foarte rapide care nu mi se potrivesc foarte bineMa bucur ca nu a plouat si am avut un raliu de macadam pe uscat pentru ca am putut sa crestem ritmul. Mai avem de lucrat dar a fost mult mai bine decat la Arad, inca nu am ajuns la maxim, dar oricum se simte un progres si asta conteaza cel mai mult. In ziua secunda, datorita avansului, nu am vrut sa riscam prea mult dar nici sa incetinim ritmul doar ca sa parcurgem probe la plimbare ca nu ne ajuta la nimic, dar nici sa pierdem victoria nu vroiam. Pe viitor sper sa tinem ritmul cat mai aproape de Simone Tempestini pentru ca el este etalonul si ne ajuta sa tragem si noi tare sa incercam sa ne apropiem de el si, de ce nu, sa il si depasim.” declara Vali PORCISTEANU, care la final ii dedica victoria lui George BOTEZATU, disparut prematur dintre noi. #pentruGeorge

 

Locul secund al Raliului Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile a avut ca protagonisti pe Adrian RASPOPA si Dan GIRTOFAN acestia duelandu-se pe tot parcursul zilei, tinand suspansul pana la finalul raliului. De altfel, Adi RASPOPA a si mentionat in conferinta de presa de joi ca absenta lui Simone TEMPESTINI a reaprins scanteia duelurilor la varful clasamentului. In final echipajul Adrian RASPOPA/ Cosmin DIACU a reusit sa isi adjudece locul doi, fiind urmat de echipajul Dan GIRTOFAN/ Tudor MARZA, care incheie astfel podiumul de premiere. 

Un rezultat complet neasteptat. Daca joi am luat prima oara contact cu masina si am facut teste unde ne-am simtit foarte bine dar nu aveam niciun reper, la shakedown ne-am dat seama unde suntem si am fost destul de increzatori. Am facut o cursa inteligenta zic eu, pentru ca unde am stiut ca imi pot crea un avantaj am facut-o, unde am vrut sa , la fel, am realizat acest lucru, motiv pentru care consider ca este mai mult decat un rezultat bun, as zice un rezultat spectaculos pentru noi dupa un an si jumatate de pauza, la primul nostru contact cu o masina de configuratie R5 pe macadam alaturi de Cosmin. Formidabil!declara Adrian RASPOPA, revenit in Campionatul National de Raliuri cu ocazia etapei pe care a si organizat-o.

 

Suntem multumiti ca suntem la final de raliu cu puncte importante. N-am avut o zi foarte racoroasa si suntem destul de obositi. Am luptat in acest raliu, am mers cat am putut, am setat si masina pentru ca saptamana viitoare o sa fim in Bulgaria la etapa de campionat european si nu ne permiteam sa facem vreo greseala care sa ne pericliteze participarea. Este important si campionatul nostru, dar noi ne axam foarte mult si pe campionatul european. Per total a fost un raliu bun cu probe frumoase si compacte, dar mi-ar fi placut sa fie putin mai lungi. In final multumesc baietilor de la asistenta si tuturor celor care ne-au incurajat.” concluziona Dan GIRTOFAN, dublu campion national de raliuri.

Cele trei probe speciale din jurul orasului Bacau Hemeiusi, Trebes si Racova au fost parcurse de trei ori, insumand 55.42 km in regim de concurs pentru ziua secunda a raliului. Cu un total de 106,23 km impartiti in 13 probe speciale si un total de 392,57 km ai raliului, editia cu numarul 9 a Raliului Moldovei Bacau ajunge la final in 2019.  

 

Organizatorul Raliului Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile, Adrian RASPOPA, declara: „Sunt foarte multumit de cum au decurs lucrurile, nu am avut evenimente neplacute, nu am avut probe anulate totul a fost bine si deja ne pregatim de editia aniversara de 10 ani care va avea loc la anul, unde raliul va conta din nou in calendarul European Rally Trophy.”

 

In Cupa Dacia lupta stransa a dovedit ca formatul acestei competitii este unul foarte bun, pilotii bazandu-se pe talentul si indemanarea lor pentru victorie. Echipajul Bogdan GHEORGHIU/ Andrei PINTILII a reusit in final sa isi treaca in cont victoria la Cupa Dacia de la Raliul Moldovei Bacau, iar locul secund a fost ocupat de Vlad RADUCANU si Laurentiu MANDU. Podiumul a fost incheiat de echipajul Dan ALBUT/ Cristian BALA.

 

In Cupa Suzuki echipajul castigator este Bogdan VRABIE si Levente CSEGZY, urmati de echipajul Danut BUDAI/ Lucian BUDAI, iar podiumul a fost incheiat de echipajul Bogdan TALASMAN/ Andrei MITRASCA. 

