Raliul Deltei revine in Campionatul National de Raliuri dupa o pauza de 20 de ani

  • Raliul Deltei se va desfasura in perioada 31 mai – 1 iunie 2013;
  • Etapa din jud. Tulcea va fi a patra etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop;
  • Echipajele vor parcurge 10 probe speciale pe macadam si 2 superspeciale in centrul Mun.Tulcea;

 

Incepand cu sezonul 2013, harta automobilismului sportiv din Romania va fi completata cu o zona deosebit de importanta, Dobrogea. Raliul Deltei va face parte din Campionatului National de Raliuri Dunlop al Romaniei si va reprezenta a patra etapa, urmand sa se desfasoare in perioada 31 mai – 01 iunie.

 

Etapa desfasurata in jud. Tulcea a facut parte din campionatul intern de raliuri de-a lungul a treisprezece sezoane, iar in 2013 revine dupa o pauza de douazeci de ani. Raliul Deltei este un proiect conceput si dezvoltat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport si va beneficia de sprijinul C.S. Scorpion Rally Team, organizatorul Raliului Sibiului, etapa care prin inscrierea in Intercontinental Rally Challenge a readus Romania in 2012 pe harta raliurilor internationale.

 

Suntem deosebit de onorati si bucurosi pentru decizia Federatiei Romane de Automobilism Sportiv de a readuce Raliul Deltei acolo unde ii este locul. Impreuna cu partenerii nostri de la Sibiu ne dorim sa organizam un eveniment care sa aiba in prim-plan sportivii si spectatorii. Din acest moment, obiectivul nostru principal este ca Raliul Deltei sa devina cel mai important eveniment sportiv din Dobrogea in 2013! a declarat Mihai Tanase, organizatorul Raliului Deltei.

 

Raliul Deltei propune echipajelor care vor lua startul un numar 12 probe speciale pe macadam, din care 4 vor fi distincte, in lungime de aproximativ 130-140 de kilometri. Pentru iubitorii motorsportului, organizatorii au introdus in program si  doua superspeciale care vor avea loc in centrul Mun. Tulcea, cate una la sfarsitul fiecarei zile. Parcul de service va fi amenajat pe faleza din orasul de pe malul Dunarii iar joi, inainte de inceperea raliului, echipajele vor fi prezentate publicului printr-un City Demo.

 

Vreau sa le multumesc si autoritatilor locale, Primariei Mun. Tulcea si Consiliului Judetean, pentru sprijinul neconditionat pe care ni-l ofera. Fara ajutorul acestora, ne-ar fi fost extrem de greu sa realizam acest proiect. a mai adaugat Mihai Tanase.

 

RALIUL DELTEI – CIFRE IMPORTANTE

DATA : 31 MAI – 01 IUNIE 2013

AMPLASARE : JUD. TULCEA

COMANDAMENT : FALEZA TULCEA

PARC INCHIS/SERVICE : FALEZA TULCEA

LUNGIME RALIU : 450KM

PROBE SPECIALE : 130-140 KM

SUPRAFATA : MIXT

CEA MAI LUNGA PROBA : 19,8 KM

CEA MAI SCURTA : 2,1 KM ( SS TULCEA)