Tag Archives: promo rally

Promo Rally TOTAL etapa a doua

Proiectul Promo Rally TOTAL, întrecerea brașoveană pentru piloți amatori, ajunge la etapa a doua, programată să se desfășoare în aceeași locație, breteaua ce înconjoară fostul Stadion Municipal din Brașov, în data de 19 Noiembrie 2017.

După ce prima întrecere din al treilea sezon Promo Rally TOTAL, lansată la sfârșitul lunii octombrie a întrecut așteptările organizatorilor brașoveni, care au primit înscrieri din toată țara, precum și multe solicitări de suplimentare a locurilor disponibile, s-au adus mici modificări traseului de concurs urmărindu-se o desfășurare mai compactă.

 

Pe langă desenul traseului de concurs, o noutate pentru această etapă reprezintă  posibilitatea înscrierii a maxim doi concurenți pe un autovehicul neînmatriculat. De asemenea, este permisă înscrierea concurenților având licență FRAS, în oricare ramură a automobilismului sportiv, acestia concurând în clasamentul destinat piloților licențiați.

 

În privința înscrierilor, pentru a putea beneficia de o planificare precisă, data limită este vinerea din săptămâna cursei, 17 Noiembrie 2017, iar plata taxei de înscriere poate fi achitată inclusiv duminică, 19 Noiembrie 2017, la fața locului, înainte de verificarea administrativă.

 

Documentele Promo Rally TOTAL – Etapa a doua:

• 
Regulament

• Harta Generala

• Formular inscriere concurent

• Formular inscriere echipa

• Declaratie utilizare auto

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Premiile sunt asigurate de INFINITY TROPHY.

Parteneri: Konvekta, Apel OneMed, Agenția Century, Time is Coffee.

Parteneri media: www.autorally.ro, Brașov TV, Rock FM, Zile și Nopți.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Număr record de participanți la prima etapă Promo Rally TOTAL

Duminică, 22 octombrie 2017, a debutat la Brașov cea de-a treia ediție a Campionatului Județean pentru amatori, Promo Rally TOTAL. Organizată de clubul Auto Blic, sub egida Asociatiei Județene de Automobilism Sportiv, etapa inaugurală a ediției a treia a avut parte de un număr record de participanți. Nu mai puțin de 60 de piloți amatori, dar și câțiva licențiați, s-au întrecut pe un traseu desenat în împrejurimile fostului Stadion Municipal din Brașov, pe o vreme splendidă pentru sport și mișcare.

Este o mare bucurie pentru noi să avem parte de o așa participare numeroasă de tineri amatori. Dorim să practice acest sport atât de îndrăgit în condiții sportive organizate după reguli clare și în deplină siguranță. Este punerea în practică a devizei pentru care acesta există, și anume: Defensiv pe șosea. Ofensiv pe circuit. Indiferent dacă au fost premiați sau nu, toți participanții merită felicitări pentru disciplina sportivă și seriozitatea care i-a caracterizat pe tot parcursul competiției. a declarat președintele Asociației Județene de Automobilism Sportiv, domnul Bela Stoica.

 

Atât participanții cât și numerosul public prezent la eveniment au apreciat în unanimitate “desenul” circuitului, o configurație de viteză dar extrem de tehnică, pentru parcurgerea căreia au muncit din greu cei 60 de participanți în cele 3 manșe de concurs.

Consultantul principal pentru configurația traseului ne-a fost domnul Dorin Toma (Dodo, pentru cunoscători), maestru al sportului, multiplu campion national de raliuri și coastă, o figură emblematică al acestui sport atât în Brașov cât și în România. a declarat Cristian Andrei, managerul Promo Rally TOTAL, care a adăugat Pe această cale doresc sa-i mulțumesc pentru sprijin și pentru sfaturi.

 

Etapa următoare a Promo Rally TOTAL se va desfășura în 19 Noiembrie 2017, în aceeași zonă, dar pe o configurație a traseului redesenată, astfel încât participanții, noi sau “vechi” vor avea de parcurs un traseu nou.

