Category Archives: CNR

Simone Tempestini câștigă Raliul Poloniei în Junior WRC / Podiumuri pentru Bogdan Marișca și Florin Tincescu în Raliul Moldovei Moinești

Simone Tempestini și-a trecut în cont a doua victorie consecutivă din Junior WRC în acest sezon, iar pe plan intern Bogdan Marișca și Florin Tincescu s-au clasat pe podium în Raliul Moldovei Moinești. Mihai Manole a terminat pe locul 4 la clasa 2WD, iar Norbert Maior a fost nevoit să abandoneze. 

 

Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au trecut fără probleme majore peste ziua de sâmbătă din Raliul Poloniei. Echipajul Napoca Rally Academy a câștigat cinci din cele șapte probe speciale programate și și-a consolidat poziția de lider în clasamentul Junior WRC, dar și în WRC3. “A trebuit să gestionăm cu cap această zi foarte lungă. Nu era programat niciun parc de service și nu ne puteam permite nicio greșeală. M-am simțit foarte confortabil în mașină și am avut un ritm foarte bun. Avem acum peste trei minute avans față de următorul clasat, dar raliul nu s-a terminat încă așa că trebuie să rămânem concentrați până la final”, a spus Simone Tempestini, la finalul zilei de sâmbătă.

ebd432a3-2698-4b01-8a40-af8cf74959e6

Cu patru probe speciale rămase pentru duminică, ultima zi din Raliul Poloniei, Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au avut o abordare prudentă și și-au asigurat în final cea de-a doua victorie din acest sezon în Junior WRC. “Sunt foarte obosit, dar și foarte fericit și mândru de ceea ce am reușit împreună cu Giovanni aici în Polonia. Duminică a fost o zi extrem de dificilă și diferită față de tot ce am avut până acum. Ploaia a schimbat total regulile jocului și pentru noi, cu o mașină cu tracțiune pe două roți, a fost greu să supraviețuim pe probele speciale. Am terminat fără probleme majore și am valorificat la maximum efortul din acest weekend. Sunt optimist pentru etapa din Finlanda, mai ales că aici mașina a mers perfect și mi-ar plăcea să fim așa de buni la toate etapele din Junior WRC. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care mă susțin, mesajele și încurajările primite mă fac să mă simt mult mai puternic și pregătit pentru această provocare”, a spus Simone Tempestini.

 

Pe plan intern, Bogdan Marișca, la general și clasa 2, și Florin Tincescu, la clasa 3, și-au asigurat prezența pe podium. După problemele din prima zi a Raliului Moldovei Moinești când au retrogradat pe poziția a patra, Bogdan Marișca și Carmen Poenaru au revenit și în final au terminat pe podium etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. “Nu a mers totul cum ne-am fi dorit, dar în final am obținut un podium important pentru echipă și partenerii noștri. Juniorii noștri au avut evoluții bune și asta mă încântă cel mai mult”, a spus Bogdan Marișca.

 

Florin Tincescu și Sergiu Itu au avut o evoluție constantă și în ultima zi a Raliului Moldovei Moinești, ceea ce le-a adus o clasare pe podium la clasa 3 și poziția a patra în ierarhia generală. “Pentru noi a fost un raliu în care nu am vrut să riscăm nimic. Obiectivul principal a fost să ne recăpătăm încredrea în noi și să găsim setările cele mai potrivite cu stilul nostru de pilotaj. Am avut prea multe probleme anul acesta pentru a mai avea un abandon. Mulțumim echipei care ne-a pus la dispoziție o mașină nouă și îmi doresc să răsplătesc acest lucru cu cât mai multe puncte la fiecare etapă”, a spus Florin Tincescu.

701db8a1-82dc-48e2-84f2-eedb2592710d

Pentru Norbert Maior și Alina Bianca Pop ziua a început bine, dar juniorii NRA nu au reușit să valorifice forma bună în care se află. “Am continuat în același ritm ca vineri și m-am simțit excelent pe macadam. Din păcate nu am reușit să și terminăm raliul deoarece pe un viraj de viteză am rupt pivotul de la roata dreapta față și nu am mai putut continua. Sunt dezamăgit pentru că am pierdut puncte, dar cel mai important este că am avut un ritm bun pe probe și suntem pregătiți pentru etapa următoare”, a spus Norbert Maior.

 

Mihai Manole și Florin Dorca au avut mici probleme în ultima zi a Raliului Moldovei Moinești și au încheiat etapa a cincea a sezonului pe locul 4 în clasamentul 4WD.

 

Pentru Napoca Rally Academy urmează acum în program participarea la Transilvania Rally, cursa de casă fiind programată în perioada 22 – 23 iulie.  

Gergo Szabo si Karoly Borbely au castigat Raliul Moldovei Moinesti 2016

Raliul Moldovei Moinesti, a cincea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si a Campionatului National Rally 2 Dunlop, s-a desfasurat in perioada 1-2 iulie, concurentii avand de parcurs 15 probe speciale care au insumat 116,99 km. La bordul unui Citroen DS3 R5, Gergo Szabo si Karoly Borbely au terminat prima zi de concurs in pozitia de lideri, o zi care a avut o desfasurare oarecum neasteptata si care a dat peste cap pronosticurile dinaintea cursei.

 

Cu un parcurs inteligent in ziua a doua, in care si-au mentinut excelent avansul avut, echipajul BCR Leasing Rally Team s-a impus pentru al doilea an consecutiv in Raliul Moldovei Moinesti. Cei doi au fost urmati pe podiumul clasamentului general de colegii de echipa Edwin Keleti si Toni Avram, pe un Mitsubishi Lancer Evo X, reeditand primele doua pozitii de anul trecut. Locul al treilea la editia din 2016 a Raliului Moldovei Moinesti a fost ocupat de echipajul Bogdan Marisca – Carmen Poenaru, care au concurat pe un Ford Fiesta R5.

