All posts by Mihai Popescu

Adrian Raspopa si Wurth Romania “s-au asamblat” pe drumul sportului!

Incepand cu Raliul Aradului, cea de-a doua etapa din sezonul 2014 a Campionatului National de Raliuri, echipajul Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu va beneficia de sprijinul unui nou partener tehnic. Infiintata in februarie 1994 ca reprezentanta in Romania a concernului german Adolf Würth GmbH&Co. KG, Würth Romania a devenit in scurt timp o firma de top pe piata romaneasca in domeniul elementelor de asamblare, sistemelor de ancorare, adezivilor, etansantilor si a cosmeticelor auto, urmand sa utileze complet viitorul camion de asistenta al echipajului bacauan.

 

Motorsportul este cel mai scump sport din lume. Aceasta fraza, care a devenit proverbiala de-a lungul timpului, ascunde de fapt niste povesti savuroase despre momentele tensionate care au de cele mai multe ori un final fericit pentru ca in spatele oricarui echipaj de raliuri de succes sta de fapt o intreaga echipa de succes.

 

Ne bucuram foarte mult de acest nou parteneriat incheiat cu Würth Romania, mai ales pentru faptul ca acestia sunt lideri de piata in domeniul lor iar brandul este unul care a mai fost prezent in Campionatul National de Raliuri. Programul nostru pe termen lung si tenacitatea cu care ne luptam pe probele speciale sunt cele doua elemente care i-au convins pe cei de la Würth Romania sa ni se alature in incercarea de castigare a titlului de campioni nationali in acest sezon!a mentionat Adrian Raspopa, liderul clasamentului automobilelor cu 2 Roti Motrice.

 

Spiritul de echipa si dorinta de performanta sunt definitorii atat in sport cat si pentru cultura Wurth, de aceea Wurth sustine sportul si pe reprezentantii sai de varf, cum este si Adrian Raspopa. “Am luat startul extrem de optimist” a spus Adrian Raspopa la incepultul sezonului 2014 al Campionatului National de la Brasov si Wurth Romania este alaturi de el, sustinandu-i optimismul si urandu-i succes!a spus Daniel Olteanu, directorul general al Würth Romania.

Adi Raspopa - RBV2014

 O echipa de asistenta de raliuri este compusa in principal din mecanici, un inginer care sa poata sa interpreteze datele, sa le prelucreze si sa-i ofere pilotului setarile necesare stilului sau de pilotaj. De asemenea aceasta echipa are nevoie de echipamentul necesar unui service care dureaza intre 30 si 45 de minute, timp in care se inlocuiesc si se verifica toate piesele necesare continuarii raliului. Masina de asistenta este cheia prin care se poate obtine acest deziderat. Aceasta are de obicei o forma atipica, o inaltime cat mai joasa si echipata cu tot ce exista intr-un servi‎ce al unui concesionar. Echiparea acesteia reprezinta unul din elementele principale cu ajutorul caruia poti sa obtii performanta servisarii cat mai rapide a masinii de cursea spus si Mugurel Pirscoveanu, directorul echipei de asistenta tehnica Pro Motor Ramnicu Valcea.

 

Raliul Aradului este programat in perioada 9-10 mai si pe langa Campionatul National de Raliuri etapa va conta, in premiera, si pentru FIA European Rally Trophy, competitie in care s-au inscris Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Wurth Romania, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.  

Drive test Peugeot 301 – 1.6 HDi – 92 cp

Ultima arma a francezilor de la Peugeot pentru pietele emergente este sedanul 301. Daca sunteti in cautarea unei masini de familie de marime medie, s-ar putea sa fiti tentati sa cititi mai departe pentru ca producatorul din Sochaux si-a adus aminte de aceasta parte imensa a planetei unde drumurile nu sunt foarte bune iar clima este provocatoare si imbacsita de praf. Cum s-ar zice, niste conditii de exploatare drastice.

 

Grupul PSA a dezvoltat un model care sa se potriveasca acestor cerinte, in gama Citroen fiind lansat C-Elysee iar in gama Peugeot – Peugeot 301. Ambele au siluete apropiate, ambele sunt accesibile si apropiate ca preturi si ambele se lauda ca se descurca de minune in cele mai dificile conditii. Mai mult de atat, sunt masini gemene, construite pe aceeasi platforma tehnica, cu acelasi substrat mecanic si cu diferente doar de design si echipări, si cateva trasaturi de marca. Daca modelul celor de la Citroen l-am testat acum ceva timp in urma, in varianta cu motor pe benzina, acum a venit randul celui de la Peugeot, care avea sub capota renumitul motor diesel 1.6 Hdi de 92 cai putere. Cum s-a descurcat in trafic, va invitam sa vedeti in cele ce urmeaza.

 Peugeot 301-1

Cum arata?

Peugeot 301 integreaza foarte bine noua imagine de marca a celor de la Peugeot si ofera un design rafinat si modern, capabil sa inspire emotie si rezistenta. De altfel, designul masinii a fost ghidat de catre cel din urma criteriu pentru fiecare element in parte, incorporand cele mai bune tehnici Peugeot pentru calitate.

 

Spre deosebire de Citroen, Peugeot 301 preia oarecum stilul frontal al sedanului mai mare 508, incercand sa sugereze aceasta analogie viitorilor proprietari, care vor avea astfel acces la un sedan cu pretentii de statut superior pentru un buget accesibil.

 

La interior, simplitatea este imbinata cu talentul francezilor de a genera eleganta. Designul plansei de bord este armonios, cu linii fluide si clasice care se intrepatrund cu unele insertii moderne.  Senzatia principala este cea a unui ambient simplu, dar cu o serie de detalii care mascheaza ideea de economie. Astfel, chiar daca plasticul folosit la invelirea plansei de bord este destul de rigid, la atingere senzatia este relativ placuta, iar materialele textile folosite pentru scaune sunt mai mult decat decente. 

 

Punctul slab este pozitionarea comenzilor pentru geamuri, undeva in partea de jos a consolei centrale iar punctul forte este reprezentat, fara indoiala de catre volumul extraordinar al portbagajului de 640 litri.

 Peugeot 301-11

Cum se conduce?

Cand am constatat ca sub capota masinii de test se afla „veteranul” motor diesel 1.6 Hdi de 92 cai putere, eram convins ca voi avea parte de surprize placute, acesta castigandu-si renumele ca fiind un motor vioi dar si extrem de eficient in privinta consumului. Pentru ca nici mie nu imi place sa astept, o sa va spun direct ca am obtinut cel mai mic consum urban dintre toate masinile testate, fara a depune nici cel mai mic efort in acest sens.

