Tag Archives: mitsubishi evo x

Jack Daniel’s Rally Team la raliul Târgu Mureş

Vineri şi sâmbătă, la Târgu Mureş, iubitorii de maşini, viteză şi Jack Daniel’s vor avea din nou ocazia de a se întâlni cu echipa de raliu Jack Daniel’s Rally Team.

După startul dificil de la Braşov, la Târgu Mureş echipajele Jack Daniel’s sunt pregătite pentru spectacol, dar şi pentru victorii.

 

Mihai Leu, Team Manager: Pentru al doilea an sunt Team Managerul echipei Jack Daniel’s Rally Team şi organizez acest raliu la Târgu Mureş. După un an competiţional foarte bun în 2010 şi ceva ghinioane la Braşov, sper că aici colegii mei vor avea multe victorii, aşa cum ne-au obişnuit. Ni se alătură acum şi echipajul Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo.  Pentru toţi iubitorii de raliuri, dar şi pentru toţi cei care se află în trafic, noi spunem: “Condu responsabil: nu bea la volan!”

 

Gergo Szabo, campionul en titre al României: Odată cu raliul de la Târgu Mureş revin la navigatorul meu de acum 2 ani – Zoltan Kohler – şi sunt pregătit să câştig acest raliu. Ca de obicei, competiţia este puternică, dar sunt relaxat. Îmi plac probele de la Mureş şi îi aştept pe traseu pe fanii mei şi ai echipei Jack Daniel’s Rally Team.

 

Echipajul 99 – Edwin Keleti – Victor Ponta – se aliniază la startul de la Târgu Mureş după  “aventura” lui Edwin de la Muscel Racing Contest unde a avariat maşina în urma unei ieşiri în decor.

 

Edwin Keleti: La Câmpulung am făcut o greşeală pe care mi-o asum. Evident că nu era de dorit ca maşina de concurs să intre în service cu doar câteva zile înainte de raliu. Le multumim profeşionistilor de la Colina că au reparat maşina în timp record cu ajutorul pieselor de caroserie mutate de pe maşina prietenului şi colegului nostru de la Jack Daniel’s Rally Team, Laurenţiu. Acum ne concentrăm pe raliul de la Mureş, o etapă în care ne dorim să ne intrăm rapid în ritm, însă acesta va fi unul moderat, fără excese.

 

Raliul Târgu Mureş este a doua etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, iar traseul raliului se desfăşoară pe o lungime de 420 kilometri, pe asfalt. Cele 2 probe speciale din oraş vor fi pentru târgu mureşeni, dar şi pentru toţi cei care vin din ţară la acest raliu, un prilej de a vedea în acţiune piloţii Jack Daniel’s şi de a-i întâlni în parcul de service din Parcul Trandafirilor vineri seara.     

 

Despre Jack Daniel’s Rally Team:

Jack Daniel’s Rally Team, aduce in 2011 mesajul său de responsabilitate, cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Zoltan Kohler pe Mitsubishi Lancer EVO 9 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta  pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 3, Cătălin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19 şi Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul maghiar Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo pe Citroën C2R2- Max la clasa 6. 

Andersson debuteaza in IRC in Raliul Sardiniei

Fostul dublu campion mondial  de raliuri la juniori, P-G Andersson isi va face debutul in Intercontinental Rally Challenge in Raliul Italiei ce se va desfasura luna viitoare in Sardinia.

Suedezul in varsta de 30 de ani va pilota un Mitsubishi Lancer Evolution X pentru echipa British JRM. Aceasta masina a fost pilotata de Gwyndaf Evans in Campionatul Marii Britanii in luna aprilie.

“Va fi pentru prima oara cand voi pilota un Evo X in competitii, cu toate ca voi face un test in Suedia” a afirmat Andersson. “Sunt posesorul unui Evo IX pe care l-am pilotat la multe evenimente si chiar sunt curios sa vad diferenta dintre cele 2 masini.” a afirmat acesta.

Andersson a fost un pilot foarte bine cotat, pilotand in World Rally Championship pentru echipa Suzuki pana in 2008 cand acestia s-au retras din competitie.

Recent, Andersson a pilotat o Skoda Fabia S2000 in Super 2000 World Rally Championship precum si un Ford Focus WRC, masina testata pentru echipa M-Sport.

Andersson cunoaste foarte bine drumurile dificile de macadam din Sardinia, pilotand cateva probe speciale de 5 ori, cand aceasta etapa a contat in WRC. Cel mai bun rezultat al sau este locul 9 in clasamentul general, rezultat obtinut cu un Suzuki Ignis Super 1600 in 2004 precum si cu un Suzuki SX4 WRC in 2008.

FOTO: biltipset.se