53 de natiuni vin la Sibiu pentru Red Bull Romaniacs 2018

24-28 iulie este perioada în care atenția enduroului mondial se îndreaptă către România, pentru ediția a 15-a, a celui mai dificil raliu hard enduro din lume.

 

Datele cheie ale începutului de săptămână: luni 23, iulie parada națiunilor și prezentarea riderilor de la clasa Gold în Piața Mare din Sibiu – ora 16:30, sunt urmate de o demonstrație pe traseul de la Prolog și de o sesiune de autografe – Bd-ul Coposu, Sibiu; marți, 24 iulie, începând cu ora 08:00 au loc calificările pentru Prolog, iar finalele sunt programate de la ora 17:00.

Red Bull Romaniacs 2017

Când a început totul, în 2004, Red Bull Romaniacs era un festival pentru câțiva entuziaști din enduro, care căutau o aventură adevărată. Acum, 14 ani mai târziu, sportul numit hard enduro a devenit mult mai popular, bucurându-se de o atenție uriașă din partea fanilor și a concurenților.

 

Nivelul de performanță a crescut peste așteptări și asta se va vedea în Epic Edition 15: în 2009, Letti senior a avut nevoie de 35 de minute pentru a trece de secțiunea numită „Long Walk”, iar în 2017, Letti junior a trecut prin aceelași loc îndoar 7 minute. Fondatorul raliului, Martin Freinademetz, a avut nevoie la început de 1 h 30 min, acum parcurgând aceeași distanță în 25 de minute! De asemenea, în 2004, a existat secțiunea numită 20 de ajutoare, pentrucă era nevoie de 20 de oameni care să ajute riderii să o traverseze. Acum, în 2018, nu va mai fi nevoie de niciun ajutor, în condițiile în care gradul de dificultate a rămas același!

 

Inevitabil, Red Bull Romaniacs Epic Edition 15 va fi o aventură care îi va aduce pe cei mai duri bărbați (și pe cele mai dure femei), supuși ai anduranței dusă la limită, fix în punctul unde se văd aptitudinile și devotamentul. Raliul va explora o zonă complet nouă în zilele 2 și 3 de off-road, traseeul ajungând la unele dintre cele mai înalte altitudini din istoria competiției. Cu alte cuvinte, vor fi urcări și coborâri nebunesc de lungi, care le vor aminti riderilor de expresia „abrupt în stilul Red Bull Romaniacs”. Pentru a ajunge în această regiune, din apropierea zonei miniere Petroșani, raliul se va întoarce la rădăcinile formate în primii ani și va avea două bivuacuri în afara Sibiului, respectiv în stațiunea Straja.

Red Bull Romaniacs 2017

De la altitudini înalte, traseul îi va duce pe concurenți, literalmente, în subteran. Într-un „Enduro Urban Warfare”, (un război enduro urban), riderii vor rula prin clădiri și în subteran, testându-și astfel limitele fizice și tehnice. Secțiuni precum „Goat Gully” și „Slalom paralel” vor fi zone unde riderii vor fi testați atât fizic, cât și mental și unde plutonul se va tria. Vor fi zone în care raliul nu a mai ajuns până acum, se va rula pe drumeaguri abandonate și în locuri care au aparținut odinioară industriei miniere. În traseul din acest an sunt incluse și secțiuni istorice din prima ediție a raliului, iar una dintre ele este faimoasa Ziggy Zaggy. Această secțiune va ilustra modul în care a evoluat sportul în ultimii 15 ani – acum riderii o parcurg fără să aibă nevoie de ajutor.

 

Distanțele maxime ale traseelor variază în fiecare zi între 100 și 220 km, iar timpul petrecut în șa este estimat între 5 și 11 ore. Prima zi de off-road îi va stoarce deja pe rideri, pentru că este una foarte lungă.

 

Cine va fi pe podium anul acesta?

 

Red Bull Romaniacs este cel mai lung eveniment din WESS (World Enduro Super Series) și toți concurenții vor trebui să piloteze inteligent de-a lungul celor cinci zile ale raliului, mai ales cei care vânează un anumit loc în clasamentul general de la sfârșitul sezonului. Jonny Walker și Graham Jarvis (nu neapărat în această ordine) sunt numele aflate pe buzele tuturor când vine vorba de câștigătorul celei de a 15-a ediții. Jonny Walker, KTM, nevoit să se retragă în ultimele două ediții din pricina accidentărilor, este în prezent liderul clasamentului general WESS, fiind mai hotărât ca oricând să obțină cel de al treilea său titlu în România.

 

Pe de altă parte, Graham Jarvis, Husqvarna, se simte ca acasă în acești munți, fanii săi numiându-l „RegeleCarpaților”. Este deținătorul recordului absoult, cu șase titluri, cel mai recent obținut în 2017, și a dovedit anul acesta, la Erzbergrodeo, că este încă determinat să câștige. Wade Young poate fi adăugat pe lista potențialilor câștigători. Pilotul sud-african de la Sherco are o șansă datorită vitezei, puterii și a setei de victorie.  Știe cum este să fii pe podium și poate anul acesta va simți gustul victoriei.

 

Alfredo Gomez revine după o lungă recuperare provocată de accidentarea la genunchi, suferită în această primăvară, iar dacă acesta nu îi va da bătăi de cap, și el poate fi un potential câștigător. Până acum, spaniolul de la Husqvarna s-a clasat o dată pe locul trei și de două ori a urcat pe treapta a doua a podiumului.

 

Mario Roman a terminat pe locul doi în 2017 și este specializat în urcări lungi și abrupte, un tip de secțiune foarte întâlnit pe traseul Red Bull Romaniacs 2018! În plus, Mario are nevoie de un rezultat bun în WESS, așa că locul lui este sigur pe lista celor care luptă pentru podium.

 

Taddy Blazusiak este o legendă în enduro extrem, iar anul acesta are șansa să își treacă în palmares și un podium la Red Bull Romaniacs.

 

În lupta pentru podium, nu trebuie să uităm de tinerele speranțe din enduroul extrem: Manuel Lettenbichler (al patrulea anul trecut), Travis Teasdale (5 în 2017) și Billy Bolt (6 în 2017).

Sunt și câțiva rideri români care se remarcă în pluton, concurenți la clasa Gold sunt iarăși Norbert Jozsa și Zsolt Varga, ambii cu mari speranțe să termine în top 10. Emanuel Gyenes este singurul rider din lume care a concurat la toate edițiile anterioare, a câștigat de două ori la clasa Expert Team și are câteva podiumuri la Silver. Sergiu Grecu este cel mai tânăr rider care speră se termine traseul de la clasa Silver. Tot la Silver concurează și Dani Oțil, prezentatorul X-Factor România, vedeta tv fiind pe podium la trei dintre edițiile precedente.

