Tag Archives: simone tempestini

Simone Tempestini a terminat Turul Corsicii pe locul 4 in WRC2

Campionul mondial de raliuri la categoria juniorilor (Junior WRC), Simone Tempestini, a obținut locul 4 în clasamentul WRC 2, la prima etapă în care punctează în actualul sezon. Clasarea pe locul 13 la general este cea mai bună din istorie pentru un reprezentant al României.

 

Simone Tempestini, component al echipei Napoca Rally Academy, a început cu dreptul campania pe care o va desfășura în WRC 2 în 2017. Dublul campion național al României a avut un parcurs calculat, în care a preferat să nu riște inutil. În prima zi de concurs, cea de vineri, o mică problemă tehnică apărută la cutia de viteze (nu mai putea fi selectată prima treaptă) l-a sâcâit pe sportivul din Cluj și l-a împiedicat să aibă ritmul dorit, mai ales că planul orar nu includea și trecerea prin parc service.

Nici interacțiunea cu noua mașină, Citroen DS3 R3, nu a fost cea mai fericită, dar după cei 120 km de probă specială lucrurile s-au mai așezat. Simone a încheiat ziua pe locul 7 în clasamentul WRC 2. Sâmbătă a fost o zi cu un ritm mai bun, în care și-au spus cuvântul recunoașterile efectuate cu mare atenție împreună cu navigatorul Giovanni Bernacchini, care i-au permis să abordeze cu mare atenție „capcanele” presărate pe traseul din Corsica. Ziua a fost încheiată pe poziția a 5-a, în ciuda unei răsuciri pe una dintre probe.

 

În cea de-a treia zi a raliului, duminică, Simone și Giovanni au controlat eficient ritmul și au reușit să mai devanseze un echipaj pe cea mai lungă probă a raliului (53,78 km). Astfel, la finalul Turului Corsicii 2017, echipajul Simone Tempestini/Giovanni Bernacchini a terminat pe poziția a 4-a a clasamentului WRC 2, obținând astfel primele puncte în campania din acest an. Locul 13 în clasamentul general este cel mai bun rezultat obținut vreodată de un pilot român în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

Pe prima poziție în WRC 2 s-a clasat fostul pilot oficial Volkswagen, Andreas Mikkelsen, care a concurat la volanul unei Skoda Fabia R5. Turul Corsicii 2017 a fost câștigat de belgianul Thierry Neuville (Hyundai i20 Coupe WRC), pe locul 2 a terminat francezul Sebastien Ogier (Ford Fiesta WRC), în timp ce poziția a treia a podiumului a fost ocupată de spaniolul Dani Sordo (Hyundai i20 Coupe WRC).

 

Suntem foarte fericiți pentru rezultatul obținut, dar nu foarte mulțumiți de ritmul avut pe probe. Ne așteptam să fim puțin mai rapizi. La început, când am văzut lista de înscriși în WRC 2, un loc 4 părea imposibil de obținut, dar, până la urmă am reușit, iar recunoașterile făcute foarte bine au contat mult. Am fost foarte atenți la interioarele virajelor, am stat departe de greșeli, de pene și am ajuns pe această poziție care ne aduce puncte foarte importante în economia sezonului 2017. Știm ce avem de făcut pentru a îmbunătăți ritmul și deja de zilele viitoare vom pregăti și mai bine următoarea etapă, pentru a fi mai performanți.

 

Următoarea etapă din WRC în care Simone Tempestini va lua startul, Raliul Portugaliei, se va desfășura în perioada 18 – 21 mai 2017.

Start în WRC 2 pentru Simone Tempestini

Câștigător al Raliului Brașovului 2017, prima etapă din campionatul României, Simone Tempestini nu a avut prea mult timp de respiro, îndreptându-și atenția către Turul Corsicii, etapă de campionat mondial și prima rundă care va conta în ierarhia WRC 2, miza internațională pentru juniorul NRA în acest an.

 

Deși a mai luat două starturi în această stagiunea a Campionatului Mondial de Raliuri, la Monte Carlo și în Suedia, Turul Corsicii are o însemnătate deosebită pentru Simone Tempestini, care va face tot posibilul să obțină un rezultat care să-l avantajeze în economia clasamentului WRC 2.

 

În 2017 vor fi șase etape în care Simone va puncta în această clasă, a doua ca valoare în cea mai importantă competiție de raliuri din lume – Turul Corsicii, Raliul Portugaliei, Raliul Finlandei, Raliul Germaniei, Raliul Spaniei și Raliul Marii Britanii, iar la Raliul Poloniei va participa fără să puncteze WRC 2.

