All posts by Mihai Popescu

Daniel Onoriu invingator in Muscel Racing Contest

Campionul in exercitiu a debutat cu victorie in acest sezon. El s-a impus si la Grupa H, in timp ce Graef a fost primul la Grupa A, Nistoran la Grupa N si in intrecerea juniorilor, iar Silviu Dumitrescu la Grupa D . Alexandru Ciolan si-a trecut victoria la Grupa I, castigand, in fata fostului premier, Calin Popescu Tariceanu, intrecerea vehiculelor istorice de competitie.

Daniel Onoriu a castigat prima etapa din Muscel Racing Contest, runda care deschide Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010 si a omagiat, la initiativa organizatorului Muscel Racing Contest si a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, personalitatea lui Horia Andronic.  A fost, prin prisma celor doua manse de concurs, un succes logic pentru campionul in exercitiu, insa victoria n-a fost una usor de obtinut.

Dimineata, in parcul inchis, Ono era concentrat. „Am facut modificari la masina si stiu ca acestea isi vor arata roadele. N-am reusit insa sa parcurg pana acum niciun kilometru cu ea, asa ca ramane de vazut ce se va intampla”, declara Daniel. Iar circumspectia sa avea sa fie probata in antrenamentele cronometrate. N-a reusit sa faca decat o urcare, cea secunda, pe prima ratand-o, obligat sa ramana in parcul de service din pricina fixarii necorespunzatoare a cutiei de viteze. Pana la urma insa, timpul obtinut i-a fost suficient pentru a-si aconta prima pozitie, pentru ca, pe a doua urcare, atunci cand Lucien Hora a fost mai rapid din punctul de vedere al timpului obtinut, acesta a fost penalizat pentru start furat. Resiteanul a avut probleme pe primele urcari, oprind motorul si declansand celula, dar declara si faptul ca in multe momente monopostul sau Lola F3000 era greu de stapanit.

Onoriu era primul pe lista de start, urmat de Paul Andronic, Hora si Graef. Ono a inceput in forta si si-a adjudecat prima mansa de concurs, dupa ce Lucien Hora a fost protagonistul unui tete-a-queue. Mai mult, monopostul acestuia a fost la un pas sa fie lovit de urmatorul concurent, Graef, dar brasoveanul a izbutit sa evite incidentul si termina cu al treilea timp, fiind devansat si de Andronic.

In mansa a doua, ploaia si-a pus amprenta asupra timpilor, astfel ca ierarhia fruntasa nu se schimba. Exista insa si o exceptie, Hora, cel care obtinea al 9-lea timp, devansandu-l pe Boroianu si eliminandu-l din grupul celor care punctau pe Iliescu. Resiteanul a fost insa exclus din clasamente in urma sedintei Comisarilor Sportivi pentru ca a parcurs traseul in sens invers. In fapt, dupa un derapaj urmat de o rasucire, Hora a readus masina pe traseu indreptand-o initial cu zona frontala spre vale, lucru care contravine regulamentului.

Astfel, la final, ierarhia Open i-a avut in frunte pe Onoriu, Paul Andronic si Graef. Primii doi au obtinut aceleasi pozitii si la Grupa H, acolo unde podiumul a fost completat de Lucian Radut, in timp ce Graef a castigat la A, grupa in a carei ierarhie a fost urmat de Luncan si Boroianu. Locul 4 in ierarhia Open, Nistoran a fost cel mai rapid pilot la Grupa N, pe al carei podium au mai urcat Iliescu si Maghetiu, in timp ce fratii Silviu si Andrei Dumitrescu au obtinut primele doua locuri la Grupa D.

Spectacolul a fost intregit de Grupa I, Muscel Racing Contest reprezentand un moment istoric prin faptul ca prilejuit si prima confruntare din Campionatului National al Vehiculelor Istorice de Competitie. Alexandru Ciolan a fost cel mai rapid, urmat de Calin Popescu Tariceanu si Ion Stoian, insa fostul premier a triumfat la Clasa I1, rezervata masinilor cu cilindree de sub 2000 cmc, invingatorul beneficiind de o masina cu o capacitate cilindrica mai mare.

Mai jos puteti descarca clasamentele finale pe grupe si Open:

Clasament final OPEN

Clasament final Grupa D

Clasament final Grupa A

Clasament final Grupa H

Clasament final Grupa I ( Automobile Istorice)

Clasament final Grupa N

44 de concurenti iau startul maine in Muscel Racing Contest

44 de concurenti vor lua startul vineri, 21 mai 2010, in Muscel Racing Contest, prima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Va reamintim, la initiativa organizatorului Muscel Racing Contest si a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primariei Municipiului Campulung Muscel, prima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010 va omagia personalitatea lui Horia Andronic. Astfel, publicitatea obligatorie a organizatorului de pe masinile de curse ale participantilor este la aceasta etapa “ IN MEMORIAM HORIA ANDRONIC”.

Programul etapei 1

7:30 Deschiderea parcului inchis

8:30 Recunoastere traseu

9:45 Antrenamente oficiale mansa 1

11:00 Antrenamente oficiale mansa 2

12:30 Start mansa 1

14:00 Start mansa 2

17:30 Afisarea rezultatelor definitive

18:00 Festivitatea de premiere

18:30 Conferinta de presa cu castigatorii

Vezi lista Pilotilor inscrisi si validati

Surprize la Muscel Racing Contest

Mari sportivi ai Romaniei la Campulung

Tandarica isi face echipa de curse

Cu prilejul Raliului Argesului 2010, pilotii din CNRD 2010, alaturi de vedete de marca din sportul romanesc si showbiz, au dat curs initiativei comune a Consiliului Judetean Arges, Primariei Pitesti si organizatorului si s-au implicat intr-o actiune de strangere de fonduri pentru Centrul de copii Sf.Andrei din Pitesti. Si cu prilejul Muscel Racing Contest, Monica Iagar, alaturi de o alta mare campioana a atletismului romanesc si mondial, Maricica Puica, dar si de maestrul Ovidiu Lipan Tandarica, probeaza ca nu raman indiferenti in fata problemelor sociale. De aceasta data, la initiativa Primariei din Campulung si a organizatorului evenimentului ASC Hatters Motorsport, vedetele amintite, alaturi de pilotii din CNVCD 2010, se vor implica in proiectul de strangere de fonduri pentru “Cantina saracilor”, demersul fiind sustinut si de Lions Club Campulung Negru Voda.

Pentru Ovidiu Lipan Tandarica prezenta la Campulung are insa si o alta conotatie. Incantat de senzatiile traite cu prilejul Raliului Argesului 2010, maestrul pare decis sa-si formeze propria echipa, dar si sa-si achizitioneze un automobil de competitie pentru a participa, atunci cand programul ii permite, la intrecerile de viteza in coasta. In acest sens, intentioneaza sa discute la Muscel Racing Contest cu oficiali ai FRAS, dar si cu sportivi si manageri, pentru a obtine mai multe date care sa-l ajut sa-si puna planul in aplicare. “Am fost pe Transfagarasan acum 10 zile la Raliul Argesului si am mers in regim de curse cu o masina pregatita special. Este o senzatie extraordinara pe care vreau sa o retraiesc cat mai des, asa ca ma gandesc serios sa imi iau un bolid de curse. Ma voi intalni la Campulung cu cateva persoane din domeniu si dupa ce ma voi sfatui cu ei voi lua o decizie”, spune Ovidiu Lipan Tandarica.

Vlad Cosma si Motorsportnews.ro te provoaca la concurs !



  • Iti plac masinile puternice sau raliurile ?
  • Ai o imaginatie bogata sau te pricepi la design ?
  • Esti fan Citroen sau Vlad Cosma ?

Foarte bine ! Uite ce iti propunem :


Creeaza un nou design, mult mai spectaculos decat cel actual, pentru micutul si puternicul Citroen C2R2 Max cu care Vlad Cosma concureaza in 2010 in Campionatul National de Raliuri al Romaniei si in Citroen Racing Trophy Romania .

Masina arata momentan asa :

[nggallery id=14]

Acestea sunt pozitiile actuale si obligatorii ( detaliate mai jos ) ale sponsorilor si partenerilor:

[nggallery id=15]

( c2_2010_proiect )

Fisierul corell cu pozitiile existente ale sponsorilor: DESCARCA-L PRINTR-UN SINGUR CLICK AICI

Sunt cateva repere de care trebuie sa tii cont obligatoriu la crearea noului design :

1. In fisierul corell si in poza de mai sus ( c2_2010_proiect ) gasesti pozitiile obligatorii pe masina a sponsorilor : Motecx, EBS si Europcar . Acestea trebuie sa ramana amplasate in aceleasi pozitii si logoul trebuie sa aiba aceasi marime.

2. Amplasarea urmatorilor parteneri poate fi modificata, cu conditia sa se regaseasca obligatoriu in marimea din designul original ( vezi fisierul corell) : Bazalt, Rallymax ,clon.ro , haman,delap,publysys,BT,MKE.

3. Sigla TMS ( Transilvania Motorsport) care momentan este in culoarea rosie poate sa fie facuta cu alb daca va fi amplasata pe fond rosu .

4. Inca o mentiune, cateva locuri trebuie rezervate pentru sigla Citroen Racing Trophy la fel ca si anul trecut! Partea de jos a capotei motor, pe bara fata de o parte si de alta a numarului de inmatriculare, partea centrala a barii spate, si stalpii spate din dreptul geamului lateral pana la pavilion.

Bineinteles ca eforturile tale vor fi rasplatite pe masura. Astfel autorul designului  ce va fi ales castigator va primi :

  • Un loc pe scaunul copilotului la unul dintre shakedown-urile premergatoare unui raliu din 2010.
  • Un set de manusi de pilotaj de la debutul lui Vlad in Campionatul National de Raliuri cu autograf .
  • Un calendar pentru anul 2010 cu masina lui Vlad .
  • O sapca Citroen Racing cu semnatura lui Sebastien Loeb oferita de Citroen Romania

Desemnarea designului castigator va fi facuta numai de catre Vlad Cosma !

Pentru orice nelamuriri referitoare la sigle, logouri, amplasare si dimensiuni ale acestora, va rugam sa folositi optiunea “leave a reply ” sau pe forumul Club C4 Romania .

Deasemeni designul nou creat de voi va rugam sa-l postati in format jpeg  pe topicul de pe forumul Club C4 Romania , sau sa-l trimiteti pe adresa noastra de email [email protected] , urmand ca fisierul corell sa-l trimiteti pe aceasi adresa de email.

Puteti folosi orice program de editare, atata timp cat la sfarsit, proiectul vostru este si intr-un format vectorial .

Partener : ClubC4 Romania

29 de nume pe lista de inscrieri la Muscel Racing Contest

Lista provizorie de inscrieri pentru Muscel Racing Contest contine 29 de nume. Evenimentul, programat in acest sfarsit de saptamana, reprezinta runda dubla care deschide sezonul in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. Conform Regulamentului Particular, lista participantilor poate creste pana la startul competitiei, insa, taxa de inscriere se majoreaza cu 30% in cazul in care inscrierea a fost efectuata dupa perioada limita de inscriere si cu 100% daca inscrierea se face la verificarile administrative.