 

In ziua a doua de concurs, cea de sambata, echipajele s-au indreptat pe specialele din jurul Moinestiului. Programul zilei a a fost alcatuit din trei bucle, din care primele doua identice, cu cate doua parcurgeri ale probelor Runcu, Moinesti si Vermesti. Pe ultima bucla, concurentii au parcurs a treia oara doar probele Moinesti si Vermesti, ultima dintre ele reprezentand si Power Stage-ul competitiei, speciala la finalul careia primii trei clasati au primit puncte suplimentare in clasamentul general, cate 3, respectiv 2 si 1 punct. De altfel, a treia parcurgere a specialei Vermesti, a fost transmisa in direct pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, precum si pe websiteul oficial, www.raliul-moldovei.ro

 

Gergo Szabo si Karoly Borbely si-au manageriat cu multa experienta cele 59,5 secunde avute avans la finalul zilei de vineri, si doar cu o singura proba castigata din primele doua bucle, Moinesti 1, cei doi si-au marit avansul la 01:08.3, inaite de ultimele doua probe ale zilei de sambata. Pilotul maghiar a fortat pe ultima proba a raliului, Power Stage-ul, si si-a trecut in cont si cele 3 puncte suplimentare care se acorda pentru invingatorul acestei speciale.

foto by: Rally Cow
foto by: Rally Cow

Am avut un weekend excelent la Raliul Moldovei Moinesti. Ne-am bucurat de fiecare kilometru parcurs iar masina a functionat perfect, insa mai avem multe de invatat cu noua masina desi suntem mai rapizi de la o cursa la alta. Am avut si putin noroc in comparatie cu alte echipaje dar suntem aici si vreau sa multumesc tuturor celor care ne sustin.a spus Gergo Szabo, castigatorul Raliului Moldovei Moinesti 2016.

 

Cu un avans fragil la finalul primei zile de concurs, de doar de 6,4 secunde fata de Florin Tincescu, Edwin Keleti a fortat si s-a impus pe prima proba de sambata, insa a avut un parcurs mai slab pe a doua. Pilotul clujean a mai semnat victorii pe probele Vermesti 1 si Runcu 2, si si-a marit astfel ecartul fata de rivalul de la clasa 3 la peste 20 de secunde inainte de ultima bucla. Cu o noua victorie pe penultima proba si un loc 3 pe Power Stage-ul Vermesti, Edwin Keleti si Toni Avram au incheiat Raliul Moldovei Moinesti 2016 pe locul secund, la fel ca la editia anterioara.

Edwin Keleti ziua 2

Aventura la Raliul Moldovei Moinesti 2016 s-a rezultat cu un rezultat de vis pentru noi. Am avut cateva chestiuni de demonstrat mie si altora. Pentru noi a fost un raliu extraordinar si vreau sa-l felicit pe Adi Raspopa pentru ceea ce probabil este cel mai frumos raliu de macadam din Romania! O cursa care ne-a facut maxima placere si suntem foarte fericiti!a declarat Edwin Keleti la finalul Raliului Moldovei Moinesti 2016, ocupantul locului secund in clasamentul general.

 

Florin Tincescu lua startul sambata in fata lui Bogdan Marisca, colegul sau de echipa mult mai experimentat, de pe locul al treilea, cu un avans de 14,1 secunde. Cu doua victorii de proba, pe specialele cu nr.12 si 13, fostul campion national reducea avansul juniorului Napoca Rally Academy la doar 0,5 secunde inainte de ultima bucla a zilei secunde. Experienta lui Bogdan Marisca, dar si materialul sau de concurs performant si-au spus cuvantul, iar clujeanul a facut rocada cu colegul sau de echipa inainte de Power Stage-ul Vermesti, ultima proba a intrecerii. De altfel, Marisca a fortat si pe ultima proba, cedand doar 0,7 secunde in fata lui Gergo Szabo, pozitie care i-a adus in plus cele 2 puncte suplimentare acordate locului secund.

Bogdan Marisca ziua 2

Am inceput ezitant pe prima proba de ieri, am continuat ok, iar mai apoi am facut o greseala si am spart radiatorul masinii. Au urmat cateva greseli si ghinioane ale tuturor celor implicati care au facut sa nu fie totul ok. Azi am avut o problema cu setarea directiei, noi am ratat cateva starturi dar am terminat pe locul trei un raliu foarte muncit, foarte greu dar si foarte frumos. Probele sunt foarte frumoase, cu mici exceptii. Cred ca sunt un etalon pentru Campionatul National de Raliuri.a spus si Bogdan Marisca, ocupantul locului trei la finalul Raliului Moldovei Moinesti 2016.

 

Adrian Raspopa si Cosmin Diacu si-au respectat statutul de favoriti si in ziua secunda a Raliului Moldovei Moinesti si cu victorii pe toate probele speciale si-au trecut in cont o victorie mult asteptata. Pe podiumul acestui clasament s-au mai clasat echipajele Raul Badiu – Gabi Lazar, care au evoluat la bordul unei Dacii Logan si Mihai Manole – Florin Dorca, care au concurat pe un Peugeot 208 R2.

Adi Raspopa ziua 2

Am dat tot ce am putut pe ultima proba, pentru a ne pastra locul 5 in clasamentul general, desi la 3 kilometri de la start mi-a cazut una dintre lentilele ochelarilor de vedere. Sunt foarte multumit pentru rezultat cat si pentru organizare, care a fost una peste asteptarile Federatiei dar si peste ale mele! Totul a iesit extraordinar de bine si vreau sa le multumesc autoritatilor locale care ne-au sprijinit, Politiei si Jandarmeriei, precum si echipei organizatorice! Un rezultat mult mai bun decat mi-am dorit si acelasi lucru e valabil si pentru organizare.a spus Adrian Raspopa, castigatorul clasamentului rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice de la Raliul Moldovei Moinesti 2016 si ocupantul pozitiei a cincea in clasamentul general.

 

Abandonul de pe a doua proba a zilei a lui Norbert Maior a privat Cupa Dacia de o lupta multa asteptata cu Raul Badiu. In aceste conditii, pilotul sibian nu a mai avut de indeplinit decat o simpla formalitate, si dupa ce a castigat toate probele din a doua zi de concurs a Raliului Moldovei Moinesti si trecut in cont o noua victorie in Cupa Dacia.

 

Desi a castigat 7 din cele 8 probe speciale desfasurate astazi, Alexandru Ardelean a trebuit sa se multumeasca cu pozitia secunda in Cupa Suzuki la finalul Raliului Moldovei Moinesti. Radu Necula si-a mentinut prima pozitie castigata la finalul zilei de vineri si a reusit sa se impuna in cadrul cupei monomarca, in timp ce Peter Kelemen s-a clasat pe locul al treilea.