 

Prologul, marți, 24 iulie finalele încep la ora 17:00

 

„Mama tuturor prologurilor”, traseul conceput de track managerul Andy Fazekas poate fi parcurs de toate clasele, dar este foarte dur… Construit pe Bd.-ul Coposu, acesta are 12 secțiuni, cea mai lungă având 53 de metri pentru a corespunde celor 53 de națiuni din care provin riderii. Numele secțiunilor care vor capta cel mai mult atenția fanilor sunt: Selector, T-Rex Rodeo, Lambada, Rompetrol, Independenţa, Babel Tower și Category 5. Această secțiune, Category 5, le va oferi riderilor o idee despre cum poate fi vremea în Munții Carpați. Prologul nu este doar un show urban, unde fanii își pot face o idee despre ce vor întâlni concurenții în cele patru zile de off-road, ci este cel care stabilește ordinea de start pentru prima zi de off-road. În plus, primii trei rideri de la clasa Gold pot decide cine va porni primul și va „deschide” traseul.

 

PROGRAMUL RALIULUI

Duminică, 22 iulie

10:00 – 22:00

Verificări administrative și tehnice la Hotel Ramada și riders paddock de la Stadionul Voința

 

Luni, 23 iulie

10:00 – 22:00

Verificări administrative și tehnice la Hotel Ramada și riders paddock de la Stadionul Voința

 

16:30 – Ceremonia de prezentare a națiunilor în Piața Mare, din centrul Sibiului, urmată de o demonstrație pe traseul de la prolog (Bulevardul Coposu)

 

18:00 – Sesiune de autografe pe traseul de la Prolog (Bulevardul Coposu)

 

Marți, 24 iulie

Prolog

08:00 – Clasa Bronze, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

10:45 – Clasa Silver, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

12:00 – Clasa Gold, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

12:45 – Clasa Iron, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

17:00 – Finalele de la Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu

 

Miercuri, 25 iulie – Sâmbătă, 28 iulie

Zilele 1-4 de off-road

Miercuri raliul se va îndrepta către Straja pentru bivuacul de 2 nopți. Vineri se va reveni în Sibiu.

 

Sâmbătă, 28 iulie

11.30 – Finișul raliului pe dealul Gușteriței de lângă Sibiu

 

22:00 – Festivitatea de premiere și petrecerea Red Bull Romaniacs – Independenta, Hala de forja, Strada Ștefan cel Mare nr. 152-154, Sibiu

Ford- cea mai bine vândută marcă de import din România în primele 6 luni ale anului

 

Conform datelor emise în această lună de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V), în prima jumătate a anului 2018 au fost înmatriculate 6.694 de unități Ford (autoturisme și vehicule comerciale,cu excepția Ford Trucks) ceea ce îi asigură mărcii poziția de lider al pieței de import pentru automobile și vehicule comerciale.

Cota de piață a Ford în perioada ianuarie- iunie a fost de 9,18%, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, marca americană a înregistrat ocrestere de 16%, raportat la întreaga piață de vehicule.

În ceea ce privește autoturismele, cele mai bine vândute modele au fost Focus, EcoSport și Kuga, iar 33% dintre autoturismele înmatriculate de Ford în prima jumătate a anului au fost SUV-uri, fapt ce arată tendința pieței și preferințele clare ale clienților din România pentru acest segment de vehicule.

Attila Szabo, director general Ford Romania NSC: “Vânzările din prima jumătate a anului arată în mod clar apetitul românilor pentru SUV-uri și suntem bucuroși să vedem că modelul EcoSport pe care noi îl producem la Craiova are succes. Suntem de asemenea mulțumiți de vânzările mașinilor din clasa B, segment unde Ford Fiesta devine din ce în ce mai puternică, atât în ceea ce priveste clienții privați, cât și în rândul flotelor”.

În ceea ce privește vehiculele comerciale, Ford domină întreaga piață, cu o cotă de piață de 16,4% , înregistrând astfel o creștere de 20% față de perioada similar a anului trecut. În top 3 cele mai bine vândute vehicule comerciale lider este modelul Transit ,Custom, urmat de Transit Connect și Ranger.

“Piața de vehicule noi din România continuă să fie predominant reprezentată în zona de flote, acolo unde cel mai bine vândut model al nostru este Ford Kuga – lider al segmentului SUV-urilor compacte, cu o cotă de segment de 14,15% și o creștere de 66% a volumelor de vânzări, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în aceste 6 luni ale anului nu pot să nu remarc saltul spectaculos al Ford pe partea retail, acolo unde a înregistrat o creștere de 105%, față de prima jumătate a anului 2017. Acest salt ne duce direct pe locul al treilea în segmentul de retail, cea mai bună performanță a mărcii Ford din ultimii 5 ani”, a încheiat Roxana Capată – director de vânzări Ford România.

Prin rețeaua națională de dealeri din România, Ford este prezent în 36 puncte de comercializare din toată țara, iar patru dintre acestea sunt FordStore, inaugurate în 2015 și 2016.

Ford continuă planurile sale de extindere la fabrica din Craiova, astfel că tot în prima jumătate a acestui an, compania a anunțat o investiție suplimentară de până la 200 de milioane de euro pentru producerea celui de-al doilea model la uzina din Craiova și crearea a peste 1500 de noi locuri de muncă. Astfel, suma totală investită din 2008, anul preluării uzinei din Craiova, și până în prezent ajunge la aproximativ 1,5 miliarde Euro, iar numărul de angajați la 5900. Cel de-al doilea model se va alătura lui Ford EcoSport, a cărui producție a demarat în octombrie 2017, dar și mult-premiatului motor de 1.0 litri EcoBoost.

Ultimul trimestru al lui 2018 vine cu o lansare importantă pentru marca Ford la nivel european, și anume noul Ford Focus, cel mai inovator, dinamic și fascinant Ford din toate timpurile, care deschide o nouă eră a tehnologiei, confortului, spațiului și a experienței de condus pentru clienții europeni ai segmentului compact.

Noul Focus va ajunge în showroom-urile Ford din Romania în luna august, urmând ca toate detaliile privind prețurile, precum și lansarea oficială a acestuia să aibă loc în luna septembrie a acestui an.

Trofeul Sinaia în anul centenar

Trofeul Sinaia propune o incursiune în lumea senzațiilor tari, pentru 2 zile pline de adrenalină, motoare și viteză. Fiind singurul circuit urban din această competiție, promite un spectacol de neratat. 

 

Sinaia găzduiește și în acest an cea de-a 5-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coasta Dunlop 2018, Trofeul Sinaia, ediția a X-a. Astfel, în perioada 21-22 iulie cele mai rapide mașini conduse de piloți de top se vor întrece pe un traseu ce va avea că punct de start Cimitirul Eroilor și va continua pe străzile Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului și Drumul Nou al Cotei 1400.

În fiecare an, Trofeul Sinaia este un eveniment la care participa piloți de top, la volanul celor mai puternice mașini de curse.  Cursele de mașini  se numără printre sporturile mele preferate și, ca în fiecare an, voi participa și eu la această întrecere. Suntem la a X-a ediție și mă bucur să văd că participarea, atât din partea concurenților cât și a publicului este în creștere. Urez success tuturor participanților și să avem vreme bună.” Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia. 

 

Competiția va debuta sâmbătă dimineață, 21 iulie, cu manșele de recunoaștere și antrenamentele cronometrate, duminică urmând concursul propriu-zis. Ediția din acest an este una specială, împlinind 10 ani de la inaugurare chiar în anul centenarului. Peste 70 de piloți s-au înscris la startul competiției din acest an, ce vor garanta un adevărat spectacol automobilistic desfășurat pe singurul traseu urban din țară. Printre cele mai cunoscute nume participante la Trofeul Sinaia se află Titi Aur și Mihai Leu, piloți de renume ce promit un show de zile mari.

Organizatorii, Primăria Sinaia, Clubul Sportiv Carpați Sinaia sub egida Federației Române de Autobilism Sportiv (FRAS), au pregătit activități în paralel cu desfășurarea cursei. Astfel, cei mici cu vârsta de peste 5 ani, vor putea să învețe să piloteze carturile electrice  sub supravegherea unor piloți experimentați, pe aleea principală de la intrarea în parcul Dimitrie Ghica. De asemenea, cei mari se vor putea bucura de cursuri și simulări de conducere defensivă cu sportivii de la “Academia Titi Aur”, într-un tir care se va afla în zona fântânii centrale din parc. 

 

În cele 2 zile, pe unele străzi se vor impune restricții de circulație. Pentru ocolirea zonelor blocate traficului, puteți consulta hărțile rutelor alternative afișate în oraș. De asemenea, autobuzele de transport în comun nu vor mai urca în cartierul Furnica și vor avea capăt de traseu la sensul giratoriu Aosta. Programul va fi afișat în stațiile Transport Urban.

Simone Tempestini câștigă Raliul Perla Harghitei 2018 și își consolidează poziția în clasamentul general

Derulat pe parcursul a două zile între 13 și 14 iulie 2018, Raliul Perla Harghitei 2018, etapa a cincea a CNRD, CNRVI și CNRally2 a fost unanim apreciat de conurenți ca fiind unul dintre cele mai bine organizate, frumoase și spectaculoase raliuri din campionatul intern. Cu probe speciale ce ar putea oricând face parte dintr-o etapă internațională, majoritatea piloților au apreciat  pozitiv configurația raliului. Această etapă a consemnat și două recorduri, unul de participare, 83 de concurenți, respectiv unul de audiență pe superspeciala „Arpad Dietrich” derulată vineri 13 aprilie în centrul Municipiului Odorheiu Secuiesc, cartierul general al raliului. Aproape 3000 de spectatori au urmărit spectacolul motorizat din centrul orașului, ceea ce înseamnă, raportat de populația municipiului că mai bine de 10% dintre cetățeni au fost prezenți aici! De asemenea la strat au fost prezente și șas echipaje din Ungaria.

A fost un raliu foarte reușit și apreciat de toți concurenții prezeni la start. M-am bucurat să văd un interes atât de mare inclusiv din partea concurenților străini, prezenți în număr mult mai mare decât la alte competiții „internaționale” de la noi. Am avut un număr mare de spectator atât în oraș cât și pe probe, iar vremea a ținut cu noi Pentru viitor ne gândim la posibilitatea de a candida ca etapă internațională pentru una dintre seriile europene sau să facem o etapă cumonă cu vecinii noștri. Vreau în final să mulțumesc, sportivilor, sponsorilor și partenerilor acestui eveniment, fanilor, oficialităților locale care ne-au sprijinit, oficialilor Federației Române de Automobilism Sportiv, reprezentanților media prezenți într-un număr impresionant și nu în ultimul rând arbitrilor și conducerii cursei, raliul desfășurându-se conform programului, în ciuda incidentelor de cursă care apar inevitabil în orice competiție.”​ a delcarat Csaba ferencz, organizator al raliului.

A treia ediție a Raliului Perla Haghitei, derulată pe asfalt, a 26-a de la apariția acestui raliu în Campionatul Național organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a fost în final câștigată de echipajul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini și Sergiu Itu (Citroen DS3 R5). Tempestini și-a adjudecat victoria în nouă dintre cele 12 probe de clasament reușind să gestioneze excelent avansul din prima zi pe un traseu rapid, dar și cu multe zone murdare, ca urmare a trecerilor multiple pe aceleași sectoare de clasament și a ploii care a căzut pe finalul zilei secunde, în ciuda eforturilor depuse de organizator pentru limitarea „tăierii” virajelor de către concurenți.

 

Simone Tempestini obține aici a patra vitorie din acest sezon, din cinci etape și își consolidează fotoliul de lider al clasamentului general FIA.

 

Este a patra victorie pentru mine în 2018. A fost un raliu frumos, în care am condus de la prima probă și până la final, cu un ritm bun fără să ne asumăm riscuri. Am știut să ne menajăm materialul de concurs li să ajungem la final fără probleme. Suntem fericiți pentru ceea ce am realizat, este o victorie importantă pentru campionat și acum vedem ce se întâmplă mai departe. Urmează etapa de mondial din Finlanda.” a declarat Simone Tempestini

Avansul este cu atât mai important cu cât doi dintre principalii săi adversari și pretendenți la titlu au avut probleme la Harghita. În prima zi Vali Porcișteanu și Dan Dobre (Skoda Fabia R5) au suferit o pană de cauciuc, incident în urma căruia au pierdut aproape trei minute. Incidentul i-a scos temporar din lupta pentru podiumul raliului, dar printr-o conjunctură favorabilă și multă ambiție Porcișteanu a reușit să reducă din diferență și să încheie în final pe patru, limitând la minim pierderea de puncte.

 

Am mers bine, am avut un ritm foarte susținut și chiar asta vorbeam și cu Dan că ne-a plăcut foarte mult creșterea de ritm și îm pare rău de ritmul mai puțin bun de la început. În prima zi nu m-am simțit deloc ok, iar după pana de pe PS1 nici pe PS2 (Liban) nu mi-am revenit complet. Dar am obținut în final locul trei la clasă, trei la Power Stage, dar probabil că locul 4 la general va fi rezultatul de scăzut la final conform regulii n-1, dar am mai adunat puncte la echipe. Ultima probă destul de alunecoasă, puțin umed, dar am tras cât am putut de mult. Pe ultimul Sânpaul (PS11) am făcut o piruetă într-un ac de stânga, dar tot am reușit să reducem din diferența față de Titi. Păcat de neutralizarea de dimineață când am stat prea mult pe „bară”. Dar probele foarte spectaculoase, iar Lueta este după mine cea mai adevărată probă de raliu, dar și foarte periculoasă în același timp, în orice moment poți să o „parapetezi” cum spunem noi. Îmi pare rău și de Giri pentru ieșirea sa în decor. Dar acesta este motorsportul și trebuie să mergem mai departe. A fost o pană, dar în final plecăm mulțumiți de la Harghita.” Vali Porcișteanu.

 

Simone Tempestini a plecat de la Odorheiu Secuiesc cu maximum de puncte posibil, el câștigând și cele trei puncte suplimentare oferite bonus pentru Power Stage, respectiv pentru câștigarea ultimei treceri pe proba specială Lueta (3). În spatele său s-au clasat pe această probă Bogdan Marișca (2 puncte) și Vali Porcișteanu (1 punct).

 

Marele ghinionist a fost Dan Gîrtofan, și el candidat la victorie,ocupantul locului trei înaintea acestei etape. Giri, secondat de Tudor Mârza a încheiat prima zi pe locul trei în clasamentul FIA și a câștigat prima probă specială a zilei secunde. Din păcate pe cea de-a cincea probă a raliului, a doua a zilei secunde cei doi au fost autorii unei spectaculoase  ieșiri în decor, în urma căreia mașina Skoda Fabia R5 a făcut mai multe tonouri, rămânând în final imobilizată în afara drumului. Din fericire atât echipajul cât și spectatorii nu au fost afectați în urma acestui incident.

 

Bogdan Marișica avându-l alături anul acesta pe Sergiu Itu (Ford Fiesta R5) a reușit în final locul 2 într-un raliu fără niciun fel de probleme,  în timp ce supriza etapei a reprezentat-o clasarea pe locul al treilea a echipajului Florin Tincescu/Alina Pop pe Fiat 124 Abarth, acesta fiind primul podium pentru Alina Pop la General.

 

Am avut întotdeauna rezultate bune și noroc la Harghita, iar acum a fost la fel. Am avut un rezultat bun. Îl felicit pe Simone pentru cum a mers și pe Florin pentru podiumul la grupa mare. Noi am reușit să avem un ritm foarte bun, profitând oarecum și de ghinionul adversarilor noștri. Îmi pare rău pentru Vali, îmi pare rău pentru Giri, în special pentru incidentul de azi și sper să treacă cu bine peste el. Suntem fericiți, ne pregătim să sărbătorim și ne concentrăm pe viitoarele proiecte.” Bogdan Marișca.

 

Este primul podium pentru Abarth în România și primul podium pentru Alina. Mașina s-a comportat exemplar după ce a suferit o evoluție pe partea de frânare și transmisie ceea ce s-a și văzut. Mă obișnuiesc din ce în ce mai mult cu mașina ceea ce se vede și pe probe. Nu ne propunem să exagerăm ci doar să învățăm mașina pas cu pas.” Florin Tincescu.

Așadar o zi mare pentru Napoca Rally Academy  cu trei dintre echipaje sale clasate pe podiumul final, la general, la care se adaugă și victoria la Cupa Dacia obținută de Mihnea Mureșan. Singurul lucru mai puțin plăcut a fost ieșirea în decor pe PS5 a echipajului Norbert și Francesca Maior (Peugeot 106). Cei doi au fost transportați la spital de urgență pentru investigații, dar ulterior aceștia au fost declarați în afara oricărui pericol și au părăsit în scurt timp Spitalul Județean.

 

Într-o vizibilă revenire de formă Constantin Aur și Silviu Moraru aduc pe locul cinci Skoda Fabia R5, multiplul campion național recunoscând că acest rezultat este o surpriză chiar și pentru el, saltul în adaptarea la noul material de concurs fiind spectaculoasă. Titi a reușit la acest raliu și prima sa victorie de probă specială de la revenirea sa în CNRD după o pauză de șapte ani, câștigând superspeciala derulată vineri.

 

Este o evoluție pozitivă. Ultima buclă a fost însă mai rău decât la penultima trecere, am schimbat ceva la setările suspensiei, dar nu a fost bine, am pierdut destul de mult timp și față de ceilalți, dar și față de trecerile mele anterioare. Încerc să înțeleg de unde a apărut diferența. Raliul în schimb foarte frumos, un asfalt plăcut, în sensul că are combinații de zone de viteză, și viraje rapide legate, cu mici capcane, cu interioare, cu probe și de mare viteză, dar și cu probe înguste, și la deal și la vale. Este un raliu foarte frumos. Este un raliu la care am făcut pași înainte, dar pe final nu ne-a ieșit ceva, dar suprinzător pentru mine, acest pas înainte a fost pe asfalt și nu pe macadam.” Constantin Aur.

 

Între primii 10 clasați în clasamentul general FIA au mai intrat pe locul  șase Mihai Manole/Florin Dorca (Ford Fiesta R5), iar pe poziția a șaptea Cristi Dolofan/ Mihai Sandu (Mitsubishi Lancer Evo 9) câștigători ai clasei 3. Adrian Teslovan/ Imre Cseh (Citroen DS3R3) încheie pe opt în clasamentul general și câștigă competiția  rezervată automobilelor cu două roți motrice.

 

Este bine că am ajuns la final fără probleme. Pot spune că am spart ghinionul. Ne-au plăcut întotdeauna aceste probe. Dar dacă mai erau două, trei probe nu terminam pentru că ambreiajul a ajuns la limită, dar suntem fericiți cu podiumul și cu locul 1. Am avut o luptă strânsă și cu Szabo Csongor și cu Raul, după părerea mea cel mai talentat pilot român. Dar am avut la dispoziție o mașină mai puternică și am reușit să câștigăm.” Adrian Teslovan 

 

Pe locul nouă încheie echipajul Raul Badiu/ Gabi Lazăr (Suzuki Swift Sport) după o spectaculoasă evoluție  în acest raliu, cei doi câștigând și locul 1 în Cupa Suzuki. Szabo Csongor/ Rareș Fetean (Ford Fiesta R2), iar pe 10, acumulând ultimul punct pus în joc.

 

De altfel Badiu se pregătește și pentru debutul internațional în Junior WRC:„Trebuie să recunosc că toate probele au fost parcurse într-un ritm foarte ridicat, altfel nu aș fi reușit să rămân în lupta pentru victorie la două roți motrice. N-am reușit să câștig, Adi Teslovan a câștigat până la urmă, dar într-adevăr pe ultima probă am fost flat-out. Am avut și un moment la intrarea pe un pod, complet de-a latul și la o viteză destul de mare…Dar suntem fericiți, în special pentru parcurs. Pentru că mai ales pe ultima probă am mers cu o treaptă mai sus decât de obicei și asta ne-a generat foarte mult entuziasm. Dacă se aliniază astrele, cu ajutorul unuia dintre partenerii mei, voi merge acum în Finlanda să fac recunoașterile la etapa de WRC, în speranța că anul viitor voi avea un sezon complet în Junior WRC și de asemenea, din programul de pregătire pentru J-WRC voi participa la etapa din Turcia, în septembrie. Nu e totul confirmat 100%, dar sperăm să se materializeze. Mașina va fi Fiesta R2 de  la M-Sport.” a declarat Raul Badiu.

 

La clasa 11 podiumul final este integral Mitsubishi cu echipajul Sebastian Barbu/ Marc Banca pe primul loc urmați de echipajul maghiar Kelo Gere/ Agnes  Erdely și de Bogdan Năstase/ Alexandru Popidan.

 

În clasamentul rezervat automobilelor istorice s-a impus echipajul Dan Alexandrescu/ Cristi Ancuța (VW Golf 1) , podiumul fiind completat de Lorincz Borbely/ Levente Kovacs (BMW) și Petru Constantinescu/ Radu Mărginean (Opel Ascona).

 

În Rally 2 ostilitățile au fost dominate de Bogdan Moldovan/ Silviu Rogozan (Renault Clio) urmați de Alex Lascu/Mihaela Balint (BMW Seria 3) și de Florin Niturad/Mihai Popa (Ford Fiesta).

Flat out story la Raliul Perla Harghitei 2018

Filosofia regretatului Colin McRae are si mai mare acoperire atunci cand ai nevoie de un revers al legilor lui Murphy. Da, ca lucrurile incepute prost sa se termine bine. Sau, macar, cat mai bine posibil. Nu-i de mirare in acest context nici faptul ca in ERC numele legendei raliurilor este folosit nu pentru trofeul dedicat invingatorului, ci pentru Colin McRae Flat Out Trophy, unul menit a-l premia pe pilotul care a probat determinare la cotele cele mai inalte.

In urma cu cinci ani, la Sibiu, Vali Porcisteanu a fost exact in aceasta situatie. A depasit o multime de probleme tehnice, inclusiv o suspensie distrusa, a mers la limita si a terminat in cele din urma competitia pe locul 6. A intrat in posesia amintitului trofeu si spunea la acea vreme ca a fost una dintre performantele de referinta ale carierei.

 

O astfel de amintire nu dispare. Iar atunci cand este cazul, iti ofera resortul pentru a depasi momentele grele. Un astfel de prilej a fost pentru Vali si colegul sau, Dan Dobre, Raliul Perla Harghitei 2018, etapa a cincea a campionatului. Pana pe PS1, schimbarea rotii, pentru a evita povestea de la Brasov, unde au ezitat sa o faca si au avariat masina. Peste trei minute pierdute, pozitia 34, plus iesirea din ritm pe urmatoarea speciala. Lucrurile au revenit cat de cat la normal pe Superspeciala care a pus capat zilei intai, mai putin faptul ca au fortat la ultimul giratoriu, masina a subvirat, iar cele cateva zecimi pierdute au fost suficiente pentru a rata succesul.

Asadar, a doua zi le ramanea doar o singura carte. Flat out. Maximum Attack. Chiar daca aveau in fata un numar redus de kilometri de proba, un handicap in tentativa de a salva total cursa. Vali si Dan au crescut insa permanent ritmul, au obtinut si un scratch, iar pe Power Stage au obtinut bonusul aferent locului 3 si au reusit un timp care le-a permis sa prinda podiumul la Clasa 2 si locul 4 in ierarhia FIA. „O intrecere in care am fost obligati sa ne-a reamintim, din pacate, de episodul de la Sibiu. Am scos maximum posibil si ma bucur pentru ritmul avut pe asfalt, evident superior celui de la Brasov si Cluj, semn ca ne-am imprietenit cu noua masina si pe asfalt. Cred, si sper, ca acesta sa fie raliul nostru <<n-1>> din acest an. Asteptam etapa de la Iasi pentru a creste ritmul avut la Raliul Moldovei”, a declarat, la final, Vali Porcisteanu.

 

Pana la runda din septembrie insa, Vali va lua startul in weekendul care urmeaza in Trofeul Sinaia, etapa contand pentru Campionatul National de Viteza in Coasta. „Obisnuiesc sa merg la Sinaia, astfel ca nu puteam rata editia din acest an, mai ales ca este cea cu numarul 10 din istoria competitiei. Evident, imi propun sa fac spectacol la volanul unui vechi prieten, Mitsubishi Evo”, a completat Porcisteanu.

 

La Clasa 3, Cristian Dolofan si Mihai Sandu au probat ca au depasit abandonul de la Arad si problemele tehnice de la Bacau, izbutind sa-si treaca in cont victoria. „Un succes important pentru moral, dar si din perspectiva punctelor de care avem nevoie in tentativa noastra de a obtine prima pozi Clastie laa si la finalul anului”, a declarat Cristi.

Raul Badiu a continuat seria rezultatelor pozitive impunandu-se la Cupa Suzuki si obtinand o clasare pe pozitia secunda in competitia masinilor cu doua roti motrice fata. Bogdan Nastase, care l-a avut in dreapta de aceasta data pe vechiul sau prieten Alex Popidan, a bifat un loc 2 la Clasa 11. Eugen Caragui s-a impus in competitia debutantilor Cupei Dacia, iar acum privirile sale se indreapta catre Trofeul Sinaia, competitie la care va lua startul cu Peugeot 208 R2. Prezenta la start face parte din programul de pregatire pentru sezonul 2019. Celalalt echipaj debutant, avandu-o la volan pe Ramona Rusu, a avut parte de o iesire in decor pe proba Lueta. Incidentul s-a soldat cu avarierea puntii spate, in urma unui impact cu un copac, dar abandonul avea sa se consemneze doar dupa ce, din pricina distrugerii conductelor de alimentare, masina a ramas fara benzina. Evident, urmeaza acum remedierea defectiunilor si pregatirea automobilului pentru urmatoarea etapa, de la Iasi, care se va disputa pe macadam.

 

Noul Ford Focus primește punctajul maxim la testele de siguranță Euro NCAP: 5 stele

  • Noua generație Ford Focus a primit punctajul maxim de 5 stele la testele de siguranță ale organizației independente Euro NCAP, în urma unor probe desfășurate sub protocoale noi foarte riguroase.
  • Tehnologia care poate să detecteze vehiculele, pietonii și cicliștii și să frâneze automat pentru a preveni coliziunile se numără printre numeroasele elemente care au contribuit la scorul de 5 stele.
  • Noul Focus, ale cărui livrări au început deja, a adunat punctaje maxime la testele de impact lateral și frontal cu ajutorul unei structuri avansate a caroseriei și prin utilizarea unor materialele de înaltă rezistență.

 

Noua generație Ford Focus a primit punctajul maxim, 5 stele, la testele de siguranță la care a fost supus de organizația independentă Euro NCAP. Focus devine astfel unul dintre primele vehicule care primesc punctajul maxim sub protocoalele noi și mai riguroase de testare ale Euro NCAP.

Focus beneficiază de sisteme de siguranță sofisticate concepute pentru a preveni sau a diminua efectele pe care la are un accident asupra pasagerilor și pietonilor. Între aceste sisteme se numără o tehnologie apreciată special de Euro NCAP: asistența pre-coliziune cu depistare a pietonilor și bicicliștilor (Pre-collision Assist with Pedestrian and Cyclist Detection). Acest sistem poate depista pietonii și bicicliștii aflați pe carosabil sau în apropierea carosabilului și care ar putea intersecta traiectoria mașinii, acționând frânele automat dacă detectează o potențială coliziune, iar șoferul nu răspunde la avertizări. Depistarea este acum posibilă și pe timp de noapte, cu ajutorul farurilor.

Euro NCAP i-a oferit lui Focus punctaje ridicate atât la testele de protecție a pasagerilor adulți (85%), cât și la cele de protecție a copiilor pasageri (87%). Aceste punctaje au fost posibile cu ajutorul unei îmbunătățiri de 40% a capacității de preluare a forțelor de impact odată cu trecerea lui Focus pe noua arhitectură C2, dar și cu sprijinul noii structuri a caroseriei, care conține 33% subansamble din oțel-bor ultrarezistente și presate la cald.

Focus a reușit punctaje maxime la testele concepute pentru a replica impactul frontal între mașini și la cel de impact frontal pe 25% din lățimea mașinii (offset frontal impact test). Noua generație Ford Focus este deja în curs de livrare către primii săi clienți europeni.

“Amintiți-vă momentul în care ați dat examenul pentru permisul de conducere și de cât de mult v-ați concentrat atunci să faceți tot posibilul pentru a fi în siguranță pe șosea. Astăzi, șofatul nu a devenit mai puțin exigent, ci ne-am obișnuit noi mai mult cu presiunea. Tehnologii precum asistența pre-coliziune cu depistare a pietonilor și bicicliștilor vor reduce gradul de solicitare care apasă asupra șoferilor, ajutându-i să se concentreze și să fie mai puțin nervoși și mai încrezători la volan”, spune Helmut Reder, responsabilul gamei globale de modele compacte Ford.

 

 

Mai confortabil, mai puțin solicitant și mai sigur

Noul Ford Focus introduce o gamă de sisteme avansate de asistență a șoferului de o complexitate unică în gama Ford până astăzi. Acestea se bazează pe trei radare, două camere și 12 senzori cu ultrasunete și includ:

  • Tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control), acum îmbunătățit cu funcțiile de Oprire-Pornire (Stop&Go), recunoașterea indicatoarelor rutiere și fixare pe mijlocul benzii de rulare (Lane-centring), care ajută șoferii să abordeze fără efort ambuteiajele. Acest sistem este sprijinit de tehnologiile de menținere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid) și de limitatorul de viteză inteligent (Intelligent Speed Assist), ambele apreciate în mod special de Euro NCAP.
  • Farurile adaptive cu lumini predictive în viraje și recunoaștere a indicatoarelor rutiere, care pre-ajustează tiparele fasciculelor de lumină pentru o vizibilitate îmbunătățită prin monitorizarea virajelor și – în premieră în industrie – prin monitorizarea indicatoarelor rutiere care anunță virajele și intersecțiile. 
  • Asistența activă de urgență la nivelul direcției (Evasive Steering Assist), sistem care utilizează un radar și o cameră ce detectează vehiculele staționate sau lente aflate în fața mașinii și oferă impuls suplimentar la nivelul direcției pentru a le permite șoferilor să ocolească obstacolele în cazul unei coliziuni considerate iminente.
  • Alertă la intrarea pe sens interzis (Wrong Way Alert), disponibil în prima fază clienților din Germania, Austria și Elveția. Utilizează o cameră montată la nivelul parbrizului și informațiile oferite de sistemul de navigație al mașinii pentru a-i atenționa vizual și acustic pe șoferi atunci când aceștia intră printre două indicatoare “Accesul interzis” la intrarea pe autostradă.

În cazul unui nedorit accident, Sistemul de frânare post-coliziune ajută la reducerea efectelor unei potențiale coliziuni secundare prin aplicarea unei presiuni moderate asupra frânelor atunci când este detectată o coliziune inițială. Încetinirea vehiculului are potențialul de a limita efectul leziunilor pasagerilor și cel al daunelor asupra mașinii.

În plus, primul Head-Up Display oferit de Ford în Europa le permite șoferilor să-și concentreze atenția pe șosea, în timp ce camera de marșarier cu unghi vizual larg (Rear wide-view camera) oferă un câmp vizual de 180 de grade în spatele vehiculului, îmbunătățind astfel vizibilitatea la manevrele în marșarier la ieșirea din parcare.

Sistemul de monitorizare și avertizare pentru unghiul mort (Blind Spot Information System) cu Alertă la intersecția cu traficul perpendicular (Cross Traffic Alert) îi avertizează pe șoferii care ies în marșarier dintr-un loc de parcare cu privire la vehiculele care se apropie în spatele lor. În premieră, acest sistem poate acționa acum și frânele pentru a evita sau a limita efectele unei eventuale coliziuni în cazul în care șoferul nu răspunde la avertizări.

Noul Ford Focus este disponibil acum în toată Europa în versiunile de caroserie hatchback cu 5 uși, Wagon și – pe anumite piețe – sedan cu patru uși, cea mai complexă gamă Focus din istorie este propusă în variante de personalitate exclusive care completează o gamă largă de dorințe și de aspirații ale clienților segmentului compact: Focus Trend, Focus Titanium, sportivul Focus ST-Line și varianta premium Focus Vignale. Versiunea crossover Focus Active va fi disponibilă mai târziu în cursul acestui an.

Trofeul Şugaş Băi Metalubs, reîncărcat – 15 iulie 2018

Pasionaţii competiţiilor auto sunt invitaţi la Şugaş Băi, judeţul Covasna. În data de 15 iulie a.c. se desfăşoară a IX-a etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Divizia 2 şi etapa a III-a din Campionatul Regional de Viteză în Coastă.

Spectacol, adrenalină, pasiune sunt ,,condimentele” etapelor de viteză în coastă. După două competiţii în care s-a clasat pe locul unu la Târgu Mureş în Campionatul Național de Time Attack (Open), respectiv locul doi şi unu în cele două etape de la Reşiţa – CNVCD2, Grupa A, Claudiu Orha îşi continuă asaltul spre titlul de campion. Chiar dacă la etapa din iunie, vicecampionul în exerciţiu al CNVCD2 – Claudiu Orha, a trecut linia de sosire în afara podiumului, acesta revine în luptă pe traseul de la Şugaş Băi.

 

Competiţia este organizată de ACS Club Auto Crono Sf. Gheorghe, în parteneriat cu clubul Pro Motor Harghita sub tutela Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Evenimentul este finanţat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi se bucură de sprijinul Inspectoratului de Poliţie – Serviciul Rutier Covasna, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, respectiv al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Covasna.

           

Restricţii de circulaţie spre Şugaş Băi

 

Circulaţia publică va fi restricţionată pe data de 15 iulie 2018 între orele 11:00-14:00 şi 14:30-18:30 pe drumul de legătură spre Şugaş Băi.

 

Program:

Orele 11.10-12.00: Recunoaşteri I,II (cu start la 30 de secunde)
Orele 13.00-14.00: Antrenamente cronometrate
Orele 14.00-14.30: Pauză, deschiderea temporară a circulaţiei

Orele 14.45-18.30: Manşe de concurs I,II,III
Orele 19.00: Afişarea rezultatelor (după omologare acestea devin oficiale)

Orele 19.30: Festivitatea de premiere şi conferinţă de presă

 

Date tehnice:
Traseu: sector de drum Sf. Gheorghe-Şugaş Băi

Lungime: 4 km

Lăţime: 5,5 m
Panta maxima: 4,1 %

Diferenţa de nivel: 168 m

Locul startului : Drum de legătura, km 3+500 Sf. Gheorghe-Şugaş Băi

GPS: 45° 52’486.0”N; 25° 55’37.43”E

Locul sosirii : Drum de legătura, km 7+500

GPS: 46° 08’02.81” N; 25° 54’37.41”E
Zona de încălzire: 200 metri.

 

Prognoza meteo

Temperatura: 22°C

Precipitații: 10%

Umiditate: 63%

Vânt: 16 km/h

RETROMOBIL FEST 2018 – Un festival pentru întreaga familie

Academia Titi Aur va găzdui între 13 și 15 iulie cea de a 3-a editie Retromobil Fest ajuns acum cel mai mare eveniment dinamic dedicat pasiunii pentru vehicule clasice din România.

Organizat de Retromobil Club România, Retromobil fest vă așteaptă anul acesta cu o serie de premiere, dar și cu un număr record de participanți în concursurile de Retro Grand Prix, respectiv 133 de înscriși.

Spectacolul automobilistic va începe încă de vineri, 13 iulie când între orele 18-22 va avea loc o cursă de anduranță cu automobile Porsche, o replică în miniatură a celebrei curse de anduranță de 24 de ore de la Le Mans.

Denumită „RoMans” această cursă de mini anduranță de 4 ore –  inlcusă în programul de evenimente al Porsche Inter Auto dedicate aniversării a „70 de ani de automobile sport Porsche” – se va desfășura între orele 18.00 și 22.00 după tipicul LeMans Classic, cu startul în genul anilor 60 când piloți trebuie mai întâi să alerge spre mașină de pe partea opusă a pistei. Ceea ce va adăuga o savoare în plus acestei curse.

 

Sâmbătă va fi însă o zi plină cu un program complet pentru concurenți, dar și pentru public desfășurat între orele 9.00-24.00. În timp ce pe pistă și pe circuitul de off-road se vor desfășura, în prima parte a zilei, antrenamentele, în zona de promenadă dedicată activităților sponsorilor și partenerilor evenimentului se organizează un târg de automobile, piese, accesorii și consumabile pentru vehicule de epocă, precum și automobilia, și la anumite intervale de timp vor avea loc demostrații în tehnica restaurării făcute de unu dintre cei mai faimosi profesori de la Milton Keynes College din UK unde preda cursuri de reastaurare a mașinilor clasice.

Retromobil Fest este un loc de petrecere ideal un weekend pentru întreaga familie, pentru doamne și copii fiind organizate diverse activități, respectiv cursuri de dans pe tema anilor 1920-1930, iar pentru copii o distracție inedită prin întrecerea pe pistă între London Bus și Optimus Prime. Atracția principală a evenimentului o reprezintă concursul de Retro Grand Prix, competiție de regularitate sportivă  calificările fiind programate pentru după amiaza zilei de sâmbătă, iar finalele pentru duminică.

 

Concurenții sunt împărțiți pe categorii în funcție de tipul vehiculului și anul de fabricație, clasele fiind: Antebellum (vehicule din perioada interbelică), Experți (piloti profesionisti), Classic, Sport, Muscle Cars, Dacia Clasic, Moto, Off Road și „The Porsche Challenge”. Printre noutățile introduse anul aceste de Retromobil Grand Prix se numără „clasa Antebelum” care aduce pe circuit mașini din perioada interbelică și antebelică, „clasa Youngtimer” care se adresează vehiculelor fabricare între 1988 și 1998 precum și supercaruri cu potențial clasic. De asemenea, se va realiza în premieră și un clasament al echipelor.

 

Activitățile pe pistă se încheie cu Retro Cupa Presei unde ziariștii vor concura sâmbăta la ora 19.30 într-o cursa separată cu automobile de epocă puse la dispoziție de către organizatori.

 

Seara competiția lasă loc spectacolului, scena organizată în remorca unui vechi camion american găzduind o serie de concerte ale unor trupe celebre:  Sarmalele Reci, Castor 604 și Ozon Karyu.

 

Pasionații de vehicule istorice, motorsport și off-road, colecționari, restauratori, comercianți de piese și servicii sunt așteptați între 14 și 15 iulie la Academia Titi Aur, satul Cocani, comuna Crevedia, pentru a petrece un weekend plin de adrenalină, pasiune și divertisment.

 

Accesul publicului se face pe baza biletelor ce pot fi achiziționate direct la intrare.
Accesul pentru public este permis:
Sâmbătă 14 iulie: 10.00 – 24.00
Duminică 15 iulie: 10.00 – 17.00
Preț bilete: 10 lei / persoană, copii până la 12 ani au intrare gratuită.

