Tag Archives: jdrt

Etapă de sacrificiu la Raliul Sibiului pentru Jack Daniel’s Rally Team


Sibiu, 22 iulie 2012 – Echipajele „Jack Daniel’s Rally Team” s-au luptat până la sacrificiu la Raliul Sibiului, pe cele mai dure trasee din Campionatul Naţional de Raliuri, susţinând astfel, prin toate eforturile lor, mesajul de responsabilitate socială „Condu responsabil: nu bea la volan!”.

 

Raliul Sibiului a fost anul acesta, în premieră, etapă în Intercontinental Rally Challange, aliniind la start 61 de echipaje din 15 ţări şi aducând pe trasee cele mai importante nume ale raliului mondial.

 

 „Jack Daniel’s Rally Team” a început raliul în forţă cu scopul de a acumula căt mai multe puncte din această importantă etapă de CNR. Echipajul Szabo/Borbely, încurajat de  un excelent rezultat la San Marino, a încercat să păstreze linia succeselor reuşind ca după primele două speciale să se claseze pe locul 2 la general în IRC şi locul 1 în CNR.

 

Raliul Sibiului este o probă recunoscută ca fiind „distrugătoare” de maşini. Ghinionul a făcut ca echipajul să  se confrunte din speciala 3 cu probleme tehnice având prima oară pană pe spate şi ulterior o pană pe faţă cu care au trebuit să meargă mai mult de 6 km, pierzând astfel mai mult de 1 minut.

 

Gergo Szabo şi Karoly Borbely, despre Raliul Sibiului: „Ne-am pregătit special pentru această etapă, am avut echipă specializată de service cu experienţă construită în astfel de probe, maşina specială de WRC şi anvelope ranforsate pe flancuri şi tot nu a fost suficient. Ghinionul ne-a urmărit în ambele zile de etapă, de la o pană pe faţă în prima zi la o altă pană pe dreapta spate, pe Gâtu Barbecului, cea mai dură porţiune a acestui raliu, care s-a soldat cu ruperea jantei şi distrugerea suspensiilor. Am reuşit să trecem linia de sosire însă  ne-a fost clar că nu putem continua în 3 roţi şi am fost nevoiţi să abandonăm. Am vrut să concuram la cel mai înalt nivel şi asta presupune riscuri foarte mari pentru maşina. Sperăm că la urmatoarele etape ghinionul să ne ocolească, să recuperăm din diferenţă şi să ajungem din nou pe podium.

 

Echipajul Tomiţă/Csegzy a fost, de asemenea, urmărit de neşansă, fiind şi ei nevoiţi să abandoneze din prima zi: ”Fiind un traseu dur de macadam principala problemă sunt pietrele care îţi pot distruge maşina, asta ni s-a întamplat şi nouă. O piatră a reusit să ne distrugă cureaua ce punea în funcţiune alternatorul şi pompa de apa. Am mers doar pe baterie, pe timp de noapte, dar nu am mai avut cum să continuăm fără pompa de apă cu motorul supraîncălzit, şi astfel am fost nevoiţi să abandonăm din prima zi. Maşina a fost reparată şi vom relua obiceiul de a ieşi pe locul 1 la juniori, în următoarele etape”.

 

Berari/Maior: „Ne bucurăm că am terminat acest raliu. A fost greu, am luptat şi am reuşit un loc 2 la grupa 11. Vorbim de Raliul Sibiului deci avem un rezultat foarte bun de care suntem mândri. Vom continua să aducem perfomanţe echipei  „Jack Daniel’s Rally Team” şi la următoarele etape de campionat.

Jack Daniel’s Rally Team concurează în formulă completă pentru podiumul Transilvania Rally


Rezultatele excelente obţinute după o etapă spectaculoasă, la Bacău, încurajează echipa „Jack Daniel’s Rally Team” să menţină obiectivele de podium şi pentru raliul din acest weekend.

 

A patra etapă a Campionatului Naţional de Raliuri se desfăşoară la Cluj-Napoca, în perioada 21-23 iunie, debutând joi la ora 20:00 cu prezentarea festivă a echipajelor şi a maşinilor de concurs. Ziua de vineri va fi dedicată spectacolului şi publicului, iar sâmbătă sunt programate probele care vor face diferenţa în clasament: probe de asfalt (Tarniţa, Dângău) precum şi o probă specială nouă (Călăţele).

