Category Archives: Sezonul 2013

F.R.A.S. a premiat cei mai buni sportivi

Cei mai buni dintre competitorii celor opt campionate de automobilism sportiv organizate de Federaţia Română de Automobilism Sportiv au fost premiaţi sâmbătă, 15 februarie 2014, în cadrul Galei Campionilor F.R.A.S.

general
de la stanga la dreapta David Botka/ Peter Mihalik, Francois Delecour/ Dominique Savignoni şi Marco Tempestini

 

Evenimentul, organizat la Palatul Ştirbey din Buftea, a început cu intonarea imnului naţional al României, de către soprana Crina Zancu, de la Opera Naţională Bucureşti, urmată de premierea celui mai tânăr sportiv licenţiat F.R.A.S., Vichea Nemeş (6 ani) şi a celui mai tânăr sportiv automobilist, David Tarţă (12 ani).

 

Premiile Campionatului Naţional de Autoslalom au fost acordate de către Mariana Nicolae şi Violeta Isac, cei mai buni juniori fiind Mihnea Ştefan, Bianca Anton şi Eduard Anton, podiumul clasamentului open fiind constituit din Radu Fenyo, Răzvan Filipeanu şi Răzvan Ionescu.

 

Campionatul Naţional de Rally Cross a fost premiat de către Preşedintele Comisiei Naţionale de Rally Cross, dl. Gabriel Drăgan. Primele trei echipe din sezonul competiţional 2013 au fost Auto Speed Rally Bucureşti, Random Team Cristian şi I.S.E.C.O. Târgu Mureş, premiile pentru juniori aparţinând lui David Catană, Armand Kozak şi David Tarţă.

 

Premiile media “Dumitru Lazăr”, decernate de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv, au fost acordate pe baza nominalizărilor făcute de către comunitatea media, astfel: www.autorally.ro – pentru presa online, d-lui Radu Gurămultă – revista Autoexpert – pentru presa scrisă, d-lui Cătălin Stoia – pentru fotografie şi emisiunii Speed – la categoria audiovizual.

 

Campionatul Naţional de Slalom Paralel a fost premiat de către Preşedintele Comisiei, dl. Dan Nirişteanu, campionii clasamentului open fiind Dănuţ Budai, Dan Nicoschi şi Bogdan Rogoz, iar cele mai bune echipe premiate în cadrul Campionatului Naţional de Karting 2013 au fost Road Runner Racing Team, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea şi Red Motor Team, prezentarea şi premierea sportivilor de la karting fiind făcută de către d-na Anca Nicoară.

 

Cupele şi medaliile din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2013 au fost oferite de către Omniasig şi înmânate de către dl. Costi Stratnic, membru al consiliului director Omniasig, dl. Radu Dumitrescu, Preşedintele Comisiei Naţionale de Viteză în Coastă şi dl. Horia Popescu, Preşedintele Comisiei Istorice. Lucien Hora, Ovidiu Zaberca şi Lucian Răduţ au fost primii în clasamentul open, echipele campioane fiind Rally Dream Team, Autotehnica şi Kremsmueller Rally Team.

 

În cadrul Campionatului Naţional de Off Road, membrii clubului Transsylvania Cluj, primul în clasamentul cluburilor în sezonul competiţional trecut, au fost aplaudaţi de către întreaga comunitate a sportului auto din România prezentă la Gala Campionilor, pentru implicarea în operaţiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

 

Premiul de excelenţă pentru sprijinirea sportului auto a fost decernat partenerului tradiţional al F.R.A.S., Goodyear Dunlop Tyres România şi înmânat d-nei Raluca Boţan, Marketing Manager Central and Est Europe Goodyear Dunlop Tyres.

 

Organizatorii de competiţii au primit de asemenea premii speciale, primii trei organizatori de raliuri fiind C.S. Nautic Motorsport, A.C.S. Auto Blic Braşov şi C.S. Scorpion Rally Team Sibiu.

 

Cei mai buni sportivi din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2013 au fost premiaţi de către domnii Ovidiu Mazilu, Ştefan Vasile şi Mihai Leu. Campionii Cupei Suzuki au fost echipajele Alexandru Mirea/Dragoş Despinoiu, Mădălin Radu Arhire/Alina Bianca Pop şi Sebastian Gioarsă/Raluca Magdaş. Cupa Dacia a fost premiată de către dl. George Grigorescu, pe podium urcând Raul Badiu/Răzvan Hulea, Florin Tincescu/Iulian Nicolaescu şi Viorel Ivan/Marius Gogoaşă.

 

Cei mai buni juniori au fost Simone Tempestini/Sergiu Itu, Raul Badiu/Răzvan Hulea, Rareş Tomiţă/Levente Csegzy, echipele campioane – E.S.D. Rally Team, Napoca Rally Academy, B.C.R. Leasing Rally Team, iar campionii clasamentului general al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2013 au fost Francois Delecour/Dominique Savignoni, David Botka/Peter Mihalik şi Marco Tempestini/Lucio Baggio.

 

Peste 600 de sportivi și invitați speciali au participa la Gala Campionilor F.R.A.S., eveniment organizat cu sprijinul Dunlop – partener principal al F.R.A.S., Omniasig, Domeniile Sâmbureşti, Elas Group, MSV Hitech, Palatul Ştirbey şi al Primăriei Buftea.

 

Gala Campionilor F.R.A.S. a fost şi anul acesta un prilej de a celebra performanţa şi ne bucurăm la finalul fiecărui sezon competiţional să îi revedem şi să-i prezentăm tuturor pe cei care au obţinut cele mai bune rezultate în automobilismul sportiv. Mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi, partenerilor evenimentului, le urăm un an cu rezultate excelente şi să ne revedem cu bine la fiecare etapă de campionat – sportivi, susţinători, parteneri.” – a declarat Vicepreşedintele F.R.A.S., dl. Ştefan Vasile.