De vanzare Citroen Saxo VTS, Gr. N

Campionatul National de Viteza in Coasta N1, A1, H1 
Campionatul National de Raliuri Clasa 9

Masina este construita de raliu in anul 2011. A concurat la coasta in afara tarii, iar in tara are 5 etape de coasta.

 

In primavara a fost vopsita intregal alb. Acum este colantata integral. (Faruri noi, stopuri noi, etc.)

 

NU a fost niciodata lovita sau utilizata pe macadam. Arata impecabil, nu are pic de rugina sau defecte optice. 

Motor 1.6, 16v, Axe Grupa N, Soft TDD, evacuare noua Grupa N.

 

Rollbarul este sudat omologat-Sparco CrMo4 0075303S, Bordul este imbracat in piele alcantara, extinctor automat + un extinctor normal (valabile), scaune Sparco, Centuri 6 puncte Sparco.

 

Cutie de viteze: BACCI ROMANO cu raporte scurte si blocant. Este in stare perfecta, lamele blocat NOI + grup lung BACCI ROMANO

Cutia are 0 km de proba speciala de cand a fost revizuita! Carcasa este intarita.

 

Suspensie: Bilstein Reglabila (revizuita). Bare antiruliu CITROEN SPORT

 

Jante:

Evo Corse Sanremo NOI 4 buc
Evo Corse Sanremo NOI 4 buc
Jante de tabla Citroen 4 buc

 

Anvelope:

4 buc Avon Slick (2 medii 2 soft) Rulate cateva etape
4 buc ploi Pirelli (soft) rulate 2 urcari. 
4 buc intermediare Michelin 2 soft 2 medii
2 buc Pirelli (medii) 
2 buc Michelin medii

 

Multitudine piese de rezerva: Cutie, stopuri, planetare, brate, caseta de directie, pompa benzina, piese cutie de viteza, sincroane, etc.

Masina este inmatriculata ca masina de competitii sportive. Are pasaport tehnic, fisa de omologare etc… Pentru detalii complete si poze mai multe va rog sa ma contactati!

 

www.dominicmarcu.ro 
[email protected]
Telefon: 0728091578

Castigatorii din cadrul Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross

32 de concurenți s-au luptat pe arena de la Câmpulung cu nămolul și cu ploaia de factură britanică timp de două zile. Traseul extrem de tehnic, la care s-a muncit trei luni, s-a transformat într-o adevărată provocare pentru cunoștințele și abilitățile piloților, dar și pentru rezistența mașinilor, ceea ce a însemnat un spectacol garantat, motiv pentru care publicul a fost prezent în număr mare în ambele zile de concurs.

Pe lângă tradiționala paradă a spectaculoaselor și frumoaselor ARO IMS, spectatatorii au aplaudat mașinile 4X4 din cadrul Clublului de Off Road de la Câmpulung.

 

Piloți și glorii ale pilotajului românesc prezente lângă traseu. De la eveniment nu a lipsit nici campionul Ion Balzac Mihăilă, unul dintre piloții fostei uzine ARO.

 

Acestea au fost ingredientele pentru două zile de spectacol extrem la Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018, organizată de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung. Competiția, cotată ca etapa a III-a din Campionatul național de Rally Cross, a fost organizată sub egida Federației Române de Automobilism.

Sub privirile vicepreședintelui FRAS Cătălin Nicolaescu, piloții au dat tot ce au avut mai bun și au făcut proba îndemânării, talentului și determinării la cote foarte ridicate.  

 

Finalele au fost marcate de multe momente neprevăzute, de răsturnări de situație incredibile.

  

Proiectul Pilot pentru o zi

Și spectatorii au putut gusta din adrenalina pe care o simt concurenții.  Dacă anul trecut primarul Liviu Țâroiu a concurat, anul acesta a preferat să se implice în gala de premiere, la fel ca și viceprimarul Blidaru Mărgărin, care a venit la traseu însoțit de fiul său.

11 dintre iubitorii sportului cu motor s-au urcat în masinile de competitie și au alergat pe pistă. Vasile Daniel Florin a obținut cel mai bun timp, fiind declarat campion. Printre concurenți s-a numărat și Șerban Dumitru, din Sibiu, care la 73 de ani și-a readus aminte de perioada de glorie din motorsport.

 

Rezultate Finale Cupa Câmpulung Muscel la Rally Cross 2018

 

H1
I – Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni

II – Marin Eduard – AS Procar Pitești

III – Brescan Alexandru  – AS Sprint Club Mioveni

  

H2
 I – Boncescu Robert  – AS Sprint Club Mioveni
II – Achimoiu Bogdan – AS Procar Pitești
III –  Stan Octavian – AS Procar Pitești

 

H3

I – Pleșa Mihai  – AS Sprint Club Mioveni  
II – Băcîrcel Radu – AS Racing Team
III – Berbecaru Mihai  – AS Procar Pitești

 

H4
I  – Boroș Emil  – ACS Raideri Tg. Jiu 
II – Medan Romeo – AS Performance
III – Bodea Dan – Cars Brașov

BUGGY / Juniori
I –
Talianu Alexandru – AS Rally Cars Brașov

II – Neamțu Victor – ACS Raideri Tg. Jiu 

 

1600 Buggy
I –  Rîndașu Iulian – AS Sprint Club
II – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Tg. Jiu 
III – Florea Daniel  – ACS Raideri Tg. Jiu 

 

Super Buggy

I – Șerban Vasile – ACS Raideri Tg. Jiu 

 II – Dunăvățu Cristian – ACS Raideri Tg. Jiu
III – Pătroi Florin – ACS Raideri Tg. Jiu

 

ECHIPE
I  – AS Sprint Club Mioveni

II – ACS Raideri  Tg Jiu
III – Procar Pitești

 

CLASAMENT OPEN

I – Niță Iancu – Procar Pitești

II –  Gheorghe Alexandru – AS Sprint Club Mioveni

III – Pîrnuș Florin – AS Sprint Club Mioveni

 

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Bughea de Jos, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom! Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018.

 

Brothers Motor Sport dorește să mulțumească pe această cale Primăriei Câmpulung, CJ Argeș, tuturor partenerilor tehnici și media pentru sprijinul acordat, spectatorilor pentru numărul mare în care au asistat la competiție și vă lansează de pe acum invitația pentru a participa, în perioada 22-23 septembrie, la Trofeul Câmpulung Muscel la Viteză în Coastă, cel mai mare eveniment automobilistic găzduit de județul Argeș în 2018 sub egida FRAS, eveniment care va fi organizat, conform tradiției, pe traseul Lerești-Voina!

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor