Alături de BMW 635 CSI şi BMW M3, noul BMW M4 a respectat o tradiţie unică în Campionatul German de Turisme – câştigarea titlului încă de la sezonul de debut. Marco Wittman îşi adjudeca matematic titlul deja de la a 8-a cursă, în 14 septembrie, cu două etape înainte de final. Cu aceasta ocazie Marco Wittmann va beneficia de cateva surprize din partea celor de la BMW precum o editie limitata a modelului M4 in numai 23 de exemplare si o sesiune de teste pentru Formula 1 alaturi de echipa Scuderia Toro Rosso. Marco este insa confirmat pentru sezonul urmator in DTM, deci un eventual pas catre Marele Circ nu va fi inca facut asa cum declara si el in interviul acordat pe parcursul acestui an publicatiei noastre.
Acum, la final de sezon, pentru a marca acest succes, BMW M GmbH prezintă BMW M4 DTM Champion Edition, o ediţie limitată de numai 23 de exemplare, evocând numărul maşinii victorioase a lui Marco Wittmann. Modelul este disponibil exclusiv în culoarea Alb Alpin şi beneficiază de o serie de caracteristici de design inspirate de maşina de curse a lui Wittmann. Toate aceste elemente sunt realizate de BMW Individual Manufaktur, divizia speicală BMW M GmbH responsabilă cu personalizarea modelelor BMW la cererea specială a clienţilor mărcii.
La exterior, elementele distinctive ale modelului sunt capota şi portbagajul în negru mat pe care sunt trasate liniile colorate, în designul modelului de curse, acoperişul din fibră de carbon şi liniile laterale negre. Grila radiatorului este încadrată de o linie portocalie, pe uşi este inscripţionat „23”, numărul maşinii lui Marco Wittmann în campionat. Pe geamurile laterale apare steagul Germaniei alături de indicativul pilotului, „WIT”, şi „DTM Champion 2014”. Alte elemente speciale sunt jantele negru mat de 19”, construite din aliaj uşor, spoilerul faţă negru, precum şi flapsuri faţă, carcase oglinzi, spoiler spate şi difuzor din carbon, toate din colecţia de accesorii BMW M Performance.
La interior modelul se remarcă prin inserţiile din carbon marcate de semnătura lui Wittmann, şi inscripţionarea „DTM Champion 2014” şi numerotarea modelului din cadrul ediţiei speciale. Alte elemente exclusive sunt volanul acoperit cu piele alcantara şi marcajul „orei 12”, precum şi schimbătorul de viteze şi frâna de mână tot în design cu piele alcantara combinată cu fibră de carbon. Performanţa motorului de şase cilndri în linie M Twin Power Turbo (317 kW/ 431 CP) este completată de cutia automată M cu dublu-ambreiaj şi Drivelogic, frânele M carbon-ceramice şi pachetul M Driver Package. Pentru cei 23 cumpărătorii ai acestei ediţii speciale mai este pregătită o supriză specială. Aceştia vor beneficia de un curs de pilotaj coordonat de Marco Wittmann pe circuitul unde s-au făcut testele de dezvoltare ale noului BMW M4 – Nürburgring Nordschleife.