All posts by Mihai Popescu

BCR LEASING RALLY TEAM: VICECAMPIONI LA ECHIPE ŞI ÎN CLASAMENTUL PILOŢILOR

Raliul Harghitei (9-10 octombie) a încheiat în mod oficial ediția din 2015 a Campionatului Național de Raliuri. Pentru BCR Leasing Rally Team această ultimă etapă a fost una foarte bună, în care Gergo Szabo a reușit să își adjudece titlul de vicecampion național absolut, iar Edwin Keleti să își consolideze locul 3 la general în campionat. De asemenea, BCR Leasing Rally Team și-a asigurat și locul doi la echipe. Am venit la această etapă dorind să ocupăm locurile 2 și 3 pe podiumul campionatului și ne-am îndeplinit obiectivul. Am câștigat și clasa 3, clasa 11 și am terminat pe locul secund la Cupa Dacia. Astfel, putem spune că am avut un raliu bun și am reușit să terminăm cu bine un an dificil. Felicitări membrilor echipei pentru tot ce au făcut în 2015 și sperăm că anul viitor va fi unul și mai bun!– a declarat Alexandru Pițigoi, Director General Colina Motorsport.

 Gergo Szabo_Karoly Borbely_Mitsubishi Evo IX R4_Raliul Harghitei 2015

Gergo Szabo și Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer EVO IX R4) au avut un parcurs bun în Raliul Harghitei, reușind să câștige și o probă specială. Deși au ocupat mult timp locul secund la general, nu au dorit să îşi asume riscuri inutile, nu au forţat, şi au terminat concursul pe trei, atât la general, cât și la clasa 2. Oricum, acest rezultat a fost suficient pentru ca ei să devină vicecampioni naționali.A fost un raliu cu o încărcătură psihică ridicată, datorită mizei mari. Ne-am pregătit foarte bine şi am reuşit compromisul perfect: să nu mergem prea tare şi să nu ne asumăm riscuri inutile. Este un rezultat la final de sezon excelent pentru noi, având în vedere dificultăţile pe care le-am avut în a aduna un buget competitiv. Suntem foarte mulţumiţi de rezultat: vicecampioni naţionali absoluţi şi vicecampioni la echipe! Mulţumim echipei Botka Rally Team şi Colina Motorsport pentru suport, dar şi sponsorilor echipei BCR Leasing, Omniasig, Telekom, EnergoBit, Mol România pentru susţinerea acodată! – a spus Gergo Szabo la final.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani_Mitsubishi Evo X_Raliul Harghitei 2015

Edwin Keleti și Botond Csomortani (Mitsubishi Lancer EVO X) vânau înaintea raliului una dintre treptele vacante ale podiumului campionatului și au reușit să o ocupe pe cea de-a treia. Ei au încheiat raliul pelocul 4 la general, au câștigat clasa 3 – așa cum au făcut-o în fiecare etapă de când au revenit la o mașină cu aceste specificaţii – reuşind astfel să-și atingă și obiectivul.La Harghita s-a încheiat un sezon interesant, ambițios, pe alocuri complicat. Am pornit cu o mașină de TOP, de clasa 2, care ne-a permis în prima parte a sezonului să atacăm de fiecare dată podiumul etapelor și, până după jumătatea campionatului, am arătat cât de rapizi suntem fiind încă de la început pe locul 2 al clasamentului general. Apoi am fost nevoiți să schimbăm materialul de concurs cu un performant Evo X, însă de clasa 3, cu care a trebuit să compensăm pentru lipsa de performanță pură a mașinii. Pe final de sezon am reușit să obținem bronzul campionatului, ceea ce ne mulțumește pe deplin în condițiile date. Vreau să mulțumesc tuturor pentru implicare și susținere, partenerilor (BCR Leasing, Omniasig, Pirelli, Borsec, ColinaMotorsport, Mobil 1 prin Star Lubricantsși Greco), echipei tehnice Colina Motorsport și, mai ales, copilotului meu Boti. Felicitări colegilor de echipă pentru spirit și rezultate, dar și adversarilor, care ne-au împins puternic de la spate! Sper să ne revedem  în 2016! – a declarat Edwin Keleti.

 Adrian Teslovan_Vajk Cseh Imre_Dacia Logan Cup_Raliul Harghitei 2015

Concurând în raliul lor de casă, Adrian Teslovan și Imre Cseh (Dacia Logan) au condus la Cupa Dacia la finalul primei zile, dar au trebuit în cele din urmă să se mulțumească cu locul secund. Oricum, după multe curse cu ghinioane și probleme, cei doi au avut parte de un raliu în care totul a mers bine și au putut să se concentreze doar asupra luptei cu ceilalți concurenți.Am terminat Raliul Harghitei pe locul doi, la doar 4 secunde de primul loc, aceasta fiind și singura etapă din acest an fără nici un fel de probleme majore. Suntem bucuroși de rezultatul obținut, chiar dacă cele 4 secunde sunt ca un mic ghimpe, dar până la urmă putem spune că este un rezultat onorabil, dacă analizăm parcursul nostru din acest an. A fost un sezon foarte dificil, presărat cu greșeli, ghinioane, probleme tehnice, dar încheiat într-o notă optimistă. Anul acesta pot spune că am acumulat experiență cât pentru trei campionate, tocmai de aceea iubim acest sport. Despre Raliul Harghitei, etapa care trage Cortina peste Campionatul Național de Raliuri 2015, putem spune că a fost runda cu cei mai mulți spectatori, desfășurată într-un cadru superb cu peisaje de vis și fani înfocați ai acestui sport. Nu pot să închei fără să nu le mulțumesc colegilor de echipă pentru atmosferă, Edi & Boti, Tomi & Rares, Gergo & Karcsi și, bineînțeles, partenerilor noștri: Borsec, BCR Leasing, Defi, Orkla Food’s, Omniasig, Mobil1 prin Star Lubricants, Pigna, Telekom, Prodia, Hermes Forwards, SPC și, nu în ultimul rând, echipei tehnice Colina Motorsport, în special lui Alexandru Pițigoi, precum și directorului echipei tehnice, George Serban.– a menționat Adrian Teslovan.

 Thomas Abraham_Rares Silasi_Mitsubishi Evo 3 Kombi_Raliul Harghitei 2015

La clasa 11, Thomas Abraham și Rareș Silași (Mitsubishi Lancer EVO 3 Break) au mers fără greșeală. Ei au câștigat toate cele 10 probe speciale ale raliului și au încheiat anul în forță! Raliul Perla Harghitei a fost desfăşurat  în condiţii perfecte pentru pilotaj şi spectatori. Fără prea mare presiune pentru noi, această ultimă confruntare a fost un raliu  frumos, care ne-a făcut  plăcere. Locul 1 la clasa 11 a fost cireaşa de pe tort. Am încheiat astfel un sezon competiţional în care am avut de toate: şi victorii, şi abandonuri. Una peste alta, a fost un an minunat, în care ne-am bucurat de timpul petrecut la curse alături de o echipă frumoasă. Mulţumim echipei BCR LEASING RALLY TEAM şi COLINA MOTORSPORT pentru că au crezut în noi! Mulţumim că am avut şansa de a fi într-o echipă în care ne-am simţit ca într-o familie! De asemenea, mulţumim sponsorilor noştri – AltaRom, Transcom, DTE Systems, Hostware, Engels Bistro. Aşteptăm să ne revedem cu bine în 2016!a încheiat Abraham.

Start in formula completa la Harghita pentru pilotii Raspopa si Grigoriu

Dupa ce a revenit in Campionatul National de Raliuri cu o victorie la etapa anterioara de la Iasi, Adrian RASPOPA a decis sa ia startul si la Raliul Harghitei, ultima runda din sezonul 2015 al intrecerii interne. Acesta va fi al doilea raliu cand Raspopa il va avea ca si coleg pe fostul sau copilot Catalin GRIGORIU care incepand cu etapa anterioara si-a inceput aventura in postura de pilot.

 

Faptul ca nu mai formeaza un echipaj nu-i impiedica pe cei doi buni prieteni sa-si continue parcursul in Campionatul National de Raliuri. Astfel, Adi Raspopa il va avea din nou in dreapta sa pe Cosmin Diacu in timp ce Catalin Grigoriu va lua startul alaturi de sotia sa, Raluca Grigoriu.

Adi Raspopa-Iasi Rally 2015

Chiar daca titlul la 2 Roti Motrice a fost decis sezonul acesta, am hotarat sa luam startul la Harghita pentru a obtine o clasare cat mai buna la finalul campionatului in clasamentul general, acolo unde ne dorim sa ne clasam in primii zece la fel ca si anul trecut. Bineinteles, vom avea un ritm rapid si sigur in acelasi timp, pentru ca ne dorim sa adunam puncte si daca vom fi ajutati si de alte rezultate conjuncturale ne vom indeplini cu siguranta si acest obiectiv secundar. Este evident si faptul ca nu pot sa stau departe de curse iar Raliul Harghitei reprezinta pentru noi, pilotii, startul in campania de altcatuire a bugetului pentru sezonul urmator.a declarat Adrian RASPOPA inainte de startul in Raliul Harghitei.

 

Intrecerea cu cartierul general in Odorheiu Secuiesc are in acest an un coeficient de 0,8 si propune echipajelor 10 probe speciale, din care 9 pe macadam si una pe asfalt, in centrul orasului gazda.

 

Pentru echipajul Catalin si Raluca GRIGORIU, Raliul Harghitei este abia a doua intrecere la care participa la bordul noului autoturism Dacia Sandero 0,9 TCE, dupa ce la raliul de luna trecuta au fost nevoiti sa se opreasca datorita unor probleme de sanatate ale lui Catalin.

Catalin Grigoriu @ Iasi Rally 2015

In primul rand sunt fericit ca programul imi permite sa fiu prezent cateva zile la Odorheiu Secuiesc, pentru ca pregatirile unui raliu incep de regula de miercurea, odata cu debutul recunoasterilor. Imi doresc sa fim feriti de orice fel de probleme la aceasta etapa, mai ales ca feelingul cu modelul Sandero este unul imbucurator dupa cei cativa zeci de kilometri pe care i-am parcurs raliul trecut. Vreau sa capat cat mai multa experienta, sa zambim cat mai mult si sa ne sudam si ca un echipaj de raliuri. Ne lipsesc kilometri in regim de concurs pe macadam dar nu pot sa nu recunosc ca ne dorim sa mergem din ce in ce mai tare.a spus si Catalin GRIGORIU.

 

Prima zi a Raliului Harghitei programeaza vineri 9 octombrie patru probe iar atentia publicului se va indrepta de la ora 17:52 catre superspeciala care se va desfasura in centrul orasului Odorheiu Secuiesc. Sambata pe 10 octombrie se vor desfasura restul de sase probe speciale.

 

Adrian Raspopa este sustinut in sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Pambac, Comfert si Wurth Romania, cat si de partenerii tehnici, Simba,  GoPro prin xtremvideo.ro si Syron Tires.

Legenda din raliuri Sebastien Loeb se alătură Peugeot-Total ”dream team”

Sebastien Loeb, cel mai bun pilot de raliuri al tuturor timpurilor, a devenit membru al echipei Peugeot, iar în ianuarie va avea de înfruntat una dintre cele mai mari provocări ale ilustrei sale cariere, participarea în Raliul Dakar.

 

Înainte să înfrunte Dakar-ul cu cele 13 zile de cursă în Argentina și Bolivia, francezul, cu nouă titluri de campion mondial de raliuri și deținător al recordului de pe Pikes Peak, va pilota alături de Calros Sainz un Peugeot 2008DKR în Raliul Marocului (3-9 octombrie). În America de Sud, echipa de vis Team Peugeot Total, va fi completată de piloții Stephane Peterhansel și Cyril Despres.

 

În vârstă de 41 de ani Loeb, unul dintre cei mai de succes piloți din istoria sporturilor cu motor, cu un procentaj fără precedent de 46.2% în raportul starturi-victorii din WRC, a declarat: ”Am descoperit sporturile cu motor abia la 18 ani și am început să concurez în primele mele raliuri. De atunci am fost interesat de o serie de ramuri ale sportului cu motor, iar Raliul Dakar este una dintre ele. Cred că este o mare provocare să concurezi acolo și să pilotezi în deșert. Dakar-ul este complet diferit față de cursele în care concurez în acest moment. Va fi foarte lung, peste două săptămâni, și trebuie să ai rezistență să fii atent la pilotaj și la mașină. Este o altă abordare când vine vorba de pilotaj dar voi descoperi asta în ianuarie.

 

Până atunci, Loeb i se va alătura lui Sainz în Maroc săptămâna viitoare, când va debuta oficial în competițiile de rally-raid – a testat deja Peugeot-ul în această țară cu câteva luni în urmă. Pentru Loeb, aceasta va fi o reîntâlnire specială: anterior a fost coechipier cu Sainz din 2003, când a concurat în primul său sezon complet din WRC, până la finalul lui 2004 când spaniolul a decis să se retragă din Campionatul Mondial de Raliuri. În Maroc, Sainz va testa cea mai recentă versiune a mașinii,  PEUGEOT 2008DKR16, în timp ce Loeb va pilota versiunea cu specificație 2015.

 

Când am încercat PEUGEOT 2008DKR în iunie, m-a impresionat imediat – și desigur s-au schimbat multe de atunci”, a declarat Loeb, care în prezent concurează în FIA WTCC alături de Citroen. ”Ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul că mașina pentru Dakar a fost o experiență total nouă: în mașina pentru WRC eram obișnuit să ocolesc obstacolele, dar cu această mașină poți trece direct peste ele, îți ia ceva timp să crezi asta!

 

Am fost, de asemenea, obișnuit să am notițe extrem de detaliate: în rally-raid, trebuie să găsești singur drumul și să îți improvizezi trasa. De fapt aceasta este și prima dată când pilotez o mașină cu motor diesel în competiții. Așa că am multe de învățat, dar sunt nerăbdător să descopăr cât mai multe.”

P-20150925-00594_News

Pe lângă faptul că a câștigat mai multe raliuri, probe speciale și titluri mondiale decât oricare alt pilot, Sebastien Loeb a devenit și ”King of the Peak” când a doborât, în urmă cu doi ani, recordul urcării de la Pikes Peak împreună cu Peugeot și Red Bull. Această primă colaborare cu producătorul francez este deja scrisă în istoria motorsportului.

 

Acum face parte din cea mai titrată echipă care atacă Dakar-ul. Cum spune Stephane Peterhansel, de 11 ori câștigător al Dakar-ului: ”Sebastien Loeb este o referință în motorsport. Sunt foarte puține lucruri pe care eu, sau oricine altcineva le-am putea învăța.”

 

Cyril Despres, de cinci ori câștigător la categoria moto a adăugat: ”De când am făcut trecerea de la două la patru roți, experiența mea a devenit din ce în ce mai bună. Iar acum, cu venirea lui Sebastien în echipă, totul este complet.

 

De două ori campion mondial de raliuri și câștigător al Dakar-ului din 2010 Carlos Sainz, care îi va redeveni coechipier lui Loeb în Maroc, a concluzionat: ”Nu am ce să spun mai mult despre Sebastien decât o spune cariera sa. Desigur rally-raidul va fi o nouă aventură pentru el, dar are capacitatea necesară să se adapteze fără nicio problemă. Așa cum am văzut în trecut, învață repede.”

 

Dakar-ul are ceva ce mă atrage; este o aventură extraordinară,” adaugă Loeb, care și-a dovedit deja măiestria în raliuri, la Pikes Peak și în Campionatul Mondial de Turisme. ”Raliul Marocului îmi va arăta despre ce este vorba în rally-raid, așa că este o ocazie foarte bună pentru mine să învăț; mai ales că am coechipieri atât de valoroși.

P-20150928-01004_News

Așa cum a fost cazul în obținerea celor nouă titluri mondiale și 78 de victorii în WRC, Loeb îl va avea copilot pe monegascul Daniel Elena. Raliul Marocului va marca reîntoarcerea celei mai de succes perechi din motorsport, aceasta urmând să înceapă o nouă aventură după ce au împărțit împreună 17 ani în raliuri. La fel ca Loeb, Elena în vârstă de 42 de ani nu a mai concurat niciodată în rally-raid-uri, dar a urmat cursuri intense de pregătire pentru a face față cerințelor unora dintre cele mai provocatoare navigații din lume. Echipajul trebuie să ia instant deciziile dacă vrea să cucerească imprevizibilul peisaj off-road. Sunt ajutați de un echipament GPS sofisticat care le ghidează drumul de la un waypoint la altul și au informații despre tipul de teren doar din road-book. Probele speciale din rally-raid se parcurg la vedere, nu se fac recunoașteri cum este cazul în raliuri.

 

Directorul Peugeot Sport, Bruno Famin a declarat: ” Sebastien ne-a impresionat de când a pus piciorul în mașină, așa cum știam că vor sta lucrurile având în vedere că am mai lucrat cu el înainte. A avut abordarea sa specifică în a înțelege mașina pas cu pas: de acolo, abilitățile sale native au preluat conducerea. După ce am îmbunătățit semnificativ mașina de la ultimul Dakar, semnarea contractului cu Sebastien Loeb a fost ultima piesă din puzzle.

Simone Tempestini este pregătit pentru un raliul legendar

În etapa a cincea din Junior WRC, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor ajunge în Corsica unde este programat anul acesta Raliul Franței. Etapa franceză revine pe insulă după o pauză de șapte ani, iar juniorul NRA este pregătit pentru un raliu legendar.  

 

Cu un total de 47 de puncte, acumulate în primele patru etape incluse în calendarul Junior WRC, Simone Tempestini se află pe locul 3 în clasament, la un singur punct în spatele finlandezului Henri Haapamaki. Indiferent de evoluția din Turul Corsicii, Simone Tempestini va rămâne cu același număr de puncte, la fel ca rivalul său finlandez care nu va concura pe insulă. “Nu am nominalizat etapa franceză la începutul acestui sezon și vom lua startul doar pentru a acumula experiență într-un raliu fantastic pe asfalt. Avantajul nostru, în ceea ce privește poziția din clasament, este că nici Henri nu va concura aici, așa că lupta pentru podiumul din Junior WRC se va da în etapele din Spania și Marea Britanie”, a spus Simone Tempestini. 

db5d9c48-0e22-4439-91de-d882651e428a
11 piloți cu vârsta de sub 28 de ani vor lua startul în Turul Corsicii, opt dintre ei fiind francezi, inclusiv liderul clasamentului Quentin Gilbert. “Nu am mai concurat niciodată în Corsica, dar știm cum sunt probele de aci. Sunt drumuri înguste, foarte virajate, în care nu ai voie să faci nicio greșeală. Trebuie să fim foarte atenți la recunoașteri pentru că orice greșeală de dictare se termină prost aici”, a continuat Simone Tempestini.

 

Turul Corsicii respectă vechiul format al unei etape de raliu și în total sunt programate 9 probe speciale cu lungimi între 16 și aproape 50 km. Startul festiv este programat joi seara la Ajaccio și tot aici va fi și sosirea duminică, după parcurgerea a peste 330 km de probă specială., “Abia aștept să iau startul în etapa din Corsica. Este un raliu din care am foarte multe de învățat și asta mă va ajuta în viitor. Nu am renunțat încă la obiectivul de a câștiga titlul, chiar dacă pare imposibil acum, iar dacă apare și cea mai mică șansă voi încerca să o valorific”, a mai adăugat cel mai tânăr campion național din istoria României. 

Clasament general – JUNIOR WRC
1. Quentin Gilbert 81 puncte
2. Henri Haapamaki 48 puncte
3. Simone Tempestini 47 puncte
4. Ole Christian Veiby 40 puncte
5. Jean-René Perry 22 puncte
6. Federico Della Casa 20 puncte
7. Christian Riedemann, Osian Pryce și Pierre-Louis Loubet 18 puncte
10. Mohammed Al Mutawaa 16 puncte
11. Terry Folb and Matthieu Margaillan 12 puncte
13. Yohan Rossel 10 puncte
14. Alessandro Re și Kornel Lukacs 8 puncte
16. Jari Huutunen 6 puncte
17. Charlotte Dalmasso 5 puncte
18. Daniel McKenna 4 puncte

Titlul se decide pe Drumul Poienii

În primul weekend al lunii octombrie se va desfășura Marele Premiu al Orașului Brașov, ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2015. Drumul Poienii, unul dintre cele mai cunoascute și apreciate trasee românești de motorsport, va fi gazda finalei campionatului, fiind cadrul perfect pentru stabilirea titlului de campion național absolut.

 
Pentru prima dată în ultimele sezoane, titlul se va decide în ultima etapă. Dacă până duminica trecută vorbeam despre o luptă în trei, Ovidiu Zaberca a suferit în runda de la Câmpulung Muscel o ieșire violentă în decor care a însemnat pentru el punctul final al sezonului 2015. în aceste condiții, titlul clasamentului OPEN se va decide în urma duelului dintre Paul Andronic și Lucian Răduț, între cei doi fiind în acest moment o diferență de doar 6 puncte. Marele Premiu al Orașului Brașov va stabili și campionii grupelor N și A, categorii care vor strânge, cu siguranță, mulți participanți. înscrierile concurenților au început în 20 septembrie și se vor finaliza în 28 septembrie.

pnh7zAI

Evenimentul automobilistic va debuta vineri (2 octombrie), atunci când Livada Poștei din Brașov va fi populată cu mașinile participante, urmand ca la ora 17:00 să aibă loc prezentarea concurenților. Ziua de sâmbătă (3 octombrie) programează două manșe de recunoașteri și trei manșe de antrenamente cronometrate, care vor stabili ordinea de start în concursul de a două zi. Cei 5 km ai traseului vor mai putea fi parcurși duminică dimineață (4 octombrie) de încă două ori în cadrul altor două runde de recunoașteri înainte de punctul culminant al weekendului și al campionatului, cele două manșe de concurs, care vor fi programate începând cu orele 13:00, respectiv 15:30. Drumul Poienii va fi deschis circulației publice sâmbătă între 11:30-13:00 și duminică între 11:30-12:40, pentru a da ocazia spectatorilor să ajungă în zonele dorite.  

 
La fel ca și anul trecut, Marele Premiu al Orașului Brașov îl va omagia pe Eugeniu Ionescu-Cristea, multiplu campion național de raliuri, viteză în coastă și viteză pe circuit, precum și deținător al titlului de Campion Balcanic la raliuri, dispărut dintre noi în 2011. 

 

Marele Premiu al Orașului Brașov este susținut de Consiliul Local și Primăria Brașov și se desfăsoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră Brașov, al Poliției Locale Brașov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgentă Brașov și al Regiei Autonome de Transport Brașov. Asistența medicală este asigurată de Apel One Med.
 

Program Marele Premiu al Orasului Brasov

 

Harta Marele Premiu al Orasului Brasov

 

Victorie pentru Raspopa – debut pentru Grigoriu la Raliul Iasului

Adrian Raspopa, campionul national en-titre al categoriei 2 Roti Motrice,  a fost nevoit sa absenteze de la etapa anterioara a Campionatului National de Raliuri ca urmare a distrugerii caroseriei Citroen-ului DS3 R3 la Transilvania Rally. Pilotul bacauan a revenit in intrecerea interna si s-a impus intr-o maniera categorica, desi a luat startul pe prima proba a Raliului Iasului cu o penalizare, cel putin dubioasa a comisarilor sportivi, de 2 minute. Fostul sau copilot, Catalin Grigoriu, a  bifat o dubla premiera la aceasta etapa, aliniindu-se la start cu primul model Dacia Sandero din Romania omologat pentru raliuri, Raliul Iasului fiind totodata primul sau raliu in postura de pilot.

 

Iesirea in decor de la Transilvania Rally si absenta de la Sibiu Rally Challenge ca urmare a avariilor suferite de masina lui Adrian Raspopa l-au determinat pe pilotul bacauan sa-si schimbe obiectivul pentru acest sezon, nemaiputand sa lupte pentru un nou titlu de campion.

 

Dupa Transilvania Rally a urmat o perioada mai dificila pentru mine, fiind nevoit sa reconstruiesc complet masina. S-a lucrat la aceasta inclusiv in saptamana raliului de la Iasi, iar pentru acest lucru vreau sa le multumesc celor de la Pro Motor Ramnicu Valcea care mi-au pus la dispozitie o masina complet noua. Bugetul nostru practic a devenit inexistent dupa iesirea in decor de la Cluj insa chiar si asa, mi-am propus sa ma lupt pentru titlul de vicecampion.” a explicat Adrian Raspopa revenirea in Campionatul National de Raliuri din partea a doua a sezonului 2015.

C.Diacu si Adi Raspopa - loc 1 2WD
C.Diacu si Adi Raspopa – loc 1 2WD

Dupa reacomodarea cu noua masina, Adrian Raspopa a avut parte de o surpriza neplacuta exact inainte de prima proba a Raliului Iasului, atunci cand comisarii sportivi ai Federatiei Romane de Automobilism Sportiv l-au instiintat ca va lua startul cu o penalizare de 2 minute ca urmare a unei decizii luate de catre Colegiul Comisarilor Sportivi de la Transilvania Rally.