 

Practic, totul s-a intamplat pe neasteptate. Intrucat parcursesem in doua zile (vineri si sambata) aproape 200 de kilometri in Bucuresti, am fost curios sa vad valoarea indicata de computerul de bord: 4,9 litri/100 km. Ok, nu este o cifra wow, dar cand arunci o privire pe fisa producatorului si vezi aceeasi valoare in dreptul consumului urban nu poti sa nu-ti exprimi admiratia, observand de-a lungul altor teste ca aceste valori sunt aproape imposibil de egalat, ba mai mult sunt depasite in medie cu 1,5-2 litri.

 

O alta premiera pentru mine a fost faptul ca in afara orasului, am avut un consum mai mare decat cel urban, respectiv 5,1 litri/100 de km in regim de autostrada. Aici, Peugeot 301 plateste tribut lipsei celei de-a sasea trepte a cutiei manuale de viteze. Intrigat fiind de valoarea oficiala de 3,9 litri/100 de km, am redus viteza pana la 70-80 km/h iar consumul instant a scazut considerabil pana la 3,1 -3,4 litri/100 km.

 

Chiar daca este o masina cu un buget redus, acest lucru nu se simte foarte mult in cazul tinutei de drum. Peugeot 301 dispune de cele mai simple si eficiente solutii tehnice, perfect adaptabile drumurilor de la noi din tara: suspensie McPherson cu arcuri generoase pe fata si bara de torsiune, doua arcuri si doua amortizoare pe spate, care absorb foarte bine denivelarile si gropile.

 

Bineinteles, in cazul unui stil mai sportiv de abordare a virajelor, ruliul isi va face simtita prezenta insa nu va ridica probleme deosebite, Peugeot 301 reusind sa-ti dea incredere datorita unei tinute de drum predictibile si sigure. In acelasi timp, solutiile simple de constructie garanteaza masinii o fiabilitate foarte buna dar si costuri minime de intretinere.

 Peugeot 301-20

Concluzia finala

Acesta a fost test drive-ul nostru cu Peuget 301, un model care are avantaje, cat si dezavantaje, ultimile putand fi evitate. Este adevarat, acest model este pentru cei care pun accentul pe pretul maşinii, insă in acest caz clientii vor trebui sa accepte mai multe compromisuri. Acestea tin de unele spatii de depozitare care lipsesc de pe tunelul central, sau de calitatea finisarilor de la interior.

 

Peugeot 301 este o masina stabila, sigura si confortabila si care aduce in prim plan cu totul alte calitati decat cele cu care ne obisnuiesc lansarile europene de modele din ultimii ani. Este mult mai focusata spre regiunile in care exploatarea unei masini se face in conditii dure, solicitante, decat spre regiunile in care de la o masina se cere o suma mai mare de calitati.

 

PSA Peugeot Citroën Franța – lider la numărul de brevete pentru al-7-lea an la rând

Clasamentul prezentat de către Institutul Național Francez de Proprietate Intelectuală (INPI) a confirmat încă o dată faptul că PSA Peugeot Citroën este liderul pe piaţa franceză în materie de brevetare, cu un număr de 1.378 brevete depuse și publicate în 2013.

 

Anticipaţia şi inovaţia reprezintă elementele cheie pentru a face faţă cu succes provocărilor derivate din problema mobilității în viitor. Numărându-se printre atuurile Grupului, această energie creativă se traduce prin autovehicule şi componente deosebit de eficiente. Atât binecunoscutul Peugeot 308, votat Maşina Anului 2014 în Europa cu noul propulsor turbo pe benzină în 3 cilindri EB PureTech, având un consum record de doar 2.85 litri /100 de km precum şi inovatorul Citroën C4 Cactus.

 

Câteva dintre miile de inventii brevetate de industria auto sunt în strânsă conexiune cu Citroën C4 Cactus:

– Magic Wash, un sistem inovator, pe cât de simplu pe atât de inteligent, de curăţare a parbrizului care nu afectează vizibilitatea conducătorului auto.

 

– Airbump®, un sistem de panouri flexibile vidate, utilizat în special la nivelul portierelor pentru a reduce impactul loviturilor şi zgârieturilor uşoare. Cu un design inovativ, unic, obţinut printr-o procedură laborioasă, sistemul Airbump® asigură o protecţie excelentă pasagerilor, în cazul unui accident.

 

– Sistemul de Airbag integrat în pavilion, creează mai mult spațiu la nivelul planşei de bord, prin integrarea airbag-ului pasagerului frontal deasupra parbrizului.

 

Conectivitatea (echipamente multimedia, reţele, conexiuni, electronică şi interfaţa om-maşină) precum şi sistemele de asistenţă a şoferului reprezintă axe importante de cercetare şi brevetare.  Inovaţii precum Pachetul Driver Assistance, Sistemul de Alertă Risc de Coliziune, şi Sistemul de Frânare de Urgenţă în caz de Coliziune, disponibile pe noul Peugeot 308, configurează prototipul maşinii viitorului.

Citroen_C4_Cactus_2014_achat-schiavon-bassens-chambery
De altfel, PSA Peugeot Citroën şi-a concentrat toate eforturile pentru a reduce semnificativ consumul de carburant şi nivelul de emisii la vehiculele Peugeot şi Citroën. Încă de la începutul anului 2013, Grupul a înregistrat noi recorduri în materie de reducere a emisiilor diesel prin introducerea noului propulsor Blue HDi, care combină în premieră tehnologia de Reducere
Catalitică Selectivă (SCR) cu filtrul de particule diesel (DPF) pentru a eliminia 99,9% din particule şi 90% oxid de nitrogen (NOX) produse de motoarele diesel. Doar această inovație a înregistrat 100 de brevetări.

 

Strategia extrem de activă de brevetare oferă un avantaj competitiv, permiţând în acelaşi timp Grupului să dispună de dreptul de proprietate asupra invenţiilor sale.

Start pentru a sasea editie NISMO PLAYSTATION® GT ACADEMY

Nissan si Sony Computer Entertainment Europe au confirmat reluarea deja  consacratei competitii  NISMO PlayStation® GT Academy.  Calificarile online desfasurate pe Gran Turismo®6 PlayStation demareaza pe 21 aprilie.  

