Tag Archives: raliul moldovei comfert

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu au terminat pe 3 sezonul 2011 al CNR Dunlop

Giri : „A fost un sezon mai greu ca precedentul”

 

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu au mai bifat un podium în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. La fel ca și sezonul trecut, Giri și Miță au terminat pe locul 3 în ierarhia generală, după campionul Vali Porcișteanu și vicecampionul Bogdan Marișca. În ultima rundă, Raliul Moldovei Comfert, disputat în weekend, cei doi brașoveni aveau nevoie de o clasare în puncte pentru a-și securiza locul pe podium. Lucru ce s-a și întîmplat, Giri și Miță terminînd pe locul 8, poziție ce le-a permis să rămână în primele cele mai bune trei echipaje din România.

 

Mai jos aveți câteva păreri ale lui Dan Gîrtofan legate de sezonul 2011, dar și planurile de viitor:

 

Reporter: Domnule Gîrtofan, ați terminat pe locul 3 în 2011, la fel ca și în 2010. Sunteți mulțumit?

 

Dan Gîrtofan: A fost un sezon mult mai dificil decât cel de anul trecut. Aparent, la început, se anunța a fi mai ușor, datorită faptului că beneficiam de un buget liniștitor, dar din punct de vedere sportiv a fost mult mult mai greu. Asta datorită concurenței, care a fost foarte, foarte puternică. Evoluțiile la materialul de concurs au fost de ultimă generație, iar, spre deosebire de anii trecuți, se merge mult mai la limită și mai tare. Am simțit un plus în evoluții la toată lumea.

 

Rep.: Sunteți poate cel mai constant echipaj din campionat…

 

D.G.: E meritul echipei, al nostru ca echipaj și al celor care ne suțin. Constanța noastră vine și din faptul că ne pregătim foarte bine la fiecare etapă, chiar dacă locul 1 nu ni s-a prea oferit. Dar raliurile nu înseamnă doar câștigarea unei probe speciale, ci a unor etape, clasarea mereu între primii, obținerea de puncte importante la fiecare rundă, care, în final, să-ți aducă titlul de campion.Este un sport în care se punctează, iar dacă ai know-how-ul și rutina de a aduna puncte, poți fi în top.

 

Rep.: La jumătatea sezonului erați pe primul loc. Ce s-a întâmplat de ați terminat pe 3?

 

D.G.:  În urma nenumăratelor recursuri am ajuns în poziția de a conduce campionatul doar o zi sau două. Nu mi-a plăcut însă deloc modul în care am ajuns să fim lideri. După cum lumea mă cunoaște, nu sunt un adept al locurilor câștigate pe hârtie. Dar atunci a fost necesar să fac ceva, pentru că s-a încălcat grav regulamentul și oricâtă sportivitate aș avea în mine, nu am mai putut să accept atîtea lucruri care nu erau cum trebuie. Asta a fost situația. Din păcate, nu am reușit să ne menținem în vârf. A fost acea ieșire în decor de la Arad, însă asta se întâmplă când mergi la limită.

 

Rep.: Este pentru prima oară după mai mulți ani în care podiumul este format în totalitate din români…

 

D.G.: E un lucru care mă bucură și care mi l-am dorit pentru campionat. Noi suntem susținuți de o companie care vrea să fim în primii trei și am reușit asta. Eu mi-am dorit să fim mult mai sus, dar și să fie un podium românesc, indiferent de configurația lui. Trebuie să-și dea seama și persoanele responsabile că piloții români au valoare, se investesc bani mulți în ei și în materialele de concurs, iar când piloții români au avut parte de susținerea necesară, au demonstrat că pot să facă performanță. Pe lângă locul în primii 3, una din bucuriile mele este asta, că podiumul este format doar din români.

 

Rep.: Ce spuneți despre ascensiunea lui Vali Porcișteanu, care a culminat cu titlul național?

 

D.G.: Clar, Vali a fost într-un trend ascendent în ultima perioadă, a fost într-o continuă urcare și cu siguranță că mai devreme sau mai târziu ar fi câștigat acest titlu. Îmi rezerv dreptul de a-l felicita din suflet. Mă bucur pentru evoluția lui și pentru titlul obținut. Nu știu sigur, dar cred că este cel mai tânăr campion național din ultimii ani și asta dovedește că vine ceva din urmă. E un loc pe care-l merită și pentru care a muncit cu seriozitate.

 

Rep.: Ce urmează în 2012?

