Publicitate

  • 50 de echipaje înscrise până acum la Danube Delta Rally®
  • Joi 29 mai ora 18.00 – concert Delia în Piaţa Civică din Tulcea
  • Gina Pistol si Alina Pușcaș  prezente la start

Camila Danube Delta Rally 2014

La a doua participare în Campionatul Naţional de Raliuri, după o pauză competiţională de 20 de ani, Danube Delta Rally® propune şi în acest an o etapă de macadam cu probe care străbat zone încântătoare ale Dobrogei, iar spectacolul va fi unul garantat, atât pentru sportivi cât şi pentru spectatori.

 

În acest an, peste 50 de echipaje sunt pregatite pentru startul în Danube Delta Rally® 2014, a treia etapa din Campionatul Naţional de Raliuri 2014.  Cele 10 probe speciale pregătite de către organizatori se vor desfăşura pe parcursul a 127,14 km.

 

Raliul Deltei a reuşit anul trecut o revenire spectaculoasă, apreciată şi remarcată în campionat şi ne asteptăm ca anul acesta să fie şi mai şi! Asta e, succesul…OBLIGĂ! Traseul e superb, organizarea la cote înalte, iar faptul că este susţinut masiv de oficialităţile locale este îmbucurător! Din punctul nostru de vedere se anunţă o luptă foarte aprigă la varf, cu nu mai puţin de 6-7 echipaje capabile să “încurce” unul altuia socotelile! Aşteptăm să revedem pelicanul şi dacă organizatorul “rezolvă” şi nişte peşte proaspăt, va fi excelent!” a declarat Edwin Keleti.

 

Napoca Rally Academy îşi propune  să îşi ia revanşa anul acesta, atât la echipe cât şi individual. Aşteptăm cu  interes etapa de la Tulcea”, a declarat Marco Tempestini.

 

Printre echipajele străine prezente la start se numară şi Francois Delecour – Dominique Savignoni, echipaj deja consacrat în Campionatul Naţional de Raliuri.

 

Sunt foarte fericit pentru că anul acesta sunt din nou la Danube Delta Rally®, unde sunt nişte probe frumoase şi organizare exemplară. Sperăm să ducem la bun sfarsit acest raliu, mă simt bine în Subaru şi de asemenea, ne aşteptăm la un public numeros pe probe”, a declarat Francois Delecour, campionul naţional en`titre.

 

În acest an, Danube Delta Rally® este etapă candidat în FIA European Rally Trophy, iar aceasta presupune un număr mai mare de echipaje înscrise, atât din Romania cât şi din străinătate, precum şi un număr mai mare de kilometri de  probe speciale. Raliul se va desfăşura sub stricta supraveghere a observatorului  Federaţiei Internaţionale  de Automobilism, care va întocmi un raport post eveniment, pe baza căruia se va decide dacă  Danube Delta Rally® va face parte din FIA European Rally Trophy în 2015.

 

Danube Delta Rally® va debuta Joi, 29 mai, în Piaţa Civică, ora 18:00, cu un concert extraordinar Delia şi va continua cu startul festiv, moderat de Gina Pistol si Arnold Cobilanschi.

 

Anul acesta vedeta Tv care va da startul festiv este Alina Puşcaş, însoţită de echipa Danube Delta Rally Girls. Cartierul general al raliului va fi amplasat şi în acest an în zona Falezei din Tulcea.

 

Am ales această locaţie pentru că am vrut să aducem acţiunea Campionatului Naţional de Raliuri cât mai aproape de locuitorii oraşului şi, în acelaşi timp, să promovăm cât mai mult Tulcea şi Delta Dunării” a declarat organizatorul raliului, Mihai Tănase.

 

Danube Delta Rally® a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani şi s-a aflat încă de la început pe prima poziţie în etapele Campionatului National de Raliuri Dunlop. Raliul este organizat de Clubul Nautic Mototrsport, cu susţinerea Consiliului Judeţean şi a Primăriei Tulcea, dar şi cu  sprijinul partenerilor tradiţionali: Nautic Experts, DDS Group, Maritimo Shopping Centre –Constanta, Vard Ficantieri – Tulcea, Pensiunea Doi Capitani – Delta Dunarii, Vinuri de Macin, Azuga Waters,  CrisTim,  Scame Electrical Solutions, BCR Leasing,  JT Grup, Service Auto Convenabil,  ZIP Escort, Evo GPS, Taxi Pelicanul – Bucureşti, dar şi a partenerilor media:  Digi 24 Constanta, Europa FM, Antena 1, Radio Delta şi bineînţeles Asociaţia de Promovare Litoral Delta Dunării.

Au început înscrierile pentru Danube Delta Rally® 2014

 Inscrierile oficiale sunt deschise până pe data de 13 mai 2014 Formularele de înscriere se pot descarca de pe noul  site www.danubedeltarally.ro Marţi, 29 Aprilie 2014, s-au deschis înscrierile oficiale pentru cea de-a XV-a ediţie a Danube Delta Rally®, care are loc anul acesta între 29 şi 31 mai la Tulcea, termenul limita pentru înscrieri [citeste mai departe]

Danube Delta Rally® 2014: Probe Speciale noi și supraveghere directă din partea FIA

Pregătirile pentru cea de-a XV-a ediție a Danube Delta Rally® , care are loc anul acesta între 29 și 31 mai, au intrat în linie dreaptă. Etapă-cadidat la FIA European Rally Trophy, Danube Delta Rally® are loc sub  supravegherea oficialilor Federației Internaționale de Automobilism (FIA), care vor fi prezenți la Tulcea pentru validarea candidaturii pentru 2015. [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro