All posts by Mihai Popescu

Lucian Răduț a câștigat Trofeul Teliu 2015

Până la Trofeul Teliu, cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer EVO VIII) urcase în acest an de trei ori pe a doua treaptă a podiumului. Venit cu gândul de a da totul pentru a obține prima sa victorie din 2015, Răduț a dominat etapa de lângă Brașov fiind cel mai rapid atât în antrenamentele cronometrate de sâmbătă cât și în cele două manșe de concurs de duminică. Pilotul Rally Dream Team a câștigat categoria OPEN și grupa H în fața lui Ovidiu Zaberca (Mitsubishi Lancer EVO 8.5), reușind să bată recordul turismelor stabilit de Zabi anul trecut. Ultima urcare a concursului a fost făcută de Răduț într-un minut și 41,097 secunde. A treia treaptă a podiumului i-a revenit lui Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), liderul campionatului.  

 

Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX) a obținut al patrulea rezultat la OPEN, clasându-se în fața celor doi performeri ai categoriei 2 Roți Motrice, Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Alex Mirea (Honda Civic). După două zile în care cei doi piloți au impresionat prin evoluțiile lor și prin timpii obținuți, duelul s-a decis în favoarea lui Șerban. Podiumul mașinilor cu tracțiune față a fost completat de Bogdan Rusea (Renault Megane).

 
Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO VIII) s-a impus la grupa N, devansându-i pe Călin Manitiu (Subaru Impreza N12), respectiv Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X). Raul Szene, cel care conducea înainte de această etapă clasamentul grupei N, a lovit un parapet în prima manșă de concurs fiind nevoit să abandoneze.

lucian radut@teliu 2015

După ce în prima urcare de concurs a venit doar cu al patrulea timp al grupei, Liviu Savu (Mitsubishi Lancer EVO VIII) a facut o excelentă cursă de recuperare în manșa finală câștigând grupă A. Savu și-a îmbunătățit timpul celei de-a doua urcări de concurs cu peste 5 secunde. Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer EVO IX) a terminat întrecerea pe locul doi la A, în fața lui Adrian Sotingeanu (Subaru Impreza GC8) și a lui Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer EVO IX).  

 

Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) a reușit să remedieze probleme tehnice care l-au împiedicat să facă prima urcare de concurs, înlocuind schimbătorul de viteze care cedase. Pentru că regulamentul grupei I desemnează câștigătorul în funcție de cel mai bun timp dintre cele două manșe de concurs și nu prin cumularea acestora, Ghigea și-a trecut în cont victoria grupei. Acesta a fost urmat de Dorin Alexandrescu (VW Golf GTI) și de către Lorincz Borbely (BMW 2002 ti). Andrei Dumitrescu, pilotul singurului monopost aflat pe lista de înscrieri, nu a luat startul în niciuna dintre manșele de concurs. Tot la capitolul abandonuri îi amintim și pe Radu Ortelecan (Mitsubishi Lancer EVO VI) și Adrian Bortica (BMW 1602), autorii unor spectaculoase ieșiri în decor în prima zi de concurs.

 

Trofeul Teliu s-a desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fost organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră a județelor Brașov și Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov și al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov. Asistența medicala a fost asigurata de Apel One Med.

Consiliul Local și Primăria Teliu au susținut Trofeul Teliu în calitate de parteneri pricipali. Parteneri ai evenimentului au fost Pro X și ZIZIN.

Drive-test Ford C-MAX 2.0 TDCI 150 CP Aut – Titanium

Transportul persoanelor: doua cuvinte care pot baga in spaima soferii oricarei familii care sunt obligati sa cumpere o masina. Din fericire, designul traditional colturos si plictisitor al unor astfel de masini a fost imbunatatit simtitor in ultimii ani, MPV-urile moderne devenind practice si placute in conducere, asa cum a demonstrat-o prima generatie a lui Ford C-MAX.

 

Vorbind despre MPV-uri (monovolume), acestea au avut mereu o problema de imagine. La inceput au fost catalogate de public ca fiind plictisitoare, semn ca soferul (de regula un parinte hartuit) a renuntat la viata sa. Insa, acest gen de masina, a avut mereu un as in maneca, respectiv se plia foarte bine pe necesitatile unei familii si intr-o disputa virtuala dintre sot si sotie mereu iesea castigatoare, neavand rivali credibili.

 

Din fericire aceste vremuri s-au schimbat iar optiunile din ziua de astazi sunt nenumarate, incluzand aici si SUV-urile compacte care pot oferi practicabilitatea unui monovolum alaturi de o imagine si atitudine aventuroasa, ca cea a lui Bear Gryls. Chiar daca si vanzarile crossover-elor fura din ce in ce mai mult din portia automobilelor traditionale, daca le putem numi asa, clientii inca sunt atrasi de monovolume si din acest motiv Ford a aplicat un facelift lui C-MAX, model construit pe platforma lui Focus.

 O58A0252

Cum arata?

Modelul este un evergreen al producatorului american si s-a spetind muncind in zona scolilor de peste 10 ani, incercand sa nu arate ca un autobuz de familie. Asa cum ne-am asteptat, C-MAX a primit noua imagine a marcii in partea din fata, ingloband grila larga si farurile angulare. Rezultatul este un C-MAX aliniat cu Focus si Fiesta iar la acest capitol, subiectiv dealtfel, consider ca producatorii francezi care lanseaza masini cu un design mai indraznet au dovedit ca pot ramane in acelasi timp si populari. Noul Ford C-MAX a adoptat un look mai sofisticat si a imbunatatit subtil unele detalii care reprezinta sarea si piperul unui monovolum.

 

 

Chiar si asa, facelift-ul este unul reusit, noul C-MAX avand niste linii bine definite, un aspect mai impunator si o grila care te-ar duce la ideea ca Aston Martin a dat navala in segmentul monovolumelor. Chiar si pentru un ochi neantrenat, pot fi observate cutele mai ascutite de pe laterala in timp ce in partea din spate avem parte de un hayon restilizat si stopuri cu LED.

 

Ford a acordat o atentie sporita feedback-ului primit de la clienti si a imbunatatit mai multe aspecte la interior. A redus numarul de butoane si aspectul inghesuit al plansei de bord, adoptand un design mai intuitiv. Noul sistem de infotaiment SYNC 2, disponibil alaturi de un ecran tactil de 8 inch, este simplu de folosit si este impartit in patru sectiuni pentru ecranul de pornire, astfel ca poti naviga rapid printre optiunile sistemului.

 

Calitatea materialelor a fost imbunatatita iar masina pastreaza nivelul bun de spatiu in zona capului si picioarelor pentru pasagerii din spate, in acest sens volanul in trei spite multifunctional adoptand niste dimensiuni mai mici. Restul interiorului ramane la fel de practic ca inainte. Chiar daca C-MAX nu are usi culisante laterale, precum fratele sau mai mare Grand C-MAX, masina din testul nostru de astazi are un volum al portbagajului de aproape 500 litri si un hayon electric care, optional, poate fi deschis sau inchis prin simpla trecere a piciorului pe sub bara spate. Sistemul functioneaza foarte bine si este conditionat de prezenta cheii de acces a masinii in buzunarul celui care incearca deschiderea portbagajului.

 

Doar doua din scaunele spate dispun de sistem Isofix, cel din centru putand fi eliminat cu usurinta, permitand astfel celorlalte doua sa fie miscate usor spre interior, oferind eventualilor copii o perspectiva mai buna asupra drumului. Din punct de vedere al spatiilor de depozitare, C-MAX dispune de nu mai putin de 20 astfel de zone, fiind marita capacitatea inclusiv la nivelul torpedoului cat si a cotierei care este acum reglabila

 O58A0278

Cum se conduce?

Orice familist va alege cu siguranta o motorizare diesel, chiar daca in ultima perioada atentia in general a fost atrasa de propulsoarele turbo pe benzina. Sub capota masinii din testul nostru s-a aflat unitatea de 2.0 TDCI care dezvolta 150 de cai putere si un cuplu motor de 370 NM disponibil de la 2.000 rpm.

 

Transmisia este realizata prin intermediul unei cutii de viteze automata, Powershift, iar atentia mea a fost atrasa de aceasta, fiind prima experienta alaturi de aceasta transmisie. Cutia alterneaza liniar si rafinat cele sase rapoarte si mentine motorul in zona de cuplu mai tot timpul. Pentru o rulare mai in forta, Powershift dispune de un mod Sport, care permite totodata si selectarea manuala a treptelor de viteza printr-un buton de tip +/- aflat pe lateralul schimbatorului. Pe cat de placuta este cutia de viteze in modul Sport pe atat de greu mi-a fost sa ma obisnuiesc cu acest buton si, in acest moment, as opta fara ezitare pentru solutiile de tip padele in spatele volanului.

 

Facelift-ul a adus lui C-Max si unele imbunatatiri pe care nu le poti remarca cu usurinta, iar aici ma refer la geamurile laterale mai groase ale masinii si antifonarea mai buna realizata printr-o mocheta mai groasa la interior cat si prin materiale insonorizante amplasate in usi. Pentru a reduce zgomotele, cei de la Ford au redesenat pasajele aripilor iar rezultatul este o masina cu zgomote reduse la rulare, mai ales la viteze specifice drumurilor din afara orasului.

 

Practicabilitatea lui C-MAX se extinde si la sistemele electronice menite sa ajute soferul iar aici ma refer la sistemul care parcheaza automat masina, perpendicular sau lateral si care te poate ajuta sa iesi din spatii inguste, singura ta grija fiind apasarea acceleratiei sau a franei in functie de indicatiile primite. Un alt sistem folositor de pe C-MAX este Cross Trafic Alert, care asa cum o sugereaza si numele, alerteaza soferul atunci cand iese cu spatele daca din partile laterale se apropie vreo masina, sistemul calculand distanta pana la 40 de metri.

 

Desi eram constient de adaptabilitatea celor de la Ford atunci cand vine vorba de dezvoltarea sasiurilor si ma asteptam la o masina care se va descurca bine indiferent de conditiile de rulare, totusi am ramas placut surprins de cat de bine le-a reusit acest lucru in cazul lui C-MAX. Facelift-ul a insemnat si o suspesie imbunatatita la capitolul absorbtie a denivelarilor dar si cateva setari schimbate la geometria rotilor pentru a face directia si mai precisa. Astfel, C-MAX se dovedeste o masina mult mai capabila decat orice posesor s-ar astepta si nu pot sa nu felicit producatorul pentru ca nu s-a zgarcit la acest capitol si nu s-a multumit sa faca doar o masina practica, chiar daca experienta unui posesor de monovolum se restrange la o lista de prioritati precum spatiu, economie de carburant si ergonomie.

 

Ford a mers mai departe si a facut din C-MAX o masina care se conduce mai bine decat multe dintre hatckback-urile obisnuite si in ciuda unui sistem electric de directie acesta te face sa te simti mult mai in control atunci cand esti nevoit sa faci miscari bruste. Cine nu-si doreste o masina ca asta? Sa nu credeti acum ca C-MAX sufera la capitolul confort, ba dimpotriva masina se descurca bine pe drumuri denivelate si ofera in continuare un nivel de aderenta de invidiat. C-MAX se conduce cu o precizie la care SUV-urile compacte pot doar visa si dispune in continuare de o frana de mana normala, in caz ca nu ati uitat cum arata una. Condus spre limitele masinii, C-MAX da dovada de o miscare a pneurilor care iti aduce aminte ca nu te afli intr-un Focus.

 O58A0246

Concluzia

Pe scurt, Ford C-MAX este masina ideala pentru a-ti transporta familia. Ba chiar arata atragator, ca un MPV produs de Aston Martin. Ford a dovedit inca odata ca atunci cand vine vorba despre masini pentru familii sunt putini producatori care se descurca mai bine decat o fac ei. Chiar daca nu are farmecul unora dintre rivalii francezi, C-MAX iti ofera siguranta ca te afli pe maini bune.

 

foto: Catalin Oprea

 

70 de piloți la startul Trofeului Teliu

Ultimul weekend al lunii august oferă pasionaților sporturilor cu motor șansa de a-i vedea în acțiune pe cei mai buni piloți români ai întrecerilor de viteză în coastă. Un tronson de 3,55km al DN10 Brașov – Buzău, cu startul la ieșirea din localitatea Teliu, reprezintă traseul celei de-a cincea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2015. Trofeul Teliu a atras și în acest an un număr mare de participanți, lista de înscrieri numărând până în acest moment 70 de concurenți.

 
Paul Andronic, Ovidiu Zaberca și Lucian Răduț, trei piloți ai unor Mitsubishi Lancer EVO care își dispută în acest sezon titlul de campion național absolut, țin capul de afiș al listei înscrișilor și sunt pregătiți să dea totul pentru a-și trece în cont victoria. În aceeași categoria H4 găsim alte 5 mașini spectaculoase, printre care Subaru Impreza WRX pilotat de Cornel Gărdean, Ferrari-ul 430 Challenge al lui Florin Voicu sau BMW-ul 135 diesel pilotat de Costi Stratnic. De altfel, cumulând toate clasele, grupa H este cea mai populată, cu 34 de mașini înscrise.

d3SvUMT

Raul Szene și Alexandru Mitroi sunt principalii favoriți la titlul grupei N, deși Cosmin Săliștean și Ion Nicolae pot emite pretenții la titlul în cazul unei victorii la Teliu. Un duel interesant se va da și în cadrul grupei A, unde Bogdan Ungureanu are un avans de doar 2 puncte în fața coechipierului său, Ciprian Ciobotaru. Alături de aceștia, alți 15 piloți vor lua startul în grupa A. Pentru prima dată de la etapa de debut de la Râșnov, pe lista de înscrieri se găsește un monopost. Andrei Dumitrescu aduce la Teliu singura mașină de grupa D, un Tatuus. Spectatorii ce vor fi prezenți în weekend-ul viitor pe dealul Teliului vor putea admira și 7 superbe modele istorice.

 
Prognoza meteo anunță o vreme călduroasă pentru sfârșitul de săptămână, cu temperaturi situate în jurul valorilor de 30 de grade Celsius. Apa minerală ZIZIN, partener tradițional al organizatorului Auto Blic, se va ocupa de hidratarea concurenților și spectatorilor prezenți la întrecerea automobilistică. Având în vedere că sursa apei minerale naturale ZIZIN este situată nu departe de Teliu, în zona de contact a Masivului Ciucaș cu Depresiunea Brașovului, și că numele ZIZIN s-a asociat cu motorsportul și în trecut, fiind partener al Raliului Brașovului, alăturarea de Trofeul Teliu a venit natural.

 
Sâmbătă, 29 august, sunt programate trei runde de recunoașteri și trei runde de antrenamente cronometrate, în urma cărora se va decide ordinea de start pentru manșele de concurs. Cele două “urcări” de concurs vor avea loc duminică, 30 august, de la orele 13:15, respectiv 15:30, după ce în prealabil piloții vor mai avea la dispoziție încă două runde de recunoașteri. 

 

Drumul National 10 dintre localitatea Teliu din judeţul Braşov (km 127) şi Brădet din judeţul Covasna (km 119) va fi închis în intervalele orare care coincid cu desfăşurarea concursului. Sîmbătă, 29 august, circulaţia va fi restricţionată între orele 8.30 – 13.30, respectiv 14.30 -20.30, iar duminică, 30 august, între orele 8.00 – 11.30, respectiv 12.30 – 18.30.