 

In clasamentul Juniorilor echipajul Norbert si Francesca MAIOR au condus ostilitatile pe tot parcursul raliului si au reusit sa se impuna categoric. In pozitia secunda s-a situat echipajul Alexandru GHEORGHE si Ciprian SOLOMON, iar podiumul a fost incheiat de Danut si Lucian BUDAI.

 

Pentru editia din 2019 a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile organizatorii au pregatit un maraton de 10 ore de transmisie live de pe probele speciale. Au fost transmise in direct nu mai putin de patru probe speciale de catre posturile de televiziune TVR Iasi, care a fost alaturi de Raliul Moldovei Bacau inca de la prima sa editie,  Telekom Sport și TVR.

 

Raliul Moldovei Bacău 2019 a fost organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federației Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerului principal Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile.

Vali Porcisteanu conduce dupa prima zi a Raliului Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile

Raliul Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile a fost deschis joi, 20 iunie 2019, de catre startul festiv ce a avut in fata Consiliului Judetean Bacau.

 

Prima zi a raliului a pus la dispozitia concurentilor un total de 23.10km de probe speciale. Cei 57 de participanti au luat contact cu suprafata de concurs incepand cu primele ore ale diminetii, cu ocazia shakedown-ului unde echipajul Sebastian BARBU/ Bogdan IANCU a reusit sa obtina cel mai bun timp. Ziua a continuat cu primele probe speciale Runcu, Moinesti si Vermesti, din jurul municipiului Moinești, unde echipajul Valentin PORCISTEANU/ Dan DOBRE a reusit sa semneze scratch-ul pe toate cele trei probe.

Trei probe foarte frumoase pe care m-am simtit foarte bine. Raliul Bacaului este locul unde am reusit sa castig primul meu titlu de campion si mereu revin cu placere aici. Ma bucur ca am reusit sa castig si Superspeciala, iar maine speram sa avem acelasi ritm bun.” declara Vali PORCISTEANU la finalul primei zile a Raliului Moldovei Bacau.

Ziua s-a incheiat cu Superspeciala din centrul orașului Onești, unde am avut parte de un deznodamant neasteptat. Adrian RASPOPA a comis o greseala de traseu el fiind penalizat, conform regulamentului, cu traseu incomplet, primind in consecinta cel mai slab timp de la clasa la care este inscris plus 10 secunde penalizare. Acest lucru l-a aruncat in pozitia a treia la finalul zilei, ecartul dintre el si Dan GIRTOFAN fiind de + 9.8 secunde. Superspeciala a fost castigata de Vali PORCISTEANU urmat de Titi AUR si Razvan TRISNEVSCHI.

Astfel, la finalul zilei echipajul argesean si-a asigurat un ecart multumitor in fata echipajului format din Dan GIRTOFAN si Tudor MARZA, un echipaj ce concureaza pe un automobil Skoda Fabia R5. In pozitia a treia regasim, la finalul zilei, echipajul local alcatuit din Adrian RASPOPA si Cosmin DIACU care se situa pe locul secund in clasamentul general dupa cele trei probe speciale ale zilei la un ecart de +14.6 secunde in urma liderului Vali PORCISTEANU. In urma penalizarii ecartul fata de liderul raliului la finalul zilei a ajuns la +43.6 secunde, crescand astfel suspansul pentru ziua secunda a raliului cand pilotul local va incerca sa recupereze pozitia pierduta. 

In Cupa Dacia echipajul Bogdan GHEORGHIU/ Andrei PINTILII la volanul unui model Dacia Sandero conduc ostilitatile, fiind urmat de echipajul Cristi SUGAR/ Vlad COLCERIU si Andrei MITRE/ Robert MAIOR care completeaza primele trei clasari.

 

In Cupa Suzuki lideri sunt la finalul primei zilei Bogdan VRABIE si Levente CSEGZY, urmati de echipajul Bogdan TALASMAN/ Andrei MITRASCA, iar podiumul provizoriu este incheiat de echipajul Danut BUDAI/ Lucian BUDAI. 

 

In clasamentul Juniorilor echipajul Norbert si Francesca MAIOR se situeaza pe prima pozitie urmati de Alexandru GHEORGHE si Ciprian SOLOMON, iar in pozitia a treia regasim echipajul Danut si Lucian BUDAI.

 

Costel CASUNEANU a abandonat pe cea de-a doua proba a zilei, iar Sebastian BARBU a suferit doua pene de cauciuc si cu doar o singura roata de rezerva acesta nu a mai putut lua startul pe proba cu numarul trei, abandonand. Un pic mai norocos a fost Catalin GRIGORIU care pe prima proba a rupt un brat la una din rotile spate ale masinii sale, probele speciale devenind, in acest fel, o cursa de supravietuire. Adrian TESLOVAN s-a vazut nevoit sa abandoneze dupa finalul probei Vermesti cu un incendiu puternic la motorul masinii sale Citroen DS3R3, masina fiind distrusa in mare masura. Dan IAMANDI a rupt roata fata stanga pe finalul aceleasi probe Vermesti, care l-a pus in imposibilitatea de a mai continua.   

 

Atentia se va indrepta maine, 22 iunie 2019, catre probele speciale din jurul orasului Bacau unde bucla formata din probele Hemeiusi, Trebes si Racova, va fi parcursa de trei ori, insumand 55.42 km in regim de concurs.

 

Cei care nu pot ajunge maine pe probele speciale vor putea urmari transmisiunile TV ce vor viza proba Racova, care va fi transmisă la ultimele doua treceri (ora 13.03), cea din urmă avand si rol de Power Stage. (ora 16.17)

 

Ediția cu numarul nouă a Raliului Moldovei Bacău 2019 powered by Dedeman Automobile este compusă din 13 probe, împarțite de-a lungul a două zile și masoară 106,23 km de speciale din totalul celor 392,57 km ai raliului. 

 

Raliul Moldovei Bacău 2019 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federației Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerului principal Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile.

Conferinta de presa si Startul festiv au dat unda verde in Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile

Joi, 20 iunie 2019, a avut loc în fata Consiliului Județean Bacău startul festiv al celor 57 de echipaje înscrise în cea de-a treia etapa a Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Competiția conteaza, totodata, și în Campionatul Național Rally 2 Dunlop, Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice și are statut de competiție internațională FIA.

                                  

Tot astazi s-a desfașurat în cadrul Centrului de Afaceri și Expoziții Bacău conferinta de presa la care au fost prezenti Adrian Răspopa, în calitate de organizator al Raliului Moldovei Bacău, Titi Aur, Valentin Porcișteanu, Dan Gîrtofan, piloti în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop și Danny Ungur, vicepresedinte FRAS.

Avem un numar mare de concurenti inscrisi si speram ca lupta dintre cele 8 masini de categorie R5 sa fie cat mai frumoasa. Eu am tot vorbit drespre raliu in ultimele zile si voi lasa colegii mei, cat și pe reprezentantul Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, sa va spuna parerea lor despre probele speciale și despre raliu per ansamblu.” declara Adrian Răspopa, presedintele ACS Rally Spirit, organizatorul Raliului Moldovei Bacau.

 

Am 36 de ani. De cand, exact, in acest loc faceam stagiu militar in acest loc, mai exact in unitatile militare de vis-a-vis de unde ne aflam. Vin cu mare placere la orice raliu de macadam dar, fara sa glumesc si chiar daca sunt din Moldova si prieten de mult timp cu Adi, este genul de raliu care imi place foarte mult. Imi plac mult mai mult probele de la Moinesti decat cele de la Bacau. Ma dau cu placere aici si ma bucur ca se face in aceasta zona un raliu inteligent, ca si impartire, pentru ca spectatorii din trei zone pot avea parte de spectacol. Se vede ca s-a muncit anul asta si probele arata foarte bine in ciuda ploilor cazute in ultima perioada.declara Titi Aur, detinatorul a opt titluri de campion national.

 

Ma bucur sa fim din nou la startul acestui raliu. Il felicit pe Adi ca reuseste de la an la an sa creeze acest eveniment. Eu as considera acest raliu ca pe o etapa mai mica de campionat mondial prin prisma faptului ca se desfasoara in mai multe orase si probele sunt diversificate. Probele speciale sunt un pic cam scurte pentru gustul meu si trebuie sa fii foarte atent sa nu gresesti deloc pentru ca nu mai ai timp sa recuperezi. Cred ca fata de anul trecut probele s-au degradat putin si traseul este un pic mai dur. Sper sa atragem mult public in toata zona Bacaului pentru ca este un eveniment care deja are traditie in acest judet.declara Dan Gîrtofan, dublu campion național de raliuri.

 

Pentru mine Bacaul va ramane mereu in amintire pentru ca aici la prima editie in 2011 am castigat titlul de campion. Imi place mult raliul si probele de la Moinesti cred ca se potrivesc un pic mai bine pentru stilul meu de pilotaj. Daca ne raportam la ce a zis Giri faptul ca probele sunt mai scurte, putem considera acest lucru un avantaj daca e sa facem vreo pana pentru ca nu vom pierde mult timp, dar sper sa nu avem astfel de evenimente. Superspeciala de la Onesti imi place foarte mult si sper sa obtin un timp bun asa cum am facut-o si anul trecut. Trebuie sa amintim si de transmisiunile live unde cei care nu au putut veni ne pot urmari din fata televizoarelor. Ne dorim victoria, dar mai ales ne dorim sa ne simtim bine la bordul masinii pentru ca in acest an am facut trecerea la un Citroen C3 R5 si inca lucram la partea de acomodare cu masina.declara Valentin Porcișteanu, campion național în anul 2011.

