Start perfect pentru Chevrolet in WTCC 2011

Se pare ca cei de la Chevrolet au pregatit arma perfecta pentru sezonul 2011 din WTCC. Noul model Cruze, care beneficiaza in acest an de motorul de 1.6l turbo dezvoltat de Chevrolet in colaborare cu RML, s-a impus in ambele curse de la Curitiba care au deschis  sezonul in WTCC.

Britanicul in varsta de 31 de ani Rob Huff plecat din pole-position a reusit sa isi pastreze avantajul pana la finalul cursei si a terminat in fata colegului sau de echipa, campionul en-titre Yvan Muller. Surpriza placuta a weekendului a reprezentat-o eroul local brazilianul Carlos “Cacá” Bueno, care, la volanul unui Chevrolet Cruze a reusit locul trei in prima cursa, Chevrolet monopolizand astfel podiumul . Bueno a avut parte de un weekend incarcat la Curitiba, aceasta prima cursa din WTCC reprezentand de fapt a doua cursa pentru brazilian duminica. Ziua de duminica a inceput pentru Bueno cu participare in cursa din campionatul Brazilian Stock Car, unde acesta a reusit o clasare pe locul 11 la volanul masinii sale Peugeot.

Kristian Poulsen si Tom Coronel, ambii la volanul unor masini BMW, au depasit in primele 3 curbe Seat-urile aflate in fata lor pilotate de Gabriele Tarquini, Tiago Monteiro si Michel Nykjear, pozitionandu-se astfel in spatele celor 3 Chevrolet-uri care au condus cursa de la start pana la final. Poulsen a facut o mica greseala in turul cu numarul 3 cand a iesit larg dintr-un viraj de dreapta iesind un pic pe iarba, greseala speculata imediat de Coronel care si-a pastrat pozitia a patra pana la final.

Cu regulamentul modificat in acest sezon, grila de start in cea de-a doua cursa fiind alcatuita din primele 10 pozitii din calificari inversate, Alain Menu a beneficiat de sanctiunea aplicata lui Fredy Barth si a prins locul 10 pe grila de start, ceea ce i-a conferit pole position in cea de-a doua cursa. Dupa un loc sase in prima cursa pole-ul ii dadea elevetianului sperante intr-o clasare mai buna in cea de-a doua cursa. Menu avea sa piarda avantajul pole-ului fiind depasit imediat dupa start de Tom Coronel si Gabriele Tarquini. A urmat o cursa de urmarire pentru elvetian socotelile cu Tarquini fiind incheiate destul de repede in turul 3, la finalul liniei drepte italianul fiind depasit de Menu, care a plecat in urmarirea lui Coronel. Tot la finalul liniei drepte in turul 10 Menu a reusit depasirea lui Coronel vitezele la sfarsitul liniei drepte fiind aproape la fel intre Bmw si Chevrolet insa Menu s-a bazat pe franarea un pic mai tarzie care a facut diferenta. Menu a reusit astfel inca un podium pentru Chevrolet si in cea de-a doua cursa, urmat de Tom Coronel si coechipierul Yvan Muller.

Urmatoarele curse vor avea loc in Belgia la Zolder 24 aprilie.

Clasamentele generale provizorii.