Puteti revedearegulament particular

Nr. Concurs Pilot Automobil Gr./Cl. Echipa
1 ONORIU DANIEL MITSUBISHI EVO5 H5 MIDNIGHT RACING
3 LUCIEN HORA LOLA F3000 D UCM SPORT
6 BOROIANU LUCIAN MITSUBISHI LANCER A5 AUTO BLIC
7 NISTORAN CHRISTIAN MITSUBISHI LANCER EVO 6 N5 UCM SPORT
21 AURELIAN ANDRONACHE CITROEN SAXO N2 HATTERS MOTORSPORT
27 CIMPOERU VALENTIN VW GOLF 1 H5 CS BROTHERS MOTORSPORT
29 LELUTIU DRAGOS HONDA CIVIC N2 PERFORMANCE
30 CIOROIU CODRUT TOYOTA CELICA H5 C.S SAVU RACING
33 MAGHETIU DAN SUBARU IMPREZA WRX STI N5 FIRST MOTORSPORT
37 LUNCAN DAN ANTON SUBARU IMPREZA WRX STI N5 PRO RACING
50 NECULA ANDREEA DACIA LOGAN N2 RALLY DREAM TEAM
61 CIOVICA OCTAVIAN RENAULT MEGAN COUPE A3 AUTO BLIC
66 NICOLAE ION VW GOLF 2 H5 RALLY DREAM TEAM
75 RADUT LUCIAN FORD ESCORT COSWORTH H5 RALLY DREAM TEAM
81 IONITA ADRIAN RENAULT CLIO H3 AUTO BLIC
85 TALASMAN BOGDAN CITROEN SAXO N2 CS BUFTEA
88 CIOBOTARU CIPRIAN MITSUBISHI LANCER EVO 6.5 A5 RALLY DREAM TEAM
89 TRIFONESCU DRAGOS VW GOLF H3 AUTOCOREX TG. JIU
95 TEODOR VLAD OPEL KADETT GSI H3 AUTO BLIC
310 GRAEF GUNTHER TOYOTA CELICA A5 STEPO-Cars BV
325 TRIFU NICOALE VW GOLF 2 H3 C.S. SAVU RACING
403 TINCESCU FLORIN CITROEN C2R2 MAX A6 MOTORHOME NRT
404 OPINCARIU CRISTIAN FORD FOCUS RS H4 CS AUTOSPORT FAIR-PLAY
405 BULGARU AURELIAN REANULT CLIO H3 BROTHERS MOTORSPORT
406 TANASIE RADU RENAULT MEGANE A3 COLINA MOTORSPORT
410 DIMITRIU IOAN CRISTIAN Audi 80 H3 CS Prodrive
429 STANCIU SEBASTIAN MITSUBISHI LANCER EVO7 N5 EUROLINES
445 SARACUTU ELVIS OPEL ASTRA H3 AUTO BLIC
483 ROSCA FLORIN VW GOLF H3 AUTO CRONO

Campulung Muscel deschide balul CNVC DUNLOP 2010



Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010 debuteaza in aceasta saptamana la Campulung, cu Muscel Racing Contest. Cele doua etape sunt programate in 21 si 23 mai 2010, insa, asa cum s-a intamplat si la Raliul Argesului 2010, evenimentele si surprizele se vor tine lant in weekendul care urmeaza.

Calin Ioan Andrei, primarul municipiului Campulung Muscel, a tinut sa le ureze, inca de-acum, mult succes participantilor si sa-i asigure ca vor gasi la Muscel Racing Contest cele mai bune conditii de intrecere: Desi cele doua etape ale Campionatului National de Viteza in Coasta au devenit traditie la Campulung, faptul ca ele se afla din nou in deschiderea anului competitional reprezinta un motiv de mandrie si recunoastere. Cu siguranta ca timpul scurt pe care l-am avut anul acesta la dispozitie pentru pregatirea Muscel Racing Contest va fi proba noastra de eficienta si entuziasm. Va asteptam si de aceasta data sa va bucurati de ospitalitatea campulungenilor si frumusetea locurilor.”