 

Iata-ne la cea de-a noua editie a acestui raliu. Din punct de vedere al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv suntem linistiti ca avem la carma acestui raliu un sportiv care intelege importanta sigurantei si evitarea anumitor probleme. Speram ca vremea sa tina cu noi pentru ca ar fi foarte bine si pentru spectatori sa vada evolutia concurentilor pe un traseu uscat. Este singurul raliu care acopera trei orase, Bacau, Moinesti si Onesti si acesta este un lucru foarte bun pentru expunere. Am inasprit putin numarul arbitrilor de pe traseu, vor fi din 2 in 2 km pentru a spori mai mult conditiile de siguranta pentru concurenti. Ne dorim o competitie reusita din toate punctele de vedere si urez succes tuturor concurentilor.” declara Daniel Ungur, vicepresedinte FRAS.

 

Editia cu numarul noua a Raliului Moldovei Bacău 2019 powered by Dedeman Automobile este compusă din 13 probe, impartite de-a lungul a două zile si masoară 106,23 km de speciale din totalul celor 392,57 km ai raliului. 

 

Pentru editia din 2019 a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile organizatorii au pregatit Bacău propune un maraton de 10 ore de transmisie live de pe probele speciale. În prima zi, TVR Iași va transmite proba Vermești (ora 15.34), iar Superspeciala de la Onești urmează să fie difuzată simultan de Telekom Sport și TVR incepand cu ora 18.07. În ziua a doua transmisiunile TV vor viza proba Racova, care urmează să fie transmisă la ultimele două treceri (ora 13.03), cea din urmă fiind având și rol de Power Stage. (ora 16.17)

 

Raliul Moldovei Bacău 2019 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerului principal Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile.

Start oficial in Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile

Editia cu numarul noua a Raliului Moldovei Bacău 2019 a intrat pe ultima sută de metri astăzi, odată cu desfasurarea conferintei de presă premergatoare competitiei. Cea de-a treia etapă a Campionatului National de Raliuri Dunlop a sezonului 2019 este compusă din 13 probe, impartite de-a lungul a două zile si masoară 106,23 km de speciale din totalul celor 392,57 km ai raliului. 

Iata-ne in cel de-al nouălea an al acestui raliu si tin sa le multumesc tuturor administratiilor, respectiv Consiliului Judetean Bacău, Primaria Moinesti, Primaria Onesti si Primaria Zemes pentru sprijinul neconditionat acordat in organizarea acestui eveniment. Deja ne gandim cu totii la editia aniversară de 10 ani unde promitem să venim cu elemente noi. Alături de Federatia Romană de Automobilism Sportiv am decis ca editia din acest an a raliului sa fie una mai compactă, cu un numar redus de kilometri de probă specială si cu shakedown-ul programat in ziua de vineri. In ciuda vremii capricioase cu multe precipitatii, am reusit alături de companiile Petrom si Mazarin Energy să reparam drumurile si să aducem aproape de perfectiune suprafetele de concurs. Tin să multumesc si Regiei Nationale a Pădurilor Bacău pentru importantul aport adus in aceste demersuri.

 

Nivelul de seriozitate afisat in fiecare an a determinat compania Dedeman sa ne fie alături si la aceasta editie, mai ales ca este o companie care pune acent foarte mare pe imagine si evenimentele cu care se asociază, iar acest lucru ne dovedeste ca lucrurile pe care le facem sunt corecte. Tin sa multumesc pentru acest lucru echipei organizatorice, care imi dă totodata si posibilitatea să mă concentrez in zilele cursei pe pilotaj, in cea mai mare masură, mai ales ca in acest an voi pilota o masina de top.” declara Adrian Raspopa, presedintele ACS Rally Spirit, organizatorul Raliului Moldovei Bacau.   

 

Raliul Moldovei Bacau este un eveniment cu statut de competitie internatională, benefic pentru promovarea turismului in zona noastră. Judetul nostru este gazda unui eveniment care aduce un plus de valoare intregii regiuni si consider ca este un bun instrument de promovare a atractiilor locale. Ne bucură acest parteneriat de durată si deja ne pregatim pentru cea de-a 10-a editie.” declara Presedintele Consiliului Judetean Bacau,  dl. Sorin Brașoveanu.

