Category Archives: Sezonul 2010

A patra victorie consecutivă pentru Edwin Keleti și Victor Ponta

Edwin Keleti și Victor Ponta au urcat pentru a patra oară consecutiv pe prima treaptă a podiumului grupei A în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Echipajul 99 își păstrează poziția de lideri ai grupei cu un total de 100 de puncte.  Raliul Clujului Mobil1 Star Lubricants s-a desfășurat la sfîrșitul săptămînii trecute pe o vreme care aducea mai mult a toamnă. Ploia deasă și pietrișul de pe probele speciale au fost un adversar serios pentru echipajele  participante la  cea de a patra etapă a Campionatului.

Edwin Keleti: Suntem foarte foarte fericiți de această victorie, care pe lângă faptul că am obținut-o acasă, am obținut-o și în ciuda unei ploi serioase care a făcut ca asfaltul să fie extrem de alunecos pe probe. Astfel, reușim să demontăm și teoria potrivit căreia mașina noastră se descurcă singură pe probe…Condițiile atmosferice de la Cluj, așa cum anticipau și adversarii noștri de-a lungul sezonului, estompează diferențele de putere dintre mașini. Practic, pe un traseu ud, cum a fost cel de la Cluj, nu a mai contat cât de puternice sunt mașinile ci cum reușești  să parcurgi probele cât mai rapid în condiții dificile de aderență. A fost un raliu  greu în care noi am avut parte de câteva  momente  delicate. De două ori am ieșit de pe drum iar de alte două ori ne-am răsucit la viteză foarte mare din cauza acvaplanării. Din punct de vedere al echipajului, Victor își menține forma excelentă din ultima perioada în ciuda faptului că nu a participat, din motive obiective, la recunoașteri. Performanța noastră se datorează și anvelopelor Pirelli care în condițiile de concurs despre care vorbeam, au avut un rol hotărâtor. Cele 100 de puncte pe care le avem acum în Campionat ne stimulează să ne păstrăm poziția. Suntem doar la jumătatea sezonului și trebuie să privim cu multă seriozitate și modestie înainte pentru că jocurile nu sunt încă făcute.  Cursele de macadam nu sunt ușoare. În plus, competitorii noștri  au arătat de fiecare dată că sunt puternici. Noi vom încerca și pe macadam, care să nu uităm este suprafața mea favorită, să nu facem cadouri adversarilor și să adunăm cât mai multe puncte posibil.

Victor Ponta: Din punctul meu de vedere Clujul a fost cel mai greu raliu din acest an. Mă bucur că l-am câștigat pentru Edwin care era acasă, dar și eu sunt foarte fericit că am reușit să urcăm din nou pe prima treaptă a podiumului după o cursă extraordinar de dificilă. După primele trei curse câștigate în acest sezon cred că eram prea siguri pe noi iar lupta dură cu Vlad și Danny ne-a mai trezit puțin. Îmi pare rău de condițiile de la superspeciala de final care nu au permis fanilor să vadă ceva frumos. Gândul îmi este acum la Raliul Sibiului, pisica neagră pentru noi, unde vreau în primul rând să terminăm și să mergem cât mai bine, fiind prima cursa pe macadam din acest an.

Edwin Keleti și Victor Ponta mulțumesc fanilor și prietenilor care i-au susținut în raliul de casă alături de partenerii Jack Daniel’s, Renault România, Pirelli România, ColgatePalmolive (România) prin Mennen Speed Stick, Rin Grand Hotels, Ixell şi Autovit.ro.

p.r. 4media.ro  Bogdan Roșca 0727 57 60 56

credit foto: Attila Balazs rallyphoto.ro

Ultimul „asfalt” a fost cu ghinion pentru Titi Aur

Raliul Clujului 2010, a patra şi ultima etapă derulată pe asfalt din sezonul 2010, s-a încheiat prematur pentru echipajul Cosmote, Titi Aur şi Karoly Borbely părăsind întrecerea în urma unei ieşiri în decor.

Etapa clujeană a începută sub auspicii pozitive pentru echipajul COSMOTE, automobilul de concurs fiind setat în amănunt în urma Shakedown-ului de vineri (25 iunie), în timp ce Titi şi Karoly au intrat în atmosfera şi ritmul de concurs.

