Tag Archives: Sorin Ene

43 de echipaje înscrise la Danube Delta Rally® 2017

Astazi, 26 iunie 2017, a fost publicată lista echipajelor înscrise la aceasta ediție a Danube Delta Rally, un număr de 43 echipaje urmând să ia startul în acest weekend la Tulcea. Înscrierile continuă până Joi, 29 iunie 2017 – ora 10:00.

 

Așa cum a fost conceput înca din faza inițială, Danube Delta Rally 2017 se anunță un adevarat Festival de Motorsport, la start urmând să se prezinte atât mașini istorice (cea mai veche mașina înscrisă în concurs este un Austin 20 Tourer din 1924), cât si mașini moderne (Ford Fiesta R5, Porsche 911 GT3, Ford Escort WRC mașina de Campionat Modial, dar și un superb McLaren 650S din 2016).

Pentru ca spectacolul să fie complet, Sâmbătă – 1 iulie 2017, în deschiderea Superspecialei “In Memoriam Daniel Pohariu” organizatorii au pregătit o demonstrație a campionului național de drift, Sorin Ene, care va încânta, cu siguranță, publicul prezent.

 

Tot azi, a fost dat publicității programul de închidere a circulației publice pentru probele speciale care se vor desfășura în județ, dar și pentru Superspeciala din centrul orașului Tulcea.

 

Ca în fiecare an, cu prilejul Danube Delta Rally®, vor fi instituite unele restricții de circulație, pe segmentele de drum drum din judet, care fac parte din traseul evenimentului sportiv, în intervalele orare care corespund desfășurării acestei competiții.

Astfel:

 

VINERI, 30 IUNIE 2017

ANTRENAMENTE OFICIALE (SHAKEDOWN)

  • Drumul DJ 229 E, drumul spre Mănăstirea Saon, va fi  închis între orele 07:00 – 12:00

 

PROBA SPECIALĂ NIFON

  • Drumul DJ 222A, de la ieșire din localitatea Nifon până la intrarea în localitatea Luncavița, va fi închis între orele 12:45 – 17:30

 

PROBA SPECIALĂ TELIȚA

  • Drumul DJ 229A, de la intersecția cu DN22/E87 – spre Telița, până la intrare în localitatea Poșta, va fi închis între orele 13:45 – 18:30

 

PROBA SPECIALĂ JURILOVCA

  • Strada Izvoarelor din localitatea Jurilovca și Drumul DJ 229 P – spre Capu Doloșman, vor fi închise între orele 15:30 – 18:45

 

SÂMBĂTĂ, 01 IULIE 2017

PROBA SPECIALĂ POȘTA

  • Drumul DJ 229A, de la ieșire din localitatea Poșta până la intersecția cu DN22/E87, va fi închis, între orele 08:45 – 16:00

 

PROBA SPECIALĂ LUNCAVIȚA

  • Drumul DJ 222A, de la ieșire din localitatea Luncavița până la intrare în localitatea Nifon, va fi închis între orele 09:45 – 17:30

 

SUPER SPECIALA “ In Memoriam Daniel Pohariu”

  • Tulcea – zona centrală, pe străzile: Isaccei (de la Pelican până la rond Hotel Delta) /Str. Unirii / Str. Păcii (de la zona Hotel Egreta până la rond Hotel Delta) / Str. Babadag (de la zona Hotel Egreta până la CEC BANK), închis între orele 14:00 – 19:30

 

Pentru urgente, locatarii zonelor Str. Garii, vor avea asigurată o bandă de ieșire pe Str. Isaccei. De asemenea, locatarii blocurilor din zona centrală (zona Spicu) vor avea asigurată o bandă de acces pe Str. Pacii.

 

Se vor institui restricții de circulație pietonală pe trotuarele aferente traseului de concurs (menționat mai sus). Zonele interzise circulației pietonale vor fi delimitate cu bandă de securitate de culoare ROȘIE, iar Zonele permise pentru public, cu bandă de culoare VERDE – închis între orele 15:00 – 19:30.