 

In clasamentul Debutantilor, s-a impus echipajul bacauan format din Catalin Grigoriu si Lucian Florea, la bordul unei Dacii Sandero 0.9 TCE in timp ce clasa 11 a fost castigata de Dragos Dinu si Dan Dobre pe un Mitsubishi Lancer Evo 8.

 

Florin Petrisor si Iulian Ichim s-au impus in Campionatul National Rally 2 Dunlop, pe podium mai urcand echipajele Romain Desire Marc Gilles – Alin Lepadusa si Cosmin Salistean-Adrian Lelutiu. La Raliul Moldovei Moinesti concurentii din acest campionat au fost scutiti de taxa de inscriere si au primit premii, cate un curatitor sub presiune, oferite de Karcher.

 

Raliului Moldovei Moinesti 2016 a fost organizat de ACS Rally Spirit in perioada 1-2 iulie, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Local Moinesti, Consiliului Local Magiresti, Consiliului Local Bacau si Consiliul Local Zemes.

 

Sponsorii principali ai competitiei sunt: Selgros, Audi si Skoda prin dealerii locali Cybernet si Auto Moto Invest.

 

Partenerii tehnici ai Raliului Moldovei Moinesti 2016 sunt Turbocar Serv, Albrau, Hotel Decebal, Karcher, Free Wheel, Arena Mall, E-Boda, Jidvei, JetXpert, in timp ce partenerii media sunt: TVR, Realitatea TV, EST Tv, Radio ZU, Desteptarea, Motorsportnews.ro, Autorally.ro, Motomad.ro si dicoveringtransilvanya.com

 

REZULTATE COMPLETE 

Gergo Szabo si Karoly Borbely sunt lideri in Raliul Moldovei Moinesti cu 2 probe inainte de final

Desi a castigat o singura speciala din primele sase programate in a doua zi a Raliului Moldovei Moinesti, Gergo Szabo isi mentine pozitia de lider dupa primele doua bucle. Ocupantul pozitiei secunde la finalul primei zile a raliului, Edwin Keleti, s-a impus pe trei din cele sase probe desfasurate. Pilotul clujean a avut insa un parcurs mai slab la prima parcurgere a specialei Moinesti, astfel ca acesta isi mentine pozitia secunda in clasamentul general, insa ecartul sau fata de lider a crescut pana la 1:08.3 secunde.
 
 
Un parcurs constant a avut si pilotul Napoca Rally Academy, Florin Tincescu, cel care se clasa aseara pe locul al treilea in clasamentul general, cu un avans de aproape 15 secunde in fata colegului sau de echipa mai experimentat, Bogdan Marisca. Fostul campion national s-a impus pe specialele cu nr.12 si 13 si a reusit astfel sa reduca ecartul fata de podium la sub o secunda, astfel ca duelul celor doi colegi de echipa se anunta a fi unul interesant pentru ultimele doua probe de concurs ramase de desfasurat.
 
foto by: Rally Cow
foto by: Rally Cow
Dupa primele doua bucle ale zilei secunde din Raliul Moldovei Moinesti s-au inregistrat doar trei abandonuri, cauzate de iesiri usoare in decor, in urma carora doar automobilele de concurs au avut de suferit. Thomas Abraham si Csongor Szabo au declarat forfait pe prima proba a zilei, in timp ce juniorul Norbert Maior a fost silit sa abandoneze pe a doua speciala.
 
 
Adrian Raspopa este lider in continuare in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice, in timp ce Raul Badiu si Radu Necula si-au mentinut prima pozitie in clasamentele Cupei Dacia si Cupei Suzuki.
 
 
La ora 16:27 este programat startul pe speciala cu nr.14, Moinesti 3, in timp ce la ora 17:00 se va da startul pe Power Stage-ul raliului, Vermesti 3, proba care va fi transmisa in direct pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, precum si pe siteul competitiei, www.raliul-moldovei.ro 

Gergo Szabo este lider la finalul primei zile a Raliului Moldovei Moinesti

Startul oficial in Raliul Moldovei Moinesti s-a dat joi seara, incepand cu ora 20:00, in fata Prefecturii din Bacau, acolo unde cele 32 de echipaje care concureaza in Campionatul National de Raliuri Dunlop si Campionatul National Rally 2 Dunlop au salutat iubitorii motorsportului care au venit in numar destul de mare.

 

Vineri, 1 iulie, in prima zi de concurs a Raliului Moldovei Moinesti 2016, incepand cu ora 11:16, concurentii au avut de parcurs trei bucle identice, formate din specialele Hemeius si Trebes, si care au fost despartite de cate o vizita in parcul de service amplasat in centrul Bacaului, pe bd.Nicolae Balcescu.

 

Primele doua bucle, au avut o desfasurare aproape identica: Dan Girtofan si Tudor Marza au fost cel mai rapid echipaj, la bordul Skodei Fabia R5 pe care concureaza, si s-au impus pe primele patru speciale, creandu-si astfel un avans de 21,1 secunde. In spatele sau, pe prima speciala, pilotul brasovean a fost urmat in clasament de echipajele Gergo Szabo/Karoly Borbely (Citroen DS3 R5) si Bogdan Marisca/Carmen Poenaru (Ford Fiesta R5). Pe urmatoarele trei probe speciale, cele cu nr.2,3 si 4, Bogdan Marisca a fost mai rapid decat Gergo Szabo, ordinea singurelor echipaje care concureaza pe modele R5 fiind astfel: Girtofan, Marisca si Szabo.

foto:Rally Cow
foto:Rally Cow

Speciala cu nr.5 a marcat cel mai important abandon din prima zi a Raliului Moldovei Moinesti, dupa ce, la doar un kilometru de la start, echipajul Dan Girtofan si Tudor Marza s-a rasturnat, cei doi fiind nevoiti astfel sa abandoneze din postura de lideri. Proba a fost castigata de Gergo Szabo si Karoly Borbely, acestia avansand pe pozitia secunda in clasamentul general al intrecerii, la doar 7,9 secunde in spatele liderului Bogdan Marisca. In schimb, pilotul clujean a fost cel mai rapid pe speciala cu nr.6, Hemeius 3, marindu-si avansul in fata lui Gergo Szabo de la 7,9 secunde la 10,3. Dupa iesirea in decor a lui Dan Girtofan, in top 3-ul clasamentului general au intrat Edwin Keleti si Anton Avram, cei doi evoluand pe un Mitsubishi Lancer Evo X. Echipajul BCR Rally Team s-a clasat pe pozitia secunda pe specialele cu nr.5 si 6, reusind astfel sa urce in clasament pana pe locul trei, inaintea echipajului Napoca Rally Academy format din Florin Tincescu si Sergiu Itu, care concureaza pe un Subaru Impreza STI.