Prima zi a Raliului Clujului 2010 a avut în program o probă spectacol desfăşurată în prezenţa unui public numeros în parcarea centrului comercial Polus Center din Cluj Napoca. Cu o configuraţie care a permis evoluţia în paralel a două echipaje, Superspeciala a fost încheiată de Titi Aur cu al patrulea timp la numai o zecime de secundă de locul al treilea şi respectiv 4.1 secunde de prima poziţie.

A doua zi, încă de la primele ore, condiţiile meteo se prezentau aşa cum şi-a dorit Titi, ploaia schimbând radical datele problemei, traseul devenind unul cu aderenţă scăzută.

Din păcate după prima probă a zilei încheiată pe locul 8, echipajul COSMOTE a părăsit competiţia pe speciala a treia (Dângău) în urma unei violente ieşiri în decor, incident din care a avut de suferit numai automobilul de concurs, „şifonat” destul de serios. Utilizarea sistemului de securiate „HANS” de către cei doi membrii ai echipajului şi-a dovedit 100% eficienţa, în ciuda impactului deosebit de puternic Titi şi Karoly ne resimţindu-se deloc.

Ziua de vineri a decurs perfect, atât la Shakedown cât şi pe Superspeciala de la Polus Center, o probă de spectacol pentru public, binevenită. Sâmbătă de dimineaţă a început să plouă aşa cum mi-am dorit, am ales corect pneurile respectiv am plecat pe „mixte” iar pe prima probă lucrurile au mers bine, în special în a doua doua parte a probei unde a fost ud. Pe a treia probă, pe Dângău, am plecat foarte hotărât, condiţiile fiind perfecte pentru mine, ploua tare iar traseul era extrem de alunecos.

Din păcate am atacat mult prea tare un viraj şi am ieşit de pe drum. Maşina este destul de rău avariată dar cu siguranţă va fi gata pentru următoarea etapă, iar noi suntem OK în condiţiile în care coloana de direcţie s-a rupt, în primul rând datorită sistemului HANS care este extraordinar de eficient la astfel de accidente.

Am spus înainte de raliu că îmi doresc să treacă repede această ultimă etapă de asfalt şi să vină mai repede cele pe macadam, însă iată că a trecut chiar prea repede pentru noi. Asteptăm prima etapă macadam unde vom ataca din prima specială.a declarat Titi Aur.

A cincea etapă a sezonului 2010 şi prima ce se va alerga pe macadam este Raliul Sibiului, ce se va desfăşura între 16 şi 18 iulie. Etapa sibiană va avea un statut deosebit fiind etapă „eveniment” în  Intercontinental Rally Challenge.

CNR 2010 / Clasament General (4/8 etape)

1. B. Marişca 77 p, 2. G. Szabo 58 p, 3. D. Gârtofan 53 p, 4. C. Spitzmuller 43 p, 5. V. Porcişteanu 34 p, 6. M. Mihalache 32 p, 7. M. Tempestini 27 p, 8. T. Aur 20 p, =. H. Savu 20 p, 10. E. Keleti 14 p…

Alexandru Tămăşescu

Gergo Szabo – Csegzy Levente pe locul trei după ultima etapă de asfalt

Echipajul Gergo Szabo – Csegzy Levente, a terminat pe treapta a treia a podiumului Raliului Clujului, cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Raliuri. Primul adversar important al echipajului a fost vremea capricioasă şi condiţiile variabile în care s-a prezentat traseul de la o trecere la alta. Problemele de comunicare nu au lipsit nici ele, Gergo fiind nevoit să parcurgă trecerea de pe Dângău urmărind semnele navigatorului său Csegzy Levente. În cele din urmă sub presiunea acestor factori echipajul a recuperat timp preţios,  a reuşit să ajungă la finalul cursei şi să termine în puncte etapa de la Cluj.

Gergo Szabo a apreciat atmosfera deosebită de la prima Super Specială: “Speciala de la Polus îmi este una destul de familiară şi mă bucur pentru numărul mare de spectatori care au luat parte la super speciala de seară. Au facut o atmosfera extraordinara, păcat că cea de sâmbăta a fost stricată de vremea urâtă.”