 

 “Abia dupa 2 etape mi-a fost adusa la cunostinta aceasta decizie a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Pana la Iasi aceasta nu mi-a fost transmisa prin niciun fel de mijloc de comunicare, nici macar verbal, pentru a putea sa-mi exercit dreptul la o contestatie. Am aflat ca, in urma deciziei de la Cluj, urma sa fiu sanctionat pentru orice depasire a vitezei la recunoasteri. La Iasi, am depasit de 3 ori aceasta viteza cu maxim 4 km/h pe etapele de legatura, nu pe probele speciale iar regulamentul particular al raliului prevedea sa primesc o notificare prin sms la prima abatere, urmand ca a doua sa fie sanctionata cu o amenda de 100 de euro. Bineinteles ca nu am primit din nou nicio notificare ci doar am fost pus in fata faptului implinit, nefiindu-mi nici macar explicata modalitatea de calcul a sanctiunii. Consider aceasta abordare total neprofesionista si sunt decis sa actionez in instanta civila de judecata comisarii sportivi direct, si nu federatia, pentru ca aceasta sa nu cheltuie bani cu onorariile avocatilor.” explica Adrian Raspopa penalizarea pe care a primit-o la Raliul Iasului.

 

Fiind astfel nevoit sa recupereze un handicap semnificativ, Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au avut un ritm rapid si constant de la inceput pana la final, lucru care le-a permis sa se claseze pe primul loc in clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice si pe locul 9 in clasamentul general. „Din pacate Raul Badiu a lipsit la Iasi si nu am avut niciun contracandidat direct astfel ca timpul a fost principalul nostru adversar. Ma bucur pentru victorie insa aceasta nu este suficienta pentru titlul de vicecampion astfel incat va trebui sa facem eforturi pentru a lua startul si la Raliul Harghitei, ultima etapa din acest sezon.a mai adaugat Adi Raspopa.

Catalin si Raluca Grigoriu
Catalin si Raluca Grigoriu

Dupa doua sezoane de-a lungul carora a lua startul in calitate de copilot a lui Adrian Raspopa si impreuna cu care detine un titlu de vicecampion si unul de campion national, Catalin Grigoriu a decis sa mearga mai departe si sa debuteze ca pilot in Campionatul National de Raliuri.

 

Dupa doua experiente foarte placute la Danube Delta Rally si Raliul Moldovei Moinesti in calitate de forelighter, am decis impreuna cu sotia si copilotul meu Raluca Grigoriu ca a venit momentul unui nou proiect. Acesta s-a concretizat in constructia unei noi masini, respectiv a unei Dacia Sandero 0.9 TCe, acesta fiind primul model omologat pentru raliuri in Romania.” a declarat Catalin Grigoriu dupa ce a debutat in Campionatul National de Raliuri in postura de pilot.

 

Fara niciun fel de presiune, Catalin si Raluca Grigoriu au abordat excelent probele din primele doua zile, insa o toxiinfectie alimentara l-a determinat pe pilotul bacauan sa se retraga la jumatatea zilei de sambata.

 

Mi-am dorit sa ne distram si sa ne simtim cat mai bine la Raliul Iasului si asta am si reusit sa facem in primele doua zile. Perceptia s-a schimbat dupa ce am facut trecerea de pe scaunul din dreapta pe cel al pilotului iar abordarea a fost pe masura. Din pacate vineri noapte m-am ales cu o toxiinfectie alimentara si desi nu ma simteam in stare sa iau startul sambata, am facut-o la insistentele colegilor de echipa. M-am simtit in continuare foarte rau pe prima bucla si am decis sa ne oprim in parcul de service pentru ca imi era imposibil sa termin acest raliu. Nu ne-am facut un calendar exact al etapelor la care vom lua startul dar cu siguranta vom incerca sa o facem la cat mai multe si abia asteptam urmatorul raliu. a mai adaugat Catalin Grigoriu.

 

Adrian Raspopa este sustinut in sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Pambac, Comfert si Wurth Romania, cat si de partenerii tehnici, Simba,  GoPro prin xtremvideo.ro si Syron Tires.

Raliul Iasului Cotnari 2015: Simone Tempestini a devenit campion national absolut

Raliul Iasului Cotnari 2015, evenimentul sportiv al anului in capitala Moldovei a avut un final de poveste. La finalul a trei zile de intreceri spectaculoase, cu o prezenta record pe probe, Simone Tempestini a castigat Raliul Iasului Cotnari si a devenit campion national absolut. Alaturi de Dorin Pulpea, pe un Ford Fiesta R5, echipajul Napoca Rally Academy a castigat toate cele 9 probe speciale ale etapei de la Iasi. La doar 21 de ani, Simone a devenit astfel cel mai tanar castigator din istoria Campionatului National de Raliuri. Precedentul record fusese stabilit in urma cu 4 sezoane, de Vali Porcisteanu care devenea campion national la 28 de ani si 9 luni. Intr-un sezon in care a aratat ca este clar cel mai bun pilot din campionatul romanesc la aceasta ora, Simone Tempestini a castigat 47 de probe speciale in 7 runde din Campionatul National de Raliuri Dunlop. Dupa Raliul Aradului, iata ca Simone a castigat toate probele si la Raliul Iasului Cotnari 2015. Fericirea familiei Tempestini a fost una maxima la Iasi, pentru ca pe locul secund in etapa moldava s-a clasat Marco, tatal lui Simone (copilot Anton Avram, pe Ford Fiesta R5). Podiumul de premiere de la Raliul Iasului Cotnari a fost completat de pilotul maghiar Gergo Szabo (copilot Karoly Borbely, pe un Mitubishi Lancer Evo IX0). Cu aceasta performata, Szabo urca pe locul secund in clasamentul general.

 

Pe locul 4 la Raliul Iasului Cotnari 2015 s-a clasat Edwin Keleti (copilot Csomortani Botond), in urma coechipierului sau de la BCR Leasing, dar lupta dintre cei doi va fi transata in ultima etapa din Campionatul National, Szabo avand doar 1.6 puncte avans.

 

La clasa 3, Manu Mihalache incheie pe locul doi, in urma lui Keleti si reuseste sa-l devanseze pe concitadinul sau, Dan Girtofan, cu doar 6 zecimi in clasamentul general. Florin Crisan completeaza podiumul, in fata lui Horatiu Savu, care isi pastreaza prima pozitie in clasamentul general, cu un avans de 16.4 puncte in fata lui Mihalache, in timp ce Florin Tincescu abandoneaza tehnic, pe etapa de legatura de dupa ultima proba.

 

Adrian Raspopa, pe Citroen DS3, s-a impus la doua roti motrice, urmat de Vlad Cosma si Mihai Manole, cel mai rapid pilot din clasamentul debutantilor. Romulus Preda a fost cel mai rapid la clasa 11.    

 

La Cupa Dacia, s-a impus Adrian Dragan, in fata lui Norbert Maior si Bogdan Talasman, in timp ce Vlad Cosma se impune in Cupa Suzuki, urmat de Alexandru Ardelean si Horia Chirigut.

 

Simone Tempestine

Reactii dupa Raliul Iasului Cotnari 2015

Dan Codreanu, manager Raliul Iasului Cotnari: ”Am trecut prin toata gama de trairi in aceasta perioada. Sunt foarte fericit ca am ajuns la final, iar feedback-ul pozitiv din partea pilotilor si a oficialilor federatiei ne indreptatesc sa speram ca vom fi si in acest an campioni printre organizatorii de raliuri din Campionatul National. Raliul Iasului Cotnari 2015 a insemnat mii de ore de munca, mii de ore de planificari, mii de ore de sters planificarile si de facut altele, o echipa fantastica, fara de care nu puteam face acest eveniment la aceste standarde, un partener fara de care nu se putea face asa ceva. Multumesc din suflet autoritatilor, Primariei Municipiului Iasi pentru sprijin si tuturor celor care au fost alaturi de noi”.

 

Noris Mageanu, presedinte FRAS: ”Raliul Iasului Cotnari 2015 este un mare plus pentru motorsportul romanesc, prin tot ceea ce am vazut si am estimat pana acum. Transpunerea muncii in aceste trei zile a adus roadele meritate. O echipa de organizare extraordinara aici la Iasi, o organizare fara cusur, un public frumos si o sustinere a autoritatilor, fara de care nu ar functiona lucrurile cum trebuie. Toti cei implicati, impreuna cu Politia, Jandarmeria, Politia Rutiera si-au facut treaba ireprosabil. Iata ca talentul lui Simone Tempestini, munca lui si a coechipierilor, au creat un produs de care se bucura echipa lui si de care se va bucura cred eu si motorsportul romanesc, pentru ca Simone este gata sa faca fata si in competitiile internationale

 

Simone Tempestini: ”Sunt foarte fericit pentru rezultatul obtinut aici, dar mai ales ca am devenit campion national si matematic in anul 2015. Am tinut un ritm bun de la inceput, nu am comis nicio greseala si nu am riscat nimic. A fost foarte placut sa conduc aici la Iasi. Impreuna cu Dorin si cu echipa noastra si cu partenerii, am muncit foarte mult. Felicitam organizatorii pentru cum au pregatit aceasta cursa si multumim autoritatilor locale pentru sprijin”.

 

 

Raliul Iasului COTNARI 2015: cele mai bune locuri din care puteti urmari cursa in siguranta maxima

Au mai ramas doar cateva zeci de ore pana cand va fi dat startul in Raliul Iasului Cotnari 2015 (10-12 septembrie), cel mai important eveniment sportiv din capitala Moldovei din acest an. Din dorinta de a veni in sprijinul iubitorilor de motorsport din Iasi si nu numai, organizatorii Raliului Iasului Cotnari au pregatit mai multe surprize fanilor. Managerul Raliului, Dan Codreanu, a prezentat cateva puncte din care fanii ieseni pot urmari in conditii de vizibilitate maxima, dar si de securitate perfecta, lupta pilotilor cu secundele.

 

Astfel, vom prezenta mai jos, locurile din care spectatorii pot urmari cursa palpitanta in cele mai bune conditii.

 

Pentru proba speciala “Frâncusa Cotnari” cunoscuta ca si “Dobrovat”, finalul probei va ofera locuri excelente de vizionat. Mergeti pe DJ 248 si inainte de a intra in Slobozia faceti dreapta pe macadam. Dupa cateva sute de metri exista locuri sigure pentru spectatori.

 

Configuratia probei speciale este schimbata fata de anul trecut. Aceasta are startul în localitatea Barnova: 3,8km macadam, dupa care continua pe DJ 247 (asfalt), iar inainte de localitatea Dobrovat se face la dreapta pe macadam pana la finalul probei (finish loc. Slobozia).

 

Finalul probei “Blanc Cotnari” (Ciocaboca) ofera o vizibilitate foarte buna si în conditii de siguranta. Puteti vedea chiar si doua masini în acelasi timp. Mergeti spre Budesti – Hadambu pe DJ 248 B.

 

Un loc cunoscut de spectatori se afla si pe proba speciala “Chateau Cotnari” (Madarjac). Acesta este la jumatatea probei, langa localitatea Madârjac. Organizatorii au pregatit si o terasa “fast food”. Tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti la coordonatele urmatoare: N 47 02.258 E 27 16.685.

Safety-01

Daca doriti sa mergeti pe proba speciala “Grasa de Cotnari”, fosta “Paun”, locul amenajat de organizatori se afla langa localitatea Poieni. In acest loc puteti ajunge in orice moment; drumul de acces nu intersecteaza proba speciala. Coordonate: N 47 03.727 E 27 43.130.

 

ATENTIE! Respectati toate regulile de securitate!

Nu stati langa saritoare sau varfuri de panta aflate pe traseul de concurs. Cand masina aterizeaza dupa o saritura, pilotul are sanse mult mai mici sa o controleze. Masina poate iesi de pe traseu cu mare usurinta, dupa o saritura. Evitati condusul pe drumurile de acces catre probele speciale in timpul raliului. Drumurile catre probele speciale sunt deseori inguste si pilotii pot fi in graba pe sectorul de drum dintre doua probe. Daca aveti copii cu voi la raliu, trebuie sa-i aveti sub atenta observare. Adultii au responsabilitati depline asupra sigurantei copiilor.

 

Dragii nostri fani si spectatori, va rugam sa respectati fara nici un fel de opozitie indicatiile oficialilor cursei si a fortelor de ordine cu privire la MASURILE DE SECURIZARE a competitiei sportive! Toate aceste reguli NU POT FI NEGOCIATE! Gânditi-va ca ati venit sa va bucurati de un spectacol foarte frumos si rar si cineva drag va asteapta sanatosi acasa! Aceste reguli sunt traduse si în limba romana si se gasesc în GHIDUL SPECTATORULUI distribuit gratuit de Rally Girls si la sediul Comandamentului Raliului de la Hotel International. Ne vedem pe probe!“, a declarat Dan Codreanu, presedintele XS Motorsport Iasi, manager Raliului Iasului COTNARI 2015.

 

Informatii utile pentru spectatori

Transport gratuit

Patru autocare UNISTIL pleaca spre proba Dobrovat:

Sâmbata, 12 Septembrie

ora 08:00 – 2 Autocare

ora 10:00 – 2 Autocare

Plecare din fata Palatului Culturii

 

Probele speciale se închid traficului auto cu o ora si jumatate inaintea primei masini de concurs. Circulatia se deschide dupa trecerea unei masini oficiale, care trece tot timpul dupa ultimul concurent.