 

Desi se anunta un raliu linistit in lipsa lui Simone Tempestini, liderul la zi al campionatului si care concureaza in acest weekend in etapa WRC din Polonia, un nou incident neprevazut a schimbat ierarhia la varf a cursei. Astfel, dupa o scurta incursiune in decor pe speciala cu nr.6, Bogdan Marisca a avariat radiatorul Ford-ului Fiesta R5. In ciuda eforturilor depuse de mecanici pentru remedierea problemei in parcul de service dinaintea superspecialei Speed Park, pilotul clujean a fost penalizat cu 70 de secunde pentru pontarea intarziata la iesirea din parc cu 7 minute. Astfel, Bogdan Marisca si Carmen Poenaru au pierdut prima pozitie si au fost retrogradati pana pe locul al patrulea.

 

Incepand cu ora 18:00, atentia s-a indreptat catre circuitul de karting Speed Park din Bacau, acolo unde a fost organizata superspeciala cu acelasi nume, proba in cadrul careia startul s-a dat in „urmarire”, cu doua echipaje care au plecat concomitent de la puncte marcate. Cei care nu au putut ajunge in tribunele circuitului au putut urmari transmisia in direct a probei pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, dar si pe siteul oficial al competitiei: www.raliul-moldovei.ro

 

In fruntea clasamentului general provizoriu al Raliului Moldovei Moinesti, dupa prima zi de concurs, a trecut echipajul Gergo Szabo – Karoly Borbely. Cei doi sunt urmati de echipierii BCR Rally Team, Edwin Keleti – Toni Avram, la 59,5 secunde si de echipajul Napoca Rally Academy format din Florin Tincescu si Sergiu Itu.

 

Am venit la etapa de la Bacau fara sa avem un obiectiv clar din punct de vedere sportiv, dorindu-ne mai mult sa descoperim masina si sa-i gasim setarile optime. Am facut unele schimbari in setup-ul acesteia dupa primele doua bucle si acum lucrurile sunt mai bune. Am ajuns conjunctural pe prima pozitie a raliului, insa sper sa ne-o mentinem si maine.a spus Gergo Szabo, liderul dupa prima zi a Raliului Moldovei Moinesti.

foto: Rally Cow
foto: Rally Cow

Am inceput prost probele acestea interesante de la Bacau, am lovit masina pe primele viraje, s-a rupt ceva la suspensie, astfel ca primele doua probe au fost compromise pentru noi. Dupa aceea am revenit in service, mecanicii au reparat masina si am castigat restul de probe la clasa, recuperand deficitul. Deocamdata e bine la jumatatea cursei, dar mai e mult pana departe.a declarat si Edwin Keleti, ocupantul pozitiei a doua in Raliul Moldovei Moinesti.

 

Prima zi a fost ok. Am pierdut ceva timp pe bucla a doua si a treia dar nu am vrut sa riscam nimic, am mers foarte safe, maine mai avem inca pe atat. Suntem la cateva secunde in spatele lui Edwin Keleti, maine este o noua zi, cu probe noi pentru toata lumea, asa ca va fi interesant. Obiectivul nostru este sa terminam si sa adunam cat mai multe puncte pentru echipaa declarat Florinel Tincescu, care a incheiat prima zi pe locul al treilea.

 

In clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice, Adrian Raspopa si Cosmin Diacu, au fost cei care au impus ritmul, semnand victorii pe toate probele speciale ale primei zile din Raliul Moldovei Moinesti. Cei doi sunt urmati in clasamentul provizoriu de echipajele Raul Badiu – Gabi Lazar, pe o Dacia Logan si Mihai Manole-Florin Dorca, pe un Peugeot 208 R2.

 

 „Am avut azi un parcurs foarte bun, un ritm constant, cu o accelerare la jumatatea zilei pentru pura noastra placere. Dupa ce l-am vazut pe Giri rasturnat ne-am cam taiat tempo-ul pe a treia bucla. Masina a functionat perfect, sper ca si ziua de maine sa decurga la fel si sa ne pastram pozitiaa precizat si Adrian Raspopa, ocupantul primei pozitii in clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice.

 

Cu patru victorii de probe, din sapte desfasurate, Raul Badiu este liderul Cupei Dacia, celelalte trei fiind obtinute de Norbert Maior. In Cupa Suzuki, Peter Kelemen a castigat cele trei treceri pe speciala Trebes in timp ce Radu Necula s-a impus pe cele trei treceri pe speciala Hemeius. Lupta dintre cei doi a fost intrerupta de victoria lui Szabo Csongor de la superspeciala, insa Radu Necula este liderul Cupei Suzuki la finalul primei zile a Raliului Moldovei Moinesti.

 

Concurentii din Campionatul National Rally 2 Dunlop au avut astazi de parcurs doar ultimele trei probe speciale, primele doua fiind castigate de Florin Petrisor pe un Citroen Ds3, pilotul clujean fiind si liderul de la finalul primei zile. Victoria pe superspeciala si-a trecut-o in cont echipajul Romain Desire Marc Gilles – Alin Lepadusa, pe un Peugeot 205, in timp ce pozitia a treia la finalul zilei este ocupata de Cosmin Salistean si Adrian Lelutiu pe o Dacia Logan.

 

Raliului Moldovei Moinesti 2016 este organizat de ACS Rally Spirit in perioada 1-2 iulie, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Local Moinesti, Consiliului Local Magiresti, Consiliului Local Bacau si Consiliul Local Zemes.

 

Sponsorii principali ai competitiei sunt: Selgros, Audi si Skoda prin dealerii locali Cybernet si Auto Moto Invest.