 

Renumita competitie isi extinde aria geografica de selectie a viitorilor sai campioni , care vor in 2014 nu doar din Europa, SUA, ci si  pe parcursul noii editii internationale GT Academy din Australia, India, Orientul Mijlociu si Tailanda.

 

La finalul celor 3 luni de pregatire intensiva –   Driver Development Programme, considerat drept unele dintre cele mai bune din lume, cei cinci campionai ai editiei GT Academy 2014 vor concura pentru premiul suprem : cursa de 24 de ore de la Dubai, din ianuarie 2015.

 8738759766_dc604da43e

Intre timp, primul castigator al programului devenit mondial, spaniolul Lucas Ordoñez, va face o demonstratie a talentului si performantelor dovedide deja in Campionatul Super GT din Japonia.

 

Atat Lucas, cat si castigatorul GT Academy 2012, belgianul Wolfgang Reip, vor concura vara in cursa de 24 de ore de la Le Mans, pe un model care a cucerit milioane de fani : Nissan ZEOD RC.

RETROMOBIL pe drumul vinului

Miercuri, la elegantul şi discretul restaurant  „La Cantine de Nicolai”, considerat a fi cel mai bun restaurant frantuzesc din Bucureşti, a avut loc conferinţa de presă care precede unul dintre cele mai importante evenimente mondene ale anului.  Sambata 12 Aprilie 2014 va avea loc a treia editie a raidului masinilor de colectie “Retromobil  pe Drumul Vinului”.

9 aprilie 2014 (2 of 13)

In fiecare primavara, membrii “Retromobil Club Romania” isi prezinta masinile de colectie, oferind posibilitatea celor pasionati de masini vechi sa admire adevaratele bijuterii ale patrimoniului automobilistic romanesc. Prin acest eveniment, incercam readucerea in memoria colectiva a unor preocupari valoroase : colectiile si pasiunile creative ale romanilor. Dorim, in acest fel, sa aratam ca decenta si rafinamentul nu au cazut in desuetudine,ci continua sa se regaseasca in societatea si economia romaneasca.

 

Masinile de colectie ale membrilor “Retromobil Club Romania” (Presedinte de onoare MS Regele Mihai ) vor fi expuse la ora 9,00 la Parcul Carol, urmand ca la ora 11,30 sa porneasca precum un muzeu in miscare ,catre Domeniul “Conacul dintre Vii”.****. Cei peste 350 de participanti vor regasi aici, la doar 77 Km. De nordul  Bucurestiului, energia creativa contemporana, alaturi de cea  cosmopolita a societatii romanesti de demult. Parada va avea maximum de expunere, traversand centrul Bucurestiului, se va indrepta pe  DN1 catre Ploiesti si apoi catre Urlati, revigorandu-se cu aceasta ocazie traseul turistic “Drumul Vinului” din judetul Prahova. Echipajele,formate din colectionari si familiile lor vor defila prin orasul de destinatie Urlati si se vor opri, cu dorinta de a interactiona cu comunitatea locala,si de a impartasi prahovenilor de toate varstele istoria si  povestile masinilor  prezente.

 

Evenimentul este sustinut de Primaria Municipiului Bucuresti si Primaria orasului Urlati si sponsorizat prin produse si servicii de catre “Domeniul Conacul dintre Vii”****  .

 

Legenda spune ca la sfarsit de secol XIX, in Valahia, calatorul impovarat de oboseala si grijile zilnice isi cauta odihna si alinare la capatul drumeagului cu ciresi , la adapostul viilor nesfarsite. Poposeste la Conacul dintre vii pentru prima data. Si-i e teama parca. S-a saturat de hanuri proaste, cu ifose, cu podoabe stupide, cu mancaruri de cine stie unde si cu nimic de facut. Conacul dintre vii deja ii pare altfel. Casa boiereasca dupa oranduiala romaneasca, instarita, dar cu cumpatare, cu toate acareturile trebuintei pentru gospodarie si pentru placerea oaspetilor.Mobilata dupa moda vremii in lemn si fier brut, cu parfum de istorii vechi, dar cu rafinament cosmopolit. Peretii bulgariti in alb, covoare tesute pe dusumea, dormitor cu divan si baldachin si toate cele trebuincioase sederii. Locatia s-a pastrat pana in zilele noastre ! Este asa cum spune povestea. In targul prahovean al Urlatilor, la numai o ora distanta de Bucuresti. La locul lor sunt drumul cu ciresi, podgoriile, casa boiereasca din alta epoca, mobilele, carafele, butoaiele, vinul, scaldatoare, oamenii, viata. Gazdele vor ospata pasionatii de vehicule istorice cu mancaruri sanatoase, dulceturi si muraturi ce se cer luate acasa. Diferenta e ca armasarii de odinioara au lasat locul cailor putere, apa curge la robinet, sala de “sfat” are dotari de ultima ora.

 9 aprilie 2014 (1 of 13)

Programul este :

–         13,00 Sosirea oaspetilor in Urlati

–         Parada masinilor, concursul de originalitate.

–         14.00  Continuarea parazii catre “ Domeniul Conacul dintre Vii****”

–         Garden Party cu prezentari de vinuri de clasă: Serve – Terra Romana, Da Vino- Iacob, Halewood – Floare de luna, precum şi excepţionalul vin spumant, Reihn , cel care a devenit vinul spumant oficial al Casei Regale a României,  Purcari  (au fost în perioada dintre cele două războaie mondiale şi zece ani după, furnizorii oficiali ai Casei regale a Angliei), 

 

Calendarul evenimentelor R.C.R. 2014:

5-6 aprilie Standul Retromobil – Salonul Auto Moto (Bucuresti-Piata Constitutiei) – s-a desfasurat

12 aprilie – Retro Parada Primaverii

12 aprilie – Retromobil pe drumul vinului (Urlati)

1-3 mai Raidul Mari Negre (Constanta)

9-11 mai – Intalnirea Internationala Vw Kafer Club (Baia Mare)

10 mai – Mai Clasic (Constanta)

10-11 mai – Intalnirea Dacia Clasic (Brasov)

18 mai – Antebellum (Bucuresti)

23-25 mai – Retro Regatta (Bulgaria)

31 mai – 1 iunie – Muscle Car Expo (Mall Vitan Bucuresti)

14-15 iunie – Brasov Classic Rally

28 iunie – Concursul de Eleganta Sinaia (Domeniul Regal Peles) – Eveniment FIVA

3-6 iulie – Cu zimbrul prin Carpati (Muntii Buzaului)

