Tag Archives: salonul auto moto

SAM 2015 si-a deschis astazi portile


Astăzi s-a deschis cea de-a patra ediție a Salonului Auto Moto ce se desfășoară în Piața Constituției din București între 1-5 Aprilie. La conferinta de presa au participat printre altii Titi Aur multiplu campion national de raliuri, Sorin Ene fondatorul primei scoli de drift din Romania si Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

Conferinta SAM

Alături de exponzanții din domeniul auto, comercianții de piese de schimb și accesorii auto și moto, precum și firme de leasing și asigurări, vizitatorii au posibilitatea de a admira o parte dintre automobilele care apartin Tiriac Collection. Federația Română de Automobilsm Sportiv va fi prezentă printr-un stand propriu unde vor fi oferite informații despre cele 11 Campionate Naționale pe care le organizează în România și unde vor putea fi admirate o parte din mașinile de competiție ale diverselor discipline.

 

De asemenea, Federația Română de Automobilism Sportiv oferă consultanță și sprijin în vederea asiguării siguranței și bunei desfășurări a demostrațiilor auto și moto ce vor avea loc în zilele de sâmbătă și duminică. Traficul rutier va fi astfel oprit pe Bulevardul Unirii, între Piața Unirii și Piața Constituției și pe Bulevardul Libertății. Publicul va putea admira parada a mașinilor de epocă precum și demonstrații de drift și îndemânare.

 

În cadrul conferinței de presă ce a precedeat deschiderea oficială, dl. Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv făcut o serie de precizări despre noua poziție pe care o ocupă, precum și despre rolul FRAS în cadrul SAM 2015:

 

Poziția de președinte al FRAS este una nouă pe care o ocup și sper să însemne un pas mare înainte pentru ceea ce vrea să însemne această federație. Suntem la a doua participare la acest salon, prima dată însă când vom avea și un stand propriu ce va fi amenajat în exterior și care va putea fi vizitat sâmbătă și duminică. Îi felicit pe organizatori și îi asigur că mi-aș dori să devenim parteneri pentru multă vreme de acum înainte. Legat de prezența noastră aici, avem două motive, pe de o parte oferim consultanță pe partea de securitate pentru evenimentele de drift și cele de karting, iar pe de altă parte avem și un stand propriu, deoarece considerăm că este important ca lumea să vină din ce în ce mai mult în contact cu ceea ce înseamnă motorsportul în România. Federația Română de Automobilism Sportiv organizează 11 Campionate Naționale, cu extrem de vaste desfășurări de evenimente în această perioadă, noi urmând a fi prezenți cu mai multe mașini din aceste discipline aici la SAM 2015.

 

În cadrul standului FRAS, din cadrul SAM 2015 va avea loc sâmbătă 4 Arpilie de la ora 14.00 și lansarea oficială a modelului de competiții Sandero Cup 0.9TCe, model ce va debuta anul acesta în Cupa DACIA. Prezentarea va fi făcută de către George Grigorescu, promotorul acestei competiții monomarcă în România, ajunsă la cea de-a noua ediție.

Demonstrații spectaculoase la Salonul Auto Moto 2015


Pulsul spectatorilor prezenți la eveniment va fi ridicat de Alin Grădinaru, un puști de numai 15 ani care are deja o mulțime de medalii în palmares. Campion național la motocross, acest tânăr talent care iubește sporturile extreme, va încerca să parcurgă un traseu offroad presărat cu obstacole extrem de dificile, într-un decor special amenajat în cadrul evenimentului.

alin gradinaru (1)

Și pentru a dovedi că talentul său nu se limitează doar la mersul pe două roți, Alin Grădinaru lucrează și cu Sorin Ene, vicecampion național și fondator al primei școli de drift din România. Acesta a învățat deja, într-un timp foarte scurt, cum să facă derapaje controlate și cerculețe în jurul unui punct fix.   

alin gradinaru (4)

 

Marius Ariton si Marius Vigariu sunt doi stunt rideri din București care ne vor onora cu prezența la Salonul Auto Moto 2015. Aceștia își vor demonstra calitățile în Piața Constituției, unde cei prezenți vor putea vedea un spectacol profesionist de acrobații pe două roți.  

marius ariton (2)

Dacă vă întrebați cine sunt acești doi români, aflați că practică freestyle stunt riding-ul de vreo 5 ani, iar de atunci tot participă la diverse spectacole în București, Suceava, Craiova, Timișoara, Iasi, etc., dar și la concursurile organizate anual de vecinii bulgari.

marius vigariu (1)

Pe scurt, zilele Salonului Auto Moto 2015:

 

1 și 2 aprilie, în spațiile din interior pot fi admirate pe îndelete exponatele auto-moto, precum și bicicletele sau accesoriile.

– vineri, 3 aprilie, are loc Primul Black Friday din istoria unui eveniment auto-moto, mai mulți dealeri anunțând numărul și mărcile pe care le vor vinde cu cele mai mari reduceri din piață. În plus, reducerile oferite se pot cumula cu programul Rabla și Prima Mașină. Așadar, ziua de 3 aprilie 2015 este ziua în care toți cei care doresc să își cumpere un autoturism o pot face la cel mai bun preț posibil în acest an!