Muscel Racing Contest are in 2010 parteneri de marca. Astfel, din acest an, Lions Club Campulung Negru Voda sustine evenimentul automobilistic si, la initiativa Primariei Municipiului Campulung, participa activ la strangerea de fonduri pentru “Cantina Saracilor”. Domnul doctor Grigore Stanescu, presedintele Lions Club Campulung Negru Voda, ne-a declarat: Misiunea Cluburilor Lions este crearea şi menţinerea unui spirit de comuniune între toţi oamenii în privinţa ajutorului umanitar prin intermediul voluntariatului, prin implicarea în comunitate şi prin cooperare la toate nivelele atat naţionale cât şi internaţionale. Mişcarea “LIONS CLUB” se implică în toate domeniile, apărând valorile morale prin spirit de solidaritate conştientă ce se manifestă prin înţelegere, toleranţă şi pacifism. Lions înseamnă a oferi şanse unui tânăr talentat şi timp unei persoane vârstnice, înseamnă a hrăni speranţa milioanelor de oameni mai puţin norocoşi. Lions înseamnă un zâmbet pe buzele unui copil orfan, un strop de lumină în ochii unei persoane fără vedere sau un umăr de sprijin pentru cei cu handicap fizic. Suntem alaturi de Muscel Racing Contest si Primaria municipiului Campulung si, daca impreuna putem sa aducem o masa calda in plus la Cantina Saracilor, atunci scopul nostru este atins.”

Mai jos puteti gasi lista concurentilor inscrisi pana azi 17.05.2010

Nr. Concurs Pilot Automobil Gr./Cl. Echipa
1 ONORIU DANIEL MITSUBISHI EVO5 H5 MIDNIGHT RACING
6 BOROIANU LUCIAN MITSUBISHI LANCER A5 AUTO BLIC
27 CIMPOERU VALENTIN VW GOLF 1 H3 CS BROTHERS MOTORSPORT
29 LELUTIU DRAGOS HONDA CIVIC N2 PERFORMANCE
30 CIOROIU CODRUT TOYOTA CELICA H5 C.S SAVU RACING
33 MAGHETIU DAN SUBARU IMPREZA WRX STI N3 FIRST MOTORSPORT
37 LUNCAN DAN ANTON SUBARU IMPREZA WRX STI N3 PRO RACING
61 CIOVICA OCTAVIAN RENAULT MEGAN COUPE A3 AUTO BLIC
66 NICOLAE ION VW GOLF 2 H4 RALLY DREAM TEAM
81 IONITA ADRIAN RENAULT CLIO H3 AUTO BLIC
85 TALASMAN BOGDAN CITROEN SAXO N2 CS BUFTEA
89 TRIFONESCU DRAGOS VW GOLF H3 AUTOCOREX TG. JIU
95 TEODOR VLAD OPEL KADETT GSI H3 AUTO BLIC
310 GRAEF GUNTHER TOYOTA CELICA A3 STEPO-Cars BV
404 OPINCARIU CRISTIAN FORD FOCUS RS H4 CS AUTOSPORT FAIR-PLAY
410 DIMITRIU IOAN CRISTIAN Audi 80 H3 CS Prodrive
445 SARACUTU ELVIS OPEL ASTRA H3 AUTO BLIC

Test drive Dacia Sandero Stepway – The perfect compromise

La Dacia, succesul nu se urcă la cap, dar creaza idei! Astfel, brandul national, in urma cu aproximativ un an  a decis sa scoata pe piata o versiune de “aventurier” a micului Sandero. O abordare ce poate părea ciudata la un producător care caută mai degraba sa ofere masini simple, concentrate asupra esenţialului, şi anume să te conducă de la punctul A la punctul B, la un cost cat mai mic. O filosofie care are prea puţin de-a face cu fabricarea unui mic SUV.

De fapt, succesul multora dintre aceste vehicule “de timp liber” este bazat în primul rând pe  motive de estetică. Nu ai nevoie de 4×4 pentru o plimbare pe bulevard, si intersectia de la Piata Victoriei poate fi negociata si fără distribuţia electronica a cuplului în funcţie de tracţiune. Sandero Stepway  are doar aparenta unui 4×4. Nu tractiune integrala sau gadget-uri pompoase si scumpe, doar impresia unui SUV la o prima vedere. Asta e modul în care Dacia oferă, într-un fel, cel mai pragmatic autovehicul de recreere off-road de pe piata. Întrebarea este cum se comporta acest Sandero inaltat, şi dacă poate avea succes în acest segment foarte competitiv.