Prima buclă a zilei de sâmbătă avea să fie una riscantă, iar coborârea de pe Dângău a adus şi problemele de comunicare: Mărturisesc că am inceput destul de rău prima buclă din cauza pneurilor pe care nu le-am potrivit, pe spate am avut gume de ploaie, iar pe faţă am ales slick-uri tăiate, din acest motiv ne-am mişcat destul de încet ţinând cont că puteam să riscăm cu această configuraţie. Pe a doua buclă însă consider că lucrurile s-au remediat, am montat gumele de ploaie, chiar şi aşa vremea ne-a dat bătaie de cap. Totuşi suntem multumiţi de cum a funcţionat maşina, mulţumesc întregii echipe pentru profesionalismul cu care a lucrat, nu am avut probleme tehnice în afara faptului că pe Dângău la coborâre, comunicarea ne-a jucat feste, îl auzeam din când în când pe Levi, pilotam mai mult din ce îmi aminteam. Etapa a fost însa una grea şi ne bucurăm că am trecut de aceasta, am terminat în puncte şi îi felicit pe cei care sau clasat înaintea noasta, au fost mai rapizi.”

Csegzy Levente, cel care a experimentat navigarea prin semne, este mulţumit per total după cea de-a patra etapă a CNR: Întradevar alegerea pneurilor nu a fost cea mai inspirată pe prima buclă, am riscat destul de mult, în consecinţă nu am fost mulţumiţi de timpul pe care l-am scos. Pe a doua trecere însa am recuperat timp preţios am reuşit să terminăm pe trei şi am caştigat puncte importante pentru campionat. Cât despre problemele de comunicare de pe Dângău, nu ştiu din ce cauză, Gergo nu ma auzea în niciun fel, eu îl auzeam perfect, am comunicat mai mult prin semne, chiar şi aşa am reuşit să obţinem un timp foarte bun. Ghinion am avut şi înainte de ultima super specială, când maşina nu mai vroia să porneasca, iar în conformitate cu regulamentul, arbitri ne-au putut ajuta să împingem maşina şi în fine am trecut şi de această probă iar în parcul de service am remediat problemele.”

Seria etapelor pe asfalt s-a încheiat la Raliul Clujului, urmează alte patru etape de data aceasta pe macadam, Raliul Sibiului fiind următorul pe listă între 15-18 iulie.

Raliul Clujului a fost câştigat de echipajul Bogdan Marişca/Sebastian Itu pe doi a fost urmat de Csaba Spitzmuller şi Bea Bahor, iar Gergo Szabo şi Levente Csegy (Mitsubishi EVO 9) s-au situat pe trei la această etapă.

Echipajul Gergo Szabo – Levente Csegzy mulţumeşte partenerilor Jack Daniels, BOCCARDO, Wayteq, Nike, szekelyhon.ro.

Cătălin Nunu

Raliul Clujului 2010 la final

Desfasurat pe o vreme potrivnica prezentei spectatorilor in numar mare pe marginea probelor speciale, competitia clujeana avea sa aduca totusi in prima zi la Polus Center Cluj, un numar de aproximativ 15.000 spectatori dornici sa ia contactul cu maiestria pilotilor angrenati in lupta cu punctele Campionatului National de Raliuri – Dunlop. Ziua de sambata avea sa aduca o vreme capricioasa, care a pus la grea incercare echipajele, iar loteria alegerii cauciucurilor in aceste conditii a avut un cuvant important in stabilirea ierarhiei finale.

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants 2010 a fost castigat de echipajul clujean Bogdan MARISCA / Sebastian ITU (Subaru Impreza N15), fiind urmat de echipajele maghiare Csaba SPITZMULLER / Bea BAHOR (Mitsubishi Lancer Evo 9) si Gergo SZABO / Levente CSEGZY (Mitsubishi Lancer Evo 9). Din cele 44 de echipaje care au luat startul, 31 au reusit sa ajunga la sosire, in conditiile in care lipsa de aderenta, datorata precipitatiilor abundente, a fost una dintre cauzele abandonurilor.