 

Partenerii tehnici ai Raliului Moldovei Moinesti 2016 sunt Turbocar Serv, Albrau, Hotel Decebal, Karcher, Free Wheel, Arena Mall, E-Boda, Jidvei, JetXpert, in timp ce partenerii media sunt: TVR, Realitatea TV, EST Tv, Radio ZU, Desteptarea, Motorsportnews.ro, Autorally.ro, Motomad.ro si dicoveringtransilvanya.com

Dan Girtofan a fost cel mai rapid pilot la shakedown-ul Raliului Moldovei Moinesti

Dupa ce ieri au efectuat recunoasterile probelor din zona Moinestiului, echipajele care vor lua startul in Raliul Moldovei Moinesti, a cincea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si a Campionatului National Rally 2 Dunlop si care se desfasoara in perioada 1-2 iulie, s-au deplasat astazi pe specialele din jurul Bacaului, apoi, intre orele 14:30 – 18:30, au participat la sesiunea de teste oficiala premergatoare competitiei.

 

Miercuri, la finalul primei zile dedicate recunoasterilor probelor speciale, toate echipajele au participat la un Rally Barbecue care a fost organizat in curtea Muzeului Urmasilor Razesilor Gazari din Comuna Magiresti. Tot cu aceasta ocazie, localnicii au interactionat cu participantii in cea mai importanta competitie a motorsportului romanesc.

Muzeul Razesilor Gazari

Muzeul cuprinde marturii din perioada culturii Cucuteni, precum si din vremea dacilor si romanilor, pentru a se ajunge in timpul istoric al Evului Mediu romanesc, evidentiindu-se si rolul gazarilor la efortul Romaniei in perioada razboaielor. In esenta, aici este redată o istorie particulara a vietii razesilor gazari de pe Valea Tazlaului Sarat.

 

Joi, dupa terminarea recunoasterilor probelor din jurul Bacaului, incepand cu ora 14:30, concurentii de la Raliul Moldovei Moinesti s-au deplasat in com. Lespezi, acolo unde au avut la dispozitie un traseu in lungime de 2,75 km pentru a-si putea efectua ultimele setari la masinile cu care vor lua startul.

Dan Girtofan@Raliul Moldovei Moinesti

Dan Girtofan si Tudor Marza au fost cel mai rapid echipaj la finalul shakedown-ului, stabilind timpul de referinta la 2:17.1 s, cei doi concurand pe o Skoda Fabia R5. In urma lor, pe un Ford Fiesta R5, s-au clasat Zoltan Juhos si Janos Soos, care au oprit cronometrul dupa 2:21.9 s. Cea de-a treia pozitie in clasamentul general virtual al sesiunii de teste a fost ocupata de Florin Tincescu si Sergiu Itu, echipajul Napoca Rally Academy revenind in Campionatul National de Raliuri Dunlop tot la bordul unui Subaru Impreza, dupa ce la etapa anterioara masina lor a ars complet in urma unei iesiri in decor. Adrian Raspopa a fost cel mai rapid pilot din clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice, Raul Badiu la Cupa Dacia, Alexandru Ardelean la Cupa Suzuki si Romulus Preda la clasa 11.

 

Tot joi, incepand cu ora 20:00, concurentii vor participa la startul festiv al Raliului Moldovei Moinesti 2016, care este organizat in centrul Bacaului, in fata cladirii Prefecturii. Maine, in prima zi de concurs, sunt programate 3 bucle identince, ce includ specialele din apropierea Bacaului, Hemeius si Trebes. Ziua de vineri se va incheia pe circuitul de karting Speed Park din oras, acolo unde, de la ora 18:00, se va desfasura superspeciala care va fi transmisa in direct pe posturile de televiziune TVR 3 si TVR Iasi.

rezultate shakedown

Adi Raspopa@Raliul Moldovei Moinesti

Raliului Moldovei Moinesti 2016 este organizat de ACS Rally Spirit in perioada 1-2 iulie, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Local Moinesti, Consiliului Local Magiresti, Consiliului Local Bacau si Consiliul Local Zemes.

 

Sponsorii principali ai competitiei sunt: Selgros, Audi si Skoda prin dealerii locali Cybernet si Auto Moto Invest.

 

Partenerii tehnici ai Raliului Moldovei Moinesti 2016 sunt Turbocar Serv, Albrau, Hotel Decebal, Karcher, Free Wheel, Arena Mall, E-Boda, Jidvei, JetXpert, in timp ce partenerii media sunt: TVR, Realitatea TV, EST Tv, Radio ZU, Desteptarea, Motorsportnews.ro, Autorally.ro, Motomad.ro si dicoveringtransilvanya.com

Cupa Dacia a ajuns în Moldova

Primele zile ale lunii iulie programează pe macadamul de lângă Bacău şi Moineşti cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2016. Cupa Dacia beneficiază şi de această dată de o prezenţa numeroasă, cele 8 echipaje care vor lua startul în Raliul Moldovei Moineşti reprezentând un sfert din totalul participanţilor.

 

Cupa Dacia - Danube Delta Rally 2016 - 04

Cea de-a treia rundă de macadam a sezonului este formată din 15 probe speciale ce însumează 117 km. După ce joi (30 iunie) va avea loc sesiunea de shakedown şi startul festiv, concurenţii îşi vor disputa vineri (1 iulie) primii 64 km din concurs. Probele Trebes şi Hemeius din apropierea Bacăului vor fi parcurse de câte 3 ori, urmând ca ziua de vineri să se încheie după superspeciala din oraş. Sâmbătă (2 iulie) raliul se va muta la Moineşti, acolo unde sunt programate câte 3 treceri pe specialele Moineşti şi Vremeşti şi o dublă trecere pe proba Runcu. PS15 – Vremeşti 3 are rol de power stage, urmând să aducă puncte adiţionale atât în clasamentul general al Cupei Dacia cât şi în cel al debutanţilor.

 

 

Toate echipajele aflate pe primele 8 poziţii în clasamentul Cupei Dacia vor fi prezente la startul Raliului Moldovei Moineşti, dovadă că întrecerea monomarca reprezintă una dintre cele mai omogene categorii ale campionatului intern. Obţinând 3 victorii şi un loc doi în prima jumătate a sezonului, echipajul Raul Badiu / Gabriel Lazăr are un avans de 36 de puncte în fruntea clasamentului, poziţie pe care va rămâne indiferent de rezultatul din acest weekend. Moralul ridicat şi faptul că va pilota pe suprafaţa sa preferată îi da însă mari speranţe lui Raul la încă o victorie. Norbert Maior şi Alina Bianca Pop, echipajul clasat pe 2, vor încerca să reducă ecartul faţă de prima poziţie dar în acelaşi timp trebuie să nu greşească pentru a nu le oferi lui Bogdan Talaşman şi Andrei Mitraşcă ocazia să recupereze cele 10 puncte ce îi separă.