In perioada 7-9 mai , s-a desfasurat Raliul Argesului 2010 . Probele speciale ale acestuia au avut loc pe celebrul Transfagarasan, dupa 9 ani de absenta . In cadrul Campionatului National de Raliuri Cupa DACIA continua “cursa”  si în 2010 cu sprijinul Automobile DACIA – Departamentul Calitate şi Servicii sub moto-ul “piese de origine”, ceea ce garantează calitatea şi fiabilitatea produselor. Datorita faptului ca nu exista posibilitatea testarii unui automobil Dacia Logan de cupa ( ce frumos ar fi 🙂  ) , am decis ca in cadrul deplasarii noastre la acest raliu sa folosim un alt produs al Uzinei de la Mioveni si  anume Dacia Sandero Stepway.

Automobilul pus la dispozitie de catre Automobile Dacia a fost unul dotat cu motorul de 1.6 aspirat normal pe benzina, care dezvolta 90 cp la 5 500 rpm si un cuplu de 128 Nm la 3 000 rpm , cuplat la o cutie manuala de viteze in 5 trepte. In dotarea standard se regasesc elemente ca  :bare de pavilion longitudinal, bare de protectie fata/spate biton (gri inchis + culoarea caroseriei), ornamente sport bare de protectie fata/spate cu aspect crom satinat , calandru negru cu bandou superior cu aspect crom, baghete laterale de protectie cu aspect crom satinat , jante de aluminiu 15″, manere deschidere usi din exterior cu aspect crom satinat , blocuri optice fata pe fond negru , vopsea metalizata, ABS Bosch 8.1 si repartitor electronic de franare + AFU (asistenta la franarea de urgenta) , airbaguri frontale, antidemaraj electronic , directie asistata hidraulic, proiectoare ceata, inchidere centralizata , geamuri electrice fata , geamuri colorate (cu tenta de culoare) , tapiterie “Stepway” + plansa de bord neagra cu insertie de culoare gri inchis , consola centrala cu aspect aluminiu “Gris Pierre” , contur aeratoare tip crom satinat, protectie praguri usi inscriptionate “Stepway” , aer conditionat volan imbracat in piele si Radio CD MP3, 4×15 W si altele , toate acestea pentru numai 9 200 euro .

Designul exterior

Din punct de vedere estetic, Stepway aduce mai mult schimbari “cosmetice”. Un exercitiu nu foarte simplu, deoarece ea trebuie să îndeplinească specificaţii financiare destul de stricte. Din fericire, Stepway se pretează destul de bine la acest tip de machiaj. Cu foarte mici modificari de genul cresterii garzii la sol, bare de protectie noi si scuturi fata si spate, protecţii laterale, bare de portbagaj pe  acoperiş si faruri pe fundal negru, designerii Dacia au ajuns la un rezultat destul de atractiv.

Desingul interior

La bord, din pacate, nu s-a schimbat aproape nimic, cu excepţia unui post de conducere un pic inaltat. Stepway face totuşi eforturi pentru a face viaţa la bord mai placuta: aer conditionat, radio (cu functie MP3), geamuri electrice fata si bancheta spate fractionata sunt în dotarea standard, dar nu dispune de reglarea pe înălţime a coloanei de direcţie. In rest, nicio surpriza, pasagerii se bucură de spatiu generos pentru o maşină din această clasă si în faţă si in spate, şi portbagajul are un volum satisfăcător (390 litri). Singura problema este ca pragul acestuia e un pic cam sus.

Motorul si cutia de viteze

Pentru Stepway sunt disponibile doar doua din motoarele cu care producatorul romanesc ne-a obisnuit, cel testat de noi 1.6 MPI (90 cp) si dieselul de 1.5  ( 70 cp) . Motorul si cutia de viteze sunt identice cu cele de pe Logan sau Sandero . Sincer, nici nu cred ca  trebuiau introduse altele, deoarece Stepway este doar cu 2 kg mai greu decat Sandero, desi in fotografii si in realitate pare mai mare . Despre motorul de 90 cp nu prea mai sunt multe lucruri de spus. Toata lumea s-a convins de calitatile si fiabilitatea sa . Ca si observatie personala si in ton cu specificul websiteului nostru, acest motor este identic cu cel folosit in cadrul automobilelor Logan din cadrul Campionatului National de Raliuri. Singura diferenta este dotarea masinilor de raliu cu un filtru de aer mai permisiv. Atat !