 

În urma spectaculoaselor întreceri, primele podiumuri ale noului sezon au fost următoarele:

 

Victoria la Clasa 3, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată peste 2201 cmc, i-a apartinut lui Andrei Vasiasi (BMW 328), fiind urmat de Sebastian Costache (Renault Megane RS) și de Karoly Kovacs (Mazda MX-5 KitCar).

 

Victoria Clasei 2, destinată propulsoarelor cu cilindree echivalată între 1601 și 2200 cmc, i-a revenit lui Răzvan Hodea (Mazda MX-5), care l-a devansat pe Silviu Mihai Spulber (Renault Clio) și pe Cătălin Ienășel (Peugeot 106).

 

Clasa 1, destinată propulsoarelor sub 1600 cmc, a fost câștigată de Alexandru Olteanu, la volanul unui Opel Corsa. Podiumul a fost completat de Daniel Laurențiu Mihai (Dacia Logan) și Adrian Manta (Citroen C2 VTS).

Pe prima treaptă a podiumului clasamentului automobilelor Diesel a urcat Alexandru Olteanu, fiind urmat de Horia Mălăcescu (Opel Astra) și de Bernad Szabolcs (VW Golf).

 

Etapa întâi a avut pe lista de înscrieri doar două echipe, dar doar echipa Top Garage, în componența Alexandru Olteanu, Sebastian Costache, Laurențiu Roșu, Bogdan Seciu, Laura Dobre, Bogdan Răducanu a reușit să aducă puncte în clasamentul general. Nici un membru al echipei Frontex Service (Octavian Fesu, Marcel Ardelean, Alin Borjos) nu au reușit sa obțină puncte la clasă, implicit pentru echipă.

 

În întrecerea piloților licențiați, Robert Barabaș a reușit cel mai rapid timp al zilei, cronometrele oprindu-se la un minut și 54 de secunde. Robert, la comenzile unui Fiat 126 Proto a dominat întrecerea categoriei, dar în final “a beneficiat” de o penalizare de 30 de secundepentrufolosireaanvelopelor de competiții, astfelîncâtpodiumulclasamentului OPEN a fostocupat de treipiloțilicențiați. Loculîntâii-a fostatribuitluiClaudiuPopa (Mazda MX-5 KitCar), loculdoilui Szabo Botond (Skoda Fabia RS) șilocultreilui Florian Niturad (Peugeot 106).

 

Atmosfera de concurs a fost întreținută de piloții Campionatului Național de Raliuri și Campionatului Național de Viteză în Coastă: Paul Țurcanu (Ford Focus RS), Liviu Savu (Mitsubishi Lancer Evo IX), Vlad Teodor (BMW 540), Tudor Lomănariu (BMW 540) și Ionuț Ienășel (BMW 540). Aceștia au evoluat în afara concursului.

 

 

Clasamente complete:

• Clasament General

• Clasament Echipe

• Clasament Licentiati

• Clasament Diesel

• Clasament Clase

 

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Premiile sunt asigurate de INFINITY TROPHY.

 

Parteneri: Konvekta, Apel OneMed, Agenția Century, Time is Coffee.

 

Parteneri media: www.autorally.ro, Brașov TV, Rock FM, Zile și Nopți.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Amatorii la start

20 de piloți amatori sunt pe lista de înscrieri a etapei întâi Promo Rally TOTAL

 

O dată cu încheierea Campionatelor Naționale pentru profesioniști, Auto Blic dă startul competiției pentru amatori. A treia ediție Promo Rally TOTAL este gata de start.

 

Pentru prima etapă din 22 Octombrie, lista parțială de înscrieri cuprinde 20 de participanți.

