Tag Archives: classic

BMW Classic revine acasa

BMW Classic isi deschidea portile pentru clienti in anul 2010. Initial atelierul BMW Classic a pornit ca un centru de intretinere pentru masinile clasice detinute de firma BMW expuse in cadrul BMW Museum si prezente in cadrul diferitelor evenimente dedicate vehiculelor istorice precum Mille Millia, Goodwood Festival of Speed si alte asemenea manifestari. Insa datorita cererilor si interesului crescut al posesorilor de modele clasice ale firmei bavareze, BMW a hotarat oferirea posibilitatii clientilor de a avea acces la cele mai bune servicii pentru masinile lor. In intreaga lume exista peste 200 de cluburi dedicate masinilor clasice BMW si aproximativ 200.000 de proprietari de astfel de autovehicule.

GOODWOOD-FESTIVAL-OF-SPEED-2013-MOTORSPORTNEWS.RO-EXTREME-TATTOO-FORT-WILLIAM-GABI-TOMESCU-605

In 2012 BMW Classic mai facea un pas in favoarea clientilor, deschizand magazinul on-line prin intermediul carora proprietarii isi pot achizitiona o varietate foarte mare de piese originale pentru masinile clasice.

 

La inceputul acestui an BMW Classic achizitiona 13000 de mp in cartierul Milbertshofen din Munchen, adica in apropierea turnului BMW, fabricii BMW, BMW Museum si BMW Welt. Locatia nu este deloc intamplatoare pentru ca in cadrul acestei suprafete exista si o sectiune a fabricii originale BMW din 1918 de pe strada Moosacher unde erau produse motoarele pentru avioane. In 1920 fabrica a fost preluata in totalitate de Knorr-Bremse.

New location of BMW Group Classic, Gatehouse at Moosacherstrasse in 1924

Acordul a fost incheiat in luna februarie 2014 intre BMW AG si Knorr-Bremse AG cea mai mare companie de producere a sistemelor de franare pentru vehicule comerciale si a transportului pe calea ferata. Una din deciziile care a stat la baza acestei achizitii a fost spatiul devenit insuficient pentru activitatile BMW Classsic care acum va putea oferi clientilor un spatiu mai mare pentru service si un centru de vanzare a pieselor.  

_T__0704goodwood-hill action-photo gabi tomescu

BMW Group Classic este responsabil pentru toate activitatile conexe tuturor celor trei brand-uri BMW, MINI si Rolls-Royce. In prezent BMW Group Classic se ocupa de intretinerea si conservarea a 1000 de vehicule proprii si repararea partiala sau restaurarea completa a vehiculelor diferitilor clienti. 

Legendele BMW Motorsport prezente la Goodwood Festival of Speed

De-a lungul anilor, evenimentul a fost unul din punctele de atracţie din calendarul BMW Group Classic, iar BMW se va prezenta la ediţie 2013 a legendarei Hillclimb cu nouă maşini şi motociclete de curse extraordinare din portofoliul BMW, pilotate de personalităţi renumite la nivel internaţional. Anul acesta, implicarea companiei este evidenţiată de două aniversări foarte speciale: înfiinţarea BMW Motorrad în urmă cu 90 de ani şi titlul mondial câştigat de Nelson Piquet în urmă cu trei decenii, în Formula 1, cu Brabham BMW BT52.

Maşinile şi motocicletele de curse BMW participante şi piloţii lor sunt:
BMW R 50 (1966), pilot: Helmut Dähne
BMW RS 54 cu ataş (1970), piloţi: Theo Sattler şi Hans Jürgen Eckert
BMW Boxer Cup R 1100 S (2002), piloţi: Michael Neeves, Marc Potter
BMW Power Cup K 1200 R (2005), piloţi: Michael Neeves, Marc Potter
BMW HP4 (2013), pilot: Chaz Davies
BMW S 1000 RR (2013), pilot: Michael Neeves
Brabham BMW BT52 (maşina ce a câştigat titlul mondial din 1983 în Formula 1), pilot: Nelson Piquet
BMW V12 LMR (maşina ce a câştigat ediţia 1999 a cursei de 24 de ore de la Le Mans), piloţi: Marc Surer şi Steve Soper
BMW M1 Procar (1979), pilot: Riccardo Patrese
90 de ani de BMW Motorrad – succes în curse chiar de la început.

 

Istoria BMW Motorrad a început cu BMW R 32, dezvoltat de Max Friz în 1923. De-a lungul deceniilor, divizia BMW de motocicletele a dobândit o reputaţie strălucitoare pretutindeni în lume datorită unei serii de inovaţii de pionierat, succeselor din motorsport, standardelor remarcabile de calitate şi designului distinctiv. Modelele de competiţii prezente la Goodwood Festival of Speed aduc un omagiu recordului impresionant de succes pe care motocicletele BMW le-au reuşit pe circuite şi permit spectatorilor să experimenteze de aproape ritmul rapid al dezvoltării tehnice de-a lungul deceniilor.

 

Înapoi pe pistă – Brabham BMW BT52 restaurat.

 

1983 a fost un an foarte special pentru marca BMW. Brazilianul Nelson Piquet a pilotat un monopost Brabham BMW spre coroana cu lauri din Campionatul Mondial de Formula 1 – primul pilot din istoria Formulei 1 care a câştigat titlul cu o maşină propulsată de un motor turbo. Din momentul în care BMW a devenit furnizorul de motoare al echipei britanice BMW au trecut doar 630 de zile până când senzaţionalul s-a transformat în realitate; BMW Motorsport a stabilit un moment de referinţă.

 

Monopostul care a câştigat titlul mondial în 1983, Brabham BMW BT52 , a fost restaurat complet pentru a aniversa 30 de ani de la triumful său. Echipa Historic Motorsport, condusă de Norbert Knerr, a avut misiunea de a reface un puzzle foarte complicat, aşa cum este o maşină de Formula 1 – o misiune complexă şi foarte minuţioasă. Restaurarea BT52 a fost realizată cu ajutorul actualelor departamente de dezvoltare ale companiei, precum şi cu al mecanicilor şi principalilor responsabili implicaţi în proiect în 1983. Din documentaţia originală au fost găsite puţine informaţii, dar și experienţa şi angajamentul celor implicaţi în proiectul iniţial au fost foarte importante, fără ajutorul acestora proiectul de restaurare nu ar fi putut să se materializeze în noua formă.

Nelson_Piquet& Brabham BT52

Goodwood Festival of Speed va reprezenta debutul oficial al nou-restauratei maşini de Formula 1 – şi nu mai trebuie adăugat decât faptul că Nelson Piquet va fi din nou la volan pentru această ocazie deosebită.