Mihai Marinescu are potential in GP2


Aflat la prima aparitie intr-o cursă în GP2 Series, Mihai Marinescu, în pofida tuturor noutăților (monopost, circuit, echipă), a dovedit că are potențial terminând pe locul 17 cele 31 de tururi programate sâmbătă pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi.

 

Cu ceva emoții la start când s-a confruntat cu o problemă de electronică care a afectat funcționarea ambreajului și l-a făcut să piardă 10 secunde, Mihai Marinescu a făcut o cursă în care a dovedit că învață mașina. Rămânând cât mai mult pe pistă brașoveanul se afla pe locul șapte înainte de intrarea la boxe pentru schimbarea pneurilor spate  – a făcut această mișcare în turul 13. Românul a dovedit că poate face o cursă cu o strategie bună chiar dacă nu a mai concurat de sezoane bune în competiții în care sunt obligatorii opririle la boxe (World Series by Renault în 2009). Întors pe pistă cu pneuri noi a avut nevoie de câteva tururi de acomodare și către final a început să își îmbunătățească timpii pe tur ajungând în penultimul tur să parcurgă cei 5,554km în 1min53sec557.

 

Invitat de echipa Rapax, cea care în 2010 câștiga în GP2 atât titlul la piloți cât și la constructori, Mihai Marinescu a luat pulsul acestui campionat și a avut prilejul să piloteze cea mai apropiată mașină de cea de Formula 1. Din păcate, finalul weekendului a fost unul cu ghinion, deși Mihai le-a dovedit celor din GP2 că locul lui este în acest campionat încă din antrenamentele libere. Ultima cursă programată pe circuitul Yas Marina a fost una în care românul a fost târât într-un incident de cursă încă din primul tur fiind forțat să piardă poziții importante în pluton. În timpul incidentului, roata stânga spate a monopostului pilotat de Mihai a fost atinsă cedând în turul 10 din pricina unei pene lente. Blocându-se roata Mihai a scăpat monopostul de sub control la o viteză de 260 km/h și a ieșit în decor.

 

În pofida acestui incident la finalul weekendului de la Abu Dhabi, Mihai Marinescu a concluzionat:

Mă bucur foarte tare că am putut să pilotez un monopost de GP2. Este un pas extrem de important în cariera mea mai ales acum după ce am confirmat că locul meu este în acest campionat. M-am simțit confortabil în mașină încă de când m-am urcat în ea pentru reglarea scaunului și m-a surprins sistemul de frânare și aerodinamica. Această mașină are o forță de apăsare incredibilă comparativ cu monoposturile pe care le-am pilotat până acum. A fost foarte greu însă să învățăm, într-un weekend de cursă, o mașină al cărei management este ca cel al monopostului de Formula 1. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit pentru a putea participa la Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite în finala sezonului de GP2”.

Comentarii

comentarii