Atunci când amatorii încep să devină profesionişti

În weekendul care a trecut a avut loc lângă Craiova o cursă cu adevărat impresionantă din punct de vedere al participanţilor şi probabil cea mai bine organizată cursă de amatori din sezonul acesta.

Prima urcare s-a făcut pe un asfalt rece, lucru care s-a şi văzut prin numărul mare de tete-a-queu-uri si cele câteva ieşiri în decor. Din fericire ieşirile în decor s-au soldat în cel mai rău caz cu avarii minore, toţi concurenţii putând continua. Timpul a trecut, vremea a început să se încălzească, iar cauciucurile au început să aibă aderenţă pe asfaltul din ce în ce mai cald.

Lucru de neconceput acum ceva vreme, cei mai mulţi participanţi au fost înscrişi la grupa mare, peste 2000 cmc. La start au fost prezente şi câteva Mitsubishi Lancer Evo din diferite generaţii. Unul dintre acestea participă şi în CNVC, pilotat de Cioroiu Codruţ, un combatant serios la podiumul grupei A începând cu etapa de la Sinaia. La această etapă, ghinionul a făcut ca Cioară să aibă nişte probleme cu diferenţialul faţă al Mitsubishi-ului său şi a fost nevoit să abandoneze.

Tot participant în CNVC, dar încă neobişnuit cu maşina, Daniel Duţescu a reuşit să obţină un loc 1 la clasa până in 2000 cmc, şi locul 3 pe podiumul clasamentului general. Rezultatul este cu atât mai impresionant cu cât a şi avut nişte probleme la cutia de viteze.

Alţi participanţi în CNVC în sezonul 2010 care au luat startul la această cursă au fost Monica Cojocaru şi Coman Şerban care s-au batut cu secundele în vederea unei clasări cât mai bune în majoritatea etapelor sezonului 2010.

Pe prima treaptă a clasamentului general al acestei etape s-a situat Alex Dăianu, cu un Audi A4 2.0 TFSI Quattro care a stabilit un timp de 1.06.809 în urma unui stil agresiv de condus şi a asumării de riscuri mari. Timpul obţinut de acesta este foarte bun în condiţiile în care este totuşi o maşină cu care merge zi de zi. Pe locul 2 s-a clasat Ionuţ Rebegilă pe un Mitsubishi Lancer Evo IX cu un timp excelent de 1.07.296. Timpul obţinut de acesta este cu atât mai impresionant cu cât acesta nu a beneficiat de tracţiunea superioară pe care ar fi putut să i-o ofere o pereche de slickuri. Se prevede un viitor frumos pentru acest tânăr pilot care ne-a arătat un spectacol frumos prin recitalul derapajelor controlate. Locul 3 al clasamentului general a fost ocupat de Daniel Duţescu care începe să se obişnuiască cu noua achiziţie şi începe să scoată timpi din ce în ce mai buni.

Primele trepte ale podiumului clasei 2000+ i-a avut în componenţă pe primii 2 ocupanţi ai clasamentului general urmaţi de Alex Lascu pe o Toyota Celica, cu un timp de 1,10,306, devansând adversari puternici care au evoluat pe autoturisme gen Leon Cupra turbo, Impreza STI, Impreza WRX etc.

La grupa 2000 câştigător a fost locul 3 al clasamentului general Daniel Duţescu pe un Renault Megane cu un timp de 1.08.100 urmat de Dănuţ Radovici pe un Golf II cu un timp de 1.11.852, iar pe locul 3 s-a clasat Monica Cojocaru, cu un timp de 1.12.561 în urma unui parcurs curat, dar din păcate materialul de concurs care este aproape de fabrică a împiedicat-o să obţină un timp mai bun.

La clasa 1601-1800 cmc au fost doar 2 participanţi: Dinele Florin cu un timp de 1.15.754 şi Spătaru Gheorghe cu un timp de 1.20.513.

Grupa 1401-1600 cmc a fost câştigată de Gaulinski Adrian pe un Citroen Saxo care progresează cu paşi mari de la o etapă la alta, iar timpul acestuia de 1.13.721 este foarte bun în condiţiile date. Acesta a fost urmat pe podium de Bratu Lucian cu o Honda Civic cu un timp de 1.19.569 şi de Opriş George pe o Mazda 323 cu un timp de 1.20.644.

La grupa până în 1400 cmc câştigător a fost Volintiru Radu, un abonat la victorie la această grupă, pe un Suzuki Swift cu care a obţinut un timp de 1.15.118, urmat de Armand Ianoşi cu un Opel Corsa , obţinând un timp de 1.18.657, iar locul 3 a fost ocupat de Ionuţ Cârstei pe un Renault Clio, cu un timp de 1.20.199.

Grupa I – până la 1400 cm:
Locul I – Volintiru Radu – Suzuki Swift 1,15,118;
Locul II – Armand Ianoşi – Opel Corsa 1,18,657;
Locul III – Ionuţ Cârstei – Renault Clio 1,20,199.

Grupa II – 1401-1600 cm:
Locul I – Gaulinski Adrian – Citroen Saxo 1,13,721;
Locul II – Bratu Lucian – Honda Civic (Tg. Jiu) 1,19,569;
Locul III – Opriş George – Mazda 323 1,20,644;

Grupa III – 1601-1800 cm:
Locul I – Dinele Florin – VW Golf II GTi 1,15,754;
Locul II – Spătaru Gheorghe – Opel Astra (Tg. Jiu) 1,20,513;
Locul III – .

Grupa IV – 1801-2000 cm:
Locul I – Mihnea Duţescu – Renault Megane 1,08,100;
Locul II – Dănuţ Radovici – VW Golf II 1,11,852;
Locul III – Monica Cojocaru – Peugeot 206 1,12,561.

Gupa V – peste 2000 cm:
Locul I – Alexandru Dăianu – Audi A4 (Tg. Jiu) 1,06,809;
Locul II- Ionuţ Rebegilă – Mitsubishi Lancer EVO IX (Tg. Jiu) 1,07,296;
Locul III – Alexandru Lascu – Toyota Celica 1,10,306.

A fost un weekend superb cu o cursă frumoasă organizată de Midnight Racers, filiala Craiova, filială condusă de Sharpe.

Basy – Motorsportnews.ro Team

Buletin oficial nr. 2 Sibiu Rally Show 2010

In urma numarului mare de inscrieri, regulamentul pentru Dementor Rally Show 2010 se modifica dupa cum urmeaza:

1.2 DATA : Vineri 05.11.2010, cu incepere de la ora 11:00

– Grupa N2 – masini Dacia Logan;

– Grupa H4 + K.

Sambata 06.11.2010, cu incepere de la ora 09:00

– Grupa N4;

– Grupa A

3.5 SERVICE

Locatia Parcului de service este in dreapta startului pe platou, semnalizat corespunzator.

Intrarea masinilor de asistenta in Parcul de service trebuie sa fie:

–     Vineri 05.11.2010, cu incepere de la ora 10:00 – 11:00;

–     Sambata 06.11.2010, cu incepere de la ora 08:00 – 09:00;

Salvarea si masina de pompieri se afla in incinta circuitului de rally-cross.

4.2 RECUNOASTERI

Se vor efectua

– Vineri intre orele 11:00 – 11:30 la liber

– Sambata intre orele 09:00 – 09:30 la liber,

numai pe directia de concurs, cu viteza maxima de 20 km/h.

Se interzice oprirea pe traseu.

5. DESFASURAREA COMPETITIEI

Vineri, 05.11.2010

La ora 11:45 fiecare participant va trage la sorti numarul de concurs, imperecherea facandu-se astfel: nr. 1 cu nr. 2, nr. 3 cu nr. 4 etc.

La ora 12:01 va lua startul prima pereche formata din nr. 1 cu nr. 2

In cazul in care numarul de participanti este impar se va alege de catre organizatori o pereche dintre ceilalti concurenti, care nu va fi cronometrata oficial.

Saab in WRC din 2012?

Se pare ca cei de la Saab sunt din ce in ce mai hotarati sa revina in WRC, iar acest lucru se va intampla probabil in 2012. Modelul ales de cei de la Saab pentru WRC este micutul Saab 9-1, care va utiliza cel mai probabil motoarele celor de la BMW Motorsport, care echipeaza si Mini-ul Countryman ce va debuta in WRC in 2011.

Kenneth Eriksson, Staffan Parmander si legenda raliurilor Stig Blomqvist vor fi responsabili cu dezvoltarea si pregatirea noului model Saab pentru WRC.

Viitorul pentru WRC suna promitator, dupa ce Citroen Ford si Mini au confirmat deja participarea, cei de la VW de asemenea si-au manifestat intentiile care par a fi din ce in ce mai serioase, iar surprizele nu se opresc aici existand zvonuri si semnale conform carora Renault ar vrea sa intre in WRC prin marca Alpine.

Test drive Abarth 500 – Rebirth of a legend

In weekend-ul 22-24 octombrie a avut loc  cea de-a treia editie a Muscel Racing Contest, eveniment care a pus punct final Campionatului National de Viteza in Coasta  2010 si care a avut toate ingredientele necesare unui spectacol de zile mari. Miile de fani care au tinut sa-si petreaca weekendul alaturi de „greii” intrecerii interne s-au bucurat nu doar de evolutia acestora, favorizata si de suprafata de concurs refacuta exact inaintea intrecerii, ci si de vremea superba, asistand la un show de referinta.

 

Daca in timpul manselor de concurs atentia a fost acaparata de catre piloti si automobilele acestora special pregatite pentru competitii, in parcarea oficialilor sau in zona adiacenta  parcului de service privirile tuturor s-au indreptat catre  masina care ne-a insotit de-a lungul  celui mai frumos sfarsit de saptamana al acestei toamne : Abarth 500 .

 

Esenta marcii Abarth consta in nenumaratele posibilitati de a-ti personaliza masina, iar ca parte a acestei strategii, clientii, inclusiv cei din Romania,  pot participa la modificarea masinii lor si pot lucra cot la cot cu mecanicii.  In luna aprilie a acestui an Grupul Autoitalia a inaugurat in Bucuresti primul showroom din Romania dedicat marcii de performanta a celor de la Fiat .

 

Adoptarea unui model nou cu design retro reprezinta o alegere care se poate dovedi la un moment dat destul de periculoasa . Astfel, exista posibilitatea ca un producator sa regrete faptul ca a privit catre trecut in loc sa se uite spre viitor . Un exemplu pe care oricine il poate da este succesul inregistrat de Mini si esecul bifat in dreptul celor de la Chrysler cu al lor PT Cruiser. Cu totii cred ca stiti povestea Fiat 500 : prezentat acum cativa ani drept un concept la Salonul Auto de la Geneva , urmat de lansarea in productie , vanzari masive , etc. etc . Se pare ca toata lumea iubeste aceasta masina si calitatile sale  : design prietenos, preturi acceptabile si performante dinamice solide.

Dar, cum pasiunea nu cunoaste limite, exista o versiune mai rapida, cu un design mai agresiv si un comportament axat in special pe sportivitate : Abarth 500. Modelul prezent astazi in testul nostru este propulsat de un motor de 1.4 litri cuplat la o cutie de viteze manuala in cinci trepte, motor ce dezvolta 135 cp la 5 500 rpm si un cuplu de 206 Nm la 3 000 rpm , singura conditie fiind activarea modului Sport . In schimbul celor aproximativ 20 000 euro pe care trebuie sa-i platiti la achizitionarea unui astfel de  model veti primi ca si dotari principale  : kitul Abarth ( care include scaune sport, eleron, praguri, pedale sport de aluminiu,  logo-uri Abarth, etc) volan si schimbator de viteze imbracate in piele, oglinzi incalzite si reglabile electric, ESP ( care include ABS, EBD, ASR, MSR, HBA si Hill Holder) TTC – Torque Transfer Control ( sistem care imbunatateste comportamentul masin ii in viraje)  jante din aliaj de 16 inch Abarth, geamuri fumurii, pe lista dotarilor optionale prezente pe modelul testat de noi regasindu-se climatizarea automata, farurile cu xenon si sistemul audio Interscope cu subwoofer . Va veti intreba probabil unde este pilotul automat , cotiera sau a sasea treapta de viteza iar raspunsul nostru simplu si direct este : NU AVETI NEVOIE .

 

Asa cum ii sta bine oricarei masini care poseda niste radacini bine infipte in zona motorsportului, Abarth 500 este propulsat de un motor turbo pe benzina de 1.4 litri care a fost conceput sa raspunda necesitatilor pe intreaga plaja de turatii dar care sa fie si economic si ingaduitor cu mediul inconjurator . Inghesuirea unui turbocompresor sub capota lui 500 a insemnat redesenarea completa a spoilerelor fata si spate . Ca o dovada a indemanarii , inginerii Abarth au marit partea frontala a masinii astfel incat  la motor sa ajunga aerul necesar dar aspectul general sa ramana asemanator  modelului de baza. Aceasta schimbare nu este singura , pragurile laterale, eleronul si difuzorul de aer integrat in spoilerul spate completand reteta transformarii . Toate aceste modificari sunt rezultatele orelor petrecute de ingineri in tunelul cu vant , scopul acestora fiind reprezentat de dorinta de a imbunatati stabilitatea masinii la viteze ridicate. Cu extractoarele laterale de pe aripi menite sa evacueze aerul cald produs de frane , cu esapamentul dublu montat la extremitatile difuzorului spate si logoul Scorpionului amplasat deasupra acestuia , designul lui Abarth 500 iti va lasa o placuta impresie de durata , indiferent de unghiul din care il privesti .

Interiorul este perfect adaptat designului exterior si este deasemeni dominat de sportivitate. Scaunele profilate tip scoica impreuna cu volanul tesit in partea de jos si amplasarea cutiei de viteze in imediata apropiere a postului de condus iti vor crea senzatia ca te afli intr-o masina al carui pret este dublu fata de cat ai platit pentru Abarth 500 . In partea stanga a bordului este amplasat un indicator al presiunii pe care o dezvolta turbocompresorul si care va  sugereaza momentul optim de schimbare a treptelor de viteza . Electronica pusa la dispozitie de catre cei de la Magneti – Marelli este una care  “simte” si se adapteaza felului in care conduci , astfel incat daca te deplasezi in oras si nu fortezi masina iti va sugera sa schimbi treptele de viteza la niste turatii la care vei obtine un consum de carburant cat mai mic . Daca ai cuplat modul Sport , acest indicator te va “invata” cum sa obtii cele mai bune performante. Din pacate trebuia sa existe si un inconvenient in aceasta reteta , acesta fiind reprezentat de plasticul care inconjoara zona schimbatorului de viteza si nu numai . 

 

Abarth 500 a fost conceput pentru a oferi o senzatie premium din punct de vedere al satisfactiei in condusul sportiv. Au fost montate arcuri si amortizoare noi sistemului de suspensie de tip MacPherson pe fata si semi-independent pe spate, masina fiind echipata si cu Torque Transfer Control, care imbunatateste comportamentul in cazul virajelor abordate mai curajos. Acest sistem este asemanator unui diferential cu alunecare limitata si este menit sa ofere o aderenta si o siguranta marita in curbe .

 

Rezultatul final se poate regasi  in viteza maxima de 205 km/h sau in sprintul de la 0 la 100 km/h care se realizeaza in doar 7,9 secunde . Senzatia de sportivitate este amplificata de cutia de viteze foarte precisa si de suspensia care reuseste sa pastreze mereu masina in contact cu suprafata de rulare . Si toate astea fara ca Abarth 500 sa faca rabat de la normele de poluare sau siguranta, modelul testat fiind incadrat la Euro 5 si obtinand 5 stele la testele Euroncap gratie si celor sapte airbaguri .

Asa cum va spuneam la inceputul acestui material , masina a atras atentia tuturor de-a lungul weekend-ului de la Campulung Muscel iar noi am profitat de ocazie si am invitat mai multe personalitati sa testeze masina .

 

Primul care a avut ocazia sa testeze Abarth 500 a fost legendarul pilot de raliuri Eugen Ionescu Cristea . Nea Genu, asa cum ii spun apropiatii, este nascut in 1938, este multiplu campion national si este unul dintre cei mai buni piloti romani care de-a lungul carierei sale a concurat pe automobile precum Fiat 850, Renault 8 Gordini, Renault 12 Gordini, BMW 2002 TI, Lancia Fulvia HF si Dacia. A castigat Raliul Balcanic de doua ori in 1968 si 1972, a alergat in cursele de circuit, raliuri si viteza in coasta .

 

Motorsportnews.ro : Cum vi s-a parut masina?

 

Eugen Ionescu-Cristea : In comparatie cu cea de 100 cp se simte plusul de putere iar  tinuta de drum este impecabila. Este o masina pentru cunoscatori nu pentru incepatori. Senzatia pe care o ai cand o conduci nu poate fi descrisa in cuvinte, este o masina de turatie  care in acelasi timp este foarte bine insonorizata. Este o masina pentru oras foarte rapida si fiabila.

 

Motorsportnews.ro : O comparatie cu generatiile vechi ?

 

Eugen Ionescu-Cristea : Mda, poate fi facuta o comparatie in mare, asta are tractiune fata,iar tehnologia a evoluat foarte mult. Vechi-ul Fiat 500 a fost o masina de referinta eu personal detinand 5 astfel de masini, ultima  vanzand-o chiar acum 5 ani. Au reusit sa pastreze look-ul care se aseamana si iti ofera o nostalgie de care iti aduci aminte cu placere, dar te bucuri de noua tehnologie. Butonul sport chiar schimba comportamentul masinii, directia se intareste acceleratia raspunde mai repede deci pentru un cunoscator ofera niste senzatii deosebite daca este condusa asa cum trebuie.

 

Motorsportnews.ro : V-a surprins ceva in comportamentul masinii la stilul dvs. de pilotaj?

 

Eugen Ionescu-Cristea : Nu. Masina are o stabilitate foarte buna, daca este condusa corect.

Toti care cumpara acesta masina trebuie sa stie ca este pentru cei cu ceva mai multa experienta nu pentru  incepatori,  care nu vor putea conduce masina la capacitatea ei adevarata. Pretul este unul pe masura nu mi se pare mare, este un raport calitate/pret bun. Masina imbina foarte bine confortul cu varianta mai sportiva , deci te poti bucura de un stil mai sportiv de pilotaj si totodata poti opta pentru un stil linistit de condus in oras fara niciun fel de probleme.


Valentin Matei este pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta  din 2009, odata cu introducerea clasei automobilelor istorice. Este un  mare fan FIAT si a aliniat la start doua modele FIAT 128 Rally.

 

Valentin Matei : “Multumesc inca odata pentru invitatia de a testa noul 500 Abarth pe serpentinele din jurul orasului Cimpulung Muscel. Am avut ocazia sa ma bucur de performantele uimitoare ale noului 500 Abarth la 40 de ani de cind vazusem in tineretea mea un Fiat Abarth participind in campionatul de viteza in coasta al Romaniei. Acelasi concept de masina mica , usoara cu un motor cu putere mult extrapolata datorita geniului lui Carlo Abarth, care a revenit azi , dar cu toate upgradarile anilor 2010. La volan cind am inceput sa abordez virajele mai in forta am ramas impresionat de stabilitatea, tinuta de drum si maniabilitatea exceptionala a micului bolid, impins de forta eliberata odata de intrarea turbo-ului in ture. Postul de conducere m-a facut sa ma simt ca la volanul masinii mele de curse, precizia si performantele noului 500 Abarth fiind  inglobate intr-un ansamblu modern ,incitant si comod de condus. Masina mi-a lasat senzatia ca as vrea sa o conduc mai mult pentru a descoperi tot ce poate, simtind rezerve mari nedescoperite. Desi e o masina la care performantele deosebite pot fi exploatate usor cred ca potentialul ei ramine partial nedescoperit, limitele putind fi atinse doar de cunoscatori in pilotaj. O masina care iti evoca mitul lui Abarth , pentru fanii Fiat , Abarth de care te poti indragosti doar daca te-ai urcat la volan. “

