Publicitate

Dupa doua intreceri pe asfalt, in care echipajul cu numarul 9, campion in exercitiu, a marcat tot atatea clasari in puncte in ierarhia FIA si victorii in intrecerea masinilor cu doua roti motrice si la Clasa 5, etapa cu numarul 3 a reprezentat prima disputa pe macadam din acest an. Este vorba de Delta Rally, reeditarea dupa 20 de ani a legendarului Raliu al Dunarii, o competitie care s-a bucurat de o organizare si audienta de exceptie. „Ma bucur ca am putut participa la aceasta competitie. Asa cum anticipam inca inaintea startului am avut parte de o intrecere care s-a ridicat la cel mai inalt nivel din toate punctele de vedere si in care am simtit din plin implicarea autoritatile locale.”, a spus Alex.Filip.

 

Din punct de vedere sportiv, Delta Rally a reprezentat a treia competitie din acest an cu puncte in clasamentul FIA (locul 8, in urma excluderii, la finalul cursei, a echipajului invingator, Delecour/Savignoni), dar si cu clasarea pe podium la doua roti motrice si Clasa 5. Alex.Filip si Bogdan Iancu s-au clasat pe locul secund, obtinand puncte importante in cursa pentru apararea titlurilor obtinute in 2012.

Filip delta

Nu am reusit sa gasesc ritmul potrivit in prima zi de concurs. Am pornit pe prima proba speciala prea putin concentrat, asa incat am pierdut timp pretios, care mai apoi s-a dovedit insurmontabil, cu atat mai mult cu cat a doua zi a fost prea scurta si cu prea putini kilometri prin padure pentru a mai putea face ceva. In plus, configuratia probei Eoliene ne-a dezavantajat, intre masina noastra si cea a adversarilor fiind o mare diferenta de tehnologie, noua fiindu-ne foarte greu sa punem puterea la sol. Am reusit sa castigam doar 3 probe speciale in categoria doua roti motrice si cu fair play felicit echipajul Raspopa/Grigoriu pentru victoria pe deplin meritata si pe care stiu c-o asteapta de multa vreme. In plus, trebuie sa recunosc ca regret retragerea prematura din cursa a echipajului Barbu/Vraja cu care aveam, de asemenea, o lupta interesanta”, a sintetizat Alex.Filip prestatia echipajului cu numarul 9. Totodata, el a precizat ca a fost marcat destul de mult de abandonul violent al echipajului Badea/Dorca. “Sper sa treaca rapid peste cicatricile pe care le lasa un astfel de accident”, a spus Alex. Filip.

 

Urmatoarea etapa, Raliul Clujului, va avea loc pe 21-22 iunie. “Este un raliu de top in Campionatul National de Raliuri din punctul de vedere al organizarii si sunt convins ca vom avea parte, ca de fiecare data, de un public numeros pe probele speciale. Deja ne-am alcatuit planul de pregatire pentru aceasta intrecere si ne dorim sa ne prezentam la start intr-o forma care sa ne permita sa ne continuam drumul catre indeplinirea obiectivului din acest an”, a incheiat Alex.Filip.

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro