Înaintea următorului week-end de cursă ce va avea loc la Nürburgring, DTM a avut programată o sesiune de încălzire, dedicată fanilor, pe străzile din Köln. Duminică, 17 august, legendarul circuit va găzdui cea de-a şaptea etapă a sezonului 2014 din DTM. Cu o săptămână înainte, vedetele din DTM care vor fi protagoniştii cursei din Masivul Eifel, au pus stăpânire pe centrul metropolei Köln. Conform programului de sâmbătă, campionatul a oferit un program pentru fani în Neumarkt. Acţiunea a devenit şi mai palpitantă duminică: podul Deutzer de peste Rin a fost transformat în circuit pentru maşinile DTM. Maxime Martin a fost reprezentantul BMW Motorsport. Martin a pilotat modelul BMW M4 DTM, reuşind un show spectaculos pentru fanii aflaţi pe margine – fundalul a fost asigurat de faimoasa Catedrală din Köln.
Din partea celor de la Audi, campionul en-titre Mike Rockenfeller, a incantat fanii punand la treaba cei 460 cp ai modelului RS5 DTM. “O atmosfera extaordinara, o incalzire excelenta pentru urmatoarea runda a campionatului care va avea loc la Nürburgring. Personal am mari ambitii pentru aceasta etapa deoarece aceasta reprezinta cursa de casa atat pentru mine cat si pentru echipa mea Phoenix Racing.”
Cel de-al treilea constructor implicat in DTM, Mercedes-Benz, a fost reprezentat de Christian Vietoris pilotul originar din Lissendorf / Eifel, oras situat in apropierea Nürburgring-ului. Christian care a reusit singura victorie din acest sezon pentru Mercedes-Benz declara despre eveniment: “Am foarte multi prieteni aici si vin cam o data pe saptamana in oras. Nu am crezut nicio clipa ca voi avea ocazia sa pilotez modelul de curse pe strazile orasului. Sper ca weekendul urmator sa fie tot la fel de bun pentru mine si pe Nürburgring.“
Pentru cei de la BMW Motorsport o veste trista a umbrit sarbatoarea, Dieter Lamm decedand pe 9 august 2014. Dieter a trecut în nefiinţă în mijlocul familiei sale, la vârsta de 59 de ani, după ce a fost răpus de o boală nemiloasă. Împreună cu fratele geamăn Charly Lamm şi cu fratele vitreg Herbert Schnitzer, Dieter Lamm a fost sufletul Schnitzer Motorsport. De peste 30 de ani, cei trei fraţi au sărbătorit nenumărate victorii în motorsport cu BMW Team Schnitzer. De-a lungul acestui interval, ei au devenit membri marcanţi ai familiei BMW. Până de curând, Dieter Lamm a fost responsabil, alături de directorul echipei, Charly Lamm, de procesele tehnologice şi de logistica programului DTM la BMW Team Schnitzer. El a jucat un rol primordial în succesele majore pe care le-a reuşit echipa, printre care s-au numărat câştigarea titlurilor DTM la piloţi şi la constructori în 2012. Cele opt modele BMW M4 DTM vor concura cu panglici negre, în semn de doliu, la proxima etapă DTM de la Nürburgring, în memoria lui Dieter Lamm.