Cea mai mare provocare a începutului de an a fost adaptarea la noua mașină, Citroen DS3 R5, iar cei peste 100 km de probă specială de la Raliul Brașovului au contribuit la îmbunătățirea interacțiunii dintre Simone și aceasta. Mai sunt încă multe de pus la punct, dar Turul Corsicii ar trebui să consolideze colaborarea.

 

Obiectivul este de a acumula cât mai multă experiență și de a termina raliul, iar dacă totul va decurge conform planurilor și vor fi câștigate și puncte în clasamentul general, va fi cu atât mai bine. Simone va face echipaj, ca și în sezonul trecut din WRC, cu navigatorul italian Giovanni Bernacchini. Turul Corsicii se desfășoară în periaoda 6 – 9 aprilie, pe parcursul a 10 probe speciale care însumează nu mai puțin de 316,76 kilometri. Startul oficial se va da din Ajaccio, iar parcul de service va fi localizat în Bastia.

 

Abandon pentru Simone Tempestini in Raliul Suediei 2017

Deși pornea doar cu gândul de a efectua ultimul test important înaintea campaniei WRC 2, Simone Tempestini s-a văzut nevoit să încheie mai repede decât și-ar fi dorit etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri, după ce o ieșire în decor l-a pus în imposibilitatea de a continua întrecerea.

 

Strategia juniorului Napoca Rally Academy a fost clară încă de la începutul stagiunii 2017 din Campionatul Mondial – două etape de acomodare cu noul automobil de concurs, Citroen DS3 R5 și apoi un parcurs cât mai bun în calendarul WRC 2 (în care vor puncta în total șase etape). Raliul Suediei avea rolul de a suda cât mai bine legătura dintre echipaj și mașină, însă lucrurile nu au decurs conform așteptărilor.

 

Dacă la shakedown totul a mers normal, iar echipajul Simone Tempestini/Giovanni Bernacchini s-a declarat mulțumit de reacomodarea la condițiile de concurs impuse de un traseu acoperit cu zăpadă și gheață, încă din prima zi a raliului au apărut ceva probleme, inclusiv o pană ce a dat peste cap cadența echipajului cu numărul 84. Toate au culminat cu încăpățânarea Citroenului DS3 R5 de a porni în parcul de service, sâmbătă dimineață, situația care a condus la o întârziere de 5 minute la start (și automat în clasamentul general).

 

Impulsionat de această problemă și hotărât să mai recupereze din pierdere, Simone a crescut constant ritmul și a forțat pe alocuri. Din păcate, o ieșire în decor ce a avut loc pe Proba Specială 14 a produs daune destul de importante mașinii și i-a forțat pe cei doi să pună punct aventurii din Suedia.

 

După un astfel de raliu nu prea ai cum să fii mulțumit. Însă, îmi place să caut și lucrurile bune între toate ghinioanele de care m-am lovit. Mi-au plăcut probele pe care am apucat să evoluez, mi-a plăcut că am reușit să mă înțeleg din ce în ce mai bine cu mașina. Sigur, dacă nu ar fi existat problema din service, când nu am putut s-o pornim, poate că am fi fost mai relaxați și am fi riscat mai puțin. Una peste alta eu spun că suntem mai bine pregătiți pentru Corsica, unde va începe să conteze cronometrul și pentru noi”, a concluzionat dublul campion de raliuri al României, Simone Tempestini.

 

Următoarea etapă din calendarul WRC se va desfășura în Mexic, însă componentul Napoca Rally Academy nu se va afla la start. El va reveni odată cu Tour de Corse, raliu care va avea loc în perioada 6 – 9 aprilie și care va conta și în clasamentul WRC 2.

Simone Tempestini a castigat ATA Racing Show 2016

ATA Racing Show 2016 a fost dominata in ambele zile de Simone Tempestini (Ford Fiesta R5), care a fost cel mai rapid pilot, atat in antrenamente si calificari, cat si in mansele de concurs si finala. Campion mondial de juniori si campion national en-titre, Tempestini a cucerit la ATA Racing Show 2016 trofeul la general, dar si Clasa 4WD (masini cu tractiune integrala). De fapt, la clasa, a fost«o afacere de familie», pentru ca pe locul doi a terminat tatal sau, Marco Tempestini (Ford Fiesta R5), in timp ce pe pozitia a treia s-a clasat Dan Girtofan (Skoda Fabia R5).