 

Program Raliul Iasului Cotnari 2015 – Joi, 10 septembrie

Shakedown, localitatea Poieni, 11:00-15:00

Circulatia se inchide, 09:30 – 15:30

Start Raliu, Piata Palat, 18:15

SS1 Superspeciala Rapa Galbena, 18:35

Circulatia se închide, 08:00 – 23:00

Vineri, 11 septembrie

PS 2. Blanc Cotnari (Ciocaboca)

START primul concurent, 10:26

Circulatia se inchide, 09:00 – 17:00

PS 3. Chateau Cotnari (Madârjac)

START primul concurrent, 11:29

Circulatia se inchide, 10:00 – 18:00

PS 4. Blanc Cotnari (Ciocaboca)

START primul concurrent, 14:32

Circulatia se inchide, 09:00 – 17:00

PS 5. Chateau Cotnari (Madarjac)

START primul concurrent, 15:35

Circulatia se inchide, 10:00 – 18:00

 

Sambata – 12 septembrie

 

PS 6. Grasa de Cotnari (Paun)

START primul concurent, 10:21

Circulatia se inchide, 08:50 – 15:30

PS 7. Francusa Cotnari (Dobrovat Max)

START primul concurent, 10:59

Circulatia se inchide, 09:30 – 12:50

PS 8. Grasa de Cotnari (Paun)

START primul concurent, 13:32

Circulatia se inchide, 08:50 – 15:30

PS 9. Francusa Cotnari (Dobrovat Max)

START primul concurent, 14:10

Circulatia se inchide, 13:05 – 16:00

 

Raliul Iasului Cotnari este organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu) in parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primaria Municipiului Iasi, Hotel International, Ford Iasi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Directiei Silvice Iasi, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Serviciul de Ambulanta, Consiliul Judetean, Prefectura Judetului Iasi. Raliul Iasului Cotnari este a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

RALIUL IAȘULUI 2015 – O ETAPĂ DECISIVĂ PENTRU TITLUL NAȚIONAL LA ECHIPE

Raliul Iașului este penultima etapă din Campionatul Național și cea care poate decide numeroase titluri de campioni, atât la piloți, cât și la echipe. Chiar dacă şansele de a dobândi titlurile naţionale la piloţi si la echipe sunt teoretice în acest moment, BCR Leasing Rally Team se va lupta la Iaşi pentru a obţine cele mai bune rezultate. După runda de la Sibiu, desfășurată pe asfalt, concurenții se întorc pe macadam, suprafața preferată a membrilor BCR Leasing Rally Team. “Ne-am dorit foarte mult să recâştigăm titlul naţional la echipe, însă trebuie să fim realişti şi să evaluăm corect şansele noastre la acest final de sezon. Ne bazăm totuşi pe experienţa piloţilor noştri care va putea compensa, într-o măsură mai mare sau mai mică, diferenţele evidente de performanţă dintre maşinile noastre şi ale principalilor concurenţi.  

 

În anii precedenţi, competiţia de la Iaşi a fost bine organizată și frumoasă. Configuraţia de acum, cu probe speciale întinse pe trei zile, nu este însă foarte potrivită pentru raliurile din România, unde bugetele echipajelor nu sunt foarte mari. Dar, cu siguranţă, Raliul Iaşului va fi o cursă spectaculoasă, fanii vor avea ce vedea pe probele speciale și sperăm ca BCR Leasing Rally Team să obțină cât mai multe puncte” – a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

Edwin Keleti_Botond Csomortani_Mitsubishi Lancer Evo X_BCRL RT

Edwin Keleti și Botond Csomortani (Mitsubishi Lancer EVO X) vor merge și la Iași tot la clasa 3, pe o suprafață care le place și speră să aducă multe puncte echipei, exact ca la Sibiu. La Iași ne așteaptă o etapă cu probe extraordinare, pe care ne vom lupta atât pentru victoria la clasa 3, cât și pentru păstrarea poziției a treia la generalul campionatului. Ni s-a pregătit un adevărat maraton de raliu în capitala Moldovei, poate prea lung ca  ocupare a timpului. Trăim încă vremuri grele din punct de vedere economic, deci un format mai compact al raliurilor ar fi recomandat. Revenim pe macadam, care este suprafața noastră favorită, așa că vom încerca să mergem la timp, dar nu vom neglija spectacolul!, a spus Edwin Keleti.

Gergo Szabo_Karoly Borbely_Mitsubishi Lancer Evo IX R4_BCRL RT

Echipajul Gergo Szabo / Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer EVO IX R4) reprezintă și la Iași echipa la clasa 2 și își va continua lupta pentru podiumul clasamentului general. Raliul Iasiului este unul dintre preferatele noastre! Acesta este raliul care va decide, în mare parte, podiumul la final de an, datorită coeficientului 1,2. Ne vom pregăti foarte bine și ne vom bate pentru podium, asta este clar! Dar, în același timp, este foarte importantă și lupta la echipe. Dacă vom obține rezultate foarte bune în ultimele două raliuri din acest an, putem să visăm la locul 1. Noi vom începe recunoașterile miercuri dimineață, programul de marți este imposibil de pus în aplicare. Doresc colegilor din echipă mult succes!, a declarat Gergo Szabo.

Adrian Teslovan-Imre Cseh_Dacia Logan Cup_BCRL RT

Adrian Teslovan și Vajk Cseh Imre (Dacia Logan) sunt și ei bucuroși pentru revenirea pe macadam și așteaptă cu nerăbdarea etapa de la Iași, una dintre preferatele lor. Mergem la Iași pentru plăcerea competiţiei, dar şi pentru a ne revedea colegii de echipă. Ne bucurăm foarte mult că ultimele două etape sunt pe suprafața noastră preferată, macadamul. Runda de la Iași, așa cum ne-am obișnuit deja, este foarte bine organizată, într-un oraș cu o istorie impresionantă și cu niște probe de vis pe macadam. Din păcate pentru noi, nu putem să ajungem la recunoașterile de marți, dar vom încerca miercuri și joi, cât se poate, să facem trecerile necesare pe probele speciale. La capitolul “program” cred că va avea un minus această etapă, având în vedere profilul sportivilor din CNR, sportivi ce într-o proporție covârșitoare nu trăiesc din acest sport. Un astfel de program cu recunoașteri care încep de marți și cu o superspecială alergată joi cred că este unul potrivit pentru o etapă de ERC sau WRC, dar în niciun caz pentru un Campionat Național.  Acestea  fiind spuse, nu ne rămâne decât să le urăm success tuturor participanților și mai ales colegilor de echipa”, a spus Adrian Teslovan.

Thomas Abraham_Rares Silasi_Mitsubishi Lancer Evo 3 break_BCRL RT

După ce au câștigat etapa precedentă la clasa 11, Thomas Abraham și Rareș Silasi (Mitsubishi Lancer EVO 3 Break) vin la Iași cu același obiectiv, mai ales că va fi prima etapă pe macadam cu actuala mașină. Așteptăm cu nerăbdare prima etapă de macadam cu mașina noastră combi. Până acum nu am reușit să ajungem niciodată la sosire la vreo etapă de la Iași și cred cu tărie că a sosit momentul pentru un rezultat bun, care să ajute și echipa, a menționat Thomas Abraham.

 

Spre deosebire de celelalte etape din campionat, Raliul Iașului are programate recunoașterile în zilele de marți și miercuri, iar de joi se dă startul, cu o superspecială. Apoi, vineri și sâmbătă mai sunt programate încă 8 probe speciale. Raliul Iașului are 9 probe speciale în lungime totală de 144,20 km, dintre care 123,70 km sunt pe macadam, iar 20,5 km pe asfalt.

Cu două etape înainte de final lupta pentru podium se relansează în Cupa DACIA

Etapa a 6-a a Cupei DACIA 2015 s-a încheiat cu  o nouă victorie a echipajului Viorel Ivan/ Dumitru Gheorghe revenit în competiție după o absență de două etape. Aceasta este a doua reușită în acest sezon, după Delta Rally pentru cel mai experimentat echipaj al Cupei, cuplul Ivan/Gheorghe fiind prezent încă din primul sezon al acestei competiții monomarcă, ce a debutat în urmă cu nouă ani.

 _SPP9201

Sibiu Rally Challenge, etapă ce moștenește fostul Sibiu Rally, a adus celor șase echipaje înscrise la Cupa DACIA un traseu de asfalt 100%. În plus, pentru majoritatea echipajelor, șase din cele opt probe speciale ale raliului au reprezentat o premieră absolută. De altfel, oficial, din întreg raliul, doar probele speciale din prima zi derulate după căderea serii pe traseul spre Păltiniș mai făcuseră oficial parte din această etapă. Traseul ales de organizatori pentru 2015 a propus în premieră două probe speciale pe Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac (10 km fiecare) – sector ce urma a se parcurge de patru ori, de două ori în urcare și de două ori în coborâre- precum și o probă nouă ”Baraj” foarte tehnică și rapidă. Astfel, pe lângă problemele legate de navigație (notarea virajelor, dictare etc) inerente pentru orice traseu nou, concurenții Cupei DACIA înscriși la Sibiu rally Challenge aveau să întâlnească și condiții meteo dificile, respectiv ceață și ploaie, în special pe probele derulate în coborâre.

 

În aceste condiții cel mai bine s-a descurcat echipajul Viorel Ivan/Dumitru Gheorghe care a reușit șase victorii din cele opt speciale. Ivan, cu siguranță cel mai experimentat pilot al Cupei a reușit să exploateze cel mai bine potențialul mașinii Dacia Logan și al pneurilor slick DMACK – distanțându-se de ceilalți competitori în special pe probele în coborâre. Această nouă victorie îl aduce pe Ivan în postura de challenger la titlul Cupei, cu două etape rămase de disputat din actualul sezon. Victoria sa a fost însă facilitată și de atitudinea defensivă a echipajului lider Bogdan Talasman/ Andrei Mitrașcă, care având un avans de puncte substanțial în fruntea ierarhiei s-a mulțumit să forțeze doar pe anumite probe, ținta vizată fiind un loc pe podium. Cei doi au reușit în final un loc trei, după un duel  strâns cu echipajul Adrian Drăgan/Vali Brădățeanu, echipaj care s-a clasat în final pe treapta a patra, punctele obținute propulsându-i în zona podiumului, la mică distanță de Ivan.

 

 

O evoluție suprinzător de bună și matură a avut „juniorul” Norbert Maior care alături de Alina Pop reușește un raliu fără probleme, încheiat cu un loc secund în ierarhia generală și cu prima poziție la Debutanți. Norbert Maior ia astfel o opțiune extrem de importantă pentru obținerea primului său titlu din carieră. Singurul semn de întrebare îl reprezintă prezența la ultimele două etape de macadam ale sezonului a unui alt echipaj care a punctat în această categorie Gabriel Ene/ Ciprian Solomon. În cadrul clasamentului Debutanților o evoluție promițătoare o are și echipajul Andrei Mitre/ Mihai Căpeț care face un nou raliu bun în care marchează puncte importante. 

 Gabriel Ene-Dragos Despinoiu - Danube Delta Rally 2015 - 62

De un raliu mai puțin fast a avut însă parte și echipajul Adrian Teslovan/ Imre Cseh, care a primit o penalizare de peste 1 minut la finalul primei zile ca urmare a întârzierii într-unul din punctele de control orar, întârziere datorată unei ușoare ieșiri în decor. În final acest echipaj avea să se claseze pe poziția a cincea.

 

În acest moment, după șase etape lider rămâne echipajul Bogdan Talasman/ Andrei Mitrașcă care au în cont o singură victorie obșinută la Brașov. Foarte determinat vine din spate echipajul Viorel Ivan/ Dumitru Gheorghe care prin victoria de la Sibiu urcă pe treapta a doua a podiumului, iar pe trepta a treia revine echipajul Adrian Drăgan/Vali  Brădățeanu. Cum diferența de puncte între primele două locuri, de aproape 30 de puncte este greu de crezut că va putea fi remontată, lupta pentru treapta a doua rămâne deschisă, Ivan fiind despărțit de Drăgan de doar 1,5 puncte. Desigur, evoluția bună îl recomandă și pe Norbert Maior drept un candidat la podium, fiind de așteptat însă ca pentru ultimele două etape să revină în luptă și echipajul Adrian Teslovan/ Imre Cseh sau  echipajele Vlad Miculici/ Rareș Fețean și Peter Kelemen/Gyula Molnar absente la Sibiu.

 

Următoarea etapă Raliul Iașului Cotnari (10-12 Septembrie) propune concurenților un traseu 100% de macadam, poate cel mai spectaculos și rapid din calendar, cu aproape 150km de probă specială și trei zile de concurs. De altfel, Raliul Iașului Cotnari beneficiază și de coeficient 1,2 cu care se înmulțesc punctele obținute la final.