DS VIRGIN RACING DEZVĂLUIE MONOPOSTURILE DE FORMULA E

Prin combinarea celor două identităţi DS şi Virgin, noul concept îmbină cu eleganţă şi dinamism codurile stilistice ale ambelor mărci. Păstrând nuanţele distinctive de roşu şi crom din sezonul întâi, logo-ul Mărcii DS apare pe ambele părţi ale maşinii pe un fond negru, în timp ce capota păstrează nuanţa de violet din primul sezon.

 

Continuând sezonul inaugural al Formulei E, monoposturile pilotate de Sam Bird şi Jean Eric Vergne vor purta numele de Holly şi Bellie Branson, preluând grafica «flying lady» utilizată în mod normal pentru ilustrarea proiectelor tehnologice ce poartă semnătura Virgin.

 

Pentru a celebra lansarea acestui monopost, DS Virgin Racing a realizat un filmuleţ video pe circuitul Donington Park, care îl pune în scenă pe pilotul britanic Sam Bird şi descrie evoluţia monopostului din ultimul sezon.

600x430_DS-Virgin-Racing-Front-3_4

Referitor la noul design, Sam Bird afirmă: «Sezonul trecut  am avut deja cea mai frumoasă maşină de pe platformă, însă este un lucru extraordinar că am reuşit să creăm un nou design cu adevărat superb pentru sezonul al doilea. Monoposturile Formulei E reprezintă o bază fantastică, însă consider că am păşit într-o nouă etapă cu monopostul pentru acest sezon. Aştept cu nerăbdare cursa de la Beijing, pentru a dezvălui noul design spectatorilor aflaţi fie în tribună, fie în faţa televizorulu ».

 

Jean-Eric Vergne adaugă: «DS se poate lăuda cu o lungă tradiţie în materie de vehicule premium, deosebit de atractive. Lansarea noului monopost DS Virgin Racing nu face excepţie. Sunt extrem de încântat de ideea de a începe sezonul  alături de echipa DS Virgin Racing, la volanul acestei superbe maşini».

1400x800_DS-Virgin-Racing-Side-On

Alex Tai, director al echipei DS Virgin Racing declară: «Campionatul FIA din Formula E evoluează rapid, la fel ca şi echipa Virgin Racing, denumită în continuare DS Virgin Racing, graţie parteneriatului cu marca DS. Monopostul nostru pentru sezonul al doilea reflectă dezvoltarea echipei şi a brandurilor globale cu care lucrăm. Îmi place foarte mult nota de negru, ce conferă maşinii un aspect rafinat şi dinamic, reflectând pe deplin perspectiva noastră asupra competiţiei. Culorile tradiţionale Virgin sunt, de asemenea, prezente, dar le-am conferit o notă diferită».

 

Yves Bonnefont, Director General al Mărcii DS afirmă: «suntem extrem de nerăbdători să participăm la Campionatul FIA din Formula E, iar lansarea noului monopost ca o echipă reprezintă o modalitate excepţională de a începe acest parteneriat. Prin asocierea elementelor stilistice ale DS cu cele ale Virgin, am reuşit să creăm o maşină superbă, cu un design luxos, extrem de sofisticat».

 

Despre piloţii Sam Bird şi Jean-Eric Vergne

 

Sam Bird, pilotul echipei Virgin Racing pentru sezonul inaugural al campionatului din Formula E FIA a repurtat numeroase victorii în cadrul campionatului, precum Putrajaya (Malaezia) şi în cadrul manşei finale de la Londra. Britanicul de 28 de ani este unul dintre cei mai impresionanţi participanţi la Campionatul FIA din Formula E, cucerind trei podiumuri şi două dintre cele mai rapide tururi.

 

Cu trei pole positions, dintre care unul la prima sa participare şi tot atâtea podiumuri la sezonul inaugural, Jean-Eric Vergne este un adevărat atu pentru echipa DS Virgin Racing. După titlul câştigat la Campionatul Marii Britanii de Formula E (performanţele sale în Formula Renault 3.5 Series) şi cele trei sezoane de Formula 1, francezul de 25 de ani îşi va dedica întreaga experienţă echipei DS Virgin Racing.

 

MINI încă o dată alături de Sibiu Rally Challenge

MINI, o marcă de legendă în lumea sporturilor cu motor, a fost în acest week-end alături de Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat motorsportului care beneficiază de unele dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, printre care şi faimosul Transfăgărăşan. Week-endul a inclus o etapă de Campionat Naţional de Raliuri, o competiţie open şi un Raliu de regularitate pentru automobile de epocă. În total, peste 80 de echipaje s-au înscris la cele trei competiţii. 

 

La finalul week-endului, laurii au revenit echipajului Simone Tempestini (ITA), Dorin Pulpea (RO), care a câştigat ce-a de-a şasea etapă a Campionatului Național de Raliuri al României prin adjudecarea a şapte din totalul de opt probe speciale programate. 

 

MINI, prin dealerul oficial Automobile Bavaria, a fost maşina oficială a evenimentului. O flotă de nouă modele MINI Countryman All4 au fost puse la dispoziţia organizatorilor ca automobile de asistenţă. Modelul, primul din istoria mărcii cu tracţiune integrală, este baza succeselor mărcii în ultimele patru ediţii ale Raliului Dakar.

P90194942_highRes

În acelaşi timp, noul MINI John Cooper Works, a fost înscris în Raliul de regularitate cu un echipaj demonstrativ de presă şi a cunoscut pentru prima dată “botezul” oficial al Transfăgărăşanului.