 

Credit foto: Catalin Stoia

Gala Campionior 2013 – Suspinand dupa Sinaia

O spun deschis ca suntem sustinatorii editiilor anterioare ale Galei Campionilor care au avut loc la Sinaia in anii precedenti. Chiar daca noi, de la Motorsportnews.ro, suntem din Bucuresti preferam sa mergem pana la Sinaia pentru ca efectiv simteai ca te duci la o sarbatoare, la un eveniment deosebit. Agitatia, lumea care fremata in centrul orasului montan si demonstratiile cu masinile de concurs au lipsit cu desavarsire in acest an. Ce sa mai discutam era ca o sarbatoare a motorsportului intr-o statiune montana alaturi de prieteni si vrand nevrand weekendul era transformat intr-o mica vacanta. Si unde nu mai pui la socoteala faptul ca pentru unii participanti era mult mai usor si rapid de ajuns si din alte zone ale tarii. S-a facut chiar si un sondaj de catre cei de la FRAS care au intrebat lumea implicata in motorsportul autohton, unde se doreste sa fie locul de desfasurare si dupa cum v-ati dat seama deja le-am raspuns Sinaia din aceleasi considerente enumerate mai sus. 

gala-campionilor-2012-03816
demonstratie Titi Aur la Gala Campionilor 2012

 

Locatia efectiva din acest an nu a fost Palatul Stirbey propriu-zis, ci o anexa a acestuia o sala eleganta si cocheta, dar care nu se poate compara cu prestanta si istoria Casinoului din Sinaia. Si numarul persoanelor care au participat la gala mi s-a parut mai mic decat la editiile anterioare, dar asta este doar o consideratie personala.

 

Trecand si peste acest lucru conceptul galei este unul anost si plictisitor, insa in acest an s-a mai facut o greseala asa cum bine puncta si “Vaca” – Rally Cow, s-a servit mancare in timpul ceremoniilor de premiere. Ce a rezultat de aici? Pai pe langa faptul ca unii dintre cei care si-au luat premiile printre primii si au si luat o gustarica dupa aceea, au intins-o fiecare cu motivele lor, drum lung plictiseala etc. Dar ce a fost mai rau consider ca a fost neatentia celor prezenti la ce se intampla pe scena creata prin servirea mancarii in timpul ceremoniei, in fapt toti eram acolo sa auzim si sa aplaudam despre realizarile celor mai buni din sezonul incheiat. La Sinaia evenimentul se intindea mult si dupa terminarea festivitatiilor, lumea stand relaxata la o gustare si un pahar de vorba pentru ca nimeni nu se grabea nicaieri.  

 

S-au incercat in acest an cateva momente umoristice in timpul ceremoniei prin prezenta grupului Voua, dar care nu au avut rezultatele scontate, poate doar reactiile copiilor prezenti in sala facand nota discordanta.

 

Daca la editiile anterioare aveam pana si program de desfasurare al galei in acest an nu stiam cu doar o zi inainte ora de desfasurare. Acest lucru s-a rezolvat abia in dupa-amiza zilei de vineri printr-un comunicat.

 

Nu vreau sa inchei intr-o nota pesimista si trebuie sa felicit Federatia ca totusi organizeaza aceasta gala cu bune si cu rele pentru a omagia campionii tarii noastre in sporturile cu motor. Insa le doresc ca de la an la an sa evolueze si sa invete din greselile editiilor anterioare, astfel incat atunci cand se apropie Gala Campionilor toata lumea interesata sa astepte cu nerabdare aceasta zi. Exact lucrul asta nu l-am simtit in acest an, un sentiment care era prezent intr-o anumita masura la Sinaia. 

Spectacol total la Sibiu Rally Show

  • Marco Tempestini a castigat Sibiu Rally Show
  • Vlad Cosma s-a impus la clasa 2WD
  • Aaron Burkart a castigat Cupa Dacia
  • Szabo Csongor a castigat Cupa Suzuki

Marco Tempestini

Cei 41 de piloti inscrisi la Sibiu Rally Show au facut spectacol pe circuitul de rally cross. Dupa peste 8 ore de competitiei, Marco Tempestini, Vlad Cosma, Aaron Burkart si Szabo Csongor si-au trecut numele pe lista invingatorilor.

 

Inceput la ora 10:00 dimineata, Sibiu Rally Show s-a terminat dupa lasarea intunericului, cei 41 de piloti inscrisi luptandu-se pentru victorie la fiecare duel direct. Dupa recunoasterile oficiale si tragerea la sorti a perechilor la fiecare clasa, pilotii de la Cupa Suzuki au intrat primii in lupta directa. Tinand cont ca la aceasta clasa au fost inscrisi 4 piloti, toti acestia au trecut mai departe de primul tur in semifinale. Madalin Radu Arhire a fost cel mai rapid dupa primele patru manse cu timpul de 1:52,412 secunde.

Podium Cupa SUzuki
In prima semifinale, desfasurate dupa sistemul cel mai bun din trei curse, Madalin Radu Arhire l-a invins usor pe Alexandru Ardelean, iar Szabo Csongor a trecut cu scorul de 2 la 1 de Sebastian Gioarsa. In finala mare, Szabo Csongor a reusit sa-l invinga pe Madalin Radu Arhire, fiind primul castigator al Cupei Suzuki la Sibiu Rallt Show. Dupa victoria cu scorul de 2 la 0 din finala mica, Sebastian Gioarsa a terminat cursa de la Sibiu pe treapta a treia a podiumului.