 

Reamintim faptul că înscrierile continuă până Vineri, 20 Octombrie. Documentele și informații utile pot fi accesate pe www.autorally.ro sau pe Facebook (facebook.com/PromoRallyTOTAL)

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România, iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT este partener logistic. Premiile sunt asigurate şi anul acesta de INFINITY TROPHY.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Promo Rally TOTAL, la start

„Defensiv pe şosea – ofensiv pe circuit”

Încă de la înfiinţare, în 2002, Asociaţia Auto Blic şi-a propus ca pe lângă organizarea de competiţii sportive naţionale şi internaţionale să acorde o mare atenţie descoperirii şi promovării tinerilor dornici să practice sportul auto. Astfel, numeroşii sportivi legitimaţi la clubul Auto Blic au beneficiat de suport tehnic şi logisitc pentru evoluţia lor în diverse campionate naţionale. În acelaşi timp, au fost derulate în permanentă activităţi de implementare a pilotajului defensiv în rândul conducătorilor auto, în traficul de zi cu zi, şi a pilotajului spotiv pe traseele competiţiilor organizate special în acest scop de către clubul Auto Blic.

De la „O Nouă Generaţie” la „Promo Rally”

Concentrând un mare capitol existenţial pe cele două devize enumerate mai sus, echipa Auto Blic a demarat încă din primul an de la înfiinţare o competiţie special concepută pentru tineri şi, foarte important, amatori de sport auto. Scopul competiţiei îl reprezintă educaţia rutieră până la şi de la pista de concurs, şi practicarea sportului auto într-un cadru organizat. Având la început un titlu cât se poate de sugestiv – „O nouă Generaţie” -, competiţia s-a bucurat de un imens succes în anii 2002-2005. De pe listele de participanţi au avansat spre sportul de performanţă numeroşi tineri care, după un deceniu, domină etapele de viteză în coastă. În paralel cu activitatea judeţeană din Braşov şi cam în aceeaşi perioada, a luat naştere şi varianta naţională a competiţiei pentru promovarea amatorilor în sportul de performanţă. Sub denumirea de Promo Rally Castrol, numeroşi anonimi şi-au început şi şi-au desarvarsit activitatea de sportivi de performanţă în cei câţiva ani de existenţa a competiţiei. Ca să fim convingători, amintim numele campionilor Bogdan Marişca şi Daniel Ungur, sau al mai tinerilor Adrian Răspopa şi Manu Mihalache, câştigători ai mai multor etape de Promo Rally.

 

După retragerea susţinătorului principal, competiţia s-a pierdut în istorie şi, odată cu ea, s-a oprit şi promovarea tinerilor piloţi. Sesizând acest neajuns, Auto Blic a reuşit să readucă competiţia Promo Rally în atenţia celor dornici de afirmare. Fără o susţinere naţională majoră, dar beneficiind de aportul unor parteneri locali inimoşi, competiţia a atras, începând cu 2015, tot mai mulţi tineri. Sub denumierea de Campionatul Judeţean Promo Rally, competiţia desfăşurată pe durata a 4-5 etape are loc, an de an, în pauza competionala a sezonului automobilistic sportiv românesc.  

 

Promo Rally 2017 – 2018

După doar două ediţii, Promo Rally a reuşit să capteze şi atenţia unui partener naţional. Compania TOTAL România, un tradiţional partener al clubului Auto Blic pentru etapele de viteză în coastă din campionatul naţional, a ales să-şi continuea promovarea brandului şi la nivel de amatori. Astfel, cea de a treia ediţia a Promo Rally poartă numele partenerului oficial, TOTAL România.

 

Am hotărât să extindem parteneriatul nostru istoric, aş putea spune, cu Auto Blic, pentru a fi alături şi la acest nivel de această echipa profesionistă de organizatori pe de o parte, pe de alta, dorim să susţinem Auto Blic în încercarea ei nobilă de a descoperi şi promova tineri piloţi practicanţi ai acestui atât de frumos sport – automobilismul. Ne bucurăm să ne alăturăm de acum colegiilor noştri parteneri tradiţionali pentru susţinerea acestui eveniment. Urăm succes participanţilor în încercarea lor de a accede în „grupa mare” a acestui sport” a declarat domnul Marius Amir, director de vânzări Total România.

 

Ediţia campionatului ce va începe la finalul acestei luni va cuprinde cinci etape ce se vor desfăşura alternativ pe un circuit stradal din Braşov şi un circuit profesionist pentru curse auto (Prejmer Circuit).