De fiecare data cand ma urc intr-un autovehicul Dacia regasesc placerea condusului unei masini dotate cu o cutie manuala de viteze. Cutia in 5 trepte disponibila pentru Sandero Stepway impresioneaza prin exactitatea timoneriei, mult mai buna decat in cazul altor producatori renumiti . Etajarea treptelor este destul de lunga si inhiba orice dorinta de condus sportiv. Cursa schimbatorului de viteze este potrivita si coroborata cu timoneria perfecta fac din aceasta cutie de viteze , un lucru de invidiat din partea multor producatori de automobile.

Manevrabilitatea si stabilitatea

Pe sosea, nici o surpriza. Chiar dacă a fost ridicat cu câţiva milimetri (20 mai precis), Sandero nu si-a schimbat aproape deloc comportamentul. În mod evident, Dacia oferă o tinuta de drum  neutra şi in continuare sensibila la ruliu, in ciuda maririi ecartamentului cu 14 mm şi adoptarea unor jante din aliaj de 15 inch. De fapt, pe drum Sandero Stepway prezinta un caracter linistit şi cei 90 CP furnizati de motorul 1.6 MPI nu il trezesc la viata si nici nu suprasolicita trenul de rulare care este, desigur, identic cu celelalte versiuni ale gamei. Stepway frâneaza destul de bine, mai bine decat Sandero, desi ambele au acelasi  set de discuri ventilate in fata si tamburi in spate, probabil datorita pneurilor mai late.

La inceputul urcarii pe Transfagarasan am pornit destul de prevazatori , din cauza garzii la sol mai ridicate insa cand am ajuns la Cabana Capra , deja ne parea rau ca s-au terminat virajele. Sandero Stepway ne-a surprins intr-un mod foarte placut . Atata timp cat nu conduci la limita aderentei si nu sfidezi legile fizicii nu ai de ce sa-ti faci absolut nicio grija .

Confortul

Despre confort am putea spune ca, prin sosirea  jantelor de aliaj pe 15 inch şi a anvelopelor cu profil mai mic, fac sa se simta putin mai mult micile inegalităţi ale drumului. Nimic dramatic, totusi, Sandero Stepway ofera, la fel ca surorile ei, un nivel respectabil de confort. Setarea suspensiei este una inteligenta , aceasta reusind sa ofere o tinuta de drum buna si sa absoarba gropile numeroase prezente pe drumurile din Romania. Atmosfera in habitaclu este una placuta , la acest lucru contribuind noua tapiterie de culoare neagra cu cusaturi albe . De fapt intreg interiorul  este dominat de aceasta culoare , atat fetele de usi cat si bordul fiind colorate in negru .

Concluzie

Sandero Stepway, la fel ca si celelalte autoturisme Dacia, este o masina care merge la esenţial. Şi aici, cel mai important a fost să propună pentru o sumă rezonabilă o masina care arata ca un off-road. Nimic altceva. Misiune indeplinita.

[nggallery id=22]

Mai jos puteti regasi parerile celor care ne-au insotit de-a lungul testului nostru:

Bogdan- posesor Citroen C4 : Compromisul ideal daca bugetul pentru Duster nu este suficient! Consum decent, garda la sol marita, excelenta atat pentru oras cat si pentru drumurile usor accidentate! Pretul reflecta insa lipsa multor optiuni care ti-ar face condusul mai usor!

Florin – posesor Hyundai Tucson : Dacia Sandero Stepway este o masina corecta, avand un pret accesibil, care impresioneaza prin valentele sale off-road. Stepway impresioneaza prin suspensia foarta buna la drum intins, dar si prin usurinta cu cu care poate aborda o denivelare, ocupantii habitaclului nesimtind aproape nimic. Garda la sol marita este perfecta pentru drumurile de tara sau cele mai usor accesibile, dar acest lucru duce si la un consum mai ridicat de combustibil.