Madalin Arhire

La Cupa Dacia au fost 12 piloti pe lista de start, cea mai interesanta prezenta fiind cea a germanului Aaron Burkart, campion mondial la juniori in 2010. Dupa primele trei manse din turul 1, cel mai rapid a fost Vlad Cosma, urmat de Aaron Burkart, Bogdan Vrabie, Viorel Ivan, Dragos Popa, Florin Tincescu, Manuel Wurmbrand si Radu Grindean, cei opt mergand mai departe in sferturile de finala. Pentru Adrian Teslovan, Cristian Enache, Ioan Mihut si Florin Staici competitia s-a terminat dupa primul tur. 

Cupa Dacia
Vlad Cosma a fost cel mai rapid si in sferturile de finala asigurandu-si astfel prezenta in semifinale impreuna cu Bogdan Vrabie, Viorel Ivan si Aaron Burkart. Florin Tincescu, unul dintre favoriti, a fost implicat intr-un incident si nu a trecut de aceasta faza a competitiei. 

 

In prima semifinala s-au intalnit Aaron Burkart si Vlad Cosma. Germanul a castigat prima cursa, iar in cea de-a doua Vlad Cosma a lovit masina si a fost nevoit sa se opreasca. Si in cea de-a doua semifinala, Viorel Ivan a mers mai departe dupa ce Bogdan Vrabie a fost implicat intr-un incident. Finala mare a fost extrem de disputata, Aaron Burkart reusind sa-l invinga pana la urma pe Viorel Ivan cu scorul de 2 la 1, si asta dupa ce si el s-a rasturnat si el o data cu masina, podiumul fiind completat de Bogdan Vrabie.

 

Si la clasa masinilor cu tractiune pe doua roti a fost spectacol total. Din cei 13 piloti inscrisi, primii opt au mers mai departe in sferturile de finala. Vlad Cosma, care a luat startul la aceasta clasa cu un Citroen C2 R2, a fost cel mai rapid, urmat de Alex Filip, Szabo Csongor, Daniel Pohariu, Viorel Ivan, Dantu Budai, Dragos Popa si Mihai Manuil. Vlad Cosma a dominat si sferturile de finala, fiind din nou cel mai rapid. Pilotul Napoca Rally Academy a fost insotit in semifinale de Alex Filip, Szabo Csongor si Daniel Pohariu. 

Vlad CosmaIn semifinale, Alex Filip si Vlad Cosma au trecut fara probleme de adversarii lor, iar in finala s-a impus Vlad Cosma. Finala mica a fost castigata de Szabo Csongor cu scorul de 2 la 1, dupa ce in ultimul duel Daniel Pohariu a iesit in decor. 

Manu Mihalache

Cu siguranta lupta cea mai spectaculoasa a fost la clasa masinilor cu tractiune integrala. Marco Tempestini a luat startul cu modelul Ford Fiesta R5. Sebastian Barbu si Florin Tincescu se aflau la prima lor participare cu o masina cu tractiune integrala, iar Bogdan Marisca si eroii locali Rares Tomita, Serban Tomita, Sorin Badea si Raul Badiu erau decis sa lupte pana la final pentru victorie.

Groza ElyDupa primul tur, Marco Tempestini a fost cel mai rapid, iar impreuna cu el in sferturile de finala au mers Sebastian Barbu, Danny Ungur, Simone Tempestini, Manuel Mihalache, Elisei Groza, Istavan Soos si Florin Staici. Bogdan Marisca a abandonat dupa o iesire in decor, ceea ce a facut ca si Florin Tincescu sa paraseasca Sibiu Rally Show fiindca pilotii Napoca Rally Academy au impartit aceeasi masina. Sibienii Serban Tomita si Rares Tomita, care imparteau si ei aceeasi masina, au abandonat cu probleme tehnice.

Simone TempestiniMarco Tempestini a dominat si sferturile de finala, pilotul Napoca Rally Academy asigurandu-si prezenta in semifinale cu cel mai bun timp. Simone Tempestini, Sebastian Barbu si Danny Ungur au mers si ei mai departe in urma unor evolutii excelente. In prima semifinala Marco Tempestini l-a invins cu 2 la 0 pe Danny Ungur, iar Simone Tempestini a trecut, cu acelasi scor, de Sebastian Barbu.

Podium 4WD

Finala mare, desfasurata dupa lasarea intunericului, a fost una extrem de spectaculoasa. Marco Tempestini a castigat duelul cu fiul sau cu scorul de 2 la 1 si s-a impus la editia din 2013 a Sibiu Rally Show. In finala mica, Sebastian Barbu s-a impus cu scorul de 2 la 0 si a urcat pe ultima treapta a podiumului la prima sa participare intr-o competitie cu o masina cu tractiune integrala. 

35 de piloti pregatiti pentru startul la Sibiu Rally Show

35 de piloti sunt pregatiti pentru editia din 2013 a Sibiu Rally Show, versiunea romaneasca a celebrei curse a campionilor. Pe lista de start se numara si germanul Aaron Burkart,  campionul mondial la juniori in 2010, care va concura pe o masina Dacia Logan.

 

Editia din 2013 a Sibiu Rally Show se va desfasura sambata, 23 noiembrie de la ora 10:00, pe circuitul de rallycross din cartierul Strand, in aceeasi locatie pe care se desfasoara si super speciala din Raliul Sibiului. Si, la fel ca in calificarile pentru editia din 2013, pilotii vor parcurge traseul in sens invers decat in mod obisnuit.

Sibiu Rally, Sibiu 25-27 07 2013

Recunoasterile sunt programate intre orele 08:30 si 09:15, urmand ca la ora 09:30 sa se faca tragerea la sorti a perechilor din primul tur. La ora 10:01 se va da startul la editia din 2013 a Sibiu Rally Show. Pe lista de start sunt 35 de piloti, Vlad Cosma, Florin Tincescu si Raul Badiu fiind singurii care vor lua startul la doua clase: Vlad Cosma la Cupa Dacia si la doua roti motrice, Florin Tincescu si Raul Badiu la Cupa Dacia si la clasa 4WD.