Trofeul ,,Laurentiu Moldovan”, instituit incepand cu acest an de catre organizatori si acordat celui mai tanar  participant inscris in competitie, a fost acordat lui Marc BANCA, in varsta de 17 ani. Festivitatea de premiere a fost patronata de Cabral, un fan inrait al motoarelor incinse, iar ,,After Rally Party”, desfasurat in clubul Colours din Cluj-Napoca a adus o binemeritata relaxare a tuturor participantilor la acest regal automobilistic.

Organizatorii doresc sa le multumeasca pe aceasta cale tuturor celor implicati in desfasurarea acestui eveniment, clujenilor pentru intelegerea aratata fata de restrictiile impuse de desfasurarea raliului, tuturor spectatorilor care au fost prezenti pe marginea probelor speciale in ciuda conditiilor atmosferice vitrege si nu in ultimul rand domnului primar Sorin APOSTU pentru disponibilitatea aratata pe parcursul derularii competitiei.

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, editia 2010, s-a desfasurat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu ajutorul: Consiliului Judetean Cluj si al Primariei si Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, precum si al Directiei Judetene de Sport Cluj; Mobil 1 prin Star Lubricants – sponsor principal, Banca Transilvania, Compexit, Topcar, Polus Center Cluj, MotecX Power, Tetarom, S.C. de Constructii Napoca S.A. – sponsori.

La buna desfasurare a raliului isi aduc aportul partenerii tehnici: Autoworld – dealer Volkswagen, PMA Invest, A-Car Romania, Kopiernicus, Delroti, A&M Graphis, Coca-Cola, Ciuc Premium, Bosch, Best Western Topaz si Diesel Club. Parteneri: Inspectoratul Judetean de Politie Cluj, Agentia Nationala Antidrog, SMURD Cluj, CERT.

Partenerii de imagine sunt BoomAdvertising, 4Media, Pablo si Hostvision, iar promovarea evenimentului a fost asigurata de TVR 3, TVR Cluj, Pro TV, TeleEuropaNova, Pro FM, Radio Guerilla, Radio Cluj, Autoshow,  AutoBusiness, 24-FUN, Monitorul de Cluj, Faclia, Autorally.ro, Rallymax.ro, Prorally.ro, Rally Magazin.ro, On-Board.ro, MotorsportNews.ro, Rallyphoto.ro, Rallyfanatic.hu.

Bogdan Nastase/Alex Popidan: “Speram ca am scapat definitiv de ghinion!”

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, ultima etapa de asfalt a Campionatului National de Raliuri 2010, a adus pentru echipajul 93, Bogdan Nastase/Alex Popidan, intreruperea sirului ghinioanelor avute la primele trei etape, etape la care au fost siliti la abandon. Desi nu a fost lipsit de probleme nici la Cluj, echipajul sibian a reusit sa recupereze timpul pierdut din cauza unei rasuciri pe PS 2 – Tarnita 1 si a unei iesiri in decor pe PS 3 – Rasca 1 si sa termine raliul pe locul 3 in clasamentul Cupei Dacia, la doar 0.9 secunde de pozitia secunda.

Bogdan Nastase:A fost un raliu frumos, cu probe lungi, frumoase, dar foarte dificile atat din cauza ploii, cat si a nisipului de pe ele. Sunt foarte fericit ca in sfarsit am reusit sa terminam un raliu si tin sa ii multumesc lui Adrian Grigore pentru pompa de benzina pe care ne-a dat-o dupa prima superspeciala, dar si lui Varu Nicu si mecanicilor.

Alex Popidan:Ma bucur ca am ajuns la final si am terminat pe podium, desi nu am fortat prea tare pentru a recupera timpul pierdut din cauza iesirii in decor de pe PS 3. Ne pare rau pentru abandonul lui Alex Mirea, dar si pentru prietenii nostri Sebastian Barbu si Razvan Hulea, care au avut parte de 2 pene pe speciala Rasca 1. De asemenea, il felicitam pe Viorel Ivan pentru evolutia sa.

Echipajul 93 multumeste pentru sustinere sponsorilor Placari Faine, Kerakoll, Migua, Hago si partenerilor media RallyMax.ro si Media Board.

PR Raluca Magdas
Media Board
Foto: Georgeta Macovei/rallymax.ro

Vlad Cosma si Danny Ungur pe podium

Vlad Cosma si Danny Ungur au terminat Raliul Clujului pe podium la grupa A si, impreuna, au castigat 5.500 Euro in Citroën Racing Trophy Romania. Mihai Lacatus a terminat pe locul 6 si va primi un premiu de 1.000 Euro.

Pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania au adunat la Raliul Clujului, ultima etapa pe asfalt din Campionatul National de Raliuri, 6.500 Euro. Vlad Cosma si Danny Ungur au terminat pe locurile doi, respectiv trei, Mihai Lacatus pe sase, iar Alex Filip a iesit din lupta de la grupa A din cauza unei probleme aparute la transmisia masinii sale.

Vlad Cosma, cel mai tanar pilot inscris in Citroën Racing Trophy Romania, a avut un parcurs excelent, obtinand la Raliul Clujului cel mai bun rezultat din acest sezon. Dupa ce a terminat super speciala de vineri pe pozitia a treia, Vlad Cosma a fost cel mai rapid pe primele doua probe de sambata si, dupa prima bucla, era lider in clasamentul grupei A. Din cauza ploii, pe ultima bucla, Vlad Cosma a pierdut duelul pentru prima pozitie si a terminat Raliul Clujului pe locul secund. „Daca ne uitam la locurile obtinute de noi in acest sezon la grupa A: 5,4,3,2, putem spera sa urmeze si o victorie! La Cluj am fost cei mai buni in Citroën Racing Trophy, dar o victorie la grupa A ar fi fost si mai importanta” a spus Vlad Cosma, care a fost recompensat pentru aceasta clasare cu 3.000 Euro .

Dupa 108 kilometri de proba speciala, Danny Ungur si Toni Avram au terminat Raliul Clujului pe pozitia a treia, performanta recompensata cu 2.500 Euro. “Motorul masinii noastre nu a dezvoltat puterea maxima si am avut probleme pe probele in urcare. In plus, am mai facut si o pana de cauciuc, dar, tinand cont de conditiile foarte dificile din punct de vedere meteorologic, se putea termina si mai rau. Cred ca toti am avut momente cand am fost pe punctul sa sarim in decor”, a spus Danny Ungur, care se afla acum pe prima pozitie intre pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy cu un total de 19 puncte.

Pentru echipajul Mihai Lacatus – Rares Silasi etapa de la Cluj a fost inca una de acomodare cu modelul Citroën C2 R2. „Pentru noi a fost a treia cursa la volanul unei astfel de masini. Mi-ar fi placut sa luam startul si la primele doua etape din 2010, dar nu am avut bugetul necesar. Acum principala mea preocupare este sa gasesc bugetul necesar pentru a lua startul si in etapele pe macadam”, a spus Mihai Lacatus, care a terminat pe locul 6 la grupa A, performanta recompensata in Citroën Racing Trophy cu 1.000 Euro.

Alex Filip, liderul din Citroën Racing Trophy Romania inaintea etapei de la Cluj, a avut un inceput bun, dar dupa patru probe speciale a fost nevoit sa abandoneze cu probleme la transmisia masinii sale. „Speram sa obtinem un rezultat bun la utlima etapa pe asfalt, dar din pacate, dupa 10 raliuri fara probleme tehnice, am fost nevoit sa abandonez. Acum urmeaza sezonul pe macadam unde avem si noi mai multe sanse cu modelul Citroën C2 R2 si voi face tot posibilul sa recuperez din punctele pierdute la Cluj”, a spus si Alex Filip.

Raliul Sibiului, urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri inclusa si in Citroën Racing Trophy, se va desfasura in perioada 15 – 18 iulie.

Laura Antonov – Citroen Romania

www.citroen.ro

Fara puncte in ultima etapa din tur

  • Primul abandon dupa zece clasari consecutive in puncte
  • „Dinamobilul” invitat special la TVR in „Studio Formula 1”
  • Urmatoarea provocare: Raliul Sibiului 15 – 18 iulie 2010

Nu orice lucru incepe bine se termina la fel. Alex Filip, Bogdan Iancu si „Dinamobilul” au plecat de la Cluj fara niciun punct, dar sunt pregatiti sa recupereze punctele pierdute in retur, pe macadam.