12 iulie – Retromobil Grand Prix (Circuit AMCKART)

19-20 iulie – Campulung in amintiri (Campulung Muscel)

25-27 iulie – Sibiu Oldies Meeting

? august – Raid M461 (in curs de programare)

23 august – Fabricat in Romania (Bucuresti)

30 august – 2 roti istorice

12-13 septembrie – Kronstadt Classic Rally

5-7 septembrie – Raliul Carpati Retro (Bucuresti-Chisinau-Iasi-Bucuresti)- Eveniment FIVA

20-21 septembrie – Ziua Nationala a Pasiunilor (Strejnic)

27 septembrie – Raliul Memorial «Giurgiu 1904» – Eveniment FIVA

4-5 octombrie – Raidul Transfagarasan

11 octombrie – Retro Parada Toamnei

24 octombrie-2 noiembrie – Standul Retromobil – Bucharest Classic Car Expo

 

Drive Test Renault Clio – 1.2 TCe – 120 Cp – EDC

Pe langa industria modei si cea a sampaniei, producatorii auto din Franta isi continua lupta cu concurenta, ofensiva fiind condusa de catre cei de la Renault care odata cu lansarea noului Clio au motive serioase de sarbatoare. Pentru ca in urma cu ceva timp am testat modelul propulsat de motorul 0,9 TCe care dezvolta 90 de cai putere iar de curand am primit in test noul Clio sub a carui capota s-a aflat motorul de 1,2 litri, am „scapat” in mare parte de aprecierile subiective asupra designului interior si exterior si in materialul de astazi ne vom concentra asupra performantelor acestei masini.

 CAT00675

Daca-l excludem pe Clio RS din calcul, modelul testat de noi este cel mai puternic Clio aflat la vanzare. De fapt, el umple oarecum golul dintre Clio RS si versiunea de 90 de cai putere a motorului de 0,9 deoarece unitatea aflata sub capota masinii din materialul de astazi este una pe benzina, de 1.2 litri si dezvolta 120 cai putere si un cuplu de 190 Nm. Doar de dragul cifrelor, 1.2 TCe are doar cu 10 cai putere mai putin, si 15 Nm decat versiunea 1.4 TCe disponibila pe Renault Megane.

 

Cea de-a patra generatie de Renault Clio este un succes in Europa inca de la prezentarea de la Salonul Auto de la Geneva. Cei de la Renault spera ca designul contemporan si atributele europene ale modelului vor continua povestea de succes a Clio-ului, care s-a vandut in peste 12 milioane de exemplare incepand cu prima lansare din 1990.

 CAT00690

Din punct de vedere al aspectului, noi consideram ca noul Clio este cea mai frumoasa masina a segmentului din care face parte. Si pentru ca ne permitem sa fim subiectivi la acest capitol, Clio are unele linii specifice francezilor pe care producatorii conservatori de automobile din Germania sau Japonia nu le vor atinge prea curand. Acestea il fac sa para la drum un fel de Bruce Lee intr-o mare de Steven-i Seagal-i. Este o masina destinata celor aflati in pas cu moda, lucru esential in acest segment al pietii auto. Probabil ca atuul cel mai puternic al noului Clio este faptul ca arata ca o masina mai scumpa !

 

Imediat cum te asezi in spatele volanului nu poti sa nu remarci senzatia de calitate pe care ti-o ofera interiorul. Chiar daca materialele din plastic folosite sunt rigide si nu foarte diferite de cele ale celorlalti producatori, textura acestora si posibilitatile de personalizare a interiorului fac din Clio sa para o masina aproape luxoasa.

 CAT00730

Avand de „tras” doar 1.100 kg, motorul de 1.2 litri aflat sub capota lui Clio il face in realitate pe acesta sa para mai dinamic decat o indica cifrele seci de pe fisa masinii: 0-100 km/h in 9,4 secunde – 199 km/h viteza maxima. Aruncand o privire spre modele precum VW Polo sau Ford Fiesta cu motorizari asemanatoare, care in compania unor cutii automate cu dublu ambreiaj precum EDC-ul de pe Clio dezvolta 105 CP / 175 Nm, respectiv 100 CP şi 170 Nm, observam ca modelul din testul nostru e un mic campion.

 CAT00707

Din punct de vedere al tinutei de drum, Clio are o maturitate pe care putine modele din segmentul subcompact o au. Senzatia de siguranta in viraje abordate la viteze mari spune multe despre acest lucru. Chiar daca se simte „greutatea” de pe puntea fata a motorului, Clio este capabil sa-ti astearna un zambet larg pe fata dupa o succesiune rapida de viraje. Aderenta pneurilor este buna fara sa fie senzationala si se situeaza intre fruntasii segmentului din care face parte. Suspensia masinii iti poate oferi uneori sentimente contrariante, micile denivelari resimtindu-se mai tare in masina decat eternele si masivele cratere care iti apar pe neasteptate pe drumurile asfaltate din Romania.

 

Lasata in modul auto, cutia de viteze alterneaza foarte fin cele sase trepte, fiind capabila de reprize bune si raspunsuri prompte la kick-down. Pentru cei mai sportivi din fire, aceasta are si un mod „manual”, a carui functionare mi se mare a fi cea mai naturala (desi datorita motorsportului sunt subiectiv) adica pentru a selecta o treapta superioara de viteza trebuie sa tragi de levier si pentru a retrograda trebuie sa impingi. La fel ca la cutiile secventiale de pe masinile de raliu.

 CAT00745

Bineinteles ca in virajele abordate mai curajos ruliul isi face aparitia, insa reactia masinii este una normala, predictibila si care nu pune probleme serioase celui aflat la volan. Asa cum am invatat, in majoritatea cazurilor de subvirare, ridicarea piciorului de pe pedala de acceleratie sau „ciupirea” usoara a franei, readuce masina pe traiectoria dorita.

 

Ce am apreciat in mod particular la noul Clio este zgomotul redus la rulare. Cel produs de transmisie a fost ostracizat iar cel al pneurilor si al vantului a fost redus la maxim, Clio dovedindu-se astfel o masina confortabila la acest capitol.

