Category Archives: Uncharted News

CITROËN II INVATA PE TINERII JUCATORI DE LA ARSENAL CUM SA “IA UN VIRAJ”

Citroën, furnizorul oficial de masini al clubului de fotbal Arsenal Londra, a initiat un program avansat de conducere defensiva pentru a-i invata pe tinerii jucatori ai clubului cum sa conduca in siguranta pe drumurile publice.

Din punct de vedere statistic, tinerii cu varsta cuprinsa intre 17 si 24 de ani reprezinta 9% dintre cei care au permis de conducere in Marea Britanie si sunt responsabili de 25% din totalul accidentelor mortale sau soldate cu rani grave.

Pentru programul “How To Take Corners”, Citroën UK s-a asociat cu Institute of Advanced Motorist (IAM Drive & Survive), o asociatie responsabila cu prevenirea accidentelor in trafic, si l-a cooptat pe Neil Banfield, antrenorul echipei de rezerve a clubului Arsenal, pentru a dezvolta un program de conducere defensiva pentru ca jucatorii echipei sa fie mai in siguranta la volan. “Jucatorii se antreneaza foarte mult pentru a face fata unui meci pe teren. Prin colaborarea cu Citroën, vrem sa ne asiguram ca se pregatesc la fel de bine pentru a face fata atunci cand se urca la volanul unei masini. Pe terenul de fotbal este crucial sa ai atentie distributiva si, prin acest program, incercam sa-i facem sa se comporte la fel si in trafic. Sunt sigur ca acest lucru le va fi de mare folos si vor fi mult mai in siguranta la volan”, a spus Banfield.

Echipa de rezerve, incluzandu-i aici si pe Craig Eastmond, Emmanuel Frimpong si Wojciech Szczesny au participat la cursurile initiate de Citroën si IAM Drive & Survive la volanul noului model Citroën DS3.

“Treaba mea nu este doar sa-i pregatesc pe acesti jucatori pentru a se descurca pe terenul de fotbal. Este foarte important ca ei sa fie pregatiti sa faca fata oricaror situatii dificile din viata. Este pentru prima oara cand am fost implicati intr-un astfel de program de conducere defensiva si sper ca de acum incolo acesta sa devina obligatoriu pentru toti cei din echipa”, a mai adaugat Banfield.

“Arsenal investeste foarte mult timp in educatia jucatorilor. Noi putem sa-i ajutam pe acesti tineri jucatori sa-si formeze o cariera si dezvoltarea lor in afara terenului de fotbal este la fel de importanta pentru noi. Le multumim celor de la Citroën pentru ca ne-au implicat si pe noi in acest proiect si sunt foarte sigur ca jucatorii nu vor avea decat de castigat”, a spus Arsène Wenger, antrenorul echipei Arsenal Londra.

“Am invatat foarte multe lucruri in cadrul cursului, dar cel mai important este sa stii ca exista si alti soferi pe drum si sa incerci sa anticipezi tot ce se poate intampla cand esti la volan”, a spus si Craig Eastmond, jucatorul echipei Arsenal.

Laura Antonov –  Citroen Romania

Honda Trading România vinde primul hibrid prin Programul de înnoire a parcului auto

Honda Trading România livrează, prin partenerul său din Craiova, Policolor Exim, primul automobil hibrid Honda Insight, achizitionat cu ajutorul Programului de înnoire a parcului auto.

Chiar daca nu este decât un început, acest fapt denotă, pentru prima dată, o sinergie desavârşită a legislaţiei actuale (privind scoaterea din uz a vehiculelor poluante) şi a tehnologiei auto cu impact minim asupra mediului.

Prin emisiile reduse şi tehnologia excelentă şi eficientă de care dispune, Honda Insight reprezintă un pas important în evoluţia autovehiculelor ecologice. Insight este acum disponibil din stoc pe piaţa românească, astfel că livrarea imediată se adaugă beneficiilor modelului.

