Cosmin Dragnea a confirmat startul bun de sezon si a avut din nou o evolutie foarte buna, clasandu-se pe locul secund la Grupa A, pe unul dintre putinele drumuri din tara pe care se poate ajunge cu masina pana la nori si chiar deasupra lor.
Etapa a doua din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2013 s-a desfasurat in acest sfarsit de saptamana pe cel mai inalt drum din Romania, DN67C, cunoscut drept Transalpina. Drumul care ajunge la altitudinea maxima de 2145 metri, a fost construit de armatele romane in drumul lor spre Sarmisegetusa, pavat cu pietre de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reabilitat de germani in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, traversand Muntii Parang de la Nord la Sud.
„Din nou am avut parte de o setare foarte buna a masinii iar pentru asta trebuie sa-i multumesc lui Lucian Radut. M-am simtit bine la volan si am inceput etapa decis sa atac podiumul inca de la inceput. Am avut cateva emotii sambata, in antrenamente, atunci cand la start soseaua era uscata iar spre final ploua din abundenta.” spune Cosmin Dragnea.
Etapa de la Ranca a avut ca trasaturi definitorii rampa maxima de 12%, diferenta de nivel de 342 de metri de la punctul de start pana la sosire si lungimea traseului de 5,25 km. La capatul celor doua urcari de concurs din cadrul Cupei Gorjului, Cosmin a obtinut un nou loc 2 la grupa A si inca 15 puncte care il situeaza in acest moment pe locul secund in clasamentul general al grupei, pastrandu-si astfel sansele in lupta pentru titlul de campion.
„Ziua de duminica nu a fost una foarte usoara. In prima urcare de concurs, treapta a patra a cutiei de viteze nu a mai functionat. Chiar si asa, am continuat si am reusit sa obtin timpi buni. Sunt foarte multumit de rezultatul obtinut la Ranca. Am inceput sa ma obisnuiesc cu setarile masinii din acest sezon si astept cu multa incredere urmatoarea etapa!” a mai spus Cosmin Dragnea care a ocupat locul al doilea la Grupa A.
Campionatul National de Viteza in Coasta va reveni din nou in judetul Brasov pentru cea de-a treia etapa “Trofeul Teliu” in perioada 8-9 iunie. Cosmin Dragnea este sustinut in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mega Image, KFC Romania, Rombacom, Du Pont, Motul si Andre`s Fast Service.