Edi – posesor Citroen C4 : O masina destul de draguta ca aspect, spoilerul fata foarte frumos desenat, se preteaza foarte bine drumurilor din Romania, suspensia face fata cu brio in habitaclu nesimtindu-se starea prosta a carosabilului. Consumul m-a surprins putin pe autostrada, dar am pus pe seama faptului ca eram 4 persoane in masina si portbagajul plin de bagaje. Pe drumul de intoarcere consumul a scazut simtitor, dar viteza pe autostrada a fost mai scazuta decat la dus. Interiorul este destul de confortabil pentru 4 persoane adulte. Tinuta de drum este buna tinand cont ca garda la sol este un pic mai inaltata, masina comportandu-se bine si in viraje mai stranse.

Si fotograful de serviciu 🙂

Rezultate VTM Amatori Mosteni – 15 mai 2010

In data de 15 mai 2010 ACS Auto Karting, club al carui presedinte este dl. Ilie Badita a fost organizata o etapa de Viteza pe Traseu Montan in localitatea Mosteni. Traseul acoperit de o ploaie marunta dar insistenta si drumul prost din prima parte a probei a facut ca numarul concurentilor sa fie destul de redus.

O masina spectaculoasa dar care nu a reusit sa se ridice la inaltimea numelui a fost un Nissan Skyline R33 pilotat de Badea Razvan, care a reusit o clasare pe locul 3 in clasamentul general finalul competitiei.

In cele din urma au fost intocmite 2 clase, pana in 1600 cmc si peste 1600 cmc. Categoria pana in 1600 cmc a fost castigata de Gulie Bogdan, urmat de Necula Radu pe un Suzuki Swift, iar pe locul 3 s-a clasat Marinas Marius pe Oltcit Club.

La grupa mare pe primul loc s-a situat Dan Alexe pe un Opel Kadett GSI, urmat de Badea Razvan pe un Nissan Skyline, iar pe ultima treapta a podiumului s-a clasat Caimac Cosmin pe un Opel Kadett Gsi care declara: “Una peste alta acest eveniment a fost pentru mine o oportunitate de a concura pe traseu inchis cu o masina cu care am ganduri mai marete decat Mosteniul. Clar data viitoare nu voi mai concura la aceasta cursa, si nu din cauza organizarii ci doar din cauza primei portiuni din traseu adica cea de beton care s-a dovedit a fi foarte daunatoare pentru masina.”

7 din 11 pentru echipajul #469, Sebastian Barbu/Razvan Hulea

Raliul Argesului 2010, cea de-a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, a reprezentat debutul pentru echipajul #469, Sebastian Barbu/Razvan Hulea.

Dupa ce a alergat 2 ani in dreapta lui Bogdan Barbu, Sebastian a ales sa treaca la volan, preferand in dreapta un copilot cu experienta, in persoana lui Razvan Hulea.

Desi emotiile debutului nu au lipsit, cei doi s-au adaptat repede atat unul cu celalalt, cat si cu masina de concurs, o Dacia Logan de cupa, reusind sa creasca ritmul de la o proba speciala la alta. Cu toate ca nu au fost lipsiti de probleme tehnice, dupa sapte probe parcurse se aflau pe locul secund la Cupa Dacia si pe 4 la grupa N clasa 2.

Norocul nu a fost de partea lor pe proba cu numarul 8, Sebastian si Razvan vazandu-se nevoiti sa paraseasca prematur cursa din cauza avarierii masinii dupa lovirea unui parapet de beton.

Echipajul #469, Sebastian Barbu/Razvan Hulea, multumeste pentru sustinere familiei si prietenilor, intregii echipe de la Mach1 Motorsport, sponsorilor Vision Leasing, Oldies Pub si Faxtor Motorshop si partenerului media RallyMax.ro.

Urmatoarea etapa la care cei doi vor fi prezenti este Raliul Muresului, etapa ce se va desfasura in perioada 4-6 iunie.

PR Raluca Magdas

foto: rallyphoto.ro