Ovidiu Repanovici – Sales&Marketing Manager Honda Trading Romania:Honda Insight este un automobil hibrid accesibil care îşi propune să incurajeze şoferii sa acorde o atenţie specială protecţiei mediului. Modelul hibrid se vinde din stoc, iar livrarea rapidă este unul dintre avantajele de care se vor bucura noii posesori. Cererea de automobile hibride şi atenţia acordată acestora arată o popularitate în uşoară creştere pe piaţa noastră, iar Programul de înnoire a pracului auto este o oportunitate excelentă pentru cei care iau în calcul alegerea unui hibrid.

Honda Trading România va lansa săptămâna aceasta, în cadrul finalei competiţiei GreenChallenge 2010, modelul hibrid sport Honda CR-Z. Cu un aspect unic, versiunea europeană a CR-Z beneficiază de un sistem hibrid flexibil paralel, cu emisii scăzute de noxe si o tehnologie perfect gândită pentru a răspunde necesităţilor şoferului.

Honda a fost întodeauna renumită prin filozofia inovatoare precum şi pentru producerea de solutii avansate de mobilitate, îmbinând creativitatea şi tehnologia de ultima oră. Totodată răspunsul producatorului japonez la încălzirea globală este producerea de noi vehicule şi sisteme care au la bază funcţionalitatea prin emisii scăzute de CO2 şi utilizarea combustibililor alternativi.

Honda Trading România, parte a grupului Honda Trading, şi-a început activitatea în septembrie 2006. www.hondatrading.ro

Fondată în 1948, compania Honda este în prezent liderul mondial în producerea echipamentelor motorizate, oferind o gamă vastă de produse şi tehnologii, cu o preocupare constantă faţă de mediul înconjurător. Honda se străduieşte să fie în continuare o companie pe care societatea şi-o doreşte, respectând angajamentele faţă de parteneri şi împărtăşeşte bucuria cu oamenii din toată lumea.

Florin Nita – HONDA TRADING ROMANIA SRL

VTM Bucovat Climb 2010

In weekendul care s-a incheiat, plin de evenimente din sporturile cu motor Raliul Argesului, Raliul Noii Zeelande, etapa de drift KOE din Serbia, a avut loc pe dealul din Bucovat prima etapa din campionatul de VTM amatori. Limita maxima de masini admise in concurs a fost de 40 de masini, concursul desfasurandu-se duminica 9mai 2010.

Clasamentul general cat si clasamentele pe categorii le puteti gasi mai jos.

Clasament general

CLASAMENT GENERAL PE CLASE

httpv://www.youtube.com/watch?v=e0Oovl5FWh0

foto: dadu09

Pirelli revine in GP3

Producatorul italian de pneuri, Pirelli, revine in lumea monoposturilor in Marele Premiu din Spania, ultima lor prezenta find in 1991.

Pirelli a debutat in GP3, weekend-ul trecut, in Marele Premiu din Spania, disputat la Barcelona.Producatorul italian de pneuri a fost ales de catre FIA pentru a furniza pneuri, datorita calitati inalte precum si a costurilor relativ scazute, oferind balanta perfecta echipelor.

Pirelli a proiectat si dezvoltat un pneu special pentru monopostul Dallara din GP3. Motorul turbo de 2L al monopostului si cei 280 de cai, vor solicita la maxim noile pneuri atat pe viraje cat si pe linile drepte de-a lungul unui weekend.

Avand o traditie indelungata in dezvoltarea si proiectarea pneurilor pentru masinile de strada, Pirelli a reusit sa incorporeze toata aceasta tehnologie in GP3.

Pilotilor le sunt alocate 3 seturi de pneuri de asfalt uscat si 2 seturi pentru conditii de asfalt umed de-a lungul unui eveniment.Regulamentul in vigoare previne orice modificare adusa pneului, iar respectarea acestuia se face de catre oficiali, care urmaresc un nivel de fair-play.

Pirelli a anuntat saptamana trecuta, intentia de a participa si in Formula 1 in sezonul 2011. Ultima implicare in Formula 1 a fost in 1991 in Marele Premiu din Canada, victoria revenind atunci lui Nelson Piquet cu echipa Benetton-Ford.

Fraţii Răduţă oferă un regal off-road în jurul Bucureştiului

Julian Răduţă (Top Cross TCS Ciolpani) a câştigat clasa A a etapei cu numărul trei din Campionatul Naţional de Endurocros, desfăşurată sâmbătă, 8 mai, în organizarea Dual Racing Team Bucureşti şi Top Cross TCS.. A doua zi, pilotul Top Cross TCS s-a prezentat la etapa trei din Campionatul Naţional de Motocros, defăşurată la Băicoi, în organizarea clubului Racing Team Băicoi, ieşind învingător la clasa MX2.  Adrian Răduţă nu s-a lăsat mai prejos, câştigând detaşat clasa MX1, a competiţiei de motocros de la Băicoi.

Ca orice concurs de endurocros, competiţia de la Ciolpani a combinat traseul de motocros, cu mai multe obstacole artificiale, care au testat abilităţile tehnice ale piloţilor, plus un parcurs de câţiva kilometri creionat pe malul râului Ialomiţa. “Am luat un avans considerabil in prima parte a cursei, dupa care am mers mai lejer pentru a evita orice accidentare. A doua zi, urma să particip la etapa de motocros la Baicoi, asa ca aceasta cursa a fost un bun antrenament. Pe partea de motocros a traseului am tras tare, am mers in ritmul meu, cu sarituri complete pe toate trambulinele, iar in rest, am abordat traseul in stil enduro. A fost o cursa foarte frumoasă a declarat Julian Răduţă imediat după finalul competiţei. Pe locul doi s-a clasat multiplul campion de motociclism Florian Pop (MTP Racing Târgu Mureş), iar pe locul trei Ionuţ Cojanu (Vectra Racing).

Competiţia desfăşurată la Băicoi este primul concurs de motocros organizat în această localitate, după ce anul trecut aici a avut loc o cupă, necesară omologării circuitului. Fraţii Răduţă s-au impus la clasele MX1 şi MX2. La MX 1, pe locul doi s-a clasat Andre Gregoire (Speed Racing Timişoara), iar pe trei Ionuţ Cojanu, un alt sportiv care aleargă atât la motocros cât şi la endurocros. Campionul en-titre la MX2, Isztvan Balasz (Ivan Moto Racing Odorheiu Secuiesc) s-a clasat pe locul doi, urmat de un alt pilot TOP Cross TCS, Cătălin Corbea.

Circuitul de la Băicoi este un circuit foarte rapid, nu a fost o cursă grea, am luat-o ca pe un antrenament, sunt foarte mulţumit de rezultatele colegilor mei de echipă, Ionuţ Corbea, locul I la 85 cmc şi Alin Grădinariu, locul I la 65 cmc” a declarat Adrian Răduţa vis a vis de cursa de la Băicoi.

Marc Sandu
PR Federatia Romana de Motociclism

Podium pentru Marcel Butuza in Raliul Tunisiei

Echipa românească Vectra Racing a concurat în perioada 1-7 mai în Raliul Tunisiei etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid, iar Marcel Butuza a încheiat cei 1848 de km pe locul trei la clasa Producţie.

Raliul din nordul Africii este primul la care Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea au concurat după o absenţă de peste şase luni. Echipa considerată a fi cel mai puternic team privat din Campionatul Mondial în 2008 şi în Dakar 2009 a revenit cu rezultate care îi reconfirmă statutul. Mani Gyenes a terminat raliul pe locul 8 în clasamentul general şi pe 4 la clasa SuperProducţie peste 450 cmc. Marcel Butuza are al 9-lea timp în clasamentul general şi a urcat pe podium la clasa Producţie, iar Alex Gârbacea ocupă locul 11 la general şi 5 la Producţie.

Cea mai grea zi pentru echipă a fost ziua de miercuri 5 mai. În etapa a 4-a lui Mani Gyenes i-a cedat cutia de viteze şi a fost nevoit să meargă prin deşert peste 80 de km doar cu treapta a 2-a. În urma acestui incident sătmăreanul, care era lider la clasa Producţie încă din prima etapă, a fost nevoit să schimbe motorul şi a fost mutat la clasa SuperProducţie. Dezamăgirea a fost mare pentru că în octombrie 2009 Mani câştigase Raliul Marocului, o altă etăpă de Campionat Mondial şi era privit ca principal favorit la victoria din Tunisia.

Pentru Mani însă zilele care au urmat au fost un antrenament foarte bun având în vedere că speră să revină în Dakar.

Alex Gârbacea a venit în Tunisia după ce doar cu o lună în urmă a suferit o intervenţie chirurgicală la piciorul stâng. După ce în 2008 în Raliul Faraonilor a reuşit să termine în primii 10, în această etapă din mondialul de rally-raid s-a clasat pe locul 5 la categoria Producţie.

Raliu s-a încheiat astăzi cu o probă care, deşi a măsurat doar 132 de km le-a dat multă bătaie de cap concurenţilor din cauza furtunii de nisip. La km 80 al probei speciale vizibilitatea s-a redus foarte mult din cauza vântului puternic şi furtuna a continuat până la finalul probei. Din cauza, furtunii organizatorii au fost nevoiţi să mute finişul oficial al raliului de la capătul ultimei probe speciale în parcul de asistenţă din Douz.

După aceast raliu, Marcel Butuza, Mani Gyenes şi Alex Gârbacea speră să îşi poată continua programul de Campionat Mondial din acest sezon şi să ajungă la Raliul Sardiniei şi la cel al Faraonilor.

Marcel Butuza (locul 3 la clasa Producţie- team manager): “Pentru noi Raliul Tunisiei a fost un raliu bun pe ansamblu. Din păcate, însă în etapa a 4-a am pierdut locul 1 la clasa Producţie pentru că lui Mani i-a cedat cutia de viteze, dar mă bucur că am ajuns toţi cu bine la finiş şi nu ne-am accidentat.
Chiar dacă ieri spuneam că etapa a 5-a a fost cea mai grea din acest raliu şi că pe 7 mai avem o probă scurtă, ei bine etapa 6 a fost cea mai dificilă. Am mers astăzi foarte mulţi kilometri în furtună şi a trebuit să traversăm dune în condiţii extrem de grele în ceea ce priveşte vizibilitatea
“.

Mani Gyenes (locul 4 clasa SuperProducţie +450 cmc): “Raliul Tunisiei a fost o experienţă bună pentru că nu am mai concurat niciodată aici, chiar dacă în urmă cu patru ani am venit pentru o sesiune de antrenament. Este foarte greu acum la final, pentru că în loc să mă bucur de victoria la clasa Prodcuţie trebuie să mă mulţumesc cu locul 8 la general şi cu 4 la SuperProducţie. Asta este. După ce mi s-a stricat cutia de viteze raliul a fost pentru mine un foarte bun antrenament. Mă bucur însă că suntem toţi la finiş îl felicit pe Marcel pentru rezultat şi pe Alex pentru revenirea în rally-raidul mondial“.

Alex Gârbacea (locul 5 clasa Producţie): “Mă bucur că am terminat raliul pentru că nu a fost uşor să mă reacomodez cu navigaţia după road book şi GPS având în vedere pauza de aproape doi ani. A fost o adevărată provocare să ajungem azi la finiş din cauza furtunii însă mă bucur că am reuşit să îmi păstrez poziţia de la clasa Producţie şi sper să revin în Africa pentru Raliul Faraonilor“.

Raliul Tunisiei – Clasament general

1. Chaleco Lopez         Aprilia 450

2. Marc Coma              KTM 690 Rally

3. Jakub Przygonski      KTM 690 Rally

…………………………………………………….

8. Mani Gyenes            KTM 690 Rally

9. Marcel Butuza          KTM 690 Rally

…………………………………………..

11. Alex Gârbacea       KTM 690 Rally

Renatta Stepanov

Endurocross la Ciolpani

Circuitul de la Ciolpani gazduieste, sambata 8 mai, etapa a 3-a din Campionatul National de Endurocross. Startul in prima cursa este programat la ora 12:00.

La doar o saptamana dupa desfasurarea etapei din Campionatul Est-European de Motocross si din Campionatul National de Motocross, pe circuitul de la Ciolpani se vor tura din nou motoarele. Sambata, 8 mai, aproape 100 de piloti vor lua startul in etapa a treia din Campionatul National de Endurocross. „Cursele de endurocross sunt o combinatie intre motocross si enduro, iar aici la Ciolpani avem conditii ideale pentru organizarea unei astfel de competitii. Sunt sigur ca toti pilotii vor fi incantati de traseul propus chiar daca gradul de dificultate este putin mai ridicat”, a spus Adrian Raduta, reprezentatul clubului Top Cross TCS, unul dintre organizatorii acestei etape.

Traseul, cu o lungime totala de 6,5 kilometri, este compus din circuitul de motocross si o zona de enduro creata de-a lungul raului Ialomita. „Am muncit mult la unele sectiuni si sunt sigur ca nivelul de spectacol va fi unul foarte ridicat. Sper ca la aceasta competitie sa vina cat mai multi spectatori pentru ca vom avea parte, cu siguranta, de curse extrem de spectaculoase la fiecare categorie”, a spus Ciprian Popescu, reprezentantul clubului Dual Racing, co-organizator al acestui eveniment.

Primele antrenamente sunt programate la ora 10:30 pe circuitul de motocross, iar startul oficial se va da la ora 12:00. Pilotii sunt impartiti in trei categorii – A, B si C, iar cursele vor dura doua ore plus un tur la categoria A, o ora si jumatate plus un tur la categoria B si o ora la categoria C.

THE FIRST BATTLE IN 2010: BUCOVAT CLIMB – Lista inscrieri

Mai sunt cateva zile pana la startul cursei THE FIRST BATTLE IN 2010: BUCOVAT CLIMB care se va desfasura pe dealul din Bucovat. Inscrierile pentru aceasta cursa sunt aproape de finalizare, iar lista provizorie cu inscrisi se prezinta in felul urmator:
clasa <1400

1) cotoinea alin – suzuki swift gti ( vl , nr 39 )
2) zorioiu bogdan – opel corsa ( vl )
3) marinescu daniel – super nova ( dj , nr 7 )
4) volintiru radu – suzuki swift ( dj , nr 34 )
5) olteanu gabriel – mazda 2 ( dj , nr 26 )
6) biban ion – peugeot 106 ( dj , nr 15 )
7) cirstei ionut – renault clio ( dj , nr 3 )
8). dirla loredana – ford ka ( dj )
9) cojocaru monica – peugeot 206 ( dj )
10) bratu lucian – honda civic ( gj )
11) baboi tico( honda ) – ( dj )

clasa 1400-1600cmc

1) craciun dragos – nexia ( dj )
2) guliaschi adrian -citroen saxo ( dj , nr 335 )
3) gruia marian – nexia ( dj , nr 333 )
4) gulie dragos – vw golf 2 ( dj , nr 18 )
5) lascu alexandru – honda civic ( dj , nr 25 )

clasa 1600 – 1800cmc

1) radovici danut – vw golf 2 ( dj , nr 5 )
2) panduru madalin – vw golf 2 ( dj )
3) badea alexandru – opel astra ( b )
4) dobrescu valentin – vw golf 1 ( dj )
5) petrovici catalin – renault clio ( dj , nr 17 )

clasa 1800 – 2000cmc

1) neacsu marius – renault clio ( ag )
2) olteanu valentin – opel kadet gsi ( dj , nr 28 )
3) caimac cosmin – opel kadet gsi ( dj , nr 24 )
4) ionica marius – vw golf 1 ( dj , nr 410 )
5) drula ciprian – vw golf ( dj )
6) seitan daniel – opel kadet gsi ( dj , nr 23 )
7) linca laurentiu – opel astra f gsi ( dj)

8.) dinele florin – hyundai coupe ( dj , nr 19 )

