Tag Archives: anulare

Niciodata sa nu uitati spectatorii !

A trecut deja o saptamana de la anularea Raliului Argesului, una dintre cele mai importante decizii luate de Federatia Romana de Automobilism Sportiv in ultima perioada.  Se pare ca inceputul sezonului 2011 al CNRD este unul dezastruos cu multe probleme din partea organizatorilor. Am avut un Mures cu probe prea rapide si aspru criticate, jumatate din raliu fiind anulat datorita zapezii asternute. A urmat Clujul si celor de la CS Savu Racing le-a fost suspendata licenta de organizare pe o perioada de doi ani de zile pentru incercarea de organizare a unei etape internationale fara acordul FRAS.

 

 

Asadar, in 2012 in calendar isi vor face aparitia cel putin doi organizatori noi, daca nu chiar trei. Si vom avea avea nevoie de doua sau trei raliuri pe asfalt. Care vor fi etapele si organizatorii nu este foarte greu de ghicit dar va invit sa-i mentionati dumneavoastra la comentariile pentru acest articol.

 

 

Comunicarea celor de la FRAS continua sa fie una deficitara. Desi marea majoritate a celor interesati martea trecuta despre decizia pe care federalii urmau sa o ia, discutam pe wall-ul lui Marco Tempestini, aceasta a aparut in jurul orei 20:30, insa pe siteul FRAS apare publicata la ora 19:29. De ce au trebuit sa recurga la o astfel de metoda numai dansii stiu, dar numai profesionista nu se poate numi . Totodata comunicatul prin care s-a anuntat anularea Raliului Argesului are doar patru randuri iar eu personal mi l-as fi dorit ceva mai cuprinzator si mai detaliat. Mi-as fi dorit si cateva explicatii mai tehnice si sa fie explicat faptul ca alta solutie nu exista.

 

 

Acest lucru imi aduce aminte si de faptul ca in Romania nu exista o presa dedicata motorsportului ca in alte tari. As putea spune ca nu exista deloc. Orice proiect, oricat a fost de bine pus la punct, a disparut din peisaj. Cred ca este si o consecinta a faptului ca automobilismul romanesc nu conteaza pe plan european sau mondial. Nu avem niciun raliu inscris macar intr-o cupa europeana. Nici FRAS nu a reusit de la infiintare sa se apropie de FIA, daca nu chiar or fi renuntat la acest demers. Intr-un interviu acordat siteului nostru de catre dl. Ovidiu Mazilu, presedintele FRAS, acesta a evitat raspunsul la intrebarea despre stadiul demersurilor facute pentru afilierea la FIA.

 

 

Materialul acesta trebuia sa inceapa cu punctul de vedere al celor de la Hatters Motorsport, organizatorul Raliului Argesului, insa dl. Norris Mageanu nu a dorit sa raspunda la intrebarile noastre, rezervandu-si dreptul sa o faca la o data ulterioara, atunci cand va avea mai multa inspiratie pentru a scrie ceva interesant.

 

 

Despre banii cheltuiti pentru acest raliu am stat de vorba si cu liderul la zi al campionatului, Valentin Porcisteanu, pe care l-am intrebat daca ar fi luat startul pe acele probe speciale deteriorate : ” Daca s-ar fi tinut raliul, acele portiuni ramase cu gropi cu siguranta s-ar fi scos (prin scurtarea/anularea probelor) pentru ca nu s-ar fi putut merge pe acolo in regim de concurs. La fiecare raliu de asfalt mai intalnim “probleme”, adica denivelari si nisip, dar nu gropi! “.

Am vrut sa aflam si ce se intampla cu masinile de concurs atunci cand concureaza pe o astfel de suprafata si Vali ne-a explicat : ” Probabilitatea de a face pana este foarte mare si pe langa asta exista riscul de a stramba brate cand masina “se sprijina” in gropi pe viraje, dar si pe franare. Pe multi i-am auzit spunand : da sunt masini de curse, si ce, la macadam nu sunt gropi?!? La macadam discutam despre altceva! Alta suspensie, alte anvelope plus ca o groapa pe asfalt nu este la fel ca cea de pe macadam.

 

 

Aceleasi intrebari i le-am adresat si lui Gergo Szabo, pilotul Jack Daniels Rally Team, care  a avut o parere usor diferita : ” Nu ma pot pronunta  pentru ca nu am vazut probele cat de deteriorate sunt, insa de-a alungul anilor nu am avut probeleme mari de acest gen. In raliu trebuie sa mergi pe ce ti se da…s-a mai intamplat, insa nu a fost o tragedie. “.  Vizavi de problemele care pot aparea la rularea pe un astfel de asfalt, Gergo a spus ca : ” Prima ar fi pana clar, poti sa strici suspensile, poti sa sari  afara, insa intr-o astfel de situatie cand stii ca e drumul stricat mergi mai incet si mai sigur. La recunaosteri vezi unde si cat de tare poti merge.”

L-am intrebat si despre pregatirile pe care le-a facut pentru acest raliu iar pilotul maghiar ne-a spus ca : ” Am setat masina pentru asfalt, am cumparat gume si am venit in Romania. Si inca ceva: 9 raliuri sunt prea mult in campionat avand in vedere ca pe an ce trece sunt tot mai putine echipaje pentru ca au probleme cu bugetul. Ar fi mult mai bine daca ar fi mai putine etape, dar mai lungi.

 

 

Mihai Leu, managerul JDRT si fost campion national de raliuri a precizat faptul ca nu a vazut personal starea probelor si ca a mai concurat si pe asfalt prost, in general in Romania asfaltul nefiind unul de calitate. Despre problemele care pot aparea in astfel de situatii Mihai Leu ne-a raspuns ca : ” Daca stii ca traseul este prost reglezi suspensiile, iti notezi la recunoasteri. Evident ca un drum prost este un dezastru pentru o masina de curse si ca duce la o gramada de probleme tehnice. ” .

Ca manager al echipei JDRT pot sa va spun ca noi asteptam cu nerabdare acest raliu sa ne luam revansa dupa Cluj. Evident ca toti membrii echipei s-au pregatit, au cumparat cauciucuri , au cheltuit bani. Gergo a venit deja din Ungaria …sunt niste pierderi. JDRT pregatise un concert after rally care nu poate fi amanat oricum.

 

 

 

In toata aceasta ecuatie, fanii si spectatorii au fost uitati complet. Nimeni nu i-a luat in calcul atunci cand s-a luat decizia anularii Raliului Argesului. Sigur, cele mai mari cheltuieli le fac organizatorii si echipele pilotilor, dar cu siguranta pe Transfagarasan ar fi fost depasit numarul celor 10 000 de spectatori de la editia din 2010. Toti au ramas cu un gust amar, ba mai mult foarte multi nici nu au inteles exact de ce s-a anulat raliul. Nici nu o sa incercam sa le spunem despre implicatiile politice, pentru ca nu am face altceva decat sa-i bulversam si mai mult. Aceste implicatii nu sunt surprinzatoare, insa in Romania totul se face cat mai pe ascuns. Silvio Berlusconi a mers la presedintele FIA pentru a-i solicita reintroducerea Raliului Italiei in calendarul din 2012 al WRC si a reusit, insa totul s-a desfasurat “la vedere”.

 

Intr-un interviu acordat in exclusivitate siteului nostru, pilotul MINI WRC Kris Meeke ne spunea ca ” niciodata sa nu uitam cat de importanti sunt spectatorii! “. Asta ne dorim si noi sa se intample, macar pe viitor, de la toti cei implicati in motorsportul romanesc. Ne dorim ca la conceperea formatului unui raliu sa fie si ei luati in calcul iar desfasurarea probelor sa le permita sa ajunga pe cat mai multe speciale, asa cum se intampla la Raliul Sibiului de exemplu. Fras a introdus o taxa, de copilot one event pentru Campionatul National de Viteza in Coasta, in valoare de 30 de euro. Asta era una din posibilitatile in care spectatorii puteau simti pe pielea lor cum este intr-o masina de curse. Si acum imi aduc aminte cum la Alba Iulia unul dintre oficialii aflati la start efectiv urla dupa Paul Andronic care avea un invitat in dreapta : ” Banii, banii, unde sunt banii ? A platit taxa? ” de parca Paul ar fi fugit din tara. Asta in conditiile in care la shakedown-ul de la raliuri nu exista o taxa asemanatoare.

 

 

Ar fi multe de spus dar probabil nu prea intereseaza pe nimeni. Sezonul 2011 se afla deja la jumatate si nu mai avem altceva de facut decat planuri pentru 2012 cand speram ca lucrurile sa fie mai bune. Din pacate in motorsportul romanesc, la fel ca in intreaga societate, constructia unor planuri pe termen mediu si lung este inexistenta.  Anul acesta vom avea doi campioni nationali la Karting, dupa ce ANST le-a acordat CIS-ul celor de la Federatia Romana de Karting, o subsidiara a celor de la ACR. Merita mentionata totusi decizia FRAS care a stabilit ca secretariatul competitiilor sa trimita rezultatele direct la organizatiile media acreditate si interesate. Poate in curand vom avea si un live timing adevarat! A cui este vina pentru aceasta anulare ? Cred ca poate fi impartita. Organizatorul are si el partea lui despre care nu a dorit sa discute cu noi, iar federatia, desi a luat o decizie ferma, o putea face mai devreme si putea sa incerce sa o explice mai bine.

