Category Archives: karting

Incepe Campionatul National de Karting

Sezonul competitional al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv continua in acest sfarsit de saptamana cu startul in Campionatul National de Karting. Cei mai tineri sportivi licentiati FRAS sunt asteptati in perioada 20-21 aprilie pe circuitul AMCkart in Bucuresti ( Tunari, Soseaua de centura nr 5A) sa incinga gumele si pista intr-una din cele mai apreciate competitii din sportul cu motor pe patru roti.

 

“Suntem bucuroşi că numărul tinerilor sportivi licențiați FRAS care vin în Campionatul Național de Karting este tot mai mare de la un an la altul. Acest lucru ne motivează să organizăm campionatul cât mai bine, să atragem parteneri de încredere aşa cum este Dunlop care oferă premii consistente la fiecare etapă. Sunt încântat că la KZ2 am avut un număr atât de mare de participanți în fiecare an, ne-a întrecut aşteptările, însă nu pot să nu remarc faptul că şi la clasele mici avem tot mai mulți piloți tineri, copii, pe care părinții îi îndreaptă către acest minunat sport. Ne dorim să găsim cele mai adecvate soluții încât să facem kartingul accesibil cât mai multor sportivi, fără însă a neglija sub nici o formă înalta performanță şi cred că numărul mare de înscrişi din CNK, participanți la clasa regină KZ, a demonstrat acest fapt“, a declarat Ovidiu Mazilu, preşedintele FRAS.

CNKD etapa I

De altfel, CNKD are toate premisele pentru a se desfasura in cele mai bune conditii, atat prin sprijinul acordat de partenerii FRAS cat si prin faptul ca sportivii participanti se dovedesc a fi o comunitate tot mai inchegata de la un an la altul, unde competitivitatea si fair-play-ul sunt litera de lege. In plus, OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI, în baza atribuțiilor sale specifice prin care înregistrează şi examinează cererile din domeniul proprietăţii industriale, eliberând titluri de protecţie care conferă titularilor drepturi exclusive pe teritoriul României, a acordat Federației Române de Automobilism Sportiv toate drepturile specifice asupra mărcii “Campionatul Național de Karting“.

 

Conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, înregistrarea mărcii conferă titularului un drept exclusiv asupra mărcii pentru produsele şi/sau serviciile pentru care s-a efectuat înregistrarea, pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului. Înregistrarea aduce cu sine interdicţia, pentru terţi, de a depune sau de a utiliza, fără autorizaţie, indiferent sub ce formă, marca sau unul din elementele sale caracteristice, pentru aceleaşi produse sau servicii.

 

Asadar, CNKD  debuteaza in forta in acest week-end, iar toti pasionatii sportului cu motor sunt asteptati in tribune, sa isi sustina favoritii si sa asiste la spectacolul din “micul circ”.

 

Program CNKD etapa I

FRK si-a premiat campionii din 2012

Cei mai buni sportivi au fost recompensați pentru munca și talentul pe care l-au pus la bătaie în competiția numită Campionatul Națioanal de Karting, sezonul 2012. A fost primul sezon complet când întrecerile au fost organizate de noua Federație Română de Karting.

 

Ca orice președinte de federație sportivă din România am avut în 2012 satisfacții și insatisfacții, împliniri și neîmpliniri. Dar astăzi nu vom vorbi deloc despre insatisfacții sau despre neîmpliniri, ci îi vom aplauda și îi vom sărbători pe cei mai buni piloți din kartingul românesc”, a spus Ștefan Lucian, președintele Federației Române de Karting.

 

Au primit cupele și titlurile de campioni naționali piloții Leonard Borlovan (CS ABAS Timisoara) – clasa Mini și Andrei Vajda (CS GO KART Team) – clasa KF3 (juniori), în timp ce Mario Petrache (JMS Performance) – clasa PUFO și Viktor Ștefan (CS SKAT KART) – clasa KZ2 (seniori) au fost premiați pentru că sunt câștigătorii claselor la care au participat.

 

Cel mai bun pilot al anului 2012 a fost desemnat Leonard Borlovan, campionul național al clasei Mini, aflat la cel mai important moment al carierei sale de până acum. Cupa transmisibilă, cu numele său gravat pe ea, i-a fost înmânată de către Constantin Răileanu, un alt pilot care a obținut cu ani urmă aceeași distincție, actualmente team managerul echipei Real Racing.

 

Au mai fost premiaţi pentru rezultatele obţinute în cursele internaţionale Petru Florescu (Urban Fast) şi Denis Marcu (Sined Motorsport). Cei doi au primit câte un cec în valoare de 5,000 ron pentru clasarea pe locurile 8 respectiv 9 în Campionatul European de Karting dedicat clasei KF3 (juniori).

 

Sezonul 2013 pregătește o surpriză deosebită iubitorilor kartingului din țara noastră. România va intra în circuitul internațional al curselor prestigioase, derulate sub egida CIK-FIA. In luna august 2013, cele două competiţii „Academy Trophy” şi „Talent Trophy” vor avea o etapă găzduită pe pista de la Târgu Secuiesc. Rezultatele obţinute în cadrul celor două competiţii vor conta în Cupa Naţiunilor.

Sfarsit de sezon in CNKD pe pista AMCkart din Bucuresti

Cei mai tineri sportivi licentiati ai Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (FRAS) vor incinge motoarele pentru ultima lupta din sezonul competitional la karting pe pista AMCkart din Bucuresti in week-end-ul 15- 16 septembrie. Peste 50 de piloti sunt asteptati la startul celei mai disputate etape din sezon, etapa care va decide campionii anului 2012 in „micul circ”.

 

In pofida piedicilor care ni s-au pus prin infiintarea unei federatii paralele de karting si a tuturor dificultatilor provocate din aceasta directie, pot spune ca sezonul 2012 la karting a fost unul foarte bun. Inca de la prima etapa am avut 59 de participanti cu un record de 20 numai la “clasa regina” KZ2, lucru care ne-a luat prin surprindere intr-un mod foarte placut. Apoi, la cea de-a doua etapa a fost doborat recordul la inscrieri, cu 73 de sportivi la start, cei mai multi, 19, la aceeasi clasa KZ2. Si stacheta astfel ridicata a fost mentinuta la toate etapele. In plus, ne-am bucurat de participare internationala tot sezonul, atat prin prezenta sportivilor italieni Paolo Gagliardini si Nazareno Compagnoni, care au concurat la fiecare etapa, dar si a pilotului Vladimir Arabadgiev, multiplu campion de karting al Bulgariei. Mai mult, la start i-am avut si pe Matei Mihaiescu multiplu campion national si sud-est European de karting sau pe Claudiu David, campion de raliu care a debutat in karting la una din etapele noastre. A fost un sezon plin, dificil, dar foarte interesant si cu multe surprize placute in care sportivii ne-au incantat prin spectacolul de pe pista si fair-play-ul dovedit in competitie”, a declarat Ovidiu Mazilu, presedintele FRAS.

Credit foto: Alex Florea

Ultima etapa a CNKD vine cu premii substantiale pentru toate clasele de concurs. Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax. In plus, primii trei clasati la Pufo, Mini si Kid Kart vor primi produse si jucarii Carerra oferite de Seven Springrom, iar Colina Motorsport ofera cate un voucher in valoare de 250 RON pentru ocupantii locului I de la toate clasele.

 

Incepand cu aceasta ultima etapa, facem o mentiune de ordin tehnic si anume ca verificarea finala a etanseitatii evacuarii motoarelor de la clasa Kid se va face cu motorul in regim de relanti, prin etansarea celor doua orificii de evacuare. In cazul in care motorul se opreste, acesta va fi considerat regulamentar. In cazul in care motorul continua sa functioneze si se constata pierderi de gaze, acesta va fi considerat neconform.

 

Campionatul National de Karting Dunlop este organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv si are sase etape competitionale.

 

Parteneri media FRAS: Autorally.ro, RallyMagazin.ro, Masini.ro, RoRace.ro si Motorsportnews.ro

 

Program CNKD etapa VI

40 de kartisti prezenti la Arad pentru etapa a V-a CNKD

Aproape 40 de kartisti iau startul in acest week-end la etapa a cincea a Campionatului National de Karting Dunlop care se desfasoara pe pista Vegas din Arad. Cu varste incepand de la 6 ani, tinerii sportivi au renuntat la cateva zile de vacanta pentru a se pregati de concurs, mai ales ca etapa de la Arad este penultima din acest sezon si orice rezultat poate fi decisiv pentru clasamentul general.

Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax.

 

Campionatul National de Karting Dunlop 2012 este organizat de Federatia Româna de Automobilism Sportiv si are sase etape competitionale.

 

Program Arad

 

Et 5-Arad-Lista participantilor

Rezumatul etapei a V-a a Campionatului National de Karting

Pe 11-12 august a avut loc pe circuitul AMC Kart din Bucuresti cea de-a cincea etapa a Campionatului National de Karting. Vremea capricioasa a influentat desfasurare a manselor si le-a creat probleme participantilor.

Sambata au avut loc antrenamentele cronometrate si mansele de calificare.  Andrei Carcea (JMS Performance) a avut cel mai rapid tur de pista al clasei Pufo si a reusit pole-position-ul in urma celor doua manse calificative. El a fost urmat de catre Andrei Margarit (Real Racing) si de catre coechipierul sau Mario Petrache.

 

Calificarile clasei Mini au fost dominate de catre Simion Vladimir (UrbanFast), pe grila fiind urmat de Daniel Vasile (JMS Performance) si de Vasile Didila (Real Racing).

 

Clasajuniorilor, KF3, a avut la start nu mai putin de 9 piloti. Proaspat intors de la Campionatul European unde a obtinut in final un important loc 9, Denis Marcu (Sined Motorsport) a avut cel mai rapid tur in cronometre, dar in urmamanselor de calificare pole-position-ul i-a revenit invitatului din Bulgaria, Pavel Lefterov, care a fost urmat de catre Andrei Vajda (Go Kart Team) si Andrei Tomescu (JMS Performance).

 

La clasa KZ2, in ambele manse de calificari s-a impus Eduard Birloiu (Real Racing) in fata liderului clasamentului, Viktor Stefan (CSSK) si a lui Lucian Babaioana (Transkart Racing).

 

Duminica, ambele manse s-au desfasurat pe ploaie. Cei doi piloti ai echipei JMS Performance si-au impartit victoriile in cadrul clasei Pufo, dar datorita timpului mai bun obtinut in calificari, Andrei Carcea si-a asigurat victoria etapei, fiind urmat de coechipierul sau, Mario Petrache si de Andrei Margarit (Real Racing).

 

La clasa Mini, Simion Vladimir (UrbanFast) a continuat ritmul impus inca din calificari, castigand etapa in fata lui Leo Borlovan (ABAS) si a lui Kristopher Schlett (Real Racing). Leo isi mareste astfel avantajul pe care il are in fata adversarului direct, Alexander Prelea (Real Racing), dar titlul de campion se va decide in ultima etapa.

 

Daca in calificari a reusit doar un loc 4, Denis Marcu (Sined Motorsport) s-a impus pe o ploaie torentiala in mansele de duminica ale clasei KF3. Pe locul doi a terminat Andrei Vajda (Go Kart Team) care preia astfel sefia clasamentului general in detrimentul lui George Pintea (Transkart) care a avut parte de un week-end mult sub valoarea lui. Locul 3 i-a revenit lui Andrei Tomescu, care a facut un adevarat spectacol in ciuda vremii capricioase.

 

Clasa KZ2 a fost castigata de Viktor Stefan (CSSK) care a fost urmat de Eduard Birloiu (Real Racing) si Lucian Banaioana (Transkart Racing).

 

Ultima etapa a Campionatului National de Karting va avea loc la TarguSecuiesc pe 1-2 septembrie, iar o saptamana mai tarziu, pe 8-9 septembrie, va avea loc, pe acelasi circuit, ultima etapa a Campionatului Sud-Est European de Karting.

Etapa a V-a a Campionatului Național de Karting decisivă în lupta pentru titlu

În acest week end se desfaşoară cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Karting, pe circuitul AMC Kart din București.

Fiind penultima etapă a campionatului, este o cursă deosebit de importantă pentru pretendenții la titlurile de Campioni Naționali.

 

La clasa Pufo, JMS Performance și-a asigurat deja primele două poziții, dar se va duce o luptă interesantă între Mario Petrache și Andrei Carcea pentru prima poziție în clasament, diferența fiind de doar 8 puncte în favoarea lui Mario. Leo Borlovan (ABAS) și Alexander Prelea (Real Racing) sunt în luptă pentru titlul clasei Mini. Leo va lua startul în cea de-a cincea etapă cu un avans de doar 12 puncte, dar Alexander are avantajul circuitului “de casă”.

 

Juniorii de la KF3 au făcut spectacol în ultimile două etape desfășurate pe circuitele din Tg. Secuiesc și București. Dacă sezonul începuse confortabil pentru George Pintea (Transkart Racing), Andrei Vajda (Go Kart Team) a ridicat nivelul competițional și se află la doar 3 puncte în spatele lui George.

 

Etapa se va desfășura pe parcursul a două zile. Sâmbătă vor avea loc calificările, iar duminică manșele de concurs.

Claudiu David debuteaza in Campionatul National de Karting

Cunoscutul pilot de raliu Claudiu David debuteaza astazi in Campionatul National de Karting Dunlop (CNKD) aflat la cea de-a patra etapa a sezonului. Claudiu concureaza la KZ2, clasa cea mai puternica a Campionatului, printre competitorii sai fiind pilotul bulgar Vladimir Arabadgiev, multiplu campion de karting al Bulgariei, pilot monopost in seria internationala Master, pilot in seria GP2 si pilot de teste al echipei de Formula 1- Vergin sau sportivul italian Nazareno Compagnoni, un veteran al CNKD si un obisnuit al podiumului la aceasta clasa.

Participarea lui Claudiu David in CNKD a prins contur dupa etapa de la Bacau la initiativa lui Bogdan Mihaiescu, presedintele Comisiei Nationale de Karting si a Mihaelei Beldie, copilotul lui Claudiu, care este medicul oficial al CNKD.

Mi-am dorit sa merg la karting pentru antrenament insa dupa ce am discutat cu Bogdan Mihaiescu, mi-a propus sa concurez pentru CRG Romania, cea mai puternica echipa din Campionat in acest moment. Din pacate nu am avut foarte mult timp sa ma pregatesc, doar de cateva zile am iesit pe pista, am incercat kartul, care este unul foarte puternic, au mai trebuit facute cateva modificari pentru masura mea, la scaun si la volan deoarece, sunt forte foarte mari care imi solicita antebratul si pe care le resimt. Kartul merge foarte bine, este prima data cand merg pe un kart de KZ2 si pot spune ca nu se compara cu nici o masina de curse cu care am mers pana acum, am trait niste senzatii unice“, ne-a declarat Claudiu inainte de inscriere.

Intrebat care este starea sa inainte de concurs, Claudiu ne-a spus razand ca “Da, am emotii daca o sa trec examenul medical cu dra doctor Beldie“, adaugand ca a fost surprins de pregatirea foarte buna a pilotilor din acest Campionat. “M-am antrenat cu ceilalti sportivi si pot spune ca nu e o joaca, este un campionat foarte puternic, pilotii sunt foarte bine pregatiti, iti trebuie o conditie fizica foarte buna deoarece durata concursului e mai mica decat la raliu si totul se intampla la o intensitate mult mai mare. Lupta este apriga, cel putin la KZ2, pana acum am iesit la 2 secunde ce cel mai bun timp, insa doua secunde in karting insemana foarte mult. Sunt sigur ca  daca m-as antrena mai mult as putea obtine rezultate mai bune”, a adaugat Claudiu, declarandu-se increzator in sansele sale, mai ales ca asistenta tehnica e facuta de bunul sau prieten Radu Neagu.

Claudiu David impreuna cu ceilalti aproape 50 de piloti care iau startul in etapa a patra a CNKD pot fi urmariti pe circuiturl AMCKart astazi pana la ora 20:00 si maine, in intervalul 08:30- 13:30.

Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax. In plus, primii trei clasati la Pufo, Mini si Kid Kart vor primi produse si jucarii Carerra oferite de Seven Springrom.

Parteneri media: Autorally, RallyMagazin, Motorsportnews.ro, Masini.ro, RoRace.ro

 

Lista participantilor- et 4 Bucuresti

CNKD Etapa a IV-a: mai multe premii pentru concurentii din Micul Circ

Caravana CNKD revine in Bucuresti dupa etapa disputata in luna iulie pe pista Selena din Bacau. In weekendul 4-5 august circuitul AMCKart va gazdui etapa a patra din „Micul Circ”, pe sportivii aliniati la start asteptandu-i mai multe premii decat de obicei. Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax. 

In plus, primii trei clasati la Pufo, Mini si Kid Kart vor primi produse si jucarii Carerra oferite deSeven Springrom. Mai mult, la inscriere, toti participantii vor avea parte de o surpriza dulce de la acelasi sponsor. 

 

Campionatul National de Karting Dunlop 2012 este organizat de catre Federatia Romana de Automobilism Sportiv si se desfasoara pe parcursul a sase etape competitionale.

 

Program Etapa a IV-a

Doi juniori români, în elita karting-ului din Europa

În acest weekend s-a disputat, în Marea Britanie, pe circuitul PF-International din localitatea Brandon  ce-a de-a doua şi ultima cursă a ediţiei 2012 a Campionatului European de karting al juniorilor de la clasa KF3.

 

Între cei 34 de paricipanţi din grila finalei au fost şi doi piloţi români, Petruţ Florescu component al clubului bucureştean Urban Fast şi Dionisios Marcu reprezentând clubul Sined Motor Sport din Rădăuţi. Dacă în prima cursă Petruț s-a clasat pe locul 10 și Denis doar pe locul 29, în cea de-a doua cursă, ambii piloți și-au îmbunătățit performanțele. Denis a reușit să urce până pe poziția a 17-a, iar Petruț s-a clasat pe locul al 3-lea, obținând și cel mai rapid tur în cursă.

Spre marea satisfacţie a fanilor şi a Federaţiei Române de Karting, cei doi piloţi români au reuşit să ocupe, în clasamentul final al ediţiei 2012 a Campionatului European al Clasei KF3 (Juniori), locurile 8 – Petruţ Florescu şi 9 – Dionisios Marcu.

 

Petruţ şi Denis, au adus karting-ul românesc în „Top Ten-ul” elitei juniorilor reprezentată de 117 piloţi veniţi din toată Europa.

Caravana CNKD ajunge la Bacau

Cei mai tineri piloti licentiati FRAS sunt asteptati in week-end-ul 7-8 iulie pe pista Selena din Bacau la etapa a treia a Campionatului National de Karting Dunlop.

 

Cei peste 60 de sportivi care au participat la primele doua etape ale campionatului sunt asteptati sa continue lupta din Micul Circ inceputa la Bucuresti. Organizatorii se asteapta ca numarul cel mai mare de inscrieri sa fie tot la „clasa regina” KZ2, unde stacheta a fost ridicata la un nivel superior fata de anii precedenti, inregistrand aproximativ 20 de participanti la fiecare din cele doua etape disputate sezonul acesta  in Capitala.

Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax.

 

Campionatul  National de Karting Dunlop 2012 este organizat sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv si are sase etape competitionale.

 

Program CNKD etapa a III-a