9) tanasie radu renault megane ( B )
clasa 2000+

1) alexe dan – evo 9 ( dj )
2) ghnea radu – evo 9 ( dj , nr. 666 )
3) banciu petre – bmw e 30 ( b )
4) cancu cosmin -vw vr6 ( dj , nr 22 )
5) sultan alexandru – opel kadet turbo ( dj , nr 13 )

6) daianu alexandru – audi ( gj )
7) cioroiu codrut – toyota celica 2000+ ( dj , nr 33 )
8 ) virgil – seat ( dj )
9) duta – porsche (dj )

Vasile Dan Mihail

Vectra Racing în top 15 cu 132 de km înainte de final

Înainte de ultima probă specială a Raliului Tunisiei, Mani Gyenes, Marcel Butuza şi Alex Gârbacea se află în top 15. Cei trei rideri Vectra Racing au încheiat bucla de la Ksar Ghilane tot în primii 15, Mani având al 8-lea timp al etapei, în timp ce Marcel şi Alex s-au clasat pe locurile 13 respectiv 14.

Bucla Ksar Ghilane a dus concurenţii, care au rezistat căldurii şi nisipului extrem de fin din cei 30 de km de dune, la doar 132 de km de finişul celei de a 28-a ediţii a Raliului Tunisiei.

După ce ieri a fost nevoit să schimbe motorul din cauza cedării cutiei de viteze, Mani Gyenes nu a scăpat de probleme nici în această etapă. În urma schimbării motorului, Mani a fost trecut la clasa Super Producţie şi a primit o penalizare de 15 minute, aceasta transformând ultimile zile din raliu în unele de antrenament pentru pilotul sătmărean. Iar problemele au continuat şi astăzi, când la km 50 (proba a avut în total 180), a rămas fără frână pe spate şi a fost nevoit să reducă ritmul.

Chiar dacă nu mai poate câştiga clasa Producţie după incidentul din etapa a 4-a, Mani se află chiar şi cu penalizarea de 15 minute în top 10-ul clasamentului general. Câştigătorul Raliului Marocului din 2009 ocupă locul 8 în clasamentul general şi este pe locul 4 la SuperProducţie peste 450 cmc.

Marcel Butuza se află după 1.199 de km de probă specială pe locul 9 la general şi pe 3 la clasa Producţie: “A fost foarte greu pentru noi toţi astăzi în dune pentru că deşi am trecut prin acea zonă în jurul orei 09:30 dimineaţă era extrem de cald şi nisipul este foarte fin. La începutul şi la finalul probei au existat porţiuni foarte rapide, dar nu mai aveai cum să recuperezi timpul pierdut în dune”.

Alex Gârbacea: “E greu pentru mine având în vedere că am făcut o pauză de doi ani din cauza problemelor medicale, însă sunt mulţumit de cum a decurs raliul până acum. Am avut ceva probleme cu navigaţia, însă am reuşit să menţin un ritm bun în toate etapele”.

Ultimii kilometrii ai raliului

Etapa Ksar Ghilane – Douz programată pe 7 mai este ultima probă din această ediţie a raliului şi a programat 132 de km în care dunele vor fi cuvântul de ordine.

Clasament general etapa 5 – provizoriu

1. Helder Rodrigues      Yamaha 450

2. Marc Coma              KTM 690 Rally

3. Jakub Przygonski      KTM 690 Rally

…………………………………………………..

8. Mani Gyenes            KTM 690 Rally

……………………………………..

13. Marcel Butuza        KTM 690 Rally

14. Alex Gârbacea       KTM 690 Rally

……………………………………………………

Clasament general după 5 etape – provizoriu

1. Chaleco Lopez         Aprilia 450

2. Jakub Przygonski      KTM 690 Rally

3. Marc Coma              KTM 690 Rally

…………………………………………………….

8. Mani Gyenes            KTM 690 Rally

9. Marcel Butuza          KTM 690 Rally

…………………………………………..

12. Alex Gârbacea       KTM 690 Rally

Renatta Stepanov