Raliul Clujului, ultima etapa pe asfalt din acest sezon, a inceput vineri, 25 iunie, cu super speciala de la Polus Center. „Suntem pe locul doi la grupa A. Am inceput raliul bine si sunt sigur ca putem termina pe podium si aici. Am facut spectacol pe super speciala si sper ca maine sa ploua”, a spus Alex Filip, dupa prima zi din Raliul Clujului.

Sambata, in ziua a doua a raliului, conditiile pareau ideale pentru ca  Alex Filip si Bogdan Iancu sa-si atinga obiectivul. Din pacate, inca de pe prima speciala a zilei au aparut problemele la transmisia masinii. „Nu am putut merge in acelasi ritm ca in prima zi, iar imediat dupa startul pe speciala a patra am fost nevoit sa abandonez din cauza problemelor de transmisie care s-au agravat”, a explicat Alex Filip. „A fost o cursa in care am avut asteptari mari, dar in care nu am castigat niciun punct. Acum ne concentram pentru urmatoarele patru etape de macadam si sper ca la Raliul Sibiului sa recuperam din punctele pierdute aici la Cluj.

Pana la Raliul Sibiului, prima etapa pe macadam din sezonul 2010, „Dinamobilul” va avea un program incarcat. Imediat dupa etapa de la Cluj a facut o oprire in studiourile TVR unde a fost „invitat special” la emisiunea Studio Formula 1, iar apoi va intra in programul de pregatire pentru returul pe macadam din Campionatul National de Raliuri. „Nu numai ca masina va fi pregatita special pentru ultimele patru curse din din 2010, dar va participa si la numeroase actiuni de promovare ale sponsorilor nostri. Sunt inca patru curse in acest sezon si sunt sigur ca la finalul anului vom termina pe podium in clasamentul general al grupei A”, a mai spus Alex Filip.

Clasament general grupa A – PILOTI dupa Raliul Clujului  (etapa a 4-a din 8)*

1. Edwin Keleti 100 p, 2. Danny 63 p, 3. Vlad Cosma 55 p, 4. Alex Filip 45 p, 5. Rares Tomita 34 p, 6.  Alexandru Mitroi 15 p, 7. Mihai Lacatus 14 p, 8. Szabo Csongor 12 p, 9. Jerome France 12 p, 10. Nistor Duval 10 p, 11. Octavian Ciovica 8 p, 11. Andrei Cascaval 2 p, Cristian Toader 1p.

In 2010, echipajul Alex Filip/Bogdan Iancu este sustinut de: Orange Romania, Michelin Romania, Computerland, Baumax Romania, Radcom, Citroën Romania, FC Dinamo Bucuresti, Converse, Colina Motors si sustine Fundatia Hospice „Casa Sperantei” Brasov.

*Sub rezerva omologarii rezultatelor de catre FRAS.

Credit foto: rallyphoto.ro

Berti Panaiot


Victorie la Debutanti Cupa Dacia in raliul de casa

Echipajul 417, Doru Mihut/Costin Coroian, a reusit sa incheie raliul de casa, Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, pe prima pozitie a debutantilor Cupei Dacia si pe locul 4 in clasamentul general al Cupei. Cei doi nu au avut parte insa de o cursa usoara, pe PS 6 – Rasca 2, experimentand o usoara iesire in decor. Cu toate acestea au reusit sa ajunga la final si, multumita rezultatului obtinut, sa figureze, dupa 4 etape, pe locul 3 la Cupa Dacia si pe 1 la Debutanti Cupa Dacia.

Doru Mihut:A fost un raliu dificil, mult mai dificil decat am crezut. Am avut noroc sa nu facem pana, insa am avut parte de emotii din cauza unor piruete pe traseu si a unei iesiri in decor pe PS 6 – Rasca 2. Am reusit insa sa terminam cu bine si sunt fericit ca am reusit sa punctam atat la debutanti Cupa Dacia, cat si la general. Asteptam acum Raliul Sibiului, raliu care va reprezenta pentru mine debutul pe macadam.”