 

Danube Delta Rally®2017 este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport sub egida Federației Internaționale a Automobilului, a Federatiei Internaționale a Vehiculelor Istorice, a Automobil Club Român – Autoritate Sportivă Națională și Retromobil Club Român – Autoritate Sportivă FIVA,  în parteneriat cu Consiliului Judeţean Tulcea, Primăria Tulcea, Instituția Prefectului Tulcea, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, a Direcției Județene de Drumuri, a Primăriei Jurilovca, dar şi cu sprijinul partenerilor privați: Hyundai Auto România, Țiriac Leasing, Țiriac Collection, JT Grup, Hankook, Zip Escort, Vivo Shopping Center – Constanța, Via Viticola-Sarica Niculitel, Boat Care Romania, Kaercher Romania, Nex Pack, Deltaica, Restaurant Ivan Pescar, Fraher, Omniasig, Fan Courier, DeGat, New Hotel Egreta, Astoria Wines, Casa Pescarilor – Lunca, Constantin Nautics, Conex Trans, Bloom Story, Winmarkt, Tara’s Gastropub – Constanta, Pensiunea  Mojito, Aqua Hercinica  și bineînteles a partenerilor media: Digi 24 Constanța, Digi 24HD, DigiSport, Dobrogea News, Rally Max, Autorally, 4 x 4 Wheels, AutoExpert, Flote Auto, Motorsport News, IVB Media, Radio ProFM, Radio Delta,  Radio România Actualități.

 

 

Sorin ENE participa la Raliul Moldovei Bacau

Vicecampionul european de drift in exercitiu, Sorin ENE, cunoscut mai bine sub porecla Haiu’, va participa la cea de-a patra etapa a Campionatul National de Raliuri. Veteranul pilot de drift are o cariera de peste 10 ani in aceasta ramura a motorsportului, in care detine si un titlu de campion national in 2015.  

Sorin va evolua astazi 16 iunie, in jurul orelor 18.00, in deschiderea Super Specialei, organizata pe un circuit stradal in centrul orasului Bacau, a noua proba speciala a zilei din Raliul Moldovei Bacau ajuns la cea de-a saptea sa editie.

 

Pilotul bucurestean nu se afla la prima sa experienta de acest fel el evoluand, in anul 2010, in deschiderea Super Specialei „Baneasa Rally Show” din cadrul Raliului „Tara Barsei Dunlop SEAT”. Dupa sapte ani Sorin ENE va repeta experienta, de aceasta data in cadrul intrecerii moldave care face parte din Trofeul European de Raliuri (European Rally Trophy) si Trofeul Balcanic de Raliuri (Balkan Rally Trophy), campionate europene desfasurate sub egida Federatiei Internaținale a Automobilului (FIA).

Datorita faptului ca Raliul Moldovei Bacau va marca cea mai mare transmisie în direct a unei etape de raliu din Romania, un exercitiu de imagine al organizatorului sprijinit de Dolce Sport și Televiziunea Romana, posturi tv care vor transmite live nu mai puțin de 6 ore de imagini de pe probele speciale. superspeciala se va putea vedea live la posturile TVR Iași, TVR 1 și TVR HD aceasta fiind asigurata de un car de productie al Dolce Sport, difuzarea urmand sa se faca in direct si pe acest pe postul tv Dolce Sport si concomitent cu posturile Televiziunii Romane.

 

Mai multe informatii precum timpii live de pe probele speciale, programul raliului, lista participantilor si altele puteti afla accesand pagina web raliul-moldovei.ro  

KOE Pro Series Austria – Galerie foto by Cosmin Gabriel

A treia runda a campionatului european de drift King of Europe a avut loc in Austria in perioada 23-24 iulie 2016. Sorin ENE a reprezentat Romania in acesta competitie, el obtinand un loc 9 in calificari. Dupa ce a castigat duelul din top 16 in fata unui pilot austriac cu o masina net superioara, Sorin a trecut departe in top 8, unde l-a intalnit din nou pe Pavlin Penev, un pilot complet cu o masina mai performanta, in fata caruia a trebuit sa se recunoasca invins dupa ce arbitrii au stat cateva minute pentru a decide rezultatul. La finalul celor doua runde Sorin ENE se situeaza pe locul 4 in clasamentul general al KOE – PRO2. 

COS_1049

 

Sorin ENE participa in varianta redusa a campionatului KOE – PRO2 care este alcatuita din patru runde respectiv, Polonia, Austria, Germania si Slovacia.  

 

Sorin ENE: A fost o etapa care a adus multa experienta, o etapa din care am avut extrem de multe de invatat. Vreau sa multumesc echipei mele tehnice Gabriel Grigore, Zanfirachi Silviu pentru daruirea și implicarea de care dau dovada de fiecare data si bineînțeles fotografului echipei noastre – Cosmin Gabriel pentru fotografiile lui minunate si efortul fizic depus datorita unei glezne luxate. Noi, la randul nostru – echipa HAI DRIFT TEAM, va mulțumim tuturor celor de acasa pentru incurajarile voastre, pentru gandurile si sustinerea de care ati dat dovada, a contat enorm de mult pentru moralul nostru. Multumim de asemenea tuturor sponsorilor nostri si sponsorilor principali REPARATII TURBOSERV si MOTUL care au facut posibila pana acum participarea noastra la nivel european. Speram din suflet sa gasim resursele financiare pentru a participa si la cele 2 runde care au mai ramas – Germania si finala din Slovacia. Multumesc din suflet Silvia draga mea, pentru ca nu ne-ai creat mari probleme tehnice si ca ai putut duce lupta pana la capat.

 

MOTUL MOTORSPORT EVENT, a cincea editie, 17-18 octombrie

Baneasa Shopping City este gazda MOTUL MOTORSPORT EVENT, ediţia a cincea. În perioada 17-18 Octombrie, pasionații de automobilism și motorsport au motivul perfect pentru a-și face planuri de week-end. Aceștia sunt așteptați la București pentru a lua parte la un supereveniment de motorsport, fie ca participanți în cadrul competiţiei destinate amatorilor, fie ca susţinători ai invitaţilor care au pregătit şi anul acesta un spectacol inedit.

Foto1
Vali PORCISTEANU & Sorin ENE

Motul Motorsport Event este organizat de Clubul Sportiv Seaside Roads în parcările exterioare Băneasa Shopping City unde va fi găzduit spectacolul automobilistic pe parcursul întregului weekend 17-18 Oct (sâmbăta între orele 11:00 – 18:00 și duminică între orele 10:30 – 15:30).

Gabriel Ene
Gabriel Ene

Intrarea este liberă și au fost pregătite multe concursuri surpriză cu premii consistente, atât pentru participanţi, cât şi pentru public. Pe lângă întrecerea automobilistică al cărei scop este acela de a oferi automobiliştilor, cu mijloace specifice tehnice şi financiare reduse, concursuri de amatori, cu elemente de dificultate tehnică care permit participarea cu automobile obişnuite fără modificãri şi care constituie o treaptă intermediară spre automobilismul sportiv de performanţă, cea mai mare răsplată va fi show-ul protagoniștilor Motul Motorsport Event.

Foto7
Paul Andronic

Vor ține capul de afiș unii dintre cei mai respectați și performanți piloți români și nu numai:

  • Paul ANDRONIC – proaspat Campion National Absolut in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2015 (va oferi demonstratii cu bolidul de aproape 800 CP – Mitsubishi Lancer EVO)
  • Sorin ENE – proaspat Campion National de Drift, fondatorul primei scoli de drift din Romania
  • Horia GHEORGHE – multiplu campion Indemanare Auto si triplu Campion National la Viteza in Coasta 2015
  • Andrei ENE, Tudor DRĂGAN, Ștefan MANOLACHE, Ruxandra CREȚU – demonstratii de karting
  • Shark Racing – prezenta cu doua modele Honda Civic Type-R, una fiind masina campioana la clasa H3 din Campionatul National de Viteza in Coasta si Dacia Logan pilotata de Gabriel ENE vicecampion in clasamentul rezervat debutantilor in Campionatul National de Raliuri 
  • Napoca Rally Academy – demonstratii de pilotaj sportiv și conducere defensivă
  • Streetmaniacs – expoziție de tuning
Vali Iovi-Stere
Andrei ENE

Cine dorește să participe în cadrul concursului destinat amatorilor, se poate înscrie în dimineața zilei de sâmbătă, 17 Oct, la secretariatul concursului amenajat în perimetrul destinat evenimentului.

 

Darius PetreDorim prin acest eveniment să oferim pasionaţilor de automobile un cadru legal şi sigur în care să îşi demonstreze abilităţile în condus. Folosim acest eveniment şi ca un mijloc de promovare a căilor de prevenire a pericolelor la care se expun participanţii în trafic, prin intermediul unor demonstraţii de prim ajutor în caz de accidente si demonstraţii de conducere defensivă şi sportivă. Am invitat deasemenea pentru a oferi demonstratii și cel puțin câte un reprezentant din fiecare disciplină sportivă de motorsport din Romania – raliu, viteză în coastă, viteză pe circuit, karting, drift. Vedem benefică organizarea acestui eveniment prin care avem posibilitatea unei informări active a populaţiei despre importanţa care trebuie acordată conduitei preventive în trafic, sperând astfel să reducem cât se poate de mult incidentele rutiere.” – a declarat Darius PETRE președinte al clubului sportiv Seaside Roads.

 

Parteneri principali ai evenimentului: Motul, Baneasa Shopping City, Tiriac Energy, Honda Romania

 

Program MOTUL Motorsport Event

SAM 2015 si-a deschis astazi portile

Astăzi s-a deschis cea de-a patra ediție a Salonului Auto Moto ce se desfășoară în Piața Constituției din București între 1-5 Aprilie. La conferinta de presa au participat printre altii Titi Aur multiplu campion national de raliuri, Sorin Ene fondatorul primei scoli de drift din Romania si Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

Conferinta SAM

Alături de exponzanții din domeniul auto, comercianții de piese de schimb și accesorii auto și moto, precum și firme de leasing și asigurări, vizitatorii au posibilitatea de a admira o parte dintre automobilele care apartin Tiriac Collection. Federația Română de Automobilsm Sportiv va fi prezentă printr-un stand propriu unde vor fi oferite informații despre cele 11 Campionate Naționale pe care le organizează în România și unde vor putea fi admirate o parte din mașinile de competiție ale diverselor discipline.

 

De asemenea, Federația Română de Automobilism Sportiv oferă consultanță și sprijin în vederea asiguării siguranței și bunei desfășurări a demostrațiilor auto și moto ce vor avea loc în zilele de sâmbătă și duminică. Traficul rutier va fi astfel oprit pe Bulevardul Unirii, între Piața Unirii și Piața Constituției și pe Bulevardul Libertății. Publicul va putea admira parada a mașinilor de epocă precum și demonstrații de drift și îndemânare.

 

În cadrul conferinței de presă ce a precedeat deschiderea oficială, dl. Norris Măgeanu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv făcut o serie de precizări despre noua poziție pe care o ocupă, precum și despre rolul FRAS în cadrul SAM 2015:

 

Poziția de președinte al FRAS este una nouă pe care o ocup și sper să însemne un pas mare înainte pentru ceea ce vrea să însemne această federație. Suntem la a doua participare la acest salon, prima dată însă când vom avea și un stand propriu ce va fi amenajat în exterior și care va putea fi vizitat sâmbătă și duminică. Îi felicit pe organizatori și îi asigur că mi-aș dori să devenim parteneri pentru multă vreme de acum înainte. Legat de prezența noastră aici, avem două motive, pe de o parte oferim consultanță pe partea de securitate pentru evenimentele de drift și cele de karting, iar pe de altă parte avem și un stand propriu, deoarece considerăm că este important ca lumea să vină din ce în ce mai mult în contact cu ceea ce înseamnă motorsportul în România. Federația Română de Automobilism Sportiv organizează 11 Campionate Naționale, cu extrem de vaste desfășurări de evenimente în această perioadă, noi urmând a fi prezenți cu mai multe mașini din aceste discipline aici la SAM 2015.

 

În cadrul standului FRAS, din cadrul SAM 2015 va avea loc sâmbătă 4 Arpilie de la ora 14.00 și lansarea oficială a modelului de competiții Sandero Cup 0.9TCe, model ce va debuta anul acesta în Cupa DACIA. Prezentarea va fi făcută de către George Grigorescu, promotorul acestei competiții monomarcă în România, ajunsă la cea de-a noua ediție.

Sorin Ene prezinta in premiera la SAM 2015 noua sa masina de drift

Sorin Ene, primul fondator al unei scoli de drift din Romania, va prezenta in premiera la Salonul Auto-Moto 2015 o noua masina de drift pentru acest an competitional. Cu toate ca masina principala, pe care va evolua in acest sezon al Campionatului National de Drift, ramane modelul Nissan Silvia S14A, Sorin a luat decizia de a pregati o noua masina de rezerva.  

Nissan Silvia S14A 2015

 

In afara de masina mea de competitie (Nissan Silvia S14A) am de obicei si o masina de rezerva, aceasta fiind mai mereu cate un model BMW E30 in diferite configuratii si motorizari. De aceea nu puteam renunta la prima mea dragoste si din nou am ales pentru noul proiect un model E30, dar de aceasta data modificat la extrem. Acest proiect era oarecum “la coada”, il aveam in gand si imi doream sa-l pun in practica de ceva timp. Acum, dupa 6 luni de munca, proiectul BMW E30 CHOP TOP – DRIFT CAR este finalizat. Masina inca nu a fost prezentata si va putea fi vazuta in premiera la Salonul Auto-Moto care va avea loc in perioada 1-5 apilie in Piata Constitutiei. Asadar va astept pe toti la premiera oficiala care va avea loc miercuri, 1 aprilie, ziua de deschidere a salonului.” declara Sorin Ene.  

 

Sorin Ene multumeste echipei si partenerilor sai pentru realizarea acestui proiect. Parteneri: Reparatii Turboserv, Motul, Best Tires Shop, Campion Autoservice, Decomar logistic, Constantin Nautics, Badsi, Toni Detailing, Prosper Fitness, BD tuning.

BMW E30 Sorin Ene

Specificatii tehnice: 

Motor: BMW 4000cmc – V8 – 286 cp si 400Nm

Caroserie taiata si usurata, ranforsata si rollcage custom

Jante de 17” in configuratia 8,5j fata si 10j spate – et15  

Demonstrații spectaculoase la Salonul Auto Moto 2015

Pulsul spectatorilor prezenți la eveniment va fi ridicat de Alin Grădinaru, un puști de numai 15 ani care are deja o mulțime de medalii în palmares. Campion național la motocross, acest tânăr talent care iubește sporturile extreme, va încerca să parcurgă un traseu offroad presărat cu obstacole extrem de dificile, într-un decor special amenajat în cadrul evenimentului.

alin gradinaru (1)

Și pentru a dovedi că talentul său nu se limitează doar la mersul pe două roți, Alin Grădinaru lucrează și cu Sorin Ene, vicecampion național și fondator al primei școli de drift din România. Acesta a învățat deja, într-un timp foarte scurt, cum să facă derapaje controlate și cerculețe în jurul unui punct fix.   

alin gradinaru (4)

 

Marius Ariton si Marius Vigariu sunt doi stunt rideri din București care ne vor onora cu prezența la Salonul Auto Moto 2015. Aceștia își vor demonstra calitățile în Piața Constituției, unde cei prezenți vor putea vedea un spectacol profesionist de acrobații pe două roți.  

marius ariton (2)

Dacă vă întrebați cine sunt acești doi români, aflați că practică freestyle stunt riding-ul de vreo 5 ani, iar de atunci tot participă la diverse spectacole în București, Suceava, Craiova, Timișoara, Iasi, etc., dar și la concursurile organizate anual de vecinii bulgari.

marius vigariu (1)

Pe scurt, zilele Salonului Auto Moto 2015:

 

1 și 2 aprilie, în spațiile din interior pot fi admirate pe îndelete exponatele auto-moto, precum și bicicletele sau accesoriile.

– vineri, 3 aprilie, are loc Primul Black Friday din istoria unui eveniment auto-moto, mai mulți dealeri anunțând numărul și mărcile pe care le vor vinde cu cele mai mari reduceri din piață. În plus, reducerile oferite se pot cumula cu programul Rabla și Prima Mașină. Așadar, ziua de 3 aprilie 2015 este ziua în care toți cei care doresc să își cumpere un autoturism o pot face la cel mai bun preț posibil în acest an!

–  sâmbătă, 4 aprilie și duminică, 5 aprilie, vizitatorii primesc tot ce s-a menționat mai-sus, însă cu multe atracții în zona exterioară: drift, mașini tunate, stunt, paradă moto, paradă retro, zona specială moto, karturi, Funzone. Traficul este restricționat pe Bdul. Unirii și Bdul. Libertății, ambele bulevarde și Piața Constituției transformându-se în cel mai mare spațiu expozițional din România. Accesul la Salon se va face prin Bdul Unirii (Piața Unirii), unde va exista și o zonă de parcare special amenajată pentru vizitatori.

Bucharest Wheels Arena 2014 – Invitati si programul complet al evenimentului

Intre 13 si 15 iunie 2014, in Centrul Expozitional Romexpo Bucuresti, se va desfasura cea de a III-a editie a SINGURULUI festival auto-moto si sporturi extreme din ROMANIA – Bucharest Wheels Arena – BWA.

 poster_bwa_2014_1024px

Conceptul unic este sustinut de imbinarea si modul in care sunt prezentate publicului demonstratiile cu masini de raliu si drift, concursurile nationale de off road si enduro, show-urile de stunt moto, monster truck, karting, bmx & skate dar si concursurile specifice comunitatii auto-moto.

 

Stunter13 – Rafał Pasierbek, campion mondial si unul dintre cei mai buni piloti din lume, va incanta publicul sambata si duminica cu un spectacol inedit de stunt moto.

 

Vali Porcisteanu si Manu Mihalache, piloti din Campionatul National de Raliuri, vor oferi demonstratii cu masini de raliu in stilul care i-a consacrat si in formula binecunoscuta de la ultimele doua editii BWA, formula condimentata de participarea unor personalitati celebre si vedete.

 Sorin Ene 3

Marius KNS, Razvan Tica (Doi), Valentin Olteanu, Iustin Miu, Razvan Stan, Sorin Ene, Jumy si Alex Gorgan (Kellu) vor incinge atmosfera si cauciucurile in ritm de drift. Nu vor lipsi nici demonstratiile de karting de la JMS Performance.

 

In premiera la cea de a III-a editie BWA publicul va putea admira zilnic spectacolul inedit oferit de MONSTER TRUCKS Romania.

 

Program Bucharest Wheels Arena

Vineri 13.06.2014

 

13:00 – 14:00 – deschiderea evenimentului

14:00 – 14:30 – drift

14:30 – 15:00 – off road

15:00 – 15:20 – karting

15:20 – 15:30 – demo masini de raliu

16:10 – 16:20  – karting

16:20 – 16:40 –  drift

16:40 – 16:50 – demo masini de raliu

16:50 – 17:00 – karting

17:00 – 17:30  – off road

17:40 – 18:00  – drift

 

Sambata 14.06.2014

trial off road bwa challenge

10:00 – start calificari (standard, open, extrem)

24.00 – inchidere calificari

bwa enduro challenge – 09:00 – start cursa ziua i

12:00 – 13:00 – defensive driving

13:00 – 14:00 – off road

14:00 – 14:20 – drift

14:30 – 14:40 – demo masini de raliu

14:50 – 15:10 – stunt  (stunter 13)

15:20 – 15:30 – karting

15:40 – 16:00 – off road

16:10- 16:20 –  drift

16:30- 17:00 – off road

17:00 – 17:30 –  enduro

17:40 – 17:50 – karting

18:00 – 18:10 –  demo masini de raliu

18:20 – 18:40 –  drift

18:50 – 19:20  –  stunt (stunter 13)

19:30 – 20:00 –  off road

20.00 – 21:00  –  concert

 

Duminica 15.06.2014

trial off road bwa challenge

10:00  – start finala (standard, open, extrem)

16.00 – finish

bwa enduro challenge – 09:00 – start cursa ziua ii

11:00 – 12:00 – defensive driving

12:00 – 12:20 – drift

12:20 – 12:30 – demo masini de raliu

12:30 – 12:40 – karting

12:40 – 13:00 – stunt  (stunter 13)

13:00 – 14:00 – off road

14:00 – 14:20 – drift

14:20 – 14:30 – karting

14:30 – 14:40 – demo masini de raliu

14:40 – 15:00 – stunt  (stunter 13)

15:00 – 16:00 – off road

16:10 – 17:00 – enduro

17:00 – 17:10 – karting

17:20 – 17:40 – drift

17:40 – 17:50 – demo masini de raliu

17:50 – 18:00 – karting

18:00 – 19:30 – festivitatea de premiere

Vali Porcișteanu, Titi Aur si Sorin Ene vor fi prezenti la Salonul Auto Moto 2014

Titi Aur, de opt ori campion national de raliuri, Vali Porcișteanu, campion național de raliuri în 2011și Sorin Ene vicecampion național de drift și fondator al primei școli de drift din România va asteapta la demonstrații spectaculoase in cadrul Salonului Auto Moto (SAM) 2014.

Sorin Ene 3

SAM Bucureşti, cel mai important eveniment dedicat pasionaților de mașini și motociclete, va avea loc între 2 și 6 aprilie 2014. În Piața Constituției, pe o suprafaţă de circa 9.000 mp în spaţii interioare şi peste 30.000 mp în spaţii exterioare, îşi vor prezenta ofertele dealeri de automobile, motociclete şi scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning şi echipamente service auto-moto, precum şi companii de leasing și asigurări. 

 

Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât și duminică, 6 aprilie, în reprezentrații succesive, Titi Aur, fondator al școlii de conducere defensivă și pilotaj, va invita norocoșii aflați în zona de drift a SAM să îl însoțească la bordul bolidului său în timpul demonstrațiilor. 

Titi Aur gala-campionilor

În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziționarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi și trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă mașină, cea mai frumoasă motocicletă și, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziției vor fi anunțați câștigătorii cărora li se vor înmâna premii consistente. Organizatorii Salonului Auto Moto promit și un concurs cu premii substanțiale, special dedicat posesorilor de mașini tunate și motociclete.

 

În zilele de sâmbătă, 5 aprilie, și duminică, 6 aprilie, circulația autovehiculelor pe Bulevardul Libertății, între Calea 13 Septembrie și Bulevardul Națiunile Unite, precum și pe Bulevardul Unirii, în zona Pieței Constituției, va fi oprită. Accesul vizitatorilor la SAM București 2014 se va face numai prin Bulevardul Unirii.

De ce sa faci scoala de drift cu Sorin Ene?

Cred ca este o intrebare pe care si-o pun in primul rand fanii driftului, cel putin eu mi-am pus-o. La diferite etape de drift din tara noastra, am avut ocazia sa stau in dreapta lui Sorin Ene sau HAI-u asa cum il stiu majoritatea, de fapt cred ca porecla lui a devenit un brand, practic am intalnit lume care nici nu ii cunostea numele 🙂 La niciunul dintre aceste evenimente nu mi s-a parut atat de greu sa faci drift si mi se parea destul de natural procedeul. Practic trebuia sa tragi frana de mana astfel incat spatele sa plece usor (sa initiezi) si dupa aia sa mentii un derapaj controlat. Evident ca daca faci asta de vreo 7 ani de zile o sa iti iasa perfect si o sa dai impresia si celui care sta in dreapta ca e o joaca de copii, asa cum mi s-a intamplat si mie cu Sorin.

