Nissan ZEOD RC va ocupa garajul 56 la Le Mans 24H


In urma cu doi ani un proiect desprins parca din filmele science-fiction ocupa garajul cu numarul 56 din celebra cursa Le Mans 24H. Prototipul DeltaWing, propulsat de un motor Nissan de 1600 cmc care dezvolta 300cp, isi facea aparitia in 2012 in garajul 56 dedicat noilor proiecte de inovatie tehnica. Nissan revine in acest an cu prototipul ZEOD RC, fiind prima masina care va efectua un tur complet la Le Mans (13.6km) doar cu ajutorul energiei electrice. 

 Nissan Zeod rc

Primul pilot confirmat este Lucas Ordóñez cel care in 2008 castiga competitia Nissan PlayStation GT Academy. Iata ca dupa 6 ani de zile Lucas va pilota pentru prima oara in categoria LM P1 de la Le Mans 24H, aceasta fiind categoria in care este inscris prototipul ZEOD RC. Ordóñez a debutat la Le Mans 24H in 2011 urcand de doua ori pe podiumul categoriei LM P2. De asemenea a reusit sa castige anul trecut competitia Blancpain Endurance Series, iar la inceputul acestui an a reusit victoria la clasa in competitia Dubai 24 Hours.

Motorul cu ardere interna folosit de ZEOD este noul motor DIG-T R dezvoltat de catre cei de la Nissan de 1500 cmc, 3 cilindri, care dezvolta 400 cp, 380 Nm si cantareste 40 kg. Nissan va deveni astfel primul mare constructor care foloseste un motor de 3 cilindri intr-o competitie internationala. Cutia de viteze cu cinci trepte va fi folosita pentru ambele motorare atat cel electric cat si cel clasic care atinge turatia maxima de 7500 rpm. Atunci cand motorul cu ardere interna va propulsa masina, bateria va fi reincarcata cu energie obtinuta de la frane, mai exact caldura degajata de franele de carbon va fi reciclata pentru a produce energie.     

 

Comentarii

comentarii