Echipajul 417 este sustinut de sponsorii Vasrom, Mariflor, Cofetaria Lemnul Verde, Celmar si partenerii media  RallyMax.ro, On-Board.ro, RallyZoom.ro si Media Board.

PR Raluca Magdas
Media Board
foto: Rares Fetean/rallymax.ro

Dan Gîrtofan a încheiat pe locul 5 Raliul Clujului Mobil 1

Pilotul brașovean, Dan Gîrtofan, a terminat pe locul 5 Raliul Clujului Mobil 1, etapa a 4-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2010. Pentru etapa clujeană, „Giri” nu l-a avut în dreapta pe copilotul său obișnuit, Miță Lăzărescu, ci pe Ciprian Solomon, în urma unei înțelegeri cu Victor Băldescu, de a schimba doar la runda a 4-a, navigatorii. „Am ales să mergem dimineață pe niște cauciucuri mixte, care s-au dovedit a nu fi cele mai adecvate. A fost și un pic de lipsă de încredere în cauciucuri, apoi, am mers și cu un alt copilot, Ciprian Solomon. Am avut o înțelegere pe ultima sută de metri cu Victor Băldescu și am decis să facem etapa asta un schimb de copiloți. Nu asta a fost problema, dar  dureză un pic până îți intri în ritm, mai ales că a fost un raliu scurt. Cum am spus înainte, de la început trebuie atacat, din prima probă și trebuie să ai încredere în ce se întâmplă pe drum. Ori, pe PS2 și PS3 aș da o vină pe cauciucuri, care a dus la o lipsă de încredere. În rest totul a funcționat perfect . Bogdan a fost rapid, știam că va fi așa, îl felicit pentru victorie. În ceea ce ne privește, sunt niște puncte importante pentru campionat. Nu pot să zic că sunt muțumit 100%, dar sunt bucuros că am terminat cursa și că nu avem probleme cu mașina. Sperăm la mai mult în următoarea etapă”, a spus Dan Gîrtofan.

„Neîncrederea în cauciuri pe PS 2 și PS 3 ne-a privat de un loc mai sus în clasament”

„Giri” a atras atenția asupra unor aspecte mai puțin plăcute sesizate la Raliul Clujului. „Traseul a fost foarte murdar, foarte rău. De asemenea, am observat multe probleme de organizare. Timpi destul de strînși pe etapă, și aici mă refer la etapele din oraș. Lipsa punctului de realimentare. S-a decis un punct de realimentare de-abia astăzi, în parcul al doilea de service, când deja strategiile erau făcute. O întreagă ambuscadă în amplasarea service-ului, o grămadă de scandaluri de la directorul organizatoric, care nu ne-a permis amplasarea parcului de service, decît cu o oră înainte start și asta bineînțeles că a dus la un disconfort. Nu se face așa ceva într-o etapă care se pretinde a fi una de campionat național. Organizatorul trebuie să fie cu noi și nu împortiva noastră. Și aici nu mă refer la domnul Savu, ci la directorul organizatoric, care este pur și simplu împotriva sportivilor”.

Raliul Clujului a fost cîștigat  de echipajul Bogdan Marișca/Sebastian Itu (Subaru N15), care a fost urmat de Csaba Spitzmuller/Bea Bahor (Mitsubishi EVO 9) și de Gergo Szabo/Levente Csegy (Mitsubishi EVO 9).

Echipajul Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu dorește să mulțumească partenerilor Alexandrion Grup România, BKP, Mobil 1 prin Lubexpert, Complexul Valea cu Flori, Aro Palace, Auto Kino Brașovdealer Subaru și www.giri-rs.ro pentru sprijinul necondiționat acordat.

Următoarea etapă a CNR Dunlop 2010, Raliul Sibiului, va avea loc între 16 și 18 iulie, și va fi primul de macadam din actualul sezon.