 

D.G.: Obiectivul nostru va fi, la fel ca în fiecare sezon, locul 1. Acum urmează să vedem ce progrese vom putea face din punct de vedere al materialului sportiv, după ce o să ne punem la punct cu bugetul. De asemenea, vom efectua o pregătire mai intensă, în care ne vom axa mai mult pe colaborarea în echipaj și sperăm ca la anul șansa să-și întoarcă fața și asupra noastră.

 

Dan Gîrtofan și Miță Lăzărescu țin să adreseze mulțumiri partenerului principal, Alexandrion Grup România, dar și partenerilor Mobil 1 prin Lubexpert România, BKP, Hotel Aro Palace, www.prorallyperformance.ro, www.bursacamerehotel.ro și www.bursabileteavion.ro.

 

Credit foto: Catalin Stoia – simcat.ro

Jack Daniel’s Rally Team – final de sezon 2011

In weekend-ul trecut  Jack Daniel’s Rally Team a participat la ultima etapa de raliu din sezonul 2011 – raliul Moldovei. Finalul de sezon aduce echipei locul 3 si 2 titluri de vice campioni.  

 

Raliul Moldovei de la Bacau incheie campionatul National de Raliuri Dunlop 2011. Dupa 8 etape disputate pe asfalt si macadam si una anulata, sezonul se incheie pentru JDRT cu locul 3 la echipe. La clasa 6 Norbert Bereckzi, iesit in décor la Bacau, devine vice campion. La clasa 11, cu puncte acumulate doar din 5 etape, Catalin Berari si Mihai Sandu, castigatori la raliul Moldovei, devin vice campioni.  

 

Victor Ponta si-a anuntat oficial retragerea din motor sport

 

Pentru Victor Ponta raliul Moldovei a fost ultimul raliu la care a participat. Edwin Keleti si Victor Ponta s-au situat pe locul 2 la clasa 19 la acest raliu, retragerea lui Victor Ponta fiind pentru cei doi unul dintre momentele cele mai emotionante de la festivitatea de premiere.

 

Victor Ponta:Ma bucur ca am facut timp de 2 ani parte din echipa Jack Daniel’s Rally Team. Chiar daca in acest an nu am mai avut rezultatele din anii trecuti , mi-a facut o deosebita placere sa fiu alaturi de colegii mei. Va promit ca voi fi alaturi de fanii JDRT si fanii motor sportului si la anul, in calitate de spectator.

 

Edwin Keleti:  A fost un raliu foarte dificil si cu multe deficiente, dar pentru mine a avut o semnificatie aparte: ultimul raliu alaturi de Victor! Rezultatul sportiv a fost secundar. Ii multumesc mult pentru profesionismul cu care a abordat acest sport, ii multumesc pentru increderea pe care mi-a acordat-o si pentru frumoasa prietenie care s-a inchegat intre noi. Ii tin pumnii sa-si atinga toate obiectivele pe care le are in viata profesionala si sper sa mai impartim, vreodata, bucuria sportului auto. Multumesc echipei si partenerilor pentru acest sezon intens si ii felicit pe campionii din 2011

 

Catalin Berari: Am facut rezultate foarte bune, dat fiind faptul ca am trecut de la o clasa la alta in plin sezon. Sunt convins ca anul viitor, cu o strategie corecta, vom fi din nou 

 

Gergo Szabo: Am pierdut titlul anul acesta, dar le multumesc colegilor si prietenilor mei de la Jack Daniel’s Rally Team pentru ocazia de a le fi alaturi,  promovand mesajul de responsabilitate: “Condu responsabil: nu bea la volan! Acesta este sportul, ii felicit pe castigatorii de anul acesta si privesc cu incredere spre sezonul viitor

 

Despre Jack Daniel’s Rally Team:

Jack Daniel’s Rally Team, a adus in 2011 mesajul său de responsanbilitate, cu următoarele echipaje: Gergo Szabo şi Zoltan Kohler pe Mitsubishi Lancer EVO 10 şi Edwin Keleti şi Victor Ponta  pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la clasa 19, Cătălin Berari si Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 6 la clasa 11 şi Titi Aur si Karoly Borbely, pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la clasa 3. Lor li se adaugă echipajul maghiar Norbert Bereckzi şi Kozma Lazslo pe Citroën C2R2- Max la clasa 6. 

 

Credite foto: Motormedia

Bacăul așteaptă finala Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011

Peste numai o săptămână, în după-amiaza zilei de joi 13 octombrie, cei mai buni piloți din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011 vor efectua, cu prilejul shakedownului, ultimii kilometri înaintea finalei întrecerii interne, pentru ca o zi mai târziu, după prânz, să se dea startul Raliului Moldovei-Comfert.

 

Presa băcăuană a fost informată cu privire la programul competiției, dar și vizavi de posibilitățile publicului de a urmări întrecerile, fiind oferite detalii despre accesul pe secțiunile competitive și facilitățile puse la dispoziția fanilor.

