Podium pentru Marco Tempestini in Yalta Rally

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat pe podium in IRC Production Cup
  • Simone Tempestini si Lucio Baggio au parcurs kilometri importanti pe asfaltul ucrainean
  • Urmatoarea provocare din IRC: Sliven Rally Bulgaria (28 – 30 septembrie)

In ciuda ghinioanelor din Ucraina, Marco Tempestini si Dorin Pulpea si-au atins totusi obiectivul in Yalta Rally, acela de a termina pe podium in IRC Production Cup, iar Simone Tempestini si Lucio Baggio au adunat experienta la prima lor participare intr-o cursa din afara Romaniei.

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au avut un inceput pefect in Yalta Rally, etapa a zecea din Intercontinental Rally Challenge, si dupa prima zi se aflau pe prima pozitie in clasamentul din IRC Production Cup. Au urmat apoi probleme la cutia de viteze, care a fost schimbata de doua ori, si trei pene de cauciuc, ceea ce a facut ca in final echipajul Napoca Rally Academy sa termine pe locul 3 in IRC Production Cup si pe locul 6 in clasamentul general.

 

Am castigat 15 puncte, dar clar avem un gust amar. Sigur puteam obtine mult mai mult aici, daca totul ar fi functionat fara probleme. Sunt 15 puncte importante pentru noi in lupta pentru titlul din IRC Production Cup, dar in acest moment nu stiu daca sa ma bucur sau nu de rezultat”, a spus Marco Tempestini, la finalul Yalta Rally 2012.

 

Marco Tempestini a castigat doua probe speciale la general si de patru ori a terminat pe locul secund, ceea ce, in conditii normale, ar fi insemnat un rezultat  mult mai bun. „Din punctul de vedere al evolutiei noastre in conditii normale sunt foarte multumit. Am fi putut obtine mai multe puncte aici, dar din pacate nu s-a putut. Obiectivul nostru este sa avem cel putin 25 de puncte avans fata de Aigner inaintea etapei din Cipru”, a mai spus Tempestini.

 

Cu cele 15 puncte din Yalta Rally, Marco Tempestini se afla pe locul 3 in clasamentul general cu un total de 63 de puncte. „Chiar daca acum este in fata noastra, Consani nu este neaparat rivalul nostru. Ma concentrez doar pe lupta cu Aigner si sper ca in urmatoarele etape sa avem mai mult noroc”, a concluzionat pilotul Napoca Rally Academy, care va lua startul si la Sliven Rally, in perioada 28 – 30 septembrie, urmatoarea etapa din Intercontinental Rally Challenge.

Pentru Simone Tempestini Yalta Rally nu a durat decat doua zile, dar kilometri parcursi aici au fost extrem de utili. „Obiectivul meu a fost sa adun experienta si in alte raliuri nu doar in cele din Romania. Sambata am avut o iesire usoara in decor, dar totul a fost ok. Am incercat sa ma acomodez cu probele de aici si sunt multumit de evolutia mea. Am renuntat la ziua de duminica pentru ca am facut febra si nu ma mai puteam concentra deloc. In aceste conditii chiar nu avea sens sa mai participam”, a spus Simone Tempestini. 

 

CLASAMENT GENERAL – YALTA RALLY 2012

#, +/- Driver / Co-Driver / Vehicle Class(#) Pen Prev Lead
1 2 AVCI / GÜCENMEZ / Ford Fiesta S2000 2(1)   3:09:58.70
2 11 CONSANI / KLINGER / Renault MEGANE RS 3(1)   3:12.40 3:12.40
3 5 VIZIN / ZSIROS / Skoda Fabia S2000 2(2)   16.00 3:28.40
41 19 CHMYKH / VILCHYNSKYI / Subaru Impreza 3(2)   4:06.80 7:35.20
51 28 COSMA / DORCA / Citroën C2R2 MAX 6(1) 20 2:16.30 9:51.50
62 9 TEMPESTINI / PULPEA / Subaru Impreza STI R4 2(3)   2:56.40 12:47.90
71 30 BOSTANCI / VATANSEVER / Ford Fiesta R2 6(2)   2:26.40 15:14.30
81 34 STRATIEVA / POENARU / Citroën C2 R2 MAX 6(3)   27.10 15:41.40
91 10 CAVIGIOLI / FORTUNATO / Mitsubishi EVO IX R4 2(4) 1:10 3:53.70 19:35.10
101 35 PANOV / YAKUSHEV / Honda Civic Type-R 5(1) 10 1:19.00 20:54.10

 

CLASAMENT IRC PRODUCTION CUP (dupa 10 etape din 13)

1 Andreas Aigner (Austria) 75p; 2 Robert Consani (Franta) 72p; 3 Marco Tempestini (Romania) 63p; 4 Vitaliy Pushkar (Ucraina) 41p; 5 Toshi Arai (Japonia) 36p, 6 Garry Jennings (Marea Britanie), Ricardo Moura (Portugalia), Jarkko Nikara (Finlanda) si Massimiliano Rendina 25p; 10 Johan Heloïse (Franta) 22p.