3p0c7796

Astfel, Simone Tempestini reuseste sa se impuna pentru a doua oara consecutiv la ATA Racing Show, dupa ce castigase la general si laClasa 4WD, si la prima editie, cea desfasurata in 2015 la Academia Titi Aur.

 

La Clasa 2WD, Vlad Cosma (Peugeot 208) a reusit o evolutie foarte buna in a doua mansa a finalei, in care a stabilit cel mai bun timp si a reusit sa se impuna in fata lui Alexandru Filip (Renault Clio R3T), pilotul care dominase categoria in calificari si mansele de concurs. Pe locul trei s-a clasat Florin Tincescu (Peugeot 208).

 

Si la Clasa Dacia a fost o situatie similara, un pilot fiind cel mai rapid in aproape toate fazele premergatoare finalei, pentru ca, apoi, altcineva sa cucereasca trofeul. Norbert Maior (Dacia Sandero) este castigatorul clasei, urmat de Armando Battocchi (Dacia Logan) si Catalin Tutuian (Dacia Sandero), cel care a fost aproape mereu cel mai rapid, pana la mansele finale.

 

La ATA Racing Show s-au mai acordat si trei trofee speciale. Astfel, la categoria feminin s-a impus Vanessa Cadar (Suzuki Swift), in timp ce castigatorul categoriei Debutanti a fost Dragos Popa (Dacia Logan).

 

Premiul pentru cel mai lung zbor dupa o saritoare, care a masurat 29 demetri, a fost adjudecat de Bogdan Marisca (Ford Fiesta R5).

 

clasamente-finale

Simone Tempestini triumfă în Raliul Germaniei și face un pas important spre titlul din Junior WRC

 

Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au avut o evoluție fantastică pe asfalt și au câștigat duelul cu Martin Koci din Junior WRC. Juniorul Napoca Rally Academy a făcut un pas important spre atingerea obiectivului său principal din acest sezon.

Simone Tempestini Raliul germaniei 2016

După victoriile pe macadam din Portugalia și Polonia, Simone Tempestini și Giovanni Bernacchiniau reușit o victorie fantastică și pe asfaltul din Germania, una dintre cele mai dificile etape pe asfalt din calendarul mondial.

 

Echipajul Napoca Rally Academy a terminat ultimele trei speciale ale raliului de fiecare dată în top 3 și în final s-a impus cu un avans de aproape 40 de secunde față de Martin Koci.

 

Sunt foarte mulțumit de rezultat, dar cel mai mulțumit sunt de modul în care am abordat acest raliu. Am luat deciziile cele mai bune pe tot parcursul acestui weekend. Am avut o abordare prudentă la început, dar apoi am ridicat ritmul în funcție de situația de pe probele speciale. Am încheiat raliul în forță și pentru noi este rezultatul perfect”, a spus Simone Tempestini.

Simone Tempestini Raliul Germaniei

Victoria din Germania înseamnă că juniorul Napoca Rally Academy are acum un avans de 37 de puncte față de norvegianul Ole Christian Veiby, principalul său rival în lupta pentru titlul juniorilor. “Este o victorie importantă pentru noi, dar meciul nu s-a terminat încă. Avem acum mai mult de o lună timp de pregătire pentru etapa din Corsica. Am mai concurat acolo și este un raliu care îmi place foarte mult. Vom avea și acolo aceeași strategie și sper să obținem și același rezultat”, a mai spus Simone Tempestini.

 

Turul Corsicii, etapa a zecea din mondialul de raliuri și a cincea din Junior WRC, se va desfășura în perioada 29 septembrie – 2 octombrie.

Simone Tempestini trece de pe macadam pe asfalt în Junior WRC

Cu două victorii și un loc secund pe macadam, Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini vor ataca prima etapă pe asfalt din Junior WRC cu un avans de 18 puncte în clasamentul general. Raliul Germaniei, etapa a noua din Campionatul Mondial de Raliuri și a patra din Junior WRC, se va desfășura între 18 și 21 august.