 

MINI John Cooper Works este cel mai puternic şi mai rapid model de serie al mărcii. Complet nou, motorul de 2,0 litri, cu patru cilindri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo Technology oferă o putere maximă de 170 kW/231 CP, ceea ce-l face cel mai puternic propulsor care a fost disponibil vreodată pe un model de serie al mărcii.

 

Dezvoltat cu ajutorul experienţei în motorsport, unde competiţiile MINI Challenge au jucat un rol important, şi având detalii tehnologice la nivelul suspensiei, caroseriei şi cockpitului care sunt armonizate perfect cu nivelul înalt de performanţe. Pachetul general pentru performanţe extreme include suspensie sport cu sistem sport de frânare Brembo, jante exclusive John Cooper Works din aliaj uşor, kit aerodinamic John Cooper Works, prize de aer foarte largi şi un interior specific cu ambianţă de automobil sport. Noul MINI John Cooper Works sprintează în 6,3 secunde la 0 la 100 km/h. Cu transmisia Steptronic cu şase trepte, disponibilă ca alternativă la transmisia manuală cu şase trepte, sprintul se realizează în doar 6,1 secunde. Mai mult, în combinaţie cu transmisia automată, consumul de combustibil al noului MINI John Cooper Works, în conformitate cu ciclul de testare EU, este redus la 5,7 l/100 km (emisii CO2: 133 g/km).

P90194937_highRes

MINI în motorsport
În anii ’60, marca britanică şi John Cooper scriau istoria – Mini Cooper şi apoi Mini Cooper S dominau scena raliurilor. Mini se remarca încă de la început cu stil: o femeie a obţinut primul titlu într-un raliu internaţional: Pat Moss, în 1962, în Raliul Lalelelor. Printre victoriile celebre se numără şi Raliul RAC 1965, Raliul celor 1000 de Lacuri în 1965, 1966 şi 1967, Raliul Acropole în 1967, Cupa Alpilor în 1963 şi 1967 sau Raliul Alpilor Austrieci în 1966. Cele mai renumite performanţe rămân însă cele trei titluri de la Monte Carlo, obţinute în 1964, 1965 şi 1967 de Paddy Hopkirk, Timo Mäkinen şi, în final, de Rauno Aaltonen. 

 

În anii ’60, maşina şi-a demonstrat potenţialul şi în afara raliurilor. În aprilie 1968, Niki Lauda a participat la prima sa cursă de coastă la volanul unui Mini, cu care a obţinut locul secund. După doar două săptămâni, avea să vină şi prima victorie, ce anunţa o carieră promiţătoare pentru viitorul campion mondial. Asemenea lui Niki Lauda, Graham Hill, Jackie Stewart, John Surtees, Jochen Rindt şi James Hunt sunt doar câţiva dintre campionii mondiali de Formula 1 care şi-au trăit prima experienţă competiţională la volanul unui Mini clasic.

 

Acum, prezenţa MINI în motorsport este concentrată în jurul rally raid-ului. MINI s-a impus în ultimele patru ediţii ale legendarului Raliu Dakar, ultima oară în ianuarie 2015, după peste 9000 km parcurşi în cel mai dificil raliu de anduranţă din lume. În spatele acestor performanţe stă un nou capitol special în istoria mărcii: primul model cu tracţiune integrală şi patru uşi – MINI Countryman.

Bogdan Talasman isi mareste avansul in fruntea Cupei Dacia 2015

Veniti la Sibiu in postura de lideri ai Cuperi Dacia 2015, Bogdan Talasman si Andrei Mitrasca au convenit un ritm ponderat inaintea intrecerii. Planul includea un loc pe podium si un parcurs fara incidente in cursa de pe cel mai frumos drum din lume .

 

Astfel, dupa prima zi, echipajul 85 s-a vazut exact pe pozitia dorita si au hotarat sa-si apere locul in urmatoarele sase probe din ziua de sambata. Cu toate ca vremea a pus la grea incercare echipajele, conditiile au fost similare pentru toti concurentii si nu au favorizat pe nimeni.  Ceata a facut a doua coborare pe Transfagarasan sa fie una din cele mai grele probe din campionat. Bogdan si-a pastrat concentrarea, a tras inclusiv pe ultima proba pe care a si castigat-o si a reusit sa-si mentina pozitia pe podium si sa se apropie si mai mult de titlul Cupei Dacia.

 

Am facut eforturi mari sa venim. Am renuntat la multe pentru Sibiu pentru ca am reparat ce am stricat la Cluj. Mi-am dorit mai mult decat o simpla prezenta asa ca am tras pe probe dar nu atat cat sa risc o iesire in decor. Transfagarasanul este intr-adevar un drum spectaculos. Atmosfera din centrul Sibiului e la randul ei unica si plec cu amintiri frumoase. Mai sunt inca doua etape si nimic nu e stabilit pana nu trecem linia de sosire de la Harghita, ultimul raliu din acest an” a declarat Bogdan Talasman la finalul cursei.

talassibiu

Anul trecut am concurat pentru prima oara ca pilot de raliu, chiar aici, la Sibiu, si a fost extraordinar. Nu am crezut ca emotiile de anul trecut vor reveni dar am avut un gol in stomac pe tot parcursul weekendului . Am alergat la Moonlight Run, am urcat din nou pe podium, am avut o strategie corecta care a functionat asa ca nu am cum sa fiu decat multumit. ” a adaugat  Andrei Mitrasca. 

