Raliul Monte-Carlo 2014 – a 82-a editie

Despre “Monte” se pot scrie mii pagini si tot nu ar fi de ajuns pentru a descrie atmosfera si entuziasmul din jurul Raliului Monte-Carlo. Organizat pentru prima data in 1911 de Automobile Club de Monaco sub patronajul Printului Albert I, Raliul Monte-Carlo a pornit mai mult pentru a atrage turistii pe Coasta de Azur. In prezent este unul dintre cele mai importante evenimente de motorsport din intreaga lume. Este acel tip de eveniment pe care daca il castigi te poti retrage linistit pentru ca numele tau si victoria obtinuta vor rasuna in toata lumea. Iar pentru spectatori reprezinta daca vreti pelerinajul la Mecca al fanilor de raliuri. 

drivers 2014 MC

In 1936 echipajul romanesc format din Petre Cristea si Ionel Zamfirescu reusea sa treaca primul linia de sosire la volanul unui automobil Ford, aceasta fiind singura victorie a unui echipaj romanesc inregistrata la Monte-Carlo si reprezenta totodata prima victorie a constructorului Ford. O victorie care avea sa fie urmata de alte sase, Ford urcand pe locul 1 de sapte ori in cele 81 de editii desfasurate pana in prezent. In 1994 Francois Delecour deschidea reusitele constructorului american din anii ’90 la volanul unui model Escort RS Cosworth. Francezul nu se dezminte nici in acest an pentru ca asa cum deja ne-a obisnuit el urmeaza sa fie prezent la startul competitiei, cu un automobil Ford Fiesta RS WRC.

Francois Delecour 1994
Francois Delecour 1994

Chiar daca André Citroën alinia pentru prima data la startul competitiei in 1934 ultima sa creatie T45, abia in 1959 Citroën avea sa obtina prima victorie dintr-o serie de 9. 7 dintre acestea au fost obtinute de Sebastien Loeb, o serie inceputa in 2003 cu modelul Xsara WRC, continuata cu C4 WRC si incheiata cu DS3 WRC. Cu Loeb retras de pe scena raliurilor constructorul francez mizeaza in acest an pe Kris Meeke si Mads Østberg. Pentru Kris aceasta va fi cea de-a sasea prezenta in celebrul raliu insa in premiera la volanul unui model WRC. “Cea mai frumoasa amintire este din 2005. Era primul raliu cu un model Citroën si concuram in categoria Junior WRC cu un C2 Super 1600. Conditiile au fost foarte dificile ca intotdeauana cu zapada si gheata insa am reusit victoria la categorie.” rememora Kris Meeke. 

AUTO/WRC MONTE CARLO 2005
Kris Meeke 2005 junior WRC victory

De partea opusa se afla nou venitii Volkswagen care au reusit anul trecut in primul an de participare in WRC sa termine pe pozitia a doua si Hyundai care debuteaza in acest an in WRC. Chiar daca Sebastien Ogier a reusit sa castige Raliul Monte Carlo in 2009, atunci cand facea parte din IRC, la volanul unui model Peugeot 207 S2000, el isi doreste sa repete acest lucru si pentru constructorul german. Iar daca ne uitam la dominatia lui din sezonul precedent sansele lui de a realiza acest lucru par destul de mari si cu siguranta reusita ar fi aatat mai deosebita cu cat raliul se desfasoara in acest an in jurul orasului sau natal Gap. Echipa este completata de Jari-Matti Latvala si Andreas Mikkelsen. 

Ogier 2009 MC
Sebastien Ogier victoria din 2009

Pentru Hyundai Monte Carlo reprezinta re-startul aventurii in WRC dupa 10 ani de absenta. Fara a avea rezultate notabile in cei trei ani de prezenta in WRC (2000-2003) cu modelul Accent WRC, cei de la Hyundai par a fi cei mai defavorizati dintre cei patru constructori prezenti in acest an in Campionatul Mondial de Raliuri. Insa Walter Röhrl nu este de aceeasi parere si considera ca Thierry Neuville este singurul contracandidat la titlul de campion in fata lui Sebastien Ogier. Walter este dublu campion mondial (1980 si 1982) si a reusit victoria in Raliul Monte-Carlo de patru ori: in 1980 cu Fiat 131 Abarth, in 1982 cu Opel Ascona 400, in 1983 cu Lancia Rally 037 si in 1984 cu Audi Quattro A2, deci cu siguranta noi nu ne permitem sa il contrazicem 🙂

Walter-Rohrl Monte-Carlo
Walter-Rohrl Monte-Carlo

Raliul Monte-Carlo este un eveniment unic si nu se compara cu niciun alt raliu. Este singurul raliu care a beneficiat de transmisiuni in direct pe intreaga durata de desfasurare realizate de canalul Eurosport. De la an la an organizatorii surprind pilotii si spectatorii cu noi provocari, probe speciale, zile de recunoastere si concurs diferite fata de anii precedenti. In 2014 traseul este modificat in proportie de 90% fata de 2013 insa celebra proba Col de Turini nu va lipsi. Chiar daca startul festiv a avut loc ieri, 13 ianuarie, in fata Palatului Princiar din Monte Carlo, competitia va avea startul oficial joi, 16 februarie, la ora locala 07.28, urmand ca sambata, 18 ianuarie, raliul sa se incheie cu speciala 15, tarziu in noapte dupa ora locala 22.00.      

 

Plan Orar Rally Monte-Carlo 2014