Bogdan Popescu

Doua echipaje Napoca Rally Academy pe podiumul grupei A la Raliul Clujului Mobil 1 – Star Lubricants

  • Vlad Cosma la prima victorie in Citroen Racing Trophy si pe locul doi la grupa A
  • Danny Ungur pe a treia treapta a podimului grupei A si pe locul secund in cadrul Trofeului Citroen

             Echipajul Napoca Rally Academy, Vlad Cosma/Florin Dorca, a reusit la Cluj prima victorie in Citroen Racing Trophy, cei doi terminand raliul “de casa” si pe a doua treapta a grupei A. Mezinul Napoca Rally Academy a pornit ambitios, asa cum a promis, in Raliul Clujului terminand super-speciala de vineri cu al treilea timp al grupei, la doua secunde si jumatate de lider. Insa Vlad Cosma a reusit adevaratele performante pe probele de sambata. Tanarul pilot clujean stabileste cel mai bun timp atat pe prima, cat si pe a doua speciala, pierde ceva pe cea de-a treia, dar incheie prima bucla in postura, surprinzatoare pentru multi, de lider al grupei A. Totul s-a schimbat insa la a doua trecere pe proba speciala Tarnita, unde cauciucurile folosite de Vlad si Florin nu au facut fata cantitatii de apa de pe drum si cei doi pierd peste 25 de secunde dar si primul loc, pe care nu mai reusesc sa-l recupereze pana la finalul raliului. A fost cat pe  ce, dar, din pacate, singurele cauciucuri pe care Citroen le pune la dispozitie pentru asfalt ud nu au fost cele mai potrivite pentru ploaia torentiala de care am avut parte la a doua trecere pe proba Tarnita, unde n-am putut tine pasul cu Edwin Keleti si am pierdut destul de mult. In rest, am fost in ritm cu el, l-am si batut pe unele probe, dar, de data asta, el a fost din nou cel mai bun. Astea sunt cursele, poate la Sibiu va veni si randul nostru. Daca ne uitam la locurile obtinute de noi in acest sezon la grupa A: 5,4,3,2, putem spera sa urmeze 1! Ne multumeste si victoria in Citroen Racing Trophy, dar o victorie la grupa A ar fi fost mult mai importanta, a declarat Vlad dupa sosire.

            Cu o masina care nu dezvolta suficienta putere, Danny Ungur si Tony Avram, au tinut cu greu ritmul celorlalti concurenti, in special pe probele in urcare si, chiar daca pe probele in coborare “au fost acolo”, cei doi sunt nevoiti sa se multumeasca la finele Raliului Clujului Mobil 1 – Star Lubricants cu ultima treapta a podiumului grupei A si cu locul secund in Citroen Racing Trophy. Chiar acum vorbeam cu seful echipei de asistenta ca trebuie refacut motorul Citroen-ului. Pe proba speciala Tarnita, la coada lacului eram in zecime cu Vlad si la sase secunde in spatele lui Edwin. Pana sus la Marisel, ne-am distantat la 25 de secunde in urma lui Vlad si la peste un minut in urma lui Keleti. Pe proba speciala Rasca,  la vale, la prima trecere am terminat la mai putin de trei secunde distanta de Vlad si la peste 4 secunde in fata lui Edy, iar la a doua trecere i-am batut pe amandoi. A fost, deci, clar o diferenta de putere si trebuie sa facem ceva in acest sens. Am facut si o pana pe prima trecere pe Tarnita, dar asta nu cred ca a influentat deicisv rezultatul. Ar fi trebui si sa taiem profilul cauciucurilor, dar nu am crezut ca o sa ploua chiar asa. In cele din urma am stiut insa sa gestionam toate problemele si sa ajungem la sosire cu masina intreaga, orice punct este extrem de important. In concluzie, sunt multumit, vreau sa-l felicit pe Tony, a dictat fara greseala si ma felicit si pe mine, am avut o dictare perfecta. Il felicit pe Edwin, a mers foarte tare, il felicit pe Vlad si ii felicit pe toti cei care au terminat acest raliu extrem de dificil din cauza conditiilor de aderenta. Toti am avut, cred, momente cand am fost pe punctul sa sarim in decor. Acum abia asteptam sa rulam pe macadam, a spus Danny in parcul de service de la finalul Raliului Clujului Mobil 1 – Star Lubricants.

Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy

Credit foto: rallyphoto.ro