 

Norris Mageanu este pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta si concureaza pe un Subaru Impreza STI de Grupa N,  fiind si  organizatorul Raliului Argesului 2010 care a readus traseul de pe Trasfagarasan inapoi unde ii era locul . In 2010 pe langa etapa de raliu a mai organizat si patru etape de Viteza in Coasta, Cupa Federatiei Romane de Automobilism Sportiv la Karting si toate etapele Campionatului National de Karting 2010 :

 

Abarth a insemnat o experienta neasteptat de placuta. Spatioasa la interior (pentru sofer cel putin), cu multe gadget-uri si accesorii pentru sofer, stabilitate si manevrabilitate excelente, frane bune (am mers cativa km, nu am incins franele deci nu stiu cum functioneaza cand sunt incinse). Mi-a placut in mod deosebit la interior afisajul digital al presiunii din turbo si cel al treptelor de viteze si al turatiei.

Reprize foarte bune, o masina excelenta de oras dar si pentru iesiri de weekend.

Ca un minus clar as fi dorit niste scaune cu sustineri laterale mai ferme, mai sport. Un alt minus este pretul care mi se pare cam piperat, cred ca daca ar fi cu 30%-40% mai jos ar avea o crestere exponentiala a vanzarilor.

 

Andreea Necula este pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta incepand cu anul 2009 si a mai avut ocazia sa testeze Fiat 500 in cadrul proiectului celor de la Playboy, test care s-a desfasurat pe circuitul de la Amckart .

O masina care are o stabilitate foarte buna pe viraje chiar si pe 3 roti, are un power bun (cp raportati la masa masinii) si e fiabila chiar si pe drumurile din Romania. Iar ca impact vizual nu ai cum sa nu spui : Wow ce sexy e! Fetele care vor alege Fiat 500 ca partener de drum vor face o alegera buna!

 

Nu au rezistat tentatiei sa nu faca o mica plimbare cu masina celebrul muzician  Ovidiu Lipan Tandarica si multipla campioana nationala si europeana la saritura in inaltime , Monica Iagar . Amandoi s-au declarat incantati de micutul Abarth 500 .

 

Noua nu ne mai ramane altceva de facut decat sa ne insusim in totalitate concluziile acestor oameni deosebiti si sa va invitam sa uitati ca traiti intr-o societate de consum si sa incercati sa puneti pe primul loc pasiunea .

[nggallery id=75]

Dani Sordo se desparte de Citroen

Este oficial : Dani Sordo a primit acordul final din partea celor de la Citroen pentru a-si cauta un contract cu alta echipa pentru sezonul 2011 .

Desi se afla  sub contract pentru inca un an cu cei de la Citroen, Dani Sordo ar putea parasi echipa franceza mult mai devreme, chiar la sfarsitul acestui an . Citroen Racing a luat decizia de a-l promova pe Sebastien Ogier in cadrul echipei “mari” , in timp ce spaniolul a fost “retrogradat”  la echipa Citroen Junior . Aceasta a fost  hotararea managerilor iar Olivier Quesnel, directorul sportiv al Citroen Racing, a luat decizia finala de a-i gasi alt coechipier lui Sebastien Loeb .

L-am sunat pe Dani ieri ( joia trecuta n.red) pentru a-i spune ca este liber sa-si caute alta echipa” , a explicat sambata Quesnel intr-un interviu acordat celor de la L`Equipe . ” Marca ( Citroen n.red) nu mi-a acordat un buget suficient pentru a putea alinia 3 masini la start in cadrul Citroen WRT . Desi o parte din buget este deja disponibila , nu i-am putut garanta lui Dani un program complet . I-am spus acestuia ca poate sa-si caute un contract cu alta echipa in cazul in care nu-si va gasi restul de buget necesar . Din punct de vedere sportiv ne-am dori ca Dani sa ramana alaturi de noi dar in acelasi timp am inteles si atitudinea Marcii . “

Nicio victorie in 55 de raliuri .