 

„Jack Daniel’s Rally Team” participă la Transilvania Rally în formulă completă, echipajul Florentin Petre/ Hristo Hristov revenind cu forţe proaspete după accidentul de la Timişoara: „Maşina este pregătită de start, am finalizat toate reparaţiile necesare. Aşteptăm cu nerăbdare această etapă şi suntem încrezători că de această dată nu numai că vom termina cursa ci sperăm chiar la un loc fruntaş.”

 

Având în vedere rezultatele obţinute la Timişoara, obiectivul nostru este să ne menţinem poziţia. Este un raliu nisipos care ne place foarte mult şi pe care am concurat de mai multe ori, ceea ce reprezintă un avantaj. Dat fiind faptul că suntem la Cluj, ne aşteptăm ca cei „de-ai casei” să fie foarte rapizi pe super speciale şi vom încerca să ţinem pasul cu ei. Ne dorim un podium la clasa 3 de concurs, iar la juniori ne-am propus să ne menţinem pe poziţia de lideri şi astfel să susţinem echipa cu puncte” au declarat Rareş Tomiţă şi Csegzy Levente, înainte de a patra etapă a CNR.

 

Cătălin Berari a adăugat: „Aştept cu mare nerăbdare raliul de la Cluj, mai ales că aici sunt „acasă”. Maşina este în regulă, am făcut probe şi suntem pregătiţi. Sperăm să prindem unul din primele două locuri la această etapă

 

Gergo Szabo şi Karoly Borbely, despre Transilvania Rally: „Felicitări organizatorilor pentru modul în care au gandit acest raliu, este unul foarte cool! La ultimele două etape am avut o evoluţie foarte bună (locul 4, respectiv locul 2) şi sperăm ca la Cluj să menţinem acest trend. Suntem extrem de conectaţi la acest eveniment şi vom da totul pentru o nouă clasare pe podium. Ştim ca va fi dificil, însă suntem încrezători în şansele noastre. În plus, inginerii şi specialiştii din Ungaria au petrecut multe ore weekendul trecut pentru a seta maşina de concurs. Rezultatele la teste au fost foarte bune şi aşteptăm cu nerăbdare startul raliului!”

Jack Daniel’s Rally Team urmăreşte o nouă clasare în puncte la Raliul Moldovei


Echipajele „Jack Daniel’s Rally Team” sunt pregătite să ducă pe podium mesajul de responsabilitate socială „Condu responsabil: nu bea la volan!”, la Raliul Moldovei.

 

Cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Raliuri 2012, va fi găzduită în perioada 25-26 mai de oraşul Bacău. Noutatea ediţiei din acest an a Raliului Moldovei este reprezentată de proba specială Nevila, de 26,5 km, care va fi parcursă de două ori. Aşadar, lungimea totală a probelor speciale este de 116,1 km.

 

„Jack Daniel’s Rally Team” se înscrie la startul acestei etape cu 3 din 4 echipaje, maşina de concurs a echipajului Florentin Petre/ Hristo Hristov fiind în reparaţii în urma accidentului de la Timişoara. Obiectivul rămâne însă acelaşi: o nouă clasare în puncte.

 

Gergo Szabo şi Karoly Borbely, despre etapa a treia: „Aşteptăm cu nerăbdare Raliul de la Bacău. Maşina de concurs a fost setată foarte bine în urma testelor din Ungaria de weekendul trecut. Din fericire am reuşit să depistăm problema electronică la pompa diferențial, care ne-a pus în dificultate la Timişoara. De asemenea, am remediat şi problema supraîncălzirii motorului. Suntem cu moralul sus, mergem la victorie! Iar atmosfera bună din cadrul „Jack Daniel’s Rally Team” ne dă un plus de motivare și curaj

 

Aşteptăm cu nerăbdare această etapă, căci avem de recuperat în urma celor două abandonuri din primele etape. Setea de puncte ne încurajează să obţinem un rezultat bun la Bacău”, a declarat Cătălin Berari înainte de Raliul Moldovei.

 

Echipajul Rareş Tomiţă/ Csegzy Levente a adăugat: „Pentru această etapă ne-am pregătit cu teste în urma cărora sperăm ca maşina este setată optim iar noi suntem mulţumiţi şi încrezători. Ne pregătim să obţinem un punctaj bun şi aici, aşa cum am reuşit şi la Timişoara unde ne-am atins obiectivul propus. Ne place foarte mult Raliul Moldovei, anul trecut am avut rezultate foarte bune în această etapă. La fel ca la etapa anterioară, sperăm să obţinem victoria la juniori şi să prindem podiumul la clasa 3 de concurs

 

Regretăm că nu  putem participa la această etapă, alături de echipă, însă nu a fost suficient timp pentru a repara complet mașina, după accidentul de la Timişoara. Noi suntem bine şi ne pregătim intens pentru Raliul Clujului, din luna iunie”, a declarat Florentin Petre.

Jack Daniel’s Rally Team în Campionatul Naţional de Raliuri 2012


Aflată la a patra participare în Campionatul Naţional de Raliuri, „Jack Daniel’s Rally Team” deschide sezonul competiţional 2012 cu cei mai buni piloţi din CNR.

 

Jack Daniel’s aduce şi în acest an în atenţia iubitorilor de raliuri programul de responsabilitate socială “Condu responsabil: nu bea la volan!”

 

După ce a încheiat sezonul 2011 printre primele trei echipe, „Jack Daniel’s Rally Team” demarează cu o componenţă puternică în 2012: Gergo Szabo, Karoly Borbely, Cătălin Berari, Robert Maior, Rareş Tomiţă, Csegzy Levente, Florentin Petre şi Hristo Hristov. Cei 8 membri ai echipei îşi propun podiumul în acest sezon competiţional, atât la echipe, cât şi la grupe.

 

Echipele şi maşinile „Jack Daniel’s Rally Team” 2012:

 

  • Gergo Szabo / Karoly Borbely, Mitsubishi Evo 10
  • Cătălin Berari / Robert Maior, Mitsubishi Evo 6
  • Rareş Tomiţă / Csegzy Levente, Mitsubishi Evo 9
  • Florentin Petre / Hristo Hristov, Renault Clio Super 1.6 – Membri onorifici ai echipei

 

2011 a fost un an competiţional mai dificil pentru „Jack Daniel’s Rally Team”, însă acest lucru ne-a motivat şi mai mult în pregătirile pentru Campionatul Naţional de Raliuri 2012. Suntem siguri că actuala formulă a echipei este una de succes, care va duce pe podium mesajul nostru de responsabilitate socială – „Condu responsabil: nu bea la volan!” ”, a declarat Andrei Cazacu, Brand Manager Jack Daniel’s.

 

Gergo Szabo, dublu campion naţional, face în acest sezon echipă cu Karoly Borbely, pe un Mitsubishi Evo 10. Cei doi au obţinut primul loc în această formulă, la Winter Rally Covasna.

 

Un alt membru marcant al „Jack Daniel’s Rally Team”, Cătălin Berari a debutat ca pilot în Campionatul Naţional de Raliuri în 2001 şi a activat neîntrerupt până în 2012, obţinând de 3 ori titlul de vicecampion la grupa H. Împreună cu copilotul Robert Maior îşi propun pentru acest sezon podiumul atât la grupa 11 cât şi la echipe.

 

Tânărul Rareş Tomiţă a debutat în raliuri în anul 2007, obţinând două titluri de vicecampion naţional la juniori în 2010 şi 2011, cel din urmă alături de Csegzy Levente. Tot în această formulă vor lua startul în acest an în Campionatul Naţional de Raliuri, cu un Mitsubishi Lancer Evo 9.

 

Membrii echipei „Jack Daniel’s Rally Team” încurajează pasionaţii de raliuri şi toţi participanţii la trafic: „Condu responsabil: nu bea la volan!”, aceasta fiind deviza programului de responsabilitate socială susţinut de Jack Daniel’s.

Jack Daniel’s Rally Team – final de sezon 2011


In weekend-ul trecut  Jack Daniel’s Rally Team a participat la ultima etapa de raliu din sezonul 2011 – raliul Moldovei. Finalul de sezon aduce echipei locul 3 si 2 titluri de vice campioni.  

 

Raliul Moldovei de la Bacau incheie campionatul National de Raliuri Dunlop 2011. Dupa 8 etape disputate pe asfalt si macadam si una anulata, sezonul se incheie pentru JDRT cu locul 3 la echipe. La clasa 6 Norbert Bereckzi, iesit in décor la Bacau, devine vice campion. La clasa 11, cu puncte acumulate doar din 5 etape, Catalin Berari si Mihai Sandu, castigatori la raliul Moldovei, devin vice campioni.  

 

Victor Ponta si-a anuntat oficial retragerea din motor sport

 

Pentru Victor Ponta raliul Moldovei a fost ultimul raliu la care a participat. Edwin Keleti si Victor Ponta s-au situat pe locul 2 la clasa 19 la acest raliu, retragerea lui Victor Ponta fiind pentru cei doi unul dintre momentele cele mai emotionante de la festivitatea de premiere.

 

Victor Ponta:Ma bucur ca am facut timp de 2 ani parte din echipa Jack Daniel’s Rally Team. Chiar daca in acest an nu am mai avut rezultatele din anii trecuti , mi-a facut o deosebita placere sa fiu alaturi de colegii mei. Va promit ca voi fi alaturi de fanii JDRT si fanii motor sportului si la anul, in calitate de spectator.

 

Edwin Keleti:  A fost un raliu foarte dificil si cu multe deficiente, dar pentru mine a avut o semnificatie aparte: ultimul raliu alaturi de Victor! Rezultatul sportiv a fost secundar. Ii multumesc mult pentru profesionismul cu care a abordat acest sport, ii multumesc pentru increderea pe care mi-a acordat-o si pentru frumoasa prietenie care s-a inchegat intre noi. Ii tin pumnii sa-si atinga toate obiectivele pe care le are in viata profesionala si sper sa mai impartim, vreodata, bucuria sportului auto. Multumesc echipei si partenerilor pentru acest sezon intens si ii felicit pe campionii din 2011

 

Catalin Berari: Am facut rezultate foarte bune, dat fiind faptul ca am trecut de la o clasa la alta in plin sezon. Sunt convins ca anul viitor, cu o strategie corecta, vom fi din nou 

 

Gergo Szabo: Am pierdut titlul anul acesta, dar le multumesc colegilor si prietenilor mei de la Jack Daniel’s Rally Team pentru ocazia de a le fi alaturi,  promovand mesajul de responsabilitate: “Condu responsabil: nu bea la volan! Acesta este sportul, ii felicit pe castigatorii de anul acesta si privesc cu incredere spre sezonul viitor

 

Despre Jack Daniel’s Rally Team:

Jack Daniel’s Rally Team, a adus in 2011 mesajul său de responsanbilitate, cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Zoltan Kohler pe Mitsubishi Lancer EVO 10 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta  pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19, Cătălin Berari si Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 6 la clasa 11 şi Titi Aur si Karoly Borbely, pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul maghiar Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo pe Citroën C2R2- Max la clasa 6. 

 

Credite foto: Motormedia

Jack Daniel’s Rally Team la Raliul Sibiului


Joi, vineri şi sâmbătă are loc raliul Sibiului, a cincea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri.

Echipa “Jack Daniel’s Rally Team” îi aşteaptă pe toţi iubitorii de raliuri şi de adrenalină joi seara în Piaţa Mare din Sibiu la parada maşinilor de raliu. Apoi, fanii JDRT îşi vor întâlni piloţii şi copiloţii favoriţi vineri la Super Speciala de la pista de autocross din Sibiu şi pe traseu pe Dobârca, Păltiniş şi Şanta, ultimile două fiind probe de noapte. Sâmbătă, raliul va începe la ora 10 şi se va desfăşura pe probele Crinţi, Călugăru şi Şanta.

 

De la această etapă se schimbă clasele la care vor concura două dintre echipaje. Astfel, echipajul Edwin Kleti-Victor Ponta va trece de la clasa 3 la clasa 19, iar echipajul Cătălin Berari-Mihai Sandu trece de la clasa 19 la clasa 11.

 

Edwin Keleti – Victor Ponta: Am luat această decizie pentru echipă şi sperăm că in acest fel vom reuşi să ne menţinem în lupta pentru locul 1 la echipe şi în acest an. Concurenţa este foarte puternică şi credem că în acest fel vom fi mai eficienţi. Din păcate, nu am reuşit să facem nici un kilometru de teste pe macadam pentru că nu am primit suspenia la timp. Oricum, suntem foarte mulţumiţi de configuraţia acestui raliu, cu probe şi pe asfalt şi pe macadam şi cu probe de noapte. Vă aşteptăm la Sibiu pe probe cu mesajul nostru de responsabilitate “Condu responsabil: nu bea la volan!”

Cătălin Berari: Vom merge la Sibiu pe un Mitsubishi Lancer EVO 6 şi sperăm să aducem cât mai multe puncte echipei. Suntem acum pe locul doi la echipe si sper că vom recupera diferenţa faţă de NRA (Napoca Rally).

După anularea raliului Argeşului, raliul Sibiului este practic al patrulea raliu din Campionatul Naţional de Raliuri şi se desfăşoară pe macadam şi asfalt (1 probă), pe o lungime totală de 440,8 kilometri, dintre care probele speciale, 11 la număr, au o lungime de 119,6 kilometri.

 

Despre Jack Daniel’s Rally Team:

Jack Daniel’s Rally Team, aduce in 2011 mesajul său de responsanbilitate, cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Ferenczy Lorand pe Mitsubishi Lancer EVO 9 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19, Cătălin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 6 la clasa 11 şi Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul maghiar Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo pe Citroën C2R2- Max la clasa 6.

 


Jack Daniel’s Rally Team la raliul Târgu Mureş


Vineri şi sâmbătă, la Târgu Mureş, iubitorii de maşini, viteză şi Jack Daniel’s vor avea din nou ocazia de a se întâlni cu echipa de raliu Jack Daniel’s Rally Team.

După startul dificil de la Braşov, la Târgu Mureş echipajele Jack Daniel’s sunt pregătite pentru spectacol, dar şi pentru victorii.

 

Mihai Leu, Team Manager: Pentru al doilea an sunt Team Managerul echipei Jack Daniel’s Rally Team şi organizez acest raliu la Târgu Mureş. După un an competiţional foarte bun în 2010 şi ceva ghinioane la Braşov, sper că aici colegii mei vor avea multe victorii, aşa cum ne-au obişnuit. Ni se alătură acum şi echipajul Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo.  Pentru toţi iubitorii de raliuri, dar şi pentru toţi cei care se află în trafic, noi spunem: “Condu responsabil: nu bea la volan!”

 

Gergo Szabo, campionul en titre al României: Odată cu raliul de la Târgu Mureş revin la navigatorul meu de acum 2 ani – Zoltan Kohler – şi sunt pregătit să câştig acest raliu. Ca de obicei, competiţia este puternică, dar sunt relaxat. Îmi plac probele de la Mureş şi îi aştept pe traseu pe fanii mei şi ai echipei Jack Daniel’s Rally Team.

 

Echipajul 99 – Edwin Keleti – Victor Ponta – se aliniază la startul de la Târgu Mureş după  “aventura” lui Edwin de la Muscel Racing Contest unde a avariat maşina în urma unei ieşiri în decor.

 

Edwin Keleti: La Câmpulung am făcut o greşeală pe care mi-o asum. Evident că nu era de dorit ca maşina de concurs să intre în service cu doar câteva zile înainte de raliu. Le multumim profeşionistilor de la Colina că au reparat maşina în timp record cu ajutorul pieselor de caroserie mutate de pe maşina prietenului şi colegului nostru de la Jack Daniel’s Rally Team, Laurenţiu. Acum ne concentrăm pe raliul de la Mureş, o etapă în care ne dorim să ne intrăm rapid în ritm, însă acesta va fi unul moderat, fără excese.

 

Raliul Târgu Mureş este a doua etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, iar traseul raliului se desfăşoară pe o lungime de 420 kilometri, pe asfalt. Cele 2 probe speciale din oraş vor fi pentru târgu mureşeni, dar şi pentru toţi cei care vin din ţară la acest raliu, un prilej de a vedea în acţiune piloţii Jack Daniel’s şi de a-i întâlni în parcul de service din Parcul Trandafirilor vineri seara.     

 

Despre Jack Daniel’s Rally Team:

Jack Daniel’s Rally Team, aduce in 2011 mesajul său de responsabilitate, cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Zoltan Kohler pe Mitsubishi Lancer EVO 9 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta  pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 3, Cătălin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19 şi Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul maghiar Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo pe Citroën C2R2- Max la clasa 6.