DSC05483

In 2011 aparea prima scoala de drift din Romania deschisa de Sorin Ene si de atunci pana in prezent Sorin imi tot spunea sa vin la scoala sa vad cum e. Va spun sincer ca nu vedeam rostul. Nu ma pregateam de vreun campionat de drift, de tinut intr-un mic derapaj controlat masinile cu tractiune spate ma descurcam si in nici un caz nu aveam de gand sa ma apuc de drift pe strada. Intr-un final a reusit sa ma convinga, adica mai mult m-a luat pe sus pentru ca m-a sunat saptamana trecuta si mi-a zis vezi ca duminica mergem sa vezi cum e la scoala. La Raliul Brasovului nu ajunsesem pentru a ma reintalni cu prietenii de la raliuri si am zis ca macar asa o sa imi inec amarul.

 

La ora 9.00 duminica, 23 martie, ma intalneam cu Sorin si impreuna cu echipa lui tehnica si platforma cu masina de scoala, plecam spre locul de joaca. Spre surprinderea mea acolo m-am intalnit cu Mugur Filipescu, pilot in Campionatul National de Viteza in Coasta unde a terminat sezonul 2013 pe locul 5 in cadrul grupei N, cu un Mitsubishi Lancer Evo 9. Am ramas surprins pentru ca nu prea vezi piloti din raliu sau viteza in coasta luand cursuri de drift, insa asa cum mi-a spus si el este bine sa inveti cat mai multe tehnici de pilotaj si daca ajungi sa pilotezi ca Titi Aur, adica sa imbini perfect spectacolul cu performanta, publicul te va iubi.

DSC05462

Dupa o scurta prezentare teoretica in care Sorin ne-a spus cateva aspecte de care trebuie sa tinem cont am urcat la volanul unui BMW E36 cu un motor de 2.5 litri si am inceput modulele. Programul conceput de Sorin este structurat pe cinci module si ordinea este bine conceputa ele imbinandu-se perfect pe parcurs ce le efectuezi. Pot sa va spun ca odata suit la volanul masinii lucruruile au devenit destul de complicate si deja incepusem sa imi pun intrebari de ce nu mai e atat de usor precum mi se parea cand stateam in dreapta. Si Mugur s-a chinuit un pic pentru ca fiind obisnuit cu pilotajul curat de la Viteza in Coasta, tendinta lui era sa puna masina cat mai repede pe trasa. Am invatat cum sa facem cerculete in jurul unui con la o distanta si la o turatie constanta, am inteles cum trebuie executat corect schimbul de mase si cum sa mentii un derapaj controlat prelungit si multe alte lucruri interesante si distractive. 

DSC05475

La finalul zilei aveam sa plecam spre casa istoviti insa cu mai multe cunostinte despre comportamentul masinii si, ce este cel mai important cred eu, cu un mare zambet pe buze. De fapt asta ofera Sorin in cadrul acestei scoli, o experienta in primul rand distractiva care se desfasoara intr-un cadru organizat si sub o deplina siguranta, dar si primul pas pentru cei care vor sa practice driftul la nivel de performanta.  Nici macar nu trebuie sa fii un mare fan al driftului, cred ca doar trebuie sa iti placa masinile. Iar pentru parintii care vor sa isi lase copii sub 18 ani la volanul unui automobil, scoala de drift a lui Sorin Ene este un loc potrivit si nu se stie niciodata cum isi vor decoperi talentul. Exact asa s-a intamplat in cazul lui Alin Gradinaru, un pusti de 14 ani, care acum este prezent alaturi de Sorin aproape la fiecare eveniment demonstrativ.

DSC05481

Pe Sorin Ene si elevul sau, Alin Gradinaru, ii veti putea vedea in scurte demonstratii din cadrul Salonului Auto Moto, care va avea loc in Piata Constitutiei din Bucuresti in perioada 2-6 aprilie 2014.