 

Prima etapă va avea loc în 22 octombrie 2017 iar cea de a două după încă patru săptămâni, în 19 noiembrie. Ultima întrecere Promo Rally TOTAL din acest an este programată pentru 17 decembrie. Începutul anului 2018 aduce încă două etape, în 21 ianuarie şi în 25 februarie..

 

Ca la fiecare ediţie, Auto Blic se sprijină pe suportul tehnic al actualilor sau foştilor săi piloţi braşoveni. Campioni de ieri şi de azi vor fi lectori pentru noii sosiţi în acest sport. La finalul celor cinci etape, câştigătorul fiecărei clase (constituite în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinilor de concurs) va fi declarat ABSOLVENT şi va avea de ales dintre două variante pentru a continuă. O primă variantă este cea de perfecţionare a cunoştinţelor, iar în acest caz va beneficia de cursuri GRATUITE la o şcoală de pilotaj acreditată de FRAS. A două opţiune este de a continua pe cont propriu, caz în care FRAS le va elibera licenţe de PILOT ÎNCEPĂTOR cu dreptul de a lua startul în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2.

 

Modul de desfăşurare al etapelor şi al campionatului, precum şi modul de departajare, fac obiectul unui regulament cadru care se va distribui la înscriere.

 

Promo Rally TOTAL este organizat sub egida Asociaţiei Judeteane de Automobilism Sportiv Braşov, după normele şi regulamentele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Partenerul oficial al campionatului este TOTAL România iar PRO–X este partener principal. CYCLON MOTORSPORT – partener logistic. Premiile sunt asigurate şi anul acesta de INFINITY TROPHY.

 

Eveniment susţinut de Primăria Municipiului Braşov, Poliţia Braşov – Biroul Rutier, ISU Braşov, Gruparea de Jandarmi Mobilă Braşov, Silnef Security.

Finala seriei Promo Rally

Promo Rally, seria brasoveana destinata pilotilor amatori, ajunge la etapa finala, care va decide castigatorii celor patru categorii. Ultima etapa a Campionatului Judetean Promo Rally este programata sa se desfasoare duminica, 26 februarie pe circuitul de karting din localitatea Prejmer.

Programul cursei va incepe cu o mansa de recunoastere a traseului, fiind urmat de doua manse de concurs. Pentru stabilirea timpului final, se vor cumula timpii din cele doua manse de concurs. Organizatorii brasoveni si-au propus ca la aceasta etapa, startul sa fie dat in „urmarire”, pe circuit evoluand doi concurenti in acelasi timp.

 

Amfitrionul evenimentului, pilotul Manu Mihalache va reveni la etapa finala in dubla sa postura, cea de pilot si de gazda a evenimentului, acesta evoluand demonstrativ in pauzele dintre manse.

 

Premiile de etapa vor fi asigurate ca si in editia precedenta de partenerul oficial al campionatului, compania Pro-X. De cupe se va ocupa Infinity Trophy, partenerul Auto Blic si pentru etapele din campionatele nationale. Nu in ultimul Promo Rally Pro-X 2016-2017 este sustinut de PRO-X in calitate de partener oficial, de CYCLON MOTORSPORT, Infinity Trophy si de ZIZIN in calitate de parteneri.

 

Concurentii se pot inscrie la Promo Rally IV pana vineri, 24 februarie, cand este si data limita pentru efectuarea platii taxei de inscriere. Pentru mai multe detalii urmariti pagina noastra de Facebook – Promo Rally Brasov.

 

Promo Rally Pro-X 2016-2017 este organizat de Auto Blic si se desfasoara sub egida AJAS- FRAS

Parteneri media: Rock FM si www.autorally.ro

Promo Rally 2017

Proiectul Promo Rally, intrecerea brasoveana desinata pilotilor amatori, continua si in 2017, cu a treia etapa a mini campionatului judetean, programata duminica, 29 ianuarie, pe circuitul de karting din localitatea Prejmer, judetul Brasov.

Conditiile de desfasurare raman identice, sau cu mici modificari, fata de etapa a doua. Adica mai mult ca sigur se va alerga pe zapada sau pe o suprafata cu adereanta sczuta. Acest lucru facand intrecerea mai spectaculoasa si obligandu-i pe participanti sa-si adapteze tehnica de pilotaj la conditiile date.

 

 Reamintim faptul ca Auto Blic, in calitate de club organizator, va facilita obtinerea de licenta de “pilot debutant de coasta” pentru invingatorii clasmentelor generale. Licenta include participarea castigatorilor la cursurile unei scoli de pilotaj sportiv si sustinerea logistica pentru intocmirea dosarului de licentiere.

 

Dat fiind faptul ca s-au desfasurat deja doua etape, se contureaza si clasamentele generale la clase, clasamente care vor da castigatorii. Etapa a treia poate fi hotaratoare pentru unii sau un inceput pentru altii.

 

 

Premiile de etapa vor fi asigurate ca si in editia precedenta de partenerul oficial al campionatului, compania Pro-X. De cupe se va ocupa Infinity Trophy, partenerul Auto Blic si pentru etapele din campionatele nationale. Nu in ultimul Promo Rally Pro-X 2016-2017 este sustinut de PRO-X in calitate de partener official, de CYCLON MOTORSPORT, Infinity Trophy si de ZIZIN in calitate de parteneri.

 

Concurentii se pot inscrie la Promo Rally III pana vineri, 27 ianuarie, cand este si data limita pentru efectuarea platii taxei de inscriere.

 

Promo Rally Pro-X 2016-2017 este organizat de Auto Blic si se desfasoara sub egida AJAS- FRAS

 

Parteneri media: Rock FM si www.autorally.ro

 Documente

• Regulament

• Formular de inscriere

• Formular de inscriere echipa

• Declaratie utilizare automobil

• Harta generala

Promo Rally 2 – Obiectiv indeplinit

Seria brasoveana Promo Rally, destinata pilotilor amatori, isi continua parcursul bun, etapa a doua a mini-campionatului reeditand si dezvoltand succesul intrecerii pilot. Cu 43 de concurenti care au luat startul si un public numeros care a profitat de vremea placuta, Promo Rally 2 a fost un succes pe care organizatorii isi propun sa-l duca mai departe, in 2016.

Promo Rally 2

Promo Rally 2, a doua etapa din mini-campionatul initiat de Auto Blic, pentru pilotii amatori, a vazut un traseu asemanator cu etapa inaugurala, dar cu un desen care sa permita o desfasurare mai rapida. Astfel, intrecerea a castigat 10 concurenti si o mansa de antrenament cronometrat, iar progresele facute de majoritatea concurentilor au inceput sa se vada, in special pentru cei veniti la start a doua oara.

 

Disputa pentru primele pozitii ale celor trei clase a fost extrem de stransa, concurentii luptand totodata si pentru puncte in clasamentul general, castigatorul fiecarei categorii mergand la o scoala de pilotaj la finalul campionatului. In plus fata de sustinerea venita din partea celor trei scoli de pilotaj care ofera aceste premii, Napoca Rally Academy, Hobby Sport – Stefan Vasile si Giri Rally School, etapa secunda a intrecerii a vazut si alaturarea Danny Ungur Racing, care a oferit un premiu special. Cel care a reusit sa impresioneze cel mai mult reprezentul scolii a fost Ionut Ienasel, cel care va face deplasarea la Cluj, pentru un training cu Danny Ungur.

Promo Rally 2-1

Cele trei categorii au fost castigate de Mihai Alexandru Popa (R1 – Ford Fiesta), Tudor Oancea (R2 – VW Polo) si Andrei Caramida (R3 – Renault Megane), in timp ce timpii de referinta ai zilei au fost stabiliti de pilotul de viteza in coasta Alexandru Mirea, cel care a evoluat demonstrativ.

 

Rezultate complete:

cls.R1

cls.R2

cls.R3

cls.Lic

Etapa urmatoare din mini-campionatul Promo Rally Brasov este programata pentru 25 ianuarie 2016.

 

Promo Rally este sustinut de Pro-X, partenerul oficial Auto Blic in sezonul 2016, de partenerul tehnic Cyclon Motorsport si organizat cu sprijinul Clubului Sportiv Scolar Brasovia, al Gruparii de Jandarmi Mobila Brasov, al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, al firmei de ambulanta privata Apel One Med Brasov, al Serviciului Rutier al Politiei Brasov si al Politiei Locale Brasov. Competitia se desfasoara sub egida Asociatiei Judetene de Automobilism Sportiv Brasov si sub tutela Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Promo Rally Brasov, etapa a doua

Proiectul Promo Rally, intrecerea brasoveana destinata pilotilor amatori, ajunge la etapa a doua, programata sa se desfasoare in aceeasi locatie, de pe fostul Stadion Municipal din Brasov, in data de 13 decembrie. In urma succesului intrecerii pilot, la care au participat 36 de concurenti si care a starnit un interes remarcabil, organizatorii seriei cauta sa mareasca numarul de etape al mini-campionatului la cinci, dar si sa extinda posibilitatile formatului pentru a primi mai multi piloti la start si a oferi mai multe ture pe circuit pentru fiecare concurent.

Afis Promo Rally 2

Dupa ce prima intrecere din seria Promo Rally, lansata la sfarsitul lunii noiembrie, a intrecut asteptarile organizatorilor brasoveni, care au primit inscrieri din toata tara, precum si multe solicitari de suplimentare a locurilor disponibile, acestia au adus mici modificari etapei secunde, programata in 13 decembrie. In primul rand, pentru a putea primi la start un numar mai mare de concurenti, traseul a fost usor modificat, urmarindu-se o desfasurare mai compacta, care sa permita suprapunerea evolutiei a doi concurenti. In acelasi timp, pentru a nu crea un avantaj concurentilor locali si a evita creerea de neplaceri pentru locuitorii din zona, schita noului traseu nu va mai fi publicata, urmand sa fie primita de fiecare concurent la verificarile administrative, in dimineata cursei.

 

Noul format va oferi si o mansa in plus, de antrenament cronometrat, chiar daca numarul maxim de inscrisi a fost marit la 45, concurentii avand posibilitatea de a se obisnui cu traseul la viteza de concurs, inaintea celor doua manse de clasament. O alta noutate este introducerea unei scurte etape de legatura, cu viteza impusa, pentru masinile inmatriculate, un plus in complexitate, care apropie competitia mai mult de o proba speciala de raliu.

 

In privinta inscrierilor, pentru a putea beneficia de o planificare precisa, data limita este joia din saptamana cursei, 10 decembrie, iar plata taxei de inscriere poate fi facuta pana vineri, o zi mai tarziu.

 

Promo Rally este sustinut de ProX, partenerul oficial Auto Blic in sezonul 2016, de partenerul tehnic Cyclon Motorsport si organizat cu sprijinul Clubului Sportiv Scolar Brasovia, al Gruparii de Jandarmi Mobila Brasov, al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, al firmei de ambulanta privata Apel One Med Brasov, al Serviciului Rutier al Politiei Brasov si al Politiei Locale Brasov. Competitia se desfasoara sub egida Asociatiei Judetene de Automobilism Sportiv Brasov si sub tutela Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Regulament Promo Rally 2

Program Promo Rally 2

Declaratie_utilizare_auto

formular_inscriere (1)

Debut de succes pentru Promo Rally Brasov

Alergat pe un traseu de asfalt improvizat pe terenul fostului stadion municipal din Brasov si cu 35 de concurenti la start, debutul Promo Rally Brasov a fost un real succes. Etapa pilot a mini-campionatului destinat pilotilor amatori a fost apreciata atat de piloti, cat si de spectatorii veniti intr-un numar apreciabil, iar duelul pentru victoriile de clasa a fost unul foarte strans. 

 

Cosmin Balan a reusit cel mai rapid timp al zilei, cu o mansa de 3 minute si 29 de secunde, devansandu-l la ambele parcurgeri ale traseului pe Matei Stancu. Albu, care a condus un Renault Megane RS si-a trecut in cont victoria clasei R3, clasa regina, cu 4 secunde si jumatate in fata lui Stancu (BMW 325i), in timp ce Dacia 1310 cu motor 1.7 turbo a lui Pavel Stefanut a incheiat podiumul, pilotul venit tocmai de la Braila obtinand si cel de-al treilea timp al zilei.

Podium clasa r1 promo rally

Clasa R1, destinata propulsoarelor sub 1600 cmc, a starnit un interes neobisnuit, prin timpul realizat de Lucian Tugulea, liderul necontestat al categoriei, la volanul unui VW Polo. Bacauanul, care a luat startul chiar primul in concurs, avand numarul 1, a avut timpul de referinta pana aproape de sfarsitul mansei intai, incheind in final pe pozitia a patra intr-un clasament virtual al celor mai buni timpi ai zilei. Podiumul la R1 a fost completat de Daniel Simon (Dacia Logan) si Tudor Oanes (Opel Astra).

 

Victoria Clasei R2, destinata propulsoarelor cu cilindree echivalata intre 1601 si 2200 cmc i-a revenit lui Tudor Oancea (VW Polo), care l-a devansat pe Lucian Oltei (Renault Clio RS) si pe Alin Mihai Albu (Ford Focus).

 

Organizatorii Promo Rally s-au declarat placut surprinsi de interesul crescut venit din partea concurentilor si isi propun organizarea unei noi etape in 13 decembrie, cu un traseu nou, care sa permita acceptarea unui numar mai mare de concurenti la start. 

 

Promo Rally este sustinut de ProX, partenerul oficial Auto Blic in sezonul 2016 si de partenerul tehnic Cyclon Motorsport. Competitia se desfasoara sub egida Asociatiei Judetene de Automobilism Sportiv Brasov si sub tutela Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Clasamente complete 

cls.R1

cls.R2

cls.R3

Stefan Vasile sustine Promo Rally

Stefan Vasile, unul din cei mai de succes piloti romani din toate timpurile, se alatura proiectului Promo Rally, programat sa debuteze la finele saptamanii. Intrecerea brasoveana destinata exclusiv amatorilor se bucura de succes, 25 de concurenti trimitand pana joi seara cereri de inscriere.

Stefan Vasile

Dupa ce Dan Girtofan si-a exprimat sprijinul pentru proiectul Promo Rally, un alt fost campion national de raliuri, Stefan Vasile, se alatura brasovenilor de la Auto Blic. Cunoscut mai recent prin functiile pe care le-a ocupat in cadrul Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, pe care a si condus-o intre 2007 si 2008, Stefan Vasile este unul din cei mai de succes “ralisti” romani din toate timpurile. Pe langa cele trei titluri de campion national absolut, obtinute in 1984, 1988 si 1990, Vasile are in continuare in palmares cel mai bun rezultat in Campionatul Mondial de Raliuri – locul 18 in Raliul Portugaliei 1985 si peste 30 de prezente internationale cu echipa Dacia intre 1978 si 1990.

 

Maestru al Sportului inca din 1980, Stefan Vasile se ocupa de activitati de scoala de pilotaj din 1995, cand infiinta Hobby Sport – scoala de pilotaj Stefan Vasile, alaturi de Ionel Malaut. Scoala este in prezent cea mai veche din tara, iar unul din castigatorii Promo Rally se va bucura de cursurile predate de marele campion, prin mana caruia au trecut nume importante ale raliurilor de la noi din tara, precum Claudiu David, Alexandru Pitigoi, sau Manu Mihalache.

Stefan Vasile Nova

Inscrierile pentru Promo Rally 1, etapa programata duminica 22 noiembrie, continua, pana joi seara numarul participantilor ajungand la 25.

 

Promo Rally este sustinut de ProX, partenerul oficial Auto Blic in sezonul 2016 si de partenerul tehnic Cyclon Motorsport. Competitia se desfasoara sub egida Asociatiei Judetene de Automobilism Sportiv Brasov si sub tutela Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.