 

Singura critica la capitolul dinamica poate fi adusa sistemului de directie, care nu este foarte darnic in materie de feed-back oferit soferului. Chiar daca acest lucru nu este o problema pentru o masina din acest segment, tinand cont de versiunea RS a lui Clio personal mi-as fi dorit o directie mai comunicativa. Si pentru ca tot am ajuns la partea de reprosuri, luminozitatea ecranului tactil nu se regleaza odata cu cea a instrumentarului de bord, necesitand astfel doua operatii iar butoanele de pe volan nu sunt luminate.

 

Per total noul Renault Clio se dovedeste a fi o masina inteligenta, care imbina cu stil designul, functia, confortul si dinamica, fiind la ora actuala probabil cea mai buna propunere in segmentul subcompact. Este o masina care se simte si se conduce ca una dintr-un segment superior si care poate acomoda patru adulti pe care sa-i transporte confortabil spre destinatia lor.

 

 

Renault a lansat in Romania noua gama Megane

 

 

Lansarea noului Renault Megane

Renault România a lansat oficial pentru presa din România noua gamă Mégane, în cadrul unui eveniment centrat pe ideea „Practical gets beautiful”. Prezentarea noilor modele a fost completată de lansarea proiectului Renault Store, un nou concept de showroom, mai modern şi mai eficient.

 

Cei peste 120 de invitați prezenţi, jurnalişti şi persoane publice, au fost plăcut impresionaţi de noul design, dar şi de echiparea de top a maşinilor, ce au fost prezentate într-un cadru decontractat şi neconvențional. Familia Mégane adoptă noua identitate de marca Renault inaugurată de modelele Clio 4 şi Captur, prin elemente de design specifice. Partea frontală integrează în mod natural şi armonios sigla Renault supradimensionată, amplasată pe o suprafaţă glossy black, ce oferă modelelor un plus de dinamism şi expresivitate. 

 

Renault s-a schimbat şi continuă să evolueze. Povestea a început în 2009, odată cu definirea noii viziuni de marcă, ce poartă semnătura « Drive the Change ». Una din axele principale ale acestei viziuni este noua strategie de design, al cărei limbaj stilistic se articulează în jurul universului emoţional : simplu şi senzual. Acum, este rândul Megane să adopte noua identitate de design, ceea ce potenţează capitalul de seducţie a modelului. “, a declarat Thomas Dubruel, Director General Renault Commercial Roumanie.

homas Dubruel - Director General Renault Commercial Roumanie
homas Dubruel – Director General Renault Commercial Roumanie

Gama Mégane se aliniază la noua identitate de design a mărcii Renault. Dacă evoluțiile la nivel estetic accentuează impresia de dinamism şi expresivitate, echipamentele şi inovaţiile tehnologice conferă un plus de plăcere în timpul condusului. În plus, versiunile sportive ale gamei îşi evidenţiază şi mai mult personalitatea. Astfel,  Mégane GT-Line beneficiază un nou design al părții frontale, în timp ce Mégane R.S. dispune în premieră de funcția R.S. Replay, apreciată de cei ce işi doresc să împărtășească şi altora senzațiile de  pe circuit.

 Noul Megane Sport Tourer, Noul Megane si Noul Megane RS

Asemenea celorlalte modele ale mărcii, gama Mégane adoptă noua identitate de design a  Renault. Astfel, versiunile berlină, coupé  şi break beneficiază de un nou design al elementelor de caroserie din partea frontala: bara de protecţie calandru si capota, care integrează în mod natural sigla Renault supradimensionată, pe o suprafata glossy black. În plus, designul inedit al proiectoarelor de zi îi conferă un plus de dinamism.

 

Renault R-Link, tableta multimedia integrată, este disponibilă, în opţiune sau în echipare de serie,  pe noua gamă Mégane (în funcţie de modele şi versiuni). Renault R-Link asigură legătura între lumea auto și universul conectivităţii şi regrupează toate funcțiile multimedia – sistem de navigație, radio, telefonie cu bluetooth® și audio streaming. 

 RENAULT MEGANE III COUPE RENAULT SPORT NBI (D95 RS NBI)

Funcţiile sunt controlate prin intermediul unui ecran tactil cu diagonala de 7 inch (18 cm), cu utilizare intuitivă. De asemenea, utilizatorul poate activa cu uşurinţă, prin comandă vocală, o serie de funcţii (în funcţie de ţara de comercializare). În paralel, funcţia Text To Speech (TTS) asigură citirea automată cu voce tare a textelor şi fluxului RSS al anumitor aplicaţii, de îndată ce vehiculul se află în mişcare. Un joystick, amplasat pe consola centrală vine să completeze modurile de comandă ale sistemului.

 

Cu dispozitivul Visio System®, gama Mégane oferă siguranţă și confort. Acest sistem dispune de o cameră de luat vederi amplasată în spatele oglinzii retrovizoare, care activează:

– o alertă acustică şi vizuală în cazul depăşirii voluntare sau involuntare a unui marcaj alb continuu sau discontinuu,

– farurile de întâlnire, ce vor fi acţionate în mod automat. Comutarea de pe faza lungă pe faza scurtă se face automat, fără intervenţia şoferului, pentru a asigura un maximum de vizibilitate şi fără a-i orbi pe ceilalţi participanţi la trafic.

 GAMME RENAULT MEGANE III NBI (BDK95 NBI)

 În plus, manevrele sunt facilitate de camera video amplasată în spatele vehiculului, ce permite evitarea obstacolelor. Această tehnologie este asociată senzorilor pentru deplasarea in marşarier, care avertizează șoferul de apropierea de un obstacol, printr-un semnal sonor și prin apariția unor zone de culoare pe ecran.

 

Noua gamă Mégane inaugurează cutia de viteze automată EDC (Efficient Dual Clutch) cu dublu ambreiaj și 6 trepte, cuplată motorului pe benzină TCe 130. Cutia de viteze automată EDC îmbină confortul unei cutii de viteze automate cu reactivitatea și economia unei cutii de viteze mecanice.  Schimbarea vitezelor se face automat, comanda fiind asigurată de un calculator care selectează treapta potrivită. Pentru optimizarea randamentului și a consumului, Renault a ales o transmisie EDC cu dublu-ambreiaj „uscat”. Ea cuprinde două ambreiaje: primul este dedicat treptelor de viteză impare (1, 3 și 5), cel de-al doilea, treptelor pare (2, 4, 6) și marșarierului. Selectarea treptelor se face sincronizat, la fel ca în cazul unei cutii de viteze manuale. Atât modulele de sincronizare cât şi ambreiajele sunt comandate de un sistem de acţionare electrică computerizat. 