 

Cupa Dacia - Danube Delta Rally 2016 - 57

Revenim cu plăcere în fiecare an la Bacău, un raliu în care se simte din plin implicarea organizatorului şi a partenerilor săi, pentru care merită felicitările noastre. Din punct de vedere sportiv, va fi un raliu în care va trebui să mergem tare pentru a putea să rămânem aproape de adversarii noştri. Vom face o cursa atentă, dar cu siguranţă vom fi mai incisivi încă de la început” a declarat Bogdan Talaşman înaintea celei de-a cincea etape a campionatului.

 

 

Andrei Mitre speră să îşi consolideze poziţia a patra a clasamentului Cupei Dacia obţinută în urma etapei de la Tulcea. “Raliul Moldovei este o cursa pe care am aşteptat-o foarte mult. Sunt foarte încrezător că pot creşte ritmul avut până acum, mai ales că în acest moment maşina este revizuită complet iar George Grigorescu mi-a dat anumite sfaturi care mă vor ajută cu siguranţă în evoluţia mea. Sunt foare curios să văd noile probe de aici şi sunt sigur că se vor ridică la nivelul celor din anii trecuţi, pentru a putea oferi un spectacacol cât mai bun celor care ne privesc.” a spus Andrei Mitre, care va fi secondat de navigatorul Bogdan Iancu.

 

 

Rolul de rampă de lansare în motorsport al Cupei Dacia este confirmat şi la Raliul Moldovei Moineşti, jumătate din echipajele înscrise concurând în categoria debutanţilor. Lupta celor 4 echipaje debutante va fi una foarte interesantă, fiecare dintre acestea obţinând până acum câte o victorie în prima jumătate a sezonului. Un parcurs constant le-a adus lui Radu Luca şi Mihai Stanciu prima poziţie în clasamentul general Cupa Dacia Debutanţi. Ei au beneficiat de abandonul de la Arad al echipajului Daniel Rusciuga / Mihăiţă Lăzărescu, având un avans de 13 puncte în faţa acestora. Ambele echipaje folosesc în acest an modelul Sandero 0.9 Tce, deci se vor duela cu aceleaşi arme. Cel mai bun pilot debutant al cupei la Tulcea, Dan Zaharia (secondat de Alin Popa), îşi doreşte să reediteze performanţa şi pe probele de la Bacău/Moineşti. La etapă moldovenească va reveni şi Andrei Girtofan. Avându-l în dreapta sa pe Doru Vraja, Girtofan Junior a alternat rezultatele foarte bune (victorie la Braşov şi locul 2 la Arad) cu abandonul de la Sibiu şi apoi cu o neprezentare la Tulcea. Cu siguranţă că determinarea tânărului pilot braşovean pentru această etapă este foarte puternică.

Cupa Dacia - Danube Delta Rally 2016 - 82

 

 

Clasament general Cupa DACIA 2016 înainte de Raliul Moldovei Moinesti:

  1. R. Badiu / G. Lazăr 119p
  2. N. Maior / A. Pop 83p
  3. B. Tălăşman / A. Mitraşcă 73p
  4. A. Mitre / B. Iancu 54p
  5. R. Luca / M. Stanciu 49p (Locul I debutanţi)
  6. D. Rusciuga / M. Lăzărescu 46p (Locul II debutanţi)
  7. D. Zaharia / A. Popa 38p (Locul III debutanţi)
  8. A. Girtofan / D. Vraja 37p
  9. V. Ivan / D. Gheorghe 15p
  10. C. Oprea / D. Haţegan 14p
  11. J. Tatu / E. Rotaru 12p
  12. I. Mihuț / R. Magdaș 4p

* Se acorda 4p bonus pentru participare

Dan Gîrtofan: „Întotdeauna venim cu plăcere la Raliul Moldovei”

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia R5) sunt foarte încrezători într-un rezultat important la Raliul Moldovei Moinești, etapa a 5-a a CNRD 2016, ce va avea loc în weekend. Giri și Tudor au fost până acum, alături de campionul Simone Tempestini, principalii protagoniști ai primelor patru runde, astfel că așteptările fanilor sunt foarte mari la cursa băcăuană. Iar cei doi promit să nu-i dezamăgească.

_DSC5022

E un raliu compact, dar foarte frumos. Sunt cinci probe interesante, tehnice, ce vor fi parcurse de trei ori și ce ne vor bucura pe toți participanții. Nu vom avea diferențe mari pe speciale între concurenți, din cauză că majoritatea probelor sunt scurte ca și lungime, astfel că trebuie să fim la potențial maxim încă din startul raliului. Întotdeauna vom reveni cu plăcere la Raliul Moldovei Moinești, unul foarte bine organizat, cu oameni primitori și cu mulți fani ai sporturilor cu motor pe probe. Noi suntem pregătiți 100% pentru cursă. Vom încerca să avem același ritm foarte bun ca și în celelalte runde din sezon și sperăm la un rezultat pe măsură la final. Mă bucură faptul că va reveni pe probele speciale și fiul meu Andrei, căruia îi doresc să fie ferit de incidente neplăcute și să descopere frumusețea acestui raliu”, a prefațat Dan Gîrtofan cursa băcăuană.

BCR Rally Team pregatita sa continue lupta la Raliul Moldovei Moinesti 2016

Cea de-a cincea etapa a sezonului 2016 de raliuri va avea loc pe probele din jurul Bacaului la finalul acestei saptamani. Etapa care inaugureaza a doua jumatate a sezonului actual este una din cele mai mediatizate etape de raliu din tara si una care a adus intotdeauna rezultate surpriza.

 

BCR Rally Team pleaca spre Bacau in efectiv complet si este pregatita sa continue lupta foarte stransa cu celelate echipe din campionat.

b5

Dupa un inceput presarat cu multe probleme tehnice si logistice, echipajul vicecampion Gergo Szabo / Karoly Borbely isi doreste razbunarea etapelor din 2016 in care nu au marcat puncte: „ Mergem la Bacau sa ne simtim bine si sa luptam pentru o pozitie cat mai buna in clasamentul echipelor! Va fi un raliu frumos,cu probe aparent simple, dar extrem de provocatoare. Anul trecut am reusit sa castigam la Moinesti Raliul Moldovei,  asa ca avem amintiri placute. Bafta colegilor, sa avem o etapa de succes!

b1

Edwin Keleti si Toni Avram au avut o prima jumatate de sezon perfecta, dar sunt constienti ca trebuie sa ramana concentrati. “Pornim la drum in aceasta a doua parte a sezonului cu dorinta unor clasari consistente, care sa ne apropie de titlul de campioni ai clasei 3. Insa, chiar mai important, o clasare pe podiumul final al campionatului este obiectivul primordial al echipajului 99, patronat de spiritul Flying Pen!

b3

Adrian Teslovan si Vajk  Imre Cseh isi doresc sa revina pe podiumul de premiere si sa se bucure de toti kilometrii de proba speciala. “Mergem la Bacau sa acumulam experienta si sa invatam noua masina. Dupa rezultatul mai putin satisfacator de la Tulcea venim la Bacau cu gandul de a termina cu bine raliul si de a mari ritmul fata de celelalte etape. Asteptam cu nerabdare sa ne revedem cu toti colegii, speram sa fie un weekend frumos, cu rezultate pe masura, dar si cu o vreme frumoasa,  care sa incurajeze publicul sa vina pe probe. Ne vedem vineri la Bacau si sambata la Moinesti! “ Echipajul cu numarul de concurs 30 este sustinut in 2016 de BCR, BCR Leasing, Borsec, OMNIASIG Vienna Insurance Group, Mobil1 prin Star Lubricants, Defi, Set, Pirelli, Colina Motorsport si Prodia.

b2

„Baietii cu break-ul”, Tomi Abraham si Rares Silasi, vor incerca din nou sa faca un rezultat cat mai bun,  dar fara sa faca rabat de la un spectacol total. Pentru noi fiecare raliu este o aventura.Cateodata masina nu se simte bine, cateodata, din prea mult aplomb, iesim noi de pe drum, cateodata numaram ghinioanele,  dar uneori ne iese atat de bine ca nu ne vine sa credem. Speram sa avem o etapa norocoasa, sa putem sa facem spectacol pe toate probele, pentru ca misiunea noastra este sa oferim cateva momente de incantare celor de pe margine.

b4

Reprezentantii echipei in Cupa Dacia, Bogdan Talasman si Andrei Mitrasca, isi doresc o noua clasare pe podium si un aport de puncte cat mai mare pentru echipa. “Voi fi pentru a treia oara la Bacau si imi doresc sa pot concura pana la final. Vreau sa marim ritmul, sa ne implicam in lupta de la varful Cupei Dacia,  dar in acelasi timp trebuie sa ne gandim si la echipa si la sponsorii nostri care ne acorda foarte multa incredere. Vom trage toti tare si sper sa fim cu totii bucurosi sambata seara.

 

Raliul Moldovei Moinesti 2016 va avea loc in 1 si 2 iulie si este a treia etapa de macadam din calendarul CNRD din acest an. BCR Rally Team doreste sa multumeasca partenerilor echipei, BCR, BCR Leasing, OMNIASIG Vienna Insurance Group, Pirelli, Borsec, Mobil 1 prin Star Lubricants si Colina Motorsport.  

 

Presiune crescuta pentru Adrian Raspopa la Raliul Moldovei Moinesti

Adrian Raspopa va lua startul in Raliul Moldovei Moinesti, alaturi de Cosmin Diacu, cu o presiune crescuta pe umerii sai: este presedintele ACS Rally Spirit, organizatorul celei de-a cincea etape a Campionatului National de Raliuri Dunlop, evolueaza in fata propriilor suporteri si are nevoie de un rezultat pozitiv dupa ce la ultimele doua raliuri nu a reusit sa castige vreun punct.

 

Programat in perioada 1-2 iulie, Raliul Moldovei Moinesti 2016 reprezinta pentru echipajul bacauan format din Adrian Raspopa si Cosmin Diacu cel mai important eveniment din acest sezon al Campionatului National de Raliuri Dunlop.

Adi Raspopa@Delta Rally 2016

Vom lua startul in raliul nostru de casa, care este cel mai greu pentru noi ca in fiecare an. Ne dorim extrem de mult sa obtinem un rezultat foarte bun si sper ca toate lucrurile sa functioneze in parametrii necesari. Nu avem o misiune usoara fiindca este dificil pentru noi sa reusim sa ne concentram si sa avem un parcurs bun, dupa tot efortul depus pentru buna organizare a Raliului Moldovei Moinesti. Presiunea este cu atat mai mare cu cat vom evolua in fata propriilor suporteri, dar si a sponsorului nostru principal, Phoenix Group, caruia ii multumim si pe aceasta cale.a spus Adrian Raspopa inainte de startul in Raliul Moldovei Moinesti 2016.

 

Aflat pe pozitia secunda in clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice, Adrian Raspopa are nevoie de un rezultat cat mai bun, care sa-l faca sa uite problemele avute la etapa anterioara.

 

Suntem foarte dezamagiti de cele intamplate la Tulcea, unde am fost nevoiti sa abandonam din cauza problemelor tehnice aparute. Se pare ca masina noastra a inceput sa ne faca surprize neplacute iar acest lucru se datoreaza lipsei unui buget suficient, care sa ne permita revizuirea acesteia in intregime, asa cum am facut-o timp de 3 ani de zile. Sper ca zeita Fortuna sa-si indrepte privirea si catre noi la Raliul Moldovei Moinesti si sa recuperam din ecartul care ne desparte de prima pozitie a clasamentului  rezervat automobilelor cu 2 Roti Motricea mai adaugat Adrian Raspopa, care va concura ca de obicei pe un Citroen DS3 R3.

 

Startul festiv al Raliul Moldovei Moinesti 2016 va avea loc joi, 30 iunie, incepand cu ora 20:00, in centrul Bacaului, in fata Prefecturii, locatie in care va fi amplasat si parcul de service inclusiv vineri, 1 iulie. A doua zi, caravana Campionatului National de Raliuri Dunlop se va muta in centrul Moinestiului, pe str. Tudor Vladimirescu.

 

Vineri, in prima zi de concurs, echipajele vor parcurge specialele Hemeius si Trebes de cate trei ori, apoi de la ora 18:00 vor evolua pe superspeciala Speed Park, care va fi transmisa in direct pe TVR3 si TVR Iasi. Sambata, atentia se va indrepta spre probele din jurul Moinestiului, unde concurentii vor mai avea de parcurs 8 speciale, din care ultima, Vermesti 3, va fi power-stage-ul raliului si va fi de asemenea transmisa live de catre cele doua televiziuni, TVR3 si TVR Iasi, incepand cu ora 17:00.

 

Adrian Raspopa si Cosmin Diacu vor fi sustinuti la startul in Raliul Moldovei Moinesti 2016 de partenerii prinicipali Phoenix-Group Bacau, Turbo Car Serv Brasov, Comfert/Origin Enterprise, Electropower Systems cat si de partenerul tehnic GoPro prin xtremvideo.ro.

 

Raliul Moldovei Moinesti este puternic sustinut de autoritatile locale

Marti, 28 iunie, incepand cu ora 13:00, la circuitul de karting Speed Park din Bacau, a avut loc conferinta de presa premergatoare celei de-a sasea editii a Raliului Moldovei Moinesti. La aceasta au participat dl.Cosmin Necula – Primarul Mun.Bacau, dl.Ilie Viorel – Primarul Mun. Moinesti, dl. Câdă Ionică – Primarul Com.Magiresti, dl.Eduard Nunu – managerul circuitului de karting Speed Park si Adrian Raspopa – presedintele ACS Rally Spirit.

 

Anul acesta, la fel ca si anul trecut, Raliul Moldovei Moinesti incepe cu probele din jurul Bacaului. Joi, incepand cu ora 14:30, este programata sesiunea de teste de la Lespezi, apoi seara de la ora 20:00, va avea loc startul festiv in fata Prefecturii din Bacau. Vineri, in prima zi de concurs, echipajele vor parcurge specialele Hemeius si Trebes de cate trei ori, apoi de la ora 18:00 vor evolua pe superspeciala Speed Park, care va fi transmisa in direct pe TVR3 si TVR Iasi. Sambata, ne vom indrepta atentia spre probele din jurul Moinestiului, unde concurentii vor mai avea de parcurs 8 speciale, din care ultima, Vermesti 3, va fi power-stage-ul raliului si va fi deasemenea transmisa live de catre cele doua televiziuni.a declarat Adrian Raspopa, organizatorul competitiei.

conferinta de presa Raliul Moldovei Moinesti 2016

Va pot spune ca primar al Mun.Bacau ca Raliul Moldovei Moinesti este un eveniment deosebit pentru noi. Este o competitie care trebuie mentinuta sau, mai bine spus, extinsa. Trebuie sustinuta si mai bine pentru ca este un eveniment care poate genera venituri pentru Mun.Bacau. Pot sa va mai adaug faptul ca Institutia Primarului Bacau si Consiliul Local Bacau vor sustine financiar si logistic acest raliu, care reprezinta si un punct de atractie pentru orasul nostru. Cred ca de anul viitor Raliul Moldovei trebuie dezvoltat pentru ca in zona avem o infrastructura buna pentru motorsport si voi prezenta Consiliului Local un plan in acest sens.a declarat dl.Cosmin Necula – Primarul Mun.Bacau.

 

Raliul Moldovei Moinesti a ajuns la cea de-a sasea editie iar acest lucru reprezinta o incununare a eforturilor noastre de a scoate Mun.Moinesti din anonimat cu lucruri bune. Mi-ar placea ca presa sa promoveze mai mult evenimentele pozitive care se intampla in Romania, nu numai in Moinesti. Suntem cei mai constanti sustinatori ai acestui raliu si as putea sa indraznesc sa spun ca vom fi si in continuare. Sper ca vremea sa tina cu noi si sa nu ne puna la incercare sa demonstram ca putem reface traseul intr-un timp foarte scurt.a spus si dl.Ilie Viorel – Primarul Mun. Moinesti.

 

De anul trecut am intrat in randul sustinatorilor acestui eveniment sportiv si speram ca peisajele din zona Moinesti-Magiresti sa fie valorificate si in acest fel, pentru ca acestea nu difera cu mult fata de cele din marile statiuni. Vreau sa invit pe toata lumea sa vina maine la Muzeul Urmasilor Razesilor Gazari din Comuna Magiresti, acolo unde incepand cu ora 18:30 vom organiza un Rally Barbecue si veti putea interactiona cu echipajele din campionat la finalul primei zile de recunoasteri.” a adaugat si dl. Câdă Ionică – Primarul Com.Magiresti.

 

Vreau sa-i felicit pe organizatorii Raliului Moldovei Moinesti pentru ca stiu cat de greu se organizeaza o astfel de competitie. Sunt foarte fericit ca suntem parteneri in acest proiect, care ofera vizibilitate Bacaului iar circuitul Speed Park este un punct de atractie important pentru orasul nostru.a mai spus si dl.Eduard Nunu – managerul circuitului de karting Speed Park.

 

33 de echipaje vor lua startul in Raliul Moldovei Moinesti, a cincea etapa din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop si Campionatul National Rally 2 Dunlop, care este programata in perioada 1-2 iulie. Incepand cu ziua de miercuri, 29 iunie, sunt programate recunoasterile probelor speciale si tot maine, de la ora 18:30, toti concurentii vor participa la un Rally Barbecue care se va desfasura la Muzeul Urmasilor Razesilor Gazari din Comuna Magiresti.

 

Lista inscrieri Raliul Moldovei 2016

 

Raliului Moldovei Moinesti 2016 este organizat de ACS Rally Spirit in perioada 1-2 iulie, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Local Moinesti, Consiliului Local Magiresti, Consiliului Local Bacau si Consiliul Local Zemes.

 

Sponsorii principali ai competitiei sunt: Selgros, Audi si Skoda prin dealerii locali Cybernet si Auto Moto Invest.

 

Partenerii tehnici ai Raliului Moldovei Moinesti 2016 sunt Turbocar Serv, Albrau, Hotel Decebal, Karcher, Free Wheel, Arena Mall, E-Boda, Jidvei, JetXpert, in timp ce partenerii media sunt: TVR, Realitatea TV, EST Tv, Radio ZU, Desteptarea, Motorsportnews.ro, Autorally.ro, Motomad.ro si dicoveringtransilvanya.com