–  sâmbătă, 4 aprilie și duminică, 5 aprilie, vizitatorii primesc tot ce s-a menționat mai-sus, însă cu multe atracții în zona exterioară: drift, mașini tunate, stunt, paradă moto, paradă retro, zona specială moto, karturi, Funzone. Traficul este restricționat pe Bdul. Unirii și Bdul. Libertății, ambele bulevarde și Piața Constituției transformându-se în cel mai mare spațiu expozițional din România. Accesul la Salon se va face prin Bdul Unirii (Piața Unirii), unde va exista și o zonă de parcare special amenajată pentru vizitatori.

SAM 2015, 1-5 aprilie Piata Constitutiei


Intrat deja în agenda celor mai importante evenimente din România, Salonul Auto Moto îşi va deschide porţile  în Piaţa Constituţiei, în perioada 1-5 aprilie 2015, pentru toţi pasionaţii fenomenului auto –moto din ţară.

SAM 2015

Pe durata celor cinci zile, sunt aşteptate sute de maşini şi motociclete – de la vedete ale Salonului Auto de la Geneva sau premiere naţionale, la cele de epocă sau tunate. În creștere de la o ediție la alta, spectacolele oferite de artişti ai scenei, trupe de dansatori, sportivi pe patru sau două roţi cu demonstrațiile, acrobațiile și drift-urile lor epice, vor crea atmosfera incendiară cu care au fost obişnuite zecile de mii de vizitatori din toată ţara, care au trecut în anii precedenți pragul Salonului Auto Moto.

Bianca Anton va fi prezenta la Salonul Auto Moto 2014


Bianca Anton, in varsta de 16 ani, este fosta campioana nationala la karting (Juniori – 2012, Seniori – 2013), vice-campioana la Autoslalom 2013 la clasa Juniori si a fost declarata de FRAS “Cea mai buna prezenta feminina in motorsport” in 2012. Bianca va oferi sambata si duminica, in cadrul evenimentului, si cateva demonstratii.  

CN-Autoslalom-Et.I-AMCKart Bianca Anton

Titi Aur, de opt ori campion national de raliuri, Vali Porcișteanu, campion național de raliuri în 2011și Sorin Ene vicecampion național de drift și fondator al primei școli de drift din România va asteapta la demonstrații spectaculoase in cadrul Salonului Auto Moto (SAM) 2014.

 

Salonul Auto Moto 2014 va debuta miercuri, 2 aprilie, la ora 12.00. Prima zi destinată publicului se va încheia la ora 20.00. Programul zilelor de joi și vineri începe la ora 10.00 și se încheie la ora 20.00, în timp ce sâmbătă, 5 aprilie, acesta se va extinde până la ora 22.00. Ultima zi a expoziției, duminică, 6 aprilie, va debuta la ora 10.00 și se va încheia la ora 18.00. Prețul unui bilet de acces la SAM 2014 în zilele de miercuri, joi, și vineri este de 15 lei, în timp ce sâmbătă și duminică – zile în care organizatorii expoziției au pregătit vizitatorilor o mulțime de surprize plăcute – prețul va fi de 20 de lei.

Vali Porcișteanu, Titi Aur si Sorin Ene vor fi prezenti la Salonul Auto Moto 2014


Titi Aur, de opt ori campion national de raliuri, Vali Porcișteanu, campion național de raliuri în 2011și Sorin Ene vicecampion național de drift și fondator al primei școli de drift din România va asteapta la demonstrații spectaculoase in cadrul Salonului Auto Moto (SAM) 2014.

Sorin Ene 3

SAM Bucureşti, cel mai important eveniment dedicat pasionaților de mașini și motociclete, va avea loc între 2 și 6 aprilie 2014. În Piața Constituției, pe o suprafaţă de circa 9.000 mp în spaţii interioare şi peste 30.000 mp în spaţii exterioare, îşi vor prezenta ofertele dealeri de automobile, motociclete şi scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning şi echipamente service auto-moto, precum şi companii de leasing și asigurări. 

 

Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât și duminică, 6 aprilie, în reprezentrații succesive, Titi Aur, fondator al școlii de conducere defensivă și pilotaj, va invita norocoșii aflați în zona de drift a SAM să îl însoțească la bordul bolidului său în timpul demonstrațiilor. 

Titi Aur gala-campionilor

În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziționarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi și trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă mașină, cea mai frumoasă motocicletă și, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziției vor fi anunțați câștigătorii cărora li se vor înmâna premii consistente. Organizatorii Salonului Auto Moto promit și un concurs cu premii substanțiale, special dedicat posesorilor de mașini tunate și motociclete.

 

În zilele de sâmbătă, 5 aprilie, și duminică, 6 aprilie, circulația autovehiculelor pe Bulevardul Libertății, între Calea 13 Septembrie și Bulevardul Națiunile Unite, precum și pe Bulevardul Unirii, în zona Pieței Constituției, va fi oprită. Accesul vizitatorilor la SAM București 2014 se va face numai prin Bulevardul Unirii.