 

Pentru editia din 2019 a Raliului Moldovei Bacau powered by Dedeman Automobile startul festiv, parcul inchis si festivitatea de premiere au fost concentrate in fata Prefecturii Bacau.

 

Este cel de-al nouălea an in care Municipiul Moinesti este prezent consecutiv alături de Raliul Moldovei Bacău. Acest raliu face parte din calendarul evenimentelor Municipiului Moinesti, lunar avand loc cate un eveniment. Alături de reprezentantii Consiliului Judetean Bacău si reprezentantilor celorlalte primării, reusim să punem la dispozitia concurentilor trasee frumoase. De aceea multumim tuturor reprezentantilor administratiilor pentru suportul oferit, fără de care acest eveniment nu ar putea avea loc in orasul nostru.” spunea Primarul Municiupiului Moinesti, dl. Valentin Vieru.

 

Cu ocazia aniversarii celor nouă ani, Raliul Moldovei Bacău propune un maraton de 10 ore de transmisie live de pe probele speciale.

 

Suntem bucurosi ca SuperSpeciala se va desfasura in centul orasului Onesti. Ne bucurăm si de faptul ca putem sustine si financiar acest proiect si imi doresc ca si in anii ce urmează să continuăm să sustinem acest proiect in motorsportul romanesc. Vreau totusi sa subliniez importanta atentiei pe care atat concurentii, cat si cei implicati indirect in acest eveniment, trebuie să o acorde faptului ca incepand cu data de 17 iunie vor intra in vigoare restrictii de circulatie pe podul peste Trotus, unde circulatia se va desfasura pe o singură bandă.” declara Primarul Municipiului Onesti, dl. Nicolae Gnatiuc.

 

Raliul Moldovei Bacău 2019 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerului principal Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile.

Patru la general, unu la clasa trei pentru Manu

Iata-ne intorsi acasa dupa Raliul Moldovei Bacau, cea de a patra etapa a campionatului national de raliuri Dunlop si cea de a doua desfasurata in acest an pe macadam.

 

Cu siguranta nu a fost un raliu usor, noroiul si bolovanii punandu-ne mari probleme (au fost momente cand m-am simtit ca pe Crinti), dar cu toate acestea am reusit un rezultat extrordinar  tinand cont de masinile aliniate la start. Am luptat sa ne mentinem in fruntea clasamentului clasei trei, lucru care ne-a iesit dupa victoria de la Bacau si mai mult decat atat am obtinut al patrulea loc in clasamentul general al intrecerii. Jancsi a fost ca de fiecare data la inaltime, batrana doamna ne-a suportat in cele doua zile, desi puntea fata nu era perfect refacuta dupa cursa de la Arad, si uite ca totusi am reusit pentru a doua oara in sezonul 2018 sa ne clasam pe patru la general si pe unu la clasa trei.

Nu am luat inca startul la Harghita de cand s-a trecut la asfalt, dar avem incredere ca va fi o etapa orcanizata ca la carte. Speram ca anul acesta comunicatiile sa fie asa cum trebuie pentru ca toate probele sa se desfasoare in conditii optime si spectatorii sa savureze fiecare trecere a noastra, pentru ca suntem pregatiti sa le oferim un spectacol pe cinste”, a declarat Manu Mihalache

 

Raliul Harghitei se va desfășura în perioada în perioada 13 – 14 iulie, din programul raliului facand parte deja traditionalele probe Lueta, Valeni si Sanpaul. Raliul va debuta joi seara, in 12 iulie, cu startul festiv, urmand ca in zilele de vineri si sambata sa se desfasoare shakedownul si dele 12 probe speciale.

 

Echipajul Manu Mihalache – Jancsi Soos este sustinut in sezonul 2018 de catre NGK Spark Plugs, ProX Produse de cosmetica si intretinere auto, Gatmo Motorsport si M2Service.

Al doilea podium consecutiv la 2RM pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean

Raliul Moldovei 2018 s-a desfășurat weekend-ul trecut pe probele speciale de macadam din județul Bacău, pe un număr de aproape 140 de kilometri cronometrați. Ca în ultimele sezoane, etapa din Moldova a fost una dificilă pentru toate echipajele, cu schimbări de suprafață și de condiții meteo, cu un traseu care a reprezentat o provocare, dar și cu probleme tehnice care au răsturnat clasamente.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, Raliul Moldovei a început cu shakedown-ul de lângă localitatea Lespezi, unde pilotul din Sfântu Gheorghe s-a acomodat cu Ford-ul Fiesta R2 în condiții foarte alunecoase, pe un macadam fin, noroios, în timpul unei ploi abundente. Cu un comportament bun al mașinii de concurs găsit la teste, echipajul a luat parte la startul festiv și sesiunea de autografe din central orașului Bacău, acolo unde un număr mare de fani au venit să vadă mașinile de concurs de aproape, să ia autografe de la piloți și copiloți și să facă poze cu aceștia.