 

Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au început Raliul Germaniei, etapa a patra din calendarul Junior WRC, cu o sesiune de teste pe asfalt cu modelul DS3 R3-MAX, programată chiar înaintea recunoașterilor oficiale. “Am avut trei etape pe macadam și acum urmează două, foarte dificile, pe asfalt. Obiectivul pentru teste a fost să găsim un set-up cât mai bun pentru etapa din Germania și să ne intrăm în ritm pe această suprafață. Urmează un raliu dificil, dar suntem pregătiți să ne luptăm pentru un loc pe podium”, a spus Simone Tempestini, după testele din Germania.

a6a3e8d4-3ff4-436e-94f9-3ad7844d6730 (1)

Cu două victorii în Portugalia și Polonia, plus un loc secund în Finlanda, Simone Tempestini este lider în Junior WRC cu un avans de 18 puncte față de norvegianul Ole Christian Veiby. În competiția juniorilor urmează etapele pe asfalt din Germania și Corsica, iar finalul de ezon va fi tot pe macadam, în Marea Britanie. “Macadamul este clar suprafața mea preferată și sunt mulțumit de cum a decurs prima jumătate din acest sezon. Trebuie să arătăm însă că suntem puternici și pe asfalt și să ne consolidăm poziția de lideri pentru a ne atinge obiectivul principal din acest sezon”, a continuat juniorul Napoca Rally Academy.

 

Vremea imprevizibilă, suprafața schimbătoare și celebra specială Panzerplatte cu o lungime de 40 de kilometri fac din Raliul Germaniei o etapă extrem de dificilă. Având cartierul general în Trier, Raliul Germaniei are 18 probe speciale cu o lungime de 306 km, fiind considerată cea mai dificilă etapă pe asfalt din calendar. “Este foarte important să adunăm cât mai multe puncte aici. Ne vom adapta ritmul în funcție de ceea ce se întâmplă pe probe. Trebuie să fim atenți la recunoașteri pentru a avea o dictare cât mai exactă și dacă totul este ok sunt sigur că putem obține un rezultat de top și pe asfalt”, a mai spus Simone Tempestini.

 

CLASAMENT GENERAL JUNIOR WRC
1. Simone Tempestini 68 p
2. Ole Christian Veiby 50 p
3. Vincent Dubert 34 p
4. Terry Folb 33 p
5. Romain Martel 28 p
6. Martin Koci 24 p
7. Mohamed Al Mutawaa 18 p
8. Juuso Nordgren 15 p
9. Lukas Pieniazek 9 p
10. Frédéric Hauswald 8 p
11. Andrea Crugnola 2 p

Simone Tempestini va pilota în premieră un model Ford Fiesta WRC

Simone Tempestini va pilota în premieră, în acest weekend, un model WRC. Imediat după victoria din Raliul Perla Harghitei, ultima etapă din Campionatul Național, juniorul Napoca Rally Academy a fost invitat de echipa Rufa Sport să-l înlocuiască Tomas Kostka la o etapă de rally sprint din Cehia. “Este un cadou frumos venit după câștigarea titlului național. După accidentarea lui Kostka, echipa din Cehia a căutat un înlocuitor și sunt încântat că s-au gândit la mine. Va fi prima experiență cu un model WRC din generația actuală și abia aștept să luăm startul acolo”, a spus Simone Tempestini, care va concura în Cehia alături de Dorin Pulpea. 

Simone Tempestini WRC 2

Programată pe 16 și 17 octombrie, etapa de rally sprint are o lungime de 70,44 km și se anunță una extrem de disputată. Pe lista de start sunt peste 100 de echipaje, 10 dintre ele evoluând la volanul unui model WRC. Simone Tempestini va lua startul cu un model Ford Fiesta WRC și este prima experiență cu un astfel de model de ultimă generație într-o competiție. “Cehia are un campionat puternic și mă bucur că am ocazia să concurez în acest weekend cu Fiesta WRC. Avem joi o zi de teste le dispoziție pentru a ne acomoda cu mașina, iar vineri și sâmbătă vom încerca să obținem timpi cât mai buni pe probe. Nu este nicio presiune pentru noi și este ocazia perfectă de a aduna experiență cu o mașină de top”, a mai spus Simone Tempestini.

Simone Tempestini a terminat Turul Corsicii pe locul 2 în WRC 3

Cu o evoluție excelentă și în ultima zi din Turul Corsicii, etapa a 11-a din Campionatul Mondial de Raliuri, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi și-au asigurat poziția a doua în clasamentul WRC 3.

 

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au trecut cu bine și peste cea mai lungă zi din Turul Corsicii. După cele trei probe speciale, cu o lungime de aproape 95 km, echipajul Junior NRA și-a păstrat poziția secundă în WRC 3. 

Simone Tempestini Franta 2015

Simone Tempestini a început ziua cu cel de-al treilea timp pe prima probă, a terminat următoarea specială cu al cincilea timp, iar pe ultima probă a raliului a avut al doilea timp. “Toată lumea știe că prefer macadamul, așa că sunt foarte fericit de ritmul pe care l-am avut în acest raliu, mai ales că am fost acasă la francezi. A fost un raliu extrem de dificil, cu condiții meteo incredibile și tocmai de aceea sunt foarte bucuros că am reușit să terminăm pe podium așa cum ne-am propus”, a spus Simone Tempestini.

 

Fără a putea puncta în Junior WRC, Simone Tempestini este pe locul patru în clasament, după etapa franceză, dar este decis să atace pentru a termina pe doi după Gilbert Quentin. “ Vreau să-i felicit pe Gilbert și Jamoul pentru titlul din Junior WRC. A fost o luptă frumoasă și mă bucur că am un ritm apropiat de-al lor. Am făcut câteva greșeli în acest sezon, dar cred că acestea ne vor ajuta să fim și mai buni în campania pentru titlul mondial al juniorilor în 2016”, a continuat Simone Tempestini.

Simone Tempestini Turul Corsicii 2015

Juniorul NRA ocupă acum poziția a patra în Junior WRC la un punct în spatele finlandezului Henri Haapamaki și la cinci puncte de Ole Christian Veiby. “Vom aborda foarte motivați ultimele două etape din calendar, Raliul Spaniei și Raliul Marii Britanii, iar obiectivul nostru este să terminăm sezonul pe locul secund”, a mai adăugat Simone Tempestini. 

 

Raliul Spaniei, penultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri, se va desfășura în perioada 22 – 25 octombrie. 

Trei mingi de meci pentru NRA la Raliul Iașului

  • Napoca Rally Academy poate decide lupta pentru trei titluri naționale încă de la Raliul Iașului
  • Simone Tempestini, Bogdan Marișca și Marco Tempestini se luptă pentru podium în clasamentul general

  • Vlad Cosma vrea titlul în Cupa Suzuki, iar Florin Tincescu continuă procesul de acomodare cu noua mașină

Simone Tempestine

Titlul național pe echipe, titlul național la piloți cu Simone Tempestini și titlul în Cupa Suzuki. Acestea sunt cele trei obiective pentru Napoca Rally Academy în Raliul Iașului, etapa a șaptea din Campionatul Național de Raliuri. 

 

Napoca Rally Academy a avut un parcurs excelent în cea de-a doua jumătate a sezonului în Campionatul Național de Raliuri și este pregătită să decidă lupta pentru trei titluri naționale încâ din Raliul Iașului, penultima etapă din 2015. 

 

Neînvinși încă în acest sezon în etapele în care au luat startul cu modelul Ford Fiesta R5, Simone Tempestini și Dorin Pulpea sunt deciși să-și treacă în cont titlul național cu o etapă înaintea finalului de sezon. “Vom merge în această etapă la fel ca în oricare alta. Trebuie să rămânem concentrați până la final și să abordăm totul pas cu pas. Îmi place mult Raliul Iașului și obiectivul nostru este să câștigăm și această etapă în 2015”, a spus Simone Tempestini. 

Bogdan Marisca

După seria de clasări pe podium din partea a doua a sezonului, echipajul Bogdan Marișca/ Carmen Poenaru a intrat în lupta pentru podium și în clasamentul general din Campionatul Național. “Acomodarea cu modelul Ford Fiesta s-a făcut treptat și sunt foarte mulțumit de evoluțiile din ultimele raliuri. Urmează acum un raliu frumos, cu cele mai bune probe pe macadam din campionat. Voi avea aceeași abordare, una în care să mergem cât mai tare posibil, dar fără să ne asumăm riscuri inutile. Este un raliu special pentru echipajul nostru, deoarece aici a debutat Carmen ca și copilot. Sunt sigur că va fi o întâlnire frumoasă cu spectatorii pe super speciala Râpa Galbenă, dar și pe celelalte probe”, a spus Bogdan Marișca.

 

Pentru Vlad Cosma și Diana Hațegan etapa de la Iași este una extrem de importantă în lupta pentru titlul din Cupa Suzuki. Pentru Vlad Cosma, specialist în câștigarea titlurilor în competițiile monomarcă, etapa de la Iași înseamnă revenirea pe terenul în care și-a făcut debutul în raliuri, într-o etapă de rally sprint. “A fost o luptă strânsă în Cupa Suzuki până acum și mi-ar plăcea sâ tranșăm lupta încă de la Iași pentru ca la Harghita să atacăm și un podium la 2WD. Îmi place mult această etapă, iar noua configurație se anunță foarte interesantă”, a spus Vlad Cosma.