Campion mondial  J-WRC  in anul 2005 la bordul unui Citroen C2 R2, Sordo s-a alaturat echipei de uzina in 2007, odata cu revenirea celor de la Citroen in Campionatul Mondial de Raliuri .  De-a lungul a patru ani, el a luat startul in 55 de raliuri si s-a clasat de 25 de ori pe podium, fara a obtine vreo victorie . Asta pare sa fie problema cea mai mare : lipsa rezultatelor foarte importante si evolutia exploziva a lui Sebastien Ogier , care-i va lua locul .

Hatters Motorsport si Motorsportnews.ro va provoaca din nou la concurs

Campion National Absolut in acest sezon al Campionatului National de Viteza in Coasta, Lucien Hora  ne-a oferit un spectacol de zile mari la toate etapele desfasurate, prin alinierea la start a unui  performant monopost LOLA F3000 in aplauzele la scena deschisa ale spectatorilor.

Incoronat la fiecare etapa “King Of the Hill”, Lucien a doborat record dupa record, uneori chiar si de doua ori asa cum s-a intamplat la Muscel Racing Contest pe frumosul traseu de pe Mateias.

Concursul pe care vi-l propunem astazi se adreseaza tuturor si tot ce trebuie sa faceti este sa raspundeti la cele doua intrebari:

1. Cate victorii consecutive in Clasamentul Open a obtinut Lucien Hora in Campionatul National de Viteza in Coasta 2010 ?


2. Cate etape de Viteza in Coasta a organizat in acest an Hatters Motorsport?


Premiile constau in 3 postere cu Lucien Hora alaturi de monopostul LOLA F 3000 cu autograful campionului in original si 3 sepci inscriptionate  Hatters Motorsport .

Concursul se va desfasura in perioada 01 – 07 noiembrie 2010 iar castigatorii vor fi anuntati luni 8 noiembrie 2010 . Raspunsurile le puteti trimite pe adresa noastra de e-mail [email protected] , iar castigatorii vor fi trasi la sorti cu ajutorul softului disponibil pe random.org .

Astazi va lasam in compania Campionului sa parcurgeti alaturi de el urcarea de concurs in urma careia a stabilit un nou record la Campulung.

Lucien Hora si LOLA F3000

Pe 4 decembrie 2010 vor avea loc alegeri in cadrul Federatiei Romane de Automobilism Sportiv ( FRAS )

Membrii Federaţiei Române de Automobilism Sportiv sunt convocati la Adunarea Generală de Alegeri care va avea loc sâmbătă 04 decembrie 2010, ora 11:00, în sala „Nadia Comăneci” din sediul Ministerului Tineretului si Sportului, din Bucureşti, sector 1, Str. Vasile Conta, nr. 16, etajul 8, cu următoarea ordine de zi:

  1. Aprobarea afilierii definitive a unor cluburi sportive conform art. 22 (3) din Statut
  2. Raportul Consiliului Federal privind activitatea desfăşurată de la 13 februarie 2010 la 04 decembrie 2010.
  3. Raportul Comisiei de Cenzori pe anul 2010.- descarcarea de gestiune a Consiliului federal
  4. Aprobarea Normelor financiare pentru anul 2011. Validarea hotararii Consiliului federal de reducere a taxei de afiliere si a cotizatiei anuale pentru Palatele Copiilor – structuri sportive in conditile art. 21(1) lit b si 24 (2) lit b din Legea 69/2000
  5. Aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2011.
  6. Aprobarea unor modificări ale Statutului
  7. Validarea hotararii Consiliului federal de excludere a CS PRORALLY, CS AUTO OLTENIA, CS MOTORSPORT RESITA dintre membrii FRAS conform art 16 din Statut
  8. Alegerea Preşedintelui, Vicepreşedinţilor (2) si a membrilor Consiliului Federal
  9. Alegerea Comisie de Cenzori.
  10. Alegerea Comisiei de Apel.
  11. Diverse

sursa : Fras.ro

Inca doi campioni vin la Dementor Rally Show

  • Tempesta si Bogdan Marisca iau startul la Sibiu
  • Patru campioni pe lista de start
  • Spectacol 100% pe macdam

Tempesta, castigator pentru a doua oara consecutiv al Cupei Europei de Est la Raliuri, si Bogdan Marisca, campion national de raliuri in 2005, vor lua startul, pe 5 – 6 noiembrie, la Dementor Rally Show.

Tempesta si Bogdan Marisca, pilotii Napoca Rally Academy, vor lua startul la Dementor Rally Show, o competitie de traditie care pune capat unui sezon extrem de disputat in Campionatul National de Raliuri.

Dupa ce si-a aparat titlul in Cupa Europei de Est la Raliuri, Tempesta vrea sa faca spectacol pe circuitul de rally cross de la Sibiu. „Rally show-ul de la Sibiu este atat un moment de distractie, cat si unul de spectacol. Este competitia care marcheaza finalul de sezon in Romania, iar eu m-am simtit intotdeauna bine la Sibiu. Voi lua startul cu modelul Subaru pentru ca motorul Peugeot nu a venit inca din Italia. Obiectivul meu este sa ma simt cat mai bine si „span” maxim, sper doar sa nu termin pe pavilion, la fel ca anul trecut”, a spus Tempesta, al treilea pilot campion care si-a anuntat prezenta la Sibiu.

Bogdan Marisca, de doua ori castigator al Raliului Sibiului si campion national in 2005, va lua startul la Dementor Rally Show la volanul unei masini Mitsubishi. „Vin in fiecare an cu placere la rally show, o competitie frumoasa,  cu o organizare pe masura, intr-un oras cu mare traditie in motorspotul romanesc. Ma simt bine la Sibiu si pentru mine este o provocare sa incerc sa castig acest show. Voi face tot posibilul si sper sa am succes. Oricum, sunt convins ca va fi un super spectacol”, a spus si Bogdan Marisca.

Dupa Gergo Szabo si Mihai Leu, pilotii Napoca Rally Academy, Tempesta si Bogdan Marisca, sunt alti doi campioni care vor lua startul la Dementor Rally Show, o competitie care se desfasoara intr-un format similar cu celebra „Cursa Campionilor”. „Avem patru campioni pe lista de start, ceea ce confirma faptul ca vom avea parte de un spectacol total la Sibiu. Sper sa avem vreme frumoasa si cat mai multi spectatori”, a spus Sorin Itu, organizatorul Dementor Rally Show 2010.

Michelin Star Driver si Renault Megane RS N4

Odata cu participarea in PWRC in 2011 a celor de la Renault cu noul model Megane RS N4 o noua competitie va lua nastere. Este vorba de Michelin Star Driver care va lua locul competitiei organizate de rivalii de la Pirelli pana in acest an. Beneficind de suportul lui Jean Todt presedintele FIA acesta competitie va folosi modelul Megane RS N4 asa cum cei de la Pirelli s-au bazat pe Ford-ul Fiesta R2.

Dani Sordo la VW?

In luna noiembrie cei de la Volkswagen vor anunta planurile sportive privind viitorul constructorului german, inclusiv participarea in WRC din 2012. Se pare ca modelul folosit nu va fi Scirocco R care a mai avut aparitii in etapa de WRC din 2010 din jurul orasului Trier si in Raliul San Marino pilotat de Carlos Sainz si Nasser Al- Attiyah, iar modelul pe care cei de la VW se vor baza va fi ori Polo ori ultima generatie de Golf.

Modelul ales va beneficia de un motor 1.6 turbo, care se afla in curs de dezvoltare in Franta la Oreca Motorsport. In vizorul celor de la VW a intrat spaniolul Dani Sordo pe care acestia vor sa il coopteze in echipa care va debuta in 2012. Dani beneficiaza deja de suportul co-nationalului sau Carlos Sainz care alearga pentru VW in Dakar. Exista voci din interiorul VW Motorsport conform carora, se pare ca anul 2011 va fi ultimul an de participare a celor de la VW in Dakar.  

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor