Tag Archives: civic wtcc

Start in WTCC 2014

Ieri, 10 aprilie, a avut loc in Maroc deschiderea oficiala a noului sezon competitional al Campionatului Mondial de Turisme (WTCC). Prima cursa a sezonului va avea loc duminica, 13 aprilie pe circuitul stradal din Marrakech, Moulay El Hassan.

PRESS_CONFERENCE_026

In jur de 20 de masini se vor alinia la startul acestui sezon in care regulamentul tehnic a suferit modificari importante. In acest an vor exista doua clase TC1 si TC2 ambele gazduind masini de generatie Super 2000 insa clasa TC1 are la start masini de ultima generatie Super 2000. Respectiv noile modele vor avea roti pe 18”, o crestere a puterii motorului, pachet aerodinamic mai agresiv cu un eleron mai inalt (dar care nu trebuie sa depaseasca linia plafonului) o buza fata mai proeminenta (care nu trebuie sa depaseasca 100mm fata de spoiler) si un ecartament mai mare al rotilor de 1950 mm. Toate aceste modificari au dus la obtinerea unui timp pe tur mai rapid cam cu 5 secunde fata de masinile de generatioe anterioara.

Citroen C-Elysee WTCC

Aceste schimbari au atras un nou constructor in WTCC si anume Citroën care isi face astfel debutul in cursele de circuit. La fel ca un nou nascut, 9 luni le-au fost de ajuns celor de la Citroën Racing sa dea nastere unui nou membru al familiei, C-Elysée WTCC. Au fost efectuati 10.000km de teste, iar experienta lui Yvan Muller, cvadruplu campion WTCC, a fost extrem de importanta pentru ca cei de la Citroën Racing nu aveau niciun reper. Sébastien Loeb vine in WTCC dupa o viata petrecuta in raliuri si asa cum spunea a gasit o noua motivatie. “Pentru prima cursa nu am un obiectiv anume. Doar vreau sa dau tot in cursa si sa tin ritmul alturi de pilotii mult mai experimentati. Vreau sa termin cursa fara incidente si sa iau puncte. Nu cred ca Marrakech este o etapa mai dificila pentru mine pentru ca imi plac circuitele stradale si zidurile de protective sunt pentru toti pilotii nu doar pentru mine, deci nu ma deranjeaza.” declara Loeb, care vine in WTCC dupa un sezon complet in cursele de GT unde a pilotat un McLaren MP4-12C. José-María López este cel de-al treilea pilot prezent in cadrul echipei Citroën cu un sezon complet in WTCC, iar Ma Qinq Hua va lua startul in cateva etape ale sezonului in special cele de pe continentul Asiatic.

FIA WORLD TOURING CAR CHAMPIONSHIP 2014

LADA se va baza pe trei piloti James Thompson, Rob Huff si Mikhail Kozlovskiy si noul model Granta Sport conform specificatiilor 2014. Echipa rusa mizeaza pe dimensiunile mai mici ale modelului fata de rivalii sai. “Prima jumatate a sezonului va fi extreme de dificila. La doar o saptamana dupa Maroc avem cursa in Franta si este important ca pilotii nostri sa aduca masinile la linia de sosire intregi pentru ca nu vom avea timp sa reparam avariile grave.” declara directorul echipei LADA Sport Lukoil.

Lada Granta WTCC

Honda vine din postura de campion en-titre si este cea de-a treia echipa de uzina prezenta in acest sezon al WTCC. Japonezii se bazeaza pe aceiasi piloti Gabriele Tarquini si Tiago Monteiro italienii de la JAS Motorsport fiind si in acest an echipa din spatele constructorului care desfasoara programul in WTCC. In afara de cele doua masini de uzina inca doua modele pentru doua echipe private se vor afla pe grila. Doi piloti se vor afla la volanul noilor CIVIC WTCC, Norbert Michelisz, care si anul trecut a alergat cu modelul Honda, si Mehdi Bennani in cadrul echipei Proteam Racing, care a ales acest model pentru 2014.    

Honda Civic WTCC

Echipa RML a reusit sa construiasca un nou model Cruze pentru 2014 cu aprobarea constructorului american Chevrolet dar fara niciun fel de sprijin al uzinei, constructorul retragand brandu-ul de pe continentul European. Cele mai multe masini in categoria TC1 vor fi modelele Cruze, in jur de 6 – 7.

 Cruze 2014

La categoria TC2 SEAT si BMW inca supravietuiesc, macar pentru inca un an. Modelele León WTCC si 320 TC sunt destul de invechite, modelul BMW are la baza specificatiile modelului 320si din 2006  cu upgrade in 2011, iar modelul León are un upgrade mai important in 2012 la modelul din 2005. Aceste doua modele se vor bate in clasa lor fara pretentii la vreo victorie in clasa TC1, cel putin teoretic, clasa fiind destinata echipelor private si avand costuri mai scazute. Din 2015 aceste modele vor deveni ne-eligibile pentru WTCC. Pepe Oriola va avea astfel ocazia sa fie prezent si in acest sezon in WTCC la volanul unui SEAT León in cursele de pe continentul Asiatic de la Shanghai, Suzuka si Macao. “Am avut multe oferte pe masa, dar am vrut sa raman in WTCC. Cu cei de la Campos Racing am ocazia sa raman active in campionat si sa ajut echipa si pilotii ei cu experienta mea”. spunea tanarul de 17 ani. Cei de la NIKA Racing vor alinia si ei un model Honda Civic de generatie 2013 care va fi pilotat de Yukinori Taniguchi. 

 

Sistemul de calificari s-a schimbat si el pentru acest an existand trei sesiuni de calificare. 20 de minute pentru Q1 dupa care primii 12 piloti vor intra in Q2. In Q2 dupa 10 minute cei mai rapizi 5 piloti vor accede in Q3. In Q3 fiecare pilot va avea un singur tur pentru a obtine cel mai bun timp. Cei cinci vor primii in ordine 5,4,3,2,1 puncte care vor conta in clasamentul general al campionatului.

 

Dupa finalul primei curse echipele vor avea la dispozitie 15 minute pentru reparatii dupa care se va da startul in cursa 2 ordinea la start fiind top 10 inversat din calificari.   

 

Program MARRAKECH

 

Vineri 11 aprilie
12:30 – Teste

Sambata 12 aprilie
09:00 – Antrenamente libere 1
11:15 – Antrenamente libere 2
14:00 – Calificari

Duminica  13 aprilie
16:15 – Cursa 1 (14 tururi)
17:15 – Cursa 2 (14 tururi)

Primele imagini cu noile modele din WTCC

In 2014 se asteapta noile modele in WTCC conforme cu noile reglementari tehnice. RML, Honda, LADA si Citroën au confirmat deja pregatirea noilor modele pentru 2014 si primele imagini nu s-au lasat prea mult asteptate. Honda ramane cu aceasi piloti Tarquini si Monteiro, deja confirmati pentru echipa JAS Motorsport cu sprijin de uzina, si pilotului privat Norbert Michelisz, care folosea deja un model Honda, i se va alatura si Mehdi Bennani care trece de la un model BMW la unul Honda.  

Civic WTCC 2014

Firma britanica RML si-a facut aparitia pe scena competitiilor dedicate turismelor in 1992, reusind 8 titluri in BTCC (British Touring Car Championship) si sase titluri in WTCC (FIA World Touring Car Championship). Cei de la RML nu au confirmat inca un numar exact de modele care vor fi construite, iar echipa RML se confrunta in continuare cu lipsa unui partener puternic. 

Cruze WTCC 2014

Ray Mallock, presedintele RML Group, declara: ” Sunt incantat ca pot anunta oficial acest proiect si pentru faptul ca RML va oferi cateva modele unor piloti privati in WTCC 2014. In acest fel ne putem reafirma implicarea noastra in WTCC pe termen lung odata cu introducerea unor noi reglementari extrem de interesante. Masina este una complet noua si asa trebuie sa fie pentru a putea beneficia de noile reglementari. Avantajele signifiante sunt reducerea greutatii, o crestere a puterii cu 20% si o aerodinamica mai buna.

Citroen C-Elysee WTCC

Citroën isi va prezenta programul oficial in competitiile de motorsport pe 16 decembrie, unde asa cum deja stim Sebastien Loëb si Yvan Muller vor pilota modelul C-Elysee.

 

LADA va alinia trei modele Granta Rob Huff fiind ultima achizitie a constructorului rus, alaturi de  James Thompson si Mikhail Kozlovskiy.  

Takuya Izawa va debuta in WTCC la Suzuka

Takuya Izawa, alaturi de coechipierul sau Takashi Kogure, este liderul la zi in campionatul nipon de turisme Super GT (GT500 – clasa regina a campionatului) si, odata cu etapa de la Suzuka, isi va face debutul in WTCC la volanul unui automobil Honda Civic pregatit de Honda Racing Team JAS, adica echipa din care fac parte Monteiro si Tarquini.

Takuya Izawa

Izawa, care piloteaza in Super GT o Honda HSV-010 GT, spunea despre debutul sau in WTCC: “Vreau sa multumesc celor de la Honda si tuturor celor implicati in WTCC pentru oportunitatea de a pilota la Suzuka. Am avut ocazia sa testez in Portugalia anul trecut alaturi de cei de la JAS si experienta de care au dat dovada m-a inspirat. Cred ca va fi greu sa obtin un rezultat bun pentru ca este un campionat de talie mondiala, dar voi avea ocazia sa pilotez pe circuitul pe care am crescut si va fi cu siguranta o aventura pentru mine. Abia astept evenimentul si sper sa reusesc o performanta care sa multumeasca fanii WTCC.