 

La Cupa Dacia sunt 11 piloti in total pe lista de start, cea mai interesanta prezenta fiind desigur cea a germanului Aaron Burkart, campion mondial la juniori in 2010, care va lua startul cu modelul Logan. Pe lista se afla si campionul din 2013, Raul Badiu, si vicecampionul din acest sezon, Florin Tincescu, dar si fostii campioni ai Cupei Viorel Ivan si Vald Cosma.

 

La Cupa Suzuki vor lua startul patru piloti, printre ei fiind Madalin Arhire, vicecampionul Cupei, si Sebastian Gioarsa ocupantul pozitiei a treia in clasamentul final.

 

La clasa 2WD sunt inscrisi 13 piloti, principalul favorit fiind Alex Filip, dublu campion la doua roti motrice in Campionatul National.

 

La clasa 4WD sunt inscrisi 14 piloti. Echipa Napoca Rally Academy, campioana in ERC Production Cup este prezenta in formula completa la Sibiu. Marco Tempestini va concura cu modelul Ford Fiesta R5, iar Florin Tincescu va debuta in competitii cu o masina cu tractiune integrala. La start vor mai fi si Raul Badiu, care va concura cu un Subaru, si Sorin Badea cu un Mitsubishi Lancer EVO 7. Si Sebastian Barbu, castigatorul Raliului Sibiului la clasa 2WD, va lua startul la Sibiu Rally Show cu un model cu tractiune integrala – Mitsubishi Lancer  – preparat de Colina Motorsport. Bogdan Marisca, Simone Tempestini, Rares Tomita si Danny Ungur sunt si ei pe lista favoritilor pentru victorie la Sibiu Rally SHow 2013.  

 

Cursele de la toate clasele sunt programate sambata, 23 noiembrie, incepand de la ora 10:00, iar festivitatea de premiere este programata la ora 16:00. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al competitiei:  www.raliulsibiului.ro.

Raliul Sibiului 2014 etapa pe zapada in ERC

Raliul Sibiului se afla in fata unei mari provocari. In 2014, cea mai spectaculoasa si dificila etapa pe macadam din Romania se va desfasura la finalul lunii februarie, pe zapada, si a fost inclusa pentru a doua oara consecutiv in randul celor mai bune etape din Europa.

 

Eurosport Events, promotorul Campionatului European de Raliuri, a publicat calendarul editiei din 2014, iar Raliul Sibiului a fost inclus pentru a doua oara consecutiv in calendarul ERC. In 2014 sunt programate 12 etape: trei pe zapada si gheata, doua pe macadam, patru pe asfalt si trei pe suprafata mixta. 

 

Raliul Sibiului 2014 este programat in perioada 27 februarie – 1 martie si va fi a treia etapa din Campionatul European de Raliuri dupa cele din Austria si Letonia. Impreuna cu aceste etape, Raliul Sibiului 2014 este inclus si in ERC Winter Challenge, o competitie care va avea si un clasament separat, plus premii speciale pentru echipajele inscrise. “Am avut intotdeauna in plan sa crestem numarul de etape programate in lunile de iarna, pentru ca raliurile pe zapada si gheata sunt extrem de spectaculoase. Am vrut sa gasim o solutie la probele dure din Romania si atunci cand organizatorul Raliului Sibiului a acceptat sa mute evenimentul in februarie a facut sens sa lansam ERC Winter Challenge si sa incurajam pilotii sa participe. Se vor acorda puncte si premii separate, iar dupa etapa de la Sibiu va exista un campion al etapelor de iarna. Faptul ca la Sibiu vom avea o speciala pe Transfagarasan este fantastic pentru ca eu cred ca este cel mai spectaculos drum din lume pentru o proba de raliu, o combinatie intre Pikes Peak si Alpe d’Huez la ciclism, si, da, va fi in ERC in 2014”, a spus Francois Ribeiro, directorul de dezvoltare pe motorsport in cadrul Eurosport Events.

 

In afara etapei de la Sibiu, alte sapte etape din 2013 au ramas in Campionatul European de Raliuri si in 2014. In plus, Raliul Acropolis, Circuit of Ireland Rally si Raliul Ciprului revin in calendar. La acestea se adauga si auto24 Rally Estonia, o etapa complet noua in ERC. 
 Alex Mirea, Gatul Berbecului, Sibiu Rally 2013-05426

 

Inca nu am definitivat programul editiei din 2014 a Raliului Sibiului, dar este clar ca vom avea o proba speciala pe Transfagarasan. Pentru noi este extrem de important ca Raliul Sibiului este a fost inclus in calendarul european si in cel mai scurt timp vom pune la punct detaliile pentru etapa de la sfarsitul lunii februarie“, a spus Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului, etapa a treia din Campionatul European de Raliuri.

 

Campionatul European de Raliuri FIA – calendar provizoriu*
01: 31 Int. Jännerrallye, Oberösterreich (Austria)asfalt/zapada3-5 ianuarie 2014
02: Rally Liepāja (Letonia)macadam/zapada31 ianuarie-2 februarie 2014
03: Sibiu Rally Romania macadam/zapada27 februarie-1 martie  2014
04: Acropolis Rally (Grecia)mixt28-30 martie 2014
05: Circuit of Ireland Rally (Marea Britanie)asfalt17-19 aprilie 2014
06: 49th SATA Rallye Açores (Portugalia)macadam15-17 mai 2014
07: Geko Ypres Rally (Belgia)asfalt19-21 iunie 2014
08: auto24 Rally Estonia (Estonia)macadam17-19 iulie 2014
09: Barum Czech Rally Zlín (Cehia)asfalt29-31 august 2014
10: Cyprus Rally (Cipru)mixt17-19 septembrie 2014
11: Rallye International du Valais (Elvetia)mixt23-25 octombrie 2014
12: Giru di Corsica-Tour de Corse (Franta)asfalt6-8 noiembrie 2014
 
 
*pana la aprobarea definitiva de catre consiliul mondial FIA pe data de 5 decembrie

Raul Badiu este noul castigator al Cupei Dacia

Raliul Harghitei, ultimul act al editiei din acest an a Cupei Dacia, ne-a oferit un nou duel pe cinste pentru victorie si ne-a dezvaluit numele castigatorului competitiei: Raul Badiu. Rezumatul celor două zile de raliu va putea fi urmarit duminica 3 noiembrie, de la ora 12:00, pe Dolce Sport, canalul de sport al Romtelecom.

_MG_1141

Fara indoiala, in ultima etapa a Cupei Dacia, toti ochii au fost atintiti asupra protagonistilor duelului pentru castigarea editiei din acest an a competitiei. Raul Badiu pornea cu un avans de numai cinci puncte, astfel ca in eventualitatea unui succes al secondantului sau, Florinel Tincescu, Cupa urma sa-i revina acestuia. Motiv pentru care, era clar, urma sa asistam la un duel in care ambii competitori urmau sa mearga in cel mai bun ritm posibil, iar intrecerea urma sa fie cu atat mai interesanta cu cat Harghita a revenit in calendar dupa 8 ani, recunoasterile avand o greutate mai mare ca oricand.

 

Raul Badiu a inceput mai bine si chiar daca Florinel Tincescu a replicat pe PS2, reducand din handicap, avea sa incheie ziua cu un avans de 6,7 secunde. Totul avea sa se joace, asadar, pe specialele din ziua secunda. Ei bine, verdictul avea sa fie dat pe chiar prima proba, atunci cand Florinel Tincescu s-a rasturnat, fiind obligat la abandon. Pentru noi lupta pentru titlu s-a terminat cu o iesire in decor, dar asta trebuia sa facem. Trebuia sa mergem la limita pentru a castiga si asta am facut. Am invatat multe anul acesta si vom continua sa mergem la fel de tare pe probele speciale si in sezonul viitor, avea sa spuna la final pilotul Napoca Rally Academy.

F87A0105

Chiar daca era deja castigator al Cupei, Badiu nu a redus ritmul si avea sa-si treaca in cont alte patru victorii de proba speciala, castigand competitia cu un avans de aproape 3 minute (2:59,1) in fata celui de-al doilea clasat, Peter Kelemen. Ultima treapta a podiumului a fost ocupata de Octavian Tirnovean, cel care l-a avut in dreapta la acest raliu pe Vali Porcisteanu, campionul Romaniei in urma cu trei ani. In fine, Raul Olesch s-a clasat pe pozitia a patra si si-a adjudecat victoria in competitia debutantilor Cupei.

 

Pe lista abandonurilor de marca, alaturi de Tincescu, s-a aflat si colegul sau de echipa, Vlad Cosma, care a avut parte de o multime de probleme tehnice si a fost obligat sa se retraga in ziua secunda dupa ce a cedat un amortizor.

 

Asadar, la finele sezonului, ordinea primilor trei in claamentul Cupei este Badiu, Tincescu, Ivan. Tincescu si-a adjudecat Trofeul Klar Macadam, in timp ce Raul Olesch a castigat competitia dedicata debutantilor in Cupa Dacia.

 

Cupa Dacia a ajuns in 2013 la a 7-a editie, competitia fiind sustinuta de DOLCE Sport, KLAR si Dacia Piese de Origine.

Dan Gîrtofan: „E greu să faci performanță cu un buget limitat”

Dan Gîrtofan a terminat pe locul 5 sezonul 2013 al CNRD, unul marcat de ghinioane, dar și de o luptă surdă pentru asigurarea unui buget care să permită obținerea de performanță. Giri a vorbit despre evoluția sa și a lui Adrian Berghea (navigatorul său) într-un interviu care trage cortina peste anul 2013, unul pe care speră să-l „răzbune” în 2014.

Giri Raliul-Harghitei-2013-94

Reporter: Cum ai caracteriza sezonul 2013 al CNRD?

 

Dan Gîrtofan: Un sezon greu, cu un buget limitat. Și se vede rezultatul când nu ești confortabil din punct de vedere financiar așa cum ar trebui. Una peste alta sunt bucuros că am reușit să terminăm anul competițional fără prea mari pagube. Un sezon greu, cu raliuri multe, frumoase, cu rezultate și bune și mai puțin bune, cu rezultate frustrante, aici vezi Sibiul, cu o greșeală de-a mea la Brașov, care ne-a costat scump. Un sezon amestecat. Nu pot să spun că a fost chiar cu mi-am dorit.

 

Rep.: Mulți te vedeau la finalul anului trecut unul din concurenții cu cele mai mari șanse la titlul de campion în 2013. Ce s-a întâmplat?

 

D.G.: Da, aveam o șansă, dar cum am mai spus, probabuil că abandonul de la Sibiu a cântărit destul de greu în economia campionatului. Practic, acolo s-a rupt legătura cu cei care au sărit în față și, la nivelul la care se merge, când ai așa o pierdere de puncte este foarte greu să surmontezi diferența.

 

Rep.: Francois Delecour a ieșit din nou campion, după ce a dominat întreg sezonul. Este el așa de invincibil cum a părut de-alungul anului?

 

D.G.: E clar că vine dintr-o lume în care motorsportul este gândit la un nivel maxim. Fiind pilot de uzină, a beneficiat de mii de kilometri de probe speciale și de teste. Mai mult decât atât, nu a avut nicio presiune în ceea ce privește materialul de concurs, bugetul și pur și simplu a venit cu mintea limpede să câștige campionatul. Și a făcut-o cum probabil că ne așteptam. Sincer, eu credeam că o să fie nu chiar invincibil, dar greu de bătut. Pe de altă parte sunt bucuros că am avut așa o companie selectă în campionat și practic evoluțiile lui Francois ne-au tras pe toți în sus și probabil că în anumite momente ne-au făcut să ne gândim la adevărata abordare a competițiilor în sine.

 

Rep.: După mai mulți ani, este pentru prima dată când nu prinzi podiumul la final de sezon…

 

D.G.:  Totul s-a decis la Sibiu. Au fost multe puncte în joc atunci, iar cine le-a prins clar a avut un avantaj foarte mare. Pot să spun că anul acesta am avut și un câștig. Se merge mult mai repede, echipajul este sudat și, dacă nu ar fi fost ghinionul în proporție mai mare de 50%, combinat cu teama de a nu strica mașina, poate am fi avut alte rezultate. Pentru că bugetul nu a fost unul sănătos, a fost doar unul de participare, care nu ne-a oferit prea multe momente de relaxare, adică nu am fost chiar liniștiți financiar. Mai ales că am avut abandonul de la Brașov, care s-a soldat cu destul de multe cheltuieli și pur și simplu aveam o presiune că dacă mai stricăm ceva, s-ar fi putut să oprim participarea în campionat.

Giri Raliul-Harghitei-2013-175

Rep.: Ce părere ai de faptul că între primii trei clasați nu se regăsește niciun român?

 

D.G.: Sunt trei echipaje care nu au avut probleme cu bugetul și nu au avut presiuni financiare cum să spunem le-au avut cei de la locul 4 în jos. Cu siguranță ceilalți au avut frână din prisma bugetelor și asta își pune clar ampreta pe clasamentul final. Dacă ne uităm pe timpii de la raliuri sunt și momente în care am cîștigat și probe speciale, chiar în fața lui Francois și a celorlalți, dar una peste asta sunt clar piloții cei mai rapizi la ora asta.

 

Rep.: Lumea se întreabă dacă Giri mai poate să câștige curse…

 

D.G.: Păi dacă avem o liniște financiară, pentru că totul se rezumă la buget, cu siguranță că putem fi rapizi și putem fi primii. Acum, ține și un pic de noroc, de șansă, ca să ai rezultate bune. Pot să spun că la anumite etape am avut ghinion. Am făcut pene și pe drum drept cum se spune. Atunci nu mai poți spune că a fost lipsă de știință de a pilota, ci doar a fost neșansă. De aici vin și rezultatele mai mediocre, pe care le recunosc, dar cred că putem fi rapizi și putem câștiga etape și chiar campionatul.

 

Rep.: Ultima etapă, cea de la Harghita, a însemnat și un finish cu un loc pe podium. Cum a fost runda harghiteană?

 

D.G.: A fost un raliu deși scurt, foarte lung și deși aparent bun, foarte dur. O etapă în care s-a văzut clar că materialul de concurs trebuie să fie foarte bine pregătit. Pot să spun că am fost un pic dezavantajat de faptul că Adi nu a putut să meargă cu mine etapa asta și am fost nevoit să merg cu alt copilot, ceea clar a făcut lucrurile un pic mai dificile. Cu Vali a trebuit să ne acomodăm în primele probe speciale, de aici probabil că și pierderile de timp. Plus de asta, fiind ultima etapă din sezon și nemaiavând foarte multe de rezolvat în privința clasamentului, a fost o abordare și mai precaută. Una peste alta a fost o rundă ok. Ne-am simțit bine și mă bucur că am ajuns la finalul raliului fără nicio problemă tehnică. Mașina s-a comportat perfect, ritmul de la o probă la alta a fost tot mai ridicat și am reușit să terminăm sezonul în picioare cum se spune.

 

Rep.: Ce urmează?

 

D.G.: Urmează din nou alergătura după parteneri, urmează să ne construim un buget sănătos pentru că probabil, prin apariția mai multor modele R5, cum se zvonește, sezonul viitor va fi o luptă și mai aprigă. Asta înseamnă că trebuie să fim mai bine pregătiți pentru că deja limita la care trebuie să mergi cu mașina asta în bătaia cu modelele R5 este una foarte sus. Iar asta presupune că trebuie să dai 100% ca să fii în acel ritm cu acei bolizi. Va fi un sezon mai greu, în care se va merge mult mai repede și în care nu știm ce surprize mai pot apărea din străinătate. Asta ne împinge să muncim foarte mult pentru un buget adecvat, care să ne permită să facem performanță.  

Sezon perfect pentru ESD Rally Team

ESD Rally Team incheie un sezon perfect in Campionatul National de Raliuri Dunlop, stagiune in care isi adjudeca titlul national la echipe, la piloti si cel din Cupa Dacia. Toate obiectivele au fost indeplinite, iar echipajele ESD Francois Delecour/Dominique Savignoni si David Botka/Peter Mihalik ocupa cele mai inalte doua pozitii in clasamentul individual, pe cand juniorii echipei, Raul Badiu si Razvan Hulea, isi dovedesc potentialul prin rezultate excelente, care aduc in palmaresul echipei titlul Cupei Dacia si pe cel al clasei 9.

ESD Rally Team

Francois Delecour si Dominique Savignoni au dominat categoric sezonul, fapt reliefat de cele sase victorii de etapa, la care se adauga si cea din Raliul Deltei, unde cei doi au fost sanctionati cu o mult discutata excludere, in urma demontarii unei camere imbarcate din masina de concurs, sub regim de parc inchis. “Pentru a castiga un campionat ai nevoie de o masina buna, de o echipa buna, iar echipajul trebuie sa nu faca nicio greseala” spune Francois Delecour, cel care este pentru al doilea an consecutiv Campionul National al Romaniei la raliuri. “A fost mai usor decat anul trecut, intr-adevar, insa observ un progres in raliurile din Romania, parerea mea este ca sunt in crestere. La fiecare raliu sunt tot mai multi spectatori si mi se pare ca oamenii chiar traiesc raliurile, iar probele sunt de o calitate deosebita.

 

Suntem bucurosi ca am reusit sa aducem si titlul la echipe, este un titlu la fel de important ca si cel la piloti si este o realizare importanta a echipei, pentru ca odata cu obtinerea sa o echipa isi justifica eforturile si isi demonstreaza valoarea, putand atrage noi parteneri” a mai spus fostul vicecampion mondial.

ESD Rally Team 1

Dominatia din 2013 a fost una atat de categorica, incat echipajele ESD ar fi putut chiar sa castige toate rundele din sezon. Astfel, sigurele etape care nu au fost castigate de echipa care alearga sub insemnele campaniei  “Visit Romania” au fost cele de la Tulcea, unde Delecour/Savignoni au fost exclusi dupa ce castigasera si ultima etapa, Raliul Harghitei, unde Francois Delecour a absentat, iar David Botka s-a vazut nevoit sa se retraga cu probleme tehnice, in timp ce se afla pe prima pozitie, cu doar doua probe inainte de final.

 

David Botka, pilotul maghiar care s-a alaturat echipei la jumatatea sezonului, a aratat o crestere foarte buna sub aspect sportiv in sezon, iar prima victorie nu a intarziat sa apara. Pilotul din Budapesta si-a demonstrat capabilitatile castigand intrecerea de la Iasi, unde s-a aflat pentru prima oara, in timp ce Francois Delecour a incheiat pe pozitia a treia, la comenzile unui Subaru Impreza inscris la clasa 3. Desi a obtinut o victorie clara la aceasta categorie, francezul nu s-a putut lupta pentru victorie, din cauza  unor probleme tehnice.

Botka Raliul Harghitei 2013

Raul Badiu este cel mai proaspat campion al echipei, el transand in favoarea sa disputa din cadrul Cupei Dacia, dupa o lupta foarte stransa cu adversarul sau direct, Florin Tincescu. Sibianul a obtinut la Odorheiu Secuiesc cea de-a cincea victorie din sezon in intrecerea monomarca si a urcat pe cea mai inalta treapta la final de sezon, dupa ce in urma cu un an, la debutul in raliuri, era vicecampion al Cupei.

George Grigorescu si Bogdan Barbu si-au adus si ei aportul in prima jumatate de sezon, primul reusind trei locuri doi la clasa 3, iar cel de-al doilea reusind si el un podium la clasa 5 in intrecerea de la Brasov.

 

Suportul tehnic pentru masina Subaru Impreza cu care a alergat Francois Delecour in Raliul Iasului a fost asigurata de Mach 1 Sport Management, cu sprijinul Stohl Racing. 

 

Dupa o stagiune 2013 atat de reusita, ESD Rally Team planifica deja un nou sezon, pentru ca performanta obliga la performanta. Echipa isi propune reeditarea titlurilor la echipe si la piloti reusite in sezonul 2013, mentinand standardele inalte de performanta cu care a obisnuit. 

 

ESD Rally Team este sustinuta in 2013 de: Visit Romania, Environment & Sport Development, Viarom, Apa Nova, Dalkia, Acvatot, Sis Finance, Veolia Water Solutions, Klar Professional, Sixt Rent a car, Michelin si Total. Asistenta tehnica este asigurata de Mival Mach 1 si echipa de asistenta Mach 1 Sport Management, condusa de Iulian Nita.

Podiumul Cupei Suzuki s-a definitivat la Raliul Harghitei

Lupta pentru locurile 2 si 3 din Cupa Suzuki a continuat si la Raliul Harghitei, ultima etapa din acest an. Sebastian GIOARSA si Raluca MAGDAS si-au confirmat statutul de favoriti pentru ocuparea pozitiei secunde iar Madalin Radu ARHIRE si Radu DUMITRIU au reusit gratie victoriei obtinute la Harghita sa se claseze pe locul al treilea in clasamentul general al Cupei Suzuki, dupa ce au adunat cu 0,2 puncte mai mult decat Calin BUCUR si Horatiu BALTADOR.

 

Cupa Suzuki s-a dovedit a fi un real succes la primul sau sezon din Campionatul National de Raliuri, in competitia monomarca luand startul de-a lungul anului sapte echipaje. Recordul de participare a fost atins la ultima etapa, cea de la Harghita, desfasurata weekendul trecut intre 25 si 26 octombrie, unde sase echipaje au luat startul in Cupa Suzuki. Revenit in calendar dupa o absenta de opt ani de zile, Raliul Harghitei a propus concurentilor niste probe speciale extrem de antrenante din punct de vedere al pilotajului insa putin cam dure pentru masinile de concurs, la finalul competitiei fiind inregistrate 16 abandonuri dintre cele 41 de echipaje care au luat startul.

 

Madalin Arhire
Madalin Arhire

Madalin RADU – ARHIRE si Radu DUMITRIU si-au inceput raliul cu trei saptamani inainte de deplasarea de la Harghita, dupa ce masina lor a suferit avarii in urma iesirii in decor in etapa de la Iasi si care a necesitat construirea uneia noi. Echipa de la Wise Motorsport a facut un efort extraordinar si mi-a pus la dispozitie o masina noua in doar doua saptamani! Pentru noi singura sansa pentru un loc pe podium era o victorie la Harghita. Acesta a fost unul dintre cele mai grele raliuri de anul acesta dar si cel mai frumos, eforturile noastre fiind rasplite cu o victorie mult asteptata! Per total a fost un sezon reusit pentru noi, am fost mai rapizi decat anul trecut si ne-am clasat de sase ori pe podium, lucru pentru care trebuie sa le multumesc celor doi navigatori ai mei, Alina Bianca Pop si Radu Dumitriu dar si echipei de asistenta tehnica condusa de Iulian Nita si cea de la Wise Motorsport! Sper sa ne revedem cu bine in sezonul care urmeaza!a declarat Madalin Radu ARHIRE dupa ce si-a trecut in cont victoria in Cupa Suzuki la Raliul Harghitei.

Calin Bucur
Calin Bucur

 

Revenit in Campionatul National de Raliuri dupa o etapa de absenta, Calin BUCUR isi propunea alaturi de Horatiu BALTADOR sa forteze o clasare buna care sa le permita ocuparea unei pozitii pe podiumul final al Cupei Suzuki. „Am dat la aceasta cursa tot ce a fost mai bun insa nu a fost suficient si am terminat pe locul al doilea, clasare care ne situeaza in afara podiumului final pentru doar 0,2 puncte. Cupa Suzuki a avut un real succes dupa parerea mea, masinile dovedindu-se foarte fiabile avand in vedere ca nu s-a inregistrat nici un abandon tehnic in toate cele 6 etape. In acelasi timp, Suzuki Swift Sport este si un real pericol pentru titlul clasei 9. Pentru 2014 nu am planuri atata timp cat am spus ca pun manusile in cui dar…”never say never!a declarat  si Calin BUCUR care incheie acest sezon pe locul al patrulea in Cupa Suzuki.

Sebastian Gioarsa
Sebastian Gioarsa

 

Plecati din postura de favoriti pentru locul secund la finalul sezonului din Cupa Suzuki 2013, Sebastian GIOARSA si Raluca MAGDAS au reusit sa gestioneze inteligent cursa de la Harghita, indeplinandu-si obiectivul prin clasarea pe pozitia a treia in ultima etapa din acest an. “Obiectivul nostru pentru cursa de la Hargita a fost acela de a ne pastra locul secund ocupat inaintea acestei etape la Cupa Suzuki. Am incercat sa mergem fara sa ne asumam riscuri  iar dupa prima proba a zilei secunde eram lideri. O pana facuta pe a doua speciala a aceleiasi zile ne-a pus insa in situatia de a incepe o cursa de recuperare. Pe langa faptul ca am reusit sa ne trecem in cont victoria pe cateva probe speciale, am reusit si sa urcam pana pe locul 3, punctele corespunzatoare acestui loc fiindu-ne de ajuns pentru a incheia sezonul 2013 in postura de vicecampioni ai Cupei Suzuki.a spus Sebastian GIOARSA care impreuna cu Raluca MAGDAS sunt vicecampionii Cupei Suzuki in acest sezon. 

Ioan Zarug
Ioan Zarug

 

24,3 secunde i-au despartit pe Ioan ZARUG si Eugen TALPALARIU de o clasare pe podiumul Cupei Suzuki la Harghita, cei doi luand startul impreuna pentru a doua oara in acest sezon. „Suntem multumiti ca am ajuns la final dupa ce am parcurs probele dure din acest raliu, dupa parerea noastra mult mai dur decat Raliul Sibiului. La un moment dat eram pe locul al treilea dar nesansa si lipsa de experienta ne-au trimis pe locul patru . La final de sezon suntem optimisti si increzatori ca vom reusi mai multe in anul competitional care urmeaza. Multumim echipei tehnice Wise Motorsport  pentru profesionalismul de care a dat dovada si vrem sa adresam felicitari colegilor nostri pentru rezultatele din acest an competitional.a spus Ioan ZARUG care ocupa locul al cincilea la finalul Cupei Suzuki din acest an.

Alex Mirea
Alex Mirea

 

Castigatorul Cupei Suzuki din acest an, Alex MIREA, si-a caracterizat abandonul din ultima etapa ca fiind unul cu „zambetul pe buze!”. „Traseul de la Harghita mi s-a parut mai dur decat cel de la Sibiu iar majoritatea celor care am fost obligati sa abandonam am facut-o dupa trecerile prin apa de pe prima proba speciala de sambata. Dupa cum am mai declarat, mi-as dori ca toate sezoanele sa se termine asa: titlu de campion si abandon in  ultima etapa. Lasand gluma deoparte, ma bucur ca am putut si am luat decizia sa fac parte dintr-un colectiv minunat, care s-a dovedit a creste in incredere, cunostinte si profesionalism de la o cursa la alta. Multumesc tuturor celor implicati si pe aceasta cale ii salut pe adversarii mei din acest an de la Cupa Suzukia declarat Alex MIREA, castigator al Cupei Suzuki 2013 alaturi de Dragos DESPINOIU.

Alex Ardelean
Alex Ardelean

 

Debutant in Cupa Suzuki in urma cu o etapa, Alexandru ARDELEAN a avut parte de o iesire in decor inca de la sesiunea oficiala de teste de vineri dimineata, premergatoare Raliului Harghitei, masina suferind avarii insemnate dar care nu au afectat structura de rezistenta a Suzuki-ului Swift Sport. Dupa un maraton de reparatii in noaptea de vineri, Alex ARDELEAN a putut sa-si continue perioada de acomodare cu masina de-a lungul probelor speciale programate in ziua de sambata. „2013 a fost un sezon palpitant pentru mine, participand la trei etape in calitate de copilot si la doua ca pilot. In 2014 cu siguranta voi continua in Cupa Suzuki si sper sa ajung intr-un timp cat mai scurt la nivelul de performanta pe care mi-l doresc. Pana atunci, ne vedem pe 23 noiembrie la Rally Show-ul de la Sibiu!a spus si Alex Ardelean.