 Noua gama Renault Megane

Rezultat al celor mai noi evoluții în materie de downsizing, motorizările Energy au fost create pentru a oferi o plăcere de a conduce deplină în condițiile unui consum redus și al unor emisii scăzute de CO2. În plus, o atenție deosebită a fost acordată nivelului de zgomot emis.  Noul Energy TCe 130, veritabil simbol al expertizei Renault în domeniul mecanic, se remarcă printr-un  comportament suplu şi reactiv, oferind o dinamică bună încă de la turații joase. În plus, motorul se dovedește foarte silențios în funcționare, fapt datorat şi sistemului Stop&Start ultra-rapid. Consumul este optimizat, fiind redus cu 15%  (mai mult de 1l/100 km),  faţă de generaţia  anterioară.

 

Renault Mégane  se numără printre liderii segmentului său la capitolul fiabilitate, această poziționare fiind recunoscută de diferite organisme independente. Rezultatele anchetei ADAC 2012 plasează calitatea modelului Mégane la un nivel bun, chiar excelent, pentru întreg intervalul 2007 – 2012. Modelele fabricate în 2009, 2010 şi 2011 se situează în categoria „excelente” ceea ce confirmă calitatea bună a modelului Mégane dea lungul timpului.

 Noul Megane Coupe

Gama Mégane este produsă în uzina de la Palencia, din Spania. Asemenea celorlalte situri industriale ale grupului, uzina de la Palencia aplică Sistemul de Producție Renault (SPR). Acest demers, comun pentru toate uzinele Grupului Renault, garantează fabricarea unui produs de calitate.

 

Marco Tempestini si NRA exclusi de la Raliul Brasovului pentru service interzis

Federatia Romana de Automobilism Sportiv a publicat in aceasta seara Hotararea nr.1/2014 a Comisiei de Competitii, al carui continut vi-l redam in integralitate:

logo fras ok

 Pe rolul Comisiei de Competiţii se află înscrisă soluţionarea sesizării formulată de Colegiul Comisarilor Sportivi ai etapei cu nr. 1 – din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov, în data de 22 martie 2014.

 

În raportul întocmit de comisia tehnică la data de 22.03.2014 se arată că, în jurul orei 13 și 30 de minute, echipa de asistență Napoca Rally Academy avea în interiorul mașinii de asistență 4 roți cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator (în funcționare), mașina de asistență tehnică fiind staționată în incinta parcului de service îndepărtat.

 

Prin urmare au fost invitați la data de 31.03.2014 să se prezinte în fața Comisiei de Competiții comisarii tehnici Lucian Gîrbaciu și Constantin Gâdei și domnul Marco Tempestini, din cadrul echipei Napoca Rally Academy, pentru a fi audiat.

 

Au fost anexate la dosar adresa colegiului comisarilor sportivi din cadrul etapei cu nr. 1 – a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov, raportul comisiei tehnice, planșe foto, comisia procedând la audierea domnului Marco Tempestini, și contactați telefonic domnii Răzvan Rațiu, Tamaș Lang și Adrian Fodor comisari sportivi în cadrul etapei cu nr.1.

 

Domnul Marco Tempestini a recunoscut în cadrul audierii că roțile pe care echipa de asistență Napoca Rally Academy le avea în interiorul dubei de asistență tehnică staționată în incinta parcului de service îndepărtat, roți care erau cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator, erau destinate automobilului de concurs condus de el, adăugând că nu a avut cunoștință despre încălzirea acestora, la momentul respectiv considerând că  această faptă este neregulamentară.

 

De asemenea, comisarii tehnici Lucian Gîrbaciu și Constantin Gâdei au reconfirmat aspectele sesizate anterior, respectiv faptul că echipa de asistență Napoca Rally Academy avea în interiorul mașinii roți care erau cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator, mașina de asistență tehnică fiind staționată în incinta parcului de service îndepărtat.

 

În urma analizei tuturor înscrisurilor existente la dosar, coroborate cu declarațiile domnului Marco Tempestini, membrii comisiei constată încălcarea regulamentului CNRD motiv pentru care decide sancționarea echipajului cu nr. 3 de concurs din cadrul etapei cu nr.1 a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 pentru săvârșirea faptei de service interzis.

 

Se reține faptul că membrii echipei tehnice a Napoca Rally Academy aveau în interiorul mașinii de asistență 4 roți cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator, mașina de asistență tehnică fiind staționată în incinta parcului de service îndepărtat. Au fost încălcate mai multe prevederi din Regulamentul CNR – Dunlop 2014, respectiv:

 

a) prevederile art. 37.4.1. din Regulamentul CNR – Dunlop 2014, unde se arată că:

Operatiunile, echipamentul si sculele permise in acest service:

– cricul, rampele, prezoane/piulite de roti, cheie dinamometrica, scule de mana

– Folosirea echipamentului sau a pieselor de schimb si sculelor aduse la bordul automobilelor de competitie

– Folosirea sculelor pe baza de baterii, incluzand orice sursa de lumina necesara

– Completarea cu apa a sistemelor automobilului folosindu-se dispozitive de umplere(exclus antigel, ulei etc.)

– Folosirea echipamentelor si consumabilelor de curatire a automobilului.

– Montarea farurilor suplimentare

– Schimbul de roti/anvelope

– Este permis a conecta automobilul de competitie la computerul pozitionat in interiorul zonei de service indepartat si operat de catre personal aditional (o singura persoana, alta decat cei 4 mecanici alocati acestui service)

Orice altă operaţiune în afara celor precizate mai sus se consideră “SERVICE INTERZIS” şi se sancţionează cu excluderea din competiţie

 

b) prevederile art.1.1.3 Tot ce nu este autorizat în mod expres de aceste reguli, este interzis.

 

Aplicând articolele din regulament rezultă fără niciun fel de dubiu că echipajul cu numărul de concurs 3 format din Marco Tempestini/Baggio Lucio din cadrul echipei Napoca Rally Academy se face vinovat de săvârșirea faptei de service interzis. 

 

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 5.8.8Regulamentul CNR – Dunlop 2014, în cazul în care la un raliu un echipaj înscris într-o echipă este exclus pentru service interzis, echipa din care acesta face parte va fi exclusă la rândul ei din clasamentul acelui raliu.

 

Pentru aceste considerente va dispune excluderea și a echipei Napoca Rally Academy.

 

Având în vedere toate aceste aspecte, membrii comisiei de competiții au hotărât următoarele:

 

1. Excluderea echipajului cu numărul de concurs 3 format din Marco Tempestini/Baggio Lucio, membrii ai echipei Napoca Rally Academy din cadrul etapei cu nr. 1 –a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov.

 

2. Excluderea echipei Napoca Rally Academy din cadrul etapei cu nr. 1 – a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2014 – Tess Rally Romtelecom – etapă desfășurată la Brașov.

 

3. Dispune refacerea clasamentelor în consecinţă şi publicarea acestora pe site-ul FRAS.

 

Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la publicare.

 

Pronunţată azi 01.04.2014.

Danube Delta Rally® 2014: Probe Speciale noi și supraveghere directă din partea FIA

Pregătirile pentru cea de-a XV-a ediție a Danube Delta Rally® , care are loc anul acesta între 29 și 31 mai, au intrat în linie dreaptă. Etapă-cadidat la FIA European Rally Trophy, Danube Delta Rally® are loc sub  supravegherea oficialilor Federației Internaționale de Automobilism (FIA), care vor fi prezenți la Tulcea pentru validarea candidaturii pentru 2015. În acest sens, traseul a fost modificat și extins cu două noi Probe Speciale: Ciucurova-Fântâna Mare și Slava Rusa-Babadag. Raliul Deltei cuprinde astfel 14 Probe Speciale, desfășurate pe aproximativ 160 de kilometri, echivalentul a aproximativ 30% din lungimea traseului.

Conf presa 2

Conceput ca un raliu de macadam, Danube Delta Rally® 2014 păstrează structura din edițiile anterioare. Din cele 14 Probe Speciale, 7 sunt distincte – Telița, Cocoșu, Ciucurova, Slava Rusă, Babadag, Eoliene, Tulcea – desfăușurate în zona centrală a județului. Raliul include și două Probe Super Speciale, care au loc în centrul municipiului Tulcea. Și anul acesta Parcul de Service și Parcul Închis vor fi amplasate în zona Falezei Tulcea,  punct de atracție pentru turiști și participanții internaționali așteptați la eveniment.  

 

Continuăm proiectul început anul trecut cu sprijinul autorităților locale și ne propunem să aducem Danube Delta Rally® printre competițiile europene cu tradiție. Un prim pas în direcția aceasta este candidatura la FIA European Rally Trophy, pentru care am început deja să ne pregătim: vom avea mai mulți sportivi la start – estimăm 60 de  echipaje înscrise, mai multe echipaje străine – am primit semnale de interes din 5 țări – și mai mulți kilometri de probe speciale. Totodată, va fi important să îi avem pe tulceni în public, pentru că acest sport funcționează și cu ajutorul spectatorilor probelor”, precizează Mihai Tănase, organizatorul Danube Delta Rally®.

 

Primele recunoașteri pe traseul Danube Delta Rally® vor avea loc între 27 și 29 mai, iar antrenamentele oficiale sunt programate în dupa-amiaza zilei de 29 mai, urmate de starul festiv din Piața Civică. Concursul se va derula în 30 și 31 mai, iar oficialii FIA care vor evalua evenimentul pentru candidatura la European Rally Trophy vor urmări în mod special condițiile de siguranță în desfășurarea raliului, numărul de spectatorilor din timpul probelor de concurs, cursivitatea programului compețtiei și aspectele tehnice ale raliului.

Conf Presa 3

Danube Delta Rally® a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani și s-a aflat încă de la început pe prima poziție în etapele Campionatului Național de Raliuri Dunlop.

 

Raliul este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport, cu susținerea Consiliului Județean Tulcea și a Primăriei Tulcea, dar si cu sprijinul partenerilor traditionali: DDS Group, Nautic Experts, Maritimo Shopping Center – Constanta, Scame Electrical Solutions, ZIP Escort, Evo GPS, Pensiunea Doi Capitani – Delta Dunarii, Kiss FM, Digi 24 Constanta si bineinteles Asociatia de Promovare Litoral Delta Dunarii. Etapa a treia din campionat, Danube Delta Rally® este un eveniment de referință pe harta automobilismului sportiv românesc, avand ca principal obiectiv valorizarea potențialului turistic a Deltei Dunarii. Totodată, raliul se anunță plin de surprize pentru participanți și spectatori, care vor descoperi atmosfera Danube Delta Rally® în cadrul unor evenimente speciale – petreceri, concerte, excursii și degustări culinare.

Noi detalii despre programul Peugeot pentru Dakar

Extraordinara aventură din 2013, încununată de recordul la cursa de urcare de la Pikes Peak Hill Climb, a determinat Peugeot Sport, Red Bull și Total să-și reunească din nou forțele pentru încă o provocare la fel de palpitantă: Dakar. Pentru a parcurge cei 10.000 km din cea mai lungă și dificilă cursă la care constructorul francez a participat pentru ultima dată acum 25 de ani, echipa i-a selectat pe Carlos Sainz și Cyril Despres.

 

Peugeot Sport și-a păstrat intact interesul pentru competițiile motorsport, drept dovadă recordul memorabil de 8m 13.878s, din iunie, anul trecut, la cursa de urcare de la Pikes Peak. După ce și-a afirmat întreaga expertiză în cadrul celei mai solicitante curse de urcare, echipa s-ar fi putut mulțumi cu incursiunea de anul trecut, însă pasiunea pentru curse nu poate fi înfrânată de următoarea provocare: Dakar.

Sainz_Despres

Continuând aventura intensă de anul trecut din munții Colorado- USA, Peugeot Sport, Red Bull și Total au decis să-și concentreze atenția pe traseele lungi din America de Sud, background-ul celei mai dificile curse din motorsport. Inevitabil, decizia amintește de o perioadă cu adevărat memorabilă din istoria echipei franceze, care a marcat legendara competiție Dakar prin victoria repurtată patru ani la rând, din 1987 până în 1990, prima dată cu 205 T16 Grand Raid, apoi cu emblematicul 405 T16 Grand Raid.

 

Între timp, Dakar a renunțat la dunele din nord-vestul Africii în favoarea traseelor din America Latină, deosebit de dificile pentru competitori. La aproape un sfert de secol de la ultima sa participare, Echipa Peugeot Total se va angrena într-o nouă provocare cu 2008 DKR.