 


Raliul Argesului – drumul spre iad e pavat cu intentii bune

Cu Norris am discutat de multa vreme posibilitatea sa vin la el, la Hatters, sa-l ajut cu una cu alta. Si pana la urma m-a convins. Am aterizat in mica lui “intreprindere” tocmai in momentul in care toata organizarea Raliului Argesului se incingea mai tare. Adica nici macar o luna pana la raliu. Norris mi-a spus “nu-ti fa griji, o sa gresesti, o sa te dai cu capul de o suta de chestii, o sa le descurcam pe toate. Dar o sa inveti multe”.

 

 

La momentul acesta, Raliul Argesului este anulat. Pozitiie fata de anulare se gasesc pe Facebook, pe Autorally, pe Motorsportnews, la B1TV, peste tot. Pilotii se intrec in a lauda brusca exigenta a FRAS fata de calitatea drumului iar “spectatorii profesionisti” injura. Nu conteaza pe cine injura, ei trebuie sa fie galagiosi. In fond, asta e menirea lor.

 

 

Fata de FRAS nu pot sa-mi exprim niciun fel de pozitie. Regulamentele se incalca si se respecta intr-o ciclicitate care ii prinde in ambele situatii pe aceeasi oameni. Adica acelasi organizator sau echipaj este cand cel pentru care se incalca regula, cand este  cel  dat exemplu de rigurozitate a aplicarii legii.

 

 

Stim cu totii ca nu calitatea unui proiect este cea de care depinde succesul acestuia ci oamenii pe care ii cunosti.  La  un nivel mai inalt, incepi sa cunosti pe toata lumea buna insa asta te pune intr-o intersectie foarte periculoasa a intereselor. La nivelul acesta, mult mai sus decat vreun FRAS, nu mai poti multumi pe toata lumea pentru ca pur si simplu nu mai poate exista ceva care sa fie pe placul tuturor. Sau pe placul “platformelor” tuturor. Si in acest sens daca deschizi un restaurant elegant intr-un cartier din Cucuietii de Deal toata lumea o sa te laude. Si o sa faci niste banuti. Dar daca vrei sa il deschizi intr-un oras mare, in centru, o sa calci pe batatura cuiva.  Si o sa te trezesti ca nu ti se aproba. Cum indraznesti tu sa arati ca poti sa faci lucrurile cum scrie la carte in zona lui cutarica?! Cutarica nu vrea sa deschizi tu acolo nimic. Nu pentru ca ii strici piata sau ceva. Pur si simplu nu ai voie sa ii unesti pe toti in jurul unui lucru bun. Pentru ca granzii trebuie sa pastreze macar aparentele unor pozitii combatante. Asa ca ti-o iei. Dar asta e doar un exemplu. Iar Raliul Argesului asta a vrut. Sa aduca la un loc pe toata lumea pentru un eveniment de mare succes. Si s-a facut ca uita de toate conflictele, animozitatile si interesele din jur. Si asta nu se iarta.

 

 

In final, pentru mine, experienta anularii Raliului Argesului mi-a adus aminte de regula psihologica cea mai importanta in motorsport. Aceea ca oricand trebuie sa fii pregatit ca totul se poate narui intr-o clipa. Nici intr-un alt sport abandonurile nu sunt la fel de multe si cazaturile la fel de spectaculoase. Acum esti la start, focusat pe un rezultat bun si cu o situatie satisfacatoare din toate punctele de vedere. Peste doua secunde este in decor, in afara concursului, naruit, cu toate prioritatile date peste cap.

 

 

Dar stati asa! Cum necum, toti cei din motorsport, indiferent de cat de groaznic au cazut la un moment dat, au revenit. Si Raliul Argesului va reveni… poate mai repede decat ne imaginam.

O decizie dureroasa dar corecta si necesara

 

Napoca Rally Academy este de acord cu hotararea Biroului Federal al Federatiei Romane de Automobilism sportiv, care, in urma raportului Comisiei de Raliuri privind starea asfaltului a decis sa anuleze Raliul Argesului, a patra etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011. Echipa clujeana isi exprima regretul ca pasionatii de automobilism din Arges si din intreaga tara sunt privati de spectacolul raliului de pe Transfagarasan, dar considera ca, din punctul de vedere al sigurantei sportivilor si a spectatorilor, decizia anularii etapei a fost una corecta. Liderul Napoca Rally Academy, Tempesta,  spera ca aceasta decizie sa reprezinte semnalul unei noi abordari a regulamentelor:

 

Ne pare rau pentru fanii raliurilor din tara si, mai ales, pentru cei din  Pitesti si Arges. Din punct de vedere sportiv nici pe noi nu ne incanta anularea unei etape. Dar anularea Raliului Argesului  a fost o decizie corecta. Organizarea unui raliu pe acele drumuri nu era posibila,iar din pacate, organizatorul nu mai avea timp sa repare suprafata de concurs.  Apreciez pozitia Comisiei de Raliuri care a propus aceasta masura si sper sa fie semnalul unui nou nivel de corectitudine, de respectare a regulamentelor in automobilismul romanesc”, a declarat el.

 

 

Si Bogdan Marisca saluta decizia Biroului Federal: Este o decizie curajoasa dar absolut corecta. Asa cum am mai spus, probele de langa lacul Vidraru sunt unele dintre cele mai frumoase din tara. Este normal sa-mi para rau, asa cum le pare rau, sunt sigur, tuturor fanilor raliurilor din Romania. Dar, dupa filmarile aparute, era clar ca suprafata probelor nu era propice pentru un raliu.  Presedintele Comisiei de Raliuri a observat acest lucru, a notificat in acest sens conducerea Federatiei si aceasta a luat o decizie in favoarea noastra, a sportivilor, in cele din urma. Sper si eu ca acesta sa fie inceputul unui nou drum in abordarea curselor in Romania, a spus Bogdan.

 

 

Raliul Argesului, a patra etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, ar fi trebuit sa aiba loc in zilele de 17 si 18 iunie. Biroul Federal al FRAS a decis marti seara sa anuleze aceasta etapa dupa ce Comisia de Raliuri a constatat ca “nu se respecta graficul lucrarii de asfaltare angajat de organizator, iar deficientele constatate anterior nu au fost remediate in timp util”.

Modificari in regulamentul particular al Raliului Clujului

 

 

In urma sesizarii Comisiei de Raliuri, Biroul Federal al FRAS  a aprobat suspendarea aplicarii punctului 15. 5 din Regulamentul Particular al etapei a III-a a CNR Dunlop 2011 – Raliul Clujului Star Lubricants, si anume “ Sportivilor le sunt interzise testele private, în afara shakedown-ului, în judeţul în care se desfăşoară competiţia şi în judeţele imediat adiacente, în săptămâna raliului, iar sancţiunea pentru aceasta abatere este amendă de 1000 euro.

 

 

Astfel, deoarece locatia propusa pentru desfasurarea shakedown-ului nu este adecvata pentru efectuarea de teste si setari ale masinilor de concurs si tinand cont de faptul ca organizatorul nu doreste modificarea acesteia din cauza unor agremente anterioare cu partenerii, Biroul Federal a hotarat ca pentru pilotii care nu agreeaza acest traseu va fi permisa efectuarea de teste private pe raza judetului Cluj, in conditiile legii, cu  exceptia segmentelor de drum pe care se vor desfasura probele speciale ale raliului.

 

 

Totodata, FRAS precizeaza ca Raliul Clujului Star Lubricants, nu detine avizul Comisiei Nationale de Raliuri pentru dobandirea statutului de competitie internationala. In Regulamentul de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Raliuri, la art. 5.4 este mentionat faptul ca “ In lipsa avizului Comisiei, ori de la data la care Consiliul Federal al FRAS a respins respectiva cerere de acordare a regimului de competitie internationala, etapa care va fi prezentata, anuntata sau promovata ca si competitie internationala, va fi exclusa din Campionatul National de Raliuri, iar clubul organizator va fi sanctionat disciplinar.” insa FRAS nu a luat inca o decizie in acest sens.

 

Momentan, pe lista de inscrieri a Raliului Clujului figureaza 56 de echipaje, insa astazi in cadrul conferintei de presa premargatoare raliului, organizatorul a declarat ca numarul acestora a ajuns deja la 60.

 

 

sursa : Fras.ro

 

A doua trecere pe Ps Praid, Suseni si Lupeni a fost anulata (update clasament neoficial)

 

Decizia a fost luata datorita stratului mare de zapada asternut pe cele trei probe speciale. In ciuda acestui fapt, conform regulamentului, toate punctele vor fi acordate, datorita faptului ca in cadrul raliului vor fi parcursi peste 50% din numarul total de km.

 

Concurentii se indreapta in acest moment spre Targu Mures, unde incepand cu ora 19:31 a mai ramas de parcurs Ps 8, Superspeciala Serpentina. Inainte de startul pe aceasta proba va mai avea loc un parc de asistenta.

 

Inaintea anularii celor trei probe speciale si dupa parcurgerea primelor patru, clasamentul general provizoriu era condus de Gergo Szabo, urmat de Marco Tempestini (+16.7), Dan Girtofan (+1:15.4), si Bogdan Marisca (+1:16.0), restul concurentilor fiind la un ecart prea mare pentru a putea influenta podiumul final.

 

Clasament dupa PS4 cu doar o proba (Superspeciala Serpentina) ramasa de parcurs pana la final