 

Dupa sase etape desfasurate in 2015, Bogdan Talasman a adunat 108 puncte in fruntea Cupei Dacia, ceea ce il duce la 30,4 puncte in fata lui Adrian Dragan, cel care devine dupa Sibiu, principalul urmaritor in clasament. Urmeaza etapa de la Iasi, unde echipajul 85 va incerca sa-si pastreze avantajul creat si sa lase cat mai putin in voia sorti pentru ultima etapa din acest an. In 2015, Bogdan Talasman este sustinut de compania Miras, partenerul principal al pilotului de mai multe sezoane. Bogdan si Andrei doresc sa felicite organizatorii etapei sibiene pentru evenimentul sportiv extraordinar si spera ca etapa sa ramana in calendar si in anii viitori.

 

DS ANUNŢĂ APARIŢIA DS PERFORMANCE

Bazându-se pe expertiza tehnologică şi pe succesul repurtat la WRC şi WTCC de echipele lui Yves Matton, inginerii DS Performance au dezvoltat ansamblul grupului motopropulsor GMP (e-motor/cutie de viteze/control) al DSV-01. De altfel, au conceput, de asemenea, şi sistemul de răcire, suspensia spate şi transmisia. Sistemul de gestionare a motorului a fost dezvoltat în colaborare cu Magnetti Marelli. DS Performance va fi alături de DS Virgin Racing pe tot sezonul, astfel încât Sam Bird şi Jean-Eric Vergne să poată profita la maximum de întreaga chintesenţă a maşinilor lor de curse.

 

«Nu doar un simplu laborator R&D, DS Performance reprezintă o veritabilă oglindă a expertizei tehnologice şi spiritului avangardist al Mărcii DS. Este un lucru firesc faptul că am apelat la Yves Matton şi la echipele sale, care au fost de mai multe ori campioni mondiali la WRC şi WTCC, pentru a desăvârşi maşina de curse 100% electrică DSV-01». Yves Bonnefont, Director General al Mărcii DS.

DS_PERFORMANCE-Logo_01

«Sunt extrem de bucuros de faptul că DS ne-a acordat încrederea sa deplină în eforturile noastre de a duce la bun sfârşit dezvoltarea conceptului DSV-01. După activitatea depusă în ultimele luni, suntem extrem de încântaţi atât eu cât şi echipele mele de realizarea cu succes a primelor teste oficiale ale DSV-01 cu Sam Bird şi Jean-Eric Vergne. Vom susţine în continuare DS Virgin Racing şi vom lucra împreună din Pékin până în Londra pentru ca Marca DS să se bucure de succes şi în domeniul competiţiilor sportive ! »  Yves Matton, Director DS Performance.

 

 

Despre DS Performance

DS Performance reprezintă divizia sport auto a Mărcii DS. Experienţele pe care DS Performance le-a acumulat în cadrul Campionatului FIA Formula E contribuie la dezvoltarea tehnologiilor electrice. Acest departament va fi un adevărat accelerator în domeniul R&D, al tehnologiilor inovatoare precum Hybride Plug-in sau 100% electric. Tehnologii la care lucrează grupul PSA şi de care Marca va beneficia în scurt timp.         

1880x400_DS_Virgin_Racing

Marca DS

Născută la Paris, marca franţuzească DS a fost înfiinţată oficial la 1 iunie 2014. Principalul obiectiv: acela de a reînvia gama premium în industria auto din Franţa. Inspirată din înalta  expertiză franţuzească, DS duce mai departe valorile inovaţiei şi unicităţii mostenite de la primul DS din 1955. Concepută pentru acei clienţi dornici să se afirme, gama  DS include: DS 3, DS 3 CABRIO, DS 4, DS 5, DS 5LS* şi DS 6*.  Gama propune autovehicule care se disting prin stilul aparte, rafinamentul în cele mai mici detalii, materialele nobile şi tehnologiile inovatoare, precum ansamblul de propulsie hibrid diesel Hybrid4, ce echipează versiunea DS 5. Disponibilă în Europa în magazinele DS, la standurile de prezentare dedicate, din cadrul reţelei CITROËN, DS detine propria reţea de puncte de vânzare în China. DS reprezintă, astfel, pentru clienţii săi, o experienţă a mărcii care depaşeşte produsul în sine, graţie ofertei exclusive de servicii premium, în special prin intermediul clubului DS PRIVILÈGE.

Spectacol și mașini legendare în competiția de regularitate la Sibiu Classic Challenge

Veritabil festival al sporturilor cu motor, Sibiu Rally Challenge a inclus în program și o competiție de regularitate, Sibiu Classic Challenge, derulată la două categori: regularitate clasică și regularitate sportivă care s-a bucurat de un real succes din punctul de vedere al numărului de participanți, dar și al nivelului întrecerii sportive încă de la prima ediție.

 

Foști sportivi, unii dintre ei cu performanțe deosebite în carieră și pasionați de motorsport mai mult sau mai puțin familiarizați cu întrecerile de acest gen. Acesta a fost platoul de concurenți la Sibiu Classic Challenge, competiția de regularitate desfășurată în cadrul Sibiu Rally Challenge. Punctele comune le-au reprezentat spiritul de competiție și determinarea cu care au luptat pentru a trece linia de sosire în cea mai bună poziție, atribute care au creat premisele unor dispute intense pentru victorie.

 

d744f7e8-9422-4038-afe3-6c44a79806d8

Întrecerea din cadrul clasei de regularitate clasică a fost câștigată de un cuplu format din nume de referință pentru motorsportul românesc, Ștefan Vasile și Dacian Banca, care au concurat cu un model Dacia 1310 Berlină. Disputa pentru locul secund a avut în prim plan un MG TD și un VW T2 Westfalia care i-au avut la volan pe doi concurenți străini, belgianul Louis Bertrand și britanicul Neil MacDonald. Victoria i-a revenit primului, însă la o diferență de numai 25,1 puncte, una extrem de strânsă în astfel de întreceri.

 

Competiția de regularitate sportivă a avut la start modele produse între 1971 și 1983, iar victoria i-a revenit lui Gerasimos Katochianos, pe un Ford Escort RS2000 MK1, pe podium urcând, alături de copiloții lor, și Gabriel Roșu (VW Golf GTI) și Gheorghe Nedelcu (Fiat 124 Sport Coupe). 

 

Prima colaborare între Comisia Sportivă a Retromobil Club Romania și echipa de la Sibiu Rally Challenge a fost un real succes, atât ca organizare, cât și din punctul de vedere al competiției. George Ioannides, vicepreședintele FIVA prezent la eveniment, a avut numai cuvinte de laudă și a rămas impresionat de frumusețea traseului și căldura cu care a fost întâmpinat de oficialii locali. Pe plan competițional, Sibiu Classic Challenge a reușit să atragă nume cunoscute din lumea motorsportului istoric la cele două categorii competiționale, care au dat o notă frumoasă pe tot traseu raliului. Traseul în general și Transfăgărășanul în particular au fost o provocare unică pentru bătrânele doamne care au reușit să urce la 2000 metri fără ajutorul tehnologiilor moderne. Suntem siguri că la anul mașinile istorice vor umple și Piața Mică din Sibiu”, a spus a spus Georgios Ladopoulos, Președintele Comisiei Sportive a Retromobil Club România.

 48f5a750-7680-4403-84c2-b09546ab4a9b

Gerasimos Katochianos și Ștefan Vasile, câștigătorii celor două categorii, au fost premiați la final de KALA Koncept cu ceasuri Tissot. În plus au fost acordate și următoarele premii speciale: Cupa doamnelor pentru echipajul Mirela Bucovicean/ Ioana Vulpescu pe un Porsche 911E (1969), pentru Cea mai veche mașină pentru echipajul Louis Bertrand/ Cristina Panek cu un MG TD (1952) și pentru mașina cu cea mai mica capacitate cilindrica pentru echipajul Adrian Mihai Cernat/ Roxana Cernat pe un Fiat 850 (1967).

 

Audi TT-RS by MTM a deschis drumul pe Transfăgărăşan la Sibiu Rally Challenge 2015

Desfăşurat în perioada 20-23 august, Sibiu Rally Challenge 2015 a fost un adevărat festival al sporturilor cu motor şi a inclus cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri dar şi alte două competiţii rezervate automobilelor clasice şi nu numai. Punctul de atracţie al weekendului a fost reprezentat cu siguranţă de cele patru parcurgeri ale Transfăgărăşanului, cel mai celebru drum din România, echipa Devil Motors acceptând provocarea de a participa la varianta modernă a întrecerii de la Sibiu la bordul Audi-ului TT–RS powerd by MTM.

 

Campioni Naţionali ai grupei N în 2003, Emanuel Ilina şi Flavius Câmpeanu au luat startul la Sibiu Rally Challenge în calitate de forlighteri, deschizând drumul echipajelor din întrecerea internă de-a lungul celor opt probe speciale care au totalizat aproape 83 de kilometri.

Audi TT-RS by MTM
Flavius Campeanu – Emanuel Ilina / credit foto: Catalin Oprea

Mașina aleasă a fost Audi-ul TT-RS aflat în garajul Devil Motors, reprezentantul în România a tunerului german MTM.  Celebrul roadster produs în 2010 de către divizia Quattro GmbH din Neckarsulm are un motor în 5 cilindri de 2,5 litri care inițial dezvolta o putere de 340 HP și un cuplu de 450 Nm, disponibil între 1.600 – 5.300 rpm. În urma modificărilor aduse, motorul poate livra în prezent 424 HP la o turație de 6.600 rpm iar cuplul motor a crescut până la 560 Nm, transmisia fiind manuală, în șase trepte iar tracțiunea integrală și permanentă. Viteza maximă a mașinii este acum de 292 km/h iar sprintul de la 0-100 km/h se realizează în doar 4,1 secunde.

 

Mă bucur foarte mult că am decis să participăm la Sibiu Rally Challenge. Deşi sunt un fan al raliurilor pe macadam, m-am simţit extraordinar şi pe probele speciale de asfalt ale întrecerii de la Sibiu. Transfăgărăşanul este cu siguranţă cel mai spectaculos drum din România iar Audi-ul TT-RS by MTM s-a descurcat excelent pe acest drum în condiţiile în care startul s-a dat la o altitudine de 1.350 metri iar sosirea a fost la peste 2.000 metri. Ajutaţi şi de performanţele anvelopelor DUNLOP, puse la dispoziţie de reprezentantul mărcii în România, am avut un parcurs lipsit de emoţii! a spus Emanuel Ilina, managerul Devil Motors, reprezentant oficial al MTM în România.

 

Flavius Campeanu - Emanuel Ilina/ credit foto: Catalin Oprea
Flavius Campeanu – Emanuel Ilina/
credit foto: Catalin Oprea

Cu o vreme atipică pentru luna august, Transfăgărăşanul a întâmpinat echipajul Devil Motors în ziua de sâmbătă cu temperaturi extrem de joase, ploaie şi ceaţă, vizibilitatea fiind foarte redusă. Pe lângă îmbunătățirile aduse motorului, pachetul MTM a inclus și upgrade-ul sistemului de tracțiune integrală Haldex al mașinii printr-un ECU ajuns la generația a patra, astfel că Audi-ul TT-RS by MTM s-a simțit foarte bine chiar şi în condițiile neprielnice găsite pe Transfăgărășan. Ne-am îndeplinit toate obiectivele la Sibiu Rally Challenge, am parcurs toți kilometri de probă specială, nu am avut nicio problemă tehnică și ne-am distrat cum nu am mai făcut-o demult!” a declarat și copilotul Flavius Câmpeanu.

 

Devil Motors este reprezentant oficial în România al tunerului german MTM şi efectuează o gamă largă de upgrade-uri (în special tehnice)  asupra  tuturor modelelor de serie produse de mărcile din componenţa grupului Volkswagen.  Cele mai importante upgrade-uri constau în modificările softurilor de motor, ale  sistemelor de frânare, evacuare, etc. 

 

În urma participării la Sibiu Rally Challenge 2015, Emanuel Ilina, managerul Devil Motors a decis demararea unui proiect ambiţios de construire a unei maşini de raliu pe baza unui model RS din gama Audi. Astfel ne dorim ca publicul spectator să se poată bucura de evoluţia echipajului Devil Motors pe probele speciale, chiar din sezonul următor.

Concurenții grupei A se pregătesc de Trofeul Teliu

Ediția 2015 a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop este una foarte disputată. Lipsa multiplului campion național Lucien Hora și al monopostului său Lola a lăsat deschisă lupta clasamentului OPEN, trei piloți fiind pretendenți la titlu: Paul Andronic, Ovidiu Zaberca și Lucian Răduț. Celelalte categorii beneficiază la rândul lor de lupte încinse, une dintre acestea fiind grupaA, acolo unde primii doi clasați sunt despărțiți înainte de Trofeul Teliu de doar 2 puncte.

 

Niciun concurent al grupei A nu a reușit până acum în acest sezon să câștige de două ori. După ce Liviu Savu (Mitsubishi Lancer EVO IX) s-a impus acasă, la Râșnov, în debutul campionatului, acesta nu a mai luat startul până la Sinaia și se află momentan doar pe a cincea poziție a clasamentului. În fața sa este poziționat pilotul singurului Subaru Impreza din fruntea grupei A, Adrian Sotingeanu. Deși nu a luat startul la Straja, victoria obținută la Sinaia îl ține pe Sotingeanu la doar 3 puncte de Radu Ortelecan (Mitsubishi Lancer EVO VI).

Bogdan Ungureanu
Bogdan Ungureanu

Primele două poziții ale clasamentului grupei A sunt ocupate de Bogdan Ungureanu, respectiv Ciprian Ciobotaru, alți doi piloți ai unor Mitsubishi Lancer EVO IX. După un loc 4 la Râșnov, într-o etapă de acomodare cu noua mașină, Ungureanu a câștigat runda de la Straja și a terminat pe a doua treaptă a podiumului la Rânca și Sinaia. Această constanță îl poziționează pe pilotul brașovean pe primul loc al grupei. Deși nu a reușit încă o victorie în acest sezon, Ciobotaru a urcat în trei rânduri pe podium și se află la doar două puncte în urma lui Ungureanu. Este de menționat și victoria lui Eduard Stan (Mitsubishi Lancer Evo VII) la Rânca, aceasta fiind însă și unica sa participare în actuala ediție de campionat.

 
Trofeul Teliu, ce se va desfășura în perioada 29-20 august, marchează următorul episod al luptei pentru tilul grupei A, primii cinci clasați anunțându-și cu toții participarea. Sâmbătă, 29 august, sunt programate trei runde de recunoașteri și trei runde de antrenamente cronometrate, în urma cărora se va decide ordinea de start pentru manșele de concurs. Cele două “urcări” de concurs vor avea loc duminică, 30 august, de la orele 13:15, respectiv 15:30, după ce în prealabil piloții vor mai avea la dispoziție încă două runde de recunoașteri.

Ciprian Ciobotaru
Ciprian Ciobotaru

Trofeul Teliu se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră a județelor Brașov și Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov și al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Brașov. Asistența medicala este asigurata de Apel One Med.

 

Consiliul Local și Primăria Teliu susțin Trofeul Teliu în calitate de parteneri pricipali. Partenerul evenimentului: Pro X.