 

La finalul conferinței de presă, Adrian Răspopa a declarat: ”Pregătirile au intrat în linie dreaptă și, sunt sigur, totul o să fie pus la punct în cel mai mic detaliu până la startul evenimentului. Băcăuanii așteaptă cu mare interes această competiție, iar acest lucru ne bucură, dar ne și obligă suplimentar să depunem toate eforturile pentru ca Raliul Moldovei- Comfert să fie și din punct de vedere al condițiilor oferite la înălțimea unei finale de campionat național”.

 

conferinta de presa desfasurata astazi

 

Totodata, organizatorii au emis si un buletin informativ al carui continut vi-l redam in integralitate :

 

Raliul Moldovei “COMFERT”

Buletin nr.1/6 octombrie 2011

 

 

1. In regulamentul particular, la capitolul 10, se adauga urmatorul articol :

 

10.3. Automobilele de recunoasteri vor fi echipate obligatoriu cu anvelope de strada.

 

Director Organizatoric

Bela Stoica.

Documente oficiale Raliul Moldovei Comfert 2011

 

Până la momentul startului Raliului Moldovei-Comfert, competiția care pune punct final Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2011, întrecere derulată sub egida FRAS, au rămas mai puțin de trei săptîmâni. Este momentul în care documentele oficiale devin publice, iar pregătirile au intrat în linie dreaptă, organizatorul, Adrian Răspopa, împreună cu echipa sa, lucrând zi și noapte pentru a asigura cele mai bune condiții ”finalei” întrecerii interne de raliuri.

 

Bacăul va decide campionul absolut, configurația la vârf în ierarhia FIA, dar și numele celor care vor urca pe prima poziție la clasele 3, 5, 6, 9, 11, la două roți motrice și lista poate continua. În aceste condiții, evident, țelul echipei de organizatori este aceea de a oferi toate condițiile pentru o competiţie sportivă de calitate”, spune Adrian Răspopa. În plus, organizatorul și-a propus ca ediția din acest an să reprezinte doar primul pas pe un drum a cărui finalitate să fie prezența constantă în calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop și chiar în cel internațional pentru că, spune Răspopa, ”ne propunem să izbutim să găzduim în câțiva ani o etapă a Cupei Europei de Est”.

 

Raliul Moldovei- Comfert este și o competiție croită pentru public, probele speciale aflându-se în imediata apropiere a oraşului Bacău, astfel că permit accesul facil al fanilor, atât datorită distanţelor mici de parcurs, cît şi a posibilităţilor de a ”înțepa” traseul în mai multe puncte. De asemenea, există locuri de parcare în imediata apropiere a secțiunilor competitive, lucru care, de asemenea, va permite prezența unui număr mare de fani la această întrecere. 

 

Întrecerea nu va avea o probă ”regină”, ci mai multe, spune Adrian Răspopa: ”Din punctul de vedere al publicului, principalul punct de atracție va fi reprezentat, bineînţeles, de Superspeciala de sâmbătă, care este organizată în primul rînd pentru fani. În rest, cum din punct de vedere tehnic probele sunt asemănătoare ca şi lungime, grad de dificultate şi suprafaţă, este dificil de ales o secțiune competitivă care să poarte apelativul de probă regină”.

 

Tot organizatorul ne-a oferit și detalii privind configurația secțiunilor competitive, precizând că acestea sunt oarecum asemănătoare celor de la Arad: foarte înguste, extrem de tehnice, cu ruperi de ritm şi cu o suprafaţă de rulare foarte bună. ”Sunt convins că ele se vor bucura de aprecierea piloților din campionat, dar și, prin prisma spectacolului pe care-l oferă, de aceea a publicului”, a încheiat Răspopa.

 

Prima editie a Raliului Moldovei Comfert este si ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop din acest sezon. Acesta se va desfasura in zilele de 14, respectiv 15 octombrie pe niste probe speciale noi, in apropierea Mun. Bacau.

 

Vineri, in prima zi, concurentii vor avea de parcurs 3 probe, din care ultima, o superspeciala organizata pe circuitul de karting Selena. Sambata sunt programate restul de speciale, noua la numar, la finalul zilei fiind prevazuta o noua superspeciala, de data aceasta in fata Prefecturii din Bacau, superspeciala asemanatoare cu un circuit de indemanare.

 

In total, echipajele au de parcurs 385,70 km din care 108,80 reprezinta lungimea sectoarelor competitive.

 

 

 

Regulament particular

Plan Orar

Harta Generala

Harta SS Kartodrom

Harta SS Bacau