Dan Gîrtofan: „Ultima impresie contează”

Dan Gîrtofan se pregătește de ultima „reprezentație” în 2013 la volanul Škodei Fabia S2000, care va avea loc în weekend, la Raliul Harghitei Seroussi. Revenită după mai mult timp în calendarul CNRD, etapa harghiteană înseamnă pentru Giri o șansă de a lăsa o impresie bună după un sezon în care a fost urmărit de ghinion. Din păcate, navigatorul lui Dan Gîrtofan din ultimele sezoane, Adrian Berghea, nu poate fi prezent la Harghita din cauze obiective, astfel că în dreapta lui Giri va sta un alt brașovean, Valentin Hard.

Raliul-Iasului-2013-67

Uite că am ajuns și la ultima rundă din actualul sezon. Ne bucură foarte mult că am ajuns din nou să participăm la un raliu în Harghita, care chiar dacă ne-a adus multe «necazuri» , este unul ce-mi place foarte mult. Din păcate, după ce am făcut recunoașterile, am constatat că traseul nu se ridică în totalitate la nivelul la care ar fi trebuit să fie. Două dintre probe sunt foarte frumoase și va fi interesant să vedem ce timpi vor fi obținuți acolo, în vreme ce alte două speciale sunt la un nivel foarte scăzut. De altfel, una dintre probe, PS3/PS9 a fost anulată, la cererea mai multor piloți, din cauza condițiilor în care se prezintă”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Legat de obiectivul la raliul Harghitei, Giri a precizat că „vrem să lăsăm o ultimă impresie bună, care să ne mai îndulcească din regretele unui sezon de la care am fi așteptat mai mult”.