 

Prima zi de concurs a programat 9 probe speciale, atât rapide, cât și lente, pe o suprafață alunecoasă, după ce în prealabil ploile schimbaseră condițiile întâlnite la recunoașteri. După multiple abandonuri în sezoanele trecute, strategia echipajului era foarte simplă: să aibă un parcurs cu un ritm bun, dar fără să riște nimic, să conserve mașina de concurs pe zonele dure ale traseului de concurs și să se impună în clasamentul clasei 7. Csongor și Rareș încep primele probe ale Raliului Moldovei exact cum și-au propus, cu timpi în top-ul 5 al clasamentului mașinilor cu tracțiune față și victorii în clasamentul clasei 7, în ciuda traseului de concurs alunecos, cu mult noroi pe alocuri. Dupa prima buclă de concurs, echipajul se afla pe locul 3 în clasamentul 2RM și în postura de lider al clasei 7.

 

Pe a doua și a treia buclă de vineri, Csongor Szabo și Rareș Fetean ridică ritmul de la o probă la alta, își îmbunătățesc timpii și fac o cursă perfectă de menținere, strategia de acasă dând roade. În ciuda unui moment la limita pe speciala ”Trebeș”, când mașina derapează ușor în șanț într-o zonă cu mult noroi, și a specialei ”Valea Budului”, unde lupta cu noroiul a fost una intensă și lungă, echipajul termina cele 8 probe de vineri cu succes și ia startul pe superspeciala din ”Onești”, desfășurată sub privirile unui public numeros. Astfel, prima zi de concurs se încheie pentru echipajul Sonic Motorsport cu primul loc în cadrul clasei 7 și podiumul în clasamentul mașinilor cu tracțiune față.

 

Am avut o prima zi bună, chiar dacă nu a fost spectaculoasă și chiar dacă nu am avut cel mai rapid ritm. Puteam fi mai rapizi, dar am dorit să mergem safe, fără să riscăm nimic, deoarece ne dorim cel mai mult să ajungem la finalul acestui raliu. Suntem mulțumiți de rezultat până acum, de timpii de pe probe, iar mâine o să continuăm în același ritm. Specialele de mâine sunt mult mai dure și mai casante, iar noi va trebui să acordăm o atenție suplimentară conservării mașinii” a spus Csongor la finalul primei zile de concurs.

 

Ziua de sâmbătă a programat alte 8 probe speciale, printre care și ”Vermești”, transmisă live pe TVR3 și TVR Iași, o specială spectaculoasă și urmărită îndeaproape de fani. Pe prima probă a zilei, o conductă de frână este parțial secționată, dar echipajul încheie speciala fără o pierdere prea mare de timp. Csongor reușește să minimizeze pierderea lichidului de frână și echipajul decide să continue, în ciuda faptului că frâna Ford-ului Fiesta R2 putea să cedeze complet în orice secundă. Folosind preponderent doar frâna de mână, echipajul încheie următoarele 2 probe și ajunge în service, unde problema tehnică este rezolvată rapid. Astfel, Csongor și Rareș își continuă parcursul cu aceeași strategie, parcurgând următoarele 5 speciale cu un ritm bun, care i-a menținut în fruntea clasei 7, pe care și-o adjudecă la final. Din cauza unui abandon al altui echipaj, echipajul Sonic Motorsport reușește un rezultat mai mult decât sperat în clasamentul mașinilor cu tracțiune față: locul second.

 

Am reușit! Am terminat Raliul Moldovei, cel mai dur raliu din calendar de câțiva ani încoace și un raliu pe care nu l-am mai terminat din 2014. E un sentiment excelent de mulțumire acum, la final, deoarece rezultatul a fost mai bun decât m-aș fi putut aștepta. Raliurile se joacă până în ultimul control orar iar strategia noastră se pare că a dat roade aici. Ne-am propus să ne ferim de proleme tehnice și să avem intenționat un ritm mai lent și se pare că am procedat corect. Chiar dacă am avut și noi parte de probleme tehnice, este foarte satisfăcător că am reușit să ajungem în service fără frâne și că echipa tehnica s-a mișcat repede pentru a rezolva problema.” a spus Csongor la finalul Raliului Moldovei.

 

Pentru noi, a fost un raliu bun, în care lucrurile au mers bine. Mulțumesc tuturor pentru ajutor, mai ales echipei tehnice pentru o mașina pregătită excelent. Acum ne concentrăm pe următoarea etapă, Raliul Harghitei, un raliu care ne place foarte mult și care va fi superb cu R2-ul. Acolo ne propunem din nou să fim rapizi și să mergem mai tare” a completat Csongor, care a început deja antrenamentul pentru următorul raliu de asfalt, participând la o etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă2, acolo unde s-a impus chiar duminică, la o zi după încheierea Raliului Moldovei.

 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

Simone Tempestini a câștigat Raliul Moldovei Bacău

Simone Tempestini a câștigat 12 dintre probele disputate la Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, adjudecându-și prima poziție în clasamentul general al competiției. Locul secund i-a revenit lui Valentin Porcișteanu, cel care a obținut maximum de puncte în Power Stage, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Dan Gîrtofan. Întrecerea a contat drept etapa a patra în Campionatul Național de Raliuri Dunlop și a fost inclusă în calendarul FIA European Rally Trophy și FIA Balkan Rally Trophy.

Ziua secundă a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile a fost dominată de Simone Tempestini, pilotul care începea ziua din prima poziție. El și-a adjudecat șapte dintre cele 8 probe programate și a câștigat competiția cu un avans de 58,7 secunde în fața lui Valentin Porcișteanu, devenind și noul lider al clasamentului general provizoriu al campionatului.

 

Locul secund i-a revenit lui Valentin Porcișteanu, cel care a reușit să-și adjudece 3 probe speciale, între care Superspeciala de la Onești și Power Stage-ul, proba care le-a mai adus puncte suplimentare lui Simone Tempestini, Titi Aur, Dan Gîrtofan și Cătălin Grigoriu. Pe ultima treaptă a podiumului raliului s-a clasat Dan Gîrtofan, cel care a preluat această poziție la începutul zilei secunde, atunci când Bogdan Marișca a fost nevoit la abandon, încă dinaintea startului, după ce bateria mașinii sale s-a descărcat.

 

Manu Mihalache s-a impus la Clasa 3, Raul Badiu la două roți motrice, Clasa 9 și Cupa Suzuki, Sebastian Barbu la Clasa 11, iar Mihnea Mureșan în Cupa Dacia.

 

Rezultatele competiției sunt disponibile pe http://live.fras.ro/results/raliul-moldovei-bacau.

 

Partenerul principal al ediției din acest an a fost Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile. Principalul partener tehnic va fi Helios Bacău, companie cu rețea de distribuție a carburanților din zona Moldovei. Parteneri: Jidvei, Arena Mall, Selgros, Hotel Dumbrava, Lux-Artim, Grafit, Data ERP, Helen Hotel, Hotel Decebal. Parteneri media: TVR 1,  TVR 3, TVR Iași, Telekom Sport, EuropaFM.

Titi Aur / Silviu Moraru la Raliul Moldovei Bacău

Programat în perioada 15-16 iunie, Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, este apreciat de Titi Aur drept momentul adevăratului start de sezon pentru echipajul Cotnari Rally Team.

Raliul Aradului, etapa a treia a Campionatului Național de Raliuri și prima din European Rally Trophy, a reprezentat pentru multiplul Campion Național Titi Aur și mai vechiul său colaborator Silviu Moraru momentul revenirii pe macadam, într-o competiție oficială, după o pauză de șapte ani.

 

Obiectivul principal, acomodarea cu materialul de concurs de top – Skoda Fabia R5 – și revenirea la o formă sportivă de vârf a fost atins. În plus, după cum a precizat Titi Aur, ”după ce am analizat ceea ce s-a întâmplat la Arad, considerăm că prestația noastră de-acolo poate reprezenta un bun punct de plecare pentru prestațiile noastre ulterioare. Pe secțiunile pe care nu ne-am confruntat cu probleme am arătat că putem să mergem tare, iar acum obiectivul nostru este să avem o constanță în ceea ce privește ritmul ridicat. De altfel, putem spune că pentru noi acum începe cu adevărat campionatul”.

Prima provocare este Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, programat în acest final de săptămână, pe aceeași suprafață, macadamul. După recunoașteri, Titi Aur a precizat: Ne așteaptă un raliu frumos, pe gustul meu, cu probe clasice de macadam, și-l felicit pe organizatorul Adrian Răspopa pentru modul în care a gândit traseul, dar și pentru set-up-ul general al competiției”.  În ceea ce privește obiectivele, multiplul campion național a precizat: Abordăm întrecerea încrezători în forțele noastre și ne propunem să ne implicăm în confruntarea pentru primele poziții”.

 

Raliul Moldovei Bacău 2018 are în program 17 probe speciale împărțite în două zile de concurs, ce totalizează 136,71 kilometri. După sesiunea oficială de teste din după-amiaza zilei de joi 14 iunie, a patra etapă a sezonului va debuta în mod festiv cu începere de la ora 20:00 în centrul municipiului Bacău.



Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile va beneficia și de 8 ore de transmisiuni live televizate. Astfel Superspeciala din Onești, din seara zilei de 15 iunie urmează să beneficieze de o transmisiune simultană realizată de către Telekom Sport, TVR 3 și TVR Iași iar a doua zi, TVR Iași va
transmite ambele treceri pe speciala Vermești, cea de-a doua contând și ca Power Stage, primii cinci clasați pe această probă urmând să primească puncte bonus.

Simone Tempestini, din Raliul Sardinei la Raliul Moldovei –Bacau

Weekendul trecut, s-a desfasurat in Sardinia a saptea etapa din acest sezon al WRC si prima in care Simone Tempestini a pilotat noul Citroen C3 R5. Daca majoritatea echipajelor din campionatul mondial au intrat deja in vacanta din timpul sezonului, Simone Tempestini si Sergiu Itu profita de pauza pentru a reveni in CNR, concurand, in perioada 15-16 iunie, in Raliul Moldovei – Bacau.

 

Raliul Italiei Sardinia a fost unul total atipic in aceasta editie: de la praful caracteristic ajungandu-se, din pricina ploilor, la noroi si un nisip extrem de alunecos. Cu probe speciale, ale caror caracteristici s-au schimbat foarte mult de la o trecere la alta, aceasta etapa din WRC a dovedit ca este intr-adevar una dintre cele mai dificile din intregul an.

 

Scopul lui Simone in Sardinia a fost sa se obisnuiasca cu noua masina, pusa la dispozitie de Citroen Racing, si sa acumuleze experienta cu fiecare proba speciala. Ca urmare a unor probleme tehnice, echipajul romanesc a fost nevoit sa se retraga in a doua parte a zilei de sambata. In perioada care urmeaza, Simone si Sergiu se vor pregati pentru urmatoarea etapa din WRC, Raliul Finlandei (26-29 iulie), iar maine, 15 iunie, cei doi iau startul in Raliul Moldovei – Bacau, a patra etapa din CNR 2018.

 

 

Q&A

 

Cum privesti Raliul Sardiniei, a fost o experienta in care ati invatat foarte multe despre Citroen C3 R5?

Chiar daca nu am avut parte de raliul pe care mi l-am dorit, Raliul Sardiniei a fost unul frumos, m-a incantat din multe puncte de vedere. In prima faza, am ramas cam surprins de cat de inguste erau probele speciale, dar in timpul raliului am inceput sa ma obisnuiesc. A fost o provocare destul de mare, pentru ca am luat startul cu o masina noua intr-un raliu pe care nu il cunosc foarte bine, iar etapele din campionatul mondial sunt foarte grele, chiar si in momentul in care le cunosti cat de cat. Noi, eu si Sergiu, suntem la inceput ca echipaj, el este la primele lui raliuri in WRC, are nevoie de experienta, si ne pare rau ca nu am putut parcurge toate probele speciale.

In WRC urmeaza in luna iulie Raliul Finlandei, un raliu pe care il cunosti mult mai bine comparativ cu Raliul Sardiniei, ce asteptari ai de la masina acolo?

Urmeaza etapa din Finlanda, un raliu pe care il cunosc mult mai bine si unul care imi place. Asteptarile pe care le voi avea de la masina acolo depind de testele dinaintea raliului. In Sardinia, din pacate, nu am avut posibilitatea sa testez foarte mult masina, iar in Finlanda imi doresc sa pot face acest lucru. In Raliul Sardiniei am concurat cu un setup pregatit de alti piloti, care au dezvoltat masina mai mult decat mine, si a fost mai greu, iar pentru Raliul Finlandei vom avea posibilitatea sa ne pregatim altfel si cu siguranta vom incerca sa fim cat mai competitivi cu putinta.

 

Maine veti lua startul in Raliul Moldovei, etapa in care vei reveni la Citroen DS3 R5, cum privesti acest raliu?

Da, in CNR, suntem la Bacau, dupa etapa de la Arad, am ajuns pe doi in clasamentul general. Avem doua victorii la Brasov si la Cluj si ne dorim ca a treia sa fie cea de la Bacau. Va fi foarte greu, pentru ca echipajele din acest an sunt foarte bine pregatite si noi vom face tot ce putem ca sa ajungem la finalul raliului pe locul unu. Campionatul National de Raliuri este o prioritate pentru mine.

 

Raliul Moldovei, Bacau,(15-16 iunie) este a doua etapa pe macadam din CNR 2018 si are in total 17 probe speciale, care insumeaza 136,71 km, fiind si o etapa in care se acumuleaza puncte pentru European Rally Trophy.