Una din figurile cele mai cunoscute din MotoGP, Valentino Rossi a suferit sambata trecuta, in timpul antrenamentelor de la Mugello, un grav accident, pilotul fracturandu-si tibia de la piciorul drept.
Rossi a fost aruncat de pe motocicleta Fiat Yamaha M1, in timp ce parcurgea virajul al 13-lea, pneurile dupa spusele echipei constituind principalul factor al accidentului, acestea incalzindu-se peste masura.
Campionul mondial din MotoGP, Valentino Rossi a fost dus de urgenta la spital, medicii operandu-l de urgenta.
Operatia a decurs fara probleme pentru Il Dottore la Centrul Ortopedic din Florenta, Italia.
Doctorul Roberto Buzzi a luat parte la operatie, alaturi de Claudio Costa, operatia durand aproximativ 2 ore si jumatate.
“L-am primit pe Valentino Rossi la spitalul Carregi, unde i-am facut investigatii amanuntite pentru a inlatura posibilitatea unor alte rani, rezultatele fiind satisfacatoare” a explicat doctorul Buzzi inainte de inceperea operatiei.
Dupa operatie doctorul Buzzi a declarat: ”operatia a avut rezultate bune, iar osul sta bine fixat”.
“Rana va ramane deschisa, aceasta fiind procedura standard in astfel de cazuri, urmand sa primeasca copci in zilele ce vor urma” a continuat doctorul Buzzi.
“Este greu de zis cat va dura recuperarea lui Rossi, trebuie sa evaluam progresul pacientului, dar sa si facem mai multe teste. Cred ca ne putem gandi la 6 saptamani cu carje, dupa care Valentino va fi din nou evaluat si in functie de analize vom stabili cu exactitate cand va putea participa din nou in competitii”.
Valentino Rossi dupa desfasurare operatiei a aratat un umor caracteristic in spitalul din Florenta.
“Vreau sa le multumesc tuturor celor de la Mugello precum si pilotilor, care mi-au urat numai lucuri bune: “este un sentiment incredibil” a afirmat Rossi. “Operatia a decurs bine, doctorul Buzzi a fost exceptional, iar personalul medical se poarta ca si cum as face parte din familie.”
“Moralul meu este destul de ridicat deoarece am descoperit ca ma inteleg foarte bine cu morfina” a afirmat in gluma Valentino Rossi.
Rossi va incepe saptamana aceasta recuparerea dupa operatia survenita, pilotul concluzionand: “va lua ceva timp, dar lucrul important este sa revin 100%”.