Vlad Cosma

După etapa din Cehia, ultima din programul Junior ERC din acest sezon, Florin Tincescu și Sergiu Itu se vor concentra exclusiv pe etapele din Campionatul Național. Raliul Iașului înseamnă pentru juniorii NRA debutul pe macadam cu modelul Subaru Impreza de grupa N. “La Sibiu a fost prima etapă pe asfalt cu noua mașină și sunt foarte bucuros că am reușit să terminăm raliul. Aici vom debuta pe macadam și va fi un test util pentru sezonul 2016. Singurul obiectiv este să parcurgem cât mai mulți kilometri și să ne acomodăm cu noua mașină”, a spus și Florin Tincescu. 

Marco Tempestini

Raliul Iașului este și prima oportunitate pentru Napoca Rally Academy să-și treacă în cont titlul pe echipe, al doilea după cel câștigat în 2012 în CNR. “Etapa de la Iași este una importantă pentru noi ca echipă și cred că o evoluție bună la nivelul fiecărui echipaj, în funcție și de rezultatele rivalilor noștri, ne poate aduce încă un titlul pe echipe, după cel din 2011 în CNR și cel din 2013 în Production Cup din ERC. Pentru mine, obiectivul este să urc pe podium la ultimele două etape ale sezonului și cred că avem șanse mari să reușim”, a spus și Marco Tempestini, care va lua startul alături de Toni Avram.

 

Raliul Iașului se va desfășura în perioada 10 – 12 septembrie pe specialele de macadam din județul Iași. Joi seara, de la ora 18:35, este programată super speciala Râpa Galbenă, singura pe asfalt din programul raliului, restul de 8 probe speciale fiind programate vineri și sâmbătă. Lungimea totală a raliului este de 423,6 km, dintre care 144,2 de probă specială. 

Simone Tempestini lupta pentru victorie in Raliul Poloniei

  • Înaintea Raliului Poloniei, Simone Tempestini este pe locul 3 în clasamentul din Junior WRC

  • Concurență puternică și la etapa din Polonia; 9 echipaje înscrise în competiția dedicată juniorilor

  • Traseul ediției din 2015 a suferit modificări majore comparativ cu anul trecut

Simone Tempestini

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi sunt pregătiți să se lupte pentru victorie în Raliul Poloniei, etapa a șaptea din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) și a treia inclusă în Junior WRC, competiție dedicată juniorilor. Pentru Simone Tempestini aceasta este cea de-a treia prezență în Raliul Poloniei.

După testul util din Raliul Moldovei Moinești, Simone Tempestini este pregătit pentru startul într-o nouă etapă din Campionatul Mondial de Raliuri cu modelul Citroen DS3 R3T Max. Raliul Poloniei, etapa a șaptea din WRC și a treia din calendarul Junior WRC, se anunță una extrem de disputată cu nouă echipaje care se vor lupta pentru puncte în competiția juniorilor. “Am avut un ritm bun în primele două raliuri din Junior WRC, am câștigat și probe, dar nu am avut noroc să adunăm atât de multe puncte pe câte ne-am fi dorit. Suntem pe trei în clasament acum și este foarte important să obținem un rezultat de top aici”, a spus Simone Tempestini.

Simone Tempestini 1

Chiar dacă juniorul Napoca Rally Academy a mai concurat de două ori până acum în Raliul Poloniei, traseul din 2015 a fost modificat în proporție de 90%, o singură probă fiind identică cu cea de anul trecut. “Îmi plac probele de aici. Sunt foarte rapide și trebuie să ai un ritm bun încă de la început. Sunt mulți fani pe margine, iar atmosfera este incredibilă. M-am simțit bine cu această mașină, iar copilotul meu a făcut o treaba excelentă până acum. Știu că nu va fi ușor, dar îmi doresc să câștig aici”, a spus Simone Tempestini.

Raliul Poloniei începe joi, 2 iulie, cu startul festiv și super speciala de pe Mikolajki Arena, vineri sunt programate șapte probe speciale, plus super speciala, sâmbătă tot șapte speciale și super speciala de pe Mikolajki Arena, iar duminică, 5 iulie, este o singură probă distinctă care va fi parcursă de două ori. Lungimea totală a raliului este de 1192,5 km, dintre care 313,53 împărțiți în 19 probe speciale.