 

După sprintul din luna iunie de 20 km pe asfalt, maratonul de 10.000 km va testa timp de două săptămâni toate aptitudinile Peugeot Sport pentru testul din Ianuarie 2015. Dakar va concentra întreaga atenție a noului program multianual Peugeot, care va integra de asemenea o serie de alte evenimente menite să-l susțină în pregătirea pentru maratonul anual din America de Sud. Echipa de piloți este reprezentată de renumitul Carlos Sainz – care a strălucit la raliul Dakar din 2010 și își va aduce întreaga expertiză în dezvoltarea mașinii – și Cyril Despres, de cinci ori câștigător al evenimentului la clasa moto, care a ales Peugeot pentru a-și face debutul la clasa auto.

 

Patru întrebări pentru Maxime Picat, Peugeot CEO


”Ținta noastră este să câștigăm Dakar-ul în 2015” · Cum ați putea motiva revenirea Peugeot la raliul Dakar?
Maxime Picat: ”Decizia a fost determinată de victoria Pikes Peak 2013. Acesta a fost momentul care a arătat lumii întregi valoarea Peugeot Sport în parteneriat cu Total și Red Bull. O victorie recunoscută care ne-a dat curaj și ne-a determinat să ne îndreptăm atenția și către alte competiții auto. Rezultatul acestui proces a fost decizia de a reveni la Dakar. ”

 

Este proiectul Dakar Peugeot la fel de ambițios ca programul Pikes Peak de anul trecut?
Maxime Picat: ”Succesul programului Pikes Peak se datorează în principal faptului că am reușit să aducem laolaltă un pilot remarcabil, o echipă de excepție și un autovehicul de calitate. Ne-am propus obiective înalte pentru Dakar, iar echipa va avea încă o dată prilejul de a-și demonstra talentul și aptitudinile. Ținta noastră este să reușim să pregătim totul până la raliul Dakar de anul viitor, chiar dacă strategia noastră este una pe termen lung față de cursa de urcare de la Pikes Peak, ținând cont de intenția de participare pe mai mulți ani. Suntem conștienți de faptul că raliul Dakar este o cursă extrem de dificilă, însă ținta noastră este aceea de a câștiga de la prima participare din 2015”.

 

Ce importanță are evenimentul Dakar pentru Automobiles Peugeot?

Maxime Picat: ”Suntem foarte încântați de revenirea la Dakar, deoarece este un eveniment care se bucură de o acoperire globală, fiind foarte cunoscut în Europa, precum și pe piețe importante ca America de Sud și China. În plus, se desfășoară în America de Sud, în mare parte în Argentina, unde Peugeot se bucură în mod tradițional de o susținere puternică”.

 

De ce ați hotărât să participați cu 2008?
Maxime Picat: ”2008 reflectă o imagine puternică pe toate continentele. Este cel mai nou crossover al nostru și s-a bucurat de un real succes în Europa, urmând ca în 2015 să fie lansat în China și America Latină. 2008 DKR s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. ”

FD_180314_Peugeot_back_to_Dakar-0007
3 întrebări pentru Bruno Famin, Director Peugeot Sport

 

Suntem foarte mândri să îi avem pe Carlos și pe Cyril în echipă” · Peugeot Sport se poate mândri cu un rezultat excelent în trecut la Dakar. Vă vor fi de folos rezultatele din trecut în atingerea acestui nou obiectiv?
Bruno Famin: ”Dakar s-a schimbat mult în ultimii 25 de ani, însă autovehiculele sunt concepute în același mod. Deținem informații importante din 1980 pe care le putem folosi. Ceea ce contează mai presus de orice este faptul că am dobândit o experiență vastă în proiectarea mașinilor de curse. Competițiile de rally-raid și cele convenționale sunt puțin diferite, însă abordarea și expertiza sunt aceleași.

 

Ce a contat în alegerea piloților?
Bruno Famin: ”În primul rând, dați-mi voie să vă spun cât de mândră este echipa să se poată baza pe doi piloți atât de talentați precum Carlos și Cyril. Profilele lor se completează perfect. Carlos se poate lăuda cu performanțe  remarcabile în domeniul curselor de mașini. Experiența sa este fără îndoială un adevărat câștig pentru echipă, la care se adaugă entuziasmul și motivația cu adevărat remarcabile. Cyril se poate lăuda cu victoriile repurtate la clasa moto, fiind în același timp extrem de dornic să decopere lumea curselor pe patru roți. De altfel, după modul cum colaborează cei doi, sunt sigur că în curând Cyril va deveni extrem de competitiv.”

 

Cum a reacționat echipa Peugeot Sport la vestea acestei reveniri?
Bruno Famin: ”Reacția tuturor celor de la Peugeot Sport a fost una extrem de pozitivă. Anunțul programului pe termen mediu este cu siguranță o veste extraordinară după anii destul de dificili prin care a trebuit să trecem. În același timp, Dakar este parte integrantă a istoriei Peugeot. Încă mai avem oameni care au luat parte la experiența originală și unul dintre ei a început deja să lucreze la noul proiect. ”

 

FD_180314_Peugeot_back_to_Dakar-0025
Trei întrebări pentru Carlos Sainz

 

”O propunere de nerefuzat” Ce te-a determinat să te alături echipei Peugeot?
Carlos Sainz: ”În trecut, Peugeot Sport s-a numărat printre adversarii mei de temut, de aceea cunosc extrem de bine pasiunea sa pentru cursele auto. Știu, de asemenea, cât de dedicați sunt atunci când inițiază un proiect. Și eu sunt la fel. Ținând cont de cât de mult iubesc Dakar-ul, propunerea era mult prea tentantă pentru a putea rezista acestei aventuri unice! ”

 

Peugeot nu a mai participat la Dakar de 25 ani. Consideri acest aspect ca fiind un minus?
Carlos Sainz: ”Categoric nu, deoarece Peugeot a creat în permanență autovehicule performante. Noul 208 T16 R5 este un exemplu grăitor în acest sens. În același timp, am câștigat deja o dată Dakar-ul și cu siguranța îmi voi oferi întreaga experiență din domeniul clasei moto și auto. Suntem pregătiți să facem față acestei provocări.”

 

Consideri că echipa va putea concura în scurt timp?
Carlos Sainz: ”În materie de curse nu obții nimic fără muncă. Competiția Dakar este una foarte strânsă, fiind foarte greu de câștigat. Desigur, nu avem prea mult timp până la prima noastră tentativă, însă sunt foarte încrezător, echipa fiind deosebit de motivată. Vom da tot ce putem pentru a câștiga.”